Psiholog Adina Demian - Cabinet Individual de Consiliere Psihologică si Psihoterapie

Tulburarea Anxioasa Generalizata

noreply@blogger.com (Anonymous) — Sun, 20 Dec 2009 08:13:00 +0000

Ce este Tulburarea Anxioasa Generalizata?

Acest tip de tulburare se caracterizează prin teama si îngrijorarea excesiva a individului. Aceasta teama si îngrijorare excesiva se manifesta

aproape continuu si durează de mai bine de șase luni. Conținutul temerilor si îngrijorărilor poate fi mai mult sau mai puțin precizat, de cele mai multe ori însa, teama neavând o orientare precisa.

Cum se manifesta Tulburarea Anxioasa Generalizata?

In cele mai multe cazuri, individul simte ca nu-si poate controla îngrijorarea si trăiește cel puțin trei dintre următoarele simptome: neliniște, senzația că se afla la capătul puterilor, oboseala accentuata, dificultăți de concentrare a atenției, senzația de vid mental, tensiune musculară si tulburări ale somnului (greutatea de a dormi, treziri repetate in timpul nopții, somn neodihnitor, senzația de oboseala la trezire).

Persoanele care suferă de tulburare anxioasa generalizata, au perioade relativ îndelungate care se caracterizează prin prezenta unor temeri cu caracter cronic, care îmbracă o tematica variata, începând de la sentimente difuze de îngrijorare pana la episoade in care predomina ruminații anxioase, care durează de la aproximativ zece minute pana la câteva ore. Aceasta stare afectează viața si activitatea persoanei, provocându-i un disconfort puternic. Îngrijorările pot fi declanșate spontan de către un gând intruziv sau pot fi inițiate de subiect in mod deliberat. Specialiștii afirma însa ca, de cele mai multe ori, apariția îngrijorărilor are un caracter spontan.

De ce apare Tulburarea Anxioasa Generalizata?

Conform modelului cognitiv al acestei tulburări, Tulburarea Anxioasa Generalizata apare datorita unei incidente crescute a îngrijorărilor. Se menționează doua tipologii principale de gândire in cadrul acestei tulburări:

1) prima tipologie se refera la convingerile negative pe care individul in cauza le are fata de tendința de a se îngrijora: „Îngrijorările mele sunt incomode”, „As putea sa înnebunesc de atâtea griji!”, „Se poate ca grijile sa pună stăpânire pe mine!”, „Ce mă fac daca încep sa mă îngrijorez si nu mă mai pot opri?”, etc.

2) a doua tipologie se refera la, folosirea de către individul in cauza a îngrijorărilor ca strategii de a face fata diverselor situații pe care le trăiește: „Îngrijorările mă ajuta sa fac fata situațiilor periculoase.” („Daca mă gândesc la ceea ce s-ar putea întâmpla mai râu, probabil mă voi descurca mai bine in caz ca s-ar putea întâmpla.”), „Daca îmi fac griji voi fi întotdeauna pregătit sa fac fata unor dificultăți!”, „Nu as da rezultate bune la munca daca nu mi-as face atâtea griji!”, etc.

Ce pot sa fac?

In situația in care, ai descoperit câteva dintre simptomele prezentate mai sus ca aparținându-ti, NU TE MAI INGRIJORA! Pentru ca, psihoterapia de orientare cognitiv-comportamentala te va ajuta sa scapi de această anxietate care te tine încordat(a) mai tot timpul! Apelează cu încredere la un psiholog!

Comunicarea Asertivă

noreply@blogger.com (Anonymous) — Mon, 14 Dec 2009 00:15:00 +0000

Ce este Comunicarea Asertivă?

Acasă: Ea: „Eşti un monstru dobitoc, fără suflet! Nu te mai suport!”, spuse femeia, începând să plângă în hohote…El: „Eşti o nesuferită care nu ştie niciodată ce vrea!
Ba nu aşa.., ba aşa..bla, bla, bla…habar nu ai de capul tău! Scuteşte-mă!”, zise partenerul ei trântind uşa şi ieşind din casă…

La birou: Şeful: “ Nu e nimic bine din ce ai făcut în proiectul asta! Dacă până la sfârşitul săptămânii nu refaci totul, aşa cum trebuie, îţi tai 20% din salariu!” Angajatul, cu privirea plecată în documentele aruncate pe birou, cu glas pierit, îi răspunde şefului : “ Am înţeles…” se simte nedreptăţit, (doar el lucrase cât considerase de bine, cu multă atenţie şi conştiinciozitate în ultimele săptămâni la proiectul respectiv)… se simte trist, furios, neputincios, descurajat, devalorizat, dar îi e dificil să-şi exprime dezacordul faţă de atitudinea şefului… etc.

Ce găsiţi în comun la ambele cazuri prezentate?

În primul caz, este prezentată un anumit tip de comunicare: comunicarea cu agresivitate pe care ambii parteneri o exercită şi datorită ei, nu în puţine case regăsim astfel de situaţii…

În cel de-al doilea caz, observăm, din partea şefului aceeaşi comunicare cu agresivitate, pe care am regăsit-o şi în cazul anterior, iar, din partea angajatului, observăm, un alt tip de comunicare: comunicarea cu timiditate …

Atât comunicarea cu agresivitate, încărcată cu emoţii puternice de furie, revoltă, dispreţ, nedreptate, disperare, etc., cât şi comunicarea cu timiditate încărcată cu deznădejde, dezamăgire, reprimarea sentimentelor, învinovăţire, etc., sunt modalităţi de comunicare destructive, atât pentru noi, cât şi pentru relaţiile noastre!

Din fericire, pe lângă cele două modalităţi de comunicare defectuoase, mai există cel de-al treilea mod de comunicare, care este constructiv, raţional, adecvat, care poartă denumirea de “comunicare asertivă”.

Comunicarea asertivă este modalitatea de comunicare prin care individul îşi exprimă necesităţile, dorinţele, sentimentele şi preferinţele într-un mod deschis şi onest, într-o manieră socialmente adecvată. Această manieră de comunicare nu poate avea loc atunci când individual este furios, frustrat, deprimat, anxios. În cadrul comunicării asertive, nu se încalcă nici drepturile personale, nici ale celorlalţi. Acest gen de comunicare, arată respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi, promovează auto dezvăluirea, autocontrolul şi aprecierea pozitivă a valorii de sine.

De ce anume este bine să ţi cont ca să Comunici Asertiv?

Specialiștii afirmă că asertivitatea inhibă anxietatea, reduce depresia. Totodată, aceştia subliniază faptul că un comportament asertiv conduce la îmbunătăţirea imaginii de sine.
Asertivitatea implică patru elemente:

refuzul cererilor;
solicitarea favorurilor şi formulare de cereri;
exprimarea sentimentelor pozitive şi negative;
iniţiere, continuare şi încheiere a unei conversaţii generale.

Acestea alcătuind componenta cognitivă care implică un anumit mod de gândire. Componenta comportamentală a asertivităţii include o serie de elemente non-verbale, cum ar fi:

- Contactul vizual: o persoană asertivă îşi priveşte interlocutorul drept în ochi. Lipsa contactului vizual poate transmite mesaje nedorite, de tipul: "eu nu sunt convins de ceea ce spun" sau "îmi este foarte frică".

- Tonul vocii: chiar şi cel mai asertiv mesaj îşi va pierde din semnificaţie dacă va fi exprimat cu o voce şoptită (aceasta va da impresia de nesiguranţă) sau prea tare, fapt care ar putea activa comportamentul depresiv al interlocutorului.

- Postura: poziţia corpului unei persoane asertive diferă de la situaţie la situaţie. Totuşi, se apreciază că, în majoritatea cazurilor, subiectul trebuie să stea drept: nici prea rigid, pentru că aceasta exprimă o stare de încordare, nici prea relaxat, pentru că ceilalţi ar putea interpreta o astfel de poziţie ca fiind lipsită de respect.

- Mimica: pentru ca mesajul să aibă caracter asertiv, mimica trebuie să fie adecvată şi congruentă cu conţinutul mesajului. Astfel, de exemplu, dacă cineva zâmbește atunci când afirmă că ceva îl supără, oferă interlocutorului o informaţie ambiguă, care alterează sensul comunicării.

- Momentul administrării mesajului: cel mai eficient mesaj asertiv îşi pierde semnificaţia dacă este administrat într-un moment nepotrivit. Astfel, de exemplu, nici un şef nu va răspunde favorabil la o cerere de mărire a salariului, oricât de bine formulată este această, dacă angajatul îl abordează atunci când se pregăteşte să se prezinte în faţa unei comisii de control a firmei.

- Conţinutul: chiar dacă toate celelalte condiţii sunt respectate, mesajul nu-şi atinge scopul dacă este prea agresiv, cu intenţia de a-l blama pe celălalt sau, dimpotrivă, exprimat prea timid şi într-un mod pasiv. Conţinutul unui mesaj asertiv trebuie să fie precis, descriptiv şi direct.

Ce pot sa fac?

Deoarece comunicarea asertivă, nu este cel mai uşor lucru de însuşit (pentru că, e nevoie de un control al emoţiilor, ca să ai disponibilitatea necesară pentru a comunica asertiv), apelează cu încredere la un psiholog care să te însoţească în drumul tău înspre dobândirea unei comunicări asertive.

Dobândind o comunicare asertivă, şansele de a trăi scene ca cele prezentate la începutul articolului, sunt mult reduse!

Vă doresc mult succes!

Gelozia: Boala incurabila?

noreply@blogger.com (Anonymous) — Wed, 02 Dec 2009 20:43:00 +0000

Cum este Gelozia?

Tema geloziei a fost atât arhaic cat si contemporan dezbătută; prezentată si mai ales, trăită in toate formele ei, atât in viața personajelor reale cât si in cea a personajelor literare. Pentru a ne reaminti constanţa şi trăinicia geloziei în existenţa oamenilor, vă invit
să aruncaţi pentru o secundă privirea in Iliada lui Homer, mai târziu prin anii 1200 în Cântecul Nibelungilor, sau prin anii 1600, perioada lui Shakespeare, în Othello şi de ce nu, astăzi, pe canalele de televiziune sau pe paginile ziarelor, în care această tematică este de mare actualitate.
Câţiva dintre cititorii respectiv clienţii mei actuali, afirmă despre gelozie: „Mă enervează la culme faptul că sunt gelos/geloasă! Nu prea înţeleg de unde provine sentimentul asta… îmi creează nesiguranţă şi teamă!” sau „Gelozia pentru mine e ca o umbră care mă urmăreşte mereu… mă schimbă aşa de mult, încât nu mă recunosc… e sentimentul de neîncredere în forţele proprii!” sau „Pentru mine, gelozia e mult mai puternică decât mine… mă gândesc tot timpul că iubitul meu îmi este infidel… din ce în ce mai mult, cred că, gelozia devine o boală!” Exemplele continuă la nesfârşit, deoarece, acest sentiment e trăit într-o manieră chinuitoare de foarte mulţi dintre noi.

Ce este Gelozia?

Oricâte definiţii a îmbrăcat de-a lungul timpului, gelozia poate fi caracterizată ca fiind: «sentimentul chinuitor provocat de bănuiala sau incertitudinea că persoana iubită este infidelă» Gelozia este un sentiment profund, tenace şu uneori, dificil de modificat. De cele mai multe ori, în cazul în care partenerul se ataşează de o altă persoană, gelozia corespunde fricii de a fi abandonat. Gelozia nu ascunde numai un sentiment, ci şi un întreg comportament, o strategie întreagă şi se manifestă printr-o teamă cu atât mai mare cu cât individul gelos este mai puţin apt să-şi găsească el însuşi protecţia necesară.
Cum prezintă un psiholog cunoscut, în una dintre scrierile sale, gelozia “se aseamănă unei întregi combinaţii în care se amestecă dragostea, seducţia (manifestata pentru a-ţi reţine partenerul), teama („Rămâi cu mine pentru a mă proteja”), mânia (tendința de a-l înfricoşa pe celălalt supărându-te dacă el îşi manifestă dorinţa de a pleca), morala („Datoria ta este să te ocupi de familie”), şantajul („Voi muri sau mă voi sinucide dacă vei continua astfel”), invinovatirea („Dacă iubeşti pe altcineva, înseamnă că nu mă mai iubeşti pe mine”), suferința („Nu mai dorm din cauza asta”), boala (manifestata prin depresie), agresivitatea (îl reţii prin violenţă, bani, imobilizare), luarea de ostatici (copiii, animale de companie), ideologia („întotdeauna amândoi împreună”, „trebuie să ne spunem tot”), autoritatea („Nu poţi avea cheile de la maşină”).

De unde vine Gelozia?

Cum probabil aţi observat din exemplele anterioare pe care vi le-am prezentat, la baza acestui sentiment neplăcut, se află nişte credinţe negative (gânduri, imagini), care de cele mai multe ori sunt false, în neconcordanţă cu realitatea. Noi le numim, gânduri negative dezadaptative. De ce dezadaptative? Deoarece nu fac bine individului care le are, provocându-i emoţii puternice negative precum: furie, neîncredere, scepticism accentuat, etc., într-un cuvânt, suferinţă! Totodată, aceste emoţii puternice negative care au la bază acest tip de gândire dezadaptativa, nu fac bine nici celor din jurul persoanei în cauză, ajungându-se, nu de puţine ori datorită acestei gândiri la un mod de viaţă lipsit de armonie şi înţelegere.

Ce se întâmplă în mintea “Gelosului”?

De cele mai multe ori, în mintea celui frământat de sentimentul geloziei, apar aproape neîncetat diverse etichete false! Cele mai dese etichete pe care el le are, au ca scop, propria lui persoană, cu alte cuvinte, este vorba despre autoevaluare globală negativă (etichetare negativă asupra propriei persoane) şi catastrofarea evenimentului perceput.
Această autoevaluare globală negativă are la bază credinţele iraţionale, false despre care vă vorbeam mai sus, cum ar fi: „Dacă nu sunt mereu băgat în seamă la aceeaşi intensitate de către iubita mea, înseamnă că nu mă mai place, mă înşeală şi asta e îngrozitor şi insuportabil!”, „Dacă iubitul meu întârzie de la muncă, sigur mă înşeală şi asta e îngrozitor şi insuportabil!”, „Dacă partenerul meu, cochetează cu altă femeie, înseamnă că eu nu am valoare şi asta e cel mai îngrozitor şi insuportabil lucru care mi se poate întâmpla!”, „Dacă iubita mea glumeşte cu colegul de muncă, înseamnă că eu nu sunt suficient de bun şi aste e o catastrofă!”, „Dacă iubita mea mă părăseşte, viaţa mea s-a terminat, sunt un ratat!”, „Dacă iubitului meu îi place să meargă la bowling cu colegii de muncă, asta înseamnă că nu-i place să meargă cu mine, cu alte cuvinte eu sunt incapabilă să-l fac să se simtă bine!” etc..

Ce să fac când apare sentimentul chinuitor al geloziei?

Citind exemplele anterioare, puteţi observa că, ceea ce se întâmplă în mintea gelosului, sunt gânduri şi imagini care pentru mulţi pot fi copleşitoare şi foarte dureroase, astfel încât manifestările geloziei pot lua diverse forme înspăimântătoare!
Prima sugestie pe care v-o ofer este, ca, în momentul în care se manifestă sentimentul geloziei să fiţi conştienţi de gândul care stă la baza declanşării geloziei şi să faceţi tot ce puteţi ca să-l raţionalizaţi şi să-l decatastrofaţi… în fond, nimic nu este îngrozitor şi insuportabil din viaţa dumneavoastră, pot fi evenimente dificile şi greu de suportat, dar cu siguranţă că le veţi face faţă!

Epictet spunea: “oamenii nu sunt afectaţi de ceea ce li se întâmplă, ci de cum interpretează ei ceea ce li se întâmplă!”. Cu alte cuvinte, când sunteţi geloşi, fiţi foarte atenţi la felul în care interpretaţi şi deformaţi evenimentul, iar dacă veţi avea răbdare cu gândurile dumneavoastră, există posibilitatea să scăpaţi de gelozie!

Totodată, o manieră profesionistă şi adecvată pentru a scăpa de acest sentiment neplăcut este psihoterapia cognitiv-comportamentală, unde veţi fi asistat/ă pe întreg procesul terapeutic de un specialist.

Vă doresc mult succes şi încredere în capacitatea dumneavoastră de a scăpa de gelozie!

Ce este „Dezvoltarea Personală" şi cum ne este de folos!?

noreply@blogger.com (Anonymous) — Mon, 09 Nov 2009 21:05:00 +0000

În ultimii ani, în România, conceptul de „Dezvoltare Personală” a cunoscut un „boom” consistent. Fie că auzeai în cadrul corporaţiilor sau a marilor organizaţii
(dacă aveai ocazia să mergi la un interviu de angajare): „Noi oferim angajaţilor noştri training-uri pentru dezvoltarea soft skills-uri-lor”, sau auzeai în cadrul grupului social pe care-l frecventezi pe cineva care afirma: „Am descoperit un grup de Dezvoltare Personală, la care particip săptămânal şi în urma acestor întâlniri, am aflat multe lucruri noi despre mine”, sau de ce nu, cel mai bun prieten îţi spune că merge de 2 săptămâni la un psiholog pentru dezvoltare personală.

Ce este Dezvoltarea Personală?

„Dezvoltarea Personală”, (oferită în maniera profesionistă la care eu mă refer aici) este un program de analiză personală a individului, care se întinde pe o perioadă determinată (stabilită de comun acord cu solicitantul acestui serviciu). Acest program se desfăşoară cu ajutorul anumitor tehnici şi instrumente, care sunt (şi e dezirabil să fie), de cele mai multe ori, psihologice.

Care este obiectivul Dezvoltării Personale?

Scopul acestor programe de Dezvoltare Personală este acela de a optimiza, de a îmbunătăţi unele aspecte din viaţa fiecărei persoane; aspecte, care sunt resimţite ca un grad mai mic sau mai mare de nemulţumire în viaţa individului. De exemplu, cineva ar putea solicita Dezvoltare Personală, cu scopul de a relaţiona eficient cu colegii de muncă, altcineva ar putea solicita Dezvoltare Personală pentru a-şi îmbunătăţi comunicarea în cadrul relaţiei de cuplu şi de ce nu, altcineva ar putea solicita acest program pentru a învăţa să spună „Nu”.

Cu alte cuvinte, indiferent care este motivaţia persoanei care solicită Dezvoltarea Personală, scopul este acela de a-şi optimiza aspectele existenţiale, de a se cunoaşte în profunzime, de a-şi descoperi resursele personale şi de a le folosi în propriul beneficiu, pentru a avea viaţa calitativă şi sanogenă.

Cu ce mă ajută Dezvoltarea Personală?

Dezvoltarea Personală mă ajută să învăţ să mă cunosc mai bine, să mă înţeleg mai bine, să mă preţuiesc mai mult, să mă valorific şi să mă apreciez; toate acestea, la nivelul optim pentru mine. Dobândind aceste cunoştinţe aprofundate despre mine în relaţie cu ceilalţi, voi şti, de acum înainte care e maniera optimă pentru mine de abordare a evenimentelor pe care le trăiesc!

Aşadar, Dezvoltarea Personală îmi va aduce, în primul rând, Mie, valoare adăugată, şi implicit întregului meu context existenţial! De ce îi va ajuta dezvoltarea mea personală şi pe ceilalţi? Simplu! Pentru că, schimbarea pornind din mine (din interior spre exterior), implicit va rezona şi va avea efecte optime şi în ceilalţi.

Câte tipuri de Dezvoltare Personală sunt?

Tipurile de Dezvoltare Personală cele mai des întâlnite şi practicate sunt:

Dezvoltarea Personală individuala. Aceasta se practică într-un cadru securizant în care beneficiezi singur de acest program

Dezvoltarea Personală de grup: la rândul lor, grupurile pot fi:

grupuri care să fie organizate în cadrul instituţional: (work-shop-uri, training-uri, coach-ing pe anumite teme, decise de nevoile organizaţiei al cărei angajat eşti) sau
grupuri care se formează periodic de către diverşi specialiști ai domeniului şi în cadrul cărora tu soliciţi participarea

Care sunt specialiştii avizaţi pentru crearea şi desfăşurarea acestor programe?

De obicei, acei specialiştii care sunt avizaţi în oferirea cestor programe de Dezvoltare Personală, sunt Psihologii practicieni, Consilierii Psihologici, Psihoterapeuții sau când vorbim despre contextul organizaţional, Trainerii atestaţi.

Însă, deoarece orice domeniu dezvoltat brusc, are şi un „boom” de specialiști (mai mult sau mai puţin avizaţi), e indicat să ne asigurăm înainte că Psihologul la care apelez e atestat de către Colegiul Psihologilor din România, adică are Dreptul de liberă practică şi cel puţin o formare într-o şcoală de psihologie în Cv :). (Acestea sunt informaţii minime pe care să le cunoaştem, pentru a fi siguri că ajungem cu adevărat pe mâna unui specialist).

În ceea ce priveşte trainingurile de la serviciu, staţi liniştiţi şi fiţi siguri că Departamentul de Resurse Umane va face cea mai bună alegere pentru voi ;)!

Cine poate beneficia de aceste Programe de Dezvoltare Personală?

Beneficiari ale acestor programe de Dezvoltare Personală, poate fi orice individ care este preocupat de calitatea vieţii lui şi-şi doreşte îmbunătăţirea acesteia pe planurile importante pentru el. Tuturor celor care-şi doresc să fie în armonie cu ei însăşi şi cu mediul înconjurător, le este recomandată Dezvoltarea Personală.

Am fost întrebată de mai multe ori: „Cei sănătoşi la cap pot face Dezvoltare Personală?” :). DA! Îndeosebi cei sănătoşi din punct de vedere psihic, beneficiază de Dezvoltare Personală şi le e de mare folos! Celor cu tulburări psihice le este recomandată intervenţie psihoterapeutică şi eventual medicaţie psihiatrică!

În concluzie, vă mulţumesc pentru interesul acordat şi pentru răbdarea de a fi citit până aici şi vă invit să apelaţi cu încredere la aceste servicii!

Ochii vorbesc în locul tău

noreply@blogger.com (Anonymous) — Fri, 16 Oct 2009 04:24:00 +0000

Ochii noştri dau indicii puternice asupra modului in care gândim. Aşa cum NLP+ul susţine cu succes, fiecare mişcare a ochilor indică o gândire vizuală,

aspecte pe care dacă le cunoaştem ne-ar aduce o mai bună desluşire a „celuilalt”, fie că e partenerul de viaţă, şeful, copilul nostru sau poate partenerul de afaceri.

Cu alte cuvinte, ori de câte ori vei purta o discuţie cu cineva şi îi vei urmări îndeaproape mişcările ochilor vei şti de acum in acolo că, dacă ochii sunt:

În stânga sus (stânga interlocutorului)- partenerul tău e în contact cu o Amintire vizuală.

Partenerul tău de discuţie îşi aminteşte imagini pe care le-a mai văzut cândva, de exemplu: chipul iubitei/iubitului, al colegului afurisit de la muncă, al unui profesor sau ultimul loc în care a fost în vacanţa de vara ce tocmai a trecut, ce a făcut aseară.

Exerciţiu pentru tine: după ce ai terminat de citit acest rând,urmăreşte-ţi conştient ochii amintindu-ţi: Ce culoare a bluzei avea şeful(şefa )tău/ta ieri? Câte ferestre are sufrageria bunicilor?

În dreapta sus (dreapta interlocutorului)- partenerul tău de discuţie e în contact cu o Construcţie vizuală, astfel: el construieşte o imagine pe care nu a mai văzut-o, de exemplu îşi imaginează o vacanţa în Dubai (loc în care nu a fost niciodată până acum), sau poate îşi imaginează casa lui redecorată sau are viziunea propriei afaceri bănoase

Exerciţiu pentru tine: după ce ai terminat de citit acest rând,urmăreşte-ţi conştient ochii imaginându-ți: Cum crezi că ai arăta cu 3 capete? Sau cu 1 singur fir de păr?

Dacă cineva îţi povesteşte o serie de evenimente privind constant în partea dreaptă sus, ai motive serioase să crezi că inventează sau fabulează. (aceste mişcări ale ochilor sunt în plan inconştient) Atenţie deci, îndrăgostiţilor la mişcarea ochilor partenerilor voştri în timp ce vă povestesc ce au făcut astăzi

Aţintiţi înainte, lipsiţi de concentrare - partenerul tău de discuţie e în contact cu Vizualizarea.

Poţi şti dacă este vorba de o imagine amintită sau de una construită din felul în care acesta îşi distribuie greutatea corpului, astfel: este o imagine amintită, trăită deja dacă greutatea corpului este distribuită pe partea stângă respectiv este o imagine construită, în cazul în care greutatea corpului este distribuită pe partea dreaptă. (Ai o bună imagine asupra distribuirii greutăţii corpului atât dacă partenerul e în picioare cât şi dacă este aşezat. În picioare, observi piciorul pe care se sprijină mai mult iar când el este aşezat, observi înclinarea trunchiului)

În stânga lateral (stânga interlocutorului) - partenerul tău e în contact cu o Amintire auditivă. Aşadar, partenerul tău de conversaţie e în contact poate cu melodia preferată sau cu vocea mamei sau a iubitei/iubitului sau cu intonaţia vocii unui prieten.

Exerciţiu pentru tine: după ce ai terminat de citit acest rând,urmăreşte-ţi conştient ochii amintindu-ţi: Care a fost primul lucru pe care ţi l-a spus şeful tău astăzi? Ce sunet din natură îţi place?

În dreapta lateral (dreapta interlocutorului) - partenerul tău e în contact cu o Construcţie Auditivă, adică, el atunci creează un sunet pe care nu l-a mai auzit, de exemplu vocea unei persoane care ţipă (când el până atunci nu a auzit-o nici măcar ridicând tonul).

Exerciţiu pentru tine: după ce ai terminat de citit acest rând,urmăreşte-ţi conştient ochii imaginându-ți: Ce i-ai răspunde unui câine care tocmai te-a întrebat unde mergi? Cum va suna vocea iubitului tău când va avea 99 de ani?

În stânga jos (stânga interlocutorului) - partenerul tău e în contact cu propriul Dialog interior, se află în strânsă legătură cu paleta de cuvinte pe care şi le spune în sinea lui, sau îşi pune întrebări în gând.

Exerciţiu pentru tine: după ce ai terminat de citit acest rând,urmăreşte-ţi conştient ochii gândindu-te: De exemplu, la ce vrea acest blog să-ţi transmită?

În dreapta jos (dreapta interlocutorului)- partenerul tău e în contact cu Sentimentele şi emoţiile exterioare. Fiecare din noi priveşte astfel atunci când suntem încercaţi de sentimente şi de emoţii, cum ar fi, spre exemplu aflarea veştii că urmează sa fi concediat.

Exerciţiu pentru tine: după ce ai terminat de citit acest rând,urmăreşte-ţi conştient ochii gândindu-te la : Ce senzaţie ai când stai în cada plină de apă caldă?

Aceste corespondenţe sunt valabile pentru 90-95% din oameni. La restul direcţia de accesare e inversă. Acest rest e format de către majoritatea stângacilor şi a persoanelor ambidextre.

Cu siguranţă, după ce ai experimentat aceste corespondenţe, vei putea afla cu mai mare uşurinţă în ce stare se află interlocutorul şi prin ce canal va ajunge mesajul tău la el.

Vă doresc succes în citirea ochilor celuilalt, pentru o comunicare cât mai eficientă!

CUM SĂ NU NE LĂSĂM ÎNŞELAŢI DE MITURILE SEXUALE!

noreply@blogger.com (Anonymous) — Fri, 17 Jul 2009 16:02:00 +0000

La fel ca în trăirea iubirii şi în experimentarea sexualităţii există mituri, astfel:

MITUL nr. 1
„MĂRIMEA CONTEAZĂ…”
NU, NU mărimea contează!!! O femeie e satisfăcută şi cu un penis a cărui mărime e de 9 centimetri! Astfel încât, dragă cititorule, dacă consideri că ai avut eşecuri pe plan sexual datorită „mărimii” , ele sigur au fost cauzate de altceva şi NICIDECUM datorită acestui aspect! Eşecurile pot proveni datorită unei atitudini de ale tale neadecvate (poate centrarea mult prea mare pe tine sau din contră, o atenţie focusată asupra nevoilor partenerei, o preocupare deosebită asupra felului în care te percepe partenera şi nu asupra a ceea ce faci şi simţi, o teamă de eşec, în locul unei siguranţe de sine…şi lista poate continua) Aşadar, te invit să stai fără grijă în privinţă „dotării” tale şi să te bucuri cu încredere de ceea ce trăieşti în momentul respectiv! Totodată, o mărime a penisului medie sau peste medie nu produce neapărat femeilor satisfacţie, dacă nu există atitudinea adecvată, implicarea şi securizarea emoţională!

MITUL nr. 2
„ UN ACT SEXUL SATISFACATOR TREBUIE SĂ DUREZE MULT TIMP!”
Poate veţi fi surprinşi dar un act sexual satisfăcător, durează în genere între 13-15 minute cu tot cu preludiu! Ideal e, ca în timpul contactului sexual să nu ne gândim cum să facem performanţă, să fim nişte adevăraţi performeri sexuali, „cai de cursă lungă”, pentru că asta, e foarte posibil să ducă la scăderea calităţii actului sexual. În aceste cazuri, focusarea noastră e greşit îndreptată spre durată şi nu spre calitate (îndeosebi bărbaţilor li se întâmplă frecvent), aspect de unde provine însă, satisfacţia sexuală şi armonia sexuală în cuplu! Cu alte cuvinte, pentru a avea o relaţie sexuală satisfăcătoare, putem încerca să lăsăm „performanţa” pentru sport, muncă şi alte domenii ale vieţii noastre, unde e nevoie de o „condiţie” fizică şi psihică excepţională, şi unde poate fi cazul unei competiţii ! ;+)

MITUL nr. 3
„ORGASMUL FEMININ VAGINAL E DIFERIT ŞI MAI PUTERNIC DECÂT CEL CLITORIDIAN”
Dragele mele cititoare, vă sugerez să nu vă lăsaţi influenţate de acest mit şi să vânaţi cu disperare orgasmul vaginal…iar dacă nu are loc, să vă cuprindă nemulţumirea. Receptorii senzoriali care sunt solicitaţi şi în urma cărei solicitări se produce orgasmul, sunt aceeaşi atât intra vaginal cât şi clitoridian. Astfel încât, dacă nu aţi avut încă orgasm vaginal, nu aţi pierdut nimic deosebit ca nivel al senzaţiei, câtă vreme l-aţi experimentat pe cel clitoridian şi vice-versa! Aşadar, daţi-vă voie să simţiţi natural, să trăiţi din plin ceea ce faceţi în acel moment, lăsaţi-vă mintea să ia o pauză şi puneţi-vă la treabă puterea simţurilor, pentru a vă bucura cu adevărat de experienţă! Vă doresc să vă exploraţi sexualitatea autentică şi să vă bucuraţi că o aveţi cu voi şi e pentru voi mereu!

Cum scăpăm de Gelozie ?

noreply@blogger.com (Anonymous) — Sat, 18 Apr 2009 15:53:00 +0000

Una dintre definiţiile Geloziei este: Sentiment chinuitor provocat de bănuiala sau certitudinea că persoana iubită este infidelă. Mi-ar plăcea să descoperim împreună, cum ajungem noi, să fim geloşi, pentru a afla cum să scăpăm de acest sentiment chinuitor
care multora nu ne dă pace. Bănuiesc că, la un moment dat al existenţei noastre, cu toţii am resimţit sentimentul geloziei şi ne-am lăsat chinuit de el…
poate tu, cititorule ai încercat acest sentiment, când ai văzut că, iubita ta, vorbeşte degajat şi e foarte amuzată de conversaţia cu un bun amic de al ei. Te-ai gândit poate atunci, că există posibilitatea ca ei, să-i placă mai mult de amicul acesta decât de tine…☺ şi te-ai supărat, poate ai ales chiar să nu mai vorbeşti un timp cu ea, după ce v-aţi despărţit de acest individ. Ai observat ce s-a întâmplat cu tine când te-a încercat sentimental geloziei în acel moment? Te-ai poziţionat pe o treaptă mai jos decât amicul ei..te-ai gândit că el poate fi mai bun decât tine…şi de aici s-a născut teama că, ea l-ar alege pe el în loc să te aleagă pe tine… şi în urma acestei temeri te încearcă acest sentiment chinuitor al geloziei . .. şi ca, consecinţă, poate că, începi să ţipi la ea, să te bosumfli , să nu o mai suni 2 zile, sau să dormiţi fiecare în colţul lui de pat. Cu alte cuvinte, de multe ori, sentimentul geloziei creează o stare neplăcută şi consecinţe prea puţin armonioase.
Poate tu, cititoarea mea, căsătorită de 2 ani cu iubitul tău, trăieşti chinuitorul sentiment, în momentul în care, iubitul tău, complimentează fusta unei colege de muncă, în timp ce sunteţi la o ieşire cu amicii.
Te înfurii tare şi poate chiar te ridici şi pleci, sau rămâi, zâmbind printre dinţi şi înghiţind cu noduri…Oare ai observat cum ţi-ai poziţionat tu fusta, în raport cu fusta colegei lui de muncă? Să fie pe o poziţie inferioară? Oare , ţi-ai apreciat la fel de mult ca înainte să auzi asta, capacitatea fustei tale de a-ţi scoate în evidenţă formele apetisante? Sau oare mai consideri că ai nişte forme apetisante şi atrăgătoare, cel puţin la fel de atrăgătoare ca ale colegei soţului? Atât pentru tine, cititorule, măcinat de sentimentul geloziei datorită amicului iubitei tale, cât şi pentru tine, cititoarea mea, geloasă datorită fustei şi formelor colegei soţului tău, cât şi pentru toţi ceilalţi care întâlnesc gelozia şi uneori se lasă copleşiţi de ea, aş avea o mică sugestie : vă invit să vă autoobservaţi în momentul în care vă încearcă gelozia , să încercaţi să conştientizaţi care este punctul pe care voi îl consideraţi vulnerabil la voi…în cazurile mai sus prezentate, punctul vulnerabil, al băiatului poate fi simţul umorului, unde ar considera că celălalt e mai bun decât el, iar în cazul soţiei punctul vulnerabil, ar putea fi picioarele şi posteriorul colegei soţului, care sunt poate mai voluptoase decât ale ei. Aşadar, dacă reflectăm puţin la situaţiile descrise mai sus, vom ajunge la concluzia că, sentimentul geloziei apare atunci când, noi avem încredere mai puţină în noi pe un anumit aspect, atunci când noi nu suntem foarte mulţumiţi de acel aspect, astfel încât, ne temem că cineva ar putea fi mai bun decât noi pe latura respectivă şi ne înspăimântă gândul că am putea fi abandonaţi din cauza asta! Cu alte cuvinte, am putea afirma, că, cu cât suntem mai nemulţumiţi de noi, cu atât mai geloşi putem fi! Cam da…cam asta e….;-). Aşadar, cum am putea noi scăpa de gelozie? Fiind mulţumiţi de noi, apreciindu-ne, valorizându-ne, iubindu-ne…câtă vreme noi nu avem grijă de aceste aspect, e prea puţin probabil ca celălalt să o facă. Aşa că, atunci când simţi că te-ai îngrăşat puţin, încearcă să eviţi să-ţi consumi energia urmărind toate colegele cu fuste scurte ale soţului, ci , consum-o mergând la sală, astfel încât să ajungi să ai un posterior de care să fi mândră ☺. Sau, decât să fi atent la toate convorbirile pe care le are iubita ta cu amicul ei, poate încerci să fi mai glumeţ, să fi mai zâmbitor, mai pus pe şotii, astfel încât chiar tu să-ţi apreciezi simţul umorului şi să-l utilizezi chiar şi la muncă, atunci când şeful tău e tensionat! În concluzie, cea mai facilă cale de a scăpa de geloziei e,să dai la schimb, sentimentul de geloziei, cu , sentimentul încrederii în tine! Ce spui, te rişti?
Îţi doresc mult succes şi încredere că eşti pe drumul cel bun! ☺

Mitul Iubirii nr. 3: Partenerul perfect va şti cum să mă atingă…

noreply@blogger.com (Anonymous) — Wed, 01 Apr 2009 14:33:00 +0000

La fel ca şi în Mitul nr. 1, amintesc faptul că, societatea în care noi ne trezim în fiecare dimineaţă, propagă din plin nişte prejudecăţi, pe care noi le îmbrăţişăm fără să le verificăm înainte
. Astfel, acestui mit i se potriveşte
imaginea fantasmagorică, în care, în momentul în care-ţi întâlneşti „sufletul pereche”, vei şti, după felul în care te atinge şi îţi valorizează sexualitatea. Pornind de la această imagine oarecum deformată social, intrăm în relaţiile noastre amoroase, aşteptându-ne să experimentăm în primele noastre contacte sexuale o „ stare de extaz”, „să simţim cum ne topim în braţele partenerului”, „să ştie unde şi cum să mă atingă ca să mă determine să tremur de plăcere”, „ să mă facă să nu mai ştiu de mine”..etc. Avem aceste aşteptări de la partener pur şi simplu; iar dacă el nu intuieşte din start ce ne aşteptăm noi ca el să descopere şi să cunoască instantaneu la corpul nostru, suntem profund dezamăgiţi. Nu ne imaginăm că, poate, dacă i-am comunica partenerului ce ne place şi cum ne place, chiar ar avea potenţial să devină partenerul perfect pentru noi. Am învăţa să ne facem plăcere reciproc şi nu am mai întâmpina frustrări sexuale. Cu alte cuvinte, personal, vă sugerez, SĂ COMUNICAŢI! Să-i comunicaţi partenerului plăcerile voastre sexuale şi să dezbateţi fanteziile pe care le aveţi..poate veţi avea surpriza să fie chiar entuziasmat că îl lăsaţi să vă descopere şi să vă cunoască cu ajutorul vostru! Cândva, am aflat, că foarte multe cupluri, cu toate că sunt de ani şi chiar de zeci de ani împreună, trăiesc aceeaşi experienţă sexuală ( de cele mai multe ori, experienţa constă în tradiţionala „poziţie a misionarului”), pe care o utilizează de fiecare dată în timpul actului amoros :-( . De ce credeţi că se întâmplă acest eveniment? Pentru că oamenii nu-şi doresc varietate sexuală? Sau pentru că oamenii nu au fantezii? Sau poate pentru că partenerilor le place la nebunie să facă amor în aceeaşi poziţie 20 de ani? Hmmm…Eu aş spune că, acest fenomen se produce pentru că, partenerilor le e teamă să-şi comunice şi să-şi împărtăşească gândurile despre sexualitate şi tind să minimizeze actul în sine şi să-i dea o importanţă mult prea mică pentru ceea ce de fapt el reprezintă. DE CE? Răspunsul e simplu: „ Mi-e teamă să-i spun iubitului meu că aş vrea să mă atingă în felul asta când facem dragoste, pentru că, el poate să se gândească că eu nu sunt mulţumită de el până acum” sau „Dacă-i spun asta, el se va gândi că mie îmi place, pentru că am experimentat deja cu un altul”, sau „Mi-e jenă să-i spun iubitei mele să stea aşa, pentru că , mă va crede bădăran, necioplit, obsedat…”….dar oare cum e, dacă şi partenera ta se abţine din a-ţi împărtăşi dorinţele ei ascunse de teamă ca tu să nu o crezi uşuratică, obraznică, frivolă..etc? Păi…poate fi…indezirabil…de nedeorit din punct de vedere al faptului că, voi, amândoi aveţi dorinţe, fantezii, curiozităţi, nevoie de varietate şi nu reuşiţi să vă satisfaceţi nevoile reciproc…din cauza unor temeri, care, de cele mai multe ori sunt nerealiste. Astfel, staţi fiecare în colţişorul din mintea lui şi cu toate că, vă doriţi experienţele, nu le puneţi în practică poate din teamă, jenă, aşteptând ca, poate, celălalt într-o zi îşi va da seama ce doriţi, sau, în cel mai rău caz, vei întâlni un partener sexual ocazional căruia să-i spui dintr-un foc ce îţi doreşti ( doar ştii aşa de bine ce-ţi doreşti, de atâtea ori te-ai gândit la asta ;-) ..) şi cu care să ai o noapte de vis, fiind convins că partenerul nu ţi-ar putea –o oferi :-( ( Da, poate nu ţi-a oferit-o, nu pentru că nu e partenerul perfect, ci pentru că nu cunoaşte dorinţele tale …)DE CE? Pentru că, nu i le-ai comunicat niciodată, te-ai aşteptat ca el, ca un partener perfect pentru tine, să se fi născut în cunoştinţă de cauză..doar asta e menirea lui de partener perfect…să îţi citească plăcerile şi gândurile, nu? Nu cred ! …eu aş spune că menirea lui e să contribuie cât poate el, la construirea relaţiei , inclusiv a relaţiei sexuale şi asta, se poate face cu ajutorul transmiterii de informaţii şi a împărtăşirii acestora între cei doi parteneri ☺ Poate părea dificil iniţial să fii chiar şi din punct de vedere intim deschis cu partenerul tău, dar în fond, cine spune că o relaţie amoroasă complexă, completă şi sănătoasă pentru ambii membrii ai cuplului e floare la ureche? Uneori e mai simplu să stai şi să aştepţi ca celălalt să te facă să simţi, ca celălalt să te determine să …, ca celălalt să te-ţi trezească senzaţia de… şi să crezi în miturile dragostei, decât să faci eforturi să le dai la o parte şi să priveşti în spatele lor…ca să vezi ce frumos şi trainic se construieşte o relaţie armonioasă cu ajutorul şi dedicarea ambelor părţi.Eu ştiu însă că tu, care ai ajuns să parcurgi aceste rânduri până la sfârşit , eşti dornic să priveşti în spatele miturilor şi mai mult de atât, eşti tentat să vezi cum s-ar modifica relaţia ta, dacă ai avea deschiderea în a-i comunica destins şi încrezător partenerului dorinţele tale sexuale ascunse şi intime…Mult curaj şi succes îţi doresc, sunt sigură că eşti pe drumul cel bun! ;-)

Mitul Iubirii nr. 2: Partenerul perfect iţi va satisface toate nevoile!

noreply@blogger.com (Anonymous) — Wed, 18 Mar 2009 12:29:00 +0000

Este o dorinţă secretă a oamenilor, care provine din amintirea primelor luni de viaţă, când copilul era o prelungire a sânului matern şi majoritatea dorinţelor îi erau instant satisfăcute. Ulterior, înainte să intrăm în relaţia de cuplu, ne conturăm deja o imagine în care, vom avea un partener care să ne satisfacă toate nevoile

şi vom reveni ca stare,la simbioza cu mămica noastră ☺.
Când intrăm în relaţia de cuplu, ne aşteptăm , ca partenerul să fie prelungirea noastră, sau noi să fim prelungirea partenerului…şi asta chiar se poate întâmpla în primele luni ale relaţiei când trăim aşa numita stare de a fi „cu capul în nori”, mai exact, trăim emoţia îndrăgostirii . După ce trece starea de îndrăgostire…Surpriză!!! Ne trezim brusc că, partenerul nu e unul şi acelaşi individ cu noi, ca e DIFERIT şi mai mult de atâta, îşi şi manifestă diferenţele, aducând contraargumente credinţelor noastre, contestând obiceiuri de ale noastre, fiind în dezacord cu obiectivele noastre!!! La început, există posibilitatea să trăim o oarecare stare de şoc şi o profundă dezamăgire şi stupefiaţi să ne întrebăm : „Cum? Nu crezi ce cred eu!? Nu faci mereu ce fac eu!? Îţi doreşti uneori să ai alte activităţi decât cele pe care eu mi le doresc!? Sau mai mult, ai alte dorinţe decât cele pe care le am eu!? Si…deziluzionaţi spunem „ Nu e partenerul perfect pentru mine!!!: -( Ce fac acum?” Ce faci când celălalt nu e prelungirea ta, când celălalt nu vine prompt în întâmpinarea tuturor dorinţelor şi nevoilor tale? Ca perspectivă, eu pot să-ţi sugerez ceva minunat, mai exact: BUCURĂ-TE de şansa de a interacţiona cu cineva DIFERIT de tine! Ai idee câte ai de învăţat de la un altul care vede lumea în alte culori decât o vezi tu? Câtă valoare îţi aduce ţie , o viziune diferită de a ta şi cum te ajută în procesul tău de adaptabilitate variilor contexte pe care le trăieşti? Sunt sigură că vei fi surprins, dragul meu cititor, de mulţimea orizonturilor deschise pentru tine, dacă vrei să faci efortul de a asculta şi înţelege şi aspectele diferite care vin spre tine de la celălalt! E un adevărat dar, care te îmbogăţeşte, dacă ai disponibilitatea să-l primeşti! Cât de bine te-ai simţi atunci când partenerul tău decide să meargă la o întâlnire cu băieţii lui, (şi să nu-ţi satisfacă dorinţa ta de a sta botic în botic), gândindu-te că se va întoarce acasă revigorat şi detensionat? Sau cât de câştigat ai fi, dacă, tu vrei să mergi în vacanţa de vară în Insulele Caraibe, iar ea vrea să viziteze România? Dacă eşti deschis la dorinţa ei, diferită de a ta, vei vedea că eşti câştigat de două ori: pentru că te vei bucura de locurile frumoase ale ţării tale şi te vei şi bronza în Insule ! Cei care aderă la mitul «Partenerul perfect trebuie să-mi satisfacă toate nevoile» s-ar putea să piardă din vedere câştigul pe care i-l aduce provocarea înţelegerii şi acceptării diferenţelor personale! Nu contest faptul că similitudinile din cuplu nu sunt benefice şi plăcute, dar dacă partenerul tău, ţi-ar veni în întâmpinarea tuturor nevoilor, aidoma mamei tale când erai în faşă, unde mai este evoluţia şi maturizarea ta? Astfel, dragii mei, poate reuşim să facem un efort şi să nu ne mai certăm pe diferenţele existente între noi, ci să investim energia constructiv, permiţăndu-ne să învăţăm din diferitul celuilalt! Aşa că, vă sugerez ca, în cazul în care mergeţi cu partenerul pe stradă iar el se uită după domnişoare (nesatisfăcându-vă nevoia de a sta cu nasul în pământ, numărând pietricelele de pe trotuar ;-)), încercaţi să vedeţi ce urmăreşte...cine ştie... poate mâine, îl surprindeţi cu freza şui , care de altfel vă prinde foooaaarte bine, pe care el, o admira la domnişoara din colţul magazinului, deunăzi ☺!!!

Mitul Iubirii nr. 1: Exista o iubire si numai una, un singur suflet pereche pentru tine!

noreply@blogger.com (Anonymous) — Mon, 16 Mar 2009 10:27:00 +0000

Miturile sunt credinţe despre dragostea romantică şi iubire care ne împiedică să facem alegeri de parteneriat inteligente. Ne sunt transmise de când suntem foarte mititei în cadrul mediului familial, în cercul de prieteni,
etc. şi sunt cu străşnicie menţinute şi dezvoltate de romanele siropoase, dramele romantice sau piesele muzicale autohtone, cu versuri ca de pildă: „ Fără Ea, triste sunt nopţile…”, „Te voi iubi mereu…”, „ Eşti femeia vieţii mele…” sau mai puţin autohtone: „ You are the love of my life, you are the key to survive…”.( ☺ zâmbiţi, deci… ☺ foarte bine!, faceţi însă acest exerciţiu şi luaţi-vă 10 minute să ascultaţi un post de radio şi analizaţi, cum, prin versurile melodiilor vi se cere să rămâneţi ancoraţi într-o iubire trecută, într-o amintire, sau, poate acţiune trăită cândva)

Mitul Iubirii

br />

Mitul Iubirii nr. 1

Exista o iubire si numai una, un singur suflet pereche pentru tine!

Unele tradiţii sprijină acest mit, vorbind despre sufletele pereche ca despre două individualităţi care au trăit cândva în armonie şi sunt perfect complementare. Cunoscătorii în ale astrologiei mai ştiu ceva despre sufletele pereche, că de regulă, nu se întâlnesc în plan terestru, ele sunt desincronizate şi când unul e pe Pământ, celălalt e în una din Emisfere, sau dacă viaţa îţi pregăteşte foarte multe încercări, îl poţi găsi, dar experienţele nu sunt neapărat pozitive sau presărate cu erotism. Datorită acestui mit, traversăm, două, trei,…zece relaţii în care vrem să fim siguri că partenerul nostru este chiar „jumătatea noastră”, iar consecinţa acestei nevoi de siguranţă constă în faptul că, îl compari mereu pe cel din faţa ta cu imaginea din capul tău şi nu mai ai timp şi energie pentru a-i descoperi, aprecia şi a te bucura de Unicitatea lui!!! Astfel, puţin sau mai mult deziluzionat şi dezamăgit, conchizi că, încă nu ţi-ai găsit sufletul pereche şi te aştepţi ca următorul ieşit în cale să fie „jumătatea ta” sau, mai grav, poate încetezi să-l mai cauţi, fiind convins că, trăind deja o mare iubire, şansa ta s-a epuizat şi e imposibil să-ţi mai găseşti jumătatea în viaţa asta! Poate pe unii vă întristează rândurile astea, pe alţii poate vă bucură , oferindu-vă o nouă speranţă sau perspectivă ; -)…ceea ce eu vă sugerez pentru ca voi, poate să fiţi mai câştigaţi în această privinţă, e, să o lăsaţi mai uşor cu a vă spune cu aplomb, zilnic : „Jumătatea mea trebuie să fie…, şi trebuie să fie…şi e imperios necesar să fie…etc.), să încercaţi să-i luaţi masca pe care i-o puneţi pe faţă şi să vă daţi voie să vedeţi unicitatea partenerului vostru, să simţiţi valoarea adăugată pe care v-o aduce interacţiunea cu el, să îi daţi şansa să vă surprindă, să îi acordaţi credit când spune că poate sau nu poate, şi să vă daţi vouă libertatea de a vă bucura , de a simţi, de a relaţiona liberi şi lipsiţi de constrângeri, de a lua exact ce aveţi nevoie din relaţia unică pe care o aveţi…exact cât timp aveţi nevoie…iar dacă va veni momentul în care nu mai aveţi nevoie…să vă găsiţi curajul şi să vă oferiţi şansa de a intra într-o altă interacţiune în care să vă daţi voie să fiţi încântaţi de ceea ce descoperiţi în fiinţa celuilalt! Cu alte cuvinte, „Jumătatea voastră” sau „Sufletul pereche” sau „The one-ul” sau „Iubirea vieţii voastre”, etc., e acel partener care vă satisface nevoile într-o măsură suficient de mare, pe o perioadă a vieţii voastre determinată de voi, perioadă, care dacă nu durează toată viaţa, nu e nici o tragedie! Din contră, e doar o şansă pe care ţi-o oferi pentru a cunoaşte următorul tău „Suflet pereche”!!!

CE este frustrarea si CUM e ea BENEFICĂ pentru noi

noreply@blogger.com (Anonymous) — Wed, 11 Mar 2009 20:26:00 +0000

Ai auzit în jurul tău de foarte multe ori că un prieten e foarte frustrat pentru că şeful nu-i recunoaşte meritele, că o prietenă e frustrată pentru că iubitul ei nu i-a telefonat de 8 Martie, că mama ta se simte frustrată pentru că tu o ignori când îţi vorbeşte
şi chiar şi tu eşti astăzi aşa, pentru că, eu, trecând pe la tine pe acasă, ţi-am luat din colțișorul tău personal un obiect valoros pentru tine, la care te uiţi cu drag în fiecare zi şi care-ţi conferă un sentiment de confort şi linişte de fiecare dată când îl priveşti. Cum te simţi când ajungi acasă şi observi că nu mai e acolo unde-l ştiai de mult timp, îl cauţi frenetic peste tot şi nu-l mai găseşti? FRUSTRAT… E limpede că fiecare dintre noi ne lovim zilnic de frustrare, chiar de mai multe ori pe zi…ufff…ce să fie oare mai exact ceea ce noi trăim aşa de des, adică Frustrarea? Frustrarea e un fenomen complex de dezechilibru emoţional (care poate fi tranzitoriu sau stabil, ca durată de timp) care apare ca urmare a nerealizării unei dorinţe, a opririi satisfacerii unei nevoi sau a deprivării tale de ceva ce îşi aparţinea anterior. Cam de la ce vârstă crezi că o trăieşti? Poate te surprinde, dar încercăm frustrarea chiar din momentul venirii noastre pe lume, când ne trezim dintr-un mediu preponderant acvatic :-), expulzaţi într-un mediu în care procesul respiraţiei e sursa noastră vitală! Dacă privim longevitatea fenomenului frustrării, vechi de când am venit noi pe lume, am putea să ne gândim că suntem cu toţii nişte frustraţi acum, când citim aceste rânduri…da, de unde! Haideţi să vedem Cu ce ne-a ajutat în de lungul dezvoltării noastre frustrarea şi cu ce ne va ajuta de acum încolo…păi, în momentul în care bebeluşul mic, înfometat plângea pentru că mama nu era lângă el să-i satisfacă pofta, în timp, el şi-a găsit singurel, prin propriile sale capacităţi de adaptare la frustrare puterea ca,de exemplu, în 15 ani, când vine de la şcoală înfometat, să nu înceapă să plângă în faţa blocului de foame, ci să reușească să ajungă până în casă, unde după ce se schimbă şi se spală, să-şi încălzească mâncarea , să şi-o pună în farfurie şi de abia atunci să mănânce (există şi varianta în care unii să mănânce din castron neîncălzit, dar nu ne referim aici la ei ☺). Ce s-a întâmplat cu bebeluşul descris mai sus? Datorită mecanismelor proprii de adaptare la frustrare, s-a maturizat şi a descoperit mijloace personale de a face faţă frustrării. Astfel, peste trei ani, când îi va plăcea o fată nespus şi când o va invita în oraş iar aceasta îl va refuza, el nu va începe să plângă instant şi să dea cu năduf din mâini şi din picioare pentru că nevoia nu îi e satisfăcută imediat ce i se declanşează, ci, poate, o va întreba care este următoarea dată când ea consideră că ar putea ieşi împreună. Exemplele prin care trăirea frustrării ne ajută să dezvoltăm mecanisme nenumărate de a-i face faţă şi de a ne adapta acestui sentiment disconfortant, sunt nenumărate. După mine, e important pentru noi să înţelegem că, această frustrate cu care ne întâlnim zilnic ne ajută să învăţăm cum să descoperim în interiorul nostru modalităţi ingenioase de a depăşi cu bine contextul frustrant, de a ne adapta lui, de a-i face faţă, ne provoacă efectiv să găsim nenumărate soluţii în interiorul fiinţei noastre! Datorită provocării la care ne supune frustrarea, în noi se produce o maturizare! Da! Frustrarea e primul pas spre Maturizare!!! Dacă nu mă credeţi, imaginaţi-vă cum se va descurca copilul, adolescentul şi mai târziu adultul care a trăit într-un mediu în care toate dorinţele i-au fost imediat satisfăcute de către cei din jurul lui! ?Cum va primi el prima zi de şcoală în care colegii lui îi vor lua caieţelele în joacă şi le vor rupe din neatenţie? Nu va fi şocat şi zguduit?! Cum se va simţi adolescent fiind, când profesorul îl va numi pe un altul să răspundă, cu toate că şi el se anunţase pentru răspuns? Deznădăjduit, poate oropsit şi nedreptăţit? Frustrarea e ceva bun pentru noi! Ei da, dragii mei, bucuraţi-vă de momentele în care sunteţi frustraţi pentru că, chiar în secunda următoare, voi aţi mai descoperit o modalitate de a face faţă frustrării, adică, v-aţi mai maturizat cu 0, 0001% ☺!!! Personal, vă sugerez să nu evitaţi situaţiile în care v-aţi putea simţi frustraţi, ci să le confruntaţi, astfel, veţi fi uimiţi să descoperiţi câtă valoare adăugată vă aduce personal şi câte aveţi de învăţat ulterior din urma procesului vostru propriu de a face faţă frustrării! Vă sfătuiesc totuşi ,în urma lecturării acestui articol, să evitaţi să vă căutaţi zilnic contexte în care să vă auto frustraţi cu speranţa că, după o lună de frustrări continue, veţi fi mai maturi cu 30 % ;-)! Voi ce credeţi despre beneficiile pe care ni le aduce frustrarea? Consideraţi că există, cum le-aţi prezenta? Aştept să-mi împărtăşiţi experienţe în care aţi trăit frustrări care v-au maturizat sau..poate că nu?

Grup de Dezvoltare Personala cu tema: "Optimizarea Propriei Mele Vieți"

noreply@blogger.com (Anonymous) — Fri, 14 Nov 2008 21:24:00 +0000

Înscrieri pâna pe 15 Februarie 2010

Suicidul în România

noreply@blogger.com (Anonymous) — Thu, 20 Dec 2007 08:27:00 +0000

"Pretuirea vietii a reprezentat o chintesenta culturala a multor civilizatii. Miturile creatiei sunt modele de intelepciune, indiferent de timpul si locul unde au aparut pe Terra, dar aparitia vietii este in indisolubila legatura cu disparitia si reinnoirea ei. Moartea se impune ca un element necesar
pentru perpetuarea naturii si a umanitatii. Exista doar nemurirea Divinitatii, care este legata de cea a unui Univers fara sfarsit, uneori greu de imaginat si imposibil de perceput la modul concret. Sub veghea nemuririi se consuma, in viata de zi cu zi, cate o portie de moarte”. Suicidul este, daca putem spune, punctul maxim al disperarii, moment in care putem ajunge sa savarsim cel mai mare pacat impotriva lui Dumnezeu, atentand astfel, la darul sacru al Vietii"