Sunt totusi facute bine trecerile intre IMAX si normal, trebuie sa fii destul de atent ca sa le observi, dar de cele mai multe ori atentia iti este captata de actiune. Cred ca daca nu anuntau asta la inceput, nici nu observam.

Sunetul este ceva mai bun decat la noi, dar dat mai incet.

Si filmul…

Mi-a placut foarte mult filmul. Povestea mi s-a parut extraordinar de bine inchegata, cu o directie bine definita, fara detalii inutile, si cu personaje foarte bine conturate.
Cel mai mult mi-a placut de Joker - mi s-a parut singurul personaj cu o pasiune. El nu avea dileme existentiale care sa stea in fata cursului natural al actiunii si nu vroia sa se casatoreasca cu nimeni. Iar interpretarea lui Heath Ledger mi s-a parut o capodopera. M-a fascinat de la prima secventa in care a aparut pana la sfarsitul filmului. Reactia generala era “stai, de ce a plecat, aduceti-l inapoi!”
A fost singurul personaj dintr-un film care realmente m-a marcat. De la ticuri, la pasiunea sa de neegalat.

“Come on, I want you to do it, I want you to do it. Come on, hit me. Hit me!” - stiti voi ce secventa

Invatam noi pe la orele de romana despre artistul care face sacrificiul suprem pentru arta. Acest sacrificiu mi se pare ca l-a facut Ledger. A creat o capodopera, care i-a luat viata. Este un interviu cu el in care vorbeste despre The Jocker, unde se vad multe din ticurile personajului, se vede ca il traieste.

Felicitari pentru ce a facut, si sa-i fie tarana usoara, cum se zice pe la noi.

“Lucius Fox: Let me get this straight: You think that your client, one of the wealthiest, most powerful man in the world, is secretly a vigilante who beats criminals to a pulp with his bare hands. And your plan is to blackmail this person? Good luck.”

Alta replica geniala.

A fost un cadru superb, cand este el atarnat cu capul in jos, si camera se intoarce astfel incat sa il vedem normal. Senzatia pe care o creaza… sunt curios a cui a fost ideea.

Si daca tot descrierea blogului este “despre muzici de film, cum si de ce”, hai sa vorbim si depre muzica.

A fost compusa de Hans Zimmer si james Newton Howard. De putine ori sunt doi compozitori care sa lucreze impreuna la acelasi film. Cel mult al doilea recompune muzica, deoarece regizorului nu ii mai place ce s-a compus pana atunci.
Dar aici au lucrat side by side, si a iesit o capodopera. Filmul incepe cu trioleti pe coarde, care cresc in intensitate pe parcursul a catorva minute, fapt ce creaza o tensiune pe care o tai cu cutitul.
Tot coarde, de fapt o vioara, initital cantata natural, apoi putin sintetizata este folosita in absolut fiecare moment de tensiune al filmului. Este cam sunetul de tren din The Godfather, cand Pacino este stresat si trebuie sa ia o decizie.

Nu cred ca am vazut vreun film cu o muzica mai buna decat asta. Cred ca sustine filmul mai bine decat orice alta, din oricare alt film. In LOTR muzica da un sens filmului, ajuta la pozitionarea lui intr-o alta lume, a fanteziei. Aici pur si simplu sustine actiunea. Pur si simplu este un Atlas emotional care tine tot filmul pe umar. NIciodata prea multa, niciodata prea putina.

Imi place mult cum motivul de la inceput (saisprezecimile) revine in final, si cum vocea moralizatoare (Gordon) intervine spunand ca il urmaresc “Because he’s the hero Gotham deserves, but not the one it needs right now…and so we’ll hunt him, because he can take it. Because he’s not a hero. He’s a silent guardian, a watchful protector…a dark knight.”

Am fost initial uimit de punctajul iesit din comun de pe imdb.com (9.5 atunci, 9.3 acum) care la plasat pe locul I, dar s-a dovedit ca il merita pe deplin. Nu imi amintesc un detaliu care sa nu fie la locul lui (bine sunt 2, dar deja sunt carcotas), care sa deranjeze in vre-un fel sau care sa lipseasca.

Felicitari intregii echipe care a lucrat la acest film! Au facut o minune!

“Batman: [interrogating Maroni on whereabouts of The Joker] He must have friends!
Salvatore Maroni: [incredulous] Friends? Have you met this guy?”

A fost primul spectacol de acest gen pe care l-am vazut, si m-a lasat paf (citandu-l pe bunicul meu). Am asistat la o reactie a publicului exceptionala; nu am mai vazut asa ceva niciodata si am fost la destule spectacole de toate natiile.
Aplauze dupa fiecare cantec, iar la sfarsitul primului act, Doamne! O furtuna de aplauze!

Este povestea “Vrajitorul din Oz”, spusa din punctul de vedere al The Wicked Witch of the West. Spusa foarte interesant, cu un umor poate prea evident cateodata, dar per total foarte echilibrata.

“The baby’s coming…
And how!
I see a nose
I see a curl
It’s a healthy, perfect
Lovely, little -

GREEN!”

Vai ce mi-a placut muzica!
Mi-am luat CD-ul cu inregistrarea originala, de pe Broadway, NY. Sincer mi-a placut mult mai mult reprezentatia de aici, dpdv muzical, that is. A fost parca mai vie, iar Galinda a interpretat mult mai frumos.

Este foarte interesant orchestrata. Pentru mine a fost ceva cu totul nou, baterie foarte puternic punctata, langa coarde, cu un mic sintetizator pe ici, pe colo, unele parti scrise in 5/8… Vai cat mi-a placut.

Doamne cat mi-ar placea sa scriu muzica pentru asa teatru! Poate asa m-as obisnui cu ideea de a locui intr-un oras unde cerul nu prea se vede - NY, evident.

Nu imi vine sa cred ca nu ma opresc in NY, sa vad si un spectacol la el acasa. Parca nu am gandit deloc calatoria asta…

Galinda:
“I know. That’s what makes me so nice!
Whenever i see someone
Less fortunate than I
(and let’s face it - Who isn’t
less fortunate than I?)”

Galinda este personajul “bun”, tipa popular din facultate, iar Elfaba este ciudata facultatii - este verde, ce-i drept… are toate motivele sa fie ciudata…

Galinda:
“Elphie - Come on - We’ll be late for Wizomania!”

Iar la final… Nu va puteti imagina cat de tare poate aplauda o sala plina de oameni! Cred ca mai mult m-a impresionat publicul decat piesa Bine, si muzica.

Daca aveti ocazia, merita fiecare cent din cei 80usd cat costa biletul!

Wicked - the musical

Ma trezesc vineri dimineata cu maretul gand de a ma duce la Sam Ash (un music stuff superstore) sa imi iau clapa. De fapt sa imi iau alta clapa, ca CME M-Key-ul pe care l-am luat de pe net este foarte prost. In urma lecturii multor review-uri am ajuns la concluzia ca cele mai bune variante sunt fie un sintetizator Korg X50 fie un simplu midi controller Edirol PCR-800. Magazinul de langa mine nu mai avea Edirol, si pentru ca mi l-au promis, au zis ca imi fac reducere la X50 de 150 usd (de la 700 cat este de obicei). Dar pe care sa o aleg? Well, trebuie sa le aiba la Sam Ash pe amandoua.

Ma trezesc cu greu la 10, ma imbrac si plec. Am asteptat ceva dupa autobuz (vreo 30 de minute daca nu ma insel), am mers ceva mai mult cu el (vreo 40…) si am ajuns la magazin. Un tip simpatic (sper sa nu citeasca si el asta, ca pe aici se interpreteaza foarte usor cuvantul simpatic de catre membrii de sex asemanator…) mi-a aratat ce aveau ei pe acolo, am cantat la toate clapele posibile, unele se simteau mai bine, altele mai prost dar aveau mai multe briz-brizuri, in fine, am ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi sa imi iau o clapa destul de simpla pe care sa o car dupa mine, si un controller foarte destept de la Novation, ReMOTE SL Zero pe nume. Clapa pe care am testat-o acolo era un Yamaha KX49, se simtea destul de ok, avea si ceva butoane cu care ma puteam descurca destul de ok prin program (ce-i drept, ei ziceau ca este facuta special pentru Cubase, dar nah! Este MIDI, trebuie sa mearga si cu Logic-ul meu) si parea destul de mica.
Cum eu aveam nevoie de inca o octava in plus, am luat KX61.
Si uite asa am plecat eu de la magazin cu doua cutii cat toate zilele, una care-mi ajungea pana la gat, si alta care abia statea la sub-brat. Am tras de ele pe strada, am tras de el in autobuz, am chinuit o tipa langa care ma asezasem, pana la urma s-au eliberat 2 locuri si m-am asezat acolo. Cum stateam eu in statie de dimineata, am vazut ca exista o statie de autobuz ceva mai aproape de casa (pentru intoarcere) - “Sa tin minte!”
Am tinut minte, si nu am coborat cu 50 de metri inainte, cum faceam de obicei, “Lasa, mai scurtez putin drumul!”. Ei bine, autobuzul a virat la dreapta… Trage repede de sarma, “Sir, sir, I think I want to get off!”. Ma lasa el la prima statie - asta dupa ce m-a intrebat el ceva, dar nu am prea inteles, asa ca am coborat. Era cu vreo 500m mai departe de unde trebuia sa cobor. Am luat-o usurel la pas spre casa, cand trece pe langa mine autobuzul, si soferul zambeste. “Nu pot sa cred!” Autobuzul ocolea vreo 500m in dreapta, dar apoi se intocea si mergea mai departe…

Cu unele chinuri considerabile, am ajuns acasa. Mi-am blestemat gandul “Sa-mi iau laptopul cu mine, ca poate mai am nevoie de ceva de pe net, si cine stie…”, l-am injurat putin pe Dragos ca tocmai atunci a ajuns si un pachet de-al lui, si l-am luat si pe ala de la biroul de preluari, am urcat si m-am trantit in pat.
Hai sa deschidem jucaria ca sa ne facem de cap. Deschidem prima data ReMOTE SL-ul, arata super! Profi, o sa ma ajute foarte mult, este urmatorul pas sub o suprafata de control, perfect! Dar sa deschidem si clapa. O deschidem “Ha Ha!” cu Dragos, ca vorbeam cu el pe net, o pun pe birou si nu mi se mai vede laptopul.
WAIT! This is all wrong!!! Nu se poate. Nu poate fi asa de mare! Nu este posibil sa imi fi parut asa de mica in magazin si asa de mare acasa… Ceva nu este in regula. In fine, hai sa o testam. Ca poate…
O testam, nu merge din prima (si chiar daca mergea nu cred ca schimba cu ceva), cuget putin, “Gata, o duc inapoi!” La magazin am mai testat o clapa care se simtea foarte bine, si avea incorporat midi controllerul ala destept (ReMOTE), dar era mai maricica, trebuia sa iau cu mine mereu si controllerul, chiar daca nu il foloseam mereu, arata mult mai bine si era mult mai space efficient midi controllerul separat, dar anyway, clapa este PREA MARE! Trebuie sa o duc inapoi.
Zis si facut, ambalez totul la loc, nu gasesc scotch sa inchid cutia in care a venit clapa, improvizez ceva, si plecam la drum. Eu, clapa si ReMOTE-ul.
Ajung in statie, cum traversam strada vad cum trece autobuzul pe langa mine, astept, scot niste bani, ii schimb in ceva mai mic (nici bani de autobuz nu aveam), vine autobuzul si… Here we go!
Autobuzul era ceva mai express de cat ce am luat de dimineata. Ce inseamna ceva mai express? Are O SINGURA statie mai mare decat celalalt autobuz. Care statie? Aia la care trebuia sa cobor eu! Unde era magazinul? Exact la mijloc. Vad magazinul, trag de jucarie, intreb unde este urmatoarea statie “Chiar aici, la La Brea” - inca trei semafoare mai departe…
La magazin, tipul cu care vorbisem de dimineata si-a terminat tura, si am dat de unul care… imi dadea dreptate la tot ce ziceam “True!”, “Yeah, I know!”, “Yeah, you’re right!” - nu m-a ajutat cu nimic…
Ei aveau un PCR-800, dar era pe raft si ii lipseau 2 butoane. Il intreb ce s-a intamplat, si imi raspunde ca oamenilor le place sa fure lucruri… Na ca se intampla si pe aici.

Pana la urma imi zice ca este posibil sa gasesc clapa la Guitar Center, de peste drum. Ok! Ma duc pana vis-a-vis, si EURIKA! O au! Ii explic tipului de aici ce am nevoie, ma intreaba cu cat am luat ReMOTE-ul, ii spun ca cu 291 “I can give it to you for 269!”. “Are you sure?”. “Yeah, of course!”
La indemnul lui returnez si clapa si ReMOTE-ul, si ma intorc sa iau clapa si ReMOTE-ul din partea asta. Imi aduce frumos PCR-ul, se duce in spate sa imi aduca si controller-ul, si nu mai vine. Pana la urma apare cu o cutie distrusa, rupta, si un controller fara un picior. “I’m sorry, but I only have this one left. It’s a refurb…” POFTIM?!? Eu tocmai am returnat peste strada controllerul si imi spune ca el nu mai are altul. Glumeste!
A dat cateva telefoane, si a mai gasit unul la un alt magazin “Poti trece sa il iei de acolo” - magazinul era de cealalta parte a muntilor Santa Monica. Pana la urma imi spune ca mi-o poate trimite acasa. Perfect, mai putin de carat, in weekend oricum plec, deci este perfect. II intind cardul - “Nu merge!”

POFTIM?!? Cum adica nu merge?!? Avea nevoie de un card cu numarul in relief, deci cam orice card IN AFARA de Visa Electron. Nu era cam niciun ATM pe langa, si nici nu imi venea sa scot cateva sute de USD si sa ma plimb cu ele pe strada… chiar daca este ea Sunset Blvd.
A fost de treaba tipul (era si cazul) si a acceptat cardul asta, a asteptat pana a plecat toata lumea de prin jur, l-a autorizat, si gata! Slava Domnului, puteam sa plec acasa, SA MANANC! - Stiu ca asta o sa genereze unele reactii, dar chiar nu mancasem nimic in afara de un bol de cereale… si juma de litru de suc de portocale (cu pulpa! - a tinut de foame).
Dau sa ies din magazin, cu cutia pe care o tineam de maner - DA! Asta avea maner!!!, si aud in spatele meu “REEEEIDUUU!!!” “Oh, nu, ce mai vrea de la mine?” Vroia sa ma intrebe, evident, dupa ce am cumparat ce am cumparat, daca nu ma ajuta mai mult aia cu ReMOTE-ul integrat. Well, nu ma ajuta, dar mersi mult de grija.

Am plecat usurel spre casa, era aproape 9, apus fumos, incepusera sa se aprinda luminile, romantic… mai putin mirosul de friptura de la restaurantul din spatele statiei… imaginati-va ce petrecere era in stomacul meu!
A venit si autobuzul, m-am urcat, am stat langa o tipa care semana cu tipul galben din Sin City, ala pervers… Mai era si blonda…

Sper sa nu mai scriu si partea a III-a…

Mi-am inceput ritualul de dimineata, cu dus si studiu, si cand sa ma apuc eu de compus, incepe sa se miste podeaua. “Frate, cate gauri dau astia in pereti, de se simte asa de tare?!?”. Ei bine, era cutremur.
Frate cat de tare a fost (adrenaline junkie…)!!! Podeaua facea ca o membrana de timpan, lampadarul parca era pendul si eu… analizam camera: Hmmm… birou facut din pal… poate rezista; toc de usa de 10 cm… mai bine nu; dulap… nu, pat… degeaba, well, daca se mai supara, intram sub birou
A mai fost o faza pentru care Livia o sa se supere putin pe mine, dar a fost mult prea tare sa o tinem doar pentru noi: Incepe cutremurul, eu ii scriu pe mess “Cutremur!”. Trec vreo 30 de secunde, trece si cutremurul, primesc raspuns “Ai simtit?”. Scuze Livia!

In fine, cica a fost de 5.8 grade, fara victime. A fost totusi mult mai mare decat ce avem noi pe acasa. Este posibil sa il fi simtit asa de rau si pentru ca blocul unde stam este facut in mare parte din rigips (evitent ca are si o structura, you get the point); cam ca o casuta din carton. Livia zice ca la ea nu prea s-a simtit, dar ea lucreaza intr-o cladire destul de noua.

Trecem de cutremur, vine foamea. Hai sa facem ceva de mancare. Pofta mare de snitele, asa ca ne apucam sa facem snitele. Luam carnea, o batem, o trecem prin ou, faina, ou, faina, si gata de prajit. Punem ulei in tigaie, incepem sa il incalzim. Well, pe aste meleaguri si uleiul este diferit: se incalzeste imediat si nu scoate atatea bule cand prajeste - un lucru foarte bun, ca stropeste mult mai putin, dar pentru romanul din fiecare, asta inseamna ca nu este focul destul de tare -> reteta pentru a manca in oras
Prajim, miroase genial, imediat se fac pe o parte, intoarcem snitelele, dam focul mai incet, si asteptam. Intre timp se cam fac unele, le scoatem, dam focul mai mare la celelalte ca nu faceau bulburuci, si pana sa ne dumirim, incepe sa iasa fum. Scoatem repede snitelele, observam tansformarea oului in carbon, si SURPRIZA! Ceva incepe sa bipaie frenetic!!!

Oare ce sa fie? SENZORUL DE FUM!!! (ca sa intelegeti de ce era panica, avem stropitoare care pornesc in caz de incendiu, si facea toata cladirea baie…) Incepe distractia:
Ia tigaia, alearga cu ea spre balcon - evident, usa de la balcon inchisa si plasa de tantari trasa - cauta un buton care sa opreasca senzorii - nu-i - vezi ca si cealalta tigaie incepe sa scoata fum, ia-o si pe asta, fugi iar pe balcon, deschide larg usa de la balcon - NU, fumul intra in casa - inchide usa, ia ventilatorul de la fete din dormitor, pune-l langa balcon, ia laptopuri, baga-le sum masa, da drumul la ventilatie, STAI! Ia ventilatorul, intreapta-l spre senzor. R***T! A mai inceput un senzor sa urle, indreapta-l spre asta! Hooooop! Ulei pe jos, aluneca podeaua! Se opreste primul senzor, ia ventilatorul, indreapta-l spre celalalt senzor, Tii-tii-tii-ti-ti-ti… Liniste… Hiuuuu! N-am facut baie.

Se linisteste atmosfera, incepem sa facem curat, mancam un stinel, aruncam 4, mai alunecam odata unde a cazut ulei, spalam vasele si mancam restul de 3 snitele… Wow, that was FUNNY!!! Sunt curios daca erau acasa vecinii de vis-a-vis, Doamne cat s-or fi amuzat :):):)

Am ajuns la concluzia ca nu este chiar cea mai buna zi a mea, si am zis sa nu merg pe jos pana la parcarea de unde trebuia sa iau (impreuna cu Livia cu care ma intalneam in parcare) un shuttle pana la Hollywood Bowl. Am fost la Simfonia nr. 4 de Tchaikovsky.
Incredibil! Un amfiteatru cat toate zilele!!! In aer liber!!! Cum poti sa ai o sala de concerte simfonice in aer liber?!? Este genial cum asculti concertul si miroase a verdeata, cum lumea isi aduce mancare, bautura (poti veni/cumpara de la ei o sticla de vin, bei linistit, enjoy the show…) si cum canta greierii in jurul tau. Bine poate ultima nu este asa de placuta…
Americanii sunt americani pana in maduva oaselor! Au cantat imnul cum a intrat dirijorul pe scena! Toata lumea s-a ridicat in picioare, iar unii din spatele nostru chiar cantau si eu. Wow!

Concertul a fost interesant; poate orchestra nu era in cea mai buna forma, obositi, cu chef de concediu, ca nu mi s-a parut un concert extraordinar. Am ascultat concerte mult mai bune ale Filarmonicii George Enescu, decat renumita The Los Angeles Philarmonic.
Sau poate am stat eu prea in spate, poate s-a vorbit prea mult in jurul meu… cine stie…

Am reusit intr-un final sa ajungem acasa; am mers putintel pe jos de unde ne-a lasat shuttle-ul, ca autobuzul nostru nu mai venea, dar macar am ajuns fara vreun alt incident.

Vai de mine ce zi!!!

Am mers la Vegas cu o Toyota Corolla rosie, cu cutie de viteze automata. A fost prima masina cu cutie automata pe care am condus-o, si mi-a placut muuult!

Drumul

Drumul pana acolo a fost o adevarata delectare. Dupa ce am mers vreo 20-30 de mile sa iesim din LA, adica vreo 50 km, pe care i-am mers numai pe ce numesc ei Freeway, am ajuns pe o autostrada de 5 benzi pe sens, cu o banda dedicata masinilor cu mai mult de 3 pasageri. Interesanta idee. Am mers constant cu 70 de mile pe ora, pe undeva pe la 110 km/h. Au fost niste peisaje extraordinare. Incep sa inteleg de unde este mentalitatea asta a americanilor, cu totul oversized - pana si relieful este oversized la ei!

The middle of nowhere

Ne-am oprit sa punem putina benzina si sa mancam. Stiti complexurile alea din filme, cu un motel, benzinarie, un restaurant, in mijlocul desertului? Asa era asta. Putin mai evoluat, la modul ca motelul era un mic Mariott, benzinaria un Shell (unde ne-am luat o mica tzeapa, ca benzina cred ca era imbatata rau de tot cu apa), si restaurantul un In-N-Out Burger (care este foarte laudat pe aici, mai ales de Livia ?). Am mancat aici o imensitate de portie de pui. Nu am dat-o gata, asa ca am luat-o cu noi la pachet… well… la pachet a ramas, in masina, pana duminica seara

Drumul 2

Am mers, si am mers, si am mers. Vreo 500 km in total.

Hotelul

Well, am ajuns in Las Vegas. Am parcat masina undeva intre nivelul 4 si 5 al parcarii (da, se poate), si surpriza! 43 de grade afara! Este asa de cald, incat nu apuci sa transpiri. Se evapora instant! Singurul mod in care o poti face este sa tii de ex ceva in mana, in 30 de secunde ai toata mana uda, sau sa te rezemi de ceva. Iarasi, pe unde te-ai rezemat ai transpirat in nestire. Dar totusi se poate sta mult mai usor decat la 35 de grade in Bucuresti. Poate o fi atmosfera mai uscata…

Cazarea

Am stat la coada sa ne cazam. LA COADA!!! Coada care a tinut pana duminica la pranz, si a revenit duminica seara (nu, nu, nu, noi ne-am cazat vineri). Camera a fost ok, cu muuulte decoruri care… well… amintesc de Sahara.

Prima iesire

La insistentele Liviei am iesit din camera in cuptor. Aveai impresia ca ti se topesc papucii, ca mergi pe asfalt abia turnat, asa ca ne-am refugiat in “Worlds biggest souvenir shop”. In fine, de fapt in World’s bigges kitch shop. Aici era frig.

Stratosphere

Primul lucru pe care l-am facut in Vegas a fost sa ne urcam in Stratosphere Tower, si sa ne dam in Big Shot, care se afla la etajul 110, mai exact la vreo 300 m de sol. FOARTE TARE! A ajuns si Livia la concluzia asta dupa vreo 2h dupa ce ne-am dat

Bellagio

Vroiam initial sa mergem la Fremont Street Experience, ca dupa harta pe care ne-a dat-o la hotel era la 2 strazi de noi… dar harta nu era buna, si de fapt era la vreo 4-5 km de mers printr-o zona nu foarte buna. Asa ca am luat autobuzul si ne-am oprit la Bellagio. VAI DE MINE! Nu cred ca un filmulet facut cu aparatul foto sau niste poze pot sa arate cat de frumos a fost. Am ajuns, si imediat dupa ce am ajuns a inceput “Viva Las Vegas” a lui Elvis Presley, si odata cu ea si fantanile sa danseze. Au niste tunuri care arunca apa in sus cateva zeci bune de metri. Dati fullscreen

Restul

Ne-am mai plimbat putin pe The Strip, am mai facut cateva poze, si apoi ne-am urcat in autobuzul care a facut exact o ora pana la hotelul nostru. A fost aglomeratie la ora 12 noaptea. Si de mers nu cred ca erau mai mult de cativa km… in fine.

Inceputuri

Ne-am trezit la 12. Incredibil. Am tras jaluzelele, si era bezna totala, asa ca am dormit mult. Daca nu ma uitam la ceas, cred ca mai dormeam ceva.

Fremont, part II

Ce facem azi? Well, hai sa mergem la Fremont, dar hai sa mergem seara, ca trebuie sa fie mai frumos. Nu, mergem acum, ca trebuie sa fie mai racoare acolo. Etc, etc, etc, am fost pana la urma la pranz. Well, distractia este doar seara, asa ca ne-am oprit in primul souvenir shop, unde am stat cateva ore, si unde am lasat destul de multi bani…

George Wallace

Pe seara am fost la un Stand Up Comedy Show. George Wallace a fost main act (well, era show-ul lui). Vreau sa zic ca am ras cu lacrimi. O ora juma’ am ras in continuu! Are niste glume foarte misto cu “People say stupid things”. “You’re in the airplane, and then somebody asks you “You going the whole way?”", sau “You know, people do stupid things. One day, I was walking into Kentucky Fried Chicken, and I ordered 3 buckets of chickens, 24 pieces in each bucket, and the lady asked me, “Do you need a bag?”. Sau “I went to a 24 hour store. On the door it said: Open 6 am - midnight.” La intoarcere am luat 301. Ciudat ca nu a trecut pe Nicolae Caranfil…

Neatza soare!

Ne-am trezit, ne-am facut dus, dar vai! Unde este soarele? Duminica a fost cam innorat, deci tocmai bun de mers prin oras. Am fost la The Venetian, care se pare ca este cel mai mare hotel din lume. Au reprodus o parte din Venetia inauntru. Este WOW! Au reprodus piata San Marco!!! Incredibil. Pare a fi un apus continuu inauntru. Este chiar mai frumos ca in Italia - este mai curat. Ne-am plimbat cu gondola, am avut un gondolier blond, de pe langa Napoli zicea el, care ne-a cantat frumos, am facut multe poze si am asistat si la un mic spectacol in piata Este incredibil ce au facut oamenii astia. Absolut incredibil!

Wildlife

Am fost pe la Flamingo Hotel, unde au un parc interior cu pesti Koi, flamingo din plastic, broaste testoase, rate si multe pasari de care nici nu stiam ca exista. O experienta asemanatoare am avut la MGM, unde au un Lion Habitat. Erau 2 lei cat toate zilele acolo, mangaiati de doi tipi. Prima reactie a fost “Ce cauta tipii aia acolo? Faza cu leii era metaforica?!?”

Treasure Island

Din pacate nu am putut sa vedem show-ul de la Treasure Island, ca primul era la ora 19:00, cu jumatate de ora inainte sa inceapa Jubilee. Si cand ma gandesc ca am mers in nestire sa ajungem la Treasure Island… Unde mai pui ca Liviei ii era si putin rau? In fine, nu a fost un drum in zadar, ca am castigat 20$ in cazino :D:D:D Tot cazinoul este facut in genul Piratii din Caraibe, si aveau si o super motocicleta inauntru Si vai ce ma oftic ca nu am vazut spectacolul; se luptau sirene cu pirati.

NY-NY

Am mai fost la New York - New York, unde au reprodus pe exterior NY-ul, iar pe interior, well, strazi din NY. Este interesant, rollercoasterul cred ca este foarte dragut, dar nu am avut timp sa il incercam ca se apropia inceputul spectacolului la Bally’s.

Jubilee

Jubilee a fost cireasa de pe tort. Este un spectacol tipic Las Vegas, care se joaca de vreo 25 de ani si care a castigat multe premii. Pe noi ne-a convins publicitatea asta, am dat 80$ pe bilet si am mers. Ei bine, au fost cei mai bine 80$ cheltuiti in Vegas!

A fost genul ala de experienta dupa care nu mai poti scoate juma de ora niciun cuvant. MUUULTE costume (in fine, jumatati de costume in unele cazuri, ca fetele sunt topless; 1000 de costume in total), muuulte fete, multi baieti, muzica FOARTE FOARTE tare, coregrafie extraordinara, iar intre acte niste treceri foarte interesante.
A venit la un moment dat un scamator (asa il cheama?) care dupa ce s-a jucat cu niste popice (le arunca in toate felurile posibile, prin fata, prin spate, pe sub picior, printre picioare) a luat niste mingi si a inceput sa cante foarte misto la o clapa, adica: clapa era pusa pe jos, si el batea cu mingiile in ea; cand o minge lovea clapa, scotea un sunet, asa ca a cantat vreo 3 piese, printre care si can-can-ul. It was reeeally cool!
Au mai venit doi tipi plini de muschi cu niste numere de acrobatie foarte misto (se contorsionau in toate felurile, in timp ce unul era deasupra celuilalt, tinandu-se intr-o mana, de exemplu pe capul primului, etc…).
Ultima tranzitie a fost cu un tip ce semana cu Tobey Maguire si care cam facea pe Spiderman. Avea doua fasii lungi de panza care erau prinse de un carlig, de tavan, de care se tinea, urca, cobora, zbura, se rotea, tot ce-ti mai poate trece prin minte.

Chiar m-a marcat spectacolul asta! Chiar mi-ar placea sa fac asa ceva in Bucuresti. Trebuie doar sa gasesc 80 de fete frumoase, care sa cante bine, sa danseze perfect si sa vrea sa faca toatea astea debracate… floare la ureche. Vai cat mi-ar placea sa fac muzica pentru asa ceva!!! Gata, ma mut in Las Vegas!

Fremont Street Experience

Am reusit sa ajungem si la Fremont atunci cand trebuie. Am venit imediat dupa Jubilee. Livia si-a facut niste poze cu Chippendales (incurajati-o ca a facut bine ce a facut, ca nu a aruncat aiurea banii), am apuca sa mancam si apoi a inceput show-ul. Un ecran cat toate zilele (se pare ca este cel mai mare din lume) pe care sunt niste animatii interesante, si muuulte boxe putenice care iti amintesc ca esti in Vegas. Uitati-va la filmulet tot fullscreen!

Going back

Dupa Fremont am luat-o usurel spre LA. Am plecat destul de tarziu (cred ca era vreo 23:30 ceasul, dar sa nu le spuneti alor mei, ca tin mult la a mea mama ) dar drumul a fost extraordinar de usor. Cu toate ca au fost aceiasi 500km, au trecut foarte usor. Am mers constant la 70 mile (110 km/h), si am trecut pe langa strada ZZYZX. M-am uitat la poza a doua zi de dimineata, ca tot nu credeam. Am ajuns acasa pe la 4 dimineata, cand incepuse deja sa se lumineze.

Fotografii

Revenind la cutii, au venit multe. Nu am reusit sa combin toate pachetele asa ca au venit destul de dispersate. Deja ma cunosc cei de la leasing office, si nu numai vizual; Marie (care este nemaritata, adauga Livia) imi stia si numele, deci ca imaginati cate cutii au venit ? Ieri (21 iulie) au fost 8 - cele mai multe, si sa stiti ca nu sunt toate ale mele (adica nu mi-am dat toti banii pe cumparaturi, mami ?). Abia astept RAM-ul pentru Mac ? -> a venit si el; imi mai trebuie doar o surubelnita…

Si imi place la nebunie aici ca toata lumea are laptopuri, si nu este ca in Ro unde te simti in plus daca intri intr-o cafenea si ti-l scoti (laptopul). Si aici majoritatea studentilor au Mac, deci reclama aia de pe siteul lor chiar are o baza - “Mac’s number one, Mac’s number one!”. Si pare si mult mai sigur. De cand stau in cafeneaua asta o multime de oameni au iesit (cred ca la o tigara) si si-au lasat laptopul pe masa fara nicio grija. VREAU SI EU ASTA IN ROMANIA! Ehh… cred ca mai avem ceva de asteptat.

Fotografii

Miroase diferit oceanul (evident, stiu…)!!! Nisipul este parca mai fin, nu sunt scoici, iar algele sunt… mai mari!!! Adica niste ditamai algoaiele! Ne-am bagat putin picioarele in el de ocean (a fost foarte interesant drumul spre casa, ca eram amandoi cu pantalonii uzi pana la genunchi ?), ne-am plimbat putin pe plaja si apoi am luat-o usurel spre casa.

Am uitat sa va zic de 3rd Street Promenade, care este o strada exclusivista - nu lasa sa intre masinile (am vrut sa zic ceva mai frumos ca este strict pietonala, dar se pare ca nu a iesit metafora ?). Am intrat intr-un Barnes & Noble - librarie adevarata, tata! Carti de toate genurile, pentru toate lumea. Sunt si destul de ieftine (20-25 usd), si spre deosebire de Ro, aici SUNT! La Carturesti am dat comanda de doua carti acum 3 luni, si tot nu m-au sunat…

Am vazut si primul Apple Store (moment emotionant, lacrimi, batiste). Incredibil, chiar este coada la intrare in magazin!!! Este ok sa citesti ca exista cozi, dar sa vezi… Duuude!

Este foarte interesant ca pe strada asta sunt multi entertaineri, muzicieni, dansatori… muzicieni… cantareti Unii mai neortodoxi decat altii. Toti canta cu acompaniament dupa un cd, ceva, iar tipul asta este basist, so Go Andreas

Exista un Bellagio si in LA, se pare.

Fotografii