Reflecţii economice

Brexit, în fapte şi cifre (3)

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Tue, 28 Jun 2016 10:50:00 +0000

1. Standard & Poor's a retrogradat Marea Britanie de la ratingul maxim AAA la AA, cu perspectivă negativă, anunţă BBC. S&P afirmă că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va slăbi predictibilitatea, stabilitatea şi eficienţa politică. Măsura va conduce la costuri mai mari de finanţare pentru Marea Britanie.

2. Ungaria elaborează un plan de atragere a companiilor care vor să părăsească Marea Britanie, anunţă Financiare.ro. Guvernul ungar elaborează o listă de stimulente pentru a atrage firmele ce vor părăsi Marea Britanie după Brexit, a declarat ministrul Economiei de la Budapesta, Mihaly Varga, într-un interviu acordat cotidianului financiar Vilaggazdasag.

3. Ca şi cum Brexit-ul nu ar fi fost de ajuns, echipa de fotbal a Angliei a fost învinsă de cea a Islandei cu 2-1, fiind eliminată de la Campionatul European de Fotbal, care se desfăşoară în Franţa.

4. Lira sterlină s-a oprit din depreciere şi are o uşoară creştere.

5. Britanicii nu l-au ascultat pe Sir Winston Churchill, care spunea în 1946: ”Există un remediu care, în câţiva ani, ar face Europa liberă şi fericită. Acesta presupune recrearea familiei europene, cel puţin în măsura în care acest lucru este posibil, şi dotarea ei cu o structură care să-i poată permite să trăiască în pace, siguranţă şi libertate. Trebuie să construim ceva de tipul Statelor Unite ale Europei”.

Brexit, în fapte şi cifre (2)

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 27 Jun 2016 14:23:00 +0000

1. O petiţie lansată pe site-ul Camerei Comunelor a Parlamentului Britanic de un activist pro-Brexit, William Oliver Healey, în data de 25 mai 2016, şi care cere introducerea unei reguli noi pentru un referendum de părăsire a Uniunii Europene: referendumul va fi validat doar dacă votul pentru o opţiune este de minimum 60% în condiţiile unei participări de minimum 75%, în caz contrar referendumul trebuind repetat, a fost preluat de britanicii nemulţumiţi de rezultatul referendumului din 23 iunie 2016. Există şi o hartă interactivă pe care se pot vedea câte semnături au fost puse pe petiţie din fiecare comitat. Mai multe detalii, într-un articol din Guardian. Până în momentul scrierii acestor rânduri, numărul de semnături a ajuns la 3.735.169.

2. Mihai Alexandru Crăciun, proaspăt londonez, a scris un articol pe site-ul Biziday.ro intitulat Londra, a doua zi după... Și 40 de ani înainte de Brexit, în care surprinde mai multe aspecte puţin cunoscute privind motivele pentru care britanicii au votat în proporţie de 52% pentru ieşirea ţării lor din UE. De citit.

3. Ţările membre ale Uniunii Europene au decis să nu negocieze Brexit-ul până cînd Marea Britanie nu adresează o cerere scrisă prin care apelează art.50 la Tratatului de la Lisabona, scrie Hotnews.ro. Decizia este cea morală şi legală, în condiţiile în care lideri ai UE (Juncker, Schultz, Tusk) avansaseră iniţial ideea unor întâlniri oficiale separate ale celorlalţi 27 membri ai UE.

4. Lira sterlină continuă să se deprecieze, ajungând la 1,3244 $ şi 1,2010 €.

5. Grupul bancar britanic HSBC, cea mai mare bancă europeană, ar urma să-şi mute până la 1.000 dintre angajaţi din Londra la Paris, dacă Marea Britanie va părăsi piaţa unică europeană, după votul dat joi de britanici de a ieşi din Uniunea Europeană, scrie Money.ro. Reamintesc faptul că nu demult HSBC (acronim al Hong Kong and Shanghai Banking Corporation) şi-a pus problema mutării sediului central la Hong Kong. Oare ce vor vota acţionarii dacă această problemă se va mai pune?

6. Inedit: în ciuda faptului că engleza este limba cea mai utilizată în redactarea documentelor Uniunii Europene, engleza va înceta să mai fie limbă oficială a UE, odată cu ieşirea Marii Britanii. Detalii, în Politico.eu.

Brexit, în fapte şi cifre (1)

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Sat, 25 Jun 2016 20:48:00 +0000

1. Mişcarea politică favorabilă Brexit vrea să obţină dreptul companiilor britanice de servicii financiare de a avea activităţi în spaţiul comunitar după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, scrie Mediafax. Dacă ne uităm pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară la lista intermediarilor care prestează servicii financiare în România, vom constata că majoritatea covârşitoare a acestor intermediari din străinătate provin din Marea Britanie. Este de înţeles interesul companiilor britanice de servicii financiare de a beneficia în continuare de paşaportul financiar european după părăsirea Uniunii Europene, altminteri procedurile de înregistrare în ţările membre UE fiind foarte lungi şi anevoioase.

"Londra ar trebui să iniţieze negocieri informale privind relaţia post-Brexit cu UE înainte de a activa Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona", a declarat Matthew Elliot, directorul echipei de campanie favorabilă ieşirii Marii Britanii din UE.

Întrebat dacă negocierile vor trebui să includă dreptul companiilor britanice de servicii financiare de a opera în spaţiul UE, Elliott a răspuns cu îndrăzneală: „Da, absolut, trebuie să obţinem un acord complet, care să acopere toate activităţile în relaţia cu UE. Nu există niciun motiv pentru care să nu poată fi aplicat un acord dedicat care să permită activităţile companiilor britanice de servicii financiare”.

2. Brexit-ul înseamnă negocieri dure pentru Londra în perioada următoare. În oricare dintre scenarii, multe dintre obligaţiile actuale ale Marii Britanii faţă de Uniunea Europeană ar putea fi păstrate în condiţiile în care politicienii de la Londra care vor gestiona această criză vor dori să păstreze privilegii comerciale în relaţia lor cu ţările membre ale Uniunii Europene.

Odată cu decizia de a ieşi din Marea Britanie, guvernul de la Londra are în faţă o uriaşă sarcină diplomatică şi juridică. Potrivit prevederilor Tratatului de la Lisabona, Marea Britanie are la dispoziţie doi ani pentru a negocia termenii ieşirii din Uniunea Europeană. Pentru a descuraja tentative similare pe viitor, spun analiştii, UE va negocia la sânge şi va impune condiţii dure. Aşa se face că, până la urmă, Marea Britanie ar putea să-şi păstreze mare parte din obligaţiile actuale faţă de UE, scrie Digi24.ro.

3. Unii turişti britanici aflaţi în străinătate au fost puşi astăzi în situaţia să li se refuze schimbarea lirelor sterline în moneda locală, dată fiind volatilitatea cursului.

4. Reprezentantul Marii Britanii în Comisia Europeană, Jonathan Hill, care este comisarul pentru servicii financiare, a anunţat azi că demisionează în urma votului Brexit de la referendum, în condiţiile în care el făcuse campanie pentru menţinerea ţării în UE.

„Nu cred că ar trebui să-mi continui mandatul de comisar din partea Marii Britanii, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, a declarat Jonathan Hill într-un comunicat. „Prin urmare, i-am spus preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că voi demisiona”, a anunţat comisarul, citat de Digi24.ro.

5. Guvernul scoţian intenţionează să lanseze discuţii imediate cu Bruxelles-ul pentru a rămâne în UE şi se va pregăti pentru organizarea unui nou referendum privind independenţa, ca urmare a votului Brexit, a declarat azi premierul Nicola Sturgeon.

„Un al doilea referendum pentru independenţa Scoţiei este în mod evident o opţiune care trebuie luată în considerare şi va fi cu siguranţă luată în considerare. Pentru a ne asigura că această opţiune este şi realizabilă într-un moment oportun, vom lua acum măsuri pentru a ne asigura că legislaţia necesară este aprobată. În această dimineaţă, cabinetul a aprobat în mod formal această activitate. Cabinetul a aprobat începerea imediată a discuţiilor cu instituţiile UE şi cu alte state membre ale UE pentru a explora toate opţiunile disponibile pentru a proteja locul Scoţiei în Uniune”, a declarat Sturgeon (sursa).

Brexit, triumful naţionalismului asupra unionismului sau ce?

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Fri, 24 Jun 2016 11:47:00 +0000

Dimineaţa acestei zile a adus lumii rezultatul unei decizii la care nu mulţi se aşteptau: britanicii au decis în proporţie de 51,9% ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană. O cauză uriaşă, al cărei rezultat va remodela lumea. Deşi se ştia că este posibile unul din două rezultate, nu foarte mulţi creditau cu şanse reale Brexit-ul.

Suma de evenimente care a condus la acest rezultat se înscrie într-un moment critic pentru Europa. În ultimii ani, Europa se confruntă cu un reviriment al mişcărilor populiste şi extremiste: Zori Aurii (Χρυσή Αυγή) în Grecia, Frontul Naţional în Franţa, UKIP în Marea Britanie, Ataka (Атака) în Bulgaria, NPD în Germania, Podemos în Spania, Liga Nordului în Italia, Partidul Progresist în Norvegia, Partidul Poporului în Elveţia, Frontul Naţional în Franţa, Jobbik în Ungaria, unele dintre ele fiind finanţate, după unele informaţii, de către Moscova. Iată că ascensiunea UKIP în Marea Britanie a condus la această decizie majoră a britanicilor. Prim-ministrul conservator, David Cameron, vrând să salveze pielea partidului său înaintea ultimelor alegeri legislative din Regatul unit, a promis electoratului că va organiza un referendum pe marginea posibilei părăsiri a Uniunii Europene de către ţara sa. A câştigat alegerile, a devenit prim-ministru şi a fost obligat să-şi ţină promisiunea, astfel ajungându-se la referendumul din 23 iunie 2016. Când a realizat riscul efectiv al ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, Cameron a iniţiat o campanie furibundă pentru rămânere, campanie care, după cum s-a văzut, s-a soldat cu un eşec. Mai mult decât atât, referendumul a divizat tabăra conservatoare, mai mulţi miniştri din cabinetul Cameron militând pentru Brexit, la fal ca fostul primar conservator al Londrei, Boris Johnson.

Ministrul de finanţe, George Osborne, adept anti-Brexit, a avut o luare de poziţie viguroasă, menită să tragă atenţia britanicilor asupra gravelor consecinţe economice şi financiare la care ar expune ţara în cazul votului Brexit. De asemenea, Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, a atras atenţia asupra gravelor consecinţe ale Brexit-ului, din perspectiv băncii centrale. Analiştii ai principalelor bănci de investiţii şi bănci comerciale au conturat scenarii sumbre în ipoteza Brexit-ului. Demersurile lor profesioniste nu au avut câştig de cauză. Britanicii au decis să iasă din Uniunea Europeană. Procesul va fi lung, o durată minimă fiind estimată la doi ani.

Consecinţele deciziei britanicilor nu au întârziat să apară: bursele europene au înregistrat scăderi de câteva procente, iar lira sterlină a ajuns la cel mai coborât nivel din ultimii 31 de ani în raport cu dolarul american. Cu siguranţă, va urma o perioadă de turbulenţe pe pieţele financiare, investitorii se vor reorienta către active de refugiu: titluri de stat, aur, franc elveţian.

Din fericire sau nu, România nu are schimburi comerciale semnificative cu Marea Britanie, însă impactul Brexit-ului va fi scăderea PIB-ului românesc cu până la 0,5%, ceea ce, în condiţiile unui deficit bugetar proiectat la 2,95% din PIB, ar conduce la depăşire a normelor prevăzute de tratatul de la Maastricht. Consecinţele vor fi mai serioase pentru românii care lucrează în Marea Britani. Cei înalt calificaţi nu vor fi afectaţi prea mult, dar cei cu calificări inferioare ar putea avea probleme la obţinerea permisului de muncă, în cazul în care Uniunea Europeană şi marea Britanie nu vor agrea un acord care să permită circulaţia forţei de muncă.

Oricare ar fi fost rezultatul referendumului de ieri, Uniunea Europeană primeşte un semnal foarte serios asupra necesităţii reformării radicale a propriilor instituţii şi a propriilor proceduri. Mulţi europeni sunt extrem de nemulţumiţi de birocraţia europeană, nivelul excesiv al impozitării şi de luarea deciziilor la Bruxelles. Astfel, paradigma Uniunii Europene nu mai poate continua în situaţia de acum.

10 consecinţe grave ale legii dării în plată

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Sun, 29 Nov 2015 11:27:00 +0000

Recent votata Lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite are o sumă de consecinţe extrem de grave asupra sistemului bancar, finanţelor şi economiei româneşti. Voi trece în revistă câteva dintre ele.

1. Activarea hazardului moral După cum se ştie, una dintre cauzele principale ale crizei financiare declanşate în anul 2008 (pe data de 15 septembrie 2008, a intrat în faliment banca Lehman Brothers), a fost hazardul moral manifestat în sistemul bancar american. Raportul Camerei Deputaţilor pretinde că legea are ca "obiect de reglementare crearea procedurii legale potrivit căreia debitorul aflat în imposibilitatea de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit să poată preda creditorului imobilului ipotecat aflat în proprietatea sa, în vederea stingerii obligaţiilor asumate". În realitate, însă, textul de lege afirmă: "Prezenta lege reglementează dreptul debitorului de a stinge integral creanţa şi accesoriile sale, izvorând dintr-un contract de credit, prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, în condiţiile prevăzute de prezenta lege". Nu se mai suflă niciun cuvinţel despre sintagma "aflat în imposibilitatea de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit", ceea ce induce hazardul moral, adică dă posibilitatea celor care, deşi nu se află în imposibilitatea de rambursare a creditului, doresc să închidă creditul prin darea în plată să o facă în baza acestei legi.

2. Alterarea funcţiei de intermediar financiar a băncilor În discursul susţinătorilor legii, pare a nu exista conştiinţa funcţiei de intermediar financiar a băncilor. Studenţii mei de la finanţe-bănci învaţă despre această funcţie în primul an de facultate. Comentatorii după ureche nu par a cunoaşte conceptul. Într-o lume în care procesul de dezintermediere bancară se accentuează, legea citată pune umărul la acest proces, cu consecinţe serioase. Mai ales într-o ţară cu un grad de bancarizare extrem de mic, aşa cum este România.

3. Perturbarea semnificativă a fluxurilor de numerar previzionate ale băncilor Cum una dintre funcţiile băncilor este transformarea pasivelor (depozitelor) cu maturitate mică în active (credite) cu maturitate mare, respectarea fluxurilor de numerar previzionate are o importanţă semnificativă asupra stabilităţii băncii. Măsurile prevăzute de legea în discuţie ar putea perturba semnificativ fluxurile de numerar previzionate, conducând la destabilizarea activităţii bancare.

4. Distorsionarea pieţei imobiliare Apariţia pe piaţă a imobilelor date în plată va suplimenta oferta de locuinţe, ceea ce va agrava dezechilibrul actual între cerere şi ofertă. De asemenea, va distorsiona mecanismul de formare liberă a preţurilor pe piaţa imobiliară.

5. Legea acţionează şi în trecut Un principiu fundamental din drept spune că legea acţionează numai în viitor. Nu este cazul acestei legi.

6. Încălcarea dreptului de proprietate al băncilor Legea obligă băncile să reintre în posesia bunurilor ipotecate în favoarea lor, încălcându-li-se astfel dreptul de proprietate asupra banilor împrumutaţi. Astfel, băncile sunt deposedate de o parte a proprietăţilor lor. Astfel, o bancă ar putea fi obligată să cumpere cu 80.000 € (creanţa asupra debitorului) un imobil a cărui valoare de piaţă este de 50.000 €.

7. Pierderi serioase în sistemul bancar Surse din piaţa bancară apreciază pierderile determinate de această lege sistemului bancar de 1-4 mld. €. Cel puţin o bancă ar putea intra în faliment, în conformitate cu declaraţiile de zilele trecute ale lui Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR.

8. Înăsprirea condiţiilor de creditare pentru creditele ipotecare În condiţiile date de noua lege şi de avalanşa de dări în plată ce va urma, băncile comerciale vor fi silite să modifice semnificativ condiţiile de creditare pentru creditele ipotecare, însemnând o creştere semnificativă a avansului, poate până la 50% din valoarea imobilului, şi o mărire semnificativă a dobânzii, care va trebui să înglobeze şi noul risc de dare în plată.

9. Afectarea stabilităţii financiare Prin consecinţele sale, această lege conduce la o alterare a stabilităţii financiare generale prin afectarea stabilităţii sistemului bancar.

10. Afectarea justiţiei cu procese interminabile Legea va avea drept consecinţă un număr foarte mare de procese în justiţie, dacă cei îndreptăţiţi nu vor sesiza la timp Curtea Constituţională asupra unora dintre prevederile legii. Se vor ridica nenumărate excepţii de neconstituţionalitate, care vor ajunge tot la Curtea Constituţională.

Mai mult decât atât, opinia publică a început să pună la îndoială buna credinţă a iniţiatorilor şi susţinătoril parlamentari ai legii, aşa cum arată Cătălin Striblea în articolul Darea în plată, prin declaraţiile de avere ale deputaţilor, care a avut curiozitatea, într-un demers jurnalistic bine documentat, să analizeze declaraţiile de avere ale iniţiatorului legii, deputatul Daniel Cătălin Zamfir, şi ale membrilor Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor. Atât iniţiatorul legii, cât şi membrii Comisiei Juridice au nenumărate credite ipotecare, ceea ce naşte suspiciunea că legea este făcută pentru interesul propriu al acestora şi nicicum pentru binele poporului.

În pofida atenţionărilor publice, deputaţii (Camera Deputaţilor fiind cameră decizională) au votat aproape în unanimitate această monstruozitate de lege. Specialişti în domeniul bancar au arătat posibilele consecinţe, dar nu au fost ascultaţi de o clasă politică populistă, indiferent de culoare, şi nepregătită să ia decizii legislative în domenii foarte specializate.

Cred că cel mai potrivit lucru ar fi ca preşedintele Klaus Iohannis să refuze promulgarea acestei legi şi să o retrimită parlamentului. De asemenea, ar trebui să facă uz de dreptul său spre a trimte legea pentru control de constituţionalitate către Curtea Constituţională.

Mişcarea riscantă a BNR de a reduce dobânda de politică monetară la 1,75%

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Wed, 06 May 2015 17:46:00 +0000

Astăzi, BNR a anunţat decizia luată în şedinţa de politică monetară a Consiliului de Administraţie de a reduce dobânda de politică monetară de la 2% la 1,75%. Mişcarea e foarte riscantă în acest moment tulbure de pe pieţele financiar-monetare. Totodată, guvernatorul Isărescu a încercat o justificare implicită a acestei măsuri prin faptul că inflaţia va scădea spre zero la sfârşutul anului (sursa), dată fiind reducerea cotei de TVA pentru alimente de la 24% la 9%. Pare hazardată o astfel de explicaţi din partea unui guvernator de bancă centrală.

Desigur, măsura de reducere a dobânzii de politică monetară poate fi explicată şi prin intenţia băncii centrale de a impulsiona economia românească, prin ieftinirea creditului.

Dacă studiem contextul european, constatăm că, în lupta sa cu deflaţia, Banca Centrală Europeană a iniţiat un program de relaxare cantitativă în valoare de circa 1.100 mld. €, care se va derula în perioada martie 2015-septembrie 2016. Programul constă în achiziţia unor active garantate în valoare medie de 60 mld. € pe lună, active care în mod normal nu ar fi fost achiziţionate de către BCE, acţiune care va alimenta inflaţia. Spre exemplu, în luna aprilie 2015, obligaţiuni guvernamentale de 47,7 mld. €, obligaţiuni garantate de 11,5 mld. € şi titluri de valoare garantate cu active (ABS) în valoare de 1,16 mld. € (sursa). Acest lucru înseamnă inundarea pieţei cu euro, ceea ce explică parţial depreciere monedei unice europene faţă de dolarul american. Ţinând cont de ponderea foarte mare a comerţului exterior românesc cu zona euro, acest tăvălug ne va cuprinde şi este uşor de presupus că procesul ne va afecta. Inflaţia mică, spre zero, nu va dura foarte mult.

În teorie, dobânda de politică monetară trebuie să fie mai mare decât dobânzile bonificate la depozite şi mai mică decât dobânzile percepute la credite. Cum dobânzile la depozite trebuie să fie real-pozitive (aşa cum susţine şi guvernatorul Isărescu - sursa), pentru a evita fenomenul de dezintermediere bancară, adică fuga deponenţilor către plasamente alternative, aceste dobânzi trebuie să depăşească inflaţia. Măsura în care trebuie să o facă depinde de impozitul pe dobânzi bancare în cuantum de 16% şi comisioanele practicate de băncile comerciale.

Prin măsura luată astăzi de BNR ne paşte pericolul ca, atunci când inflaţia se va face din nou simţită în România şi va creşte spre 2%, banca centrală să fie silită să crească dobânda de politică monetară, ceea ce ar conduce la un nivel crescut de neîncredere din partea investitorilor străini şi a pieţelor financiare internaţionale, fiind subminată încrederea în predictibilitatea politicii monetare şi în capacitatea băncii centrale de a previziona corect fenomenele economico-financiare.

Participarea la emisiunea Business Lunch de la Money Channel din 29 ianuarie 2015

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Sat, 31 Jan 2015 13:20:00 +0000

Acum două zile, am fost invitat de Constantin Rudniţchi la emisiunea Business Lunch de la The Money Channel, alături de Dr. Adrian Mitroi, profesor de economie şi analist economic. Printre temele discutate, s-au numărat: execuţia bugetară pentru anul 2014, educaţia financiară, loteria bonurilor fiscale, situaţia debitorilor cu credite în franci elveţieni, situaţia economico-financiară din Grecia după câştigarea alegerilor de către Syriza. Puteţi urmări transcriptul emisiunii aici.

Calvarul neasumat al debitorilor în franci elveţieni

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Thu, 15 Jan 2015 18:43:00 +0000

În 2011, Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a decis plafonarea francului elveţian la valoarea de 1 € = 1,2 CHF. Măsura, clasată de teoriile monetare ca fiind neortodoxă şi etatistă, a fost luată pentru frânarea întăririi monedei helvete ca urmare a consecinţelor crizei. Se ştie că, în cazul turbulenţelor financiare, cum este criza financiaro-economică izbucnită în SUA în 2007 şi în Europa în 2008, investitorii dezvoltă aversiune la risc. În consecinţă, îşi mută plasamentele relativ riscante şi bine remunerate în plasamente cu risc redus, deşi remunerate mult mai slab. Printre activele de refugiu, se numără bondurile guvernamentale din ţări cu economii solide, aurul, operele de artă şi francul elveţian. Din cauza refugiului către cel din urmă, SNB a decis să ia o măsură în bună măsură criticabilă, argumentând că îi ajută pe exportatorii elveţieni.

În timpul unei conferinţe de presă ţinute astăzi, Thomas Jordan, preşedintele SNB, a anunţat faptul că banca centrală elveţiană renunţă la plafonarea monedei naţionale la valoarea de mai sus. Printre motivele invocate de Jordan, se numără faptul că francul elveţian nu mai este la fel de supraevaluat ca la începutul crizei şi deprecierea euro în raport cu dolarul SUA şi menţinerea plafonului a depreciat francul elveţian masiv faţă de dolarul american.

Având în vedere faptul că măsura a intrat în vigoare imediat, pieţele valutare au intrat în vrie, ajungându-se chiar la raportul 1 € = 0,8 CHF. Ulterior, după trecerea şocului iniţial, cursul a revenit în jurul cotaţiei de 1 € = 1,03 CHF. Cursul anunţat de BNR la ora 13 a reflectat şi el această evoluţie, precum se vede în graficul alăturat (sursa: www.financiare.ro). Este de menţionat faptul că această cotaţie nu este una directă, ci prin intermediul cursului euro de pe piaţa valutară locală. În consecinţă, francul elveţian s-a apreciat de la un curs de 1 CHF = 3,7415 lei, înregistrat ieri, la un curs de 1 CHF = 4,3287 lei, adică o creştere de 0,5872 lei sau, în termeni procentuali, de 15,69%. Casele de schimb valutar ale băncilor afişau cursuri de până la 6,50 lei pentru 1 CHF (este vorba de Bancpost), iar o bancă a suspendat tranzacţionarea monedei elveţiene.

Desigur, a apărut imediat discuţia despre drama celor care au credite în franci elveţieni şi câte executări silite vor apărea ca urmare a incapacităţii rambursării ratelor la noul curs, în condiţiile în care majoritatea creditelor au fost contractate în perioada 2006-2008. Numeric vorbind este vorba de 70.000 până la 200.000 de persoane. BNR, pe de altă parte, prin intermediul noului purtător de cuvânt, Dan Suciu, a anunţat că, în totalul creditelor, doar sub 5% reprezintă credite denominate în franci elveţieni. Ziarişti care mai de care au început să-i căineze pe bieţii împrumutaţi. Să nu uităm că dobânzile la creditele la franci elveţieni erau, în perioada 2006-2008, cele mai mici de piaţă. Comportamentul consumatorilor de credite care au ales denominarea acestora în franci elveţieni a fost făcută din lăcomie, din lipsă de educaţie financiară şi din comoditatea de a nu apela la un consultant financiar. Pe de altă parte, aceşti debitori au beneficiat o lungă perioadă de timp de rate reduse la rambursarea creditelor, situaţie avantajoasă în raport cu cei care au contractat credite în lei sau euro. Avocatul Gheorghe Piperea, care se dovedeşte extrem de stângist, sugera luarea unor măsuri similare celor din Ungaria, prin care creditele denominate în franci elveţieni au fost transformate în forinţi. Din punct de vedere financiar, conversia creditelor denominate în franci elveţieni în lei ar constitui o catastrofă financiară pentru sistemul bancar românesc, şi aşa slăbit de consecinţele crizei.

Şi dacă mai trebuia o cireaşă pe tort, spre seară, un grup de protestatari s-au strâns în faţa sediului BNR, protestând împotriva creşterii francului elveţian (?) şi invocând falimentul personal.

Iluzia creării de locuri de muncă prin reducerea CAS la angajator

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Thu, 18 Sep 2014 19:07:00 +0000

Silit de împrejurări, Traian Băsescu a promulgat azi legea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale la angajator, conştient fiind că o eventuală contestare a acesteia la Curtea Constituţională ar fi fost sortită eşecului. În consecinţă, cu începere de la 1 octombrie 2014, contribuţiiile sociale datorate de angajatori vor scade cu 5 pp. Guvernul Ponta speră că angajatorii vor folosi surplusul financiar rămas pentru crearea de noi locuri de muncă. Iluzie!

Să presupunem, pentru simplitate, că un angajator are toţi salariaţii angajaţi cu salariul mediu brut pe economie, stabilit de Legea nr. 340/2013 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 la 2.289 lei (ceea ce înseamnă 1.620 lei, net). Conform unui portal de specialitate, cheltuiala totală a angajatorului pentru un salariat ar fi de 2.929 lei (180,8% faţă de salariul net). Reducerea cu 5 pp a CAS ar conduce la o economie de 5% x 2.289 lei = 114 lei. Pentru a putea angaja încă o persoană din economia făcută, ar trebui ca anagajatorul să aibă 2.929 / 114 = 26 salariaţi (desigur, rezultatele sunt rotunjite).

În mintea finanţiştilor lui Ponta, orice surplus financiar s-ar traduce în decizia de a angaja personal suplimentar, ceea ce este complet fals. Lucrurile sunt cu mult mai complicate decât atât. În condiţiile unui acces dificil la finanţare, a existenţei arieratelor şi pierderilor financiare din anii de criză, angajatorii nu se vor înghesui să anagajeze. Aceşti bani nu se vor duce nici măcar în consum, aşa cum visează aceiaşi finanţişti.

În ceea ce priveşte consecinţele bugetare, se apreciază că, pentru un an întreg, cum ar fi 2015, impactul negativ ar fi de circa 5 mld. lei, ceea ce s-ar adăuga deficitului bugetului de pensii, actualmente 12,5 mld. lei. Dacă este să luăm în considerare şi alte constrângeri bugetare, este clar că trebuie găsite surse de finanţare, care s-ar putea traduce prin creşteri de taxe sau îndatorare suplimentară, ceea ce va conduce la mărirea deficitului bugetar.

Este unul dintre puţinele momente când sunt de acord cu "gândirea economică" a lui Traian Băsescu, care susţine că măsura este nesustenabilă. Şi totul pentru un joc politic.

Spaţiul Privat Virtual al ANAF şi MFP, o glumă, deocamdată

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Wed, 17 Sep 2014 13:24:00 +0000

Presa şi portalurile de specialitate au anunţat cu mare aplomb lansarea Spaţiului Privat Virtual în fază pilot, pentru contribuabilii persoane fizice din Bucureşti şi judeţul Ilfov. Conform celor declarate într-un comunicat al MFP:

Lansarea aplicaţiei „Spaţiul privat virtual” face parte dintr-un set de măsuri promovate de către Ministerul Finanţelor Publice şi de către ANAF, în scopul îmbunătăţirii relaţiei contribuabilului cu administraţia fiscală, prin simplificarea declarării şi plăţii obligaţiilor fiscale.
În acest context, a fost promovată de MFP, OUG 40/2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 23 iunie 2014, care stabileşte premisele comunicării în format electronic între contribuabil şi autorităţile fiscale.

Mai mult decât atât, politicienii nu au ratat momentul şi, aşa cum fac şi în cazul unor căpeţele de autostradă, s-au grăbit să facă un eveniment politic din această lansare. A participat însuşi prim-ministrul Victor Ponta.

Fără folos, însă. Aplicaţia este fără nicio utilitate, deocamdată.

Să începem cu începutul. Ministerul Fuinanţelor Publice a dat publicităţii un tutorial scris şi două video: unul privind înregistrarea utilizatorilor şi altul privind utilizarea spaţiului privat (ambele în format zip, adică nu le-a sat prin minte să le încarce pe YouTube). Toate aceste tutoriale nu sunt foarte explicite şi nu te ajută foarte mult.

După ce reuşeşti să te înregistrezi şi faci un drum şi pe la o administraţie financiară pentru validare (întrucât nu este clar explicat faptul că, la înscriere, poţi trece într-o rubrică numărul unei decizii de impunere anterioare, lucru care te-ar scuti de acest drum), aştrepţi e-mail-ul de validare şi începi să utilizezi aplicaţia.

Acum încep surprizele. Sistemul de autentificare este prin nume de utilizator şi parolă. Numai că, după ce le completezi, sistemul îţi transmite un cod prin e-mail, valabil 300 de secunde. Sistemul se foloseşte, inclusiv la aplicaţiile de Internet Banking, numai că transmiterea codului se face prin SMS şi nu prin e-mail. Dacă nu ai un furnizor de e-mail care se mişcă bine, rişti să depăşeşti cele 300 s (5 minute).

După ce, în sfârşit, ai reuşit să treci de pasul anterior, constaţi că nu poţi face mare lucru în aplicaţia respectivă. În faza actuală, poţi să-ţi modifici parola şi să constaţi ce au plătit angajatorii pentru tine (fond şomaj, CAS, CASS) cu începere din anul 2011. Nu ai acces la niciun fel de date privind deciziile de impunere, situaţia plăţilor către Bugetul de Stat şi BASFS pentru desfăşurarea unor activităţi independente sau alte informaţii referitoare la situaţia fiscală.

Conştienţi de lipsurile majore ale aplicaţiei lor, autorii avertizează:

Proiectul-pilot pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov urmează să fie extins la nivel naţional şi va fi dezvoltat, într-o etapă ulterioară, prin includerea în categoria documentelor comunicate spre şi dinspre contribuabilii persoane fizice a tuturor deciziilor de impunere, respectiv de calcul accesorii, precum şi a notificărilor, somaţiilor, titlurilor executorii şi popririlor.

În concluzie, este o aplicaţie făcută pe genunchi, cu resurse proprii ale MFP şi ANAF (ceea ce constituie motiv de laudă pentru costurile zero ale aplicaţiei), fără niciun folos practic în actuala fază.

Nesimţirea membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 30 Jun 2014 18:57:00 +0000

Acum, în mijlocul unui scandal de proporţii privind limbajul şi practicile preşedintelui CNA, Laura Georgescu, îmi permit să mintesc o experienţă personală cu această instituţie. Singura, de altfel. Concret, în data de 8 februarie 2014, am transmis un e-mail către toţi membrii CNA, la adresele individuale ale acestora, prezente pe pagina instituţiei. Mesajul avea titlul "Propunere privind cronometrarea publicităţii şi a promo-urilor la TV" era următorul:

Vă supun atenţiei o propunere privind cronometrarea difuzării publicităţii şi a promo-urilor de către posturile TV care emit în România.

Există cel puţin 2 posturi TV la care apare pe ecran un cronometru descrescător pentru a atenţiona telespectatorii asupra timpului rămas până la terminarea calupului de reclamă (AXN) sau a calupului promo (ProCinema). Cred că această practică ar trebui să devină obligatorie prin reglementare pentru toate posturile TV supuse licenţierii CNA, atât pentru publicitate, cât şi pentru promo. Ca element grafic, contoarele ar putea avea culori diferite.

O astfel de măsură ar face mult mai facilă observarea încălcării de către radiodifuzori a normelor audiovizuale şi ar permite telespectatorilor să ştie cât mai durează publicitatea sau promo-urile.

Deşi au trecut mai bine de 4 luni de la transmiterea acestui mesaj, nimeni nu s-a obosit să-mi răspundă, cu toate că tema este de interes public.

Numele nesimţiţilor: Laura Corin Georgescu - preşedinte, Viorel Vasile Buda - vicepreşedinte, Florin Gabrea, Radu Călin Cristea, Maria Monica Gubernat, Narcisa Iorga, Valentin Alexandru Jucan, Christian Mititelu, Răsvan Popescu, Cristina Trepcea, Lorand Turos, plătiţi din bani publici.

Vopsirea în roşu a BNR

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 16 Jun 2014 15:25:00 +0000

Audierea de astăzi a candidaţilor la funcţii de conducere în BNR (guvernator, prim-viceguvernator, viceguvernatori, membri în Consiliul de Administraţie) de către comisiile de specialitate reunite ale celor două camere a reprezentat o punere în operă a directivelor PSD, prin care s-a realizat definitiva vopsire în roşu a băncii centrale.

Pe scurt, ies din CA al BNR Cristian Popa, Nicolae Dănilă şi Napoleon Pop şi intră Liviu Voinea, Gheorghe Gherghina şi Daniel Dăianu. Vopsirea în roşu despre care scriam nu se referă doar la procedura de desemnare a candidaţilor, ci din structura de gândire economică stângistă a celor nou-intraţi. Toţi trei sunt reprezentanţii curentului stângist din economie, care se vor simţi extrem de bine sub pulpana prin-viceguvernatorului Florin Georgescu, de aceeaşi culoare economică.

Cu siguranţă, cea mai mare pierdere dintre cei trei care părăsesc CA al BNR este Cristian Popa, personajul pregătit de ani de zile de către Mugur Isărescu pentru succesiunea la şefia BNR. În materie de politică monetară, niciunul dintre noii intraţi nu poate concura cu Cristian Popa, nici pe departe. Nici măcar Daniel Dăianu, care a fost economist-şef al BNR în perioada 1992-1997.

Plecarea lui Voinea şi Gherghina din guvern este o consecinţă a jocurilor din umbră din interiorul partidului de guvernământ şi mai ales a dorinţei lui Liviu Dragnea de a dispune cum doreşte de fondurile destinate administraţiei locale. Pe de altă parte, plecarea lui Daniel Dăianu din conducerea ASF nu este o mare pierdere, domnia sa dovedind prin investiţia personală în pieţe de capital prin intermediul lui Cristian Sima şi prin meteorica sa trecere prin fruntea Ministerului Finanţelor Publice că este mai bine să rămână teoretician. Stângist, desigur.

Din păcate, politica monetară a BNR încape pe mâna unora care, prin concepţiile lor economice, ar fi dispuşi să permită inflaţie mare pentru creştere economică şi pomeni sociale. Este clar faptul că, în vederea trâmbiţatei adoptări a monedei unice europene, s-ar putea ca, cu viitoarea garnitură a CA-ului BNR, să derapăm serios de la constrângerile impuse de criteriile de convergenţă nominală de la Maastricht, după ce, prin mila timpurilor, ne apropiasem foarte mult de îndeplinirea lor.

Meseriaşul Isărescu ar putea avea mult de furcă cu noii săi colegi.

Vă recomand să citiţi, pe aceeaşi temă, şi articolele Isărescu, ultimul mohican într-o BNR pesedizată (Moise Guran) şi BNR a fost trasă pe stânga. Intră Voinea, Gherghina, Dăianu. Ies Cristi Popa, Nicolae Dănilă şi Napoleon Pop (Dan Popa).

Isărescu, prins între politicile monetare şi fiscale

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Wed, 07 May 2014 16:40:00 +0000

Teoria este, în aparenţă, simplă: guvernul se ocupă de politicile fiscale ale statului, iar banca centrală de cele monetare. Din împletirea armonioasă a celor două categorii de politici rezultă o dezvoltare economică sustenabilă a unei ţări şi echilibrele macroeconomice absolut necesare economiei. În România, însă, în ultimii 25 de ani, comunicarea şi colaborarea dintre guvern şi banca centrală au fost defectuoase, ultima fiind obligată să încerce să repare populismele şi tembelismele economice ale guvernelor succesive ale României. Politicile monetare pot repara, într-o oarecare măsură, derapajele fiscale, financiare şi economice produse de guverne, dar nu le pot suplini.

Desigur, o astfel de colaborare presupune înţelegerea mecanismelor care sunt la îndemâna celelalte părţi. Cu alte cuvinte, guvernul ar trebui să cunoască mecanismele şi pârghiilor şi politicilor monetare, iar reprezentanţii băncii centrale ar trebui să cunoască mecanismele fiscale, financiare şi economice care sunt apanajul guvernului. Se pare, însă, că lucrurile nu stau deloc aşa. Şi nu la nivelul de profesionalism extrem, ci în chestiuni relativ simple.

Iată ce declara Mugur Isărescu, guvernatorul de peste 20 de ani al BNR, ieri, referindu-se la activitatea firmei sale, Măr SRL:

"Mi se pare că a devenit chiar mai greu în ultima perioadă să faci afaceri în România. (...) Într-un trimestru am plătit 3 miliarde de lei vechi către stat. Mi se pare prea mult! Nici chiar aşa! (...) Când mi-a spus cât trebuie să plătească firma impozit pe profit, i-am trântit telefonul în nas contabilului. Poate că ne vor uşura povara cu profitul reinvestit."

Câteva observaţii:
1. Dacă este să ne gândim la impozitul pe profit, el a fost stabilizat cu cota unică la 16% în timpul guvernului Tăriceanu, fiind, astfel, unul dintre cele mai stabile impozite din ultimii ani. De altminteri, pare să fie singurul succes al politicii fiscale dezlânate a statului român.
2. De relativa stabilitate a impozitului pe profit, a beneficiat şi banca centrală în demersul de realizare a obiectivului său fundamental, asigurarea stabilităţii preţurilor. Altele au fost elementele perturbatoare (cum ar fi evoluţia preţurilor administrate, mărirea cotei principale de TVA, introducerea supraaccizei la combustibili şi multe altele).
3. Preluând o tactică de comunicare-manipulare de la politicieni, Isărescu, principalul promotor al denominării monedei naţionale la 1 iulie 2005, vorbeşte în lei vechi. Sună mai impresionant 1 miliard de lei decât 100.000 lei, nu-i aşa? Sau personajul nostru este în campanie electorală?
4. Isărescu confirmă obiceiul de a pleca de la întâmplări personale şi a generaliza apoi într-un mod incalificabil. Îmi amintesc că, în urmă cu câţiva ani, voia să-şi cumpere un teren în zona de nord a Bucureştiului şi a rămas stupefiat de nivelul preţurilor în perioada de boom. Şi apoi a luat măsuri în acest sens în calitate de guvernator al BNR.
5. Dacă aşa s-a comportat cu contabilul său, care nu avea nicio vină, cum o face cu angajaţii băncii centrale?

În ceea ce priveşte politicile monetare ale BNR, au curs râuri de cerneală sau de biţi, aşa că nu voi mai pune şi eu paie pe foc. Cel puţin acum.

Actualizare S-a trezit şi Victor Ponta să-şi dea cu părerea despre necazurile afaceristului Isărescu:

"Domnul Isărescu spune că plăteşte taxe mai mari pentru că are profit mai mare, că nu s-a schimbat, după cum ştiţi, nici cota unică de 16 la sută, nu s-a schimbat nici o altă taxă care priveşte mediul de afaceri. Are profit mai mult, cum de altfel au toate companiile din România şi atunci, sigur, 16 la sută când e profitul mai mare acesta-i un semn bun, că merge şi afacerea domnului Isărescu şi a celorlalţi."

Nu zău?

Neimpozitarea profitului reinvestit, o soluţie viabilă fiscal?

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 24 Mar 2014 18:50:00 +0000

Chinurile economice ale guvernului Ponta vor să producă în curând neimpozitarea profitului reinvestit. Este o soluţie viabilă fiscal? Desigur, am scris în nenumărate rânduri despre lipsa de filosofie fiscală a statului român, care împiedică o viziune coerentă, integratoare asupra sistemului fiscal din România. Se pare, însă, că măsurile-cârpeală ale miniştrilor de finanţe de-a lungul anilor se perpetuează şi orice măsură populistă este bună din punct de vedere electoral, chiar dacă este nejustificată economic, financiar sau fiscal.

La o simplă analiză, neimpozitarea profitului reinvestit în mijloace fixe este o aberaţie fiscală. Pe lângă faptul că profitul direcţionat spre achiziţia mijloacelor fixe nu este impozitat, cheltuielile cu amortizarea, ulterioare achiziţiei, sunt deductibile fiscal, ceea ce conduce la o scutire de impozitare a unei sume duble. Această simplă constatare arată că guvernul Ponta nu are specialiştii pe care îi clamează.

Soluţia simplă şi corectă din punct de vedere fiscal este de a neimpozita profitul reinvestit în mijloace fixe, dar a nu mai supune aceste mijloace fixe drept amortizabile. Cu alte cuvinte, mijloacele fixe achiziţionate din profitul reinvestit vor fi tratate identic cu obiectele de inventar, a căror valoare este deductibilă imediat. În caz contrar, măsura nu este viabilă fiscal.

Hazardul moral, încurajat de guvern cu girul FMI

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Tue, 04 Feb 2014 20:37:00 +0000

Hazardul moral a fost unul dintre elementele decisive în declanşarea crizei economico-financiare din care încă nu am ieşit. Guvernul României a apărut în aceste zile cu o iniţiativă stranie, înjumătăţind ratele la creditele în derulare, cu anumite condiţii. Beneficiarii trebuie să aibă salariul net mei mic decât media pe economie, adică 1.610 lei (ce se întâmplă cu cei care au 1.620 lei?), să nu aibă întârzieri la plata ratelor mai mari de 90 de zile, suma la care se aplică reducerea nu poate depăşi 500 lei. Populismul acestei măsuri este evident. Este o amânare până după alegerile din anii 2013 şi 2014. După această perioadă, suportarea diferenţei de dobândă cauzate de restructurarea creditului se va face prin iluzoria acordare a unui credit fiscal, respectiv reducerea impozitelor respectivelor persoane faţă de bugetele de stat.

În primul rând, măsura este una discriminatorie, acţionând împotriva principiului neutralităţii fiscale, determinând cheltuirea unor sume de bani de către o categorie de persoane în favoarea alteia. În al doilea rând, promisa acordare a creditului fiscal este iluzorie, mulţi dintre beneficiarii acestei măsuri nefiind în situaţia de a beneficia de ea. În al treilea rând, guvernul îşi face iluzii că această măsură va determina creşterea consumului şi că va câştiga din impozit pe profit şi TVA generate de mărirea sumelor de bani din piaţă. În al patrulea rând, amână într-o perioadă viitoare nişte cheltuieli determinate de creditul fiscal. În al cincilea, dar nu în ultimul rând, această măsură va determina mărirea hazardului moral, pericol mortal pentru bănci şi finanţe, în general.

Incoerenţa fiscală a guvernului se manifestă prin lipsa de viziune sistemică asupra fiscalităţii. Măsura citată ar fi putut fi înlocuită cu reducerea principalei cote de TVA, care, pe lângă neutralitatea fiscală, ar fi condus şi la stimularea mediului de afaceri, domeniu în care niciun guvern nu a excelat din 2008 încoace.

Să fie oare de mirare faptul că Fondul Monetar Internaţional girează o astfel de măsură? Cu siguranţă, nu. În calitatea sa de creditor, FMI nu este interesat decât de stabilitatea macroeconomică, în stare să asigure rambursarea sumelor datorate de către România.

Deşi, guvernul afirmă că Banca Naţională a României a fost de acord cu această măsură, guvernatorul Mugur Isărescu şi-a exprimat deja dubii astăzi asupra subiectului. Dacă mai punem faptul că guvernul apelează la bunăvoinţa băncilor comerciale, care pot intra sau nu în această schemă, avem tabloul concret al unei măsuri luate după ureche.

Volatilitatea excesivă din piaţa monetară, un nou insucces al politicii BNR

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 03 Feb 2014 17:52:00 +0000

Vă spune ceva graficul alăturat? Este evoluţia dobânzii ROBOR la 3 luni în perioada 11.09.2013-03.02.2014, obţinut prin amabilitatea site-ului www.financiare.ro. Observăm o scădere din zona a 4% în luna septembrie 2013 până la un minim de 1,44% în zilele de 24 şi 29 februarie 2014. La 30 ianuarie 2014, indicele ajunsese la 1,93%, apoi creşte spectaculos la 3,03% în 31 ianuarie 2014, pentru ca astăzi să ajungă la 3,04%.

Deşi acest indice nu spune mare lucru multora dintre români, cei care au contractat credite în lei depind în mod direct de el. Majoritatea dobânzilor la creditele în lei sunt ancorate în ROBOR 3M, în sensul că dobânda este exprimată în puncte procentuale peste acest indice. Majoritatea băncilor comerciale care operează în România actualizează trimestrial sau semestrial dobânzile la creditele acordate în monedă naţională în funcţie de ROBOR 3M.

Banca Naţională a României a insistat în ultimii ani asupra necesităţii de a contracta credite în moneda naţională, pentru a evita riscul valutar. Cifrele de mai sus arată o volatilitate de speriat a indicelui de piaţă monetară, care depăşeşte cu mult riscul valutar. Iată că, în câteva zile, am avut parte de o variaţie de +211% (de la 1,44% la 3,04%). De la o zi la alta, am asistat la o variaţie de +57% (de la 1,93% la 3,03%).

Aceeaşi bancă centrală vorbeşte în comunicatele sale de politică monetară despre "gestionarea adecvată a lichidităţii". Vedem mai sus cum reuşeşte să atingă acest obiectiv.

Mişcare îndrăzneaţă, dar periculoasă în politica monetară a BNR

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Wed, 08 Jan 2014 18:23:00 +0000

În şedinţa sa pe teme de politică monetară de astăzi, Consiliul de Administraţie al BNR, după dezbateri aprinse, care au durat circa 4 ore, a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75 la sută pe an de la 4,00 la sută, reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei ale instituţiilor de credit la nivelul de 12 la sută de la 15 la sută şi scăderea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută la nivelul de 18 la sută de la 20 la sută.

Atât reducerea dobânzii de politică monetară, cât şi reducerea rezervelor minime obligatorii (RMO) sunt surprinzătoare în această conjunctură, iar aplicarea lor concertată pare o îndrăzneală fără margini a băncii centrale, după ani de zile de politică monetară conservatoare.

În ceea ce priveşte dobânda de politică monetară, dacă ţinta de inflaţie a BNR a fost de 2,5% +/- 1 pp, pentru 2013, aceeaşi ţintă de inflaţie pentru 2014 este 3% +/- 1 pp, ţintă ce ar putea să nu fie respectată din motive ce ţin de politica economică şi fiscală a statului român (evoluţia preţurilor administrare, noile taxe şi impozite, libertatea autorităţilor locale de a fixa ce taxe şi impozite vor fără limită, etc). Dacă BNR a prins curaj ca urmare a unui proces dezinflaţionist accelerat în ultima vreme (inflaţie anualizată de 1,83% în noiembrie 2013), se pare că aceeaşi instituţie, în ciuda propriei ţinte de inflaţie pentru aceste an, ignoră pericolul de a fi pusă în situaţia ca, la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor, să fie nevoită să mărească dobânda de politică monetară.

În ceea ce priveşte RMO, analiştii băncii centrale nu par a se uita atent la piaţa monetară, pe care, de exemplu, indicele ROBOR 3M a scăzut în ultimele câteva luni cu câteva puncte procentuale, astăzi fiind 2,16%, ceea ce denotă o mare lichiditate pe această piaţă, în ciuda faptului că statul român s-a împrumutat în 2013 cu circa 17 mld. €. Această situaţie va conduce la necesitatea unor măsuri de sterilizare a excesului de lichiditate, în caz contrar existând riscul de depreciere accentuată a leului în raport cu moneda unică europeană şi celelalte valute. Această măsură eliberază pe piaţă 500 mil. € şi 4 mld. lei.Guvernatorul Isărescu pretinde în discursul ulterior şedinţei de politică monetară:

Întârzierea procesului de reducere a RMO ne îndepărtează de Europa şi păstrează un nivel ridicat al datoriei pe termen scurt, care ne afectează şi ratingul. În plus, constituie un element de descurajare al creditării.

Parţial adevărat, dar BNR nu a folosit nivelul RMO ca element neortodox de politică monetară într-un mod creativ. A menţinut niveluri înalte ale RMO în momente de lipsă acută de lichiditate şi nu a redus RMO când băncile erau disperate după lichiditate. Desigur, nivelul crescu al RMO a menţinut mare marja dintre dobânzile active şi cele pasive, reflectându-se într-un cost mai mare al resurselor atrase.

În consecinţă, măsurile BNR de azi tind să fie o contracarare a insatisfacţiei băncii centrale de neascultare de către băncile comerciale a îndemnurilor ei de reducere a dobânzilor la credite şi de reluare a creditării. Cu riscuri mari, însă.

BNR ia viteză la scăderea dobânzii de politică monetară. Cam târziu

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Mon, 05 Aug 2013 16:40:00 +0000

În şedinţa sa de politică monetară de astăzi, Consiliul de Administraţie al BNR a decis micşorarea dobânzii de politică monetară cu jumătate de punct procentual, de la 5% pe an la 4,5% pe an. În mod corespunzător, au scăzut şi dobânzile corespunzătoare facilităţii de depozit, la 1,5% pe an, şi facilităţii de creditare (creditul Lombard), la 7,5% pe an.

Analiştii financiari, obişnuiţi cu reducerile de 25 puncte de bază practicat la precedentele ajustări ale dobânzii de politică monetară, au prezis o scădere similară. Din acest punct de vedere, presa a titrat că s-a produs o surpriză. Ultima şedinţă de politică monetară în care s-a mai redus dobânda cu 0,5 puncte procentuale a fost în martie 2010, când dobânda de politică monetară a fost redusă de la 7% pe an la 6,5% pe an.

Aceeaşi presă senzaţionalistă a început să titreze semnale de reducere a dobânzilor practicate la cedite de către băncile comerciale. Lucrurile sunt departe de a sta aşa. Deşi este o componentă a procesului de formare a dobânzilor de pe piaţa bancară, dobânda de politică monetară singură nu poate determina nivelul acestor dobânzi. Nu trebuie uitat faptul că resursele financiare sunt scumpe, băncile-fiică din România nu se mai pot aproviziona cu bani ieftini de la băncile-mamă, băncile din România au redus motoarele în activitatea de creditare a economiei reale, având un client mare şi gras - statul român, iar activitatea de economisire nu a mai fost încurajată în ultima vreme, nici resursele populaţiei şi firmelor nefiind susceptibile la economisire. În consecinţă, singurul beneficiar al viitoarei posibile reduceri a dobânzilor într-un orizont de timp rezonabil fiind statul român, care va avea, în continuare, nevoie de resurse financiare.

În accea ce priveşte momentul ales pentru reducerea dobânzii de politică monetară, el este tardiv, fiind o expresie a conservatorismului băncii centrale, în detrimentul economiei reale. Cum bine menţiona economistul şef al RBS Bank, Florentina Cozmâncă: „Probabil că în câteva luni vom vedea şi efectul asupra dobânzilor la creditele şi depozitele în lei, însă efectele în economia reală se vor vedea într-o perioadă mai lungă de timp, de aproximativ un an”.

Un accident rutier, mult marketing politic şi măsuri care se lasă aşteptate

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Tue, 25 Jun 2013 17:46:00 +0000

În urmă cu două zile, un autocar care transporta turişti români într-un circuit prin câteva state din Pensinsula Balcanică a suferit un accident rutier tragic, în Muntenegru, în care şi-au pierdut viaţa 18 persoane, iar alte 29 au fost rănite. Pe marginea acestui accident, s-a dezlănţuit o adevărată furtună mediatică, întreţinută mai ales de către o mână de televiziuni tabloidizate.

Dincolo de tragismul evenimentului, în niciun caz unic, dar de deplâns, se desprind câteva aspecte asupra cărora simt nevoia să mă aplec.

1. Accidente rutiere de această magnitudine au loc, de regulă, în ţări subdezvoltate. Dacă cineva are curiozitatea să facă o statistică pe o perioadă oarecare, va constata că astfel de accidente se întâmplă foarte rar în ţările civilizate. De altfel, civilizaţia rutieră este o măsură a civilizaţiei, în general. Dar şi invers. Transporturile rutiere s-au dezvoltat în România ultimilor ani în detrimentul transportului pe calea ferată. Într-o înţelegere proastă a democraţiei, regulile rutiere şi de organizare a transportului comercial de mărfuri şi persoane au devenit foarte laxe, favorizate de autorităţi corupte sau uşor coruptibile. Astfel, pentru şoferii profesionişti, există peste 200 de centre de obţinere a atestatului, în mare măsură contra unui mercurial al şpăgii pe care cei care lucrează în domeniu îl cunosc foarte bine.

2. Este exemplară reacţia muntengrenilor, un popor mic (650.000 locuitori), dar dârz. Cum remarca cineva în aceste zile, sunt un popor de munte şi muntenii, indiferent de naţionalitatea lor, au o tipologie aparte. Un grup de alpinişti, care îşi opriseră ascensiunea pe un munte alăturat din cauza ploii, au trecut pe şosea la doare 10-15 minute de la producerea accidentului, nu au ezitat, şi-au scos corzile şi au început să scoată victimele din epava autocarului. Probabil că intervenţia lor a salvat foarte multe vieţi. Pe de altă parte, serviciile de urgenţă, poliţia, armata şi personalul medical din Muntenegru s-au comportat exemplar, în ciuda greutăţilor materiale, vizibile în imaginile difuzate de televiziuni de la spitalul din Podgorica.

3. Autorităţile române au reacţionat foarte târziu, denotând o lipsă crasă de mijloace şi abilităţi de comunicare. În acea zi, salariaţii Ministerului de Externe popularizau un ciclocros, aşa, o chestie de socializare, bună la marketing politic.

4. Diplomaţia românească lucrează după ureche, de multe ori misiunile diplomatice din străinătate rezumându-se la a constitui biroul unor ofiţeri de informaţii externe. Cât despre apărarea intereselor cetăţenilor români, încercaţi să sunaţi la o ambasadă a României în străinătate şi veţi constata că, în afara celor 2-3 ore de program cu publicul, nu vă va răspunde nimeni.

5. Autorităţile române, în goană după capital politic, au reacţionat greu şi au luat măsuri aberante. Ce trebuia să caute ministrul Titus Corlăţean la Podgorica? Ce calităţi îl recomandau pe prim-ministrul Victor Ponta pentru a se cocoţa în fruntea celulei de criză, într-o poziţie în care trebuia să se afle un profesionist? Totul a culminat cu o măsură anti-economică şi electorală, de a oferi nişte ajutoare materiale familiilor celor dispăruţi în cursul acestei tragedii. Este vorba despre o sumă de 4.000 lei (mai puţin de 1.000 €) pentru fiecare persoană decedată, bani suportaţi din fondul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Persoanele respective erau asigurate prin efectul asigurării RCA a transportatorului şi prin asigurarea de sănătate de călătorie. A fost suficient efortul de a trimite avioane militare echipate medical însoţite de personalul de specialitate aferent. Să înţlegem că, în goană după capital electoral, politicienii vor acorda astfel de ajutoare tuturor victimelor accidentelor de circulaţie?

6. Declararea unei zile de doliu naţional pentru victimele acestui accident rutier arată un arbitrar nemăsurat. Pe lângă faptul că, legal vorbind, se pare, pentru un astfel de eveniment nu se declară doliu naţional, în accidente similare, cum ar fi unul petrecut în Ungaria acum câţiva ani, în care au murit 16 români, nu s-a luat aceeaşi măsură, ceea ce o aruncă în derizoriu.

7. Merită amintit efortul şi profesionalismul Dr. Raed Arafat, care ar fi trebuit să fie singurul oficial român prezent în Muntenegru.

Şantajul lui Isărescu la adresa băncilor

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Wed, 08 May 2013 18:39:00 +0000

Într-un limbaj uşor mai colorat decât de obicei şi ceva mai relaxat, Mugur Isărescu a abordat mai multe probleme sensibile în ultimele zile. A început cu promisiunea că BNR va reduce dobânda de politică monetară (ceea ce arareori face un bancher central), a continuat cu apelul la băncile comerciale de a micşora dobânzile active (practicate la depozite) şi a le menţine pe cele pasive (bonificate la depozite) şi a sfârşit prin a flutura pisica neagră privind lipsa de intenţie a băncii centrale de a micşora rezervele minime obligatorii în lipsa creditării.

Dacă rugămintea unui bancher central poate fi trecută cu vederea şi cu un zâmbet condescendent din partea bancherilor comerciali, ameninţările pot avea, însă, efecte. Rezervele minime obligatorii (RMO, pe scurt) sunt o mare povară pe umerii băncilor. Să nu uităm vremurile în care RMO la lei erau în cuantum de 40%. Cu alte cuvinte, din fiecare 100 lei atraşi în depozite, banca comercială trebuia să depună la BNR 40 lei, la care banca centrală bonifica şi bonifică o dobândă extrem de mică (0,99% la lei, 0,53% la euro şi 0,21% la dolari SUA). Băncii îi rămâneau 60 lei pe care să-i plaseze în credite, al căror cost creştea corespunzător. În prezent, nivelul RMO este 15% la lei şi 20% la valută.

Iată ce a declarat Isărescu astăzi, cu prilejului raportului trimestrial cu privire la evoluţia inflaţiei:

Vreau să vă spun pentru cei care citiţi deleveraging-ul (dezintermediere, reducerea volumului de credite ale băncilor – n.r.) ca un fel de bau-bau, nu trebuie să ne plătim şi datoriile? Această reducere a expunerii trebuie să fie ordonată, controlată şi moderată ca sume. Dacă se întâmplă aşa de ce să îl blamăm şi bineînţeles până la un anumit moment. În condiţii de deleveraging nu vedem un motiv cu totul şi cu totul aparte să îl stimulăm prin eliberarea de rezerve minime obligatorii.

Astfel, bancherul central a fluturat pisica pe la ochii bancherilor comerciali, impunându-le să-l asculte în ceea ce priveşte micşorarea dobânzilor la credite, altfel privându-i de importantele resurse blocate în RMO.

În ţările cu sisteme bancare dezvoltate, RMO este la niveluri de câteva procente (2-4%). La noi, au fost folosite ca element neortodox de politică monetară, din lipsa abilităţii băncii centrale de a folosi politici ortodoxe de politică monetare pentru reglarea lichidităţii în exces şi, implicit, a inflaţiei. Astfel, a folosit bomba atomică pentru a omorî un elefant de porţelan. Dacă este vorba de a judeca acţiunile BNR în raport cu RMO, probabil că un element hotărâtor a fost incapacitatea guvernanţilor succesivi de a aplica o logică fiscală coerentă, ceea ce a produs disfuncţionalităţi majore în menţinerea stabilităţii preţurilor, ca şi tentaţia populistă de a amâna aducerea la realitatea pieţei a preţurilor administrate. Mai mult decât atât, perturbaţiile induse de criză au condus la volatilităţi crescute ale ratei inflaţiei, ceea ce a impus măsuri cu barda din partea BNR.

Atâta vreme câtă băncile comerciale vor avea un client gras în persoana statutului român, nu se vor grăbi să asculte sfaturile lui Isărescu în ceea ce priveşte târgul creditare contra lichiditate.

Noua bancnotă de 100 $

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Fri, 26 Apr 2013 15:56:00 +0000

Începând cu data de 8 octombrie 2013, Federal Reserve pune în circulaţie o nouă bancnotă de 100 $, prevăzută cu măsuri suplimentare de securitate faţă de bancnotele actuale. Mai multe detalii, în filmuleţul de mai jos şi pe site-ul www.newmoney.gov.

Experimentul cipriot, un precedent bancar periculos

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Thu, 21 Mar 2013 06:47:00 +0000

Scandalul bancar din Cipru, în curs de desfăşurare, ridică multe semne de întrebare asupra funcţionării pieţei bancare din Uniunea Europeană. Cipru este cea mai mare insulă din Marea Mediterană, situată în sudul Turciei. Istoria a divizat partea dominată de populaţia greacă de cea dominată de populaţia turcă, din partea de nord. În 2004, partea grecească a Ciprului devenea membră a Uniunii Europene, iar din 2008 membră a zonei euro. Dependenţa sa economică de Grecia a făcut ca Ciprul să fie o victimă târzie a actualei crize.

Cu o suprafaţă de circa 10.000 kmp şi o populaţie de circa 840.000 de locuitori (numai partea greacă), Ciprul are un PIB de aproximativ 18 mld. €, dar un sistem bancar de circa 8 ori mai mare. Decizia autorităţilor de a menţine ţara un paradis fiscal, chiar şi după intrarea în UE şi zona euro, a atras investitori din diverse ţări, mai ales Rusia. În consecinţă, sistemul bancar s-a hipertrofiat, iar problemele nu au întârziat să apară. Ciprul s-a văzut în situaţia de a solicita Troicii (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană) o sumă de 17,5 mld. €, aproape echivalentă cu PIB-ul ţării. Troica, într-un experiment aproape inexplicabil, a pus condiţia ca Ciprul să purceadă la o taxare a depozitelor bancare din această ţară, ameninţând că, în caz contrar, vor tăia linia de finanţare pentru cea de-a doua bancă cipriotă, Laiki. Presa şi mediul de afaceri au perceput această măsură ca pe naţionalizare a unei părţi din depozitele bancare. Totodată, Troica a cerut mărirea impozitului pe companii, de la 10% la 12,5%.

În fond, miniştrii de finanţe din zona euro au oferit 10 mld. €, punând condiţia ca Ciprul să încaseze încă 5,8 mld. € din banii deponenţilor la bănci în depozite după următoarea schemă: 6,75% din depozitele de până la 100.000 € şi 9,9% din depozitele ce depăşesc această sumă. Aceste sume nu ar fi fost o confiscare, ci le-ar fi oferit celor taxaţi acţiuni la băncile la care ar fi fost făcute depozitele. Ulterior, ca urmare a protestelor populare, autorităţile cipriote a propus o nouă schemă, care să protejeze depunătorii cu depozite relativ mici: 3,5% până la 100.000 €, 9,9% pentru depozite între 100.000 şi 500.000 € şi 15% pentru depozitele mai mari de 500.000 €.

Pe lângă furia populară, investitorii străini au fost foarte vocali faţă de măsurile propuse. Se extimează că o bună parte a depozitelor bancare din Cipru aparţine investitorilor ruşi. Lucrurile s-au precipita,într-o primă fază Parlamentul nereuşind să ia o decizie, ulterior respingând planul Troicii. Între timp, banca centrală a Ciprului a dispus ca băncile comerciale să fie închise până la luarea unei decizii. Astfel, prin respingerea planului Troicii, Ciprul se apropie rapid de faliment.

Prin încercarea de a impune un astfel de atentat la proprietatea privată, Troica a încercat un experiment fără precedent cu o ţară mică. Un astfel de demers pare a fi fost menit să testeze piaţa, în vederea luării unor măsuri similare în viitor, în ciuda negărilor vehemente. Conceptul sistemului fondurilor naţionale de garantare a depozitelor bancare s-a spulberat. Niciun depunător bancar din Uniunea Europeană nu mai poate fi sigur că i se vor rambursa depozitele de până la 100.000 €, ceea ce ar putea să declanşeze un val de retrageri bancare mai ales în ţările de la periferia Europei. De altfel, pieţele au reacţionat prompt la măsura propusă de Troică, înregistrându-se scăderi semnificative pe bursele europene şi cel mai redus curs al euro faţă de dolarul american din ultimele patru luni.

Totodată, Ciprul încearcă să recurgă la un plan B, care ar consta în obţinerea unui împrumut din partea Rusiei, dată fiind expunerea investitorilor ruşi pe sistemul bancar din Cipru. Piaţa zvonurilor a susţinut că Rusia ar putea împrumuta Ciprul în condiţiile cedării de către această ţară a dreptului de a exploata rezervele naturale către giganţii energetici ruşi.

Situaţia rămâne fluidă şi periculoasă, în urma unei încerări de experiment, care arată slăbiciunea unei Uniuni Europene care recurge la măsuri disperate pentru rezolvarea crizei. Se prefigurează o modificare a ceea ce ştiam despre banking, cu consecinţe dintre cele mai nedorite: trecerea la economia naturală, ţinerea banilor la salte, migrarea către alte sisteme bancare considerate mai sigure.

Măsurile anti-liberale ale ministrului liberal al sănătăţii, Eugen Nicolăescu

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Sun, 13 Jan 2013 13:08:00 +0000

Mimând o responsabilitate pentru banul public, ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a decis să nu mai direcţioneze din banii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nicio sumă către spitalele private. Iată halucinanta sa declaraţie:

"În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private. Astfel încât toţi banii publici - vorbim de fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate - să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută exista finanţare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor (publice n.r.) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor. Raed Arafat a spus-o de mai multe ori, întăresc şi eu astăzi şi vom urmări această idee: dacă într-o secţie de anestezie şi terapie intensivă, după ce intră acest program în funcţiune, cineva din conducerea secţiei sau conducerea unui spital va cere unui pacient să vină de acasaă cu medicamente sau materiale sanitare, acel cineva va pleca pe loc. Pentru că banul public trebuie să se ducă pentru cetăţean şi noi facem aceste eforturi şi ne-am străduit să obţinem aceşti bani şi vedeţi, cu modificările pe care le facem în finanţare, tocmai să încercăm să rezolvăm o problemă."

Ca să preîntâmpine eventualele critici la adresa acestei măsuri, Nicolăescu continuă:

"Eu sunt liberal şi ar fi trebuit să fiu primul care să spun că da, să le dăm, să facem, să... Nu. Sunt liberal, rămân în continuare liberal, dar consider că banul public, în acest moment, este atât de puţin, încât el trebuie foarte bine cumpănit, foarte bine chibzuit. Cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu şi-o face pe banul public. Când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă - sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă, ceea ce mă îndoiesc. Deci, în acest moment, decizia noastră este clară: sectorul public trăieşte din banul public; sectorul privat trăieşte din banul privat."

Este o logică profund strâmbă, care nu face altceva decât să perpetueze furtul sub diverse forme din sistemul sanitar public. Tăind orice formă de concurenţă între spitalele publice şi cele private, Nicolăescu nu poate spera decât să încurajeze ineficienţa cheltuirii banului public de către unităţile spitaliceşti de stat. Totodată, măsura îi va împiedica pe pacienţi să aleagă în ce tip de spital, public sau privat, aleg să fie trataţi. Nicolăescu acreditează ideea că spitalele private fură de la stat, când, de fapt, acest comportament este caracteristic spitalelor publice.

Dincolo de mesajul cu conotaţii politice, înclin să împărtăşesc punctul de vedere exprimat de Cristian Preda, conform căruia, pentru guvernul USL, statul este mai important decât pacientul.

Economistul Băsescu se întoarce. De data asta, pe seama ratei proprietăţilor imobiliare

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Fri, 14 Dec 2012 17:16:00 +0000

Aflat la Bruxelles, cu ocazia reuniunii Consiliului European, economistul amator, Traian Băsescu, nu ratează momentul de a se afla în treabă, din nou pe teme economice. Iată ce declară el:

"Ne-am obişnuit să spunem despre noi că suntem săracii Europei, ceea ce nu e neadevărat, însă la nivel european sărăcia e un fenomen în creştere, care nu se întâmplă numai în România. E un fenomen generalizat: creşterea sărăciei. Vă pot da un exemplu: sigur că la noi salariile sunt foarte mici comparativ cu Grecia, spre exemplu, dar un grec care are un salariu de 1.000 de Euro plăteşte 600-700 de Euro chirie pentru un apartament cu două camere. În România, 90% suntem proprietari."

Sigur, cifrele îi confirmă zisele. Numai că rata de peste 90% a proprietăţii nu este nicio bucurie. Actuala situaţie este cauzată de faptul că, la începutul anilor '90, statul român a decis să scape de apartamentele construite în cartiere muncitoreşti. Nu pentru că ar fi vrut să facă o naţiune bogată, plină de proprietari, ci din motivul mult mai prozaic că nu mai avea bani să le întreţină, în calitate de proprietar.

Cum rata tranzacţionărilor pentru respectivele apartamente nu a fost extrem de mare, mulţi dintre cei deveniţi proprietari peste noapte nu au reuşit multă vreme să conştientizeze valoarea propriilor deţineri. Din cauza gradului mare de pauperitate, blocurile în care se află apartamentele nu au fost întreţinute corespunzător, aşa că preţul lor de piaţă scade, chiar şi în absenţa crizei.

Traian Băsescu, în propensiunea sa către principiul lui Peter (chemarea incompetenţei), nu se poate abţină să facă pe deşteptul, mai ales în chestiuni la care nu se pricepe.

ANAF şi obedienţa faţă de politicieni

noreply@blogger.com (Ion Radu Zilişteanu) — Fri, 14 Dec 2012 16:43:00 +0000

Nici nu s-a schimbat bine puterea politică de la Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu face altceva decât să confirme apucături mai vechi. Zilele trecute, prim-ministrul Victor Ponta a spus într-o doară că, în fiecare an, Crăciunul cade pe 25 decembrie şi că ar fi bine ca obligaţiile faţă de bugetul de stat şi bugetele asigurărilor sociale să fie plătite până la 21 decembrie 2012.

În materie, legislaţia este foarte clară: dacă termenul de depunere a declaraţiilor şi de plată a obligaţiilor este într-o sărbătoare legală, termenul se decalează în următoarea zi lucrătoare. Aşa se întâmplă, fără probleme, de ani de zile.

Se trezeşte, însă, un politician să arunce o idee şi instituţiile statului să execute fără crâcnire. Ce a păzit ministrul de finanţe, Florin Georgescu, prim-viceguvernator autosuspendat al BNR? Nu a ştiut să-i explice şefului său pe linie de guvern despre planificarea cash-flow-rilor agenţilor economici? Că o astfel de măsură este susceptibilă să încurce planurile multora şi să determine disfuncţionalităţi majore, deşi temporare, în economie?

Mult mai îngrijorător este faptul că autorităţile fiscale reacţionează obedient la impulsul dat într-o doară de un politician, care în niciun caz nu se pricepe la probleme economice.