Revista Bumbac

You’ll never walk alone

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Wed, 13 Mar 2013 11:54:00 +0000

În douămiicinci

la șaisprezece ani

și zero la trei

încă credeam în dragoste

și din cauza asta

vedeam în mii de culori faleza

și fosfor în mare

am crezut în dragoste

să mor eu să mor eu dacă nu

când te-am văzut

când ai plecat am crezut

în pescăruși și că poveștile

cu eroi sunt reale

să mor eu dacă nu

am simțit în piept un ghimpe

când ai plecat și m-am întins spre soare

am stat așa și am așteptat

la răscruce de drumuri

nemișcat din galaxii în galaxii

am crezut nemișcat

în tine

că o sa vii o să mă salvezi de matematică

de ecuații

fracții

și necunoscute

de certuri cu părinții

și de femei furioase

care mă voiau doar pentru ele

am știut că odată și odată

că dragostea

și era deja unu la trei

frumoaso

ești mai frumoasă ca djibril cisse

și vreau să crezi cum am crezut și eu

la doi la trei

te-am sărutat și ne-am iubit pe câmp

fără prezervativ când te-am văzut când ai plecat

când am crezut și vai cât am crezut

la trei trei mi-a curs o lacrimă

și când s-a întâmplat

să apere dudeck

șutul lui shevchenko

am plâns

iubito

și bubuiri explozii nucleare

venele îmi pâlpâiau creierul se dilata

și inima și chipul încrețit de bucurie

sub soare

din "Poezii naive și sentimentale" de Dan Sociu

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Wed, 06 Mar 2013 11:34:00 +0000

via Humanitas Iaşi Piaţa Unirii

Volum nou în lucru

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Tue, 05 Mar 2013 08:52:00 +0000

Rendering...
De ceva timp lucrez la un nou volum de poezie. Va fi ceva care vă va excita toți stimulii fiindcă obiectivul principal va fi un pod emotional între text și muzică. Volumul va fi relativ mic și cea mai bună parte e că se va putea downloada gratis de pe net! De asemenea, va fi format din câteva texte mai lungi decât cele cu care v-am obișnuit, împărțite în mai multe părți, asemenea unui roman cu toate momentele subiectului.

Mai multe veți vedea la momentul oportun! O zi cel puțin la fel de luminoasă ca a mea! (la propriu)

Coperțí proaste

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Tue, 05 Mar 2013 00:23:00 +0000

Regret nespus că eu trebuie să fiu cel ce spune asta dar 98 % din coperțile cărților de poezie contemporană publicate la edituri fantomă și nu numai arată ca și cum ar fi făcute de mine când am descoperit Photoshopul. Într-o lume normală nu este neapărat nevoie ca autorul textelor să fie și autorul coperții. Din păcate în România este neapărat nevoie de așa ceva. Suntem cu toții artiști universali.

Majoritatea coperților sunt o fotografie/desen (luată/luat de pe net cu acord, presupun, sper) peste care se bagă un font times new roman sau arial cu o culoare care nici măcar nu este în contrast cu backgroundul, ba chiar mai mult, complică drastic citirea titlului. Știu că în țara asta identitatea și ambalajul produsului nu este important și că primează calitatea textelor, dar pe bune?

O carte de poezie nu trebuie să semene cu un ambalaj de etnobotanice.
Aș fi putut face asta și cu două cărți dar nu vreau să stârnesc explozii de frustrare. Cine se simte, se simte. Așadar, observați diferența?
Iar primii nici măcar nu au cremă! ;)

Gellu Dorian despre Respirații din Reclame, Răzvan Buzilă

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Sun, 03 Mar 2013 02:24:00 +0000

Răzvan Buzilă, a cărui poezie o cunosc de pe vremea cînd îmi aducea caiete pline de versificatii desuete, naive, artificiale în fondul lor, însă trăite cu o pasiune pe care nu stia nici el să si-o explice într-un limbaj poetic la zi, si-a schimbat calimera de la o poezie la alta, de la o zi la alta, după ce a citit, asa cum i-am spus, rafturi întregi de poezie, de la clasici la ultimii poeti din promotia lui. Si a ales să meargă pe calea mizerabilismului desprins din poezia realismului curent si perisabil. Nu-l pot apropia decît de poezia lui Dan Sociu, alt poet botosănean trecut în bună parte si prin biblioteca mea, crescut însă în propria-i vointă altoită cu speculatia din poezia nouă americană si britanică, pe care a topit-o în propriile creuzete pînă ce a iesit în formatele de ne-confundat, numite Sociu. Răzvan Buzilă, care a debutat la finele anului trecut, în urma trecerii prin Concursul National de Poezie „Porni Luceafărul…” si prin juriul Editurii Vinea, cu cartea Respiratii din Reclame, si-a găsit si el culoarul lui pe această bandă de autostradă destul de riscantă dar si generoasă în ceea ce priveste viteza cu care se poate rula. Poezia lui se încadrează în acest realism poetic de ultimă oră, burdusit cu mizerabilismul cooptat de ultima generatie de poeti născuti din minimalismul topit si el în tiparele deja depăsite pe aiurea. Am observat că unul dintre poetii minimalisti, sau cel putin definit de critica literară ca minimalist, însă si autodefinit si autenticist, Dan Sociu, că despre el este vorba, nu se mai consideră nici el minimalist, ci maximalist. Si asta pentru că secventele reale relatate în poemele sale ar fi de o maximă tensiune trăită, iscate dintr-o stare de maximă abordare a realitătii imediate. Poate asa o fi. La Răzvan Buzilă realitatea este, în cele mai multe texte din carte, una vizibil imaginată, trasă din priviri piezise peste ceea ce a devenit poezia prezentului. El topeste totul dintr-un fond trăit într-un artifex care tese pînza poeziei în itele din fir natural cu altele din fir sintetic. Astfel poezia lui pare nesifonabilă, pretabilă la tot felul de detergenti critici care ar putea-o pune în orice situatie în evidentă. Poetul este si nonsalant si încordat, dar si jemanfisist si foarte serios, grav si ironic, fără jenă, dar si stăpînit de o pudoare pe care stie să si-o mascheze. Se simte spaima supravegherii subconstiente, care desi lasă impresia că nu există cenzură în timpul actului creatiei, aceasta apare la fiecare zburdălnicie licentioasă. Însă aceste lucruri îl prind bine, fiind firesc în ceea ce spune. Titlul cărtii este si el unul artificial, oglindă a unei realităti care îmbracă întreg decorul unui tinut. Ce poti respira din reclamele care bîntuie peste tot, prin orase, prin sate, pe drumuri, pe garduri, pe peretii blocurilor, pe sticla televizoarelor, pe site-uri si blog-uri, peste tot? Decît aerul îmbîcsit, asemănător cu cel al unui club de narcomani sau al unei garsoniere în care visele izvorîte din arderea etnobotanicelor fac legea. Răzvan Buzilă trăieste toate acestea asa cum un poet clasic, romantic îsi trăieste stările izvorîte din viziuni si imaginatii genuine. A transforma toate aceste stări în chestiuni banale, aduse la tensiuni maxime pare a fi inventivitatea noii poezii de care s-a apropiat si poetul nostru. Are însă uneori si reveniri la stări poetice normale, pline de candoare, reflex al constientizării perenitătii limbajului poetic consacrat: „îmi zici/ sau în momente din alea din filme/ în care pe un soundtrack drăgut/ se întîmplă lucruri cumplite/ se întîmplă lucuri cumplite// ca si cum nimeni nu ar mai lucra în nimeni/ în care luminile s-ar aprinde fără să se mai stingă/ vreodată si oamenii n-ar mai avea putere/ n-ar mai clipi” (as vrea să trăim în reclame) sau: „ridic mîna ridic cana si privesc în gol cum perspectivele se clatină/ balansîndu-se usor/ în inimi aproape prezente cu mine// ca un apus la marginea orasului în care nu crezi/ lumină rosie atmosferă/ totul megaurban si delăsător/ te completează// tînără/ frumoasă/ oprită în timp/ te simt/ ca un spatiu în care ar trebui să-mi dau ultima suflare” (comand cafeaua). Dar aceste formule sunt destul de rare. Ele apar si în poemele mai lungi, în care poetul narează în stil neo-avangardist, aglomerînd tot felul de stări auto-induse sau provocate de împrejurări în care poetul este sau ar putea fi, cum sunt poemele: respiratii, poem prezentat în fragmente, poem care deschide cartea, ori din jurnal, jhnny bravo, în jurnalul nostru, cînd luminile străzilor cresc în intensitate, respiratie din reclame si alte poeme scrise în această tonalitate aglomerantă si derutantă, însă stări bine controlate de poet. O altă gamă ar fi poemele de tipul vals, e duminică sau răzvan, pe care-l citez în întregime: „totul se întîmplă atît de repede/ fetita timidă desenează/ cu blash în obraji/ împăratii pe trotuar/ în care crede// cu totul rupt în geantă/ îmi aleg microbii/ si simt că sunt cea mai bună prietenă/ a cuiva dar nu stiu a cui// si fiecare emotie din viata mea/ în care am avut încredere în care am crezut/ mă alungă/ departe// si mă scriu pe o foaie si o mototolesc si o arunc/ cît pot de tare/ apoi regret că m-am aruncat/ si caut fiecare urmă/ care ar putea să-mi amintească de mine/ si caut fiecare amprentă de pe marginea gunoiului/ fiecare fir saten prin perne/ si asternuturi/ prin fiecare trup greu/ pe care l-am trecut împreună/ cu bine// si încerc să te fac să mă faci să plîng// să mă descarc odată sau nu stiu/ dar halatul tău fin îmi distrage atentia/ si-l mîngîi ca si cum/ te-as mîngîia pe tine// si locuiesc goală/ într-un balansoar al vîrstei/ sau mă întind goală în iarbă/ cu tot cu picioarele mele albe/ si astept să mi se urce cîngele în cap/ să se golească de gînduri/ să bubuie/ răzvan”. Poetul alege persoana la care narează, în mai multe poeme de acest fel ea fiind iubita care povesteste despre poet, despre iubit ca despre un alter ego, egou disimulat cu reflexivitate si conotatie de intimitate sau singurătate devastatoare. Alteori amplasarea existentială a unor poeme în chiar orasul în care s-a născut face din Răzvan Buzilă un explorator al unor locuri marginale, aduse în atentie prin tonusurile ce par a fi din lumile centrale. Poetul nu se consideră astfel la marginea lumii, disperat din această cauză. Nu se lamentează, chiar dacă uneori tonul elegiac cuprinde versuri întregi din unele texte. Este si el un produs al internetului pe care-l topeste în blocuri poematice ce alcătuiesc un cvartal întreg luminat de reclame din care îsi trage respiratia ca pe un ozon dens în creierul muntilor. Astfel Răzvan Buzilă nu este un om complexat, desi aceste stări par dominante, nu neapărat prin transfigurarea stărilor, ci prin impunerea lor ca bariere de depăsit. În alte poeme, scurte, notatiile iau locul discursurilor lungi, interminabile: „pe bacon/ gîndurile mele ating geamul/ si se formează un abur/ peste care scriu dragoste/ încordat/ ca si cum as scrie ură” (eclipsă). De asemenea, perspectiva pare a fi un alt element al disperării din care se naste punctul final: „în unele dimineti/ cînd soarele abia apare si e un vibe plăcut pe cer// mă gîndesc/ cum as putea să aleg// atît de tare// cu atîta vointă// si atîta determinare// încît să ajung” (determinare). Unde? – s-ar întreba cititorul. Aici este secretul poetului nostru, care alege aceste deschideri în care lectorul să se arunce pentru a descoperi sensurile, conotatiile pe care autorul le smulge realului pentru a-l face în poem enigmatic. Pare a fi totul o competitie: „existăm/ într-un rezumat/ al competentei noastre// acum îs într-un fel de stare/ o mână colorată care colorează ceva/ pentru cîteva secunde/ apoi dispare/ un orgasm de copil// o nouă conotatie atemporală oferită corpurilor din jur/ pe sub păturică într-o zi de mai” (noi n-am uitat nimic). Un vag ermetism ivit din posibila elaborare îndelungată a unor poeme, ce pot adnota o cerebralitate, mai rar întîlnită în realismul poetic. Aici totul trebuie să fie relatare, reflexivitate, emitere, trăire. Toate aceste elemente există în poezia lui Răzvan Buzilă din această primă carte, care-l asează printre debuturile de primă linie ale anului 2011, si as aminti aici pe Medeea Iancu, pe George Nechita, pe Matei Hutopilă,, pe Alexandar Staicovici, pe Crista Bilciu, pe Andrei Dosa, pe Marius Surleac sau pe George Serediuc. Fată de toti acestia, Răzvan Buzilă are atu-ul unei desprinderi de noul loc comun, cel al trăirii în retea, cum se spune, conectat mereu l-a propriul suflet si mai putin la exteriorul trupului, unde balansul se pierde într-un areal greu de definit. Pe Răzvan Buzilă îl recunosti imediat, timbrul poeziei lui vine din el, nu din afară. Un debut mai mult decît remarcabil, deosebit, de primă linie.

Av Satellites Interview

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Sat, 02 Mar 2013 15:56:00 +0000

sau pe altiasi.ro

în spaţiu

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Sat, 02 Mar 2013 14:16:00 +0000

i-am zis că inima bate că satelitul emite că algoritmii se ridică că cerul e albastru și deasupra e stratosfera

RESPIRAŢIA DIN RECLAME - Lucian Alecsa, Cronică literară, Revista Hyperion

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Wed, 13 Jun 2012 21:46:00 +0000

Reclama nu numai că este sufletul comerţului, de multe ori se extinde pe corpul social ca un pecingine provocând și nevroze celor sensibili. Nu-i nicio glumă, zilnic ni se servesc tot felul de reclame, care din care mai șuie, care de multe ori nu cad bine nici chiar „adrisanţilor”. Apoi, multe dintre aceste reclame sunt făcute pe genunchi, fără formă, fără fond, care vin doar să șocheze, nu să-și transmită un mesaj coerent și de bun simţ. Tânăra generaţie poate că suferă cel mai mult din această cauză: de multe ori lehamitea îi ia pe tineri în „custodie” fără a le mai lăsa timp și pentru respirări estetice. Sunt și excepţii. Răzvan Buzilă a găsit de cuviinţă să se folosească de partea hazoasă a reclamelor și s-o transforme în poezie. Volumul de faţă, intitulat sugestiv „Respiraţii din Reclame”, apărut anul acesta la Editura Vinea, din București, stă mărturie în acest sens; ba mai mult, poetul antrenează în poeme îndeajuns sarcasm încât să evidenţieze desuetul acestora. Chiar dacă este o carte de debut partitura scriiturii este matură și originală, poetul nu se apleacă și nici nu cedează în faţa vreunui vârtej poetic, ia poezia în piept cu mult curaj dându-i o formă care să-l mulţumească și în același timp să-i mulţumească și pe cititori. Lecturând o astfel de poezie ești tentat să crezi că imaginaţia autorului nu face decât să tușeze niște poze extrase din cotidian găsindu-le în cele din urmă o formă coerentă de proiectare în faţa cititorului. Nu este chiar așa. Ochiul poetului extrage tocmai partea nevăzută a realităţii, locurile în care fermentează dejecţiile societăţii, ambalându-le în metafore hazoase inervate de multă batjocură. Poemele lui Răzvan Buzilă par străbătute de oboseală și „sictir”. Nu e chiar așa - au sensibilitatea lor, au vioiciune, multe sunt frisonate chiar de-un romantism ascuns. Vorba aia: ce-i la vedere, nu se citește. Poemele nu-s lipsite de candoare, discursul liric este străbătut de sentimente frumoase, de iubire. E drept, intenţia vădită a poetului este să le treacă în derizoriu. Chiar și atunci când bășcălia și oboseala domină poemul, din loc în loc apar și respirări pline de optimism și de „melancolie împuţită”. Mă voi opri la poemul „Oboseală peste tot în lume” în care apar toate aceste impulsuri lirice : „peste tot în mine nu mai clipesc / dimineţile-s curate / și parcă plec / prea apăsat pe vârfuri vii / în fustiţă cu buline rozalii / și-mi faci surpriză /eu te aud dar mă prefac că nu / aștept să-ţi joci rolu’ /ca să mi-l joc și eu pe-al meu / realitate cumplită / mii și mii de diapozitive / of uneori îţi dai în cap / să rămâi numai pixeli / și-ai vrea să deţii eternitatea asta / sub o scoarţă de copac / în molecula spiritului / cu drag / latră câinii pe faleza / din inima ta / și marea face fosfor / în închipuiri / valurile călătoresc / și spaţiul rămâne doar un concept vechi / și apar regretele și toate nuanţele / alea gri pe care doreai să le eviţi / melancolie împuţită / ce frumoasă ești / pe vârfuri suntem toti mai înalţi / mi-ai zis odată / și de atunci ne antrenăm / să stăm pe vârfuri împreună prin casă / ne-am luat și trenning de la adidas pentru asta / și așa ajungem mai ușor la chestii ne înălţăm / iar momentu’ în care ne desprindem / cu călcâiele goale de pe podeaua rece / e un slow mo lung și delicat / pe vârfuri toată planeta e mai grandioasă / și puștiul murdar / pleacă încruntat din pragul nostru / un covrig e ok / la noi funcţionează / când suntem înfometaţi / apoi ne iubim ca la început / ne chiorăie maţele / el pe cine să iubească / sau de cine să ie iubit / bălţi de petrol în ochii pustiului oriental / ca și cum toată foamea ar fi luată de aici / și dusă acolo / kamikaze / locuim într-un tobogan occidental / și ne e bine zicem noi / ne dăm în el / iar și iar și iar / până înnebunim./” La prima lectură poemele lui Răzvan Buzilă par încorsetate în infantilism, temele vin dintr-o viaţă trăită pe sponci, așa de azi pe mâine, într-un cămin studenţesc înconjurat de-o lume pestriţă, dar nu este deloc așa. Fiorul liric se simte până-n și-n cuvintele cele mai banale, fiecare vers are încărcătura lui emoţională, antrenează o trăire, un sentiment. Cotidianul este cel mai ofertant izvor de inspiraţie, de peste tot din jurul lui absoarbe poezie, și din cele mai insignifiante gesturi ale colegului dar și din expozeul zilnic ce ni-l oferă societatea, orice poză a realităţii este purtătoare de poezie, important să știi s-o extragi și s-o postezi în ștanţă lirică. Botoșaniul, orașul de baștină este atent palpat, ești tentat de multe ori să crezi că se găsește undeva la marginea lumii și toate relele pământului aici sunt adunate. Poetul pune accent și pe viaţa lui rebelă, ne-o expune în toată „jegoșenia” sa, pe alocuri epatantă, lucru ce nu dă prea bine poemelor, le diluează substanţa lirică. Golul din suflet se relectă până și-n somn, îţi anulează visele dându-ţi senzaţia că „dormi fără scop”. Poemul „când dormi și nu visezi nimic” este de-un rafinament aparte, are o anume acurateţe stilistică și chiar dacă sunt aruncate intenţionat și câteva imagini grotești, merită citat în întregime: „ai senzaţia că dormi fără scop / și pe undeva așa și e / am învăţat că paranteza strică / că nopţile pierdute se simt / că soarele luminează /doar lucrurile care merită luminate / că minciunile sunt rele și te fac să nu dormi nopţi / de la capete / vieţile noastre par îndepărtate / sunt tot aici între lumea mea și lumea ta / ne ghiontim în spaţiu / încă mai știu locul exact al fiecărei aluniţe de pe corp /inca mai stiu cum sa te ating / ca să mă recunoști / încă mai pot să-ţi ţin părul când vomiţi / să-ţi zic că ești ok / tu să mă crezi / am învăţat din lucruri mici / cum ar fi soarele lucind pe podea / un duș rece vara / emoţii la întâlnire / fiindcă vreau prea mult / si de asta gresesc / căutând idealul / descopăr tot mai mult că nu există / am învăţat că sunt lucruri mai importante / decât dragostea și parisul / aș vrea să uit asta / să uit pașii pe care-i facem / și suletele de care depindem / să fiu mic și prost / să am o prietenie strânsă / și toate ţigările poștite în doi /să nu-mi mai amintească de tine./” Sunt poeţi care înclină steagul după prima carte, în schimb următoarele volume de poezii ale lui Răzvan Buzilă vor aduce, sunt convins, noi surprize. http://stiri.botosani.ro/img/uploads/Hyperion_4-5-6_2012.pdf - pagina 78

Cedry2k - Clipa Schimbarii

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Fri, 02 Mar 2012 12:15:00 +0000

Respirații din Reclame, Buzilă Răzvan, Vinea, 2011

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Fri, 02 Mar 2012 12:05:00 +0000

!

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Sun, 04 Dec 2011 20:47:00 +0000

De astazi se gaseste si in librarii:
Respiraţii din Reclame - Buzilă Răzvan

Guvernul elvetian a decis sa legalizeze cultivarea cannabisului

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Sat, 19 Nov 2011 11:50:00 +0000

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2062526/Swiss-cannabis-smokers-allowed-grow-marijuana-plants-stop-buying-drugs-illegally.html

să fii și cu o tipă-n spațiu

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Thu, 13 Oct 2011 14:33:00 +0000

priveam răsăritul
și de fiecare dată vedeam ceva în plus
pe linia orizontului

cer înstelat un tatuaj cu
o pată de lumină
mă mișc în continuu
când mă gândesc la tine

și clipele se dilatau în ochii noștrii
deveneam încet dar sigur
altceva

te mângâi direct pe oase
și doar eu te pot curenta
iar respirația ta dulce și caldă
mă fute-n nucleu

și te trezeai la rareș în pat ca dintr-o revoluție
și te gândeai la chestii
și eu mă trezeam
și mă gândeam la aceleași chestii

cum ar fi pungi de plastic
rostogolindu-se încet
pe trotuare reci
foarte îndepărtate

și dincolo de muntele meu
e muntele tău
și când am nevoie de tine
aprind un foc

iar tu apari pe marginea patului
și ni-i vărsăm
pentru că în timp ce-i vărsăm îî iubim
și-n timp ce-i iubim îi trăim
și-i creștem îi educăm
le luăm cadouri de Crăciun la toți trei miliarde
le zicem că moșul le-a adus
iar ei ne cred

aprinde ultima țigară și dă-mi întoarsă

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Thu, 15 Sep 2011 07:15:00 +0000

diptic - imagine publicitara

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Thu, 15 Sep 2011 07:10:00 +0000

Ploi de primavară

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Thu, 04 Aug 2011 22:16:00 +0000

mi-e cumva frică
de foc
îmi aprind ţigara
mi-e cumva frică
dar ştiu
astăzi
când am deschis televizorul
gaz metan mediaş - mainz
4-3 la penaltyuri.

mi-e cumva frică
de băutură şi ţigări
uneori de sms-uri noaptea
dorm cu telefonul lângă cap
vânt puternic geamandură

de sentimente
înţelege-mă
sunt tânar şi neliniştit
şi părul tău şaten deschis
miroase a o mie de ploi
uşoare de primăvară
din care nu vrei să ies ud

mi-e frică că într-o zi
n-am să mai scriu despre tine
şi că n-o să-mi pară rău

îmi place să aţipesc în braţele tale
nici treaz
nici adormit
să iubesc acel loc în care n-am mai fost

mi-e frică de multe lucruri
ciudate
de sunetul din metrou
mimică şi gesturi
mi-e frică de toate lucrurile
de care ţi-e frică şi ţie
mi-e frică că într-o zi
am să ţi-o arăt
îmi place

că caut ceva în tine
ceva ce nu vreau
niciodată să găsesc.

oraşul dispare

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Sat, 23 Jul 2011 11:30:00 +0000

când bei un pahar de apă rece
de la fântâna de la biserică
unde ţi-ai făcut cruce pe bune
semn de politeţe faţă de apă
la ieşire un cui mic
dulceaţă de savarine
guşti gutui galbene
în lumină şi totul se transformă
în tine sau în ceea ce vrei tu să fie
ambiţia dispare obţii tot
dorindu-ţi nimic şi toate lucrurile care vin
vin random spre tine capătă valoare
nu subestimezi nu supraestimezi
nu e o dilemă e o dimineaţă
ca oricare alta
şi mă gândesc oare ce face Loredana

SMS-ul meu
Te-as suna sa-ti cant un cantecel
dar nu am voce si nu te sun. te pup!
o zi ca o savarină de dimineaţa
trezit în casă străină pe World's End Press
simţi dragostea de pensionar ţigara şi cana de ceai
adierea vîntului şi toate calităţile persoanei celelalte
care poţi fi tot tu sau o imagine a ta
nu încerci să înţelegi nimic
înţelegând totul
la un nivel pe care nu te aşteptai
să-l descoperi într-o zi cu soare
într-o zi cu soare
toţi botoşănenii te privesc dubios
când faci plimbarea de seară
în hainele de bune
la amiază căldură infernală
şi te plimbi prin Palermo
cu ochelari de soare

SMS-ul ei
:)) eu te-am vazut din departare!
mi-ai zis iar eu am zâmbit ca ieri
când te atingeai de corpul meu, era răcoare
mă încălzeai
am vrut să-ti zic să stai aşa, nemişcată
pentru totdeauna
ne-ar fi fost mai bine la amândoi
uneori sunt timid şi soarele mă face să clipesc des
ochelarii sunt de sticlă şi sclipirile din lentilă
se descoperă în timp
mă sărut cu fete frumoase
şi asta e o poveste care doreşte
să te impresioneze doar pe tine.

Când dormi şi nu visezi nimic

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Mon, 04 Jul 2011 13:37:00 +0000

http://soundcloud.com/classfied/nosajvsdaft

ai senzaţia că dormi fără scop
şi pe undeva aşa şi e
am învăţat că parantezile strică
că nopţile pierdute se simt
că soarele luminează
doar lucrurile care merită luminate
că minciunile sunt rele
şi te fac să nu dormi noaptea

de la capete
vieţile noastre par îndepărtate
sunt tot aici între lumea mea şi lumea ta
ne ghiontim în spaţiu
încă mai ştim locul exact
al fiecărei aluniţe de pe corp
încă mai ştiu unde trebuie să te ating
ca să mă recunoşti
încă mai pot să-ţi ţin părul când vomiţi
să-ţi zic ca eşti ok
tu să mă crezi

am învăţat din lucruri mici
cum ar fi soarele lucind pe podea
un duş rece vara
emoţii la întâlnire
fiindcă vreau prea mult
să fiu aşa cum vrea ea
şi de asta greşesc
căutând idealul descopăr că el nu există
am învăţat că sunt lucruri mai importante
decât dragostea şi Parisul
aş vrea să uit asta

să uit paşii pe care îi facem
şi sufletele de care depindem
să fiu mic şi prost
să am o prietenie strânsă
şi toate ţigările poştite în doi
să nu-mi mai amintească de tine

pungi în vînt glugi în cap un şto

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Sun, 03 Jul 2011 13:17:00 +0000

Ruşii îs cei mai mari cinefili, cei mai şmecheri scriitori
şi-o dau maxim şi văd chestii cu ochii închişi
chestii pe care noi le vedem cu ochii deschişi
totul se întâmplă pe jumătate
şi singurele noastre idei nu-s bune
în oraşul natal berea rece e caldă
şi nimeni nu are chef de bere caldă
Andreea scrumează paiu’ stins
Cătă tace şi-o priveşte derutat e stins
câtă frunză câtă iarbă unde eram acolo ajuns
calculez ceva în minte da’ nu-mi dă
plouă cu soare

strălucesc şi totul capătă un filtru verde
pixeli pe stradă audienţă maximă
în zori de zi Dan Spătaru
pungi în vînt glugi în cap un şto
ieftin de stradă nici măcar pe bordură
n-am chef s-o ard nici un telefon nu sună
noi am răspunde toţi instant e frig o zi dintr-aia
în care toţi aşteaptă să se întâmple ceva inedit
când soarele intră în nori şi vezi razele cum dispar
îmi dau un beep
şi-mi închipui că-s un rus
sau altcineva

Tribe Meets White Man for the First Time - PART 1

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Fri, 24 Jun 2011 12:20:00 +0000

În jurul nostru

prima oară când respiri
nu deschizi ochiii
respiri încordat
ca și cum nu ai înțelege nimic
uneori totul se întâmplă pentru prima oară
alteori nimic

stând pe balcon, în geam se vede o pană 3D
care mi se lipește de părul de pe piept
în jurul sfârcurilor orbitează o pană 3D
și asta înseamnă ceva destul de intens pentru mine

prima oară când vezi lumină
vezi întuneric nu-ți amintești nimic
nimic nu e de amintit
luminile blurate ale orașului
lucrează împreună cu tine
și spun primul tău cuvânt

și cum ar fi să ai o lanternă cu întuneric?
să-i dai beznă fiecarui om care te oftică?
care te ceartă care te privește ciudat
din cauza simplelor circumstanțe
tu nu ai făcut nimic
niciodată nu faci nimic

prima oară când calci pe bătături
și nu doare e prima oară când mergi
când ajungi unde îngerii tăi
se întâlnesc cu restul îngerilor
și fac un foc o bere rece un grătărel

un amic mi-a amintit ceva
alt amic a uitat ceva și limpezirile
și toate aceste greșeli sunt corectări
ale misticului

noi nu ne-o tragem noi visăm
noi nu spunem cuvinte noi le ghicim adevărul
noi nu ne privim în ochi
noi ne privim prin
și uneori noi nu vedem curcubeul
ci ni-l imaginăm
noi nu vorbim în șoaptă
noi ne ascultăm șoaptele în noapte
noi nu avem umbră decât la soare
iar umbrele noastre se iubesc când noi doi dormim
noi nu ne atașăm noi ne lipim cu transpirații
noi nu bem apă de la chiuvetă
noi nu credem doar simțim că trebuie când trebuie
noi ascultăm muzică mereu iar când nu ascultăm
ne cântă păsărelele la geam
noi deschidem geamul
în fiecare zi noi fumăm pe balcon când ne plictisim
când vii de la servici obosită și vrei masaj la picioare
când vin beat acasă gândindu-mă la altcineva
tu faci să mă gândesc la tine
să știi, noi nu suntem făcuți unul pentru celălalt
înjurulnostru e făcut pentru noi.

mărunțește bine

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Sun, 19 Jun 2011 15:51:00 +0000

mătur frunze în vânt
vântul împrăștie frunze
pe margiea soarelui bate
drumul lângă lac ne oprim
mâncăm dude ne e foame rătăcim
printre frunze soarele
ne face să ne pătăm pe ochi
cu lumină

diminețile în care ne întoarcem de undeva
de mână sau nu cu cineva important
pentru noi sau pentru altcineva
gândim tot pe jumătate și uităm lucruri
neimportante ținem mâinile pe lângă corp
ca și cum ne-am proteja de ceva
nu ne protejăm de nimic

te voi proteja e important
să te simți protejat când bate vântul
și luminile sunt slabe când dansăm
aproape de lac pe jumătate goi pe jumătate plini
și becuri aprinse în noi în zori de zi
care nu spun nimic uneori spun totul

când singurătatea devine un spațiu al tău
în care pot sta și ei oricând și zânele te strigă
printre lacrimi cad crengi o singură voce
poștim o țigară și spunem adevăruri mici
un drum lung
plin de alune și înghețată de ciocolată
de la Ciric
până acasă
și înapoi

Ce plictiseală e în casa asta!

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Wed, 15 Jun 2011 23:47:00 +0000

sunt cum trebuia să fiu
și știu ca și tu
pe acoperiș
soarele se vede din mai multe direcții
și picăturile nu ne deranjează ci ne acoperă
nu vedem filme le savurăm intensitatea
lipiți și doritori de carne
ne tragem unul în celălalt
din simpla idée
că așa trebuia să fim
de la început

și de fiecare dată când te strig
îmi răspunzi avem deja amintiri
lucrurile se petrec din întâmplări
bizare să mergi la un party
cu oameni necunoscuți
când eu eram un om necunoscut pentru tine

similar ridici mâna și spui cuvântul
îl amân nu-l spune
cuvântul e rău uită-l
uită-te pe tine
lasă să fie aventură
și mare sărată
un cort și uitare de sine
ocrotește-mă
ocrotindu-te

gândește-te
la trecut doar atunci
când te gândești
cum să îmbunătățești
prezentul

nu adormi gândindu-te la mine
fiindcă eu am să-ți zic că nu fac asta
dar o voi face
frumusețea nu se uită
se amână

nu e uimire nici siguranță
ca atunci când îți mușc buza
superioară și tu nu te retragi

înseamnă ceva pentru mine
nu mă întreba nu știu ce
nu te cunosc
nu mă cunoști
necunoscutele te fac să plutești
știu eu și tu, cumva

când nu te sărut devii timidă
ori abătută eu vreau să-mi zici tot
nu te întreb nu-mi zici nimic
și ador felul în care greșești
și mă greșești pe mine

o faci simplu, benefic
ca atunci când ai greșit fix prima replică
din spectacol
lasă-mă să cred că ai greșit-o
din cauza mea și pentru mine
chiar dacă știu că nu-i așa

probabil nu sunt nu voi fi el
nici tu ea ei sunt îngeri pentru noi
noi muritori
tot pentru noi
dă-ți maxim
hai să facem chestii de delir
și cadouri de care să nu ne amintim
dar să le folosim
ca un săpun de ceai verde
de la Bamboo
pe care ți l-am luat
astăzi
nu ieri.

Baz Luhrmann - Everybody's Free (To Wear Sunscreen)

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Tue, 14 Jun 2011 09:59:00 +0000

Cinnamon Chasers - I Like Watching You

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Fri, 10 Jun 2011 17:37:00 +0000

Dezastru la Fukoshima

biciuiește-mă
biciuiește-mă cu pete de lumină
radiațiile au fost înregistrate și la Iași
cu stomacul gol prin toate zilele ce urmează
iar când ne implicăm mai mult mai multe dezastre
nu înțeleg și lumini fosforescente citeam pe net
că la Fukushima s-a născut primul iepure fără o ureche
ce trist tot valul de întuneric de pe cer
astea sunt locurile în care nu se mai vede bine luna
tot e un blur dezolant
mirosul de hrană rămâne miros de hrană
nu avem bani să citim
să jucăm teatru și să arătăm bine
of aparențe
iubim pe ascuns cu pachetele
de țigări niciodată la vedere
și oasele noastre
se caută unele pe altele
de epidermă

copacii sunt departe iar frunzele
se mișcă slow mo lung și delicat
parcă stările noastre
au rămas undeva îmbibate
în așternuturile de la Dan de acasă
pe care mi-am dat drumu
ca să n-o fac în tine

dor de vremuri
în care ne speriam împreună
de sunetul tramvaiului
din Botoșani

când te luam în brațe peste bălți
și mă opream deasupra lor
să savurez oglindirile noastre
iar tu mă întrebai ce ai pățit?
iar eu îți răspundeam de fiecare dată că nimic
în loc de tot.

Alan Watts - The Real You

redactiabumbac@yahoo.com (rzv.) — Mon, 06 Jun 2011 12:31:00 +0000

respirația pe care o simți pe obraz

dimineața când te trezești langă cineva
despre care nu știi nimic
din cauza soarelui
și a luminii de contur
de pe formele ei
abstracte

surprins de prezent
cobor de trei ori pe zi să iau lumină îmi place întunericul
ai observat că atunci când se arde chibritul până la capăt
te iubește cineva?

conversații cu plopii vara când e mirosul ăla
de așternut în natură când ploile sunt ok
și le simți în interiorul epidermei
epiderma noastră

totul electro un vânt sfios
în locul dintre tine și ei și știi
că undeva departe e ceva ce cauți
dar nu știi ce

știai că
atunci când dansezi nu mai există ego
partea aia rea din tine care te transformă
din instict în uman?
dacă nu știai
îți zic eu