Noaptea îmi place să ascult radio. Adorm foarte târziu şi îmi place să adorm cu muzica de la radio, cu emisiunile de acolo sau cu piese de teatru radiofonic. Nu sunt deloc pretenţios la ora aia. Stau şi analizez fiecare melodie, cu atenţie, fie ea şi “seniorita”. Nu ca să critic ci pentru că mi se pare interesant să cunosc şi alte genuri, tehnici, versuri şi până la urmă să înţeleg mai multe culturi.

De-aia câteodată ascult Radio Trinitas. Nu sunt un tip religios, ba chiar mi se pare agasant acel gen de oameni care îmi dau impresia că exagerează cu asta. Dar mi se pare interesant şi normal să ascult şi părerile altora înainte să arunc piatra în direcţia lor. Probabil între ora unu şi trei noaptea sunt dispus să acord şanse mult mai uşor. Noroc că nu mă sună nimeni la orele alea să-mi ceară câte ceva.

În ţara asistentelor TV, a lăutarilor moderni, a curvelor virgine şi a vedetelor din hârtie igienică, radioul de la orele nopţii este una din puţinele oaze de sinceritate, de cultură şi, până la urmă, de normal. Mi-ar plăcea ca o zi întreagă să aibă trei părţi în loc de două, pentru că aş vrea să stau treaz şi noaptea, măcar câteva ore, şi abia apoi să dorm. Oricum, atunci mintea e mai limpede, atunci îţi faci mai uşor ordine în gânduri şi atunci poţi să asculţi radio. Fără concursuri de doi bani şi fără muzică pentru roboţi teleghidaţi. Sau, în cazul nostru, “radiozaţi”.

©2012 snapto.eu. All Rights Reserved.

Nu exista articole asemanatoare.

Aşa am aflat că taică-meu a rupt mai multe biciclete când era puţin mai tânăr decât mine şi că îi plăcea să fie “fentos”. După vreo tură de Herăstrău, căldura ne-a făcut să ne oprim la o terasă cu pletoşi, cu bere şi cu muzică fix pe placul meu. Da, ştiu, e ciudat că există aşa ceva în Herăstrău. Am ascultat Semnal M, Roxette, Holograf, R.E.M. şi alte rockăreli soft, în timp ce am vorbit despre fotbal şi despre cât de mult urăsc eu şcoala chiar şi după ce am terminat-o.

Nu e deloc genul blogului să scriu despre ce fac eu în weekend sau mai ştiu eu când, dar am scris asta pentru că vreau să-mi mai amintesc din când în când că e bine să fac şi lucruri pe care nu le fac în mod normal şi să amintesc asta şi altora. Da, a fost o sâmbătă mişto, chiar dacă am pierdut la pariuri iar. Şi asta pentru că am făcut ceva nou care, probabil, ar trebui să fie des şi normal.

În altă ordine de idei, de când ies mai des cu bicicleta observ lucruri noi – De exemplu că unii oameni chiar nu vor să gândească logic sau că unii se cred mai fraieri dacă împart drumul şi cu alţi oameni care, ciudat, nu merg chiar pe jos. Aşa s-a întâmplat şi astăzi, când am claxonat două duduiţe, pe care nu prea aveam cum să le ocolesc lejer, dar care s-au încăpăţânat să nu se mute puţin mai într-o parte. O fi josnic să faci loc oamenilor, cine ştie… Una dintre ele s-a mulţumit cu un “extraordinar…” zis în scârbă. Eu m-aş fi mulţumit cu un băgat de părţi ale corpului prin diferite locuri, tot ale corpului, dar eram cu taică-meu şi m-am uitat doar urât. Şi iar m-am abţinut de la un lucru perfect normal…

Acum, care merge diseară în club?

©2012 snapto.eu. All Rights Reserved.

Nu exista articole asemanatoare.

“Vis de primăvară” de la Colibri merge mult mai bine. Şi pentru că e primăvară şi pentru că nu e atât de depresivă. Parcă e atât de scurtă… Ce dacă? Lucrurile frumoase ţin puţin şi de-asta nici nu plictisesc. Şi dacă vrei neaapărat să te plictiseşti o iei de la capăt, de mai multe ori.

Enjoy the ride de la Morcheeba îmi pare că merge când eşti în depresie. Şi îmi aduc aminte că am trecut prin asta. Te mai poţi înrola într-o armată de prieteni imaginari care merg în şir indian către nicăieri. Şi poţi să mergi cu ei dacă vrei să-ţi odihneşti creierul, pentru că ei sunt goi pe dinăuntru şi nu te influenţează cu nimic.

The only exception-ul de la Paramore îmi recapitulează toate scenele din filmele cu americani, mai cu seamă alea cu adolescenţi în dormitoare inofensive. Şi prin inofensive înţeleg dormitoarele alea cu dezordine în cameră, cu lucruri aruncate peste tot, cu culori multe, cu muzică lentă… Inofensive este cuvântul potrivit, pentru că totul e copilăresc şi lejer.

Da, e primăvară şi e perioada aia în care eu mă simt cam cum se simt oamenii, de obicei, când vine toamna. Primăvara e o toamnă pentru mine. Albastru de la Luna Amară e încă o melodie aproape depresivă. Nu înţeleg de ce oamenii simt nevoia să asculte melodii care să se potrivească cu starea lor. Probabil pentru că în subconştient ei ştiu că şi momentele triste fac parte din viaţa şi că dacă iubeşti viaţa automat le iubeşti şi pe ele.

Ol’ Skoolin-ul lui Paul Brown mă face să nu mai vreau să fac nimic. Aşa că mă opresc din scris. Şi ascult.

©2012 snapto.eu. All Rights Reserved.

Citeşte şi:

1. Afară ninge liniştit!

©2012 snapto.eu. All Rights Reserved.

Citeşte şi:

1. Agenţia de Vise şi logica lor de marketing
2. Visare

©2012 snapto.eu. All Rights Reserved.

Citeşte şi:

1. 5 certitudini #2

Eu când folosesc des un cuvânt am obiceiul de a mă informa cu privire la cuvântul respectiv. Şi nu fac asta din plictiseală. Fac asta pentru că mi se pare normal să am habar dacă ce folosesc atât de des este şi corect. Dacă greşeşti de câteva ori e omeneşte, dar dacă îţi faci din asta un obicei eşti nesimţit. E ciudat să foloseşti “să aibe” în fiecare zi şi să nu te întrebi dacă nu cumva forma corectă e “să aibă”. O să-mi spuneţi “bine, mă, că ai venit tu, Pruteanu reîncarnat, să ne arăţi că eşti deştept şi că ştii gramatică!”. Şi nu e adevărat. Asta nici nu mai ţine de gramatică. Ţine de cât te doare pe tine în dos că foloseşti zilnic un cuvânt greşit.

Aşa se întâmplă cu “locaţie” – Un cuvânt care, săracu, înseamnă “chirie” sau cel mult “loc din memoria unui calculator“, dar pe care toată lumea îl foloseşte cu sensul de “local” sau “loc”. Şi dacă vin acum şi spun că lumea distruge limba română din cauza englezei, o să-mi ziceţi că exagerez. “Location” din engleză nu înseamnă locaţie în niciun dicţionar. Cel puţin eu aşa am verificat. Dar ţinem cu orice preţ să ne englezim, că sună cool. Am ajuns să facem asta involuntar şi să ne supărăm când cineva ne atrage atenţia, în loc să-i mulţumim.

PS: Poza nu are legătură cu articolul, dar n-am găsit alta mai bună.

PS2: Nici n-am căutat.

©2012 snapto.eu. All Rights Reserved.

Nu exista articole asemanatoare.

1. Cine foloseşte expresia “se merită” nu are voie să aibă opinii despre nimic. Reflexivul nu mai are voie să te bată dacă ai trecut de clasa a cincea.

2. Pe cine bate acuzativul în aşa hal încât să folosească exprimări de genul “femeile care le-am avut“, mâncând prepoziţia “pe”, fără să se corecteze şi fără să îşi zgârie timpanul, trăieşte într-o nesimţire crâncenă, deci e dobitoc.

3. Cine postează citate pe Facebook, Messenger şi în general oriunde, fără să spună din cine a citat, e prost fudul şi egoist. De altfel nu merită să aibă net.

4. Cine foloseşte apostroful în locul cratimelor e clar analfabet şi merită şi atestat în alfabetism.

5. Cine foloseste englezisme e cel mai neinteresant om din lume.

©2012 snapto.eu. All Rights Reserved.

Citeşte şi:

1. 5 certitudini #1

Metroul e o sursă de inspiraţie pentru povestit întâmplări, pentru observat idioţi, pentru a fi la curent cu moda şi în general cu orice. Adică dacă vrei să fii la curent cu orice, e de ajuns să mergi cu metroul.

Astă-seară, în timp ce stăteam sprijinit de uşa metroului, aşteptând să mă ducă dracului odată acasă (mă rog, aproape acasă), am avut plăcerea să asist la conversaţia dintre doi băieţi, care vorbeau tare spre foarte tare. Nu contează ce vorbeau, oricum nu asta e interesant, dar la un moment dat unul dintre ei povestea ceva, după care s-a oprit. Moment în care celălalt a concluzionat:

- Pula mea, anyway… o să văd.

Parcă am auzit vocile tuturor hipsterilor engleziţi. Un cor de băşinoşi parcă mi-a cântat în urechi, în engleză, la unison şi pe mai multe voci. Mă mir cum la hipsteri engleza nu e prea mainstream. Nu o să înţeleg niciodată expresiile în engleză, folosite într-un dialog dintre doi români care comunică în limba română. Am mai zis asta pe aici, pentru cine mă citeşte de mai mult timp, dar simt nevoia să o repet ori de câte ori aud ceva asemănător. Pentru cititorii mai noi, am mai zis şi aici, şi aici, şi aici.

Mă gândesc că ar fi mişto să mă prefac că nu înţeleg ce zic oamenii care folosesc expresii sau cuvinte în engleză atunci când le folosesc într-un dialog cu mine. Zice omul o expresie în engleză, pac îl opresc: nu te supăra, nu ştiu ce înseamnă cuvântul pe care l-ai folosit. Cred că ar fi sub centură. Şi ca să nu ziceţi că-s eu ăla nebun, care e Gică Contra şi anti-tot, gândiţi-vă care e logica atunci când foloseşti cuvinte sau expresii englezeşti atunci când porţi un dialog în limba ROMÂNĂ? Vă zic tot eu: niciuna. Şi acum, pentru cei care folosesc limbajul rom-glezesc, gândiţi-vă de ce folosiţi asta şi încercaţi să fiţi obiectivi. Cred că o să vă dea cu rest.

©2012 snapto.eu. All Rights Reserved.

Nu exista articole asemanatoare.

În ultimul timp, numele de Neymar, al cocalarului cu freză de urangutan, este pe buzele tuturor. Când zici Neymar, unii bărbaţi încep să fredoneze “Ai se eu te pego” de bucurie că le-ai amintit de acest zeu al maimuţelor, iar unele femei se entuziasmează pur şi simplu degeaba, pentru că oricum n-au văzut niciun meci cap-coadă în care a evoluat urangutanul cel zglobiu. Dar dacă e atât de cunoscut, de ce să nu se entuziasmeze?

Neymar e un băiat care joacă fotbal, care s-a tuns precum un copil dornic să demonstreze cât de interesant este el cu freza lui ciudată şi care joacă fotbal într-o ţară în care echipele de fotbal joacă miuţa. Chiar aş vrea să-l văd pe Neymar evoluând în faţa unor fundaşi italieni, sau englezi, sau din oricare altă ţară în care chiar se joacă fotbal. Probabil că n-ar mai avea motiv să-şi execute dansurile cu care a convins atâta lume că este un fotbalist “cool”.

Lumea este atrasă de măscărici, de freze ciudate şi de muzică foarte ritmată. Deci, cum să nu-l iubească pe Neymar? Mă uitam într-o seară la rezumatele meciurilor dintr-o etapă din Brazilia şi majoritatea fotbaliştilor erau tunşi precum idolul lor cu palmier în cap. Am mai zis, cu prostie atragi proşti şi ai noroc că sunt gârlă.

Îmi displace că sunt nevoit să ascult mizerii gen “nossa, nossa”, să văd pe stradă freze de cimpanzei maltrataţi, raşi prin părţi şi în general să văd turme. Aşa că, vă rog, nu mai apreciaţi urangutanii!

©2012 snapto.eu. All Rights Reserved.

Nu exista articole asemanatoare.

Am stins televizorul când cele două asistente ale lui Capatos se presupunea că trebuie să danseze pe muzica formaţiei invitate. Fetele au auzit de vreo trei genuri muzicale: house, manele şi populară, deci cum ar fi putut să se manifeste pe un rock alternativ? Daniela crudu să scoată limba şi să arate semne de “rock on”, iar cealaltă creatură să facă ce ştie cel mai bine: să stea. Situaţia era alta dacă era invitată o trupă cu ritmuri mai greceşti şi cu returnele cu duşmani.

Într-o ţară în care Daniela Crudu şi cealaltă asistentă (de la liceul cu aşa-zisul viol) sunt mai cunoscute decât trupa Partizan, nu putem avea pretenţia ca lumea să facă diferenţa între prostie şi artă. Trupa Partizan a scos albume, a avut şi are concerte şi există încă de pe vremea când Daniela Crudu învăţa să facă bastonaşe, pe când asistenta lu’ peşte prăjit a făcut pe măscăriciul feminin şi a stat pe scaune fără să facă nimic emisiuni întregi. Cu toate astea Daniela Crudu e mai cunoscută şi mai apreciată. Idioţii şi imbecilii siniştri vor spune cu un ton de apreciere “dacă ştie să se descurce…”

Mergem în jos şi cultural, pentru că lumea apreciază hoţia, mârlănia, şmecheria şi prostul gust pe motiv că oamenii care fac astea “ştiu să se descurce”. Ei nu se gândesc la un lucru: ăia se descurcă pentru că există proşti care apreciază toate astea. Şi, mă scuzaţi, să apreciezi statul pe scaun e de-o oligofrenie clară.

Sursă foto

©2012 snapto.eu. All Rights Reserved.

Nu exista articole asemanatoare.