BUCĂȚI DE SUFLET

Bate și trăsnește, Doamne!

2013-06-06T06:56:00.000+03:00

CERUL ÎNVELEASCĂ TOT
PĂMÂNTUL, NICIODATĂ N-O SĂ FIE ÎNDEAJUNS...

Nici Soarele, că-i soare, nu poate încălzi toată lumea.

     Nici ploile nu mai sunt la fel, atunci cum oamenii, prietenii, apropiații de unde să mai fie la fel, dacă nici nu au fost vreodată așa cum ne doream mult, de suflet, altfel... ca în familiile frumoase, dar am continuat să credem în ei, căci ne sunt apropiați. Iar ei așa și nu s-au obosit să lase măcar o urmă de bine pe rana noastră, unii chiar au preferat să de-a uitării, au călcat și ne-au măturat ca pe un gunoi afară din viață mai departe.

     Bate și trăsnește, Doamne, să se scuture lumea suferindă de nenorociririle provocate de oameni fără simț și suflet omenesc, pentru că s-au smintit și li s-au sfârșit omenia. Nemernici care își permit să preschimbe în rău destine de oameni nevinovați și încă bolnavi.

     Cerul învelească tot pământul, niciodată n-o să fie îndeajuns ca apele să spele omenirea lacomă și haină, cum nici Soarele, că-i soare, și nu poate încălzi toată lumea.

V.P.

Lacrimi stropite

2013-01-31T22:08:00.001+02:00

PÂNĂ VIN PICIOARELE LA LOC

Sunt peste doisprezece luni trecute de când în pribegie și singurătate profundă, gonit absurd de niște mișei aiuriți...

Sfârșit de ianuarie ninge în mine otrăvitor de dureros, în paralizie pe mai mult de jumătate din trupul ucis de muncă și încă forțat să părăsesc orașul meu. Sunt peste doisprezece luni trecute de când în pribegie și singurătate profundă, gonit absurd de niște mișei aiuriți... Dar viața încă nu mi-a pus capac și am apucat să scriu nu pentru proști sau neproști. Cu lacrimi stropite de ploaie rece și fulgi de nea laolaltă, viscol, ger... vânt, frig, viforniță și eu, un suflet aruncat într-o închisoare de gheață. poate ar trebui să mă las înfrânt și atunci când alunec... să-mi revin.

Aș vrea să revin, numai că într-un cărucior și pe un pământ nins cu cruci înfipte în morminte nu se poate pleca nicăieri. Doar că toți plecăm ca un vis pierdut...

Mă ninge și mă îngheață și mă înnegură într-o ceață,
dar nu văd o ameliorare măcar... tot am dureri de oase zilnice, tristețe... fără putere și fără speranță, credeți ar trebui schimbat tratamentul ce nu mai e... medicul care e departe de-aici să stea așa la discuție, să te înțeleagă... e fff greu de suportat o asemenea viață... să fii ca o legumă să nu poți face nimic... mai am șanse să mai redevin și eu o ființă normală, să-mi pot câștiga o bucată de pâine că nu ți-o mai dă nimeni în vremurile astea, și dizabil și fără pensie, oare ce e de făcut? Să privesc în Sus, cam aceasta e cât nu mai pot să mă aplec...

Rugându-mă ca gerul sã-mi îngãduie sã mai văd încã un rãsãrit… Sã admir luminiţele oraşului meu şi sã îmi fie singurul cadou pe care mi-l pot permite… sã n-aibã cine sã-mi şteargã o lacrimã. Şi nici sã-mi ureze „Multă sănătate!”
Dumnezeu să mă aibă în grijă.
Până vin picioarele la loc.

Eminescu, de neuitat!

2013-01-25T13:30:00.001+02:00

CÂTE UN PIC DE EMINESCU ÎN

FIECARE DINTRE NOI

Motto: „Nu faci efect? Nesimţitori/ Rămân cu toţii? Fii pe pace:/ Când piatra cade-n mlaştină/ Ea nici un cerc nu face”.

Chipul lui Mihai Eminescu sub forma unui copac. Este unicat pentru cum arată și cine este. E un copac cioplit din piatră albă iarna în stelele pe ramuri... ce m-a impresionat încă din băncile școlare. Cu siguranță putem vorbi de "Simbolul Eminescu”.

Toată plebea a spus că acel copac era în putrefacție. Dar cine simte românește a știut mereu că acel copac nu era un copac putrezit. Și chiar dacă arată dezgolit, cu ochii triști în acești ani am văzut copacul înflorind, întinzându-și ramurile ca și cum ar fi vrut să atingă cerul albastru.

Să adune oamenii la Iași și să ne spună din nou că acel copac nu era putred.
Acest copac nu este putred! Este mai voinic și mai rămuros pe zi ce trece cu un pic din El în fiecare dintre noi, iar în noi există câte un pic din Eminescu. De neuitat.

Ce te legeni?...
poezie de Mihai Eminescu

- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!

Eminescu și cu asta am spus tot

2013-01-24T13:46:00.003+02:00

SĂ ÎNGENUNCHEM ȘI SĂ-I ADUCEM
MARE RECUNOȘTINȚĂ PENTRU TOT CE A FĂCUT

Motto: „Naţiunea e cuprinsul unui popor de acelaş sânge, care vorbeşte aceeaşi limbă şi are aceleaşi datine. Poporul este trupul naţiunii, iar limba este sufletul ei. Pentru aceea, precum trupul fără suflet e mort, aşa e moartă şi naţiunea fără limbă. Naţionalitatea este d u m n e z e e s c u l, e t e r n u l , înnăscutul şi neînstrăinabilul drept de a-şi î n t r e b u i n ţ a limba sa în toate trebuinţele vieţei: în casă, în biserică, în şcoală şi administraţiune".

     Au venit fulgii de iarnă, a fost de așteptat Eminescu. Orice fulg de nea nu este în plus pentru cine vede suferința, bucuria, neliniștea, dragostea, aura de martir și aripi de înger atașate imaginii lui Eminescu. Și pătrunde anotimpul tot mai rece, ca o albă amintire, cinste ție, Mihai! 15 ianuarie fiecare an, fiecare lună și se schimbă totul într-o zi. Creatorul. Unicul. Martirul... Cel care ne-a marcat de curând Ziua Culturii Române și care practic ne dă viață prin intermediul cuvintelor căruia ni se impune că suntem ceea ce suntem. Români și să nu uităm de asta niciodată.

     În sfârșit a venit timpul lui Eminescu, să se identifice întreaga suflare româneasca cu creațiile sale, mai ales de cea în versuri, vreau să îngenunchem şi să-i aducem mare recunoștință pentru tot ce a făcut și, în mod deosebit, pentru proza, publicistica şi meditaţiile filosofice... Pentru că a fost un scriitor foarte incomod, un ziarist dedicat până la capăt, rămas absolut incoruptibil. Pentru că a crezut în Dreptate și s-a lăsat singur răstignit pe altarul culturii române ca cei rămași în viață și generațiile care au venit după el să trăiască bucuria Unirii, să simtă nevoia de a avea alături poezia sa și să-și păstreze identitatea și unitatea. Prin poeziile sale, prin cuvântul simplu și această lume mirifică creată de Eminescu nu face altceva decât să ne liniștească sufletul și să ne facă să gândim că Unirea e iremediabilă, adverbial vorbind. În vechile hotare săpate numai de el.

      15 ianuarie în orice zi de an. O astfel de zi nu poate trece de pe o zi pe alta, de la un an la altul fără un moment de reamintire de simbolul ucis renăscut din cenușe care a dat neînțelesului un înțeles și imposibilului un strop de posibil. A dat eternitate unor prietenii fără egal și a înviat idealuri pe moarte.
     Eminescu și cu asta am spus tot.

Dezbrăcați haina deșertăciunii!

2013-01-23T20:59:00.001+02:00

„NU SPERA CÂND VEZI MIȘEII, LA

IZBÂNDĂ FĂCÂND PUNTE...”

Habar nu avem ce minune avem cu Eminescu, pentru lumina, dar și ceața pe care ne-a lăsat-o. Marile spirite cum Eminescu și Creangă, nu degeaba au fost prieteni între ei și ne strâng ca un magnet sub auspiciile geniului literar, poetic și publicistic. Sub semnul culturii naționale.

“Suntem zăpăciţi, nu mai ştim ce voim, ce să facem, ce să primim, ce să respingem, în cine să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim unii pe alţii: ne trebuie o idee care să ne limpezească toate capetele şi care să ne împreune pe toti la lucru (…) De aceea alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiasca ca oamenii cei mai bogaţi; ei nu ştiu nimic şi vor să vă înveţe copiii şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi vor să va economisească pe voi toţi.”

Dezbrăcați haina deșertăciunii și mai strecoară pe la mijloc câte un vers eminescian, uniți într-o eternitate, ca și prietenia celor doi titani ai literaturii românești, greu de egalat, care au plecat chiar în același an, ducând cu sine în mormânt destinul tipărit al unui popor. A fost sacrificiul vieţii personale pentru viitorul generațiilor noastre şi merită să ne facem o bucurie spirituală deschizând una dintre cărţile semnate de Luceafărul poeziei româneşti.

GLOSSĂ
de Mihai Eminescu

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine. (1883, decembrie)

Eminescu să ne Lumineze!

2013-01-15T23:57:00.000+02:00

CU MULTE RAZE DE LUMINĂ
PENTRU CANDELA DIN SUFLETUL NOSTRU

“Acest Eminescu a suferit de multe, a suferit şi de foame. Da, dar nu s-a încovoiat niciodată: era un om dintr-o bucată, şi nu dintr-una care se găseşte pe toate cărările” - I.L. Caragiale

     Astăzi avem un eveniment cultural excepțional - Ziua Culturii Naționale simbolică pentru a treia oară concomitent legată de nimeni altul decât marele poet, prozator şi jurnalist român, Mihai Eminescu care a marcat istoria generaţiei sale şi care este, pe bună dreptate, una dintre cele mai importante personalităţi din istoria României și de la naşterea căruia se împlinesc 163 de ani.

     La mijloc de iarnă, Eminescu cade în sufletele noastre ca o ninsoare de stele menite să ne lumineze mințile. Eminescu să ne bucure cu multe raze de lumină... Lumină pentru candela din sufletul nostru.

     Luceafărul poeziei româneşti, poetul nepereche, un etern creator al cuvântului românesc, ultimul romantic, făuritorul limbii literare române, o candelă eternă a iubirii pe pământ... Acesta este Mihai Eminescu poetul. Cel care a pus pus bazele în construcția identității și unității naționale, cine și cum suntem. O Românie îndrăgită pentru Eminescu.

     ”Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare – Mă recomand, Mihail Eminescu.” (I.L. Caragiale)

     Din 2010, data de 15 ianuarie are o dublă semnificaţie: este atât ziua poetului Mihai Eminescu, cât şi Ziua Culturii Naţionale, o hotărâre foarte înțeleaptă pentru ca ziua de naştere a Poetului să devină “un prilej de reflecţie asupra culturii române şi a proiectelor culturale de interes naţional” și un reper la memorie.

     Numai astăzi răsar doi luceferi pe bolta cerului pentru a te face să simți frumusețea, adâncimea spirituală a unui loc dătător de Eminescu, să avem grijă de ei să nu se stingă nicicând. Și să nu uităm cu ce s-a ales... “Geniul n-are moarte, dar nici noroc”.

Eminescu, între credință și cunoaștere

2013-01-15T21:11:00.001+02:00

APĂRAȚI-L PE MIHAI!

„Eminescu a iubit și a apărat Ortodoxia românească”
Acad. Zoe Dumitrescu – Bușulenga (Maica Benedicta)

S-au încercat până acum câteva răspunsuri la problema credinței marelui artist gânditor. Unii l-au socotit ateu ireductibil, alții un credincios fervent, fiecare întemeindu-se pe unul sau mai multe texte. Calitatea probantă a textelor invocate este însă minimă prin desprinderea lor de contextul atât de vast și complex al întregii gândiri și opere eminesciene, care exprimă o personalitate de o natură cu totul particulară.

Într-adevăr, poetul gânditor român este și el o ființă plină de contradicții, ca oricare alt om, așa cum dovedește psihologia modernă. Dar marii artiști, cu înzestrările lor, atât de bogate și variate, resimt, trăiesc și mai cu seamă exprimă psyhee-a lor divizată în feluri neobișnuite, dramatice, uneori chiar tragice. Dualismul acesta întreține în personalitățile înalt creatoare o polaritate, o tensiune adesea greu suportabilă.

Căutător de absolut în viață, în gândire și creație, Eminescu s-a desfășurat cu cele mai înalte registre ale cunoașterii, compensând gravele imperfecțiuni ale realului prin care se simțea închis de necesitate. Și în căutările lui înfrigurate, a pendulat el, liricul admirabil, „între filosofii”, s-a cufundat în mituri, a încercat să pătrundă în știință, cercetând necontenit căile ce duc spre frumuseți și adevăruri supreme.

Știința descifrării manuscriselor vechi, învățată de la preotul satului
Copilăria i-a fost aceea a unui copil normal, crescut în spiritul creștin ortodox al unei familii pioase, având legături strânse cu Biserica și monahismul. Surorile mamei sale Raluca (născută Jurașcu) erau călugărițe (una din ele era chiar stareță la schitul Agafton, unde Mihai era dus adesea). Așa încât copilul s-a familiarizat de foarte timpuriu cu rânduielile, slujbele și cântările mănăstirești.

Pe de altă parte, „Mihai a dobândit primele învățături de la preotul satului, care l-a inițiat în buchiile vechilor scrieri bisericești, familiarizându-l astfel de timpuriu cu acele cărți care cuprindeau toată tradiția ortodoxă. De atunci i-a rămas lui Eminescu acea știință a descifrării manuscriselor vechi cu care avea să-l uimească pe savantul Gaster, pe care-l consulta, cerându-i sfatul și chiar împrumutând de la el manuscrise rare. Tot de atunci s-a trezit în el iubirea pentru prețul și savoarea cuvântului vechi și, mai cu seamă, de atunci s-a născut în el atașamentul, respectul și admirația pentru instituția Bisericii Naționale, a cărei valoare n-a încetat nicio clipă să o lege de istorie și dăinuirea neamului.

Iubirea în opera eminesciană – un principiu armonizator al lumii

Ceilalți dascăli i-au fost natura și satul, în prima descoperind frumusețile Creației neatinsă de mâna omului și loc al libertății absolute, în al doilea înțelegând rânduielile din veac și gândirea tradițională, izvor al creației populare, devenită și unul din izvoarele viitoarei creații a poetului. Aici s-a format matricea structurii eminesciene, s-au prins și rădăcinile cunoașterii și ale credinței, crescând împreună, într-o perfectă convergență.

Pentru Eminescu, iubirea a fost, în fond, un principiu cosmic, armonizator al lumii, forță creatoare, născătoare de demiurgie în artist, cum mărturisește în Scrisorile IV și V.

Pe măsură ce căutătorul nesățios de cunoaștere avea să-și extindă tot mai larg orizontul informației, al culturii, îndoielile aveau să sporească. Mai cu seamă studiile universitare la Viena și Berlin între anii 1869-1874 au hrănit intelectul acela atât de receptiv, de curpinzător.
În Universitatea vieneză Eminescu a făcut să treacă prin lumea cugetării lui un material enorm de informații: istorie și filosofie, literaturi vechi, arte, drept, economie politică și științe exacte. Frecventa și muzeele, sălile de teatru și concerte, bibliotecile, anticariatele și citea toată noaptea.

Eminescu a creat unicele, superbele modele cosmologice din romantismul european, în Scrisoarea I (cosmogonia și apocalipsa) și în Luceafărul.

Și, pe de altă parte, a dat semne ale unei adânci dureri existențiale. A recurs la filosofia stoică și eleată pentru Glossă, pe care am numit-o mic manual de înțelpciune stoică, predicând rămânerea în afara iureșului lumii, acest mare teatru în care toate valorile sunt răsturnate.

„Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința”
Sufletul lui, copleșit de suferință, se înalță mai ales spre ocrotitoarea noastră, intercesoarea pentru noi pe lângă Dumnezeiescul ei Fiu, și două rugăciuni din 1879 îi sunt închinate Sfintei Fecioare.

„Răsai asupra mea”
Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc de-odinioară;
O, Maică Sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.
Speranța mea tu n-o lăsa să moară
Deși al meu e un noian de vină.
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare – asupra mea coboară.
Străin de tot, pierdut în suferința
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic și n-am tărie.
Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința
Și reapari din cerul tău de stele,
Ca să te ador de-acum pe veci, Marie!

„Rugăciune”
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată,
Și pururea Fecioară,
Marie!
Noi, cei din mila Sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, Maică Preacurată,
Și pururea Fecioară,
Marie!

Cu câtă dragoste, cu câtă evlavie se îndreaptă cel ajuns la capătul cunoașterii și al deznădejdii spre Maica Sfântă, spovedindu-se și cerându-i înapoi tinerețea și credința, cu o smerenie într-adevăr mântuitoare. Rugăciunea regăsită îl poate singură reda lui însuși, unificându-și ființa până atunci tragic divizată, reintroducând-o în aura Luminii line, cu a cărei cântare monahii și monahiile încheie slujba la apusul soarelui.„Avem adânca încredințare că Sfânta Născătoare de Dumnezeu i-a mijlocit mântuirea

De altfel, o mărturie mult mai târzie, de prin 1886, din perioada ultimă a bolii, vine să confirme întoarcerea definitivă la credința izbăvitoare. Încurajat de Creangă să încerce și un tratament la bolnița Mănăstirii Neamț, Eminescu acceptă sugestia. Tratamentul nu s-a dovedit eficace, dar aura locului sacru l-a înconjurat pe bolnav cu clipe de liniște binefăcătoare pntru sufletul său. Căci, așa cum a consemnat un duhovnic al mănăstirii pe un Ceaslov, poetul a cerut să fie spovedit și împărtășit (era ziua de 8 noiembrie 1886, ziua Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil, ziua lui Mihai). Și, după ce a primit Sfânta Împărtășanie, a sărutat mâna preotului și i-a spus: „Părinte, să mă îngropați la țărmul mării, lângă o mănăstire de maici și să ascult în fiecare seară, ca la Agafton, cum cântă Lumină lină”.

Avem adânca încredințare că Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, în mila ei nesfârșită față de durerea și umilința lui, i-a mijlocit mântuirea.

Astfel, „gândurile ce au cuprins tot universul” revin la matca Ortodoxiei românești pe care, dincolo de toate pendulările căutătorului de absolut, Eminescu a iubit-o și a apărat-o ca pe prima valoare a spiritualității neamului, întrupată în Biserica națională.

„Pe patul de moarte, maica Benedicta le spunea prietenilor: <<Apărați-l pe Mihai!>>, iar filosoful Noica menționa că, de câte ori revenim să-l citim pe Eminescu, nu ne întoarcem niciodată cu mâinile goale. Și cam așa este! Dacă românii l-au considerat ca atare, acesta este poetul național.” (acad. Eugen Simion)

(Selecție din articolul „Eminescu, între credință și cunoaștere” în cartea „Cultură și credință”, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Edit. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2005, pp. 12-29 și din colecția „Scriitori români”, Mihai Eminescu – Poezii, ediție îngrijită de D. Vatamaniuc, Edit. Univers enciclopedic, Academia Română, pp. 13 -14; pp. 200-201)

Răbdare infinită

2013-01-11T08:35:00.003+02:00

DUMNEZEU ESTE ALĂTURI DE
MINE, ORICÂT DE IMPROBABIL AR PĂREA...

Nădejdea și puterea credinței ne adună fiecare picătură de rezistență din noi pentru a învinge întunericul

     Cred că mulți oameni au trecut și trec prin ceea ce trec eu acum, cu o formă de dizabilitate sau nu, așa că nu sunt singur. Deși niciodată nu s-a mai auzit în lume ca o persoană cu dizabilități, care este paralizat complet de jos până la ombilic să fie izgonit afară de propriul frate și încă învinuit că ar fi vrut să se „culce” cu soția acestuia. Mai penibil nici nu se poate. Și totuși, dacă mai cunoașteți pe cineva prins într-o situație similară, scrieți-mi ca să aduc noi completări în lista neagră. În aceste momente dificile când totul îți poate părea potrivnic, imposibil de depășit și când, întradevăr, disperarea și panica își fac loc, parcă totul ar fi împotriva ta și te lasă puterile... La un moment dat credeam că o să mi se paralizeze și mâinile, după ce se încleștau brusc, acum însă simt durere la umeri, pentru că dorm pe ei, din cauza plăgilor ce nu mai reușesc să se închidă. Tremură, se zbat fără să vreau, îmi par calde, deși sunt reci...

     În ciuda evidențelor, știu că Dumnezeu este alături de mine, oricât de improbabil ar putea părea pentru alții acest lucru. Chiar dacă un cuplu de cretini au străduit fără un strop de reținere sau spaimă de urmări... ca gândurile negre să mă năpădească rău și să mă conduc spre autodistrugere. Ceva obișnuit, din păcate atunci când ești prigonit din orașul tău, înșelat, călcat pe față și rămas în viață după un tratament inuman, din partea celor ce nici prin gând nu-ți trece că ar putea fi atât de veninoși și răi la suflet. Și numai rugăciunea ne mai poate ajuta în astfel de momente radicale, când poate abia atunci înțelegem să răbdăm pe toate și să ne rugăm cu adevărat.

     Nădejdea și puterea credinței sunt celea ce ne fac sa ne adunăm fiecare picătură de rezistență din noi și să luptăm cu ajutorul lui Dumnezeu pentru a învinge întunericul ce trece prin calea noastră.

     Chiar dacă visele și speranțele îmi par spulberate, chiar dacă problemele par a nu se rezolva, știu că nu voi merge niciodată singur prin pata întunecată a acestor încercări. Mi-au amărât zilele, mi-au risipit razele soarelui, mi-au ucis viitorul, mi-au tulburat mințile, mi-au lăsat inima fisurată, mi-am pierdut orașul, mi-am pierdut șansa să cad vreodată în genunchi la mormintele buneilor mei și să-mi fac loc lângă ei, mi-am pierdut liniștea... Am pierdut poate trenul vieții, mi-am pierdut poate încrederea în oameni, dar nu ființa mea iubită și răbdarea mea infinită, numai nu sufletul și dragostea de țară.

Cu rugăciune și cuget

2013-01-10T22:13:00.002+02:00

ÎN LUPTĂ CU DEMONII MINȚII

Suprema înțelepciune este în a distinge binele de rău

Fiecare suflet de om cu dizabilități sau fără... are momente de suferință intensă și disperare când simte că se afundă și că nimic nu-i mai poate curma durerile, în afara "morții" care ia înfățișarea unui dar, pare să însemneze ceva și o vede ca fiind "eliberatoare".

Este însă o înșelare amarnică.
Cel aflat în chinuri nu poate să știe aceasta.
Pentru că moartea nu este "odihnă". Ea este doar o trecere.

Ești ca pe un balcon înalt, cu noapte multă dedesubt.
Suprema înțelepciune este în a distinge binele de rău.
Și dacă demonul morții învinge, acesta va fi luat dincolo. Iar suferințele nu vor fi decât înmulțite față de cele prezente.
Cel ce este împins de chiar faptele demonice ale apropiaților noștri și prigonit astfel, nu trebuie să cedeze, ci să se agaţe de orice fir al vieții
în luptă cu demonii minții.

Să-i alunge cu rugăciunea și cugetarea.

„Îmi doresc atât de mult viața în Dumnezeu
că voi lupta până la ultima suflare.

Nu voi ceda chiar dacă toți demonii se vor prăvăli peste mine,
Chiar dacă voi fi pătruns de toate suferințele
Până la agonie,
Voi privi spre Tine Doamne,
Pentru că vreau Viața Ta acum,
Nu moartea mea".

Dizabil. Chiar eu((

2013-01-07T07:58:00.000+02:00

ÎNTRE DUMNEZEU ȘI NEAMUL MEU...

Spune-mi Viorelei,
sau cum vrei tu. Aș avea ceva de spus, dar prea rece pe pragul meu, prea puțin timp și nimeni să mă asculte. Și sunt dizabil. Chiar eu((

     „Rosteşte-mi numele şi voi trăi veşnic." - spune un vechi soroci egiptean ... Let go of what you think you know...
     Între Dumnezeu și Neamul meu stă un Dizabil, tocmai eu.

     - Ce poți să găseşti atât de special la niște Bucăți de Suflet înmiite de o lipsă care mă torturează până la dimensiuni titanice? Prin urmare scriu din nevoia de realinierea unor cuvinte și picioare... nemișcate sau țeapăne, paralizat sau anesteziat, dar niciodată nu lipsit de reacție... Cu sare și pelin, cu picioarele la pământ, plângi când toată lumea e în sărbătoare, urătorii nu vin, cu urmele pierdute încă neșterse și fără drum.
     - Mai vrei să mă cunoști mai bine?
     - Ia-ți o clipă de răgaz și la b(âr)logu' meu!
     - Pune căciula pe tine și vestește, Moș Crăciun o venit și pentru credincioșii de rit vechi.

     Fie ca spiritul sărbătorilor de iarnă să vă rămână în casă și în sufletul vostru pentru tot anul! Sărbători binecuvântate la toată lumea! Un An Nou mai bun și La Mulți Ani!

Cred că mă sarută pe picioare

2013-01-06T08:17:00.000+02:00

DUMNEZEU NU ÎI DĂ OMULUI

O CRUCE MAI GREA DECÂT POATE SĂ DUCĂ

Și cum să nu crezi în minuni.

     Este un lucru să știi ce gândește Dumnezeu. Este cu totul altceva să gândești cum gândește El. Pe voi încă nu v-a pus nimeni în situații din acestea, de limită, de margine. Nu te-a pus nimeni în niște confruntări de felul acesta. Dar ne pune totuși Dumnezeu de multe ori la încercare, de fapt, nu ne încearcă El pe noi, pentru că El știe ce avem de făcut, dar ne dă situații în care să ne încercăm noi înșine și să vedem unde suntem.

     Nu știu câte luni mai rezist, de doi ani m-am tot înfrânat de la moarte, dar orice om are o limită, dacă o să continue în ritmul ăsta nu știu cât mai pot. Știu doar că Dumnezeu nu îi dă omului o cruce mai grea decât poate să ducă, deși după ce am fost scos cu forța afară pe ușă acum aproape un an de un afurisit de frate vitreg mi se întâmplă să văd moartea ca cel mai frumos și dulce cadou pe care El ar putea să mi-l facă vreodată.

     Știu că asta e crucea pe care trebuie să o duc și Dumnezeu mi-o dă pentru un motiv, stiu că (doar dacă am noroc) va veni o zi când se vor schimba lucrurile (oare peste câți ani?), știu că nu trebuie să disper, deși trăirile nu mă lasă să uit. Dar mai știu și cred că acum în fiecare zi Dumnezeu mă sarută pe picioarele adormite şi dacă ne īncearcă asta e pentru binele nostru. Și cum să nu crezi în minuni.

Dizabilitatea nu este un dar!

2013-01-06T07:02:00.000+02:00

DARURILE BOBOTEZEI SĂ FACĂ MINUNI, ÎNSĂNĂTOȘIND BOLNAVI, TĂMĂDUIND RĂNI...

„Pentru omul care se roagă în sufletul lui, lumea întreagă este o biserică.” - Silvan de la Muntele Athos

     Dizabilitatea nu este deloc un dar din ceruri sau din orice altă parte și nici măcar o încercare venită de la Dumnezeu. Domnul nu e ca noi. El este neînchipuit de blând, milostiv și bun; el ne-a dat cel mai de preț dar, pe fiul Său, noi nu l-am primit și totuși El se bucură dacă noi îL primim ca Domn în sufletele noastre. Dumnezeu este Binevoitorul Nostru și Mântuitorul sufletelor noastre, niciodată cel care se folosește de fiecare greșeală ca să ne trimită încercări peste încercări ca să ajungem niște fanatici religioși. Mai degrabă, relele astea ce dau peste noi într-un moment, când, de fapt trebuie să aibă loc binele... se trag de la Satan care se preface a fi binevoitor şi de ajutor. El încearcă să apară ca fiind bun. El apare inocent la început, dar în scurt timp o persoană aparent bună, apropiată chiar îți întinde o cursă și ești prins în acest viciu al spiritismului – permiţându-i lui Satan să îți schilodeze ființa la propriu și la figurat şi să îți distrugă viaţa.

     Și cu gândul la Sfântul Pantelimon să zicem: „Purtătorule de chinuri, Sfinte și tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre". Darurile Bobotezei și puterea dumnezeiască a Sfantului Duh să facă minuni, însănătoșind bolnavi, tămăduind răni, apărându-ne de rele, de necazuri și de primejdii.

     Iubirea lui Iisus Hristos e dincolo de înțelegerea noastră, așa cum suferințele Lui sunt prea mari ca să le putem cuprinde și acest lucru se întâmplă, pentru că iubim prea puțin pe Domnul. Dar cel a cărui iubire e mai mare, poate înțelege mai bine suferințele Domnului. Și pe-ale mele.

Săptămâna neagră!

2013-01-04T12:22:00.001+02:00

O ZI NENOROCITĂ - 01.01.2011!!!
sau cum am fost lipsit de bucuria simțului

Săptămâna neagră: când am intrat în noul an paralizat până în apropierile inimii din cauza unor oameni ce păreau atât de buni, dar care nu au fost până la capăt cu mine. Iată pe scurt, cum am ajuns să fiu lipsit de bucuria simțului...

27.12.2010 - Bomporto, Italia -0°C, după mai mult de 10 ore de muncă, ceva obișnuit pentru un faianțar ca mine în ilegalitate și „angajat” de un albanez, care mai e și coleg de muncă cu ghilimelele de rigoare, mai puțin faptul că mă simțeam cam obosit la picioare... nu mi se întâmplase niciodată, chiar dacă lucram mereu ca un sclav...

28.12.2010 - Încă nici zorii nu ieșiră și aflu doar în timpul când eram în drum spre muncă că sunt dus la un alt șantier mai vechi și mai îndepărtat, cu părere de rău, un procedeu prost de-al colegului meu de a mă anunța în privința lucrului. Când omenește se cădea să fiu preîntâmpinat de cu seară, ca să mă îmbrac mai gros, să-mi i-au și eu haune de muncă adăugător, dar cu-i pasă. Cel mai mârșav a fost că a ales să lucreze prin interioare mai la dos, iar pe mine m-a pus afară prin garaje, în loc să facem lucrul cel mai greu împreună și să nu-mi rup spatele în ger -5°C și să pregătesc material... cu apă în două cu gheață pentru a face într-o zi ceea ce se face normal în două zile.

La ora de masă, care de fapt sunt undeva 30 de minute, îmi scrâșneau dinții de frig și nu a fost nici măcar un sfert de ceas, fiindcă vroiam și eu să terminăm mai repede, și să mă încălzesc lucrând... așa până ne-a prins orele 20.00. Numai când am intrat în mașină simțeam o slăbiciune și amurțire la mușchii picioarelor și mă mulțumeam că s-a sfârșit și ziua asta.

29.12.2010 - Dimineața devreme mergem la șantierul de luni din Bomporto, unde nu e așa frig. Cu câteva minute înainte de începutul muncii mă invită colegul în bar pentru o cafea, dar abia apuc să-i răspund că n-am să beau că încep să simt cum mi se face ceață în fața ochilor, mă i-a o amețeală de cap mai deosebită față de altele, căci au mai fost și cu curgere de sânge din nas. Dar așa.., cu greu reușesc să ies afară fără a atrage atenția nimănu-i, iar afară mi se încolăceau picioarele foarte aproape să cad la pământ, dar nu știu de unde aveam putere în toată clipa aia inconștient să mă împotrivesc să cad, sprijinindu-mă și de zidul casei. Cu părere de rău, mi-am revenit în fire, înainte ca să iasă și colegul.., pentru că mai bine dacă cădeam josîn bar, poate cineva ar fi chemat salvarea și împiedica ceea ce urma să mi se întâmple. Seara târziu, după o altă zi lungă de muncă... abia mă țineam pe picioare. Dar nu vroiam să mă las, mai ales că în ultimii ani nu am câștigat mai nimic...

30.12.2010 - Mă trezesc în zori-de-zi cu piciorul stâng șchiopătând și gândeam să nu merg la muncă, dar speram că o să treacă ca și altă dată și apoi, nu vroiam să pierd o zi de muncă, tot mai puține în ultima vreme, dar atât de încărcate... că La urcare în mașină a trebuit să acord la ajutorul mânii pentru ca să ridic piciorul stâng, singur nu am fost în stare să-l ridic, dar colegul nu a observat sau nu a dat însemnătate faptului. Și așa șchiopătând am muncit până aproape de orele 15.00, fără întrerupere, ca și în toate zilele, ridicând căldări de peste 20 kg și pachete cu faianță mari, sfidând durerile ca și cum nu ar fi existat. Întors în camera mea, spre începutul miezului nopții a apărut o durere îngrozitoare și la spate, de ce mi-am încălzit puțină apă ca să stau cu mijlocul în aburi, dar nu m-a ajutat, durerile au continuat toată noaptea....

31.12.2010 - Ajun de anul nou, desigur n-am putut să închid un ochi din cauza durerilor nebune de spate, urlam în pernă ca să nu fiu auzit de stăpânii apartamentului, dar nu a fost cum... era prea mare, așa că mi-au propus să beau Brufen 600 mg, care m-a ajutat un timp, dar durerile se făceau siimțite din nou și am mai băut încă una și așa 4, 5 pachețele. Din păcate, binevoitorii mei nu s-au silit să mă avertizeze că pe zi trebuie să beau câte 2 comprese, maxim 3, dar nu mai mult, altfel pot avea urmări imprevizibile, ceea ce și s-a întâmplat. Înainte să întunece, m-am hotărât să merg până la COOP (supermarket) după niște struguri albi, la sfatul mămicăi că aceasta îmi v-a aduce bine în noul an, nu însă și pentru mine. La magazin am ajuns cu mare greutate, iar l-a întoarcere m-am înpedicat cu piciorul stâng și am căzut în genunchi, plângeam și mă rugam să mă fac bine. După miezul nopții piciorul stâng simțeam tot mai mult cum mă părăsește. Începuse să am probleme și cu mijlocul.., așa că am trecut la puțină apă și nu prea mâncam.

01.01.2011 - O zi nenorocită - rămas singur și fără un sprijin mi-era greu să mă hotărăsc ca să chem salvarea, întrucât mă aflam ilegal în Italia, încurajându-mă că o să-mi revin, dar cu mare regret, în timpul nopții mă lăsase fără bucuria simțului și piciorul drept până mai sus de brâu.

02.01.2011 - Duminică seara, după ce s-au întors stăpânii de la petrecere, i-am rugat să cheme salvarea și am fost îndreptat din Reggio Emilia pentru spitalizare în Parma. Trecut de ora 02.00 noaptea și cu dureri insuportabile de stomac... îmi așteptam cu sufletul la gură rândul să trec rezonanța magnetică...

Timp de o lună după mai multe examene nu au putut să mă diagnosticheze cu exactitate, dar măcar rezolvase pentru o vreme problema mea cu intestinul. Implicit, fără să mai pot fi ajutat cu ceva m-au expediat în spitalul din Reggio Emilia. De aici au hotărât să mă trimită pentru un curs de realibitare la Montecatone Reabilitation Institute S.P.A. Și aici pe parcursul a mai bine de cinci luni de recuperare au continuat să caute o explicație a stării mele, am trecut noi examene medicale, dar fără succes. Numai o minune ar putea să mă pună pe picioare, așa mi-au spus. Cel puțin parcă stomacul nu-mi crea așa dureri ca în primele luni. Domnul să-i ocrotească pe toți bolnavii și toată lumea care stăruiesc în ajutorarea lor, fie și numai cu o vorbă bună.

După externare, fratele meu îmi propune împreună cu nevastă-sa tot sprijinul pentru a mă întoarce în Chișinău. Iar eu, după atâtea necazuri m-am lăsat încrezut că tot răul a rămas în urmă și accept, cu mare regret să părăsesc Italia, mai ales că dânșii mă roagă, nu eu, drept mulțumire pentru binele ce l-am făcut lor. Din păcate, încă din primele luni văd că nu sunt interesați să mă ajute, nu-mi vorbesc, cu mare întârziere și greutate îmi reacționează la rugămințile mele și cele mai simple, de parcă eram un joc copilăresc de-al lor, nu au luat în serios situația mea și în final, m-au forțat să plec la mămica în Ucraina, unde era tatăl meu de-al doilea și el bolnav. Și care s-a stins în foarte scurt timp după aceea, când a cunoscut motivul ce m-a constrâns în starea mea să vin cu tot bagajul în sat.

Și cum așa a putut să fie așa: o viață plecată subit și ce fel de destin mai e... și să fiu paralizat tocmai de anul nou, numai nu în cadrul serviciului, care a provocat totul și încă mai dureros, să dau greș și cu singurul meu frate, și acela vitreg, așa cum a demonstrat-o chiar de față cu mama noastră, fără un strop de rușine. Ca la moldoveni...

Pașii pierduți în ianuarie

2013-01-01T23:53:00.001+02:00

NUMAI NU CA PE ROȚILE UNUI
CĂRUCIOR CU ROTILE

Toată lumea ştie cum merge roata în ziua de azi. Toată lumea ştie ce e bine şi ce e rău, mai mult ca niciodată toţi le ştim pe toate. Și chiar ce și cum ne dorim de la noul an să meargă. Numai nu ca pe roțile unui cărucior cu rotile.

Prima zi de ianuarie și doi ani în altă lumină și cu pașii pierduți prin zăpada înghițită de vânt, anul nou nu e decât doar încă o zi din calendarul sufletului meu. Am senzația că pentru câteva secunde inima mea bate în pieptul celuilalt de acum doi ani. Ninge peste gândurile mele, peste visele mele, peste dragostea mea cu alb de speranță, întorcându-mă de acolo cu o atitudine mai pozitivă și cu inima plină de amintiri minunate. Să-mi fie 2012 cel mai negru an din viaţă!

Deschide-ți mințile...

2013-01-01T12:13:00.000+02:00

PĂMÂNTUL PARE CĂ NU
VREA SĂ MĂ ȚINĂ PE PICIOARE...

     A fost un an care a început la ușa liftului... obligat chiar de fratele meu vitreg și scârbenia lui de soție să i-au drumul pribegiei, și așa am dus-o tot anul... din ușă în ușă, dintr-un pat în cărucior și înapoi... câteodată aproape să cad, cateodată gata să-mi dau sufletul... Oricum nimic nu mă salvează... din Dumitrești, Chilia, unde mă găsesc blocat de un an peste puţină vreme, pentru că am trecut de 180 zile - termenul de ședere în Ucraina și pot fi reținut de vameși, indiferent că sunt dizabil.

     Şi da, oricare a fost 2012 sau ar fi 2013, în mod sigur vine și 2014.
     Că veți fi la fel de oameni sau la fel de cretini, că veți fi sensibili față de suferinzi sau niște dobitoci, exact ca şi până acum, scobindu-vă în nas și anu' ăsta pe noi, imaginându-vă că nu sunteți văzuți de nimeni. Că ne vom exaspera de atâta flecăreală ca de dracu' și vom scoate mâinile din buzunare în dorinţa dreaptă de a apăra viaţa celor bolnavi. Că ne veți ajuta să depăşim testele sorții la care suntem supuşi, în așa fel să anulați din prostiile comise sau veți spera că Dumnezeu le iartă pe toate și o să scăpați... Deschide-ți mințile și inima, să le țineți deschise și lăsați lumina să cadă pe picioarele lucidității...

Anul nou vine și pleacă, paharul este plin și a dat pe afară în fața Domnului, iar la doi ani după ce m-au frânt pe jumătate, pe nedrept și prea devreme în dimineață rămân tot pustiit și întristat. Rămânem și la ce? Nici inima mea nu mai știe... Cât oare durerea asta mă va urmări? Oare voi reuși să mă ridic din nou? Să simt libertatea aceea de care am atâta nevoie? O întrebare la care aș putea răspunde doar încercând să năzuiesc, nu? Pământul pare că nu mai vrea să mă țină pe picioare. Chiar de-o fi așa sau nu, eu la suflet tot voi pune gânduri de numai bine și nădăjduinţă. Deși pare imposibil.

2013 - Să bloguim cu Sufletul!

2013-01-01T10:51:00.002+02:00

CU SUFLETUL BUN NEPĂSAREA ȘI

IGNORANȚA SUNT DOAR TRECĂTOARE...

Să bloguim sănătoşi și cu sufletul!

În acest vremuri grele ar trebui să ne gândim şi la cei năpăstuiţi de soartă. Oamenii au devenit indiferenţi la problemele semenilor în suferință, dar avem încrederea că cu sufletul bun nepăsarea şi ignoranța sunt doar trecătoare, iar în noul an vom deveni cu toţii mai buni şi mai atenţi cu cei din jurul nostru.

Doresc tuturor persoanelor cu dizabilități un An Nou fericit, un nou început cu muuulte bucurii și împliniri, în care cele mai îndrăznețe vise ale noastre să devină realitate. Să avem parte numai de sănătate, bucurii alături de toţi cei dragi şi împliniri în tot ceea ce vom întreprinde în noul an.

La Mulți Ani și felicitări pentru toți ceea ce reușesc să facă bine pentru noi, dar nu numai, mulțumindu-vă și pentru prezența voastră în timpul anului încheiat și sper ca Bucăți de Suflet să se afle printre destinațiile voastre și în 2013.

La mulți ani și să ne citim cu bine și viu interes în Noul An!
Să bloguim sănătoşi pentru dreptate și cu sufletul!

Anul ce se trage rău din iad...

2012-12-31T00:53:00.002+02:00

DAR NU-MI PIERD
RĂBDAREA. ȘI DACĂ ASTA M-A UCIS...

Sfârșit de an. Moment de bilanț. Ca de obicei.
Deși zilele trec aproape toate totuna, îmi fac în fiecare seară loc pentru bilanțul zilei: de pildă, dacă ziua a fost stearpă ca și noaptea, sau doar mai sărac cu o zi. Și dacă mai sunt supărat pe cei ce mi-au făcut s-o pierd în așteptări absurde și în care credeam.

Și încă dacă ziua e în scădere sau în sfârșit de zi că mai am încă o noapte... Trăim și asta deja e bine și sper să ajung iar sus, târâș, cățărându-mă ... La anul cu bine.

Anul ăsta ce trece
lăsă însă în urmă o noapte
ce se trage rău din iad... cu ușile ieșite din țâțâni,
pe ultimele două mutre de oameni stricați fără scrupule, cu miros putred de minți scrintite; niște smintiți, cărora li-a iesit doagele într-atât încât să dea afară un paraplegic (paralizie completă a membrelor inferioare), o persoană cu dizabilități și un frate adevărat, dacă vreți... din simplul motiv că acesta a spus lucrurilor pe nume, că i-a zis leneșului „leneș” pe celălalt (frate vitreg, în adevăr!) și ăstă, inspirat în mod negativ de o neroadă și flecară, gâscă proastă... m-au alungat din locuință în stradă, ca după o lună la vestea celor întâmplate, tatăl lor bolnav fiind, nu suportă cum au procedat cu mine și se-mormântă-n propria mea groapă, unde trebuia să fiu eu. Însă ei, Nestor Bejenari de la MoldData I.S. și Diana Bejenari (Guțu), printre cadrele Universității Libere Internaționale din Republica Moldova în loc să ne scoată din groape, cu binele în mâini și nu l-au făcut, ăia care se poartă „bine” la muncă și acasă le este greu să ajute pe tatăl, fratele... bolnavi... Moarte e înapoi și înainte... încă un sicriu, înjunghiat de propriul frate!

Dar nu-mi pierd răbdarea. Și dacă asta m-a ucis, nu pot să mor, cuiva îi pasă. Redevin ne-ființă într-o zi împietrită de amurg.

Paralizat de anul nou

2012-12-30T05:10:00.001+02:00

CRĂCIUN SFÂNT, DACĂ
MAI EȘTI... COBOARĂ ȘI LA MINE!

Anul nou a rămas scris cu negru în calendarul sufletului meu, după ce am fost paralizat și săpat pe străfundul inimii, după ce am scăpat nevătămat din colțul inimii până sus.

Şi mă-ntreb de ce oare? Tocmai în noaptea de 31 decembrie 2010 spre 1 ianuarie 2011 am căpătat o paralizie completă a membrelor inferioare? După o 'simplă' răceală și mai multe comprese „Brufen” decât ar fi trebuit? Măcar să fi fost preîntâmpinat, măcar să fi meritat, măcar să fi fost de ce...

Ce blestemat de om îți poate pregăti așa ceva? Sper ca toți vinovații de nenorocirea de suflete inocente să fie fericiți tot anul și să vă tremure limbile de rușine. Mulțumiri mari pentru cine mi-a cruțat viața, deși nu ar bucura pe nimeni să mai rămână viu în asemenea formulă.

Crăciun Sfânt, dacă mai ești și nu ai plecat coboară și la mine, mă rescriu cu dorință de a călca în picioare acest pământ. Să mă întorc în 2010! Parcă ieri alergam cu cutia de faianță pe șantierele din Italia, sau pedalând în viteză bicicleta grăbit după cumpărături la „Esselunga”, acum nimic nu mai e la fel... După ce o soartă întocmită de niște nesimțiți m-a aruncat prin Ucraina de gheață. Și când mă uit la tot ce a ieșit din Italia cu mine, un alt „cadou” nu mă mai sperie.

Zâmbește, Moș Crăciun există!

2012-12-28T19:28:00.001+02:00

PRINTR-UN BRAD DE CRĂCIUN ȘI CĂȚIVA FULGI, ÎNTREAGA LUME POATE FI SCHIMBATĂ

„Voi păstra Crăciunul în inimă şi voi încerca să-l ţin cu mine tot anul.” - Charles Dickens

    - și chiar dacă lumea s-a împărțit, unii care sunt de partea păstrării tradiției și alții ce o văd ca pe o minciună, pe care preferă să o evite...
    - și chiar dacă nu toți sunt așa buni și în cursul anului, așa cum par de Sfântul Crăcinn...
    - și chiar dacă persoane care însemnau totul pentru tine, acum au devenit cei mai mari străini...
    - și chiar dacă i-au luat dracu mințile să mă călce în picioare de mii de ori, să știți că eu tot voi fi...
    - și chiar dacă nu am să uit vreodată ce mi-a fost făcut...
    - și chiar dacă aveau binele în mâini și nu la făcut...
    - și chiar dacă nimeni nu mă mai vede...
    - și chiar dacă nu pot să-mi îmbrățișez iubita, ce mult m-a iubit...
    - și chiar dacă soarele va ieși, iar picioarele mele tot nu-l va simți...
    - și chiar dacă timpul tău a încremenit în picioarele mele pe loc...
    - și chiar dacă viața noastră lasă de dorit, nu-mi pierd răbdarea...

    - și chiar dacă tot ce a mai rămas sunt doar amintiri sfărâmate în mii de bucăți de suflet...
    - și chiar dacă sărbătorile te-au prins în împrejurări grele...
    - și chiar dacă nu ai primit nimic în dar, le fel și eu, poate doar faptul că trăim...
    - și chiar dacă nu s-a putut auzi mesajul...
    - și chiar dacă Moșule n-o să vii...
    - și chiar dacă Dumnezeu stă sus, iar noi mai jos decât ce-i de jos...
    - și chiar dacă uneori trebuie să ne apărăm credința cu prețul vieții...
    - și chiar dacă tradițiile tot mai dispar, pe aceasta aș vrea s-o transmitem mai departe...
    - și chiar dacă mai toți știm Moșul nu există într-o formă materială, nu are o sanie zburătoare trasă de nouă reni și nu construiește jucării la Polul Nord...
    - și chiar dacă avem mai multe motive de descurajare, decât de fericire...

...să știi că El este în inimile noastre mai aproape decât credem, îl facem pe moșul mai mult decât ne dăm seama — zâmbește, Moș Crăciun există! Orice motiv e bun! Cu zâmbetul ãla spontan, țâşnit parcã din lăuntruri ce face să crezi că printr-un brad de Crăciun și câțiva fulgi de nea, întreaga lume e frumoasă. Şi o poate chiar schimba. Atunci când vezi un zâmbet e foarte greu să nu zâmbești la rândul tău. Moș Crăciun ești chiar tu. Un An Nou Mai Bun!

Moş Crăciun nu dă daruri ticăloşilor!

2012-12-26T20:47:00.001+02:00

CEL MAI FRUMOS CADOU
DE CRĂCIUN ESTE SĂ NU FII SINGUR ȘI BOLNAV

“Moş Crăciun nu va muri niciodată, pentru că nu poate muri ideea de a dărui, oricât de meschină ar deveni lumea.”

- Elena Stan

“Nu-i uşor să-ţi păstrezi melancoliile în limite rezonabile când eşti bătrân, eşti singur în casă tocmai de Crăciun şi ai o fire blestemată ca a mea.” citat de Octavian Paler

     “Crăciun. Transcendentul se pierde în spatele unui orizont de mezeluri.” citat de Valeriu Butulescu
    “Moş Crăciun: cel mai tandru perpetuum mobile al copilăriei. Şi al celorlalte vârste.” citat de Costel Zagan
    “Moş Crăciun nu dă daruri ticăloşilor!” citat de Dan Puric
    “Pentru oamenii răi Crăciunul este un supliciu sufletesc, nu o sărbătoare.” citat de Elena Stan
    “Dimensiunea spirituală a Crăciunului, sufocată de comerţ şi gastronomie.” citat de Valeriu Butulescu
    “Fără mirosul de cetină, de cozonaci și sarmale și fără parinții care așteaptă un strop de recunoștință, fără copiii care-și dăruiesc colinda, Crăciunul devine bizar, instrăinându-se de bucuria primordială cu care a fost înzestrat.” citat de Elena Stan

“Cel mai frumos cadou de Crăciun este să nu fii singur şi bolnav!” citat de Elena Stan

Crăciunul în toată lumea

2012-12-25T22:28:00.001+02:00

CRĂCIUNUL ESTE O SĂRBĂTOARE

DE FAMILIE PENTRU ÎNTREAGA PLANETĂ

Africa
Deoarece africanii nu sunt creştini, sărbătorirea Crăciunului se face în grupuri restrânse, obiceiurile fiind împrumutate din Vest. În Etiopia, Crăciunul se sărbătoreşte pe 6 ianuarie, în conformitate cu vechiul calendar roman.
Anglia
Înaintea zilei de Moş Crăciun, copiii îi trimit scrisori lui “Father Cristmas”, Moş Crăciunul englezesc, pe care, mai apoi, le aruncă în foc. Ei cred că dacă un pitic va scoate scrisoarea prin horn, dorinţele lor se vor împlini.
Renumita prăjitură a reginei, Phun-pudding, este o biruinţă a meşteşugului bucătăriei. Într-un cazan uriaş, se pun toate cele necesare pentru prăjitură, fierte în rom sau vin vechi şi toţi bucătarii amestecă pe rând.fiecare rudenie primeşte câte un pudding.
Australia
Data de 25 decembrie are loc în mijlocul verii, aşa că sărbătoarea este oarecum diferită faţă de alte părţi ale lumii. Brazii sunt din plastic sau aluminiu pentru că aici nu se întâlnesc brazi veritabili. De asemenea, printre decoraţiuni se pune şi foarte multă zăpadă artificială. Nu se folosesc lumânări adevărate, din ceară, pentru că pe căldura uneori toridă în această perioadă a anului, acestea s-ar topi mult prea repede. În locul lor se folosesc beculeţe. În ziua de Crăciun oamenii se întâlnesc în aer liber pe malul oceanului sau în parcuri unde organizeaza picnicuri.
Bangladesh
În satele creştine, bărbaţii taie ramuri de bananier şi le replantează câte două de-a lungul drumurilor spre biserici şi în jurul caselor. Apoi apleacă crengile una peste cealaltă, pentru a forma un arc peste drum şi le leagă între ele. Apoi se fac în ramuri mici scobituri care se umplu cu ulei şi se aprind spre a lumina drumul până la biserică.
Belgia
La Bruxelles care este sediul Uniunii Europene, aceasta înalţă un brad uriaş al ţărilor membre, în faţa bisericii Grand Sablon – Grotzavel, într-una dintre cele mai frumoase pieţe din Europa, piaţa Grote Markt.
Danemarca
Atunci când familia se aşză să ia masa, pentru aceştia se lasă în pragul uşii o oală cu orez fiert. Se spune despre aceia care nu vor să sărbătorească Crăciunul şi să respecte această tradiţie că le va merge rău tot timpul anului care va urma, fiindcapiriduşii vor bate cu nuci.
Finlanda
Crăciunul este o sărbătoare petrecută mai ales cu familia. În dimineaţa diaintea Serii Sfinte bradul se împodobeşte, iar apoi întrega familie merge la saună.
Franţa
La Paris se poate admira un cort imens unde se poate vedea cea mai mare iesle din lume în care se află Sfânta Familie. Toate străzile sunt splendit ornate cu beculeţe.
La ţară, în Franţa meridională, copiii binecuvântau cina şi rugul de Crăciun format dintr-un trunchi de măslin uscat care ardea în vatră. Focul era stropit cu vin fiert. Apoi familia se aşeza la masă apoi intona cântece religioas până miezul nopţii când se ducea la biserică.
Germania
În fostele cazărmi germane se făcea Christbaum (brad) şi se împărţeau cadouri soldaţilor. În jurul bradului erau rânduite mesele militare pline de prăjituri şi diverse mâncăruri. Dintr-un colţ al sălii nu putea să lipsească butoiul cu bere, dar între conuri de brad. La sosirea superiorilor corul soldăţesc cânta un cântec religios. Apoi un sergent major lua un chipiu şi punea în el hârtiuţe cu numere pentru toţi participanţii la sărbătoare. Fiecare soldat trăgea câte un număr să primească darurile cuvenite. Butoiul cu bere era desfăcut şi petrecerea începea.
Grecia
Pentru a se proteja de oamenii ard tămâie sau lasă pe ici pe colo cadouri care să-i îmbuneze pe spiriduşi. De asemenea mai au un obicei: ţin în casă un bol cu apă în care scufundă o cruciuliţă de lemn decorată cu busuioc. Apa astfel sfinţită, se împrăştie în fiecare colţ al casei pentru a alunga spiritele rele.
Italia
Crăciunul este în mod special o sărbătoare de familie. În locul bradului este luată uneori o iesle cu Pruncul Sfânt, singura excepţie fiind Sicilia. Acolo darurile pentru copii se dau abia pe 6 ianuarie “ziua celor trei magi”. Atunci, cei mici o aşteaptă pe Befona care vine prin horn ca să le pună cadouri în pantofi.
Islanda
Doi oameni nevinovaţi au fost osândiţi la moarte la Gyfyord. Li s-au tăiat capetele, dar din sângele lor a răsărit un pom în ale cărui ramuri, în noaptea fiecărui slostiţiu de iarnă, se aprindeau mii de lumini. Vântul se izbea de acele limbi de foc dar nu putea să le stingă. Păstorii alergară din mari depărtări să vadă pomul de foc şi să se închine.
Mexic
Unii se îmbracă în îngeri. Grupul se duce din casă în casă purtând lumânări şi cântâd cântece în timp ce Maria şi Iosif bat la uşă şi întreabă dacă pot fi găzduiţi. Fiecare casă îi refuză. După fiecare procesiune, participanţii dansează, cântă şi mănâncă un meniu divers. Copii legaţi la ochi încearcă să rupă cu nişte beţe o figurină “pinata”, de hârtie sau material casabil, umplută cu dulciuri şi mici cadouri. De asemenea, unii copii mexicani speră la o vizită a lui Moş Crăciun, iar alţii aşteaptă daruri de la “Quetzalcoatl”, conducător legendar al Mexicului.
Rusia
Chiar dacă Rusia a fost influenţată de vest după căderea URSS obiceiurule americane nu au reuşit să pătrundă. Festivităţile include carnavaluri, practicarea unor sporturi şi numere de circ. De-a lungul festivalului ruşii decorează copacii nemuritor pe care îi numesc copaci de Anul Nou. Ca şi Moş Crăciun, Ded Moroz are o barbă albă şi apare îmbrăcat în roşu cu ghete negre. Vine de Anul Nou ca să dăruiască tuturor copiilor dulciuri, jucării sau un set de păpuşi tradiţionale “Matryoshka”.
Spania
La spanioli Crăciunul ţine 14 zile, până la Bobotează. La miezul nopţii de Crăciun se slujeşte o Liturghie la capela Palatului regal unde ia parte şi regele. La sfârşit se dă o veselă serbare pentru copiii demnitarilor curţii.
SUA
Varietatea climei permite organizarea diferitelor activităţi, de la picnicuri pe plajă până la amplasarea lumânărilor în dreptul ferestrelor în ţinutul îngheţat al Alascăi. Fiecare regiune are tradiţiile ei legate de această sărbătoare:
-la New York poţi vedea patinatori strânşi în jurul imensului brad de la Rockfeller Center;
-în Texas poţi participa la festivalul din San Antonio;
-în New Orleans, în Jackson Square poţi admira focul de artificii;
-la Holywood se organizează impresionanta festivitate numită Parada Stelelor.
Și cam atât.

Ce primesc de Crăciun anul ăsta?

2012-12-25T21:34:00.000+02:00

O RAZĂ DE LUMINĂ
SĂ MĂ ATINGĂ LA FEL CA PRIMA OARĂ

Luând în considerare ceea ce am primit în ultimii doi ani, nu cred că a fost de la Moșul, nu aș îndrăzni să cer ceva. Dacă s-ar putea să fie după voia sfântă, ceea ce mi-e dat, ce s-ar putea și nu se poate, o să fie bine... Și totuși, ce primesc de Crăciun anul ăsta?

    - O schimbare de atitudine față de persoanele cu dezabilități, ar fi o Minune și pentru mine, dizabil - chiar eu;
    - Un bilet doar dus acasă de-acasă în orașul meu drag Chișinău;
    - Și-ntâi, întâi de toate, zile suportabile pentru cei bolnavi și suferinzi, dar și familiile acestora ce le port de grijă;
    - O familie iubitoare și un pruncuț, dacă se poate;
    - Să nu privesc în urmă cu triste ploi, umbra să trăiască din mine, nu eu din ea;
    - Un veac de pace, într-o lume mai miloasă;
    - Doar o rază de lumină să mă atingă la fel ca prima oară, cu lacrimi de bucurie în ochii căprui de dor;
    - Ridică-mă, scoală-mă mai sus decât toți, dacă Moșule poți;
    - O singură speranță împlinire şi din puținul meu să pot construi un întreg cosmos ce nu mai minte și nu mai fură;
    - Să redevin ființa cea de dinainte, cel ce am fost, ce voi fi... 'sufletul doreşte conlocuirea cu trupul pentru că, fără membrele acestuia, n-ar putea nici acţiona, nici simţi.';
    - Un îngeraș pe un fulg de nea acolo unde doare cel mai tare;
    - Și nu în ultimul rând, multă sănătate prietenilor mei buni și tuturor cu sufletul mare, de prieteni falși nu am trebuință;
    - Iar răspunsul cel mai probabil e sub picioarele mele încremenite în timp și gheață cu cuțitul discordiei înfipt în os:-(
    - Nimic... decât nimic, tot aia e cum n-o dau tot nimeni, niieni nu m-aude...

Bucuria Simțului!

2012-12-25T04:45:00.001+02:00

ÎNGERI PĂZITORI

CU FLORI PERENE ÎN MÂNĂ!

     Și dizabil tot român sunt mai întâi și inima tot vie mi-a rămas. În anii ăștia, de când m-a ars năpasta... am mai trăit un pic, timp pierdut și câștigat, bine că pot să urc în căruciorul cu rotile, o viață pe picioare, alta în brânci...

     Dacă poate să-mi întoarcă Bucuria Simțului, Moșul am să fiu cel mai fericit pe pământ. Însă, Doamne Iisuse, mai întâi să-i împaci pe cei săraci și suferinzi, aflați în amar și tristețe, cu plânset de durere, dacă nu se poate să fie lipsiți de toate grijile odată, măcar să le dai zile suportabile bolnavilor.

     Și încă odată celor din Reggio nell'Emilia, în deosebi personalului de la Montecatone Rehabilitation Institute S.P.A. și toată Italia, cine își face gânduri bune și de mine, vă urez ca Moșul să vă aducă în inimi pace, bunăstare și multe împliniri frumoase! Dizabilii sunt mâinile cu care ne putem prinde de Rai, ajutându-i, sprijinându-i în depășirea dificultăților. Crăciun Fericit tuturor persoanelor cu dizabilități de pe Planetă și celor care îi îngrijesc, îi hrănesc şi căruia le dăruiesc ceva din sufletul și poate chiar o părticică din Dragoste. Îngeri păzitori cu flori perene în mână!
     Bucurie Sfântă de Crăciun! Binecuvântați să fiți cu toții! Cu mare dor și lipsă,

Sărbători pline de Lumină!

2012-12-24T23:17:00.001+02:00

O IESLE SĂ NE FIE INIMILE NOASTRE!

Se spune că bucuria vine din lucruri mărunte, liniștea din suflet, iar căldura... din inima Blogului ce te afli acum! Și nu contează cadoul, ci intensitatea sentimentelor tale sincere. Încărcat cu gânduri bune și liniște albă, în seara serilor să trăiască cine își face o clipă de răgaz trece uneori și pe la b(âr)logul meu fără un efort supranatural...

Iarna nu este o perioadă de timp, nici un sezon, ci o stare de spirit și magie. Iar sărbătorile de iarnă sunt poate cele care ne adună pe ce-i mai mulți la masa Domnului Nostru cu de toate ce ce-a dat. O iesle să ne fie Inimile noastre!

Fie ca Lumina Sfântă a Nașterii Domnului Nostru,
Iisus Hristos să vă lumineze sufletele și să aveți parte de sănătate, belșug și bucurie. Să aveți ferestre deschise cu mult soare în suflet!îCrăciun Fericit și Sărbători pline de lumină urez tuturor!

Buon Natale, Reggio Emilia!

2012-12-24T17:19:00.001+02:00

BUONE FESTE! TANTI AUGURI DI UN
FELICE ANNO NUOVO!

Si avvicina Natale... il giorno più magico dell'anno! le vetrine illuminate, i regali da scartare, le feste con gli amici, le famiglie unite... tutto è più gioioso! Auguro il meglio a chi non ha fortuna. Non fare gelare il cuore per il freddo ma affidalo a chi possa riscaldarlo!

     Carissime amiche e amici da Reggio Emilia e Montecatone (Italia), siamo arrivati alla settimana di Natale e con un grande abbraccio, porgo i migliori auguri di Buon Natale e Felice Anno Nuovo a voi e alle vostre famiglie.

     Che quest'anno Babbo Natale passato con la sua slitta piena di regali anche per disabily. Questo Natale porta pace, amore e serenità nei vostri cuori, il benessere e le realizzazioni tante belle! Auguri perché nel giorno più festoso dell'anno la serenità possa essere la portata principale del pranzo Natalizio. Con i tanti auguri per un felice e fruttuoso 2013 ai nostri cari e a tutti in ogni parte del mondo.

     Il Natale è un sorriso dal cielo, è la gioia nel cuore, è scoprire che non solo a Dicembre il Natale brilla nei nostri cuori.

     Addio caro vecchietto, porta con te tutti i dolori del mondo. Benvenuto dolce bimbetto, con il faccino tondo, tondo. Porta con te poche cose, ma che siano solo rose. Ci accontentiamo di pochino, salute e lealtà, non guasterebbe qualche soldino......ma più di tutto felicità. Poesia dedicata all'anno che se ne va ed all'anno che arriverà! Buon Natale e Buone Feste! Tanti Auguri di un Felice Anno Nuovo a tutti voi!!!

... senza inserire la spina né premere l'interruttore, senza fare domanda né passare prima dalla cassa, ogni mattina del nuovo anno riceveremo l'immenso dono della luce del sole... e con quella luce sentiremo arrivare il pensiero delle persone care!
E così, giorno dopo giorno, vivremo uno splendido, incantevole, favoloso, meraviglioso, fantasmagorico, gelice Anno Nuovo!!!!!!!

A Natale tanti sogni si avverano e tanti altri no, ma non importa. I sogni, che si avverino o no, sono la cosa più bella che abbiamo... e nessuno ce li potrà mai togliere. Tantissimi auguri di Buon Natale!

Auguri a tutta la Terra.
Agli amici, agli innamorati, ai poveri e ai ricchi.
Ti invio l’augurio che tu possa colorare la vita delle persone grigie e accendere una luce nel cuore dei tristi, regalando sorrisi sinceri e donando abbracci calorosi.
E che essi possano tornarti addosso con un ritorno di serenità, pace e affetto da tutte le persone ed in particolare
da quelle che ami Buon Anno!