“Universul nu a fost creat de Dumnezeu, ci a luat naştere datorită legilor fizicii” titrează site-ul de ştiri HotNews.ro cu referire la o nouă carte a fizicianului Stephen Hawking care va apărea luna aceasta. Ştirea continuă astfel: “Universul a luat naştere datorită acţiunii spontane şi inevitabile a legilor fizicii, iar Divinitatea nu a avut niciun rol in acest proces de creaţie.”

Legile fizice nu puteau să acţioneze spontan înainte de începutul universului deoarece ele pur şi simplu nu existau înainte de universul nostru. Legile fizicii sunt parte a universului fizic. Dacă universul nostru a luat naştere “datorită legilor fizicii” înseamnă că acestea acţionau sau se aflau într-o stare de stand-by în vederea acţiunii şi “înaintea” începutului Universului. Ce anume sau cine a făcut ca aceastea să fie declanşate? Dacă legile fizicii descriu modul în care se petrec evenimente din Universul nostru cum puteau acestea să existe “înainte” de însăşi existenţa universului? Iar dacă legile fizice ar putea într-adevăr să existe înaintea creării universului nostru înseamnă ca aceste legi fizice sunt tot ceea ce există şi tot ceea ce va exista. Cum pot însă lucrurile abstracte să creeze ceva? Cu alte cuvinte, se pare că Dumnezeu este înlocuit cu sintagma “legile fizicii”.

Regiunea centrală a galaxiei Calea Lactee. Credit: NASA

Versetul 1 al cărţii Geneza spune foarte clar că “La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”. În teologie şi filosofie se vorbeşte uneori de creaţia din nimic (creatio ex nihilo, frumoasa expresie în limba latină) pentru a afirma actul creator iniţial al lui Dumnezeu. Chiar dacă această poziţie a fost atacată în trecut din cauza faptului că din nimic nu apare ceva în mod spontan, în noua sa carte Hawking spune că “Universul poate lua naştere chiar şi din nimic”, conform HotNews. Noi credem că este mai rezonabil să accepţi că Cineva poate crea ceva din nimic decât să crezi că universul poate apărea spontan din nimic. Aşteptăm cu interes explicaţiile şi ideile din “The Grand Design”.

Stephen Hawking este cunoscut pentru teoria privind găurile negre, gravitaţia cuantică şi pentru poziţia de Lucasian Professor deţinută la Cambridge până în anul 2009 (poziţie ocupată în trecut şi de Sir Isaac Newton).

A apărut universul în mod spontan, din nimic şi prin nimic?

Dinozaurul avea dimensiunea de aproximativ 2 metri în lungime şi 40 de kilograme fiind un theropod care se deplasa pe două picioare, asemănător speciilor de Velociraptor cunoscuţi publicului larg datorită seriei Jurasic Park.

Iată că nu toţi dinozaurii au acele dimensiuni mari cu care oamenii sunt în general familiari, ca de exemplu Tyrannosaurus rex sau Apatosaurus sp. Mulţi dinozauri aveau dimensiuni foarte mici, fiind de mărimea unei oi sau a unei găini.

Nu au fost descoperite elemente craniale, inclusiv dinţi, ceea ce ar fi putut dezvălui mai multe informaţii despre modalitatea de hrănire, însă se crede că este vorba de un prădător. Rămâne să se studieze cum anume vânau aceşti raptori, dar se presupune că animalul avea o deplasare greoaie şi îşi surprindea prada prin ambuscadă. Oasele sunt pneumatice ceea ce poate avea legătură cu mecanisme fiziologice de termoreglare. Se presupune că specia ar fi avut protopene cu rol probabil în semnalizare sexuală sau camuflaj. Atât oasele pneumatice cât şi penele (sau producţiile tegumentare asemănătoare) nu au legătură cu modul de deplasare.

Membrele anterioare

Membrele posterioare

Scheletul a fost descoperit într-o rocă sedimentară, argilă siltică, iar vârsta stabilită este Cretacic târziu. Exemplarul este un juvenil care a murit în condiţii catastrofice. Specimentul a fost transportat de o viitură şi îngropat rapid în mâl. Fără o cantitate mare de apă şi o îngropare rapidă în sediment scheletul nu s-ar fi păstrat, îndeosebi părţi precum membrele anterioare penumatice, foarte gracile.

Descoperirea este importantă deoarece poate oferi informaţii despre paleomediul în care trăia acest animal precum şi despre relaţiile biogeografice specific transilvănene cu alte zone ale Europei. Este binecunoscut fenomenul de nanism insular (la Haţeg) şi anume scăderea dimensiunilor corporale în cazul izolării geografice, în aceast caz specia devenind una pitică, adică mai mică decât corespondentul din alte zone neafectate de insularizare. Fauna de la Haţeg cuprindea specii de mici dimensiuni precum: Zalmoxes sp., Telmatosaurus transsylvanicus, Magyarosaurus dacus sau Struthiosaurus transilvanicus. În cazul speciei Balaur bondoc, aceasta arată că “unii dinozauri prădători insulari erau forme aberante chiar dacă în acest caz nu este vorba de nanism”. Specia poate fi considerată endemică cel putţin “în ceea ce priveşte aspectul morfologic”.

Specia de dinozaur Balaur bondoc, alături de altele din fauna specifică zonei Transilvaniei, este deosebit de interesantă prin particularităţile ei şi este o dovadă despre mărturiile fosile deosebit de valoroase din ţara noastră.

Reconstrucţie imaginată de un artist. Această frumoasă imagine însă trebuie tratată cu multă precauţie întrucât, pe lângă faptul că artistul nu a văzut animalul, craniul şi vârful cozii nu au fost descoperite. Imagine: Emily Willoughby, licență CC-SA

Cercetători implicaţi în descoperire: Matyas Vremir, Zoltan Csiki, Mark Norell.

Resurse bibliografice: PNAS – An aberrant island-dwelling theropod dinosaur from the Late Cretaceous of Romania şi Comunicatul de presă al Societăţii Muzeului Ardelean.

Milu Todut: Domnule Silvestru, ultima dată aţi fost în România acum 4 ani, în 2006, la Biserica Baptistă Iris din Cluj-Napoca unde aţi susţinut o prelegere despre Creaţie şi Potop precum şi despre activitatea dumneavoastră ca om de ştiinţă în cadrul unui institut de cercetare a creaţiei. Cu ce gânduri vă întoarceţi în România şi cui doriţi să vă adresaţi?

Dr. Emil Silvestru: Revenirea în România îmi cauzează de fiecare dată un amestec de sentimente şi gânduri: pe de o parte acea nostalgie inexplicabilă atât de succint şi intraductibil numită în româneşte „dor”. Pe de altă parte, o amărăciune văzând anumite schimbări pe care nu mi le-aş fi imaginat, schimbări în locuri pe care le păstram ca aproape mistice în inima mea. Mă refer la „colţurile mioritice” pe care mi le doream etern neafectate de drumuri, construcţii etc. Din punct de vedere profesional, acest turneu (care continuă după un turneu de conferinţe în Anglia şi Olanda) are ca scop principal promovarea documentarului produs de CMI [Creation Ministries International] şi în conjunţie cu aceasta, prezentarea unei imagini mai nuanţate şi mai corecte (atât din punct de vedere istoric cât şi ştiinţific) a lui Charles Darwin, personaj a cărui dublă aniversare de anul trecut a atins pe alocuri accente de veneraţie quasi-religioasă. Biserica în ansamblul ei a fost profund afectată şi lucrul acesta trebuie prezentat în mod public.

Milu Todut: Care a fost implicarea dumneavoastră  în realizarea documentarului ştiinţific “Darwin: Călătoria care a zguduit lumea” (titlul original, “Darwin: The Voyage that Shook the World”)?

Dr. Emil Silvestru: Ideea documentarului mi-a venit în timp ce participam în 2006 la o conferinţă de creaţionism în Anglia. Mi-am dat seama că aniversarea a 200 de ani de la naşterea lui Darwin şi 150 de ani de la prima ediţie a Originii speciilor în 2009 vor cauza o frenezie evoluţionisto-atee care va fi folosită pentru a ataca creştinismul peste tot. Ştiind că Darwin a fost de fapt geolog şi că felul în care a aplicat el geologia Lyelliană în timpul voiajului la bordul HMS „Beagle” a influenţat viziunea sa evoluţionistă ulterioară, mi-am dat seama că un documentar în care ar fi revizitate şi reinterpretate locaţiile geologice „darwiniene” ar avea un efect ponderator asupra veneraţiei. Darwin a făcut numeroase greşeli geologice şi multe din ele erau rezultatul ideilor preconcepute care-i stăpâneau intelectul. Plimbându-ne cu soţia mea, Flory, prin parcul conacului unde locuiam în timpul conferinţei, i-am împărtăşit viziunea mea ca pe un vis prea frumos pentru a putea fi altceva decât un vis. Dar ea a fost hotarâtă de la început: „Emil, trebuie să mergi mai departe, transformă ideea într-o propunere concretă către conducerea CMI.” Dar vreme de peste un an am rămas pesimist şi nu am urmat sfatul lui Flory, fiind convins că un astfel de proiect era peste puterile financiare ale organizaţiei noastre. Dar ea nu a renunţat şi a continuat să mă împingă de la spate aşa că până la urmă am cedat. Şi reacţia factorilor de decizie din CMI International a fost extrem de favorabilă. Imediat a fost trimisă în toată lumea o solicitare pentru donaţii şi în mai puţin 8 luni s-au strâns peste 600 mii de dolari. Restul, binişor peste un milion în total, a venit din partea CMI. Eu am fost coordonatorul ştiinţific la filmările de teren (iar în Galapagos ni s-a alăturat Dr. Rober Carter, biolog), alegând locaţiile, studiendu-le şi prezentându-le.

Milu Todut:  Pentru mine ca biolog şi geolog, unul dintre cele mai interesante locuri de pe Pământ unde mi-aş  dori să ajung este arhipelagul Galapagos. Cum a fost să ajungeţi în minunatele insule Galapagos şi ce aţi simţit să păşiţi pe acelea melaguri atât de provocatoare pentru un om de ştiinţă şi care au influenţat gândirea lui Darwin când şi-a formulat teoria privind originea şi transmutaţia speciilor.

Dr. Emil Silvestru: Absolut toate locaţiile din timpul filmărilor mi s-au părut extrem de interesante şi mi-au creat emoţii unice. Galapagos este aproape un templu al evoluţionismului şi este păzit ca atare. Noi, ca să putem primi permisul de filmare, am folosit o firmă de acoperire – Fathom Media – pe care am creat-o special pentru acest film. Dacă am fi cerut permisul în numele Creation Ministries International, nu l-am fi primit! Pentru Darwin, Galapagos a fost doar un loc de colectare de eşantioane şi specimene (care nici măcar nu fusese planificat în itinerariul iniţial al expediţiei „Beagle”). În cele 5 săptămâni cât a stat acolo, el nu a reuşit să vadă şi să înţeleagă mai nimic din ceea ce era ştiinţific important. Mult mai târziu, când îşi scria lucrările şi mai ales în redactarea Originii speciilor şi-a dat seama Darwin de importanţa a ceea ce vazuse în Galapagos. Este interesant că el nici măcar nu s-a deranjat să noteze de pe ce insule a colectat unele exemplare de cinteze!

Milu Todut: Iată o informaţie pe care nu o întâlnim de obicei când ni se vorbeşte despre faimoasele cinteze ale lui Darwin. Spuneţi-ne ce alte roluri aveţi în cadrul Creation Ministries International? Cu ce vă ocupaţi în activitatea zilnică (de cercetare)?

Dr. Emil Silvestru: Foarte repede după venirea în Canada, grosul activităţii mele au devenit conferinţele. Flory şi cu mine petrecem 6-7 luni în fiecare an în deplasări prin toată Canada (am vizitat practic toate provinciile şi teritoriile în repetate rânduri) spre frustrarea lui Mitzu, pisoiul nostru. Am conferenţiat de asemenea în S.U.A., America de Sud, Africa de Sud, Australia. Atunci când nu călătoresc, scriu articole ştiinţifice (pornind de la locaţiile pe care reuşesc să le vizitez în timpul turneelor de conferinţe), articole pentru Creation Magazine, răspund numeroaselor întrebări ştiinţifice care ne parvin din toată lume prin website-ul nostru (creation.com). Atunci când timpul o permite, călătorim la unele obiective geologice importante pe continentul american, pentru a studia şi înregistra (fotografii şi video). În felul acesta îmi construiesc o bancă de date pentru cercetări viitoare. Din ce în ce mai frecvent sunt invitat de felurite studiouri de televiziune creştină pentru felurite emisiuni prin care bineînţeles popularizez cauza şi organizaţia noastră.

Milu Todut:  Să ne întoarcem puţin în timp: ca urmare a convertirii dumneavoastră la creştinism, aţi găsit că este necesar să puneţi la îndoială unele lucruri pe care le consideraţi de la sine adevărate, un fel de dogme sau axiome ale ştiinţei moderne. Cum a fost atunci şi cum v-au privit colegii din mediul academic?

Dr. Emil Silvestru: Convertirea mea mi-a permis să văd ceea ce nu am văzut în universitate: că o majoritate a ceea ce mi se prezetase ca fapte erau în realitate intepretări ale unor fapte. Simplul fapt că am acceptat o altă paradigmă spirituală mi-a revelat faptul că există şi o alternativa paradigmatică pentru faptele ştiinţei. A înţelege că supranaturalismul (ca alternativă a naturalismului) este o opţiune filozofică perfect compatibilă cu ştiinţa experimentală este una din cele mai mari deschideri intelectuale la care poate visa un om de ştiinţă. Cu atât mai mult cu cât, fără a-mi da seama, eu practicam o ştiinţă esenţialmente istorică – geologia – deşi felul în care îmi fusese prezentată era ca o ştiinţă eminamente experimentală! Pentru colegii academici din România am devenit un fel de pionier, unul care a avut inspiraţia să exploreze alternativa intelectuală făcută posibilă prin prăbuşirea comunismului. Aici, pe continentul american însă, situaţia este cu totul diferită. Creaţionismul este atacat, ridiculizat, ostracizat ba chiar incriminat! Aici sunt un trădător (în cel mai bun caz) dar mai degrabă un nebun, unul care a decis să îşi abandoneze intelectul în favoarea unei „cârje spirituale”. Am vorbit în majoritatea universităţilor canadiene de prestigiu, la câteva universităţi din S.U.A., la cele mai importante universităţi din Africa de Sud şi aproape invariabil, reacţia pe care o generez la finele prezentărilor este: „Nu cred un cuvânt din ce ai spus, deşi este perfect logic.”

Milu Todut: Cât credeţi că este de important pentru viaţa unui creştin ceea ce crede el cu privire la originea omului (în sensul întrebării Cum? al procesului creator şi nu Cine? – sau mai simplu spus: evoluţie sau creaţie)? Cât de important este pentru mântuirea sa în contextul actual în care se vorbeşte tot mai mult (şi la noi în ţară) de tras- şi interdisciplinaritate, de colaborare între ştiinţă şi religie?

Dr. Emil Silvestru: Pentru un creştin este important să creadă ceea ce spune Biblia, adica „Să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră”. Pentru a crede în evoluţia omului din strămoşi simieni, un creştin trebuie în mod logic să creadă că Dumnezeu arată ca o maimuţă antropoidă, nu? Şi dacă omul a evoluat (ca parte a planului lui Dumnezeu) din strămoşi creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, cu cine seamănă omul astăzi, după cele pretinse 7 milioane de ani de evoluţie?

Cât despre colaborarea dintre ştiinţă  şi religie, trebuie mai întâi să definim tipul de ştiinţă (şi de asemenea tipul de religie). Dacă este vorba de ştiinţa experimentală, colaborarea a fost întotdeauna acolo. Ba mai mult, ştiinţa experimentală s-a născut din viziunea iudeo-creştină despre lume: un Dumnezeu raţional a creat un univers raţional, guvernat de legi raţionale. De aceea omul, creație raţională a lui Dumnezeu poate studia în mod experimental universul şi, inventând tehnologia, se poate folosi de el.

Dacă vorbim de ştiinţa istorică, situaţia este diferită. Aceasta nu este o ştiinţă experimentală  ci una care intepretează trecutul prin prisma unor modele actuale. Şi cum cine controlează prezentul controlează trecutul, şi cine controlează trecutul controlează viitorul, este evident că ştiinţa istorică este în ultimă instanţă un instrument politic. De aceea poate fie uneori în concoranţă cu creştinismul (singura religie la care fac eu referire aici) alteori în masivă disonanţă. Încercările prezente de colaborare sunt în vasta lor majoritate nişte gesturi de „mărinimie” ale noii „preoţimi” – oamenii de ştiinţă atei – care controlează noua religie – „naturalismul” – şi prin ea societatea civilă, „mărinimie” adresată „creştinismului muribund”. Dacă acceptă această ofertă, creştinismul este pierdut. Cum poate un cleric să vrea să ignore ce spune cartea Genesei spre exemplu, pentru a se „armoniza” cu oamenii de ştiinţă când aceştia, prin vârfurile lor de lance precum Richard Dawkins, organizează campanii publicitare prin care neagă creştinismului orice drept de a exista? Citiţi ceea ce scrie „nesfânta treime” adică Dawkins-Dennett-Hitchens şi veţi înţelege ce vreau să spun.

Milu Todut: Da, Dawkins şi Dennett au fost traduşi şi la noi. Ce planuri aveţi după acest turneu? Şi o curiozitate personală: mai aveţi timp să exploraţi peşteri?

Dr. Emil Silvestru: Vom ajunge acasa, în Columbia Britanică, pe la mijlocul lui iunie dar până la mijlocul lui iulie vom mai avea o sumedenie de conferinţe. Odată acestea terminate, sper să putem merge pe Insula Vancouver, la prietenul nostru Bill, să mai explorăm ceva peşteri (insula are cea mai mare densitate de peşteri din Canada).

Milu Todut: Vă mulţumim pentru timpul dumneavoastră şi succes în continuare!

În perioada 1986-1997 Emil Silvestru a lucrat ca cercetător la Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca, primul institut de acest gen din lume, fondat de savantul român Emil Racoviţă în anul 1920. În perioada activităţii sale a publicat un număr de 41 de articole ştiinţifice (unele în colaborare cu figuri importante ale mediului academic românesc, precum Iosif Viehman sau Iustinian Petrescu) în care a scris despre studiile sale privind fenomenele carstice, despre investigaţile asupra Gheţarului de la Scărişoara, propuneri privind clasificarea litogenetică a formelor carstice precum şi propunerea unor unităţi litostratigrafice noi în zona munţilor Apuseni, corespunzătoare periodei Triasic inferior – Jurasic superior^[3]. Începând cu anul 1997 a colaborat ca cercetător cu Creation Ministries International, iar din anul 2002 a emigrat în Canada pentru a se dedica cercetărilor geologice din domeniul Ştiinţei Creaţiei.

Emil Silvestru a fost ateu şi evoluţionist în tinereţea sa, el nefăcând parte dintr-o familie creştină ci crescând sub influenţele ideologiei comunist-atee. După Revoluţia din 1989 a început să Îl descopere pe Dumnezeu inclusiv prin munca sa de cercetător. Studiind frumuseţea, armonia şi inteligenţa din natură, Emil Silvestru a început să accepte faptul că trebuie să existe un Dumnezeu. Ca urmare a convertirii sale la creştinism a dorit să integreze două viziuni în aparenţă contradictorii asupra lumii: milioanele de ani cuprinse în erele geologice şi perspectiva literal-istorică a naraţiunii Creaţiei din Geneza. După o perioadă de cercetare şi studiu a ajuns la concluzia că procesele şi evenimentele geologice observabile azi care au nevoie de foarte mult timp pentru a se derula, pot fi accelerate în condiţii excepţionale, de natură catastrofică, condiţii care au fost asigurate în timpul Potopoului lui Noe. Catastrofa deluviană este înţeleasă ca fiind un fenomen global, nu unul local.

Colaborarea cu Creation Ministries International s-a concretizat prin susţinerea unor seminarii şi prelegeri pe tema Creaţiei, prin redactarea de articole ştiinţifice (atât tehnice cât şi de popularizare a ştiinţei) şi publicarea acestora în reviste creaţioniste precum Journal of Creation şi Creation magazine (Jurnalul Creaţiei şi revista Creaţia), înregistrarea unor DVD-uri iar în 2009 producerea unui documentar de excepţie Darwin: The voyage that shook the world (Darwin: călătoria care a zguduit lumea)^[4]. Acest documentar a fost produs şi ca răspuns la alte producţii care au vizat celebrarea a 200 de ani de la naşterea naturalistului Charles Darwin şi 150 de ani de la publicarea Originii speciilor. Megaproducţia CMI a fost filmată în America de Sud, Marea Britanie, America de Nord, Australia şi Europa fiind caracterizată de Ted Baehr, critic media şi preşedinte al Christian Film and Television Commision (Comisia Creştină de Film şi Televiziune) drept “unul dintre documentarele cel mai bine produse vreodată”.

În perioada 12 – 22 mai 2010 Emil Silvestru se va afla în România pentru promovarea documentarului Darwin: călătoria care a zguduit lumea. Până atunci vă oferim oferim oportunitatea de a asculta două prelegeri susţinute de dr. Emil Silvestru cu ocazia celei mai recente vizite în România, pe 2 aprilie 2006, abordând subiectul Creaţiei şi cel al Potopului. Mulţumim Fundaţiei “Istoria Binecuvântării”^[5] pentru că ne-a pus la dispoziţie aceste materiale.

Asculta mai multe audio Evenimente

Asculta mai multe audio Evenimente

1. Teza sa de doctorat se numeşte Stratigrafia și sedimentologia depozitelor clastice din exo– și endocarstul zonei Padiș-Cetățile Ponorului
2. ‘Caving in’ to Creation, 20 April 2002
3. Dr Emil Silvestru, Geologist/ karstologist, Biography on CMI official website
4. Darwin: The voyage that shook the world
5. Fundația Istoria Binecuvântării

Voi prezenta pe scurt informaţiile din acest articol pentru a suplini astfel, parţial, lipsa de informaţii din domeniul arheologiei şi istoriei biblice care există la ora actuală în mediul evanghelic românesc. Deasemenea doresc sa prezint cititorilor români unele aspecte putin cunoscute despre istoria poporului Israel si a religiei iudaice în Orientul Mijlociu Antic.

Articolul menționat a fost publicat pentru prima dată în toamna anului 2009 de către dr. Charles Aling, profesor de istorie la Northwestern College SUA (Saint Paul, Minnnesota), specialist în istorie antică şi Egiptologie, participant la săpături arheologice în Egipt și de către dr. Clyde E. Billington, profesor de istorie antică şi medievală la Northwestern College (Saint Paul, Minnesota, SUA), director executiv al Institutului de Arheologie Biblică şi membru al bordului de conducere al Near Eastern Archeological Society. In articolul lor cei doi autori fac referire la două liste topografice (liste cu nume de popoare și cetăti dintr-o anumită regiune geografică) descoperite la Soleb si Amarah-West in Sudan. Pe aceste liste apare numele personal a lui Dumnezeu: YHWH. Aceste două documente arată existența în Egipt a poporului evreu în timpul dinastiei a XVIII (1550-1292 î.H.) și sustin teoriile istoricilor care propun o dată timpurie a ieșirii din Egipt a evreilor. Deasemenea arată că afirmatiile Bibliei, în special a cărții Exod despre o prezență evreiască în Egipt și teritoriile învecinate nu sunt simple mituri asa cum au susținut unii istorici și arheologi seculari. 

YAHWEH și Shasu

Aling și Billington vorbesc în articolul lor despre două liste topografice egiptene scrise cu hieroglife din perioada Imperiului Nou (sec. XVI-XI î.H. sau 1570-1070 î.H.) găsite de arheologi la începutul sec. XX în vechile temple egiptene de la Soleb şi Amarah-West aflate azi pe teritoriul statului Sudan. În aceste liste sunt prezentate mai multe cetăți din Canaan. Tot în aceste liste apare urmatoarea mențiune: “ţinutul Shasu al lui Yahweh”.

Termenul egiptean Shasu înseamnă “nomad” şi se referă la crescătorii de animale semiţi din Cannan, Liban, Siria şi peninsula Sinai care se aşezau adesea în Egipt sau intrau în conflict cu armatele egiptene când acestea încercau să le cucerească teritoriile din Asia. Acest termen (Shasu) cuprinde pe toți evreii, cannaniţii, edomiţii, arameii, amoriţii, moabiţii, amaleciţii, midianiţii si keniţii.

Termenul YAHWEH este numele lui Dumnezeu şi apare în Biblie pentru prima dată în Exod 3: 14 :”Şi Dumnezeu a zis lui Moise: EU SUNT CEL CE SUNT. Şi EL a zis: Vei spune copiilor lui Israel: Cel ce se numeşte EU SUNT (YAHWEH) m-a trimis la voi”. Toţi specialiştii sunt de acord că termenul YAHWEH apare in aceste două documente egiptene. Cele două liste topografice sunt cele mai vechi texte în care apare cuvantul YAHWEH, lista de la Soleb este mai veche cu 500 de ani decât Stela Moabită, o inscripţie de piatră pe care apare numele YAHWEH (sec. IX î.H.) şi este deci una din cele mai vechi referinţe din afara Vechiului Testament a numelui lui Dumnezeu. Pe lângă aceste două liste cuvântul Yahweh mai apare şi în aşa numita listă topografică din templul de la Medinet Habu, care se afla pe malul de Vest al Nilului la Luxor şi care datează din sec. XII î.H. În lista topografică de la Medinet Habu numele lui Dumnezeu apare sub forma YI-Ha. Acest termen a apărut datorită schimbărilor aparute în pronunțarea cuvintelor în limba egipteană, dar la ora actuală nu se știe cand a avut loc această modificare a pronunției.

YAHWEH – zeu sau cetate?

După cum am spus mai sus toţi specialiştii sunt de acord ca în aceste liste apare numele de YAHWEH. Controversa este legată de interpretarea care trebuie dată acestui cuvânt şi a propoziţiilor în care apare.

Unii specialişti spun că acest termen se referă la un toponim, adica la denumirea unei cetăţi sau a unui loc şi deci textul ar trebui tradus: “Ţinutul Yahweh al poporului Shasu”. Aling si Billington cred dimpotrivă că termenul Yahweh îl desemneaza pe Dumnezeul biblic al evreilor şi că textul ar trebui tradus: “Ţinutul Shasu al lui Yahweh” adică ţara nomazilor care se închină lui Yahweh. Cei doi aduc ca argument faptul că întotdeauna numele unui zeu sau strămoş al unui popor a fost dat unui loc anume și nu invers. Argumentul celor doi autori este logic dacă ne gândim că societatea antică era foarte religioasă şi oamenii dădeau numele zeilor cetăţilor sau ţărilor lor, numele acestor zei având un anumit prestigiu, o anumita “sfinţenie” pentru oamenii de atunci. Nu ar fi fost obișnuit ca cineva să dea unui zeu numele unui oraș, acesta fiind considerat un nume omenesc. În schimb numele unui zeu sau al unui strămoş foarte cunoscut putea fi dat unei cetăţi sau ţări. Autorii dau exemplul cuvântului Israel care la început a denumit pe strămoşul poporului evreu (Iacov, căruia Dumnezeu i-a schimbat numele în Israel) iar apoi a denumit ţara locuită de evrei şi chiar poporul evreu. Un alt exemplu ar fi cel al cetăţii Ramses de care se aminteşte în Exod a cărei denumire  provine de la numele zeului Ra sau Akhetaten al cărei denumire provine de la numele zeului Aton. În plus, niciodată în Biblie sau în vreo altă scriere antică nu întâlnim existenţa vreunei cetăţi cu numele Yahweh.

YAHWEH și zeii cannaniți în Egipt

Aling şi Billington afirmă că în perioada Imperiului Nou au pătruns în Egipt o mulţime de divinităţi din Canaan, aceste divinităţi având statui şi temple descoperite de arheologi în epoca modernă. Egiptenii erau sincretişti adică preluau zeii altor popoare sau considerau că unii din zeii popoarelor din Canaan sunt aceeaşi cu zeii lor doar că au alte denumiri. Din Cannan egiptenii au preluat cultul zeitei Astarteea (zeița fertilității și dragostei), Anath (zeitate feminină razboinică) și Reshef (zeu al războiului și tunetului).

Singurul zeu din Canaan pe care egiptenii nu l-au asociat cu unul din zeii lor, singurul căruia nu i-au făcut temple, singurul căruia nu i-au făcut reprezentări artistice este YAHWEH. Despre YAHWEH nici măcar nu se vorbeşte în scrierile egiptene cu excepţia celor trei liste topografice. Autorii speculează că această atitudine s-ar datora faptului că egiptenii îl considerau pe YAHWEH ca fiind un zeu duşman al unui popor duşman care făcea parte din populaţiile Shasu pe care le urau şi care trăiau în Nordul Egiptului.

Importanța listelor topografice de la Soleb și Amarah-West pentru stabilirea datei Exodului

Cei doi autori mai spun că numele de YAHWEH era cunoscut egiptenilor care au trăit în timpul dinastiei a XVIII-a (1550-1292 î.H.) în timpul domniei faraonului Amenhotep al III-lea. Acest faraon a construit templul de la Soleb unde a fost găsită una din listele topografice cu numele lui Dumnezeu. Aling şi Billington mai spun că nu există menţiuni ale numelui YAHWEH în textele egiptene înainte de domnia lui Amenhotep al III-lea şi că “Shasu al lui Yahweh” sunt israeliţi care trăiau în Egipt la începutul dinastiei a XVIII-a. Aceştia s-au mutat mai apoi în Canaan în preajma anului 1400 Î.H. (aproximativ) unde sunt amintiţi alături de alte popoare în lista de la Soleb. Se bănuieşte că informaţiile din această listă au fost apoi copiate pe lista de la Amarah-West. Autorii mai spun că aceste informaţii se potrivesc perfect cu teoria care susţine o dată timpurie a Exodului (a ieşirii din Egipt a poporului evreu) dar crează probleme celor care susţin că Exodul a avut loc pe vremea faraonului Ramses II in sec. XIII î.H.

Concluzie

Listele topografice de la Soleb, Amarah-West și Medinet Habu conțin cea mai veche mențiune a numelui lui Dumnezeu din afara Bibliei și demonstrează existența poporului evreu și a religiei iudaice în Egipt și sudul Canaanului în timpul dinastiei a XVIII-a (1550-1292 i.H.) și în același timp demonstrează că referințele biblice cu privire la prezența evreilor în Egipt nu sunt doar niște mituri cum au susținut mulți istorici seculari. Aceste liste topografice arată că aria de etnogeneză, de formare a poporului evreu cuprinde nu doar Cannanul ci și Egiptul. Să sperăm că în viitor arheologii vor descoperi noi texte care vor elucida misterele prezenței evreilor în Egipt în cei 400 de ani cât au stat acolo, o perioadă de timp din istoria poporului ales despre care știm atât de puțin.

1. Associates for Biblical Research este o organizație evanghelică din SUA al cărei scop este de a demonstra istoricitatea evenimentelor descrise în Biblie folosind pentru aceasta noile descoperiri din domeniul arheologiei biblice. Asociația a fost fondată în 1969 în orașul american Philadelphia de David Livingston, un pastor asistent. Associates for Biblical Research are ca membrii și colaboratori pastori și arheologi creștini dedicați demonstrări adevărului Bibliei. De-a lungul timpului Associates for Biblical Research a organizat mai multe săpături arheologice în Israel.
2. Associates for Biblical Research – The Name Yahweh in Egyptian Hieroglyphic Texts, 8 mar. 2010

Despre autor

Stuart Burgess, BSc (Eng) PhD CEng FIMechE FRAeS, este Profesor de Design şi Natură la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, fiind Şeful Departamentului de Inginerie Mecanică. Domeniile lui de interes includ modelarea eficientă a structurilor şi mecanismelor, design şi natură, eficienţa structurală a arborilor, mecanismul zborului la insecte şi altele.^[1]

Cartea

Redactarea capitolelor este unitară pe tot parcursul cărţii, fiecare dintre acestea începând cu un verset biblic, semnificativ pentru conţinutul respectivului capitol, şi încheindu-se cu consideraţii asupra atributelor lui Dumnezeu aşa cum au putut fi acestea identificate prin prisma informaţiilor conţinute. Acestă modalitate de lucru arată recunoaşterea autorităţii Scripturii în elaborarea prezentei lucrări. Cartea este scrisă de pe poziţia omului de ştiinţă dar este evident pe tot parcursul cărţii că autorul este şi un bun pedagog întrucât abordează problematicile într-un limbaj accesibil publicului larg, fără însă a renunţa la rigurozitatea limbajului ştiinţific sau a-l trivializa. Teza designului inteligent este de fapt o formă actuală şi actualizată a argumentului teleologic (sau a argumentului planului divin) al cărui renumit proponent a fost William Paley. El spune că dacă ai găsi un ceas pe un câmp ai putea să tragi concluzia că acel ceas a fost făcut de cineva pentru a deservi unui scop precis şi că nu a zăcut acolo dintotdeauna. Tot aşa, spunea el, organismele vii preznită trăsături care arată că ele au fost create cu un scop, iar noi putem detecta designul în lucrările naturii.

Cartea lui Burgess descrie şase amprente ale inteligenţei creatoare, după cum urmează:

1. Mecanismele ireductibile

Primul exemplu de mecanism ireductibil este articulaţia genunchiului (medalion: încheietura genunchiului uman într-o imagine obţinută prin rezonanţă magnetică).^[2] Textul din această secţiune a fost folosit într-un articol publicat iniţial în Technical Journal 13(2):112–117 în anul 1999,^[3] publicaţie editată de Answers in Genesis. Autorul începe prin a defini mecanismele ireductibile: acestea sunt „compuse în mod necesar din mai multe repere sau piese asamblate, fiecare cu anumite caracteristici esenţiale, pentru a îndeplini o funcţie utilă”.^[4] Burgess spune că „evoluţioniştii sunt de acord că evoluţia nu poate produce mecanisme ireductibile” deoarece fiecare mecanism din natură a evoluat incremental prin modificări succesive care au perfecţionat respectivul mecanism făcându-l din ce în ce mai adaptat la mediu. Astfel, mecanismele ireductibile sunt acele mecanisme alcătuite din părţi complet formate şi îmbinate pentru a fi funcţionale, iar în cazul în care o componetă ar fi îndepărtată, sistemul ar deveni nefuncţional.

Încheietura genunchiului la mamifere este un exemplu de mecanism ireductibil în opinia autorului deoarece acesta conţine 16 caracteristici esenţiale (sau critice) pentru funcţionarea încheieturii genunchiului. Dacă una (sau mai multe) dintre acestea ar lipsi sau ar fi incompatibilă cu celelalte, încheietura genunchiului ar fi nefuncţională. De asemenea Burgess punctează că este nevoie ca toată informaţia genetică responsabilă de formarea şi funcţionarea încheieturii genunchiului să fie prezentă simultan în genom. Acesta este în domeniul proiectării principiul „simultaneităţii maxime, adică coroborarea simultană a informaţiei”.^[5] Stuart Burgess foloseşte informaţii din inginerie, din anatomie, din embriologie, din genetică, precum şi din evoluţionism, acestea din urmă pentru a arăta ce „strategii înşelătoare”, cum le numeşte autorul, folosesc evoluţioniştii. De exemplu, autorul atage atenţia aspura necesităţii de a nu confunda complexitatea unui sistem biofizic cu aparenta complexitate a unei imagini detaliate obţinută prin tehnologie computaţională. Burgess, o autoritate în domeniul ingineriei mecanice, susţine că evoluţia este un proces de jos în sus, adică porneşte de la detalii fără a a vedea dinainte conceptul. El spune că acest lucru este exact opusul a ceea ce găsim în natură şi anume unul de sus în jos, care porneşte de la un concept şi termină cu detaliile, similar cu proiectarea tehnologică (de pildă proiectarea unui pod începe cu alegerea conceptului – pod suspendat de exemplu – după care sunt alese detaliile). Aceasta este şi metodologia inginerilor proiectanţi deoarece ingineria conţine „numeroase mecanisme ireductibile care nu pot fi proiectate de jos în sus”.^[6] Autorul nu neglijează aspecte mai practice ale experienţei omeneşti legate de încheietura genunchiului şi face referire la boli precum artrita. El consideră că aceste boli şi vulnerabilităţi sunt cauzate de căderea în păcat a omului care trăieşte o viaţă altfel decât cea „foarte bună” creată la început de Dumnezeu.^[7] Aceste consideraţii arată că articulaţia genunchiului la mamifere nu ar fi putut evolua ci a fost creată ca un mecanism complet funcţional şi prin urmare are un Proiectant.

Al doilea mecanism ireductibil discutat este mecanismul zborului la păsări. Zborul planat este un exemplu de mecanism ireductibil deoarece acesta presupune existenţa concomitentă a aripilor aerodinmice, a structurilor uşoare (precum oasele pneumatice şi penele) şi a mecanismelor de control (pentru schimbarea altitudinii, direcţiei şi vitezei). O parte deosebit de plăcută a acestui capitol se referă la migraţia păsărilor, autorul aducând ca exemple trei specii de păsări a căror migraţie este spectaculoasă. Prima specie este chira arctică, Sterna paradisea (photo^[8]), care migrează de la Cercul polar de Nord până în Antarctica şi retur; a doua specie este gâsca de india, Anser indicus, care migrează la altitudini deosebit de mari peste munţii Himalaya iar a treia ploierul auriu, Pluvialis apricaria (migrează din Alaska în Hawaii). Migraţia păsărilor este un fenomen spectaculos dar care nu este pe deplin înţeles de către oamenii de ştiinţă; atunci cum anume ştiu „că migrarea a evoluat prin erori genetice?” se întreabă autorul.^[9] Autorul adaugă în acest capitol şi detalii cu privire la aparatele de zbor construite de oameni şi face consideraţii asupra imposibilităţii animalelor terestre de a evolua în creaturi zburătoare.

Un alt exemplu de mecanism ireductibil este ecosistemul pământului.^[10]  Acesta este un exemplu mai complex şi mai dinamic decât precedentele. Autorul susţine că ecosistemul terestru are componente interdependente care trebuie să coexiste în acelaşi moment pentru ca să funcţioneze corect.^[11] Această secţiune conţine multă informaţie ecologică şi este un indiciu că oamenii creştini sunt conştienţi de problemele de mediu, clerul fiind uneori acuzat că nu dă suficientă atenţie problemelor environmentale. Autorul vorbeşte despre lanţul trofic, circuitul apei în natură, circuitul diferitelor substanţe organice, precum şi proprietăţile aerului.

2. Configuraţia optimă completă

Burgess susţine că „un sistem are o configuraţie optimă completă atunci când dispune de materialele cele mai bune pentru a îndeplini un anumit set de funcţii şi când nu conţine niciun reper inutil”.^[12] Organismele vii din natură sunt foarte bine proiectate pentru mediul în care trăiesc, oamenii de ştiinţă având o preferinţă să copieze structurile din natură pentru a-şi face proiectele mai eficiente (de exemplu ochii creveţilor inspiră noi tipuri de CD/DVD playere^[13]). Autorul vorbeşte şi de aşa-numitele organe rudimentare, despre care se spunea că nu au nicio funcţie şi că sunt doar un rest evolutiv (osul coccigian, măselele de minte, apendicele vermicular). Configuraţia optimă completă, în viziunea autorului mărturiseşte că Proiectantul este unul înţelept şi puternic, care depăşeşte proiectanţii umani în ceea ce priveşte aceste calităţi.

3. Frumuseţea adăugată

Frumuseţea unei fiinţe este considerată de Stuart Burgess o dovadă a proiectării inteligente. Autorul face distincţie între frumuseţea inerentă, cea care este o consecinţă a proiectării, şi frumuseţea adăugată „al cărei unic scop este să ofere o imagine încântătoare”.^[14] Informaţiile din acest capitol au constituit un articol de sine stătător publicat de Stuart Burgess în TJ 15(2):94–102 în August 2001.^[15] Exemplul campion pentru acest subiect este coada păunului (photo),^[16] pasăre care a intrat şi în atenţia lui Charles Darwin atunci când a propus ca explicaţie teoria selecţiei sexuale.

Coada păunului nu poate fi explicată de selecţia naturală întrucât aceasta oferă un evident dezavantaj masculului de păun în lupta pentru supraviţuire făcându-l mult vizibil şi îngreunându-i retragerea în cazul apariţiei unui prădător în zonă. Astfel, trebuie să existe un avantaj mult mai mare decât cel al supravieţuirii individului, şi anume cel al supravieţuirii genelor, adică un avantaj în repoducere care merită riscul expunerii. Autorul face o prezentare a structurii penelor din coada păunului, a configuraţiei optime a barbulelor^[17] penelor şi a frumuseţii bine cunoscutei „pene cu ochi” a păunului, unde precizia matematică are un rol deosebit de important în crearea frumuseţii. Un alt aspect important în frumuseţea cozii de păun este şi cromatica acesteia, care nu este dată de pigmenţii coloraţi ci este generată de fenomentul optic numit interferenţă,^[18] lucru care creşte valoarea proiectării în coada păunului. Autorul atinge şi subiectul selecţiei sexuale găsind că este absurd ca „penele din coada păunului să fi evoluat prin erori genetice”.^[19] El susţine că şi dacă ar exista gene de preferinţă la femele, acestea ar putea fi mijloace de conservare a trăsăturilor frumoase şi nu o dovadă pentru selecţia sexuală. Obiecţiile autorului la teoria selecţiei sexuale se referă la lipsa vreunui motiv pentru care femelele de păun ar opta întotdeauna pentru ceva (mai) frumos, la modalitatea aleatorie de iniţiere a ciclului selecţiei sexuale, la imposibilitatea păuniţei de a evalua elementele subtile al cozii păunului cum sunt absenţa axului în partea superioară a ochiului, trăsăturile ireductibile care există în coada păunului şi care nu ar fi putut evolua incremental, studii care demonstrează degradarea frumuseţii.

Dintr-o asemenea abordare nu putea lipsi nici fumuseţea muzicii din natură: frumuseţea adăugată în cântecul păsărilor. Autorul arată şi câteva exemple în care cântecul păsărilor a fost preluat în muzica clasică de compozitori precum Vivaldi, Handel, Beethoven, Saint-Saens şi alţii.

Notă: Se menţionează că „frumuseţea cozii păunului [...] l-a făcut pe Charles Darwin să se îmbolnăvească”.^[20] Aceasta este o inexactitate în traducerea unei expresii din limba engleză, Darwin scriindu-i lui Asa Gray în 1860 că “mi se face rău la vederea unei pene din coada păunului, oridecâteori o privesc”. (The sight of a feather in a peacock’s tail, whenever I gaze at it, makes me sick!)^[21]

4. Asemănarea extremă a trăsăturilor

Această idee se vrea a fi o alternativă la ceea ce evoluţioniştii numesc convergenţă evolutivă (existenţa trăsăturilor asemănătoare la organisme „neînrudite”, îndepărtate filogenetic). Asemănarea extremă a caracteristicilor este pusă de autor pe seama capacităţii nelimitate a unui proiectant inteligent de a produce trăsături asemănătoare organismelor pe care le creează. Exemple oferite de Burgess în acest sens sunt mamiferele marine şi terestre, mamiferele marsupiale şi placentare, vieţuitoarele care extrag polen, culorile şi desenele de avertizare, structura membrelor, asemănări genetice. Asemănarea este o dovadă a originii comune, dar nu una evolutivă ci una a proiectării.

5. Diversitatea extremă a genurilor

Diversitatea habitatelor de pe Terra este în corelaţie cu diversitatea genurilor de organisme vii care le populează. În opinia autorului, diversitatea extremă a organismelor vii este o dovadă a proiectării inteligente. Acest punct de vedere se poate explora pe paginile cărţii citind despre pasărea colibri, cămilă, ornitorinc, arborele ginko şi adaptările plantelor deşertice.

6. Elementele antropocentrice

Învăţătura biblică susţine că (Universul şi) Pământul cu tot ce este pe el a fost făcut pentru a asiugra o “casă” potrivită pentru oameni. În ceea ce priveşte proiectarea universului, credem că autorul insistă mult prea puţin pe explicarea principiului antropic, care susţine că parametrii universului sunt fin reglaţi pentru a permite ca viaţa (şi cercetarea ştiinţifică) umană să existe. Existenţa elementelor antropocentrice în lumea în care trăim sunt un indiciu pozitv al proiectării inteligente. Exemplele propuse de autor pentru a-şi ilustra poziţia sunt originale, ele referindu-se la fructele potrivite pentru a fi consumate de om, unele plante cultivate cu multiple întrebuinţări (orezul), materiale folosite în confecţionarea îmbrăcămintei (bumbac, lână), materialele regenerabile naturale, toate aceste fiind citate de autor în sprijinul idei sale că Dumnezeul plin de bunătate şi dragoste a proiectat toate acestea pentru om. Autorul îşi arată şi el preocuparea pentru om acordând două capitole pentru a-şi argumenta poziţia că fiinţa umană are o configuraţie şi o frumuseţe unică între celelalte organisme. Ceea ce ne diferenţiază de animale sunt bipedalismul, limbajul articulat complex, intelectul unic, sensibilitatea umană şi spiritualitatea. Este oferită şi o succintă comparaţie într om şi maimuţele antropoide cu evidenţierea a 20 de diferenţe majore în ceea ce priveşte trăsăturile fizice. Credem totuşi că „faţa zâmbitoare a unui copilaş nu este suficientă pentru a demonstra absurditatea teoriei evoluţiei”,^[22] aşa cum susţine autorul, această opinie trebuind înţeleasă ca o figură de stil.

Autorul susţine o interpretare literală a naraţiunii prezentate în capitolul 1 din Geneza, pentru el aceasta fiind o „relatare adevărată şi precisă a apariţiei universului”. Astfel, Burgess face o prezentare a zilelor creaţiei şi oferă succinte comentarii pe marginea fiecărei „zile” de Creaţie. Opinia autorului este că universul a fost creat de Dumnezeu ex nihilo, instantaneu şi având o vârstă aparentă (era matur), el neîncercând nicio armonizare a Genezei cu teoria marii “explozii” iniţiale, big bang. Credem că este important de remarcat că Burgess nu face doar un demers persuasiv referitor la argumentele proiectării inteligente, dar şi vorbeşte pe tot parcursul cărţii despre acest Proiectant în relaţie cu creaţia Sa, insistând asupra atributelor Creatorului.

Un capitol foarte util al acestei cărţii este cel în care autorul răspunde unor obiecţii aduse argumentului designului. Aceste indicaţii sunt doar o bază de plecare pentru cei care vor să aprofundeze prin studiu. El încearcă şi să răspundă unor întrebări ca A folosit Dumnezeu evoluţia? Cine L-a creat pe Dumnezeu? De ce există suferinţă în lume? Care este vârsta pământului? Ce spune Biblia despre dinozauri? Care este rolul credinţei?

Şirul acestor întrebări se continuă şi în ultimul capitol, autorul schimbând tonalitatea întrebărilor, acestea referindu-se la subiecte fundamentale precum: Este Biblia Cuvântul lui Dumnezeu? Cum este Dumnezeu? Care este scopul vieţii? Ce se întâmplă după moarte?

Concluzie

Natura este Creaţia lui Dumnezeu şi ea ne descoperă din atributele Creatorului, deoarece puterea lui eternă se vede în lucrurile pe care le-a proiectat şi le-a creat. Lumea este inteligibilă şi frumoasă, ceea ce ne vorbeşte despre un Dumnezeu personal, raţional, inteligent şi plin de dragoste.

1. Interese de cercetare a profesorului Stuart Burgess
2. Credit foto: Shizhao, CC 3.0
3. Critical characteristics and the irreducible knee joint
4. Stuart Burgess – Amprente ale inteligenţei creatoare, pag. 13
5. Burgess, Stuart – op.cit, pag. 39
6. Burgess, Stuart – op.cit., pag. 39
7. Geneza 1:31 – Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.
8. Arctic tern by Daníel Örn, CC License
9. Burgess, Stuart – op.cit., pag. 53
10. Ecosistemul este biocenoza (ansamblul de organisme vii care intercaţionează într-un anumit mediu) împreună cu biotopul asociat ei.
11. Burgess, Stuart – op.cit., pag. 64
12. Burgess, Stuart – op.cit., pag. 76
13. Ochii crevetilor – sursa de inspiratie pentru fabricarea unui DVD-player inovator, Descoperă D-news, 26 oct. 2009
14. Burgess, Stuart – op.cit., pag. 92
15. The beauty of the peacock tail and the problems with the theory of sexual selection
16. Photo: Peacock, SXC, Royalty free
17. Structurile tari situate de o parte şi cealaltă a axului penei se numesc barbe şi formează vexilul penei; filamentele situate de o parte şi cealaltă a barbelor se numesc barbulele, iar la penele de contur acestea se prind laolată prin mişte cârlige numite barbicele.
18. Interferenţa se produce la suprapunerea a două sau mai multe unde; un exemplu obişnuit sunt petele de ulei de maşină pe un drum ud.
19. Burgess, Stuart – op.cit., pag. 107
20. Burgess, Stuart – op.cit., pag. 117
21. The Life and Letters of Charles Darwin, Volume II Letter to Asa Gray, dated 3 April 1860, p.297
22. Burgess, Stuart – op.cit., pag. 237

O echipă de cercetători a descoperit în Siberia o populaţie de molii cu o adaptare mai puţin obişnuită: insectele se hrăneau cu sânge de mamifere, iar atunci când cercetătorii le-au oferit propriile degete, micile vietăţi nu au ezitat să le străpungă pielea şi să începă să le consume sângele. Populaţia de molii aparţine, la o primă privire cel puţin, speciei Calyptra thalictri, o specie comună larg răspândită în centrul şi sudul Europei. Specia foloseşte fructe pentru a se hrăni, extrăgând sucul cu ajutorul proboscisului, o structură a aparatului bucal care prezintă elemente în cârlig de peşte, folosit pentru a străpunge pielea fructelor şi, mai nou, a animalelor^[2]. Aparatul bucal al noctuidelor, familia de lepidoptere din care Calyptra thalictri face parte, este adaptat pentru supt de tip maxilar, trompa (alcătuită de cele două galee ale maxilalelor) fiind ţinută adunată în spirală ^[3] (pentru edificare, vezi foto). Aşadar, aparatul bucal al populaţiei siberiene nu a evoluat dintr-un alt fel de aparat, mai puţin complex, ci este acelaşi cu cel al tipului comun. Pe lângă diferenţa de comportament nutriţional faţă de suratele frugivore europene, populaţia de molii siberiene se mai deosebeşte şi printr-o „variaţie fenotipică a modelului aripilor”^[4]. Părerea cercetătorilor este că populaţia de molii s-ar putea afla pe o traiectorie evolutivă, cu alte cuvinte se poate observa evoluţia în acţiune. În vederea fundamentării acestor concluzii preliminare se vor face analize genetice asupra populaţiei de „molii-vampiri” pentru a se determina dacă există diferenţe genetice faţă de formele tip. Lucrul acesta este important pentru a se vedea cum anume au prins moliile gustul sângelui. Unii autori^[5] spun că există o progresie pornind de la hrănirea cu nectar, apoi trecerea la consumul diferitelor sucuri din fructe şi culminând cu nutriţia pe bază de sânge.

Fig. 1 – Proboscis la molii

O altă întrebare este de ce anume moliile ar trece la o asemenea dietă. Unii oamenii de ştiinţă spun că este posibil ca la mijloc să fie vorba de o „ofrandă sexuală”^[6]. Doar masculii populaţiei de molii se hrănesc cu sânge, însă nu s-a constatat niciun fel de beneficu pe care l-ar avea în urma consumului. De aceea, o posibilă explicaţie este că în timpul reproducerii sarea conţinută în sânge este transimsă femelelor care la rândul lor o dau mai departe larvelor de molii. Astfel s-ar asigura dezvoltarea în bune condiţii a larvelor care se hrănesc cu frunze, într-un mediu în care aceste frunze ar fi sărace în sodiu.

Este evident că vedem o schimbare, dar este o transformare de comportament. Moliile care se hrăneau cu nectar şi sucuri de fructe consumă acum sânge. Dar s-au transformat moliile în vampiri, în alt fel de creaturi? Cu siguranţă nu. Dacă ar fi să înţelegem prin evoluţie o schimbare, atunci asta s-a întâmplat şi cu moliile; dar informaţiile prezentate aici arată că nu este vorba de emergenţa de noi tipuri de organisme, nici măcar de noi specii. Nu avem o dovadă a evoluţiei biologice răspunzătoare pentru ascendenţa din amibe preistorice a omului modern. Avem vreun mecanism macroevolutiv? Nu. Nu ştim dacă aceste mici modificări fac parte dintr-un ansamblu de operaţii care vor da naştere unui tip diferit de organisme. Dar vedem o dată cât de importantă este semantica, cât de importante sunt sensurile cuvintelor şi tiparele de gândire.

Hematofagia în lumea insectelor

Dintre ţânţari, care de regulă consumă nectar, numai femelele sunt hematofage, adică se hrănesc cu sânge, deoarece au nevoie de un surplus de azot pentru a-şi finaliza dezvoltarea ovarelor şi a ajunge astfel la maturitate^[7] sau fier pentru creşterea ouălor^[8]. Unii autori creaţionişti speculează că declinul vegetaţiei în conţinutul de elemente s-ar fi produs după Potop (sau chiar după Cădere) fapt care a fost urmat de necesitatea diversificării comportamentului de hrănire a animalelor.

Concluzii

Populaţia de molii din Siberia a trecut la un nou tip de alimentaţie şi anume cea pe bază de sânge. Motivele acestei schimbări pot fi regăsite în insuficienţa sodiului din frunzele care ar trebui să asigure dezvoltarea larvelor. Masculii care se hrănesc cu sânge nu au deosebiri ale structurii aparatului bucal faţă de masculii frugivori, ceea ce înseamnă că au fost proiectaţi pentru a se hrăni cu mai multe tipuri de lichide, aparatul bucal fiind o excelentă dovadă de proiectare inteligentă deoarece a fost luată în calcul necesitatea perforării unor suprafeţe de consistenţă diferită. Dacă se va descoperi că există deosebiri genetice, acestea vor fi exprimate prin gene mutante şi ar putea fi legate şi de diferenţele fenotipice. Nu cred că se va putea vorbi de informaţie genetică nou-apărută, care să codifice elemente responsabile de consumul de sânge. Mutaţiile sunt modificări ale materialului genetic existent, nu se produce un adaos de informaţie genetică ci se produce o intervenţie la nivelul informaţiei existente.

Diferenţele de hrănire şi cele în modelul de pe aripi se datorează mediului în care moliile-vampir trăiesc. Este vorba de proprietatea de adaptabilitate a organismelor, permisă prin codul genetic. Moliile au rămas tot molii, nu au evoluat într-un alt tip de organisme.

Pentru a afla mai multe despre molii şi evoluţia în acţiune consultaţi şi articolul: Moliile şi teoria evoluţiei.

1. John Roach – Vampire Moth Discovered. Evolution at Work for National Geographic News, October 27, 2008
2. Blood-feeding and Fruit-feeding Moths of Calpini Tribe (Noctuidae), Their Phylogeny and Classification
3. Crişan Alexandru, Biologie animală I – Nevertebrate, 1996, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, p. 216, 242
4. John Roach - Vampire Moth Discovered. Evolution at Work for National Geographic News, October 27, 2008
5. Ca de exemplu Jennifer Zaspel, cercetător asistent la Branham Lab Department of Entomology & Nematology, University of Florida
6. Jennifer Zaspel, Chris Nice
7. James Stambaugh – Creation’s original diet and the changes at the Fall TJ 5(2):130-138 august 1991
8. Mosquito. Feeding Habits