Stefan Serban

EU High Level Conference on Health

2012-05-06T09:56:00.001+03:00

Recently I had the honor and pleasure to attend the High Level Conference - EU Health Programmes: results and perspectives. http://ec.europa.eu/health/programme/events/ev_20120503_en.htm

It was a great experience to hear first hand information about the EU Health Programs: some of the most important results of the Health Program 2008-2013 as well as the presentation of the new the new health program - Health for Growth Programme 2014-2020

Check out the promotional video:

A new challenge!

2012-03-24T13:40:00.002+02:00

Recently I had the honor to be selected to represent the European Public Health (EPH) Master Program of Maastricht University in a social media campaign. The idea of the project is to spread the word about our master program for potential future students by sharing with them updates about my professional projects, life and studies at the EPH Program in Maastricht.

It’s a very exciting challenge for me because I’m very enthusiastic about this study program. I’m extremely grateful because I’ve learned so many things in one year, due to the very professional staff and the stimulating environment.

Briefly, for those who doesn’t know yet:

Who are we? We are 30 students from several countries (The Netherlands, US, Checz Republic, UK, Sweden, Finland, Belgium, Poland, Germany, etc) from all kind of different backgrounds: from public health to medicine, economy or arts.

What are we doing? During this one year master program (60 ECTS) we are studying in a modular system with a problem based learning design. This concept was developed in Maastricht and it’s a very efficient way to combine theory with practice in real life settings. Because public health is a quite multidisciplinary science the study program is designed to develop our knowledge and skills in a balance between research and policy. Each module is a new challenge to acquire new knowledge and skills based on the previous modules. The module coordinators are inviting to each module highly positioned professionals with relevance to our studies: DG Sanco (Directorate General for Health and Consumer Affairs of the European Commission), WHO Europe (World Health Organization Regional Office for Europe), European Observatory on Health Systems and Policies and many more. There are 2 major study visits organized for our study program: Executive Agency for Health and Consumers (EAHC) – Luxembourg and the WHO Headquarters in Geneva.

Where are we? Maastricht is in a very privileged city in Europe and it became one of the main symbols of the European Union. We can find in its proximities: Bruxelles, Cologne, Dusseldorf, Luxembourg, Amsterdam, Paris, etc. Maastricht is the capital of the region Limburg in The Netherlands which is the leading region in cross border health care cooperation in Europe. It has very strong institutional cooperations with the University Hospitals in Aachen (Germany) and Liege (Belgium). At the end of our study program we are able to identify best practices in health care in different European countries, We are able to answer the questions of how to compare health and health care between countries and regions, how to transfer best practices from one setting to another, how to transfer evidence into policy, how to assure quality in health care and all of these from a European perspective, anchored in the context of the European every day realities.

Join my challenge for the Master Program of European Public Health and let’s explore together the learning opportunities offered by Maastricht University!

You can follow my updates by joining to: http://www.facebook.com/#!/pages/Stefan-Serban-European-Public-Health-masters-student/305629416158131

Personal vs. national identity

2012-02-27T23:38:00.001+02:00

You know that your dentist who restored your oral health this morning was a foreigner… he had a foreign accent when he was talking your native language. But you don’t know where is he from, and it’s not important for you because he’s a good professional.

You know that your neighbor, your cleaning lady, the economist which is calculating your salary at your company every month, or the bus driver who brings you to work day by day are foreigners, but you don’t know and don’t care about their origin because they are perfectly integrated in the local culture and society and they are doing their jobs, living their lives peacefully with everybody else.

But when it’s an economic crisis there are some politicians that are looking for popularity and they create the so called logical fallacies. And our only weapon in this case is our critical thinking. For example there are some romanians who are doing illegal things when they are abroad. So the media picks up the story and present it. Some politicians are creating the false premises that if some romanians are thieves – all romanians are thieves.

When does the national identity become more important than the personal identity? When can we generalize the characteristics of a certain group of individuals over an entire nation or ethnic minority?

Is my dentist still a good and trustworthy professional or the fact that is a romanian transforms him into an ordinary thief and disqualifies him from all his qualities? What about my neighbor, the cleaning lady, the economist or the bus driver? Are we able to choose not to let ourselves manipulated by extremists and politicians who are running for some extra votes?

I think the most important is to see the person in front of us as he is – because that’s his choice, instead of where is from because that’s not a choice. Maybe the world would be more peaceful if we would focus on what unites us instead of what divides us – both expats and natives.

New year wish!

2012-01-02T16:20:00.001+02:00

All families can pass through hard periods from time to time. It is no exception from this the european family. A families real strength is measured in problematic times. This can be an opportunity for it’s members to test their convictions, their determination and fidelity towards the other members of their family. Sometimes even with the sacrifice of their own interests for the common benefit of all the members of the family. But we have to be sure, that our sacrifice is not going in vane, and there will be a guarantee that the family will benefit from it, and after we pass the critical period, we can all follow our growth together.

In the current economic context, when the sword of Damocles of the economic crisis is shaking the fundaments of the values and beliefs of the european people, there is a strong need for such guarantees. In the past, it was the monarchy who represented a sign of continuity of the long term plans of a nation. Nowadays it seems that the population is paying less and less confidence in the politicians and their decisions. Maybe because there is not enough precedent (excepting Iceland) of politicians being made accountable for their wrong decisions.

Maybe sometimes politicians are doing too much politics and too little policies. And it’s hard to think for a long term project, which results are going to be seen maybe in decades, when the goal is to be re-elected after 4 or 5 years for a new mandate...

James Freeman Clarke said that „a politician thinks of the next election; a statesman, of the next generation”. People are looking for stability, for guarantees that they can trust their governments. This economic crisis is also a crisis of trust. A crisis of peoples expectations and politicians offers. Who is trustworthy enough to reestablish the global order? Is it the time for a new global order?

I wish that this new year, we will free ourselves from the weaknesses of the past, and that we will have the courage to take our destiny in our own hands, and the courage to build a more sustainable, fair and human friendly world.

Docens per ludum

2011-08-31T10:31:00.001+03:00

Regarding the previous post, I will quote a very dear person I’ve had the honour and pleasure to meet here, and who's supportive words gave me so much courage in this past period. So, the maastrichtians are more than “good hosts” they are “warm host” (because in the previous post I said the term “good host” doesn’t sounds good enough for me to describe them).

I discovered yesterday the importance of the “returning to innocence”. And by this I mean the returning to the stage of the most active learning we had in our entire life: a 3 years old child stage. And this of course, in a very specific way. A 3 years old child is doing only the things he wants to do and it’s rejecting any imposed obligations made by others. He is continuously learning, discovering a new world, enjoying and finding the pleasure in what he is actually doing.

I grew up all my childhood with the idea that “life is hard, no matter what we do”, that “we have to do things we don’t like, because that’s how life should be”, but nobody told me that you should do things that makes you happy. You should try crazy stuff because you learn from them. All the experiences we get could be enriching if we choose to learn from them.

It is a consequence of a maturity to realise that you are the only one responsible for your own growth, for your personal and professional development; responsible for choices you make in your path because you were gifted with all the necessary tools you needed to achieve happiness and personal and professional fulfillment.

I wish to dedicate this posting to my dear friends Daniela, Ioana and Dragos because they understand very well all this principles and inspire people around them to discover them.

A new day has come

2011-08-29T17:39:00.001+03:00

I decided to start writing my posts in English, as I’m going to live in Maastricht for one year and this way it would be the easiest for all my new friends to read my postings.

I would like to share with you my first experiences in this lovely city. The first thing what comes to my mind regarding the people of Maastricht (or maastrichtians ) is the “good host”. In Romanian we have a nice word for this, which I feel much warmer: “gazda buna”. And indeed they are.

After walking a whole day on the old streets down town, it could happen that you wake up in a busy intersection, trying to find on your map, where exactly you are, and how to get to your destination. It is not the end of the world… but you’re in a foreign country, far away from home, and sometimes you may feel a little bit lost. It’s not the case in Maastricht. You don’t have to bother asking someone for help. You don’t have the chance, because the maastrichtians are coming to you warmly and smiling, asking you if they can help you. They anticipate your problem, and offer themselves voluntarily to help you. How welcoming is that?

Since I got here I strongly feel a very positive karma everywhere. I feel very lucky and a deep gratitude for all those who helped me to get here. I’m looking forward to start effectively the studies in Maastricht University in the middle of all this good hosts or “gazde bune”. I take my hat off in front of all the maastrichtians!

Simplul act de a face bine

2011-06-08T10:43:00.001+03:00

In cadrul celei mai recente calatorii pe care am intreprins-o prin Europa, m-am confruntat cu o situatie care cred ca merita discutata aici pe blog. Era vineri seara in jurul orei 8, eram in Stuttgart si cautam cazare.

Am fost pe la 3 youth hostels dar toate erau pline, asa ca m-am hotarat sa merg la nimereala. Ajungand in centru, am trecut pe langa catedrala catolica din Stuttgart. Aveau un avizier cu tot felul de programe pentru enoriasi, activitati religioase, si bineinteles niste numere de telefon. Stiind ca in general, mai ales in orasele universitare, exista camine pentru studenti gestionate de catre biserica, m-am gandit sa sun la cele 4 numere de contact (inclusiv unul de mobil) in ideea de a intreba macar daca au vreo camera libera contra cost, pentru o noapte. Si sun. Si sun din nou. Si incerc pe rand toate cele 4 numere de telefon. Si nu raspunde nimeni. Imi incolteste un gand in minte care incetisor incepe sa prinda contur.

Eram la Munchen cu 3 prieteni. Ajungem in fata unei catedrale care tocmai se inchidea. I-am rugat pe distinsii inchizatori de biserica, sa ne dea si noua voie 2 minute sa vizitam un pic inainte sa inchida. Ne-au spus ca nu se poate si au inchis. N-am putut sa ma abtin fara sa le strig: “What would Jesus say?!”

Si gandul care mi-a incoltit in minte la Stuttgart am inceput sa-l vad foarte clar. Nu vreau sa emit judecati de valoare asupra unei biserici sau alteia. Nu este domeniul meu de expertiza. Dar… Idealurile pe care le propune biserica (oricare ar fi ea) sunt extrem de frumoase si nobile. De admirat. Dar le aplica cineva? Forma este foarte frumoasa, dar pare lipstita total de continut.

Toate aceste evenimente au avut loc dupa ce participasem timp de o saptamana la - Albert Schweitzer Summer School, “Reverence for life”. Schweitzer a fost teolog (tatal sau era chiar parohul satului sau natal) si medic. A vrut sa mearga misionar in Africa. A scris unei congregatii care avea actiuni de caritate in Africa, sa se ofere ca voluntar dar raspunsul a fost tergiversat si refuzat. Asa ca s-a inscris la medicina, a absolvit facultatea si astfel a reusit sa mearga in calitate de doctor. Schweitzer a reusit sa faca bine, sa ajute milioane de oameni, fara sa faca parte dintr-o doctrina bisericeasca, fara sa aibe pretentia de a fi canonizat de vreo biserica, fara sa se aseze pe un piedestal. A dezvoltat atat prin exemplul sau de viata cat si prin numeroasele sale scrieri conceptul reverentei pentru viata. Viata sub toate formele ei.

What would Jesus say la actuala forma a bisericii? Este frumos sa mergi la biserica in mod regulat, dar daca ai nevoie de o mana de ajutor concret in afara orelor de program de la biserica, la cine apelezi? God? Preotii si God lucreaza cu schimbul? Asta inseamna ca atunci cand lucreaza preotii, Dumnezeu nu lucreaza? Cunosc foarte multi oameni minunati, care fac fapte bune concrete, palpabile in mod regulat, dar nu au nici un fel de tangenta cu biserica… deci vor arde in focul gheenei dupa moarte? Pentru ca n-au mers in timpul orelor de “lucru” al preotilor la biserica? Cineva a spus odata ca “L-am inchis pe Dumnezeu intr-o biserica pentru ca noi sa ne simtim liberi”… Asa o fi?

Toto, I have a feeling we're not in Kansas anymore

2011-05-26T16:33:00.001+03:00

A trecut mai bine de jumatate de an de cand n-am mai publicat nimic pe blog. O jumatate de an cruciala din absolut toate punctele de vedere, atat personal cat si profesional.

E un proces de transformare, pregatire si modelare a drumului pe care voi incepe sa-l parcurg in curand. Pana atunci insa, am simtit nevoia sa scriu si pe blog ca in acest week-end urmeaza sa fac un exercitiu de autodepasire extrem de interesant: voi merge cu autostopul din Oradea pana la Strasbourg.

Sper ca voi intalni oameni carismatici pe drum, sa fie un drum atat fizic cat si spiritual, de depasire a autodeterminismului. Promit sa postez pe blog aceasta experienta dupa ce ma voi intoarce. Am emotii, dar mi-am pregatit rucsacul, m-am inarmat cu atlasul rutier si placute de drum cu denumirea localitatilor pe care urmeaza sa le parcurg.

Wish me luck! ;-)

Am pierdut orice “notiune” de cenzura?

2010-10-28T16:32:00.001+03:00

Uite-i si pe francezii astia… Stiu sa faca parfumuri, haine si greve. Si toate le fac bine! Ne-am putea raporta la ei… Dar ei oare la randul lor, oare la cine se raporteaza? De la cine incearca sa se mai… inspire? Parca noi nu am avea suficienti oameni de valoare (nu ne pasa, nu-i ascultam). Trebuie sa ne inspiram intotdeauna de la un strain. Trebuie sa copiem ceva ce fac ei. Daca la UE ni se cere parerea… in mod clasic, facem ce fac si francezii. Daca trebuie sa ne sustinem punctul de vedere la televizor, pentru a fi convingatori spunem ca “si francezii fac asa, si nemtii fac asa, si…” Cred ca tocmai de aceea noi nu stim sa facem nici parfumuri, nici haine, si nici greve…

Nu incerc sa critic capacitatea creativa a poporului roman. Dar critic faptul ca acest popor nu stie sa-si respecte propriile valori, credinte, oameni. Si acest gen de atitudine se invata inca din copilarie. Nimeni nu incurajeaza copilul sa-si spuna propriile idei, propriile puncte de vedere. La scoala e incurajata memorarea si repetarea. Cat spatiu e lasat creativitatii? Acea ora de desen odata pe saptamana? In cazul fericit in care nu se face matematica in loc de desen… sau de “educatie civica”, sau de “muzica”. Pentru ca nici elevul, nici tanarul, nici angajatul, nici patronul si nici politicianul nu are curajul sa se ridice si sa-si spuna propriul punct de vedere. “Dar ce-o sa spuna ceialti?” “Dar daca o sa rada de mine?” “Dar daca e gresit?” “Oare ce zice seful?”. Si cum li s-a imprimat in minte patologia ca tot ce-i romanesc e rau, si tot ce-i strain e bun, nimeni nu isi asuma riscul sa aduca ceva inovativ, sa-si aduca propriul plus de contributie, de viziune, de valoare. Originalitatea e un lux pe care nu ni-l mai putem permite. Iar atunci cand aripile plapande ale oricarei mici tentative de manifestare a democratie sunt frante inca din faza incipienta, e greu sa te astepti ca lumea sa mai indrazneasca sa manifeste forme de protest stradale.

Cu cat incurajezi mai mult manifestarea parerii personale, acel drept la libera exprimare a opiniei cu atat mai mult ai sansele la o democratie si o societate civila mai sanatoase. Dar ce inseamna aceasta libertate de exprimare? Inseamna sa nu-ti fie frica sa-ti spui parerea pentru ca vei fi sanctionat de profesor, de sef, de parinti… Inseamna sa-ti exprimi punctul de vedere fara sa trebuiasca sa te cenzurezi din frica pentru posibilele consecinte.

Nu stiu daca acest fenomen este o consecinta a perioadei comuniste sau o trasatura culturala intrinseca cu o etiologie mai veche… dar sunt convins ca e una din cauzele pentru care “francezii stiu sa faca greve iar noi nu…” Si aici ma refer tocmai la faptul ca nu inseamna ca trebuie sa copiem modelul francez. La ei acest lucru este posibil in contextul lor. Poate la noi ar fi posibile alte forme de manifestare a revoltei. Sunt convins ca sunt multi, foarte multi oameni inteligenti in acest popor care au idei bune, dar nu au curajul sa si le exprime. Le lipseste poate curajul, poate intelepciunea care sa-i lumineze asupra unor mecanisme prin care sa-si faca auzita vocea la efectul dorit… Un pic de stima de sine, de autoapreciere si de refuz al mediocritatii, de refuz al acelui diabolic “mai rau sa nu fie” si vom putea sa devenim si noi modele si exemple de urmat pentru alte natii, prin crearea caii noastre proprii si asumarea parerilor, opiniilor si credintelor noastre politice, sociale, economice si culturale.

Welcome to reality

2010-10-20T16:49:00.001+03:00

Orice trezire la realitate este dureroasa… dar reprezinta primul pas pentru a-ti realiza visele. Cine nu a mai fost in situatia sa astepte un moment anume cu nerabdare, dar cand a sosit acel moment… sa fie altfel decat isi imagina. Cand am intrat la facultate, stiam ca odata va sosi si acest moment: sfarsitul studentiei. O revelatie! Un rasarit al unui soare diferit fata de cele cu care te-ai obisnuit.

Cand te trezesti intr-o dimineata ca absolvent al facultatii de care ai fost atat de atasat timp de 6 ani. Acum nu mai merge replica “sunt un simplu student”… Desi as spune ca invatarea continua doar sub o alta forma. Prioritatile se reconfigureaza. Problemele isi schimba dimensiunea. Dar nici nu le-as numi probleme. Sa spunem mai bine responsabilitati si avantaje. Daca in studentie greseai, se ierta, se uita... Acum gata. Ai intrat in competitie, s-au schimbat unitatile de masura. Esti responsabil pentru tine si pas cu pas vei deveni si pentru multi altii din jurul tau. Viata altora va depinde de tine: familie, pacienti, angajati…

Acest rol trebuie constientizat si asumat cu responsabilitate. Cei care au trecut deja prin aceasta etapa isi amintesc nostalgic acest moment. Multe persoane cu care am vorbit despre asta, mi-au povestit ca au trecut printr-o stare de depresie, de cautare a acelui “loc” bine determinat in mozaicul societatii. S-au scris multe opere despre acest “drum initiatic” dar parca atunci cand vine vorba despre tine lucrurile stau un pic diferit decat in operele pe care le-ai citit.

“You know Toto, I have this feeling this is not Kansas anymore…”

Si totusi… se misca?

2010-06-10T18:46:00.001+03:00

A fi dezgustat, obosit, dezamagit sunt trairi si sentimente umane… si chiar daca unii isi imagineaza altceva, sunt si eu tot om si-mi permit sa traiesc si aceasta gama de emotii.

Imi aduc aminte de discutiile avute cu Ioana (pe care o felicit si pe aceasta cale pentru ca a devenit mamica) acum cateva luni de zile. Rudolf Steiner a fondat antroposofia. Legat de el, si studiile sale am discutat ca in general la nivel european, gandirea oamenilor este atat de inradacinata “in genele” gandirii, mecanismelor cognitive ale oamenilor, incat e extrem de dificil, cvasi-imposibil ca inovatia sa fie incurajata. Si cand spun inovatie spun si spirit de initiativa, incercarea unor noi metode de abordare a problemelor, gasirea de solutii creative… Ideea la care vreau sa ajung este ca am avut una din cele mai aglomerate perioade de pana acum, intr-un timp foarte scurt am reusit sa duc la bun sfarsit extrem de multe proiecte din foarte multe domenii diferite si ma lovesc de banalitati. Ma lovesc de letargia absurda dusa pana la extrema a unor personaje din jurul meu care nu vad mai departe de varful nasului. Azi ii povesteam unui prieten Cristi, ca sunt in totalitate dezgustat de oamenii care emana in jurul lor lipsa de initiativa, de cei care stau si nu fac nimic dar critica, de cei care-ti zambesc pe fata si te barfesc pe la spate, de cei care n-ar misca un deget dar se plang toata ziua ca le merge rau, de cei care acolo unde nu pot sa faca rau inventeaza povesti false despre oameni doar ca sa le dauneze, si in general de toate mizeriile astea...

Si ma sochez, si nu inteleg de ce aleg unii oameni sa-si investeasca timpul pretios in a dauna altuia. Mi-e foarte greu sa inteleg aceste mici orgolii pentru niste lucruri absolut nesemnificative dar care orgolii pot duce la distrugerea unor vieti, ale unor intregi institutii sau chiar a unei natiuni – unde sper sa nu ajungem… Mentalitatile sunt asa cum sunt, dar macar “primum non nocere”, macar sa nu faca rau, cel ce alege sa nu construiasca. Macar sa-i lase sa construiasca linistiti pe cei care aleg sa construiasca si pentru ei si pentru cei din jurul lor. Pentru ca acolo unde este loc pentru unul, va fi si pentru celalalt. Pentru ca cine a construit deja o casa, e capabil sa construiasca si o alta casa. Daca este lasat in pace. Nicaieri in lume nu sunt doar constructori. Exista peste tot foarte multi care aleg sa stea si sa nu faca nimic. Dar nu cred ca este vre-un loc in lume unde sa fie atat de multi din cei care pe langa ca nu ajuta constructia cu nimic, aleg sa distruga ceea ce s-a construit. Si aici putem vorbi despre institutii, despre familii, despre proiecte… Acea invidie care macina atatea suflete si actioneaza ca un factor de motivatie pentru savarsirea de actelor de distrugere.

Ma ingrijoreaza acest fenomen care pare sa fie in crestere. Oare exista o speranta undeva ca totusi, sa poata depasi harnicia constructorilor invidia distrugatorilor? Doar asa avem sansa sa progresam. Daca anabolismul este mai puternic decat catabolismul. Daca procesul de creatie, crestere, nastere, constructie este mai intens decat cel de distrugere. Daca geneza este mai intensa decat apocalipsa…

Schimbare…

2010-05-01T18:22:00.001+03:00

Am deschis azi din nou televizorul, dupa o perioada de pauza in care mi-am dedicat timpul pregatirii unor proiecte importante pe plan personal si profesional. Ascultand stirile, si cateva reportaje, am remarcat din nou aceeasi sintagma care de ani de zile se repeta obsesiv la intrebarea legata de viitorul societatii si al tarii per ansamblu. Toata lumea vrea o schimbare. Daca reporterul merge si opreste oamenii pe strada, probabil ca un procent foarte ridicat din cei care raspund, vor spune ca vor o schimbare. Si aici se includ aproape toate categoriile de cetateni. Toti vor schimbare: studenti, profesori, parinti, bunici, angajati, patroni, etc…

Unul din parlamentarii bihoreni, care a fost prezent la dezbaterea despre legea noua a invatamantului a spus un lucru foarte interesant. In 20 de ani de democratie, am avut 24 de reforme ale invatamantului. In acest context, cred ca am avut parte de suficienta schimbare… iar daca schimbarea ar fi solutia absoluta pentru rezolvarea oricarei probleme, cred ca am sta foarte bine si in privinta invatamantului si in celelate sectoare marcate de schimbari continue… Mi se pare ineficient faptul ca odata la 4 ani, cand se schimba componenta parlamentului si automat a guvernului, ne resetam la 0. Si incepem din nou sa construim pentru 4 ani, ca apoi sa vina iarasi altii care sa stearga totul si sa incepem din nou de la 0. Care sunt sansele ca astfel de schimbari sa duca la un progres? Cum putem avea un concept al dezvoltarii durabile, garantia sustenabilitatii proiectelor pe care le aplicam azi… vor fi aplicate si maine, si peste 4 ani…?

Multi istorici au remarcat de-a lungul timpului ca suntem un popor de diagnosticieni excelenti. Cam toata lumea stie cu precizie care sunt problemele generale ale tarii… Dar habar n-avem sa gasim si niste solutii pentru rezolvarea acestor probleme. La fel, si eu prezint aici niste stari de fapt. Posibila solutie pe care o propun consta in selectia riguroasa a factorilor de decizie dupa principii morale. Clasa politica sa reprezinte o elita profesionala si morala iar interesul cetatenilor sa reprezinte interesul suprem al factorilor de decizie. La un moment dat am avut un ministru al sanatatii excelent. Nu era medic, dar era un bun administrator, un bun manager. A facut niste reforme extrem de bine primite atat de medici cat si de pacienti… a plecat si a venit din nou “schimbarea”.

Cred ca alaturi de schimbare, n-ar strica si un pic de coerenta. Iar aceasta sa insemne sa ducem mai departe ideile bune pe care le avem, indiferent de cine le-a propus. Daca Ministrul Nicolaescu a facut ordine in sistemul sanitar, de ce sa nu fie duse mai departe aceste idei, indiferent de cine urmeaza la carma corabiei…? Ma rog pentru intelepciune. Pentru ca cei care ajung sa ia decizii sa fie intelepti ca sarpele si blanzi ca porumbeii. Pentru ca interesul national sa fie echivalent cu interesul poporului si nu al unui grup restrans de oameni. Iar acest interes national sa primeze asupra interesului de partid si asupra interesului personal.

Trepte spre viitor

2010-03-08T00:10:00.001+02:00

A trecut o vreme de cand nu am mai scris pe blog, dar cred ca e de inteles. Au trecut sarbatorile, a reinceput facultatea, activitatile, proiectele, sedintele, si toate cele. Postul acesta am inceput sa-l scriu in ianuarie, dar a venit sesiunea, si abia acum am reusit sa-l termin. Atunci m-am intors de la Bucuresti, unde am participat la Conferinta Nationala a Agentiei Romane pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS). A fost o intalnire interesanta la care au participat printre altii si Dl. Acad. Haiduc in calitate de Presedinte al Academiei Romane, Ministrul Educatiei Dl. Funeriu, Dl. Dumitrescu Presedintele Comsiei de Invatamant din Camera Deputatilor. Gazda evenimentului a fost Dl. Profesor Curtu Presedintele ARACIS. La conferinta au luat parte 43 de rectori din toata tara, si alte personalitati marcante ale invatamantului universitar romanesc.

Cu ocazia acestei conferinte in premiera au fost invitati si studentii sa scrie articole in revista ARACIS, si urmeaza in curand intocmirea unui ghid pentru studentul evaluator.

Incetisor termin si eu facultatea. Imi zboara gandul la noul slogan al Universitatii din Oradea: “Trepte spre viitor”. Toate se termina odata: liceul, facultatea, jobul… Nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca pana la urma toate se termina odata. Trecem prin atat de multe etape de-a lungul vietii. Cat de important e sa fiu constient de aceste etape. Cele mai multe conflicte apar atunci cand iti imaginezi ca etapa in care te afli va dura la nesfarsit. Un sef care se crede etern pe scaun, se comporta altfel cu subalternii decat unul care stie ca odata va trebui sa elibereze acel scaun.

Asa cum spune si draga mea prietena Oana: “timpul este singura noastra resursa neregenerabila.” Am insa astfel toata convingerea ca cel mai de pret castig pe care il putem avea prin parcurgerea timpului, a treptelor pe care le reprezinta etapele este tocmai interactiunea cu oamenii valorosi. Unii dintre ei ii lasam in urma noastra pe treptele parcurse – fie ca parasesc lumea noastra, fie ca specificul muncii lor ii leaga de o anumita etapa: cum sunt unii dintre profesorii nostri care ne inspira. Altii vin cu noi pe aceste trepte, si ne insotesc in calatoria noastra in timp, pentru o perioada mai lunga sau mai scurta: familia si prietenii cei dragi. Acesti oameni deosebiti ne fac viata savuroasa. Datorita faptului ca ne inconjoara, parcurgerea treptelor devine mai placuta pentru fiecare dintre noi. Sunt recunoscator Bunului Dumnezeu pentru familia si prietenii mei dragi si apropiati. Timpul este super scurt si in curand voi termina una din trepte: facultatea. Urmeaza alte trepte, sau poate nu. Orice ar fi, sunt increzator si optimist pentru ca am putut savura multe momente frumoase de-a lungul treptelor, si sper ca fiecare dintre noi sa aibe aceasta placere speciala.

Elogiul calitatii

2009-10-27T13:05:00.001+02:00

Imi aduc aminte de vorbele unei doamne doctor pe care o cunosc foarte bine, profesor universitar la mine la facultate, si acum deputat in Parlamentul Romaniei. Domnia sa a spus asa: “doar cu politica, nu poti sa duci paine la gura omului”.

Si asa si este. Sunt trist si constat cu dezamagire ca profesionistii din scena politica romaneasca, in momentul de fata, sunt in minoritatate. Oamenii de mare valoare profesionala precum regretatul Prof. Antonie Iorgovan care a plecat dintre noi, sau cei din mandatul actual Prof. Dan Voiculescu, Prof. Sorin Oprescu sunt in minoritate acum. Indiferent ca vorbim despre clasa politica centrala sau locala, despre presedentie sau parlament, guvern sau agentii guvernamentale, prefecturi, primarii, consilii locale… cei care ocupa functii politice in fotolii de piele sunt in mare masura personalitati care au ajuns in acele pozitii prin diferite conjuncturi mai mult sau mai putin cunoscute. Cu respectul cuvenit celor care sunt exceptii, marea majoritate nu au dovedit nimic deosebit pe plan profesional. In afara faptului ca detin o functie politica nu au alti piloni care sa reflecte in ceva valoarea lor personala sau profesionala. Dar faptul ca esti numit intr-o functie, nu inseamna neaparat ca ai si niste abilitati care sa te recomande pentru acea functie. Pur si simplu asa a fost conjunctura. Iar daca pierzi functia respectiva, unde te retragi? Care sunt ceilalti piloni ai dezvoltarii tale? Ce vei manca tu si familia ta? Din pacate constat ca marea majoritate a politicienilor nu reprezinte elite profesionale… Dar unde sunt profesionistii? Parca ar fi ales sa stea departe de scena politica. Sa se lupte cu morile de vant ale birocratiei din societatea romaneasca, “sistemul” cum i se mai spune; sau au ales sa plece in strainatate.

Dar au mai ramas totusi cativa. Oameni care imi dau o raza de speranta intr-un viitor taram locuibil in acest spatiu carpato-danubiano-pontic. Un adevarat reprezentant al elitei profesionale, un Profesor Doctor Sorin Oprescu are toate sansele sa poata deveni un nou punct de reper pentru viata politica romaneasca. Un medic de valoare, un profesor universitar de valoare – respectat de profesionistii in medicina si de studenti. In momentul in care ti-ai dovedit valoarea profesionala, nu mai depinzi de functia politica. Ai o mai mare libertate de actiune iar ceea ce ai in cap, nimeni nu-ti poate lua. Iar daca e sa-ti pierzi functia, oricand te poti intoarce la spital si la catedra, unde esti asteptat si respectat pentru valoarea ta. Dar daca nu ai acesti piloni, decat functia politica… depinzi de acea functie, si te tii si cu dintii de ea pentru ca asta e painea ta si a familiei tale.

Eu prefer sa aleg un om liber care nu depinde de functiile politice. Un reprezentant al elitei, un bun profesionist, care a reusit sa dovedeasca deja de nenumarate ori valoarea sa indiferent de conjunctura politica. Sper sa avem si noi intr-un viitor cat mai apropiat, o clasa politica reprezentata de elitele profesionale. Oamenii de valoare care stiu sa duca paine la gura oamenilor, oamenii valorosi care au demonstrat ca au o carte de vizita in profesia aleasa, oameni care s-au dezvoltat pe mai multi piloni, nu doar pe functii politice, care au luptat si au castigat. Aceste elite profesionale este cel mai normal sa conduca tara, sa reprezinte poporul, si sa stabilieasca oranduirea fireasca a lucrurilor.

Sa facem om…

2009-08-23T20:40:00.001+03:00

In cele ce urmeaza voi incerca sa redau pe scurt, experienta mea personala pe care am trait-o cu ocazia taberei SIHa.

Fiind prima data participant intr-o tabara de iudaism, am ramas impresionat de numele scolii de vara: Simha (Bucurie), Iahadut (Iudaism), Haverut (Prietenie). Peste 30 de tineri evrei din parti diferite ale tarii, inclusiv din Republica Moldova, impartasind bucuria de a trai impreuna pentru cateva zile, invatatul impreuna, cantatul impreuna, dansurile, mancarea, bucuria de ne bucura impreuna in felul nostru de a fi.

Provocarea cu care a inceput dialogul nostru este intelegerea mesajului din Torah “Na’se Adam”… - “Sa facem om”. Discutiile s-au dezvoltat, au devenit din ce in ce mai antrenante. Ma simt deosebit de norocos sa pot face parte dintr-un grup unde se nasc idei, se creeaza noi perspective de a privi lucrurile pornind de la o baza data. Am atins probleme delicate de etica medicala (subiectul meu favorit) si am ajuns la noi intrebari si din alte domenii: Drepti vs nelegiuiti; rolul omului ca partener al lui Dumnezeu; demnitatea omului si Dumnezeu care Isi “risca chiar si Imaginea Sa” pentru a da omului ocazia de a fi bun; primul concept de democratie; este omul bun in esenta lui? Sunt deosebit de fericit pentru aceste intrebari, pentru aceste noi perspective. Cred ca gasirea unei noi intrebari, poate genera o bucurie mai mare chiar decat gasirea unui nou raspuns. Prefer un raspuns care naste alte intrebari unui raspuns autosuficient. Insusi procesul cognitiv pe care-l parcurgem impreuna prin punerea in lumina a unor noi intrebari este precum o simfonie. Iar grupul este precum o orchestra. Un instument canta foarte frumos si de unul singur. Dar daca se aduna la un loc mai multe instrumente, care canta impreuna aparent melodii diferite, se creeaza o simfonie unitare care incanta spiritul.

Traim intr-o perioada macinata de crize: economica, criza morala, criza ecologica, criza de identitate, etc Cred ca una din marile provocari ale generatiei noastre este identificarea noastra ca popor si ca indivizi. Promovarea valorilor mostenite, dar si adaptarea acestora la contextele contentemporane. Cred ca procesul de “Na’se Adam” nu s-a incheiat, ci continua. E un proces dinamic in care deciziile pe care le luam, alegerile zilnice atat in problemele marunte cat si in cele care privesc luarea de atitudine si implicare (sau neimplicare) intr-o problema nasc noi oameni. In ce masura, contribuim noi la evolutia creatiei? Vorbim despre evolutia si dezvoltarea creatiei, vorbim despre un progres sau despre un regres? Creem sau distrugem? Eu ce fac? Dumnezeu ne-a dat directivele omnivalabile, valorile eterne, iar noi trebuie sa avem intelepciunea de a le patrunde sensul, de a le intelege semnificatia in timpurile noastre. Si acest proces am constatat ca se desfasoara cel mai bine in grup, in comunitate. Unde apar idei noi, se nasc puncte de vedere diferite asupra aceleiasi probleme, si nu piere nici un cuvant din patrimoniul mostenit ci se imbogateste mereu cu gandurile noastre sau cu perspective care au fost deja inoculate in intelepciunea straveche iar noi le-am redescoperit.

Lectia belgiana

2009-07-15T09:24:00.001+03:00

Zilele acestea am avut ocazia sa invat ceva “nou” inspirat de un grup de tineri din Belgia. Avand o colaborare mai veche cu o asociatie din aceasta tara, acum circa 3-4 luni, m-au contactat cativa tineri cercetasi belgieni si m-au rugat sa ma interesez de o posibilitate de a face ceva caritativ in Romania. M-am gandit la satul Belfir, langa Tinca, unde este un orfelinat pe care l-am tot vizitat cu colegii de la Rotaract si unde se afla in ingrijire, cam 20 de copii. Si anul trecut a fost un grup de belgieni la ei in vizita, si puteam sa continuam proiectul tot la Belfir. Le-am propus aceasta varianta: o tabara de o saptamana pentru copiii mai putin norocosi. Am vorbit si cu preotul care conduce caminul pentru copii, si toata lumea a fost foarte incantata.

Proiectul s-a numit “podul prieteniei” si ne-am propus sa realizam un “pod” care sa faca o conexiune intre Bruxelles si Belfir, mai precis intre sufletele cercetasilor belgieni si sufletele copiiilor din Belfir. Daca anul trecut, au fost cam 25-30 de beneficiari ai proiectului, anul acesta, au venit copii si din alte sate, fiind in total 130 de copii de animat. Belgienii nu s-au speriat de provocare, ci au inceput sa se pregateasca temeinic. De obicei in mediul rural, in vacanta de vara, copiii nu merg in tabere si excursii ci isi ajuta parintii la treburile gospodaresti. Noi am incercat prin aceasta tabara sa le oferim o alternativa de petrecere a timpului liber potrivita pentru varsta lor, si in fiecare zi au fost organizate intreceri sportive, jocuri de echipa, ateliere de marochinarie si in ultima zi un foc mare de tabara.

Am avut norocul sa acumulez o experienta destul de semnificativa in mediul organizatiilor studentesti, in multi ani de activitate atat pe plan local cat si national. Modul de a privi o problema, si de a trece la rezolvarea ei izvoraste din conceptiile si ideile oamenilor care lucreaza la acea problema. Am invatat care este modul de lucru la noi si care este felul nostru de a privi lucrurile. Sa luam spre exemplu Asociatia Studentilor X din orasul Y din Romania. Aceasta asociatie identifica o problema, si isi propune sa faca un proiect de caritate. Urmeaza scrierea unei prezentari stufoase a proiectului, redactarea unei cereri de finantare si umblatul “din usa in usa” pe la companii pentru ca gasi sponsorizari pentru realizarea proiectului. Practic, Asociatia Studentilor X face un proiect de caritate pe banii unei firme Z. Si la toata lumea din Romania, i se pare ca fiind cel mai firesc si obisnuit lucru.

Belgienii, au inceput pregatirile inainte cu 3-4 luni inainte sa vina in Romania. Au facut serate tematice si petreceri cu bilet de intrare. Au mers cu masinile in regiunea Champagne, au cumparat sampanie si au vandut-o un pic mai scump in Belgia. Au mers in gradinile oamenilor si le-au facut curat contra cost. Si au economisit fiecare banut strans pe care l-au muncit pentru ca sa poata sa vina in Romania. Rezultatul? Un grup de 15 tineri cu varsta cuprinsa intre 16 si 17 ani, impreuna cu 3 lideri de 24-25 de ani, au venit cu 2 microbuze, mii de kilometri, de la Bruxelles pana la Belfir pentru a organiza tabara pentru 130 de copii din medii defavorizate. Nu au cerut de la nimeni nici o sponsorizare. Au dorit sa faca un proiect caritativ, au muncit si au castigat banii proprii pentru a face proiectul. Si la toata lumea din Belgia, i se pare ca fiind cel mai firesc si obisnuit lucru.

Nu vreau sa spun care din cele doua variante este corecta. Sunt convins ca exista contexte si contexte. Poate nu exista varianta corecta sau gresita. Dar exista puncte de vedere diferite despre acelasi lucru. Vreau sa spun cat de important este sa vedem lumea si cu alti ochi. Sa privim problemele si din alta perspectiva, si sa gasim solutii pentru rezolvarea lor si dincolo de tiparele clasice care s-au inradacinat in cultura noastra. Vreau doar sa spun ca lucrurile pot fi facute si altfel, si nu trebuie sa uitam aceasta. Este o experienta extrem de pretioasa, care te imbogateste enorm. Sa inveti sa privesti lucrurile din perspective diferite. Astfel ai mai multe optiuni pentru a alege, cum sa rezolvi o problema identificata.

Copiii vad… copiii fac…

2009-06-18T23:40:00.002+03:00

Pentru a pastra o oarecare regularitate a postarilor pe blog, macar una pe saptamana, vin sa va impartasesc o parte din experientele acumulate de la ultima postare. Vezi Ligia ca sunt consecvent? : )

Am avut bucuria unei dupa amieze extrem de placute in compania unor prieteni dragi cu care am savurat impreuna un ceai de fructe si am povestit despre crezul nostru in valorile fundamentale ale vietii. Intr-adevar societatea romaneasca are nevoie de o infuzie de bun simt, de acord cu tine Silviu. Si mai cred ca generatia mea are nevoie de modele veritabile, care sa fie promovate, si nu de pseudomodelele cu care ne intoxica mass-media. Cred ca orice tanar are nevoie de puncte de referinta, de stabilitate, de povesti de succes profesional si moral, de la care sa se inspire. Nu vreau ca sintagma generatiei mele sa fie “ce bine-mi pare ca ai luat teapa”.

Revenind la cele lumesti, dincolo de faptul ca traiesc in Romania si asta desigur imi ocupa tot timpul, momentan sunt dedicat trup si suflet perioadei de sesiune si cate un pic, planurilor de vacanta.

Dar printre atatea activitati am gasit un filmulet pe facebook, si ulterior si pe youtube, care cred ca e bine sa-l vada cat mai multa lume.

Iata:

Alef, bet,…

2009-06-05T16:57:00.002+03:00

Pentru ca dragii mei prieteni mi-au atras atentia ca n-am mai scris de mult pe blog, am gasit de cuviinta sa impartasesc cu voi o noua experienta care o simt utila, care imbogateste intr-un fel aceste zile.

Desi am inceput sesiunea, si de cateva zile am o senzatia continua ca “theese days are not so good for science” cu o cantitate incomensurabila de informatii care trebuiesc intelese, inmagazinate si redate ulterior la examen, am constatat un lucru care m-a facut sa ma simt… confortabil in aceasta saptamana.

Am observat ca dupa 17 ani de scoala (mai am un an si termin si eu facultatea) am ajuns din nou sa trebuiasca sa invat sa citesc. Da. Am inceput sa invat sa citesc… alfabetul (sau alef bet-ul) ebraic. Sunt cateva reguli fundamentale de cunoscut, pe care daca le inveti bine de tot, poti citi cursiv. Bineinteles ca eu inca doar buchisesc literele, dar am remarcat cat de fericit ma face sa descopar cate un cuvant. Vad in fata mea niste simboluri neintelese pana acum, am langa mine un tabel cu traducerea acestor simboluri, si ma apuc sa le notez, litera cu litera, si in final devine un cuvant. Imi aduc aminte cand eram mic copil, in taberele cu cercetasii, cat de mult ne placea sa descifram semnele morse. Bucuria descoperirii lucrurilor noi. Se spune ca de aceea sunt fericiti copiii, pentru ca ei in fiecare zi descopera cate un lucru nou, in fiecare zi cuceresc o noua parte din univers. Adultii in marea lor majoritate, nu se mai mira de nimic si se lasa extrem de greu de impresionat. Poate ca din aceasta cauza sunt mai putin fericiti decat copiii. Un text alcatuit din simboluri, cu un tabel alaturat, este descifrat, simbolurile devin litere, si litera cu litera pana devin cuvinte si propozitii.

Poate e la fel si in viata. Sunt atatea lucruri care la inceput par fara sens, le vad dar nu le inteleg. Daca insa am un tabel cu semnificatia simbolurilor, fiecare lucru va incepe sa capete un nou sens. Un sens pe care sa-l inteleg. Si aceasta descoperire ma face fericit. In acest moment, ma gandesc ca tabelele respective, sunt de fapt maestrii nostrii. Mentorii nostrii intelepti care ne ghideaza pasii. Multumesc parintilor mei, dascalilor mei binevoitori, maestrilor mei, pentru ca ma ghideaza cu sfaturi care ma ajuta sa inteleg semnificatia simbolurilor din fata ochilor mei. Si astfel propozitia capata sens.

O noua viata

2009-05-25T22:41:00.002+03:00

As dori sa impartasesc cu voi o experienta deosebita pe care am trait-o azi. Am fost de garda la maternitate, si am asistat la o nastere. Eram cu inca 6 colegi de grupa si in fata ochilor nostri a intrat in lume o noua fiinta umana, un baietel. Inchid ochii si vad cum medicul a scos copilul din uterul mamei. Cu totii am ramas foarte impresionati.

A intrat o femeie in sala de operatie, si a iesit o mama. A fost o nastere prin cezariana, si cred ca aceasta experienta a avut o valoare deosebita atat pe plan profesional, vazand toate etapele interventiei, cat si pe plan uman, asistand la poate cel mai nobil gest pe care il poate face un om.

Cred ca momentul nasterii este oarecum o trauma pentru copil. Venind dintr-un mediu de siguranta si confort, intr-o lume straina, necunoscuta, e un factor de stress important. Cred ca cei care au primele contacte cu copilul trebuie sa fie foarte bine pregatiti profesional, sa amelioreze cat mai mult trauma copilului, sa-l faca sa se simta bine in noul mediu in care a ajuns. Mama si tatal copilului, nu mai sunt doar o femeie si un barbat. Sunt parinti. Nu mai sunt responsabili doar pentru ei ci si pentru o noua viata care depinde de ei in totalitate.

Studiul vietii intrauterine, si a primei perioade neonatale, cred ca poate reprezenta un factor important in intelegerea mecanismelor psihologice, emotionale, si comportamentale care stau la baza dezvoltarii noastre. Pe mine personal, m-a impresionat foarte mult cand am citit, ca si copiii viseaza inca din viata intrauterina. De aici putem intelege multe despre demnitatea fiintei umane, despre caracterul intangibil al dreptului la viata, al dreptului de a se naste, de a trai sanatos, intr-un mediu echilibrat, unul confortabil si propice pentru dezvoltarea trupului si sufletului uman.

De ce?

2009-05-05T09:17:00.001+03:00

Te rog sa te uiti la acest filmulet pana la capat si apoi sa te gandesti. Dureaza doar 57 de secunde, mai putin de 1 minut.

As vrea sa fac o campanie pe plan national impotriva consumului de alcool la volan. Se intampla atatea si atatea tragedii chiar si fara sa bei… poti fi oricat de bun sofer, daca pe contrasens vine un idiot… Cred ca trebuie actionat la mase, la tineri, prin educatie, singura modalitate este preventia.

Odata intamplata tragedia, nimeni nu mai poate reda fericirea familiei ramase in urma, sau sanatatea persoanei accidentate care a dobandit un handicap permanent.

De ce sa risc? De ce sa nu fac un gest de cumpatare si sa merg cu taxi, sau cu cineva care nu a baut si sa las masina acolo? Macar din dragoste fata de cei dragi mie, pe care nu vreau sa-i vad suferind pentru mine.

La Multi Ani Dennis!

2009-05-04T08:59:00.001+03:00

Azi e ziua unui prieten foarte drag! Iti urez cu mult drag “La Multi Ani” in sanatate, fericire, succese in toate planurile si tot ce-ti doresti alaturi de cei dragi! Sa-ti pastrezi calea inteleapta pe care ai pornit si pe mai departe. Sunt fericit si recunoscator pentru a avea prieteni ca si tine : )

Solidaritate oradeana

2009-05-03T21:29:00.001+03:00

O prietena draga m-a rugat sa promovez pe blog un concurs prin care putem ajuta un tanar oradean foarte talentat sa castige.

Iata si link-ul: Marius Pop

Marius Pop e un tanar din Oradea, l-am auzit de cateva ori cantand la chitara in clubul Blue Monday. Intotdeauna am fost adeptul ideei ca daca putem promova un oradean de-al nostru, care mai e si talentat, merita sa facem un mic efort. Inregistrarea pe site dureaza mai putin de 2 minute, si apoi il poti vota pe Marius. Va rog si pe voi daca credeti ca merita sa castige un oradean de-al nostru concursul dati un vot si promovati concursul printre cunostinte.

Sper sa castige!

Merci : )

Ia si citeste – tolle et legge

2009-04-23T23:15:00.001+03:00

Sunt obosit. Si totusi nu-mi vine sa cred. Nu vreau sa cred, si refuz sa cred.

Nu poate sa fie profilul tanarului de varsta mea, reprezentantul generatiei mele, tipul scuipator de coji de seminte, care isi petrece serile cu semenii sai in fata blocului, scuipand coji de seminte si diverse, de parca ar suferi de o boala pulmonara cronica. Nu cred ca acesta este profilul tanarului din generatia mea, umflat cu steroizi, uitat la solar, care se deplaseaza doar in bolizi cu sute de cai putere, de zeci de mii de euro, purtand kilograme de aur in gat si pe maini, toate pentru a sfida si sfida… si desigur, bolizii trebuie sa fie neaparat “tunati” si decorati cu coji de seminte pe interior…

Nu cred ca prototipul domnisoarei reprezentative pentru generatia mea trebuie sa fie uitata la solar o saptamana, sa se imbrace in culori stridente, cu kilograme de aur, si catelusi de companie de marimea unei batistute, care sa se plimbe in imbracaminte cat mai sumara mai provocativa…

Si toate acestea, cu abilitati de comunicare reduse la interjectii si onomatopee... Rolul tuturor acestor articole si accesorii fiind promovarea pseudovalorii si sfidarii excesive. Dar nu cred ca sunt doar ei… sau ca ei sunt chiar majoritatea. Si si daca e asa, nu cred ca sunt numai ei de vina. Nimeni nu cred ca se naste bun sau rau, ci devenim buni sau rai conform deciziilor pe care le luam, a mediului in care crestem, al modelelor pe care le avem pentru a fi urmate. Cred ca adevarul e undeva la mijloc, din nou…

Vorbind cu o prietena draga azi, mi-a venit ideea ca in loc de injectii cu steroizi sau botox, in loc sa adaugam iod in sarea de masa, ar trebui injectii masive de bun simt, un program amplu de vaccinare a populatiei cu bun simt, cu masura cu limita bunului simt. Al respectului fata de tine, fata de parintii tai, de iubita ta, si de cei din jurul tau… al respectului vietii in general…

Ceea ce m-a intristat insa, a fost stirea pe care am citit-o pe site-ul Bihoreanul. Un tanar de 19 ani din Marghita, a incercat sa o violeze pe doctorita care era de garda si-i acorda prim ajutor pentru o fractura. Ce putea fi in capul acelui om? Cum poti recurge la gesturi atat de animalice, vis a vis de salvatorul tau? Si bineinteles, comun pentru sistemul nostru juridic, “Individul a fost identificat imediat, dar a fost arestat abia azi, (n.r. joi), pentru că a trebuit audiat un martor, care era plecat din localitate”… si intre timp, putea sa faca ce…?

Profesia medicala este o profesie, dar si o vocatie. Voi scrie un post separat despre conceptia mea vis a vis de medicina, dar acest gest inuman, e ca un sacrilegiu. E muscarea mainii care iti reda viata, iti reda sanatatea. Cred ca e acel punct in care instinctul animalic suprima ratiunea umana si omul se dezumanizeaza. Nu ma pot nici revolta, chiar daca imi doresc sa ma revolt… ma pot doar intrista. Nu cred ca exista alt tratament pentru cei ajunsi in acest stadiu in afara de preventie. Si aici noi, eu, tu si fiecare dintre noi, care suntem in stare sa scriem si sa citim un blog cu ganduri alese, avem un rol. Incepand de la modelele promovate prin intermediul invatamantului: primar pana la universitar, continuand cu modelele promovate de mass-media, educatia in familie, parintii care sa-si faca timp pentru copiii lor, psihologi scolari adevarati si nu de forma, dascali adevarati si nu de forma. Prea multe aparente, prea multa glazura. Din ceva gol, nu poate iesi nimic plin, ci doar gol. Am sa inchei cu un gand al lui Francisco Goya: “Somnul ratiunii naste monstri, somnul respectului naste fiare” si cred ca somnul nostru, va naste prabusirea copiiilor nostri…

A movie to share : )

2009-04-22T20:59:00.006+03:00

Un film din 2003 care imi place sa-l vad si sa-l revad din cand in cand. Cred ca este un evergreen care merita revazut de multe ori cand simti nevoia. Si mai ales, in compania celor dragi:

Iata citatul cu care incepe:

De cate ori ma gandesc la starea lumii de azi,
Ma gandesc la portile de sosire de pe aeroportul Heathrow
In general se spune ca traim intr-o lume de ura si lacomie
dar eu nu vad doar atat.
Mie m-i se pare ca dragostea e peste tot.
Nu e intotdeauna recunoscuta sau facuta publica, dar ea exista
Parintii cu fii si fiicele, sotii cu sotiile,
prieteni, prietene… vechi amici.
Cand avioanele au lovit cele doua turnuri,
nici un apel de la cei de la bord nu a fost de ura sau razbunare
erau toate mesaje de dragoste.
Daca vei cauta, presimt ca vei gasi ca: Dragostea e peste tot

Quo vadis?

2009-04-20T21:43:00.003+03:00

Zilele acestea de vacanta mi-au venit foarte bine, pentru ca ultima perioada a fost un perpetuum mobile intre facultate, cabinet, si stagii la spital.

Am reusit sa vad cateva filme pe care mi le-am propus de mai de mult timp sa le vizionez. Printre cele cu vampiri si varcolaci, mi-au retinut atentia in mod deosebit “Into the wild” si “Alfie”.

As putea spune ca momentan sunt oarecum bulversat. Mi-au aparut, un fel de “intrebari” dar nici nu le pot numi astfel. Am facut o plimbare pana la cineva si ma gandeam intre timp la cei dragi mie, la familia mea, la prietenii mei dragi. In tot acest timp ma gandeam sa impartasesc pe blog o parte din ganduri, dar oare ce as putea sa scriu aici pe blog, care sa-mi exprime cat mai fidel starea de spirit din momentul de fata? Si trecand peste podul de pontoane din cartierul Iosia, am observat un apus de soare atat de frumos, parca iesit dintr-o lume utopica, ideala. Am avut ragazul sa-l admir cateva clipe, pur si simplu. Si uite, ca totusi, nu gasesc cuvintele potrivite pentru a-mi descrie starea de spirit, a-mi exterioriza oarecum trairile. Poate ca uneori nici nu trebuiesc folosite cuvinte. Poate ca unele lucruri cei care trebuiesc, le inteleg pe cai de comunicare paraverbale.

Impartasesc cu voi, o mica parte din cele doua filme, sper sa va trezeasca dorinta de le viziona:

Si ceva deosebit de special:

interviul vietii mele
Asculta mai multe audio Incredibil »