In 1967 intrasera in vigoare noile reguli anti-doping adoptate de catre Comitetul Olimpic International si care interziceau consumul de droguri de catre sportivi. Un an mai tarziu au avut loc Jocurile Olimpice de la Mexico City, jocuri la care organizatorii au avut ocazia sa puna in aplicare aceste reguli. Pentru ca un sportiv, atletul suedez Hans-Gunnar Liljenwall, a fost gasit dopat conform noilor reglementari.

Suedezul bause doua beri inainte de intrecerea la care urma sa participe, ca sa se calmeze. Alcoolul insa se gasea pe lista substantelor interzise de catre comitetul olimpic, rezultatul probelor anti-doping pentru care a fost selectat dupa intrecere iesind pozitiv.

Nu doar Liljenwall a fost suspendat ca urmare a acestui “incident”, intreaga echipa masculina de atletism a Suediei fiind descalificata de la Jocurile Olimpice din 1968 si nevoita astfel sa returneze medaliile de bronz pe care le castigasera.
 

Eroul negativ al fotbalului este un norvegian, Harald Aabrekk, destul de cunoscut in lumea fotbalului din peninsula scandinava pentru ca la un moment dat a facut parte din echipa de antrenori a nationalei Norvegiei (1999-2000). Dupa ce si-a petrecut intreaga cariera de jucator (1974-1982) la echipa Sogndal Fotball, a urmat o cariera de antrenor la aceeasi formatie, intamplarea ce l-a facut celebru petrecandu-se cand el se afla in aceasta din urma postura, de antrenor.
 
In 1995, in timpul unui meci dintre echipa sa si adversarii de la FK Bodø/Glimt, Harald Aabrekk a fost imbrancit de catre fizioterapeutul echipei adverse intr-un moment de tensiune al meciului. Cazut la pamant, Aabrekk a ramas in mod voluntar nemiscat chiar si dupa interventia medicului echipei si a echipajului de pe ambulanta aflata la stadion, motiv pentru care a fost dus cu salvarea la spital chiar daca nu patise nimic.

Intr-un interviu acordat ulterior unui ziar norvegian Aabrekk si-a cerut scuze pentru comportamentul sau ce a dus la intreruperea meciului declarand printre altele: “.. am simtit ca am stat intins pe pamant un pic cam prea mult dar nu mi-a pasat sa ma ridic asa ca am ramas acolo. Stateam intins si ma gandeam: Ce se intampla? Nu a fost ceva planificat si cu siguranta nu a fost o chestie prea desteapta din partea mea. As prefera sa o numesc o intrerupere a luciditatii.”

Aceasta intamplare nu i-a afectat cariera de antrenor, Harald Aabrekk ajungand ulterior sa lucreze pentru Federatia Norvegiana de Fotbal ca antrenor secund la nationala sub 21 de ani si mai tarziu, inaintea Campionatului European de Fotbal din 2000, ca antrenor secund al echipei nationale a Norvegiei.
 

 

Realizat in 1964 in coproductie cubanezo-rusa, filmul “Soy Cuba” (“Eu sunt Cuba”) nu a avut parte de o primire suficient de buna nici de catre publicul cubanez nici de catre cel rus. Motiv pentru care a cazut rapid in uitare. Pana cand, la inceputul anilor 90, a fost descoperit de catre 3 americani din industria filmului care au apelat la o mica companie independenta pentru cumpararea drepturilor de distributie ale filmului si restaurarea peliculei. Dupa restaurare filmul a fost prezentat in proiectii private lui Martin Scorseze si Francis Ford Coppola care au fost fascinati de realizarea lui Mikhail Kalatozov, in special cadrele de urmarire si secventele inregistrate folosind film infrarosu pentru exagerarea contrastului, si au acceptat sa il promoveze.

Filmul a fost difuzat publicului in 1995 cu ocazia unui festival de film de la New York si pelicula a fost brusc revitalizata, fiind ceruta intr-un numar mare de cinematografe americane. A mai avut parte de o prezentare la festivalul de film de la Cannes din 2003, consacrandu-l in randul filmelor de succes. Pelicula consta in 4 povesti despre suferintele cubanezilor si reactiile lor in contrast cu vietile spaniolilor si americanilor ce traiau pe insula, variind de la constientizare si uimire in primele povesti catre marsuri de gherila in ultima parte a sa. Intre povesti o voce feminina creditata ca fiind Vocea Cubei rosteste diverse lucruri precum “Eu sunt Cuba, Cuba cazinourilor dar si a oamenilor”. Iata mai jos secvente cu primele minute ale filmului:

Kursk aflandu-se destul de aproape de Romania, fiind suficient sa traversam Republica Moldova si Ucraina catre nord-est ca sa dam in regiunea ruseasca Kursk, de altfel puteti vedea in imagine conturul Marii Negre pentru o aproximare a localizarii regiunii. Anomalia magnetica a fost descoperita in 1773 de catre un cercetator rus ce pregatea hartile de cadastru ale Rusiei dar abia 100 de ani mai tarziu a fost investigata mai amanuntit in cadrul unui studiu geomagnetic asupra partii europene a Rusiei. A fost gasita cauza anomaliei si anume prezenta unor minereuri de fier in subsolul regiunii iar in anii 1920-1925 guvernul de la Moscova a declarat prioritara cercetarea si exploatarea lor, sperand in acelasi timp sa gaseasca si petrol.

Ei bine, petrol nu au descoperit in regiunea Kursk dar zacamintele de fier localizate acolo au oferit autoritatilor ruse oportunitati serioase de crestere economica bazata pe exploatarea lor. Minereurile bogate in fier sunt raspandinte pe o suprafata de aproximativ 120.000 de kilometri patrati, fiind estimate a se gasi in subsolul regiunii 25 de miliarde de tone de minereu avand o concentratie de fier de 32-37% si 30 de miliarde de tone avand o concentratie de fier de 52-66%, dintre acestea doar o foarte mica parte fiind extrase pana in prezent.
 

Un artist complet, Sabin Păutza a excelat atât in cariera de compozitor cât şi in cea de dirijor şi interpret. Aclamat pe scenele din întreaga lume, acesta revine la Iaşi pentru a conduce Spectacolul de Gală „Clasic 300” din data de 2 iunie 2012 cand va urca pe scenă alături de soprana Mioara Cortez şi de violonistul Gabriel Croitoru, cel căruia statul român i-a încredinţat celebra vioară Guarneri – „Cathedral”, cea pe care a cântat şi maestrul George Enescu. Iata in continuare un interviu acordat de Sabin Păutza inainte de concert:

Cât de des găsiţi timp pentru a vă întoarce în Iaşi?

Din 1990 vin cel puţin o dată pe an la Iaşi. Nu a trecut nici un an după Revoluţie în care să revin în ţară şi să nu trec pe la Iaşi, fie că ţineam cursuri la Conservator, fie aveam concerte la Filarmonică, fie amandouă, ca acum. Jumătate din cei din orchestra de la Filarmonică mi-au fost studenţi. Şi Viorel Munteanu mi-a fost student şi Bujor Prelipcean la fel. Am rămas în legătură cu oamenii aceştia şi îmi face plăcere să mă întorc la Iaşi. Eu aici am crescut, aici m-am realizat, nu la Bucureşti. Acolo am făcut facultatea, dar pentru mine Iaşul a fost oraşul de suflet, locul în care m-am simţit cel mai bine şi am crescut. Poate că nicăieri în altă parte nu aş fi putut face la fel. Cel puţin în perioada aceea când am venit eu, în ‘65 Iaşul avea o aură, un aer special. Erau nişte umbrea ici. Vedeai casa lui Codreanu, teiul lui Eminescu, aici era Junimea, Teatrul Naţional, erau scriitori, marii moldoveni care au făcut istorie şi au făcut cultură.

Venind în fiecare an, aţi putut remarca vreo schimbare a oraşului?

Iaşul a devenit un oraş cosmopolit. S-a împestriţat. Nu ştiu dacă e bine sau rău, dar nu mai este „dulcele târg al Ieşilor”. Din păcate, s-a modernizat, ca toate oraşele, dar această modernizare are şi aspecte negative. Simţi că se schimbă şi nu neapărat în bine. Eu zic că oamenii sfinţesc locul şi oamenii fac istoria şi eu zic că moldovenii sunt puternici şi nu vor uita nişte lucruri care ţin de tradiţie, de cultură, de mândria lor. Chiar şi limba asta… Eu când vin la Iaşi uit că sunt bănăţean. Când mă duc în Bucureşti nu vorbesc ca ei. Limba moldovenească are farmecul ei. Eu sper ca tânăra generaţie din Iaşi să nu se îndepărteze prea mult de acele generaţii care au făcut mândria Moldovei şi a Iaşului, oamenii aceia mari care au scris istoria, care au făcut teatru, muzică şi literatură la Iaşi. Iaşul a fost întotdeauna un puternic centru de cultură şi pentru mine a însemnat o pepinieră ideală pentru a mă dezvolta. Aici am început cariera mea de compozitor, de dirijor, de profesor şi de fiecare dată mă întorc cu mare plăcere. Încă mai am mulţi prieteni aici dar din păcate nu pot să îi văd pe toţi.

Ce veţi oferi ieşenilor pe 2 iunie, la Spectacolul „Clasic 300”?

Vor fi 14 selecţii muzicale. Dar vom oferi publicului şi surprize. Printre melodiile pe care le vom prezenta ieşenilor se regăseşte şi un medley cu muzică din filme. Orchestraţie la muzică din filme celebre, „Casablanca”, „Romeo şi Julieta”. Toată lumea recunoaşte melodiile acestea. Voi avea şi un aranjament propriu de-al meu cu melodiii ruseşti. Muzica lor e frumoasă. Vor fi cel puţin două ore de program pentru ieşeni.

Cum a fost reîntâlnirea cu foştii elevi la lucrul pentru Spectacolul de Gală „Clasic 300”?

A fost foarte bine. Eu sunt puţin stresat pentru că săptămâna viitoare nu putem repeta în toate zilele, pentru că mai sunt programate şi alte concerte. Trebuie să ne împărţim timpul iar pentru mine nu ajunge, pentru că programul spectacolului este unul foarte dens şi divers şi ia mult mai mult timp să-l cizelezi decât un spectacol obişnuit.

Ce gen de evenimente ar putea ridica statutul Iaşului?

Putem invita personalităţi. Dacă vine un solist mare, un actor mare asta se poate constitui într-un eveniment şi asta ridică pulsul urbei. Sunt oameni care vin şi schimbă ceva. Dacă aduci cântăreţi mari aici, poţi să faci un stadion plin. Am putea face multe lucruri, dar trebuie fonduri pentru acestea, trebuie sprijin de la autorităţi. Publicul ar fi doritor de astfel de evenimente şi acestea ar ridica şi Iaşul.
 

Cum inaltimi de peste 6.000 de metri gasim doar in muntii cei mai inalti ai planetei, va imaginati ca o aterizare la o astfel de altitudine nu este tocmai la indemana. Pentru ca pe de o parte la astfel de inaltimi nu prea exista locuri plane pe care sa poata ateriza vreo aeronava ci doar versanti, cat mai abrupti, pe de alta parte conditiile meteo neprielnice, la o astfel de inaltime existand curenti de aer puternici si imprevizibili si nu in ultimul rand oxigenul rarefiat care sa permita motoarelor avioanelor combustie si putere suficiente ca sa plece de acolo.

Cu toate acestea in mai 1960 un grup de alpinisti a reusit sa aterizeze pe o panta ceva mai putin inclinata a masivului Dhaulagiri (Muntele Alb) din Himalaya cu un avion de mici dimensiuni care i-a adus pe expeditionari mai aproape de varful de 8.167 metri, al 7-lea din lume, realizand astfel aterizarea la cea mai mare altitudine din lume, la 6.080 de metri.

Daca de ajuns au ajuns cu bine, nu acelasi lucru se poate spune despre soarta avionului care, dupa decolare, s-a prabusit in Valea Ascunsa, o vale ce separa varful cel mai inalt al lui Dhaulagiri de celelalte 4 varfuri ale muntelui, fiecare mai inalt de 7.000 de metri.
 

Peste 25.000 de specii de orhidee au fost descoperite si clasificate de-a lungul timpului de catre cercetatori si botanisti. Dar una singura dintre ele, descoperita chiar recent, spre finalul anului 2011, are darul de a inflori doar noaptea, stiut fiind faptul ca majoritatea speciilor de orhidee infloresc atat ziua cat si noaptea.

Aceasta noua specie descoperita, Bulbophyllum nocturnum, isi deschide florile la cateva ore dupa apusul soarelui si le inchide odata cu rasaritul, in acest moment nestiindu-se cum se realizeaza polenizarea florilor. Presupunerile se indreapta catre mustele nocturne, florile acestei specii fiind prea mici pentru a fi polenizate de catre fluturii nocturni.

Iar orhideea ar fi ramas necunoscuta daca nu ar fi incitat interesul unui botanist olandez, Ed de Vogel, care, aflat in insulele arhipeleagului Papua Noua Guinee, a observat cu surprindere ca bobocii acestei specii de orhidee pareau ca se ofilesc in timpul zilei desi ar fi trebuit sa se deschida in flori de aproximativ 2 centimetri diametru. De Vogel a luat planta in laboratorul sau din tara unde i-a studiat comportamentul si a realizat ca se afla in fata unei specii cu totul noua de orhidee.
 

Soprana Mioara Cortez este unul dintre cei trei invitaţi de marcă ai Spectacolului Clasic 300 ce va avea loc pe data de 2 iunie. Aceasta va urca pe scenă alături de dirijorul de renume internaţional Sabin Păutza şi de violonistul Gabriel Croitoru, cel căruia Statul Român i-a încredinţat celebra vioară Guarneri – „Cathedral”, cea pe care a cântat şi maestrul George Enescu si va interpreta arii cunoscute din repertoriul internaţional. Iata in continuare un interviu realizat cu soprana Mioara Cortez inainte de acest spectacol:

Cât de des reveniţi în Iaşul natal?

Eu vin în fiecare an pentru că am familia aici şi îmi face plăcere să mă întâlnesc cu surorile mele. Am tot aşteptat să fiu invitată să vin să cânt. Dar la cât de mult iubesc Iaşul şi la cât de mult cunosc acest public cald şi bun nu trebuia să revin decât într-un super-concert. Aşa mi se pare normal. Aştept cu mare plăcere să mă întâlnesc cu Filarmonica din Iaşi, cu dirijorul Sabin Păutza, căruia i-am cântat multe compoziţii cu mare dragoste. Erau compuse absolut superb. Va fi un concert de mare amploare.

Credeţi că un astfel de concert ar putea anima Iaşul?

Iaşul este acelaşi oraş istoric, muzical, cultural din toate punctele de vedere. Oamenii îl fac necultural. Eu iubesc acest oraş cum nu vă puteţi imagina. I-am dus prestigiul în toată lumea. Întotdeauna unde am cântat am vorbit despre Iaşi, despre Operă, despre Filarmonică. Pentru ca Iaşul să crească ar trebui în primul rând invitaţi oameni de valoare care să facă muzică. Dar pentru asta trebuie bani, trebuie susţinere. Şi în şcoli ar trebui reintrodusă muzica. Ar trebui de la grădiniţă să pui copilul să asculte, să înveţe muzică, să-l duci la concert, la Operă. Educaţia porneşte de mic. Eu m-am născut într-o familie de muzicieni şi de aceea m-am lipit şi eu şi surorile mele de muzică. Ţin minte că fugeam de la şcoală ca să merg la Filarmonică sau la Operă. Dar mulţi copii nu provin din familii de muzicieni. Şi dacă adultul nu se duce la Operă sau la Filarmonică, nici copilului n-o să-i inoculeze dragostea pentru acest tip de muzică.

Aveţi o arie preferată?

Toate ariile le cânt cu mare plăcere. Nu am o arie preferată, pentru că pe toate le trec prin filtrul sufletului meu. Atât de mult mă confund cu personajul, cu rolul din opera respectivă încât publicul simte acest lucru şi mă iubeşte.

V-aţi gândit vreodată să vă întoarceţi definitiv în ţară?

Da, bineînţeles. Eu şi soţul meu am plecat pentru că el are toate rudele în Canada unde ne-am stabilit. E greu să te acomodezi într-un loc străin, dar acolo totul era pregătit pentru noi. Concertele sunt diferite acolo. Muzica de operă nu este foarte gustată. Abia după ce cântam lumea reacţiona.

Descrieţi în câteva cuvinte esenţa Iaşului cultural

Un oraş atât de frumos ca Iaşul, care are universităţi de toate felurile, are Filarmonică, Teatru, Operă, Teatru de Copii, muzee are o rădăcină extraordinară care dăinuie de atâta timp. Nu poţi trăi fără trecut. De aici porneşti. Iaşul este unul dintre puţinele oraşe ale României care se bucură de toate acestea conglomerate, şi chiar din lume. De fiecare dată când mă întorc descopăr un alt Iaşi, mai frumos, mai bine pus la punct.
 

Sambata 2 iunie va avea loc la Iasi un super-concert organizat in cadrul evenimentului de mai mare aploare gazduit de orasul moldovenesc si anume Iaşi Educational Trade Show – IETS. Concertul “Clasic 300″ ii aduce in fata spectatorilor pentru cateva ore de neuitat pe bine-cunoscutii Sabin Păutza – dirijor de renume internaţional, soprana Mioara Cortez si violonistii Gabriel Croitoru si Bujor Prelipcean, acesta din urma fiind si Director General al Filarmonicii de Stat “Moldova” din Iasi.
 
Ca un preambul la spectacolul de saptamana viitoare iata un interviu acordat de catre Bujor Prelipcean organizatorilor evenimentului:

Ce poate face Iaşul pentru a se ridica la renumele de Capitală Culturală Europeană?

Aceasta este o întrebare dureroasă, pe care mi-o pun şi eu deseori. Iaşului îi lipsesc multe. Îi lipsesc oameni cu minte, cu iniţiativă, îi lipsesc bani pentru refacerea structurii. Nu poţi să te numeşti oraş cultural european fără să ai sălile de concert perfect puse la punct. Toţi dorim ca Iaşul să fie Capitala Culturală a Europei, a României nu mai vorbim.

Ce fel de evenimente ar putea propulsa Iaşul în rândul marilor oraşe ale lumii?

Evenimentele culturale, pe care le fac Filarmonica, Opera sau Teatrul Naţional sunt evenimente care accidental, cum facem noi în cadrul Iaşi Educational Trade Show – concertul de pe data de 2 iunie, se pot face în stradă. Cultura se face în săli de concert adevărate, aşa cum se întâmplă la Paris, la Viena, la Munchen, la Milano. Este foarte interesant să avem câteva evenimente marcante. Aceste concerte în aer liber trebuie făcute. Filarmonica din Londra cântă în Hyde Park sau cea din New York cântă în Central Park.

Iaşi Educational Trade Show ar putea constitui un punct de susţinere pentru Iaşi – Capitală Culturală Europeană?

Iubesc foarte mult entuziasmul cu care s-a organizat acest eveniment şi de aceea am sărit în barca sa. Astfel de manifestări, precum Spectacolul susţinut de Filarmonică, îşi pot aduce, bineînţeles, beneficiul lor. Lumea poate participa masiv la astfel de manifestări. Poate ar trebui găsit un loc mai propice, unde lumea să poată sta pe pături, cum se întâmplă în Berlin.

Descrieţi în câteva cuvinte esenţa Iaşului Cultural

Iaşul, din punctul meu de vedere este o adevărată capitală a trecutului. A prezentului încă nu este şi am speranţa şi mă rog lui Dumnezeu ca Iaşul să fie o capitală a viitorului.
 

Nu toata lumea merge la Paris ca sa se plimbe. Unii dintre noi, la costum si cravata, ajung la Paris si in arondismentul 19 in particular pentru targuri comerciale, intalniri de afaceri si alte de genul acesta. Prilej cu care am aflat despre minunata constructie din Parc de la Villette (unul dintre cele mai mari parcuri din Paris) ca pe vremuri a servit drept.. abator, aceasta zona a orasului fiind intre 1867 si 1979 una dedicata industriasilor din aria prelucrarii carnurilor.
 
Pare incredibil dat fiind aspectul actual al locurilor. Cele 55 de hectare ce gazduiau abatoare si piete de desfacere a produselor de provenienta animala au fost dezafectate si redate orasului, doar Grande halle de la Villette ramanand in picioare si fiind restaurata. Acum Grande Halle este o minunatie din sticla, inclusiv o parte din acoperis fiind transparent, ce acopera o suprafata de 20.000 de metri patrati ce se poate constitui si intr-un obiectiv turistic daca ajungeti in zona.

Cladirea actuala serveste drept loc pentru organizarea de targuri si expozitii in timp ce zona adiacenta, plina de verdeata este locul in care sunt rulate filme de cinema in aer liber ori au loc concerte si festivaluri de muzica si teatru. Alaturi se gasesc si filarmonica din Paris in cadrul Cité de la Musique si Cité des Sciences et de l’Industrie cu expozitiile si muzeele aferente.