Este de notorietate că noi românii venim dintr-un univers al altor reprezentări valorice, în care însăşi răsturnarea acestora a fost politică de stat, gândirea filosofică era orientată numai spre ateism şi materialism, dialogul fiind deturnat de la sensul lui real, devenind univoc ca direcţie şi argumentaţie.

In cei peste douăzeci de ani de la evenimentele din decembrie 89 am declamat prea firav logosul democratic. Sintagma des folosită, „democraţie prost înţeleasă”, uzitată cu orce prilejuri de mulţi lideri de opinie, nu a lăsat decât o vagă impresie asupra sensului şi temeliei statului democratic. Mai mult, a generat confuzii, rătăciri şi intoleranţă, chiar.

Pe cărările întortocheate ale istoriei noastre postdecembriste nu a fost însuşit un adevăr elementar: o democraţie nu se poate construi pe minciună ci numai şi numai pe adevăr ca valoare etică imuabilă. Vă mai amintiţi cât am fosaţiat minţiţi şi amăgiţi în acest timp?. Cât suntem în continuare prostiţi şi ignoraţi! Ca să nu mai vorbim de perspectivele viitoare ale tinerimii!! Statul democratic nu poate accede spre afirmarea lui ca atare, în condiţiile slecţiei subiective a resurselor umane. Adică nu putem vorbi de democraţie atâta vreme cât şansele de reuşită în viaţă ale populaţiei sunt stabilite de criterii aberante, politice, familiale, sau determinate de corupţie. Nici aruncarea reciprocă a injuriilor, a criticilor nefondate, sau a anatemelor propagandistice nu aduc ceva constructiv la edificarea unei reale democraţii. In această situaţie vă propun următoarea atitudine: STOP! Apropiaţi-vă, chemaţi înţelepţii statului, spuneţi-vă toate beteşugurile, păcatele şi faceti-vă toate reproşurile..,.AJUNGE! Incercaţi să găsiţi soluţii. Oare nu le vedeţi? Uitaţi-vă în jur, găsiţi dezlegări ale problematicii contemporane, nu mai faceţi pe deştepţii căile sunt aci, la vedere! Dece nu dialogaţi? Nu vedeţi că starea de confuzie a populaţiei, sărăcirea spirituală şi materială a unei bune părţi a ei, lipsa unui orizont de aşteptare optimist demolează orice speranţă revigoratoare a naţiei?

Ne scufundăm într-o suferinţă ce generează incomodităţi în exercitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ceea ce blochează drumul spre adevăr, imposibil de găsit fără libertate! Aşadar ne aflăm în faţa unui imens deficit moral generator de grave prejudicii. Din această cauză cei mai mulţi nu văd pădurea din cauza copacilor, nu văd ce ţară avem, ce relief, ce ape, ce resurse naturale şi câţi oameni minunaţi mai sunt încă pe aceste meleaguri. Ce aţi uitat de sinceritate, pace, înţelegere, dragoste, strămoşi? Aţi uitat HORA UNIRII?

Suntem la început de integrare într-un imperiu! Chiar nu avem nici o urmă de mândrie, intrăm goi aici? Mai cugetaţi!! Dacă nu reuşiţi, zbieraţi, ca viţelul din poveste!

Articole asemanatoare

• Concediul lui Papura-Voda (2)
• Papura-Voda continua (1)
• Vă ordon, căcaţi-vă! (0)
• O companie de 0 lei (abonamentul) (2)
• Gâlceava inutilă (0)

Bohinj Lake

Canionul Vintgar

Articole asemanatoare

• Zu Osterreich, bitte schon! (1)
• Concediul lui Papura-Voda (2)
• China, ca o iubire dintai (4)
• “Nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc” (0)
• America din filme (1) (11)

Grija si calitatea se vad imediat cum treci granita. Dar si in preturi. Aveti grija daca alimentati la primele benzinarii dupa ce treceti granita s-ar putea sa fie mult mai scump (15c/litru) decat in orasele urmatoare (adica: 1.3E benzina 95 fata de 1.16E). De fapt, aveam sa ne dam noi seama, benzina e mult mai scumpa pe autostrada decat in oras, fie el mic sau mare.  Fata de Slovacia mancarea este cam cu 20-25% mai scumpa. Daca acolo luam un pranz cu 25, aici trebuie sa lasi cam 30. Rata de 25% se mentine si la cazare unde pentru 21E primim o camera mare cu ferestre pe 2 parti catre pajisti, dealuri si muscate la ferestrele caselor.

Nu se aude nici un zgomot. Este liniste perfecta. Trecut de miezul noptii la Fladnitz. Undeva in Austria, in Almendland. Tinutul tipic dupa spusele lor pentru pajisti, pasuni si ‘milci’. Nici greierii nu se mai aud. Aproape ca l-am uitat pe vecinul de acasa care de 2 luni imi strica serile si weekend-urile cu latraturile lui hip-hop puse in continuu la volum maxim de la etajul 6. Noi stam la 1, la scara alaturata.

In prima zi am adormit pe pajiste. La frei-herr-i astia de austrieci, desi gasesti tot ce vrei si lumea se plimba bine mersi in jurul lacului, nu s-a prins inca nimeni ce gustos e un gratar facut la iarba verde pe marginea apei. Asa ca n-am simtit miros de mici si n-am vazut nici un fum gros inundand padurea. Prin urmare nu m-am putut simti ca acasa

Hochlantsch & Barenschutzklamm

Daca in prima zi Urska a fost cam dezamagita, gandindu-se la cele 4 zile de plictis care ne asteptau, soarele insistent ne-a facut sa abandonam planul de leneveala si odihna si sa cautam niste trasee. Si le-am gasit: la 10 km de ‘tabara’ noastra se afla lacul Teichalm, frecventat de o serie de turisti echipati ca pentru cucerirea Himalayei: bocanci sanatosi, bete de trekking, pantaloni si tricouri asemenea (la un moment dat Urska era de rasul lumii cu picioarele goale in sandalele de munte marca Teva), desi primul traseu a fost de pantofari: de la 1200 am urcat spre un varfulet de 1722: Hochlantsch, un fel de ‘Moldoveanu’ local, caci toata lumea se poza mandra pe el…Ce am remarcat, totusi, cu uimire: o multime de pensionari la vreo 70-80 de ani, se aventurau pe traseu cot la cot cu cei tineri, tinand pasul fara sa cracneasca, spre deosebire de altii, care se tot vaicareau . Pentru variatie, am coborat pe alta ruta si, ce sa vezi: dupa ce ne-am potolit setea cu niste bere Goser la o cabanuta (Steirischer Jockl), cu o vedere fantastica asupra vailor si satelor din zona, niste trepte din spatele cabanei ne-au condus catre o bisericuta cuibarita in munte, cu un nume de poveste: Schusserlbrunn.

Al doilea traseu a fost de-a dreptul uluitor: pornind tot de la lacul Teichalm, cu un popas binemeritat la o alta cabanuta cu bere rece si o herghelie de cai, Guter Hirt, coboram prin padure o panta serioasa, pe o parte a muntelui, ca s-o urcam apoi la loc prin canionul Barenschutzklamm, amenajat cu 163 de scari (atentie, scari de aproximativ 6 m lungime, nu trepte!) pozitionate cand orizontal, cand vertical, cand oblic, urmand firul raului Mixnitz care formeaza o serie de cascade de-a lungul cursului sau si ne dezvaluie frumuseti greu de banuit. Practic, o bijuterie bine protejata si prea putin mediatizata, un fel de canionul 7 scari de la Timisul de Jos, dar mult mai lung si mai spectaculos… Un amanunt haios de pe traseu: la un moment dat, pe cand unii dintre noi urcau din greu o panta, mai mult odihnindu-se decat mergand, ne depasesc 2 personaje desprinse parca din filmul Robocop care urcau militareste panta, tinandu-se de mana si asudand in acelasi ritm, fara sa clipeasca, cu niste figuri metalice de Fuhrer, de parca batutul pasului de defilare in panta era miza vietii lor. Cuplul ne-a amuzat teribil, caci faceau o nota total discordanta fata de oricine altcineva de pe acolo si mai ales fata de noi…

Parasim Austria dupa 4 zile, incantati ca am mai descoperit o parte nestiuta a sa, cu promisiunea ca vom reveni pentru locurile neexplorate inca…si ei ii pare rau dupa noi, caci norii ne urmaresc si se dezlantuie intr-o ploaie torentiala, facandu-ne sa traim un sentiment de deja vu, caci tot pe o ploaie torentiala am trecut din Ungaria in Slovacia…

Articole asemanatoare

• Slovenia (6)
• Papura-Voda continua (1)
• Concediul lui Papura-Voda (2)
• Cu francezul pe cararile patriei (I) (1)
• “Nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc” (0)

La Spa intre munti

Dupa o documentare serioasa si numeroase deliberari, caci oferta de izvoare termale in zona era bogata, pornim dis de dimineata (adica pe la 10) spre ‘pomul laudat’: statiunea Besenova, ghidati de numeroasele afise cu o frumoasa slovaca zambind multumita dupa o baie cu litiu, care se pare ca are efecte benefice asupra psihicului, inducand o stare de calm…

Gasim locul, platim 30 de euroi pentru 3 ore, ne echipam in costume de baie si ne grabim sa profitam la maximum de beneficiile litiului! Locul arata ca un fel de Aqua Park, cu bazine exterioare si interioare, cu tobogane cu apa, cu niste ‘valtori’ in care rulau mai multe programe de masaj: bulbuci mari in mijloc, apoi bulbuci fini cu masaj la spate, la talpi etc. Piscinele interioare erau din inox si aveau apa clorurata, incalzita pana la 30 grade, iar cele exterioare erau cu litiu, iar temperatura ajungea pana la 40 de grade.

Ciudatenia consta in faptul ca afara nu erau mai mult de 20 de grade, drept pentru care ne-am grabit sa incercam toate bazinele ca sa ne incalzim ‘pieile de gaina’…De plaja nici nu putea fi vorba: a fost mai tot timpul innorat si ultra-frig. Preferatul meu a fost toboganul cu apa din interior, caci la cel exterior am dardait de frig, iar la final am luat o gura sanatoasa de litiu, care m-a calmat de tot! Pe cel interior cred ca m-am dat de vreo 15 ori, iar Ursul de vreo 3, caci avea o mare problema: EL NU ALUNECA si se trezea ‘masat’ cu niste picioare in cap de cei care porneau in spatele lui…

La final nu am apucat sa ne tihneasca starea de calm indusa de litiu, caci Ursul s-a confruntat cu o noua problema: vestiarul in care incuiase hainele s-a blocat, asa ca a fost nevoit sa cheme personalul care nu vorbea engleza, care a chemat paza care nici ea nu vorbea engleza, dar pana la urma totul s-a rezolvat, ne-am recuperat rucsacul si cheile de la masina si am pornit sa mai exploram zona.

Am dat o tura cu masina in jurul lacului de acumulare Mara (Liptovskej Mare, cum ii spun ei), am mancat la o ‘coliba’ un peste si-o rata cu varza, apoi ne-am indreptat catre pontonul de unde se organizau plimbari cu vaporasul pe lac. Acolo, ce sa vezi: vaporasul tocmai sosea, iar o mare de pensionari, care in carje, care pe picioarele lor, au coborat inghesuindu-se ‘romaneste’ ca sa faca loc unei alte hoarde care abia astepta imbarcarea. Pentru noi, evident nu era loc, caci tura (scurtata la 1/2 h) era rezervata pensionarilor, dar cu un argument potrivit, asortat cu o privire de miloaga, l-am convins pe secundul capitanului sa ne primeasca si pe noi.

Pe vas, galagie mare, pensionarii ne priveau curiosi, ca pe niste intrusi care le cotropisera vasul, iar unul mai indraznet, care duhnea a bautura, il tot hartuia pe Ursu’ sa-i faca niste poze profesioniste, dupa ce i-a vazut Canonul si a dedus imediat ca e un mare fotograf!

Facem turul lacului la jumatate de timp si jumatate de pret, apoi ne indreptam spre casa, multumiti ca am bifat cele 2 obiective programate pentru azi.

Tatra Mare – cum ar fi sa aveti telecabina pana pe Moldoveanu?

De cand am facut planul sa stam in apropierea muntilor Tatra mi-am pus in gand sa urcam si pe unul din varfurile cele mai inalte ale lantului carpatic. Cel mai impunator este si acum Lomnicky Stit (2634m, un pic mai mult decat Moldoveanu), si, pana in 1837 s-a crezut ca ar fi si cel mai inalt. Are un perete vertical de mare inaltime care il face un bun candidat pentru asta. Insa, cel mai inalt este totusi Gerlacovski stit (2655m), un varf de forma pirmaidala, aflat ‘mai in spate’ tinand cont de abordarea noastra de la Tatranska Lomnica catre N-V.

Incercand sa ma informez despre el, am gasit cateva moduri de ‘atac’, insa se pare ca nici unul nu ne era de folos. De ce? Varfurile din Tatra slovaca par a face parte dintr-un club exclusivist (de parca ar fi optmiari) – poti ajunge pe ele doar cu ghid, altfel este interzis. Sau cu telecabina acolo unde exista. Aici era. Si se putea lua chiar de la Tatranska Lomnica (~900m) pana la Start (1145m), de acolo mai departe la Skalnate Pleso (1751m). Astea erau pe sistem gondola. De la Skalnate Pleso catre Lomnicky este o telecabina micuta care te duce abrupt catre varf. Cand am ajuns noi pe la ora 3, urcand pe jos de la Tatranska Lomnica la Skalnate Pleso, nu mai erau bilete! Tickets are sold out! Pentru toata ziua. Desi vreau sa va spun ca nu mi s-au parut ieftine – 20E de persoana, obligatoriu dus-intors. Si am vazut telecabina urcand si la ora 6. Citisem ca ei au sistemul de urcare pe cablu catre varf din 1940, si la vremea aia era chiar cel mai modern din Europa. Si ca nu te lasa sa stai pe varf mai mult de 50 de minute, ca sa nu se creeze aglomeratie. Tot pe varf exista si un mic hotel, cu tot confortul unde iti poti petrece o noapte romantica cu iubita pentru doar 430 de euro ?!?

Una peste alta, ne-am vazut nevoiti sa renuntam. Ne-am consolat cu o plimbare cu telescaunul catre Lomnicke sedlo (2190m, 8E de persoana), aflata in stanga varfului, pe unde probabil ar fi trecut si traseul de urcare cu piciorul.

Dupa cate am citit, daca incerci sa mergi pe traseu de capul tau te depisteaza si te amendeaza. Cica, chestia cu ghidul ar fi din motive de securitate. Chipurile. Datorita acestei masuri, accidentele montane sunt mult mai putine decat in alte parti. Bineinteles, dar motivele restrictiei sunt probabil de natura comerciala. Cand am intrebat la info daca putem aveaun ghid, ni s-a spus ca trebuia sa venim cu o zi inainte si oricum era ‘much more expensive than the cable-car’. Cel putin pana la Lomnicke sedlo de la Skalnate Pleso se vedea clar zig-zag-ul cararii pe versanti pe sub telecabina, fara un grad mare de dificultate. Va mai dau un amanunt: la ei nu vine Salvamont-ul decat daca iti faci asigurare speciala pentru asta (recte: alti bani), altfel ei se exonereaza de orice raspundere.

De apreciat: privelistea de la lac (Skalnate Pleso) si de la Lomnicke sedlo, de unde se vede ca-n palma culoarul dintre munti si valea raului Vah.

Nu mi-au placut: la slovaci muntele incepe practic de la 1700 – pana acolo: lucrari, cabluri trase, defrisari; cel putin in zona de pana la start ziceai ca a avut loc o petrecere de orci nervoase din Stapanul inelelor. Resturi de copaci culcati la pamant, radacini, excavatoare, constructii, busteni aruncati. Chiar nu stiu ce vor sa faca. Se pregatesc de iarna? De schi?

Marcajele sunt foarte proaste, iar daca nu cunosti limba ai toate sansele sa ratacesti drumul sau sa te lungesti pe alte rute. Cel putin in zona macelului de la inceput erau foarte rare si micute. Din punctul asta de vedere cred ca si noi ii batem!

Plusuri:

(+) berile diverse de 10 grade si 12 grade (Zlaty Bazant, de exemplu) – la restaurant serveau doar din astea si mincarea buna de la ‘colibe’ (aproximativ 25 euro/ 2 persoane, 1 fel principal + salata + desert + 1 bere).

(+) camaruta in care am stat era foarte confortabila, desi micuta. Internet, balcon. Iar dimineata ne trezeam direct cu cerul in priviri (fiind la mansarda, avea un geam in tavan).

Cand am coborat de la Lomnicke sedlo (ultimii, bineinteles pe sub telescaun se adunau caprele negre.

Si poze:

Tatra mica

Liptovskej Mara

Tatra Mare

Catre Austria

Articole asemanatoare

• Concediul lui Papura-Voda (2)
• La Porţile Imperiului (0)
• Zu Osterreich, bitte schon! (1)
• Cu francezul pe cararile patriei (I) (1)
• “Nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc” (0)

Iute, liguşitor cu şefii şi îngâmfat faţă de „proşti”, lacom, porneşte mai întâi pe calea bătătorită a introducerii apei potabile în comună, prin programele europene. Zis şi făcut! Ce de studii, ce de fezabilităţi, ce „idei”! Una peste alta banii grei se consumă. Comuna e „arată” gropile şi noroiul acoperă asfaltul! Alţi bani, alte sume fabuloase pentru „canalizare”, alte datorii imense… Urmează staţia de epurare. Partea bună e că ce s-a putut trage s-a tras iar muncitorii au avut de lucru. Partea proastă e că nu e apă! Drept care în căutarea de soluţii, acum după ce oamenii şi-au făcut instalaţiile sanitare, şi au rămas cu WC-urile pline, s-a anunţat că apa curge numai între orele şase şi opt dimineaţa. Un coleg de „suferinţă” al primarului i-a sugerat titlu de mai sus: „ la orele şase dimineaţa, cetăţeni ai Unguriului, vă ordon să vă căcaţi!”

Articole asemanatoare

• La Porţile Imperiului (0)
• Concediul lui Papura-Voda (2)
• O companie de 0 lei (abonamentul) (2)
• Gâlceava inutilă (0)
• Un Eurovision cu fior…duri (2)

As fi vrut sa zic ca da, ca sunt satul de Romania, de serviciile de aici si de stresul pe care il intampini in fiecare zi ca sa te feresti de tepe si alte surprize (vecini iubitori de manele sau hip-hop, de pilda!). N-am avut insa ocazia sa raspund.

Pentru concediul de anul asta am ales o zona din Europa centrala, unde speram noi sa fie mai liniste si mai civilizat. Nici macar la mare(a neagra) nu mergem, fie ea la romani sau la bulgari.

O surpriza placuta la iesirea din Romania. Daca iesiti pe la Oradea/Bors si veniti de la Cluj ati putea trage la pensiunea Route 60 (in Ciucea, inainte de Negreni). Preturi decente (80 RON camera dubla, pentru inca 10 RON de persoana primiti mic dejun suedez), servicii prompte, curat, wi-fi all over, iar dotarile chiar respecta stelele pe care le are. Parca 3. De revenit.

Prima destinatie: Slovacia, prima impresie: proasta. Domnisoara de la vandut vignete crede ca suntem un pic redusi si nu intelegem diferenta dinte 4,90E si 5E si nici macar nu schiteaza vreun gest cum ca ar trebui sa ne dea restul. Suntem obisnuiti din Romania, cu simtul drepturilor consumatorului atrofiat, asa ca o lasam. Diferenta dintre Ungaria si Slovacia e vizibila, de la covorul asfaltic, la stilul de condus si pana la servicii: ungurii sunt de departe mult mai civilizati, de fapt, nici nu suporta comparatia…

Slovacia ne intampina cu o ploaie torentiala de zile mari, de am crezut ca se rupe cerul pe noi si ne zboara cu tot cu YHA (care oricum e cam beteaga ) de pe sosea (colac peste pupaza, dupa ce ne-am dat peste cap sa reparam ABS-ul, si culmea, am reusit, el nu a functionat decat O ZI). Parca niciodata nu am vazut fulgere mai mari, cred ca durau 2-3 secunde, se lumina tot cerul. Si a durat peste 2 ore. Noroc ca ne functionau stergatoarele, si asta nu e o gluma , am mai mers noi pe autostrada pe ploaie, intre benzi, pentru ca se defectasera (nu mai functiona decat unul si nu era cel din dreptul soferului!!!!). Pentru cine cun stie, stergatoarele batranei YHA mergeau (atunci cand mergeau!) doar la viteza maxima..which let me tell you is pretty annoying. Dupa ce ca mergeam chinuiti, cu vizibilitate aproape 0, intr-un sir indian ce inainta cu greu prin potopul revarsat asupra noastra, din cand in cand, in special la curbe, auzeam si paraitul tobei de esapament proaspat schimbata si reverificata la cererea noastra in urma unui zgomot suspect (cu care am si ramas, dupa ce am primit asigurari ca era de la o sita care atingea nu-stiu-ce; deh, treaba romaneasca!)

Liptovsky Mikulas este prima noastra oprire, la poalele muntilor Tatra Mica, intr-o zona plina de izvoare termale, langa renumita statiune de ski Jasna. Incepem usor – prima zi, o aseceniune de incalzire de 1100m, de la Jasna catre cel mai umblat varf din Tatra Mica, Chopok (2024). Al doilea ca inaltime dupa Dumbier (2043m). Dupa un urcus pieptis de la ~900 la 1670 (unde ne-am ghiftuit cu o supa de usturoi cu crutoane delicioasa), descoperim cu stupoare o poteca larga, formata din stanci aliniate frumos, ca un fel de alee cu dale, care te duce fix pana in varf, indicand, din cand in cand, pe jos, cati km, respectiv metri mai sunt pana la punctul terminus. Problema e ca pe ultima portiune ceata nu ne-a slabit si nici vantul, iar daca urci in sandale – fie ele si de munte- fara sosete, ai o senzatie destul de neplacuta: nu-ti mai simti degetele degerate!

Pe Chopok aglomeratie mare, toata lumea urca cu telescaunul pana la 1800 m, aterizeaza pe covorul cu dale, face poze in varf si coboara tot cu telescaunul, fericita ca a atins obiectivul! Niste ‘pantofari’ A propos de asta: am vazut si oameni la 70 de ani care ajungeau pe varf.

Dupa un mic incident cu un ‘urs’ usor accidentat in timp ce o ‘ursoaica’ il zorea sa sara peste niste pietre uriase ca sa intre in poza facuta automat, coboram in 30 min. ce am urcat in 2h.30min. (atat era de abrupta panta!) si ne potolim foamea intr-un mic restaurant (de fapt o pensiune cocheta, amenajata traditional) de pe soseaua ce ne duce prin Jasna, inapoi acasa. Partea amuzanta a fost ca nu aveau meniu in engleza, iar chelnerita (o blondina mignona superba) ne-a indemnat sa comandam …dupa poze!

Una peste alta, o excursie reusita, o ploaie fentata in cea mai mare parte, un singur regret: ca nu am atins varful Dumbier (care nu era chiar atat de aproape, dar totusi in zona).

PS: Vor urma si ceva fotografii. To be continued.

Articole asemanatoare

• Papura-Voda continua (1)
• La Porţile Imperiului (0)
• “Nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc” (0)
• Orient dar mai mult Est Express (4)
• Slovenia (6)

Dictatura bolşevică-cu care se aduce comunismul la noi în 1945, pe tacurile sovietice- am primit-o disciplinat, fricos , fără nici o reacţie, doar ca ceva rău.Ştiam de la vârstnici,trăisem spaima intrării oştenilor sovietici în sat, dar în naivitatea vârstei totul părea captivant, interesant, temut.

Eram în primii ani de şcoală, nici învăţătorul nostru nu prea pricepea ce se petrece, doar că nu ne mai adunam serile de toamnă la el la „claca” de curăţat ştiuleţii porumbului de foi, -ce de bucurii şi veselie-probabil pentru că începuse” lupta împotriva exploatării omului de către om”.Sintagma aceasta, ani îndelungaţi turnată în pâlniile conştiinţelor noastre fragile, a indus doar ideea că s-a terminat războiul şi că urmează un altul la care participăm şi noi. Şi am participat! Am început cu dărămarea conacelor boiereşti sau ocuparea lor cu diferite „sedii”(am învăţat cuvântul acesta din calsa I) ale noii orânduri, am distrus tarlalele celor avuţi şi le-am transforat în izlazuri pentru vite, în fine, în 1959 am desfiinţat chiaburimea „ca clasă”.Adică am scăpat de cei mai avuţi săteni, obligându-i să-şi dea pământrile, punându-le impozite, taxe şi cote de produse, mărite excesiv sau aplicate după bunul plac al activiştilor:adică erau obligaţi să dea unt sau lapte, chiar dacă nu puteau să mai ţină vreo vită.A urmat bătălia pentru victoria socialismului la sate şi in fine, când ăsta-socialismul-a „învins definitiv şi pe deplin”, a început „războiul industrializării ţării”.

Trăiam din cincinal, în cincinal,cu „perspectivili” în ochi şi cu „multă sănătate şi fericire, tovarăşi”. Apoi, către sfârşitul anilor şaizeci, chiar au început să se vadă unele raze de binefacere, se trăia binişor, apăreau cărţi ce criticau trecutul comunist apropiat, s-a publicat o literatură interzisă până atunci, câţiva ani impresia era deja formată, că suntem un fel de buricul Pământului, în special pentru vizitele şi deschidera spre străinătate. Ce a urmat? Aceleaşi iluzii şi deziluzii. Acumulări de speranţe, Europa liberă, bancurile, şi confesiunile bahice iniţiate-târziu am aflat- de informatori ai miliţiei şi securităţii… In fine riscurile şi valurile lui 89! Speranţe, speranţe, speranţe, douăzeci de ani de speranţe deşarte! Acum asistăm nevolnici la ceea ce ni se întâmplă într-o buimăceală de nedescris! Cei care ne conduc prin deşertul post comunist nu au nici un Dumnezeu! Ne demolează tocmai cu ceea ce a construit lumea aceasta:cu CUVÂNTUL! Nimeni în afara comuniştilor nu a proclamat ura între oameni ca ordine a stăpânirii societăţii. Societate care este bolnavă-după a lor cuvântare-din cauza pensionarilor, proclamaţi ca atare de însuşi şeful statului ca fiind „cancerul societăţii”. I-a omorât! Le-a aplicat lovitura de graţie! Inutilitatea existenţei lor în această lume e declarată de la cel mai înalt nivel. Mai are să le ofere furadan! Nici „cardinalul” BNR nu se lasă şi plusează declarând că „ajustarea pensiilor… etc, etc”, ne scoate din căcatul în care ei ne ţin, ei ne scot, ei ne bagă!

Ceea ce nu ştiu” mai mari noştrii”,care vor să-şi ucidă bătrânii, e că pensionarii aceştia sunt căliţi şi nu vor muri de „tăierile” lor! Nici de ajustările sau impozitările preconizate. Morţi sunt cei ce ne conduc, ei nu văd, nu aud şi nu simt! Dumnezeu să-i ierte!

Articole asemanatoare

• Gâlceava inutilă (0)
• Deducţie parşivă (2)
• Care-i treaba? (1)
• Renaşterea educativă prin credinţă (0)
• Ştinţă sau conspiraţie (1)

Diseara  – cand sunetul vuvuzelelor se va auzi pentru ultima oara in tribunele sud-africane – reprezentantii gintei latine se confrunta cu exactitatea dar si cu fantezia spiritului olandez.

Cred ca victoria Spaniei asupra Germaniei in semifinale (printr-un efort deosebit) a multumit pe multi. Nu doar ca este vorba de victoria celui considerat ‘mai slab’, in contextul in care Germania fusese de atatea ori prezenta intr-o finala a campionatului mondial, si de o premiera pentru Spania, dar, gandind politic, reusita Spaniei a dat si un impuls de incredere atat de stresatei – din punct de vedere economic – zone mediteraneene. Spania este una dintre tarile care tine capul de afis a grupului cunoscut sub numele de “Club Med” – un numar de tari din zona mediteraneeana, care se confrunta cu grave probleme economice cauzate de deficite bugetare mari si datorii publice in crestere. Anul 2010 a fost un an dur pentru Club, cu Grecia trecand printr-o criza a datoriei externe de mari proportii – punand in pericol chiar stabilitatea financiara a intregii Europe – si cu Spania, Portugalia si Italia fiind urmatoarele pe lista in dominoul crizei. Economiile Spaniei, Portugaliei si Italiei nu ‘se bucura’ nici pe departe de aceleasi conditii defavorabile ca in cazul Greciei, dar apropierea si asocierea directa cu economiile din sudul Europei le-a facut vulnerabile. Restul tarilor din UE, conduse de Germania, au impus prin urmare masuri dure de austeritate asupra celor 4. Masurile au afectat puternic structurile sociale din tarile respective, fiind de asteptat pentru urmatoarea perioada greve, proteste, violente si instabilitati sociale.

Trecand acum la fotbal, nici pe partea asta tarile mediteraneene nu au avut prea mare succes la Cupa Mondiala. Grecia si Italia si-au facut iesiri triumfale din scena inca din faza de inceput ale competitiei, iar Portugalia a pierdut in optimile de finala. Dar Spania are acum sansa nu doar de a deveni campioana mondiala, dar poate sa o faca invingand o alta tara din nordul Europei dupa ce a infrant veritabila masinarie germana in semifinale. Desigur, un astfel de rezultat nu va ajuta Spania sa treaca peste criza, insa gandul ca au invins Germania si Olanda in templul zeului Fotbal le va da ibericilor prilejul unei petreceri de pomina…

Asadar vad meciul din seara asta ca pe o confruntare intre Nord si Sud. Intotdeauna am crezut ca oamenii din nord sunt mai disciplinati, mai razbatatori – pana in ultimul minut, mai exacti. Prin contrast cei din zonele sudice sunt mai delasatori, chiar mai lenesi, poate cu o tusa de ‘balcanism’, avand de partea lor o doza de fantezie si circumstanta unor firi mai ‘simpatice’. Nu am o explicatie clara pentru impartirea asta evident generalista si subiectiva, am cateva exemple: ganditi-va la nordul dezvoltat al Italiei in comparatie cu sudul mai sarac, la nordul Europei (Scandinavia, de exemplu) in comparatie cu Club Med, la razboiul de secesiune…Un factor care imi vine in minte este clima: mai calda si favorabila in sudul insorit determina un anume tip de temperament, intunecata si mai rece in nord te invata sa fii altfel. In aceeasi gama a comparatiilor, una pe care probabil ati remarcat-o si voi: oamenii de la munte fata de oamenii de la ses.

Din punctul asta de vedere, Olanda este o tara plata – foarte plata (deci ses ). Pozitia ei geografica nu este nici ea una de invidiat: inconjurata de unele dintre cele mai puternice tari din Europa. De-a lungul istoriei, aceasta combinatie a permis invadarea si cucerirea ei cu usurinta. Asadar, olandezii a trebuit sa-si invete vecinii ca au mai multa nevoie de ei ca natiune independenta decat ca una ocupata. Pentru asta au construit o infrastructura de business si de transport (stiati ca au autrostrazile luminate?) – pe care o administreaza excelent – infrastructura esentiala pentru comertul european si ca ruta interconectare pentru retelele vecinilor. Din punct de vedere geopolitic olandezii urmeaza in linii mari doua strategii: cauta proactiv mentinerea echilibrului in diferitele structuri din care fac parte, manifestand in acelasi timp un pragmatism ferm. In cadrul aliantelor ca NATO sau UE, olandezii incearca sa asigure alinierea si convergenta intereselor tuturor partilor.

Lucrurile nu stau mult diferit cand vine vorba de fotbal. Cu o populatie de 17 milioane de oameni, olandezii a trebuit sa devina pragmatici si echilibrati pentru a face fata campionatelor mai puternice din jur. Au adoptat un stil asa-numit “fotbal total” – in care accentul se pune pe precizia tactica si capacitatea fizica, orice jucator trebuind sa fie in stare sa joace pe orice post in teren. Acest stil cauta sa alinieze si sa miste echipa in aceeasi directie ca un tot unitar, adeseori intr-un ritm frenetic ce ii epuizeaza pe adversari. Olandezii sunt recunoscuti pentru stilul barbatesc de joc, pasele exacte si tehnica deosebita – atribute care i-au permis Olandei sa ramana pe un loc fruntas la nivel mondial, in ciuda marimii sale si in lipsa unui campionat intern puternic. Motto-ul natiunii olandeze este: “Voi ramane pe pozitii/ Voi rezista!” ("Je maintiendrai"/ "I will endure")

Personal raman de partea Olandei in aceasta seara, nu stiu daca spaniolii vor mai fi capabili de efortul si performanta din semifinale (parerea mea este ca au trecut de punctul de maximum), desi calculele hartiei acorda prima sansa ibericilor:

Spania 48%

Olanda 27% ,

cea mai probabila diferenta fiind cea de 1 gol in favoarea spaniolilor. Se prinde cineva la un pariu?

(sursa: www.stratfor.com)

Articole asemanatoare

• Sfaturi pentru nationala de fotbal (4)
• Maica Rusia (II) (0)
• Algeria – Egypt live (0)
• Mutu: Ratat pe viata (0)
• Meciul serii in Champions League (0)

Nici un politician opozant n-a spus măcar aluziv ceva din ceea ce doresc să exprim acum. Nici măcar cei care-mi sunt simpatici şi cu care sunt subiectiv uneori, exagerându-le meritele, nu a prezentat exemplele pe care le voi da eu în sprijinul afirmaţiei de mai sus.

Toată toamna, trecând de la piaţă prin parcul Bisericii Sfinţii Îngeri, nu puteam să mă odihnesc pe o canapea deoarece toţi pensionarii vorbeau cu gura plină, „ce Antonescu mă, asta-i sluga lui Patriciu, care Geoană?, să vină iar comuniştii?, nu tată, Băsescu, ăsta-i omul nostru, pe el îl alegem”. Din aceleaşi motive am renunţat să mai joc şah în Crâng, la mesele pensionarilor. Hei pensionarilor, acu daţi 15% din pensie alesului vostru! E corect? Da, e foarte corect, voi l-aţi ales, primiţi cinstea, adică faceţi cinste!

Implicat din tot sufeltul (nu mai exemplific aici cu câţi colegi de partid m-am întâlnit, măgari care nu au mişcat nici un deget), în campaniia prezidenţială am intrat fiind destul de cunoscut, în foarte multe secţii de votare, fără să am vreo autoritate, aşa ca simplu cetăţean. Cine compunea comisiile de votare? Cadrele didactice şi bugetarii primăriilor. Pe aproape de comisii, miliţienii – pardon poliţiştii – cu burţile lor remarcabile, ca urmare a „eforturlor” exagerate de a întoarce privirea de la infracţiunile ce se produceau sub ochii lor şi participării la „pomenile” alimentare ce se consumau prin alte camere ale secţiilor de votare, îşi făceau „datoria” plictisitoare, aşteptând, sub oblăduirea cafelelor, trecerea timpului de vot. Ei bine, bugetarii din secţii, cadrele didactice şi funcţionarii publici, au „vegheat” la alegerea lui Băsescu. Foarte bine, deocamdată daţi-i 25% din salariu, iar de Anul Nou îi veţi da şi restul! Unde sunt poliţiştii de anchetă, unde sunt procurorii de caz care au demontat infracţiunile de la secţiile de vot, unde sunt oamenii corecţi ai acestor secţii?? Nicăieri! Dacă trag eu o băşină se „autoseszează”, poliţia, procuratura, deneaul, presa obedientă, dar dacă şeful statului îi fute o palmă lui Pulică Frânaru „de la înaintare”, în campania electorală, nimeni nu zice nici câr! Asta-i ţara, ăştia-s conducătorii pe care îi merită! Aşa că lăsaţi-o baltă cu văicăreala! Aţi mâncat căcat cu gura plină, n-aveţi în cotro, acu spuneţi şi că a fost bun! Eu vă dau şpriţul!

Dau aci şi un semnal pentru cei care s-au deteriorat psihic în vacarmul „tăierilor” guvernamentale: mai avem o şansă, să înceapă implozia actualei guvernări prin devorare reciprocă! Deocamdată la „cuptor” sunt Blaga, Videanu, Berceanu. Eu ţin cu Elena Udrea. M-aş bucura dacă „peştoaica” mea ar fi pirania! Pe ei ţaţo!

Articole asemanatoare

• Am rezolvat criza! (1)
• Răscoala sărăciei (0)
• Contrarevoluţia imposturii (0)
• Huooo! (0)
• “Tara cu foamea-n gat” (0)

Asadar, in tara in care e posibil ca de luna urmatoare sa ti se taie oricat din pensie sau salariu din cauza unui guvern iresponsabil, faptul ca o companie de servicii internet si telefonie iti umfla factura tam-nisam cu ~20%, fara nici un anunt prealabil, fara motiv, si chiar din luna curenta pare o dulce adiere pe langa un crivat groaznic.

Compania este desigur una cunoscuta pentru abuzurile sale si faptul ca nu am apelat la OPC este pentru ca nu mai incredere in nici un fel de institutie din Romania. Cu alte cuvinte, am invatat ca poti cheltui mult: timp, bani, nervi si ce mai vreti si chiar daca la sfarsit castigi, parca nu iti mai pasa. Sau altfel spus aplic principiul energiei minime.

Pe scurt situatia este asa: de la RDS aveam internet prin fibra (28 RON/luna) + telefonie fixa si telefonie mobila (au venit pur si simplu la usa si ne-au oferit de 2 ori telefoane mobile. Nu va spun ce acoperire au. Va spun in schimb ca pentru ca nu am deschis unul din ele vreo 1 an, a fost dezactivat. Si acum nu poate fi folosit pentru ca nimeni nu mai stie numarul de telefon – fara de care ei nu-l pot activa. Adica, RDS nu are nicaieri o inregistrare cu ce telefoane si SIM-uri au dat si au impartit! Le-am citit inclusiv seria SIM-ului si a telefonului. Inutil. Am putut sa verific in mai multe ocazii ca au un sistem informatic varza). Telefonia era gratis pana acum. De luna asta vor sa coste 5 lei. Nu ar fi fost mare lucru, daca nu incercau sa mi-l bage pe gat. La Relatii cu clientii: “Pentru ca existau niste costuri cu intretinerea retelei pe care nu le mai putem acoperi, ne-am hotarat ca de luna aceasta sa le transferam asupra clientilor!” No shit!?

Prespun ca s-au acoperit de chichite avocatesti si, la cate abuzuri se intampla in Romania, nu va fi prea usor sa fie pusi la colt. Am citit cu atentie contractul si la punctul 3.9 arata ca:

<RDS va putea majora tarifele in cazul cresterii:

• tarifelor si taxelor de interconectare din contractele incheiate de RDS cu alti operatori
• tarifelor si taxelor pentru traficul international (pretul pe minut, transport minute pana in Romania si din Romania)
• tarifelor de energie electrica, tarifelor pentru servicii sau a preturilor pentru bunuri care au influenta directa sau indirecta asupra serviciilor furnizate
• impozitelor, taxelor, accizelor percepute de administratia publica centrala sau administratiile publice locale
• precum si in orice alte situatii asemanatoare cu cele de mai sus>

Insa, destul de interesant, nu au umblat la tarife sau pretul abonamentului, ci pe factura apare “Mentenanta, servicii acesorii si asociate”..undeva e ceva putred..sa nu mai vorbim de obligatia de a fi anuntat in prealabil, pe care ei sustin sus si tare ca au facut-o. Prin posta.

M-am dus sa reziliez contractul. Dupa o jumatate de ora de stat la coada, responsabilul comercial din sediul Libertatii 8-10, dupa ce ma asigura “pe cuvantul ei” (lol) ca astfel de situatii nu se vor repeta ma obliga sa platesc pentru luna curenta factura (inclusiv cei 5 RON bagati pe gat), altfel nu poate rezilia contractul. A..si era sa uite! Mai exista o conditie pe care mi-o spune cu juma’ de gura pe la mijlocul formalitatilor: daca reziliez contractul de telefonie, sunt obligat sa-l prelungesc pe cel de Internet cu 16 luni! O?O Ba, esti nebun?! Asta de unde ati mai scos-o? In ce contract mai scrie si asta?

Am semnat si am plecat.

“Dulce Romanie, ce-ti doresc eu tie!”

Articole asemanatoare

• La Porţile Imperiului (0)
• Vă ordon, căcaţi-vă! (0)
• Concediul lui Papura-Voda (2)
• Gâlceava inutilă (0)
• Un Eurovision cu fior…duri (2)