Vineri , 1 iunie 2012

Stabilirea unui orar realist al activităţilor. După cum s-a menţionat în secţiunea de vineri a studiului de săptămâna trecută, este bine să începem cu planificarea activităţilor pe o perioadă de un an. În funcţie de activitatea de mărturie şi evanghelizare aleasă, programul specific al activităţilor va depinde de metodele de lucru, de obiectivele propuse şi de priorităţi.

Există totuşi câteva principii generale:

1. Arată ce îţi propui să obţii în urma acestor douăsprezece luni de activitate. Menţionează care este dorinţa ta cu privire la oameni şi la formarea de ucenici şi nu doar aducerea la îndeplinire a unor programe.

2. Alcătuieşte un plan general al activităţilor, dar să nu fie prea sumar. Ar trebui să cuprindă cursurile principale de instruire, perioadele când se vor desfăşura programele şi data evaluărilor.

3. În dreptul fiecărei etape principale a programului, notează persoanele sau echipele responsabile pentru activităţile respective.

4. Arată ce loc au strategiile activităţii alese de tine în programul general de mărturie şi evanghelizare al bisericii. Precizează care strategii ale bisericii susţin strategia voastră şi cum va susţine strategia voastră strategiile bisericii. În felul acesta, nu vei uita că faci parte dintr-o echipă mai mare şi că e nevoie să colaborezi.

5. Gândeşte-te în mod serios dacă programul tău va fi continuu sau dacă va fi reluat în următorul an evanghelistic. În acest fel, vei stabili ce tipuri de cursuri continue vor trebui susţinute. Dacă ai ales un program aflat în derulare, atunci va trebui să stabileşti fiecare perioadă de evaluare.

Pentru discuţie

Următoarele citate ne arată că Dumnezeu are aşteptări de la fiecare credincios şi că i-a încredinţat fiecăruia o lucrare. Ce crezi că aşteaptă El de la biserica Sa în ce priveşte pregătirea pentru lucrare şi organizarea lucrării de mărturie şi de câştigare de suflete? Ce poate face biserica pentru a-i ajuta pe membri să înţeleagă aşteptările lui Dumnezeu? Cum poţi aplica la viaţa ta?

„Dumnezeu aşteaptă o slujire personală de la fiecare dintre aceia cărora El le-a încredinţat o cunoaştere a adevărului pentru acest timp. Nu toţi pot merge ca misionari în ţări străine, dar toţi pot fi misionari acasă, în familiile lor şi între vecini.” (Ellen G. White, Mărturii, vol. 9, pag. 30)

„Domnul rânduieşte ca fiecare dintre aceia care devin părtaşi ai harului Său să lucreze pentru alţii. Fiecare trebuie să răspundă pentru sine însuşi, zicând: «Iată-mă, trimite-mă!»” (Ellen G. White, Profeţi şi regi, pag. 222)

Joi , 31 mai 2012

Există un fenomen interesant, care s-ar putea numi „influenţă circulară”. Când membrii sunt convinşi să se implice în lucrare, este promovată armonia, care, la rândul ei, îi încurajează pe membri să se implice, iar implicarea promovează armonia. Aceasta este principiul „influenţei circulare”. Cum spune proverbul: „Cine trage la vâsle nu are timp să zgâlţâie barca!”

Cu ocazia organizării bisericii primare, au fost luate câteva decizii-cheie care ar fi putut stârni conflicte majore. Totuşi credincioşii şi-au subordonat preferinţele personale bunăstării lucrării Domnului.

7. Citeşte Faptele 1:15-26. Astăzi nu mai aruncăm sorţul, dar observăm că apostolii au urmărit ca persoanele alese să îndeplinească anumite criterii. Ce principii putem desprinde de aici?

Fapte 1

Oriunde oamenii lucrează împreună, există şi posibilitatea apariţiei unui conflict. Diavolul se străduieşte să îi facă ineficienţi pe credincioşi. În acest sens, se va dovedi util studiul unui incident din biserica primară.

8. Cum a apărut conflictul de opinie dintre Pavel şi Barnaba? Care a fost urmarea şi ce putem învăţa de aici? Faptele 15:36-40

Fapte 15

Într-o călătorie misionară anterioară, Ioan Marcu i-a părăsit pe Pavel şi pe ceilalţi şi s-a întors la Ierusalim. Din cauza acestui incident (Faptele 13:13), Pavel a refuzat să-l mai ia cu el într-o altă călătorie misionară. Însă Barnaba considera că participarea lui Ioan Marcu avea să fie benefică atât pentru el, cât şi pentru lucrarea misionară. În consecinţă, Pavel l-a rugat pe Sila să meargă cu el, iar Barnaba a mers cu Ioan Marcu.

Fapte 13

Nu a existat nicio divergenţă în ceea ce priveşte lucrarea misionară care trebuia făcută, ci, dimpotrivă, în loc să permită ca neînţelegerea dintre ei să aducă pagube misiunii, ei au ales să formeze două echipe de lucrători. Mai târziu, Pavel şi Ioan Marcu s-au reunit şi au avut succes împreună (2 Tim. 4:11), dar ei nu au permis ca divergenţele dintre ei să le prejudicieze lucrarea.

2 Timotei 4

Te gândeşti la un frate sau la o soră de credinţă cu care ai o neînţelegere? De câtă umilinţă, renunţare la sine şi dispoziţie de a ierta şi de a întoarce şi celălalt obraz ai nevoie ca să te împaci cu el/ea?

Miercuri , 30 mai 2012

Creşterea spirituală are loc numai atâta timp cât rămânem în legătură cu Isus. Ea nu apare automat, în urma unor activităţi, chiar dacă este vorba de evanghelizare. Biserica nu poate să-i „programeze” pe membri să crească spiritual. Dar legătura lor cu Domnul devine mai strânsă şi mai statornică dacă răspund la chemarea Sa de a fi ucenici. Participarea noastră la lucrarea de evanghelizare nu ar trebui să fie motivată doar de dorinţa de a creşte spiritual. Însă, când este motivată de dragostea autentică faţă de cei pierduţi, lucrarea aceasta aduce multe binecuvântări spirituale tuturor celor implicaţi.

5. Citeşte Ioan 7:17. Ce ne spune acest verset despre împlinirea voinţei lui Dumnezeu şi despre intensificarea creşterii spirituale?

Ioan 7

Cum putem şti dacă o învăţătură este adevărată sau nu? Domnul Isus oferă un criteriu clar: cei care sunt dispuşi să facă voia lui Dumnezeu pot şti dacă o învăţătură este sau nu de la Dumnezeu. Şi aceasta pentru că noi creştem spiritual numai dacă păstrăm relaţia cu El. Isus spune că aceia care trăiesc adevărul biblic primit vor primi o lumină mai mare.

Există o relaţie strânsă între auzirea şi împlinirea adevărului (Apoc. 1:3). Cei care fac voia lui Dumnezeu, atât cât o cunosc, vor primi binecuvântarea unei vieţi creştine intense care, împreună cu rugăciunea şi studiul Bibliei, îi va ajuta să vadă adevăruri mai mari şi să crească spiritual.

Apocalipsa 1

6. Care este răsplata spirituală a secerătorului? Cum este părtăşia spirituală de care se bucură semănătorul şi secerătorul? Ioan 4:36

Ioan 4

Mulţi comentatori susţin că ucenicii culegeau roadele lucrării făcute de Ioan Botezătorul şi de Isus. Femeia din Samaria a semănat ea însăşi sămânţa Evangheliei printre concetăţenii ei. Câtă bucurie trebuie să fi simţit ucenicii când a fost adunată recolta spirituală pentru Împărăţia lui Dumnezeu! Succesul obţinut prin colaborarea în lucrarea de mărturie şi evanghelizare creează o legătură între Dumnezeu şi noi şi între noi şi ceilalţi credincioşi. Când răspundem chemării Sale de a participa la lucrarea de câştigare de suflete, legătura aceasta, apropierea şi creşterea spirituală se consolidează ca urmare firească a alăturării noastre la „echipa” lui Dumnezeu.

Ai devenit mai puternic în credinţă ca urmare a mărturiei personale, chiar dacă nu ai avut întotdeauna succes? Cum este influenţată relaţia ta cu Domnul de lucrarea ta de mărturie?

Marti , 29 mai 2012

Când oamenii sunt interesaţi să afle mai mult despre Dumnezeu şi despre biserica Sa, trebuie să-i alegem cu grijă pe cei care vor lucra cu ei. Trăim într-o societate multiculturală şi ar fi bine ca lucrătorul ales să aibă aceeaşi naţionalitate şi limbă (şi poate chiar vârstă) ca persoanele interesate. E bine să ţinem cont de maturitatea spirituală a lucrătorului, de cunoştinţele lui biblice, de deprinderile lui de comunicare, de experienţa mântuirii pe care a trăit-o. Lucrătorii aleşi trebuie să fie potriviţi pentru cei cu care lucrează.

În acest domeniu, nu este valabil principiul „o singură măsură se potriveşte tuturor”. Deşi viaţa şi călătoria spirituală a fiecărui om sunt unice, există totuşi asemănări între experienţele oamenilor şi trebuie să căutăm să potrivim, pe cât posibil, experienţa lucrătorului cu cea a persoanei interesate.

4. Ce sarcini sunt enumerate în Faptele 6:1-8? Care au fost rezultatele când au fost aleşi lucrători potriviţi pentru aceste sarcini?

Fapte 6

Observaţi paşii urmaţi: problema a fost prezentată ucenicilor; ei le-au cerut credincioşilor să găsească şapte bărbaţi care să se ocupe de această problemă; credincioşii au venit la ucenici cu cei aleşi; ucenicii i-au întărit prin punerea mâinilor. Iar numărul ucenicilor a crescut rapid.

Deşi Ştefan şi ceilalţi şase urmau „să slujească la mese”, calificarea lor nu pare a fi doar aceea de a avea capacitatea să strângă şi să împartă alimente. Credincioşii au căutat oameni plini de Duhul Sfânt, întrucât lucrarea lor pentru evreii vorbitori de limbă greacă era tot o lucrare de mărturie şi evanghelizare. Astfel, vedem că însărcinarea acestor noi aleşi era crucială pentru lucrarea bisericii primare, deoarece ei îi eliberau de această sarcină pe evangheliştii din linia întâi şi totodată susţineau în mod activ lucrarea lor (vezi vers. 8). Putem afirma şi de data aceasta că, indiferent de activităţile în care se implică membrii bisericii, implicarea lor va contribui la eforturile bisericii pentru lucrarea de mărturie şi evanghelizare şi le va susţine în mod direct sau indirect.

Talentele înnăscute, darurile spirituale şi instruirea specifică sunt importante pentru ca lucrarea bisericii să aibă succes, dar atitudinea personală este şi mai importantă. Observăm că în Faptele 16:1-5 şi Faptele 4:36,37, atitudinea lui Timotei şi a lui Barnaba a fost aceea de a face tot ce era necesar pentru a susţine lucrarea Evangheliei. Barnaba şi-a donat bunurile personale, iar Timotei s-a supus ritualului circumciziei pentru a nu-i supăra pe unii iudei. Lecţiile pe care le putem desprinde de aici sunt evidente.

Fapte 16

Fapte 4

Luni , 28 mai 2012

Membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea au un potenţial imens pentru slujire. Mulţi sunt entuziasmaţi de ideea de a participa la strategiile de evanghelizare ale bisericii, dar, uneori, conducătorii manifestă reticenţă în a-i accepta. Pe lângă ideea că numai specialiştii pot participa, mai există şi teama că membrii bisericii ar putea să facă sau să spună ceva greşit, determinându-i astfel pe oameni să-L respingă pe Isus şi biserica Sa. Din nefericire, această opoziţie faţă de implicarea membrilor este atât de înrădăcinată, încât sunt refuzaţi chiar şi acei membri ai bisericii care au fost instruiţi pentru lucrare. Duhul Sfânt şi binecuvântările pe care El le aduce nu sunt doar pentru conducători, ci pentru toţi cei dispuşi să se predea Domnului cu credinţă şi supunere, pentru toţi cei dispuşi să renunţe la ei înşişi şi să lucreze pentru mântuirea altora.

3. Ce principii prezentate de Domnul în Matei 7:17,18 ar trebui să alunge temerile conducătorilor îngrijoraţi? Cum putem face distincţia între roade? Cum ar trebui să procedeze conducătorii bisericii? Cum putem face acest lucru fără a-i judeca pe alţii?

Matei 7

Dacă orice pom bun face roade bune, atunci conducătorii bisericii ar trebui să se dedice cultivării pomilor buni! Ca în toate celelalte aspecte legate de răspunsul nostru la chemarea Evangheliei, mai întâi trebuie să fim ai lui Isus şi numai după aceea vom reuşi să facem ceva pentru El. Dacă acordăm atenţia necesară lucrării de a-i conduce pe oameni la o relaţie valoroasă şi tot mai profundă cu Isus, Duhul Sfânt va avea grijă ca ei săaducă roade bune. Partea noastră este să-i conducem, să-i învăţăm şi să-i instruim. Partea lui Dumnezeu este să le binecuvânteze lucrarea. Trebuie să avem încredere în ei şi în Dumnezeu. Dacă acordăm atenţia necesară creşterii lor spirituale şi deprinderilor lor practice, atunci putem avea în credere că ei vor aduce roade bune pentru succesul lucrării. Bineînţeles că există un oarecare risc în funcţie de lucrarea desfăşurată şi de nivelul de instruire, dar nu trebuie să uităm că până şi ucenicii, care au primit instruire de la cel mai mare Învăţător al tuturor timpurilor, nu au câştigat toate sufletele pentru care au lucrat.   

Ai avut vreodată simţământul că darurile şi talentele tale nu sunt apreciate? Care ar putea fi cauza? Cercetează-te şi încearcă să afli dacă nu cumva cauza eşti chiar tu şi atitudinea ta (mândrie etc.) şi nu altcineva?

Duminica , 27 mai 2012

Mulţi conducători consacraţi ai bisericii şi-au pierdut sau cel puţin şi-au diminuat eficienţa din cauză că nu au fost dispuşi să împartă cu alţii povara slujirii. Problema aceasta nu a apărut în secolul vitezei în care trăim. Până şi Moise, marele conducător din Vechiul Testament, a avut nevoie de ajutor pentru a înţelege valoarea conducerii delegative. Putem învăţa multe din experienţa sa şi din sfatul bun pe care l-a primit de la socrul său, Ietro.

1. Citeşte cu atenţie Exodul 18:13-26. Ce sfat i-a dat Ietro lui Moise?

Exodul 18

Nu ştim cât ar fi rezistat Moise cu programul nerealist de lucru pe care şi-l stabilise! Şi nu putem şti nici în ce măsură era conştient de faptul că avea oameni capabili să-l ajute. Însă textul ne descoperă clar că existau mulţi astfel de oameni capabili şi dispuşi să ajute. Moise trebuia să accepte implicarea lor, delegându-le sau transferându-le anumite sarcini de conducere.

Dintre răspunderile pe care conducătorii bisericii trebuie să fie dispuşi să le împartă cu alţii fac parte şi cele legate de lucrarea de mărturie şi evanghelizare. Principiile împărţirii planificate şi corespunzătoare a responsabilităţii pe care le desprindem din experienţa lui Moise sunt nespus de valoroase.

2. De ce este important faptul că Moise a ales oameni care îndeplineau anumite criterii şi faptul că le-a încredinţat diferite grade de responsabilitate? (vers. 21, 25) Cum putem aplica aceste principii la strategiile de evanghelizare din bisericile de astăzi?

Probabil că reticenţa lui Moise de a-şi împărţi responsabilităţile cu alţii s-a datorat naturii preponderent spirituale a misiunii sale de a vorbi pentru Dumnezeu. Şi noi simţim responsabilitatea imensă pe care o avem de a le vorbi oamenilor despre Dumnezeu şi de a vorbi pentru El. Lucrarea aceasta este foarte serioasă. Noi suntem conştienţi că este în joc viaţa veşnică a oamenilor. Faptul acesta ar trebui să ne determine să fim atenţi cum procedăm şi să fim mereu dispuşi să-i implicăm pe toţi în lucrare.

Reciteşte Exodul 18:20,21. După cum observăm, conducătorii nou-aleşi urmau să judece poporul tot timpul. Şi noi trebuie să fim pregătiţi tot timpul să dăm socoteală oricui de nădejdea care este în noi.

26 mai 2012

Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Exodul 18:13-26; Matei 7:17,18; Ioan 4:36; Faptele apostolilor 6:1-8; 15:36-40.

Text de memorat: „Şi cum vor propovădui dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: «Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!»” (Romani 10:15)

Gândul central: Nu este suficient ca oamenii să fie instruiţi pentru lucrarea de evanghelizare şi mărturie. Este necesar ca ei să lucreze în mod activ pentru câştigarea sufletelor.

Mulţi membri ai bisericii se plâng de faptul că, după ce participă la cursuri de specializare, nu sunt încurajaţi de biserica de acasă să se implice în lucrarea de mărturie şi evanghelizare. Ca urmare, multe biserici care nu sunt foarte active în lucrarea de mărturie şi evanghelizare nu ştiu care sunt persoanele bine instruite din mijlocul lor. Ocazional, unii îşi oferă serviciile, dar mulţi alţii trag concluzia că nu este nevoie de ei sau că nu sunt doriţi. Metoda cea mai de succes de îndepărtare a membrilor din orice activitate a bisericii este aceea de a le refuza implicarea în domeniile în care ei sunt pregătiţi să lucreze. Responsabilitatea fiecărei biserici locale este aceea de a descoperi unde şi în cel fel poate contribui fiecare membru la lucrare. Toţi cei dispuşi să se implice au asigurat un loc. Secretul este să găsească acel loc!

Săptămâna aceasta, vom studia despre trimiterea planificată a lucrătorilor Evangheliei şi despre modalităţile în care implicarea maximă a membrilor contribuie la armonia generală a bisericii şi la creşterea spirituală şi numerică.

Vineri , 25 mai 2012

Citiţi şi meditaţi la următorul paragraf:

„Cei care se consacrã lui Dumnezeu cu trupul, sufletul si mintea lor vor primi continuu o nouã înzestrare cu putere fizicã, mintalã si spiritualã. Resursele inepuizabile ale cerurilor se aflã la dispozitia lor. Hristos le dã suflarea Duhului Sãu si viatã din viata Sa. Duhul Sfânt Îsi pune la lucru cele mai înalte energii pentru a lucra în inimã si în minte. Harul lui Dumnezeu mãreste si înmulteste capacitãtile lor si fiecare însusire desãvârsitã a naturii divine îi ajutã în lucrarea de salvare a sufletelor. Prin cooperarea cu Hristos, ei sunt fãcuti desãvârsiti în El si, în ciuda slãbiciunii lor omenesti, ei sunt înzestrati cu puterea de a îndeplini lucrãrile Celui Atotputernic.” (Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 83)

Pentru discuţie

1. „Fiecare biserică ar trebui să fie o şcoală de pregătire a lucrătorilor creştini.” (Ellen G. White, Divina vindecare, pag. 149) Îndeplineşte biserica ta locală acest deziderat? Dacă nu, atunci ce se poate face pentru a aduce schimbările necesare?

2. „Satana are planuri de îndeplinit în fiecare zi şi anumite strategii care vor pune piedici în calea celor ce sunt martorii lui Isus Hristos. Prin urmare, dacă nu sunt blânzi, umili şi smeriţi cu inima, pentru că au învăţat de la Domnul Isus să fie aşa, slujitorii Săi vor cădea în ispită la fel de sigur cum este sigur că trăiesc, pentru că Satana veghează subtil şi iscusit şi, dacă nu se vor ruga fără încetare, vor fi luaţi prin surprindere. El se furişează asupra lor ca un hoţ noaptea şi îi ia în robie. Apoi lucrează asupra minţii unora pentru a le perverti ideile şi pentru a influenţa planurile lor, iar dacă fraţii văd pericolul şi vorbesc despre el, aceşti oameni consideră că li se aduce un prejudiciu personal şi că unii încearcă să le micşoreze influenţa. Unul merge pe o cale, iar altul în direcţia opusă.” (Ellen G. White, Evanghelizare, pag. 101) Cum ne putem feri de pericolul descris atât de sugestiv în acest paragraf? Care este singura noastră apărare?

3. În cadrul grupei, discutaţi despre un proiect de evanghelizare, al unei persoane sau al unei biserici, care a avut succes. Ce puteţi învăţa de la persoana sau de la biserica respectivă? Cum puteţi aplica la lucrarea din zona voastră ceea ce aţi învăţat, recunoscând totodată faptul că fiecare situaţie este diferită şi că ceea ce are succes într-un loc s-ar putea să nu aibă succes în alt loc?

Joi , 24 mai 2012

Există două domenii în care putem învăţa din succes: în domeniul practic şi în domeniul cooperării spirituale. Deşi putem afirma pe bună dreptate că ambele domenii au o dimensiune spirituală, noi le vom studia  separat pentru a scoate mai bine în evidenţă ceea ce putem învăţa din succes.

Domeniul practic cuprinde lucrurile pe care le învăţăm din ceea ce facem în mod concret. De exemplu, învăţăm ce paşi pe care trebuie să parcurgem pentru a prezenta studii biblice în zona noastră. Învăţăm care sunt locaţiile cele mai bune, ce tip de publicitate atrage mai mulţi oameni şi o gamă largă de alte lucruri practice care corespund cel mai bine zonei în care lucrăm.

Cooperarea spirituală pune accent pe faptul că Dumnezeu este implicat profund în mărturia şi evanghelizarea credinciosului. În definitiv, este voia Sa ca toţi oamenii să fie mântuiţi.

8. Citeşte 2 Petru 3:9. Ce lecţie crucială trebuie să desprindem din acest verset, să ne-o imprimăm în memorie şi să cerem împlinirea făgăduinţei pe care o conţine în toate activităţile noastre de mărturie? (Vezi şi 1 Cor. 3:6.)

2 Petru 3

1 Corinteni 3

Nu are sens să semănăm, dacă nimeni nu va uda sămânţa. Tot la fel, nu are sens să udăm, dacă nu turnăm apa acolo unde a fost aşezată sămânţa. Şi chiar dacă sămânţa este îngrijită bine, roadele nu vor veni decât prin harul lui Dumnezeu. Când vedem cum binecuvântările lui Dumnezeu fac ca eforturile noastre umile să aibă succes, învăţăm. Învăţăm cât de mult este dispus Dumnezeu să ne susţină eforturile. Învăţăm să ne încredem mai mult în El. Învăţăm cât de importantă este cooperarea spirituală strânsă cu El în lucrarea de câştigare a sufletelor pentru care Hristos a murit, fiindcă El a murit pentru fiecare om căruia tu îi dai mărturie şi vrea să-i mântuiască pe toţi. Să nu uităm niciodată acest adevăr esenţial!

Cum putem aplica efectiv cuvintele lui Isus din Ioan 15:5 şi cum le putem transforma în realitate în viaţa noastră şi îndeosebi în lucrarea noastră de mărturie şi evanghelizare? Cum putem experimenta în mod real ceea ce ne spune Isus aici, atât la nivel individual, cât şi la nivelul echipei de slujire? Ce schimbări trebuie să facem pentru a avea acest tip de relaţie cu El?

Ioan 15

Miercuri , 23 mai 2012

Uneori nu reuşim să atingem toate obiectivele stabilite pentru o evanghelizare. Înseamnă cumva că a fost un eşec total? Desigur că nu! În lucrarea de căutare a celor pierduţi vom cunoaşte atât succesul, cât şi înfrângerea, indiferent de strategia folosită. Poate că am stabilit o ţintă prea înaltă – poate că ne-am propus un număr prea mare de botezuri, o ţintă nerealistă. Sau poate că activitatea aleasă a vizat mai degrabă semănarea seminţei şi nu culegerea roadelor. Altfel spus, noi credeam că holda este coaptă, când, de fapt, eram abia la semănat.

6. Cine încearcă să zădărnicească eforturile noastre de a câştiga oameni pentru Împărăţia lui Dumnezeu? Cum ne poate ajuta înţelegerea acestui fapt să ne pregătim mai bine? 1 Petru 5:8

1 Petru 5

În eforturile noastre de a câştiga suflete întâmpinăm şi greutăţi – noi avem un duşman care este foarte activ în instigarea oamenilor împotriva Evangheliei. Iar dacă ne desprindem din mâna Domnului, cel rău ne poate crea probleme. Singura noastră apărare este să ne predăm cu totul în mâna Celui Atotputernic în fiecare clipă a vieţii.

La fel ca Adam şi Eva în Eden, şi noi putem cădea în capcana de a arunca vina asupra altora. Este una dintre metodele cele mai de succes prin care Satana reuşeşte să aducă tulburare în poporul lui Dumnezeu. În loc să-i învinovăţim pe alţii, ar fi mai bine să evaluăm lucrarea în mod serios, onest şi riguros. Să nu uităm că nici Domnul Isus, cel mai mare predicator şi evanghelist, nu i-a câştigat pe toţi cei cărora le-a vorbit.

7. Ce au făcut ucenicii când au suferit un eşec? Luca 10:17; Matei 17:14-20.

Luca 10

Matei 17

În loc să cădem pradă disperării din cauza presupuselor noastre eşecuri, am putea învăţa de la ucenici. Deşi primiseră putere asupra duhurilor rele şi scoseseră demoni, uneori nu au reuşit să facă tot ce le încredinţase Domnul. În acele situaţii, ei veneau la El să le explice ce s-a întâmplat şi de ce (Matei 17:19). Iată un principiu de reţinut: pentru a descoperi unde am greşit şi cum putem lucra mai bine, să mergem la Domnul cu problemele care se ivesc.

Matei 17

Ce ai învăţat din încercările tale eşuate de a le da mărturie altora? Cum te pot ajuta aceste eşecuri pe viitor? De ce uneori eşti paralizat de teama că vei fi respins?