Precizare: Mi s-a explicat că am greşit calculele. Care va să zică, fără un contabil bun, de încredere, sînt pierdut. Altfel, rezultatul rămîne, totuşi, destul de reprezentantiv pentru modul în care funcţionează Finanţele în România – vezi calculul corect în comentarii.

Domnul prim-ministru Emil Boc, într-un puseu de inspiraţie, a scăpat pe gură gogoriţa: “Românii prea s-au obişnuit să stea cu mîna-ntinsă, la muncă, bă!“. Care va să zică, după 20 de ani, s-a prins şi domnia sa, de altfel un distins profesor universitar de drept, nu-i aşa?, că românilor le place să fie ori şomeri, ori asistaţi social. Mai exact, cam ca dumnealui şi încă o şleahtă de vreo 500 de indivizi care-ntind mîna, cam o dată la patru ani, după voturi.

Eu sînt de acord cu Emil Boc, omul are dreptate: sîntem o ţară care geme de asistaţi social şi de şomeri, mai ales din categoria celor care nu vor să muncească. Dar nu sînt de acord cu lipsa de logică a întîiului ministru. Cum mama naibii să trimiţi oamenii la muncă, dacă ei n-au unde să se ducă să muncească?

Exemplu concret: de săptămîna viitoare, cam de pe luni, marţi cel tîrziu, o să mă pot lăuda – în sfîrşit – că sînt patron. Că am nevoie de angajaţi. Că vreau să dau de muncă oamenilor, deşi nu mă dau banii afară din casă. Asta e, pînă creşti, munceşti la volum, faci outsourcing, te descurci. Doar că apare o problemă: lucrînd pe proiecte mici, banii sînt puţini. Ca să plătesc un om pe un proiect de, să zicem, 2.000 de lei, înseamnă să-i dau cam 500 de lei. Îi convine? Nu cred.

Să explic: eu încasez 2.000 de lei, din care plătesc 320 de lei impozit pe venit. Ca să rămîn şi eu cu ceva, îmi propun să plătesc pe altul – deci să-i dau de muncă – să-mi facă treaba cu, să zicem, 1.000 de lei. E destul de corect, practic, el ia jumate din venituri. Doar că nu-i aşa de simplu. Ca să-i dau lui 1.000 de lei, tre’ să-i reţin la sursă cam 30%. Adică omul primeşte 700 de lei de la mine. Ca să-mi scot diferenţa – recte, să am şi eu din ce să trăiesc -, rămîn cu 680 de lei, la care aplic şi eu o scădere de 30%, deci rămîn cu 475 de lei.

Asta se întîmplă în condiţiile în care eu plătesc 1. impozit pe venit de 16%, 2. impozit pe venit 12,8% + contribuţii sociale de 16,5%, prin reţinere la sursă, pentru “angajat”, 3. impozit pe venit 12,8% + contribuţii sociale de 16,5%, prin reţinere la sursă, pentru mine. Adunat, la 2.000 de lei încasaţi, eu dau statului 825 de lei, adică 41% din… venitul iniţial.

Asta în condiţiile actuale. În condiţiile în care, de la anul, contribuţiile sociale vor fi de minimum 25%, din 1.000 de lei pe care-mi permit să-i plătesc omului, voi reţine la sursă şi voi vira la stat 38% din venitul lui. Adică el va primi 620 de lei. Din 680 de lei, cu cît rămîne firma mea în cont după aplicarea impozitului de 16% din venitul de 2.000 de lei, eu voi primi 384 de lei după ce plătesc toate impozitele şi contribuţiile. Tragem linie şi aflăm că eu plătesc la stat 996 de lei, adică, ochiometric, vreo 49%.

Bun. Să zicem că prind cinci contracte de acest tip într-o lună. Asta înseamnă că firma va avea un venit de 10.000 de lei. Grosso modo, voi plăti la stat 1.600 de lei, iar din ce rămîne, mai tai încă 38%. Rămîn cu vreo 5.200 de lei. Altfel spus, cam cît plătesc lunar la bănci (casă + leasing maşină + descoperit carduri) plus vreo 1.800-1.900 de lei, în condiţiile în care nu angajez pe nimeni. Ca să mănînc şi eu, să-mi plătesc întreţinerea, lumina şamd., cît de mare trebuie să fie venitul firmei mele, în condiţiile în care nu sînt plătitor de TVA?

Reformulez: ca să angajez pe cineva, cît de mare trebuie să fie venitul firmei mele? Are cineva curaj să calculeze? Şi ce şanse am să ating asemenea încasări încît să-mi permit să angajez pe cineva?

Caz în care ne întoarcem la cei 500 de cerşetori din Casa Poporului, care aşteaptă să fie plătiţi şi care, culmea, îşi mai iau şi lefurile la timp. Pe ei nu-i interesează cine şi cît plăteşte, ei oricum îşi iau lefurile de parlamentari întregi, ba chiar şi le mai şi majorează. Pe domnul profesor Boc îl doare la Guvernul României de micii întreprinzători, care nu mai rămîn cu nimic după ce varsă la stat o căruţă de taxe şi impozite, mai ales că universitatea la care preda domnia sa e de stat. Adică plătită tot din banul meu.

Ce e de făcut? Păi, e mai simplu să ies în stradă, la cerşit, urmînd exemplul parlamentarilor. Cîştig 200-300 de lei pe zi, adică un minimum de 6.000 de lei pe lună. NEIMPOZABILI! Ce pot să-mi facă? Să-mi dea o amendă pentru cerşetorie, care oricum se va prescrie peste trei ani?

Culmea este că măsurile Guvernului Boc sînt gîndite, chipurile, să reducă evaziunea fiscală. Sau cel puţin aşa se laudă. Ştire, domnu’ Boc: pe mine, ca viitor “patron” de SRL, mă obligi să plătesc la negru potenţialii “angajaţi”. Şi, în acelaşi timp, mă obligi să muncesc la negru pentru cei care mă contractează, tocmai ca să nu-ţi plătesc ţie o căruţă de dări stupide.

Bun, dar eu am şanse să încasez, lunar, cam trei astfel de contracte. De ce aş angaja pe cineva? Cu ce mă motivezi să angajez oameni, cînd mie nu-mi rămîn bani nici de rate? Că aş angaja. Într-un fel, mi-e şi mie milă de oamenii care vor să muncească, dar n-au unde să se ducă. Dar există o vorbă din popor: milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe sufletul!

Prin urmare, am şi eu o rugăminte la domnul Boc: la muncă, bă!, nu la-ntins mîna! Să lase sfaturile docte pentru cine se pricepe şi să nu mai ceară cu atîta nesimţire de la popor tocmai bun-simţ.

© subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.
Vai, dar această economie subterană… Sau despre cum Guvernul Boc mă obligă să muncesc la negru

Dragi telespectatori, e senzaţional! Partidul Popular din România va da viitorul preşedinte al ţării! De aceea, eu, Dan Diaconescu, întîiul său reprezentant, am decis să sprijin cu toate resursele popularizarea platformei-program a partidului nostru. De aceea, vă invit să-mi urmaţi modelul!

Partidul Popular este partidul justiţiar, în spiritul OTV şi al meu, Dan Diaconescu, cei care o căutăm pe Elodia şi astăzi, la trei ani de la dispariţie! Aşa cum bine ştiţi, televiziunea poporului sprijină partidul poporului, iar eu, Dan Diaconescu, mi-am pus la bătaie pentru promovarea înscrierii membrilor chiar şi Rolls-Royce-ul personal!

***

În altă ordine de idei, cît e glumă-i panaramă, dar Rolls-ul din imagine chiar îi aparţine lui Diaconescu şi chiar este pictat. Nu e vreun trucaj. Am avut o întîlnire, de dimineaţă, prin zona Dorobanţilor, şi s-a întîmplat să trec prin faţa vilei lui DDD. Acum, ar fi absurd ca tu, posesor de Rolls-Royce, să ţi-l vopseşti de unul singur. Părerea mea: act de vandalism. Trebuie verificat.

PS: Dacă aveţi nevoie, sînteţi băieţi finuţi şi precizaţi sursa pozei, vă dau şi originalul, la o rezoluţie serioasă (comentariu în subsol sau mail, după preferinţe). Partea proastă e că poza-i făcută cu mobilul la o calitate mai slabă (dar decentă pentru Photoshop), de pus pe TwitPic, ca să nu-mi termin traficul de net pe mobil alocat lunar în primele două zile de la data eliberării ultimei facturi.

© subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.
Trăiască Partidul Popular! O fotografie de pus în ramă

Două baloane vor survola zece oraşe din România. Vor începe cu Sibiu şi Brasov, unde vor ajunge weekend-ul acesta, şi vor urma Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Oradea, Piatra Neamţ, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş. În toate aceste oraşe, localnicii vor putea să urce în baloanele Orange şi să îşi vadă oraşul şi prietenii de sus. Senzaţia trebuie să fie tare interesantă. Ca idee, baloanele vor urca la aproximativ 10-20 de metri de sol. Pentru înscrieri, mergeţi la cel mai apropiat Orange Shop.

În plus, cei din Bucureşti vor avea ocazia să se plimbe mai mult în cele două baloane dacă participă la concursul de pe Facebook. Trei cîştigători vor zbura în weekendul 9-10 octombrie, în apropiere de Bucureşti. Transportul este asigurat de Orange. Cine vrea să participe la oricare din evenimentele locale, poate urmări poziţia baloanelor pe Twitter. Distracţie plăcută!

© subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.
[P] Cinci săptămîni în balon

Ajung la ReCom, fac rezervarea de nume – curios, chiar a durat foarte puţin -, pregătesc actul constitutiv după un model primit de la un prieten, iau hîrtiuţa pe care trebuie să-mi semneze vecinii, caut administratorul. Bună treabă, îmi zic, totul e aproape gata. Ţi-ai găsit! Administratorul ştie mai bine ca mine ce fel de firmă vreau să-mi fac. Căpuşă! Firmă-căpuşă, las’ că ştie el mai bine ca mine! O să fac o firmă căpuşă şi voi aduce numai nenorociri asupra asociaţiei de apropitari!

Sînt o persoană non-violentă, dar primul gînd a fost să-i sparg capul. Ca-n filmele alea în care vezi cum un om nervos, eventual îl taie pe celălalt cu drujba, iar în scena următoare îţi dai seama că era doar în imaginaţia lui. Am renunţat pentru o perioadă la gîndul înfiinţării SRL-ului. În vara asta, încerc din nou marea cu degetul. Fac din nou rezervarea numelui de firmă, refac actul constitutiv, printez din nou formularul pentru vecini, iau semnăturile de la vecini, merg din nou la administrator.

După jumătate de oră de parlamentări şi lamentări, după ce a trebuit să-i aduc copie după actul de proprietate asupra apartamentului (pe care nu i-o dusesem), îmi dă ştampila şi semnătura. Colac peste pupăză, programul de lăuze de la Finanţele Publice Sector 2, biroul de la Gara de Est – vinerea, pînă la ora 14 -, mi-a pus capac. Cu noile reglementări, trebuie nu ştiu cîte aprobări şi declaraţii ca să-ţi faci sediu social SRL în propria casă.

M-am pus pe căutat spaţiu. Am ajuns să găsesc un cabinet de avocatură care oferă sprijin celor care-şi deschid SRL-uri. Şi, uite-aşa, SRL-ul meu va avea sediu social în altă parte, urmînd să fie găzduit de un cabinet de avocatură. Toată povestea nu m-a costat extrem de mult, ba dimpotrivă, mi se pare un preţ decent, iar partea şi mai bună din toată povestea asta e că am dat peste doi avocaţi foarte buni, de la care am beneficiat de consultanţă pentru cîteva probleme care mă rodeau rău acum vreo lună şi jumătate.

Eu am lucrat direct cu Andreea Croitoru, cu care m-am înţeles foarte bine de-a lungul întregii perioade de “dezbateri”. Avut nelămurire, pus mîna pe telefon, sunat, întrebat, primit răspuns. M-a ajutat destul de mult, mai ales că ambii avocaţi au pus ceva mai mult accent pe sprijinirea business-urilor de online, domeniu mai degrabă necunoscut pentru extrem de mulţi.

Eu nu reuşesc să pricep nimic din limbajul de lemn, recte legislaţia românească, şi cel mai rău e că nici n-am răbdare să citesc. Mai rău mă enervez şi prefer să nu mai fac nimic decît să mă stresez cu interpretatul virgulelor din fiecare act normativ autohton. De unde şi ajutorul venit de la avocat, care mi-a explicat ca pentru proşti cu ce se mănîncă noile modificări legislative şi cam ce limitări serioase aduc, în general, oricărui om care vrea să facă o afacere responsabilă. Mai pe româneşte, mai bine să fii pregătit decît să te trezeşti în faţa faptului împlinit şi să nu ştii de unde să apuci problema.

O să revin cu nişte completări legate de epopeea deschiderii unui SRL în România. E… foarte amuzant.

Foto: Mediafax.

© subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.
Epopeea înfiinţării unui SRL. Episodul 1

PS: Pentru cine nu s-a prins, da, eram ironic.

© subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.
Propunere de reducere a cheltuielilor bugetare

Recentul accident de pe bulevardul Magheru, din 19 august, ale cărui imagini surprinse de camerele de supraveghere – le puteţi vedea în clipul de mai jos – reprezintă o lecţie pentru orice sofer.

Cauzele identificate de poliţie aruncă vina în spatele şoferului neatent care a schimbat banda fără să se asigure suficient. Şi poliţia are, într-adevăr, dreptate. O neatenţie de moment poate produce un accident ale cărui consecinţe sunt teribile. Cu toate acestea, conduc de mai bine de 10 ani şi ştiu foarte bine că am fost şi în poziţia celui căruia “i s-a tăiat faţa” şi în poziţia “neatentului”. Iar cauzele au fost obiective (unghiul mort al oglinzii laterale) sau subiective (pură neatenţie, ca să n-o numesc prostie). Din fericire nu am produs niciodată un accident şi nu am lovit niciodată pe cel care mi-a intrat pe bandă fără să se asigure.

Cazul de pe Magheru a fost însă diferit. Şi, aşa cum o catastrofă aviatică nu are niciodată o singură cauză, nici acest accident nu a avut o cauză unică. Un singur lucru pot spune cu certitudine: accidentul nu s-ar fi produs dacă Dacia Logan scăpată de sub control avea ESP.

ESP-ul, programul electronic de control al stabilităţii, intervine în situaţiile în care maşina intră în derapaj şi, prin frânări gândite electronic şi aplicate pe fiecare roată, aduce maşina pe traiectoria sigură. Clipul de mai jos este mult mai clar în explicaţii decât aş putea eu să fiu şi prezintă aproape exact situaţia care a dus la tragedia de pe Magheru.

La absenţa ESP-ului s-au adăugat însă şi alţi factori. Ar fi bine dacă cei din poliţie ar putea să ne comunice dacă maşina avea sau nu ABS (sistem care nu permite blocarea roţilor la frânare) sau dacă anvelopele prezentau un grad de uzură pronunţat. Nu în ultimul rând, reacţia foarte brutală a şoferului care a încercat evitarea accidentului sau viteza de deplasare au fost alţi factori determinanţi pentru accident.

Mai departe de accident şi de tragedie rămân lecţiile pentru fiecare. Pentru unii e vorba de viteză, iar pentru alţii de vinovăţie. Pentru mine e vorba de prudenţă, atenţie, dar şi de dotarea maşinii cu elemente de siguranţă care trebuie să devină un standard.

În România, ESP-ul lipseşte din oferta pentru modelele de bază ale celor mai mulţi producători din cauză că noi nu ştim să-l cerem. Nu ştim ce rol are acest sistem şi îl considerăm doar un capriciu. Parlamentul European a adoptat o hotărâre prin care, din noiembrie 2011, toate maşinile vândute vor fi echipate obligatoriu cu sistem de stabilitate. Până atunci însă e bine de ţinut minte că pe 19 august, în Bucureşti, el ar fi putut salva două vieţi.

© subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.
ESP-ul putea salva două vieţi. Dar maşina nu avea ESP

Asta fac fetele “creative” de la Echipa de PR, o agenţie mică, dar în care nu s-a priceput un lucru elementar: dacă n-ai nimic de zis, atunci taci! Eh, n-ai cu cine. Ba chiar am impresia că le-am mai spus asta o dată. Fetele trimit “teasere” în care nu spun nimic. Doar că trimit atît de multe, încît, logic, au intrat rapid în filtrele de spam. “Norocul” lor că eu verific folderul Spam, că aşa cum şi adresa mea de mail se mai pierde prin Bulk-uri, tot aşa mă aştept ca unele mail-uri importante să nu-mi intre mie direct în Inbox.

Prin urmare, am o rugăminte mare la toţi angajaţii din agenţiile de PR: dacă n-ai nimic de zis, taci! Nu mă spama inutil. Continuînd în ritmul ăsta, cu teasere fără nici o informaţie concretă, devii enervant şi tocmai din cauza asta o să-ţi ignor mai ales viitoarele comunicate. Pentru că pot şi pentru că vreau să-ţi dau o lecţie, să pricepi că PR-ul nu ar trebui să se facă cu două rînduri irelevante.

Cu atît mai mult nu mă interesează dacă “compania se pregăteşte să aducă pe piaţă detalii în curînd“. Poate chiar bagă careva la cap chestia asta.

© subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.
Agenţie de PR, ştiu să spamez!

Pe scurt, am dat comanda dimineaţă, am plătit cu cardul, iar în jur de ora 14 le-am avut acasă (mai ales că erau pe stoc), transport gratuit la comenzi mai mari de 500 de lei. Nu că ar fi fost departe de mine sediul celor de la Oktal, ba dimpotrivă. De la Dimitrov pînă pe Popa Nan sînt doar doi paşi. Însă la ditamai hardughia de multifuncţională, fix asta nu mai căram (şi să tot aibă vreo 6 kilograme, ceea ce nu-i mult, dar dacă pui la socoteală că are o cutie mare şi incomodă…). Prin urmare, eu mă declar complet mulţumit de serviciile domnilor. Şi culmea, mă mir că nu auzisem de ei, mai ales că – am aflat ulterior – oamenii sînt de 11 ani pe piaţă şi au şi departament corporate.

Despre magazinele online

Toată povestea de mai sus s-a întîmplat acum aproape o lună, însă mi-am adus aminte de ei abia un pic mai devreme, văzînd a ţîşpea ştire despre ARMO (Asociaţia Magazinelor Online din România), unde Oktal.ro este membru fondator. Chestiunea e relativ simplă: de regulă, magazinele online româneşti sînt ciudate, în marea lor majoritate. Începînd de la stoc (ba pe site scrie că e, ba cînd suni nu au), pînă la modul în care stau de vorbă cu clienţii. Iar cel mai crunt aspect este că la multe nu poţi plăti direct cu cardul, de acasă. În cazul de faţă, am comandat, am plătit, am sunat să întreb cînd ajunge comanda, mi s-a confirmat că în ziua respectivă şi asta a fost tot.

Găsisem, acum doi, IDShop.ro, un magazin micuţ, dar cu oameni extrem de faini şi cu calităţi similare (stoc, plată online, customer support de excepţie). A venit criza şi s-a desfiinţat. Culmea e că exact magazinele online de care n-auzi sînt cele care au servicii foarte bune. Sincer, mi-aş dori să găsesc mai multe astfel de magazine online. La mai multe servicii similare, zic!

© subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.
Am descoperit Oktal.ro

Am trecut, recent, pe un HTC Desire pe Android. Plătesc 5 euro pe lună pentru 500 MB de trafic inclus, pe care nu prea apuc să-l depăşesc. Am acces cam la tot ce înseamnă internet, mai puţin o serie de clipuri sau animaţii în Flash, în funcţie de versiunea softului cu care au fost făcute. Am push e-mail încă de cînd foloseam Win Mobile, sincronizare, YouTube, Yahoo! Messenger (pe care nu-l folosesc), Google Maps, GPS, cam tot. Cu 5 euro pe lună.

Pe de altă parte, există BlackBerry. Şi ştiu mulţi oameni fascinaţi de el, care plătesc 12 euro pentru 5 MB de trafic lunar şi încă 80 de cenţi pentru fiecare megabyte depăşire. Sînt mîndri de clientul de mail şi de push, de Yahoo! Messenger şi de browserul care nici măcar CSS-ul nu-l încarcă aşa cum ar trebui. Sînt mîndri de tastatura nemaipomenită şi de bateria care ţine trei zile.

Acum, nu zic, bateria de pe Desire ţine cam o zi în condiţiile în care mă dau două ore pe net, am 15 aplicaţii deschise şi mai vorbesc şi jumătate de oră la telefon. Touch Pro-ul ţinea, în aceleaşi condiţii, cam o zi şi jumătate pînă îmi afişa că moare bateria, plus vreo 4 ore – dacă îl lăsam în pace – pînă murea de tot.

Doamna mea are un Nokia E72. Vorbeşte la telefon ceva mai puţin ca mine, în jur de 20 de minute pe zi. Se dă pe net maximum jumătate de oră pe zi. Are push e-mail activat. E drept, telefonul ei are ecranul mai mic şi nu e touchscreen, deci consumă mai puţin. Cu toate astea, bateria ţine în jur de cinci zile. Are aceeaşi opţiune de Mobile Internet de 5 euro, prin care îşi poate folosi telefonul ca modem (nu ştiu dacă şi pe post de router, oricum nu e relevant).

Acum, mă întreb: dacă ai opţiuni mai bune, care să îţi permită să cheltuieşti mai puţin, de ce ai păstra un BlackBerry? La capitolul user experience cînd te dai pe net, e slab. Are tastatură QWERTY, dar şi Nokia are, dacă nu-ţi plac touchscreen-urile. Plus, îi trebuie opţiune specială şi a naibii de scumpă ca să ai acces la mail. Dacă nu-ţi plăteşte firma abonamentul, de ce ai da o căruţă de bani pe un BlackBerry? Că e la modă? Mai e la modă? Mie mi se pare că nu-şi justifică deloc banii pe care-i pierzi cu el.

Întreb, atîta tot. Vreau să pricep.

© subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.
De unde atîta fascinaţie pentru BlackBerry?

Cred că au fost cel puţin trei cazuri în care maşina în care eram a intrat în depăşire, iar deşteptul din faţă, pe care urma să-l depăşim, trăgea stînga de volan, mai să-l facem praf. Că, deh, voia şi el să depăşească. Printre primele lucruri pe care le înveţi în şcoala de şoferi e să semnalizezi, să te uiţi în oglindă şi abia după ce nu există nici un risc, să tragi de volan. Ţi-ai găsit!

E amuzant, dar în acelaşi timp foarte trist, modul în care reacţionează un astfel de şofer, ale cărui talente depăşesc necesităţile de asigurare şi nevoile de a avea oglinzi retrovizoare, cînd sînt claxonaţi. Se sperie şi trag de volan dreapta cu putere, după care se mai chinuie două minute să redreseze maşina din opturile pe care le face în spatele alteia. În loc să rişti ca prostul, nu e mai simplu să te asiguri din timp? Întreb, nu dau cu parul.

Nu vreau să mai povestesc şi de ameţiţii care intră în depăşire fără semnal, deşi te văd în oglindă că vii din spate cu viteză. Geme ţara de astfel de şoferi. Geme! Să tot conduci în România…

Băi, băieţi, dacă tot nu folosiţi retrovizoarele, nu le vindeţi? Vi le cumpăr eu, zău aşa!

© subiectiv.ro. Toate drepturile rezervate.
Cumpăr oglinzi retrovizoare