sunt uşor impresionabil… avantaj şi dezavantaj… mai degrabă dezavantaj cred… nu ştiu…
o nouă regulă (as of 2010-08-23,01:52 am): încerc să nu amestec stilurile şi gândurile. încerc să mă las de artă, cel puţin aici. nu o las neapărat de tot însă suficient cât să se distingă mesajul – ajung la concluzia că e mai important să transmit un mesaj, concentrându-mă şi pe tine şi pe mine, decât să transmit ambiguităţi într-un ambalaj artistic care să mă reprezinte (tot ambiguu) doar pe mine. bine, poate te-ai regăsi şi tu pe-acolo dar rămâne ambiguitatea. şi, let’s face it, e cam peste tot în artă. ori, cel puţin atunci cînd „viaţa îţi întinde un examen”1 ai nevoie de certitudini!
[dump]
mă visez făurind lucruri nebanale, extravagante, neobişnuite… dar în acelaşi timp utile. de ce nebanale? poate pentru că noul aduce de obicei cu el o bucurie pe care banalul nu o mai poate induce. sau dacă nu bucurie cel puţin… interes. de fapt emoţie, cred că emoţie am vrut să spun… „emoţia noului” [copyright da? :)) ]
visez la un atelier al meu în care să pot pune în practică idei. e un atelier ordonat, spaţios, cu scule diverse. mă văd lucrând fie în lemn fie în metal. lucrez la ceva care mă captivează, ceva util dar în acelaşi timp frumos, în care să se vadă o parte din mine…
la o emisiune radio acum ceva timp aflam că sunt tipul entuziastului. entuziaştii – auzeam acolo – au multe idei (parcă aşa?) nu neapărat toate bune. sau nu, mi se pare că entuziasmul şi imaginaţia erau totuşi disjuncte (sau aproape disjuncte) făcând împreună o echipă bună. da, parc-aşa. dar perseverenţi? sunt de obicei entuziaştii perseverenţi? probabil (dacă entuziasmul e de lungă durată), dar invers nu prea merge treaba. adică pot să perseverez în ceva cu sau fără entuziasm. entuziasmul nu e însă mereu de lungă durată, consider deci că e diferit în general de perseverenţă.
imaginaţie.
entuziasm.
perseverenţă.
uite o triadă superbă. din ea au ieşit o grămadă de lucruri „noi şi utile”.
vreau şi eu mai mult din fiecare. la perseverenţă cred că stau cel mai prost… nişte perseverenţă deci?!
tu ce vrei?
apreciez că citeşti teo.ecsu.info prin email sau în reader. intră şi pe blog unde poţi citi articole asemănătoare (vezi recomandările de mai sus) sau lăsa un feedback. te aştept!
ascultarea e aparent interesată şi sincer interesată. dintre ele, utilă pe termen lung e doar a doua. prima nu face decât să creeze un fals sentiment momentan de apropiere.
ascultarea interesată e şi ea egocentrică – ascult pentru că în final îmi e (în primul rând) mie de folos – sau altruistă – ascult pentru că în final îi e (în primul rând) celuilalt de folos.
ciudat este că uneori ascult pentru a mă scoate pe mine în evidenţă. când se întâmplă, ascultarea mea e într-o oarecare măsură aparentă şi/sau egocentrică. nu are cum să fie altfel atunci când nu are ca singur obiect cealaltă persoană (vorbitorul). mă prefac că ascult, de exemplu, ca celălalt să creadă că-mi pasă. urmăresc o stabilitate a relaţiei mele cu vorbitorul dar nu neapărat un mai bine al ei şi implicit al vorbitorului.
un ultim clasament s-ar putea face după libertatea cu care manifestăm ascultarea. o extremă este ascultarea 100% benevolă, cealaltă ar fi ascultarea rezultată din constrângere. de cele mai multe ori cred că ascultarea se situează undeva între. de exemplu, ascult cursul-monolog din sala de curs sau predica-monolog din biserică pentru că aşa impune situaţia (sunt oarecum constrâns) dar asta nu înseamnă că nu ascult şi din proprie iniţiativă. la un moment dat vreau să spun ceva dar nu e timp sau disponibilitate pentru ascultat şi atunci caracterul benevol al ascultării scade (ascult deşi vreau să vorbesc – probabil că nici nu mai ascult atunci sau dacă pare că ascult, e doar o… aparenţă).
comunicarea1 poate fi şi ea egocentrică sau altruistă. comunic ca să nu-mi dau de gol lipsa de interes sau comunic pentru că am ascultat atent (altruist, sincer interesat).
pot folosi comunicarea în acelaşi mod în care folosesc şi ascultarea, aparentă şi/sau egoistă – pentru a ieşi în evidenţă. comunic nu pentru că sunt sincer interesat de un mai bine al celuilalt ci pentru că vreau să arăt încă ceva despre mine (am ceva interesant de spus, am dreptate, etc).
constrânsă sau benevolă… da, şi mai e loc de multe alte clasificări, nerelevante însă pentru concluzia la care vreau să ajung.
comunicarea plus ascultarea, vorbitorul şi ascultătorul, schimbându-şi rolurile periodic, un „flux alternativ” de informaţie – sunt nişte posibile definiţii ale dialogului.
întorcându-ne la motivaţie, ideal e ca din orice dialog să lipsească complet egoismul. te ascult sincer interesat pentru că îmi comunici ceva sincer dezinteresat (eşti interesat de fapt de un eventual mai bine al meu).
de obicei se întâmplă inversul.
ar merita făcut un studiu – care dintre atitudini este mai molipsitoare? egoismul sau altruismul? dintre cele două aş spune că mai evident şi mai intrinsec nouă este egoismul. nu avem nevoie să îl deprindem (de la eventualul „partener de dialog”). cred că greşesc dacă spun că altruismul nu e în noi de la naştere (cred) dar spre deosebire de egoism, avem nevoie să îl învăţăm/dezvoltăm.
nu sunt foarte sigur dar din câte am observat atunci când unul dintre interlocutori manifestă un egoism mai mic (cu alte cuvinte este mai altruist decât celălalt) tendinţa nu este ca acesta să atingă nivelul de egoism al celuilalt ci invers, ca celălalt să lase din egoismul său. chiar aşa, hai să pornim un studiu de caz şi să urmărim asta: dintre egoism şi altruism, care e mai „molipsitor”?
bun, să spunem că sunt într-o oarecare măsură egoist (şi sunt. de fapt, cine nu e?). şi ca să integrez ideea în articolul de faţă, egoismul ăsta se vede destul de bine (dacă mă urmăreşti cu atenţie) în dialogurile în care mă „angajez”. unde e problema? de ce avem nevoie de dialoguri altruiste?
parcă citisem prin cărţi că sunt cele mai utile pe termen lung, bilateral utile. de ceva timp am început să şi experimentez asta pe propria piele. uneori eu am fost “mai mult altruistul”, alteori am tăcut ruşinat când mi-am dat seama de egoismul meu (da, mi s-a întâmplat chiar ieri!)…
un dialog altruist este un dialog în cadrul căruia se comunică în general lucruri dacă nu utile cel puţin nebanale.
un dialog altruist rareori se termină brusc iar atunci când se întâmplă nu este din cauza unui pumn nici din cauza unui râset ci poate din cauza tăcerii cerute de contemplare, remuşcare sau de adevărata bucurie.
un dialog altruist…
nu mai ştiu, de ce n-ai continua tu? :)
apreciez că citeşti teo.ecsu.info prin email sau în reader. intră şi pe blog unde poţi citi articole asemănătoare (vezi recomandările de mai sus) sau lăsa un feedback. te aştept!
Cu cât spaţiul cunoaşterii este mai îngust, cu atât echilibrul este mai artificial, determinat de constrângerea intelectuală (de micimea spaţiului intelectual) şi nu de validitatea sistemului de cunoştinţe, iar posibilitatea de a-mi schimba poziţia pentru a căuta un echilibru este mai redusă.
Cu cât spaţiul se lărgeşte, poziţia mea iese din echilibrul impus prin constrângerea rezultată din lipsa cunoştinţei şi se apropie de un alt echilibru, de data asta unul „liber”, datorat analizării tuturor cunoştinţelor din care e alcătuit spaţiul. Trecând de la un echilibru la altul, poziţia poate rămâne aceeaşi sau se poate schimba.
Cred că tocmai am descris obiectivitatea versus subiectivitate, nu?
(îmi cer scuze pentru literele mari de la început de rând, algoritmul de autocorectare din word e de vină – nu m-am chinuit să-l scot :D)
îi apreciez pe cei care au ieşit din echilibrul forţat şi au găsit un echilibru relativ, oricât de depărtat ar fi el de echilibrul absolut – orice demers pentru cunoaştere e apreciabil. păstrarea echilibrului forţat, la fel ca şi a oricărei stări de echilibru relativ pentru o perioadă îndelungată indică fie ignoranţă fie o limitare (un handicap psihic sau psihologic1).
revenind la dilema creştină, apreciez creştinii care continuă să fie creştini pentru că, deşi au studiat şi alte stări de echilibru relative, au ajuns la concluzia că cea reprezentată de creştinism este cea mai apropiată de absolut. apreciez ateii2 care continuă să caute un alt echilibru în ciuda confortului poziţiei pe care deja o ocupă. apreciez sincer orice căutător de fapt, pentru că şi eu sunt unul [31.7.2010@11:37] nu atât pentru că eu însumi sunt unul ci mai ales pentru că, exact cum spuneam mai sus, căutătorii demonstrează că şi-au depăşit sentimentul de suficienţă intelectuală şi/sau că au lăsat deoparte eventuala ignoranţă3. cât despre stagnanţii cu limitări psihice, ar fi nedrept să spun că-i dispreţuiesc. felul în care mă raportez la ei poate face obiectul unui întreg alt articol :)
apreciez că citeşti teo.ecsu.info prin email sau în reader. intră şi pe blog unde poţi citi articole asemănătoare (vezi recomandările de mai sus) sau lăsa un feedback. te aştept!
apreciez că citeşti teo.ecsu.info prin email sau în reader. intră şi pe blog unde poţi citi articole asemănătoare (vezi recomandările de mai sus) sau lăsa un feedback. te aştept!
am terminat şi despre minuni de c s lewis. logica lui e probabil foarte ascuţită dar mult prea întortocheată, greu de pătruns pentru mintea mea. dacă aş fi fost sigur că mă duce direct la nişte supranatural probabil că m-aş fi străduit mai mult, dar n-a fost cazul. pe măsură ce înaintam mi s-a accentuat impresia că lewis vorbeşte despre minuni fără să mă pună faţă în faţă cu vreuna.
după ea am pus mâna pe când ştiinţa întâlneşte religia de ian barbour. e o carte cu mult mai obiectivă decât, cred, oricare alta pe care am citit-o până acum (dintre cele cu tematică creştină). diferenţa dintre barbour şi lewis, printre altele, e că primul (deşi are un doctorat în fizică) scrie mult mai pe înţelesul meu. urăşte-mi lectură plăcută :P
apreciez că citeşti teo.ecsu.info prin email sau în reader. intră şi pe blog unde poţi citi articole asemănătoare (vezi recomandările de mai sus) sau lăsa un feedback. te aştept!]]>
metrorexul are aici un avantaj – căile de acces în metrou pot fi uşor controlate prin porţile acelea deschise doar de permisele valabile. ei bine, ratb-ul poate exploata aceeaşi procedură dacă o personalizează un pic. autobuzele şi troleibuzele sunt relativ scurte, cu puţine uşi (de când au dispărut troleiele cu burduf cam trei uşi au ambele categorii, cu mici excepţii). prin anglia (şi alte multe ţări probabil) se urcă doar pe la uşa din faţă, unde se şi cumpără bilete dacă e nevoie1 iar cei care urcă pe la alte uşi o fac practic fraudulos. nu mulţi bucureşteni ar rezista să stea într-un mijloc de transport în comun dacă o săgeată roşie deasupra capului ar lămuri pe cei din jur asupra statutului lor de “călători incorecţi”.
cred că dacă ratb-ul ar aplica aşa ceva ar pune în aplicare propunerea mea (23.06.10@23:42) s-ar întâmpla una sau mai multe din următoarele:
1) transporturi mai puţin aglomerate
2) fonduri mai substanţiale în buzunarul ratb [deci un ratb mai bun în cazul în care diferenţa de buget merge acolo unde ar trebui să meargă ;)) ]
3) timpi mai lungi de aşteptare în staţii, numai bun pentru cei care de obicei sunt întâmpinaţi cu uşi închise chiar când au ridicat un picior spre scară
adică o eficientizare a ratbului, io aşa cred…
ce facem cu tramvaiele? astea sunt mai lungi şi nu poţi pretinde călătorilor să urce doar prin faţă. bun. păi facem aşa: transformăm controlul prin sondare de pe autobuze/troleibuze/tramvaie în control permanent doar pe tramvaie – un tramvai, un controlor. sigur, controlul ar fi permanent şi pe autobuze sau troleibuze, dar vorbesc de un control aşa cum se face la ora actuală, cu “legitimaţia de călătorie vă rog!”. dacă numărul actual al controlorilor e mai mare decât numărul tramvaielor… eh, ata ete, nişte disponibilizări acolo, nu ştiu [şi iarăşi obţinem o diferenţă de buget care mergea în salarii, diferenţă care dacă se realocă cum trebuie se traduce printr-o îmbunătăţire a ratb :)) ]. dacă situaţia e invers, cu atât mai bine – nişte posturi scoase la concurs. abia aştept să văd pe bestjobs lista de cerinţe pe care trei’ să le îndeplinească un wannabe controlor :))
nu cred că e imposibilă transformarea. ce zici, propun ratb-ului asta? o s-o primească cu braţele deschise nu? :))
apreciez că citeşti teo.ecsu.info prin email sau în reader. intră şi pe blog unde poţi citi articole asemănătoare (vezi recomandările de mai sus) sau lăsa un feedback. te aştept!
hainele
iniţial1 hainele aveau rol de
cu timpul a apărut un nou aspect – haina cu rol de
cred că de când au apărut primele tendinţe de a croi haina mai plăcut ochiului, trendul s-a accentuat progresiv. astăzi haina are în continuare aceleaşi roluri, însă observ o răsturnare a rolurilor:
şi asta explică ceea ce vedem cu toţii pe stradă. bineînţeles, mă refer la îmbrăcămintea persoanelor de sex feminin2, pe care le voi numi fete.
e(ste)tica
ce vedem cu toţii pe stradă? eu unul văd, din când în când, fete îmbrăcate indecent. indecent e relativ, dar cu toţii avem o limită în minte care desparte decenţa de indecenţă. este destul de relevant pentru oricine deci, cred, ca pornind de la modă (estetică) şi de la decenţă (etică) să împart tipurile de îmbrăcăminte în patru categorii sau mai bine spus extreme:
şi esteticul, la rândul lui, e relativ. eu scriu gândindu-mă la ceea ce înseamnă estetic pentru mine. pot de exemplu să explic cam ce înţeleg prin inestetic: vulgar şi/sau murdar. deci estetic ar fi opusul [definiţia e recursivă, vulgar la rândul lui fiind destul de relativ dar definirea riguroasă a lor nu face obiectul acestui articol :p]
dilema
cum spuneam, îmi place să văd fete îmbrăcate cu gust. ca să mă leg de cele patru categorii, îmi place îmbrăcămintea estetică, indiferent de gradul de decenţă, şi aici intervine dilema tradiţională: “dacă e estetic, e de admirat. dacă e indecent, e de ocolit”. ce e de făcut?
mi-ar plăcea să fiu în acelaşi timp un reprezentant al sexului masculin şi un om cu totul raţional. adică să pot admira esteticul oricând şi doar atât. se pare însă că atâta timp cât raţiunea îmi e “lipită” literalmente de corp nu pot fi un om cu totul raţional. corpul meu îmi pătrunde raţiunea ca un intrus, cu sentimentele, senzaţiile şi instinctele lui. mă opresc asupra instinctelor, cu precădere asupra instinctului de reproducere/sexual: el face ca privitul unei fete îmbrăcate estetic dar indecent (deşi, poate, estetic [11.6.10@00.31]) să fie aproape întotdeauna uneori3 [17.7.10@23:31] doar începutul unui act sexual ulterior, fie el mental (care se concretizează doar la nivelul minţii) şi/sau fizic (masturbare sau chiar un act sexual propriu-zis4 ). unde e totuşi dilema? atâta timp cât un act sexual consumat oricând/oriunde/cu aproape oricine îmi e permis, nu există nicio dilemă. ei bine, aici e dilema – îmi e permis?
(va urma…)
apreciez că citeşti teo.ecsu.info prin email sau în reader. intră şi pe blog unde poţi citi articole asemănătoare (vezi recomandările de mai sus) sau lăsa un feedback. te aştept!
de ceva timp şi-au luat ăştia “rutieri” din Bucureşti un fel de ATV-uri cu 3 roţi, cum s-or numi. păi pun pariu că sunt mai scumpe alea ca nişte motoare sadea pe două roţi, şi-atunci de ce investiţia? că de strecurat mai bine nu se strecoară cu alea!? a, roţi ajutătoare… da, poate, dar nu vreau să fiu rău şi chiar nu cred că ăsta-i motivul… am vaga bănuială că spectacolu’ joacă un motiv important, poate chiar central…
ţara arde etc :|
apreciez că citeşti teo.ecsu.info prin email sau în reader. intră şi pe blog unde poţi citi articole asemănătoare (vezi recomandările de mai sus) sau lăsa un feedback. te aştept!]]>
de ce există diferenţe de IQ între toţi ceilalţi? (nu ştiu, pur şi simplu mă preocupă). avem oare creieru’ structurat diferit? ştiu, de exemplu, că de obicei volumul emisferelor dreaptă şi stângă este uşor inegal şi mai ştiu că neuronii pot fi “împachetaţi” mai mult sau mai puţin strâns, acestea ducând de exemplu la specializarea cu succes a persoanelor în cauză pe o anumită categorie de activităţi şi respectiv la capete de dimensiuni variabile, la propriu. dar ce anume face ca unul să fie, de la o poştă, mai prost decât altul? sau, ca să explic terminologia mea, mai greu de cap? oare e de vină, pur şi simplu , doar numărul mai mic de sinapse (ceea ce lasă atunci posibilitatea depăşirii neajunsului)? sau există limitări (ceea ce înseamnă că nu doar categoria exclusă de la bun început este limitată)?
sunt sigur că sunt deja biblioteci întregi de studii pe tema asta, probabil o să mă documentez cândva… nu de alta dar asta m-ar ajuta să tratez altfel oamenii. adică… într-un fel tratezi pe cel limitat şi altfel pe cel care, deşi capabil, se poartă ca unul cu oareşice limitări [păi dă-o-ncolo de treabă băi Bibicule că chiar aşa e... ca să forţez un pic vorba lu' Sârbu' ;)) ]. dar aici am dat din nou peste dilema mea: există de fapt aşa ceva – oameni care “fac pe proştii” fără să se prostească?
hai hai, lasă vorba şi pun-te pe studiat! x-( ;))
apreciez că citeşti teo.ecsu.info prin email sau în reader. intră şi pe blog unde poţi citi articole asemănătoare (vezi recomandările de mai sus) sau lăsa un feedback. te aştept!]]>
fără o ordine anume…
deci cum spuneam, mă las de facultate pentru că
1) pot
2) sunt descurcăreţ şi vreau să-mi arăt mie însumi (şi altora) că pot să trăiesc o viaţă decentă şi fără ea
2.1) vreau să particip la dărâmarea mitului “facultatea e (aproape) vitală”
2.2) vreau să dărâm mitul “fără facultate eşti un nimeni”
3) îmi trebuie bani
3.1) îmi trebuie bani şi nu-mi place să primesc de la alţii pă degeaba
3.2) nu (mai) pot lucra chiar part-time şi continua şi învăţatul, nu sunt în stare. chiar dacă aş fi
3.3) am de recuperat prea mult ca să mai pot lucra fie şi doar part-time în următoarele… 3-4 luni cel puţin
4) şcoala mă stresa în ultimu’ timp
4.1) îmi place să trăiesc fără stres
corolar: dorinţa mea de a mai învăţa chestii impuse în curriculumul Facultăţii de Inginerie în Limbi Străine din cadrul UTCB - specializarea Inginerie Civilă Engleză – s-a redus considerabil, situându-se în ultimul timp în juru’ lu’ 0. îmi “place” construcţiile da’ nu mai am chef [adică nu e vorba că m-aş apuca de o altă facultate... dacă cândva, în limita a 2 ani, mă voi hotărî să reiau "pregătirea educaţională", privilegiata va fi aceeaşi facultate :)) ]
în curând alte complectări se va face [pentru sănătatea mea în primu' rând ;)) - deşi, numărând, văd că au ieşit exact 10. e, văd io, dacă chiar merită sacrific rotunjimea numărului cu pricina :)) ]
[edit@08.05.2010-23:18]
5) şi ea (facultatea) m-a lăsat baltă pe mine, cu mici excepţii (nu definesc ce-nseamnă asta pentru că oricum definiţia mea va fi găsită foarte subiectivă – cert e că prin prisma mea aşa se văd lucrurile)
6) (facultatea) e, la urma urmei, la fel de nefolositoare ca multe alte chestii pe care dacă m-aş apuca să le fac mi s-ar da în cap la fel cum mi se dă acum când vreau să mă las de ea (de facultate)
discutând cu o persoană căreia, presupun, îi pasă sincer de mine, am aflat că de fapt singurul motiv pentru care mă las de facultate e lenea. ei bine, nu e deloc aşa [vreau să-mi argumentez în primul rând mie poziţia mea ;)) ]. nu e aşa pentru că… pe lângă lene mai sunt şi alte motive ;))
apreciez că citeşti teo.ecsu.info prin email sau în reader. intră şi pe blog unde poţi citi articole asemănătoare (vezi recomandările de mai sus) sau lăsa un feedback. te aştept!]]>