Vara anului 2010 aducea o febră mondială în care România nu era inclusă. Aflată într-o perioadă dureroasă de reconstrucție pentru preliminariile CE 2012, naționala condusă de Răzvan Lucescu venea după trei eșecuri consecutive în amicale, ultimul fiind un 0-1 cu Macedonia la Villach. Totuși, pe 5 iunie 2010, pe micuțul stadion Jacques Lemans Arena din Sankt Veit an der Glan (Austria), tricolorii au lăsat la o parte frământările și au oferit o replică sclipitoare Hondurasului, echipă calificată la marea sărbătoare din Africa de Sud.

Un detaliu vizual extrem de interesant a marcat această partidă: deși cu ceva timp în urmă se optase ca echipamentul roșu să devină cel de bază, naționala României a apărut pe gazonul austriac îmbrăcată în echipament complet galben. Sub privirile a doar câteva sute de spectatori, acest „galben tradițional” parca a trezit orgoliul tricolorilor, transformând ceea ce trebuia să fie un galop de sănătate pentru hondurieni într-o corecție tactică severă.

Minutul 20 — Daniel Niculae deblochează tabela din pasa lui Deac

Hondurasul a început curajos, beneficiind de un corner periculos în minutul 4, când Bogdan Lobonț a fost atent și a respins o minge deviată nefericit chiar de Bilașco. Treptat, tricolorii au preluat controlul tactic, iar Mirel Rădoi a dat primul semnal de alarmă în minutul 16, cu un șut bun respins de portarul Donis Escober.

Deschiderea scorului a venit în minutul 20. Ciprian Deac, foarte activ pe flanc, a orchestrat o fază superbă și l-a găsit excelent, liber în careu, pe Daniel Niculae. Atacantul lui Auxerre nu a iertat și a trimis mingea în plasă, ducând scorul la 1-0 și instalând panica pe banca selecționerului columbian Reinaldo Rueda.

20′0 – 1

GOL ROMÂNIA — Daniel Niculae — 0-1
Ciprian Deac inventează o pasă ideală în careu, găsindu-l demarcat pe Daniel Niculae, care reia cu sânge rece pe lângă Escober.

Minutul 45 — Descătușarea lui Florescu: cadou de nuntă înainte de pauză

Selecționata din CONCACAF, bazată pe forța unor vedete ca Wilson Palacios sau David Suazo, a încercat să replice. În minutul 34, o nesincronizare a lui Dorin Goian i-a pus mingea pe tavă lui „Rambo” de Leon, însă execuția acestuia din careu a fost complet greșită. România pândea însă fiecare eroare.

După ce a trimis mult peste poartă dintr-o poziție ideală în minutul 39, George Florescu s-a revanșat cu vârf și îndesat în ultimul minut al primei reprize. Profitând de o minge respinsă complet greșit de defensiva Hondurasului, mijlocașul a reluat necruțător în plasă pentru 2-0, marcând primul său gol la echipa națională — un cadou perfect, aveam să aflăm, pentru nunta sa programată doar două săptămâni mai târziu.

45′0 – 2

GOL ROMÂNIA — George Florescu — 0-2
O respingere defectuoasă în interiorul careului hondurian ajunge la Florescu, care prinde o execuție curată și dublează avantajul tricolor.

România în 2010 – Un succes de moral sub comanda lui Răzvan Lucescu[/caption>

Maturitate în repriza secundă și execuția de căpitan a lui Rădoi

Partea a doua a adus la rampă o lecție excelentă de joc la așteptare predată de băieții noștri. Defensiva configurată cu Dănănae, Goian, Tamaș și Raț a închis absolut toate culoarele. Hondurienii s-au prăbușit și mental din minutul 68, când vedeta Wilson Palacios s-a autoaccidentat și a părăsit terenul pe targă, în lacrimi, cu gândul că ar putea rata Mondialul.

În minutul 76, același Ciprian Deac, motorul echipei în această partidă, a pătruns impetuos în careu și a fost faultat clar de Roger Espinoza. Arbitrul austriac a dictat penalty, iar căpitanul Mirel Rădoi a transformat cu siguranță, stabilind scorul final: 3-0.

76′0 – 3

GOL ROMÂNIA — Mirel Rădoi (pen.) — 0-3
Deac obține lovitura de pedeapsă după o pătrundere impetuoasă, iar Rădoi execută necruțător de la punctul cu var, consfințind forfait-ul.

Finalul meciului a adus și un moment istoric, de suflet: în minutul 83, Bogdan Lobonț i-a lăsat locul în poartă lui Silviu Lung jr., care a bifat astfel debutul oficial în tricoul primei reprezentative, la doar o zi după ce împlinise vârsta de 21 de ani.

Meci Amical · 5 Iunie 2010 · Ora 19:30 (UTC+2)

HONDURAS

0 — 3

ROMÂNIA

Jacques Lemans Arena, Sankt Veit an der Glan (Austria)
1.000 spectatori (fișa oficială UEFA: 150)

Daniel Niculae 20′ [0:1]George Florescu 45′ [0:2]Mirel Rădoi 76′ (p) [0:3]

Arbitru: Gerhard Grobelnik (Austria) · Cartonașe galbene: Bernardez (33′) / Florescu (73′)

Honduras – România: cele două echipe:

Vocile de la Sankt Veit an der Glan — Ce s-a spus după meci:

Din țară, ecourile au fost moderate, dar pline de speranță. Fostul selecționer Emeric Ienei a remarcat așezarea bună și presingul avansat în fața unui adversar catalogat drept modest, în timp ce Marius Lăcătuș a ținut să tempereze taberele: „Un adversar calificat la Mondiale nu poate să fie slab. Hai să nu interpretăm că am avut o atitudine mai bună fiindcă a lipsit Chivu!”. Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, concluziona mulțumit că s-a format deja un nucleu cu caracter pe care se poate baza reconstrucția pentru campania de calificare spre Euro 2012.

tikitaka.ro · Meciurile naționalei României · Poveștile fotbalului

Nu era un meci obișnuit de preliminarii. Era un meci cu o poveste de șase decenii în spate — o poveste despre înfrângeri, despre 9-0 la Budapesta, despre egaluri smulse cu dinții, despre o victorie care nu venise niciodată când conta cu adevărat. Pe 5 iunie 1999, la Ghencea, toate astea s-au schimbat.

Dar povestea serii de pe stadionul Steaua nu începe la fluierul de start. Începe cu câteva luni mai devreme, cu o decizie anunțată la Mondialul din Franța — și cu un om care și-a schimbat-o.

Contextul: România – Ungaria, o rivalitate pierdută net superior

Înainte de 5 iunie 1999, România și Ungaria se întâlniseră de 18 ori în meciuri oficiale. Bilanțul era dezastruos pentru tricolori: 11 înfrângeri, 6 egaluri, zero victorii. Cea mai dureroasă pagină: 9-0 la Budapesta, 6 iunie 1948 — cea mai mare înfrângere din istoria naționalei, o rușine care ardea și la cinci decenii distanță.

Exista, e adevărat, un 5-1 pentru România în 1933 — dar într-o competiție pentru echipele naționale de amatori (Cupa Europei Centrale), unde noi am jucat cu formația standard, iar ungurii cu selecționata „B”. Nu prea conta la capitolul victorii reale.

Primul meci oficial fusese pe 4 octombrie 1936, pe stadionul ONEF din București. România – Ungaria 1-2. Tricolorii au condus atunci la pauză prin Bindea, dar Ungaria avea să întoarcă scorul în favoarea loc, câștigind cu 2-1. Și de atunci — un șir nesfârșit de înfrângeri și egaluri, cu momente de speranță zdrobite de realitatea brutală a unui adversar care ne depășea constant.

Cu un an înainte de meciul de la Ghencea, în turul acestei grupe de calificare la Euro 2000, România se dusese la Budapesta. Maghiarii afișaseră pe stadion un banner provocator. Pe teren a fost egal: 1-1. Ungurii au fost prudenți, iar nici noi nu reușiserăm să câștigăm. Revansa urma să vină acasă.

Situația în Grupa 7 înainte de 5 iunie 1999
România era pe locul 2, la un punct în spatele Portugaliei. Portugalia lui Figo, Rui Costa și Joao Pinto era favorita grupei. Câștigând cu Ungaria, tricolorii rămâneau în cursa directă pentru calificare. Antrenor: Victor Pițurcă, aflat la primul mandat la națională.

Revenirea Regelui — cum l-a convins Adrian Păunescu pe Hagi

Gheorghe Hagi anunțase retragerea din echipa națională după Campionatul Mondial din Franța, vara lui 1998. Era un anunț respectat de toată lumea — Regele plecase cu fruntea sus, la 33 de ani, după patru turnee finale consecutive.

Dar miza meciului cu Ungaria era specială. Și cineva a știut cum să apese butonul potrivit. Poetul Adrian Păunescu l-a convins personal pe Hagi să revină — pentru un singur meci. Argumentul nu era tactic, ci emoțional: România nu câștigase niciodată Ungaria. Și Hagi era omul care putea schimba asta.

Hagi a acceptat. „Era vorba să mă întorc pentru un meci, cel cu Ungaria”, va povesti el mai târziu. Și a venit — cu o pregătire specială: „Înaintea meciului cu Ungaria din ’99, am mâncat numai miere și iaurt”, va spune Regele cu un zâmbet, ani după aceea.

Pe bancă, Victor Pițurcă nu era în dileme despre ce echipă să alinieze. Generația de aur era încă acolo, în mare parte: Lobonț în poartă, Dan Petrescu și Gică Popescu în apărare, Gâlcă, Florentin Petre și Dorinel Munteanu la mijloc. Și în atac — Viorel Moldovan și Adrian Ilie, „Cobra”.

România – Ungaria, 5 iunie 1999 – cele două echipe:

Minutul 2-4 — Adrian Ilie deschide scorul din lovitură liberă

Jocul n-a apucat să se instaleze. România a atacat imediat, cu o energie care trăda că știa ce meci juca. Iar în primele minute — lovitură liberă pentru tricolori. Adrian Ilie, „Cobra”, a executat direct. Gábor Király n-a apucat să reacționeze. 1-0.

Ghencea a explodat. 63 de ani de frustrare comprimată în câteva secunde de euforie pură.

2′1 – 0

GOL ROMÂNIA — Adrian Ilie — 1-0
Lovitură liberă executată direct de „Cobra”. Király surprins. Ghencea explodează. Sursele indică minutul 2, 3 sau 4 — cert e că a venit fulgerător, la începutul meciului.

Minutul 15 — Dorinel Munteanu închide socotelile

Ungaria nu apucase să-și revină din șoc. Adrian Ilie a pornit pe flanc și a centrat precis în careu. Dorinel Munteanu a sosit în viteză și a șutat cu stângul — 2-0. Meciul era practic decis după un sfert de oră.

15′2 – 0

GOL ROMÂNIA — Dorinel Munteanu — 2-0
Centrare Adrian Ilie de pe flanc, Munteanu sosit în viteză șutează cu stângul. Meci decis în 15 minute. Ungaria nu mai revine.

Cele 30 de minute rămase din prima repriză au confirmat superioritatea clară a tricolorilor. Hagi a dictat jocul de la mijlocul terenului cu eleganța lui caracteristică. Ulterior va spune despre acea seară: „În acel meci mi-a ieșit tot. Am jucat nu bine, ci foarte bine. Aveam toate fazele în cap dinainte să se întâmple. Era imposibil să nu învingem.”

La pauză, Hagi a ieșit de pe teren — înlocuit de Ioan Lupescu. Misiunea îndeplinită în 45 de minute. Regele venise pentru un singur scop și îl atinsese.

Repriza a doua — administrarea victoriei istorice

Repriza a doua a fost mai liniștită, tricolorii administrând rezultatul fără emoții. Ungaria, cu Miklós Fehér înlocuit la pauză, a încercat să reducă din diferență — dar Lobonț și apărarea construită de Filipescu și Popescu nu au lăsat nicio urmă de speranță.

Viorel Moldovan a ieșit în minutul 61, înlocuit de Ionel Ganea. Adrian Ilie a rămas pe teren până în minutul 87, când Craioveanu i-a luat locul. Fluierul final a venit fără suspans — 2-0, victoria istorică era certă de la minutul 15.

Presa a doua zi a titrat: „Hagi – Ungaria 2-0. România – Ungaria 0-0″. Un titlu ușor ironic, dar corect: jumătatea de meci a Regelui fusese esențială pentru tot ce se întâmplase.

„În acel meci mi-a ieșit tot. Am jucat nu bine, ci foarte bine. Aveam toate fazele în cap dinainte să se întâmple. Era imposibil să nu învingem.”
— Gheorghe Hagi, despre seara de pe Ghencea

Ce a urmat — calificarea la Euro 2000

Victorie cu Ungaria a consolidat poziția României în grupă. Tricolorii au continuat cu 4-0 cu Azerbaidjan, apoi 5-1 cu Slovacia la Bratislava — trecând pe primul loc. Meciul decisiv cu Portugalia s-a terminat egal, Hagi și Figo marcând fiecare câte un gol. România câștiga grupa și mergea direct la Euro 2000 — unde a ajuns în sferturi, eliminată dramatic de Italia cu 2-0.

Iar pentru Hagi — returul la națională nu s-a oprit la un singur meci. A continuat să joace până la finalul campaniei de calificare, iar la Euro 2000 a fost din nou în echipă, la 35 de ani. Seara de pe Ghencea îi deschisese din nou ușa.

Preliminarii UEFA Euro 2000 · Grupa 7 · 5 Iunie 1999 · ora 21:00

ROMÂNIA

2 — 0

UNGARIA

Stadionul Steaua (Ghencea), București
23.000 spectatori

Adrian Ilie 2′ [1:0]Dorinel Munteanu 15′ [2:0]

Arbitru: Rune Pedersen (Jeløya, Norvegia)

Meciul nr. 490 al naționalei
·
A 3-a victorie consecutivă
·
Selecția nr. 115 pentru Hagi — record național
·
Prima victorie în 17 meciuri cu Ungaria

ROMÂNIA — Meciul nr. 490
Victor Pițurcă

Jucător	Sel.	Vârstă	Club
GKBogdan Lobonț	4	21	UFC Rapid București
DFDan Petrescu	81	31	Chelsea FC, Londra
DFȘtefan Nanu	2	30	UFC Rapid București
DFIulian Filipescu	26	25	Real Betis, Sevilla
DFGheorghe Popescu	90	31	Galatasaray, Istanbul
MFFlorentin Petre	9	23	FC Dinamo București
MFDorinel Munteanu	78	30	1. FC Köln
MFConstantin Gâlcă	48	27	RCD Espanyol, Barcelona
MFGheorghe Hagi (C) 46′ ★ selecția 115 — record	115	34	Galatasaray, Istanbul
MF↳ Ionuț Lupescu (46′)	63	30	FC Dinamo București
FWViorel Moldovan 61′	39	26	Fenerbahçe, Istanbul
FW↳ Ionel Ganea (61′)	4	25	UFC Rapid București
FWAdrian Ilie 88′	30	25	Valencia CF
FW↳ Gheorghe Craioveanu (88′)	24	31	Villarreal CF

UNGARIA — Meciul nr. 733
Bertalan Bicskei

Jucător	Sel.	Vârstă	Club
GKGábor Király	11	23	Hertha BSC, Berlin
DFJános Hrutka	14	24	1. FC Kaiserslautern
DFGyörgy Korsós	9	22	Győri ETO FC
DFJános Mátyus	13	24	Ferencvárosi TC, Budapest
DFVilmos Sebők	25	25	Bristol City FC
MFGábor Halmai 45′	43	27	MTK Hungária, Budapest
MFJózsef Sebők 76′	7	23	Zalaegerszegi TE FC
MF↳ Miklós Herczeg (76′)	7	25	Újpest FC, Budapest
MFPál Dárdai	8	23	Hertha BSC, Berlin
FWMiklós Fehér 46′	7	19	FC Porto
FW↳ István Pisont (46′)	28	29	Eintracht Frankfurt
FWBéla Illés 82′	49	31	MTK Hungária, Budapest
FW↳ Sándor Preisinger (82′) ★ debut	1	25	MTK Hungária, Budapest
FWGábor Egressy	13	25	Diósgyőr FC, Miskolc

tikitaka.ro · Meciurile naționalei României · Poveștile fotbalului

Surse

eu-football.info — România vs Ungaria, 5 iunie 1999	eu-football.info
Adevărul — Cum l-a convins Adrian Păunescu pe Hagi să revină (lineup complet, citate)	adevarul.ro
Prosport — Hagi: „Am mâncat numai miere și iaurt” (retrospectivă 15 ani)	prosport.ro
FRF — Bilanț România-Ungaria, toate meciurile oficiale	frf.ro
Transfermarkt — Fișa meciului (lineup complet, marcatori, minute)	transfermarkt.ro

tikitaka.ro · Arhiva fotbalului românesc · Meciurile naționalei României

1 iunie 1941. Afară, termometrele arătau peste 30 de grade. Pe cerul Bucureștiului, avioane germane și române zburau în formație, salutând tribuna. Și pe stadionul A.N.E.F., 40.000 de oameni — jumătate în uniforme germane, jumătate în civili — așteptau să înceapă meciul.

Nu era un meci obișnuit. Nu putea fi. Europa ardea. Trei săptămâni mai devreme, forțele Axei ocupaseră Atena. Operațiunea Barbarossa urma să înceapă în exact trei săptămâni. România lui Antonescu era aliat al Reichului german. Și totuși, pe gazonul A.N.E.F., 11 fotbaliști români intrau pe teren să joace fotbal împotriva celei mai bune echipe de pe continent de la acea vreme.

Universul Sport din 1 iunie 1941 titra, profetic: „România – Germania: un match ciudat, în care echipa noastră nu are nici măcar avantajul terenului.” Mai mult de jumătate din public era german. Băieții din echipa națională, ne spune același ziar, jucau „pentru Patrie” — cuvintele șefului Sportului Românesc, locotenent-colonel Const. Medeleanu, afișate pe prima pagină.

Fotbalul și istoria s-au întâlnit în acea după-amiază de vară la București. Ce s-a întâmplat a rămas, pentru multă vreme, o poveste aproape uitată.

Contextul: aliați pe hârtie, adversari pe gazon

Relația sportivă dintre România și Germania era veche și consistentă. Meciul din 1 iunie 1941 era al patrulea dintre cele două naționale — și cel de-al doilea jucat la București. Germanii câștigaseră precedentele trei confruntări, inclusiv un 4-1 la București în 1939, când celebrul Fritz Walter — pe atunci în vârstă de 19 ani — marcaseră un hat-trick la debutul său internațional.

De această dată, contextul politic era cu totul altul. România se afla în orbita Reichului. Înainte de meci, Federația Română de Football publicase un apel solemn: „Federația Română de Football are onoare de a găzdui echipa de football a unei țări amice și aliate. Primul comandament al sportivilor este ordinea și disciplina.” Publicul român era rugat să se comporte impecabil în fața reprezentanților „celui mai disciplinat popor din lume.”

Și totuși — în tribune, inimile băteau pentru tricolori. Același ziar nota că „spectatorii români au datoria de a o încuraja și trebuie să fie convinși că aceste încurajeri pot fi hotărâtoare.” Fotbalul păstra, chiar și în 1941, acea logică proprie și ireductibilă: pe teren, eram adversari.

Contextul competițional — Vara lui 1941
România juca al 88-lea meci din istoria naționalei. Ultimul meci fusese cu nouă luni în urmă — Cupa Dunării 1940-1941, o victorie 2-1 cu Iugoslavia la Belgrad, în septembrie 1940. Antrenor oficial: Virgil Economu, dar Universul Sport menționează și pe Petre Steinbach ca tehnician prezent la meci. Germania venise cu avionul — apoi, conform unui ziar, cu trenul din Viena, unde făcuse ultimul antrenament pe stadionul Prater. Sepp Herberger renunțase la portarul Deyhle și la atacantul Schön (accidentat), înlocuindu-i cu Raftl și Binder.

Echipele: o generație de tranziție contra mașinăriei lui Herberger

România alinia o echipă 100% românească — un detaliu subliniat cu mândrie de presa vremii. Generația de aur a anilor ’30 — Dobay, Bodola, Sepi — era deja în apusul carierei sau retrasă. Noua generație abia se contura. Mijlocașul Ripensiei, Nicolae Simatoc juca al doilea meci al său în tricoul echipei naționale după ce debutase într-un meci cu Iugoslavia pe 22 septembrie 1940. Doi jucători debutau în acest meci: atacantul centru Valeriu Niculescu (supranumit „Sonny”) și tânărul de 18 ani Bazil Marian, cel mai tânăr internațional al României la acea dată.

Liantul echipei era veteranul Silviu Bindea, 28 de ani, de la Ripensia — omul despre care Universul Sport scria că „eternul Bindea a făcut o partidă strălucită și melancolică pentru spectatorii care au putut constata diferența de clasă între o generație trecută și aceea actuală.” Căpitanul Lazăr Sfera, fundașul de la Venus București, conducea apărarea cu autoritate. Și în poartă, Dumitru Pavlovici de la Ripensia — om sigur, dar care urma să aibă o seară grea.

Germania venea cu o mașinărie bine unsă. Sepp Herberger — „Chef”, cum îl numeau jucătorii — aplica sistemul WM al lui Herbert Chapman cu rigoare militară. Paul Janes, căpitanul, acumula selecția numărul 60. Ernst Lehner, extrema stângă de la SpVgg Berlin, era la fel. Fritz Walter, tânărul de 20 de ani de la Kaiserslautern, venea cu experiența deja a 10 selecții — și a hat-trick-ului marcat tot contra României, la debutul său din 1940.

Și apoi era Ernest Wilimowski. Născut Ernst Otto Prandella, la Kattowitz, în 1916 — un oraș care în 1922 devenise polonez și se numea Katowice. Crescut ca polonez, legitimat la Ruch Chorzów, marcator a 21 de goluri în 22 de meciuri pentru naționala Poloniei — inclusiv patru goluri contra Braziliei la Cupa Mondială din 1938, un record mondial. Dar Polonia nu mai exista ca stat. Wilimowski obținuse cetățenia germană și, în această seară de 1 iunie 1941, la București, debuta pentru naționala Reichului. Presa română scria numele lui în cel puțin patru variante — Willimowski, Vilimowski, Wilimowsky, Wilimovschi. Numele nu conta. Fotbalul lui era de neconfundat.

România – Germania: cele două echipe

Minutul 5 — Wilimowski marchează primul gol pentru Germania

Un avion a lansat mingea de la înălțime, în centrul terenului. Arbitrul Ján Bízik din Slovacia a fluierat. Și jocul a început.

Primele minute au aparținut României. Curentul nota că „România domină din primele minute, Germania se apără cu multă precipitare.” Universul Sport descria o combinație Sonny-Bogdan din minutul 2, cu un șut puternic al lui Bogdan — blocat de Janes în corner. Bindea a exploatat flancul drept, Ploeșteanu a tras razant cu bara. Lumea din tribune era entuziasmată.

Dar în minutul 5, Germania a lovit. Un contra-atac fulgerător: Rhode la Lehner, Lehner la Binder, care — atacat — pasează lui Walter. Sfera alunecă. Walter centrează. Wilimowski, care urmărea faza, înscrie de aproape: România – Germania 0-1.

5′0 – 1

GOL GERMANIA — Ernest Wilimowski — 0-1
Contra-atac german rapid. Centrare Walter, Wilimowski înscrie de aproape după ce Sfera alunecă. Debutul de vis al polonezului în tricoul Reichului. Curentul nota că „fundașii noștri sunt despărțiți” în momentul golului.

Morala echipei noastre a trecut printr-un moment de black-out — un minut, scria Universul Sport, echipa nu s-a mai regăsit. Dar a revenit. Bindea în minutul 9 exploatează o greșeală a lui Billmann și trage puternic și plasat — Klodt plonjează și respinge în corner. Sony Niculescu din minutul 13, șut ușor pe sus — Klodt prinde și scapă mingea din mâini, o recuperează. Bindea în minutul 10, de la 5 metri, trage pe alături. Vintilă în minutul 13, șut peste bară. Ocazii uriașe irosite.

România domină. Germania marchează.

Minutul 26 — Fritz Walter înscrie al doilea gol

În minutul 25, Kobierski centrează. Lengheriu stopează greșit. Mingea ajunge la Sfera, care o oprește la doi metri în fața lui Fritz Walter. Tânărul de 20 de ani din Kaiserslautern nu iartă — șut imparabil de la câțiva metri: România – Germania 0-2.

26′0 – 2

GOL GERMANIA — Fritz Walter — 0-2
Eroarea lui Lengheriu și Sfera lasă mingea în fața lui Walter, care înscrie imparabil. Universul Sport: „Acest al doilea gol a năruit aproape total un edificiu care nu era nici inițial solid.”

Curentul Sport nota că în minutul 30, Wilimowski marchează din poziție clară de offside — domnul Bízik anulează golul. Trei minute mai târziu, același arbitru nu mai anulează o fază pornită din offside — și golul lui Kobierski din minutul 33 rămâne pe tabelă.

Minutul 33 — Kobierski închide prima repriză: România – Germania 0-3

33′0 – 3

GOL GERMANIA — Stanislaus Kobierski — 0-3
Faza pornește din offside — arbitrul Bízik nu fluieră. Kitzinger pasează lui Binder, Binder lui Kobierski, șut puternic pe care Pavlovici nu-l poate opri. Universul Sport: „Al treilea gol marcat dintr-o fază pornită din offside.” Presa română de după meci a criticat dur arbitrajul.

La pauză, în cabina României, atmosfera era sumbră. Toată lumea de acord: să nu se mai joace pe sus. Jucătorii germani, nota Universul Sport, „privesc matchul cu indiferență și rezultatul matchului constituie pentru ei o preocupare minoră. Știu că nu pot pierde.”

Pe stadion, publicul românesc nu se clintise. Continua să încurajeze. Tribunele de 40.000 de suflete — jumătate în uniformă — continuau să strige.

Repriza a doua — O luptă inegală, cu momente de rezistență

Repriza a doua a început dur. Ploeșteanu s-a ciocnit cap-în-cap cu Kitzinger și a ieșit de pe teren. În minutul următor, Wilimowski l-a lovit pe Sfera, care a ieșit și el accidentat. România a jucat câteva minute cu 9 oameni. Moldoveanu a trecut fundaș, Simatoc mijlocaș lateral. Când s-au reîntors ambii jucători, echipa și-a revenit la forma inițială.

În minutul 11 al reprizei secunde, Binder scapă printre fundași — Pavlovici iese și îi plonjează în picioare. Imediat după, România ratează o ocazie fantastică: Bogdan a dribblat pe toată lumea și a centrat pe jos la Bindea. Bindea, la 6 metri de poartă cu poarta goală, nu a reușit să controleze mingea. Poate cel mai dureros moment al meciului.

În minutul 14, Binder bate el însuși o lovitură liberă de la 20 de metri — un șut extraordinar de puternic și plasat. Pavlovici plonjează și respinge în corner. Singura sa intervenție reușită în tot meciul, o nota cu amărăciune Universul Sport.

Minutul 67 — Al doilea gol al lui Wilimowski

67′0 – 4

GOL GERMANIA — Ernest Wilimowski — 0-4
Lehner centrează pe sus. Wilimowski sare la minge și trage ușor cu capul. Pavlovici este prins afară din poartă și nu poate reține mingea — o scapă peste cap în plasă. Universul Sport: „Un cadou al lui Pavlovici.” Curentul nota că „acest balon putea fi oprit de Pavlovici.”

La 0-4, Germania a încetat practic să mai atace. Nu mai forța alura. Nu mai căuta să marcheze. O singură acțiune frumoasă mai apare — în minutul 30 al reprizei a doua, Binder șutează formidabil în bară. Mingea revine, Wilimowski înscrie cu capul — dar Bízik anulează pentru offside. De data aceasta, corect.

Minutul 88 — Sonny Niculescu înscrie golul de onoare

Ultimele minute ale meciului au aparținut României. Echipa noastră juca, spunea Universul Sport, „așa cum ar fi trebuit să joace în tot cursul matchului — agresiv și pe gol.” Bogdan a dribblat pe toată lumea, a ajuns pe linia de corner, a dat mingea pe jos lui Sonny Niculescu. „Orășeanul a înscris imparabil, șutând plasat și puternic pe lângă bară.”

88′1 – 4

GOL ROMÂNIA — Valeriu „Sonny” Niculescu — 1-4
Bogdan dribblează pe toată lumea și centrează. Niculescu înscrie direct, volee, de la 18 metri — șut plasat și puternic pe lângă bară. Klodt plonjează zadarnic. Primul și singurul gol internațional al lui Valeriu Niculescu. Curentul: „România înscrie punctul de onoare.”

Fluierul final. Germania câștigase 4-1. Soldații germani au năvălit pe teren și au dus echipa în triumf spre cabine. Pe holul hotelului Paris — unde erau cazați jucătorii români — Universul Sport și-a trimis reporterul. Îl găsim pe Pavlovici, amărât nu pentru cele patru goluri primite, ci pentru înaintașii care l-au dezorientat cu totul. Pe Sfera, furios: „Primele două goluri, marcate din offside, au descurajat pe băieți. Germanii singuri au recunoscut, iar repetatele mele reclamații n-au fost luate în seamă de arbitrul Bízik.” Pe tânărul Bazil Marian, debutant de 18 ani: „Sunt fericit de debutul mieu. Nemții joacă tare fain, formidabil, frumos. Cu-o țâră de noroc am fi scos rezultat mai onorabil.”

Cronologia meciului

2′

Bogdan trage puternic după combinație cu Sony — Janes blochează în corner. România atacă în forță.

5′

GOL GERMANIA — Wilimowski 0-1. Contra-atac rapid. Centrare Walter, Sfera alunecă, Wilimowski înscrie de aproape. Debutul polonezului pentru Reich.

9′

Bindea exploatează greșeala lui Billmann și trage puternic — Klodt plonjează în corner. Cea mai mare ocazie românească.

13′

Sony Niculescu trage ușor pe sus — Klodt prinde, scapă mingea, o recuperează. Noroc german.

26′

GOL GERMANIA — Fritz Walter 0-2. Eroare Lengheriu + Sfera. Walter înscrie imparabil de la câțiva metri.

33′

GOL GERMANIA — Kobierski 0-3. Fază pornită din offside, arbitrul nu fluieră. Kobierski înscrie. Presa română protestează.

45′

Pauza: 0-3. Cabina României — tăcere și amărăciune. Germania — indiferență.

46′

Ploeșteanu și Sfera ies accidentați. România joacă cu 9 oameni câteva minute.

57′

Bogdan dribblează tot și centrează pe jos la Bindea — 6 metri, poartă liberă. Bindea nu controlează. Ocazie uriașă irosită.

67′

GOL GERMANIA — Wilimowski 0-4. Centrare Lehner, Pavlovici prins greșit, Wilimowski înscrie cu capul. „Cadoul lui Pavlovici.”

88′

GOL ROMÂNIA — Sonny Niculescu 1-4. Bogdan centrează, Niculescu înscrie direct volee de la 18 metri. Klodt plonjează zadarnic. Golul de onoare.

90′

Fluier final. România – Germania 1-4. Soldații germani năvălesc pe teren. Jucătorii români se îndreaptă spre cabine tăcuți.

Wilimowski, Walter, Klodt — trei destine imense în tricoul negru

Meciul din 1 iunie 1941 rămâne în istoria fotbalului ca debutul lui Ernest Wilimowski pentru Germania — un debut cu două goluri. Omul care marcaseră 21 de goluri în 22 de meciuri pentru Polonia, care stabilise recordul mondial de 4 goluri la un meci de Cupă Mondială contra Braziliei în 1938, juca acum pentru Reich sub steagul cu svastică. Va înscrie în total 13 goluri în 8 meciuri pentru Germania, toate în meciuri amicale din timpul războiului. Povestea lui e una dintre cele mai tragice din fotbalul epocii — un om fără țară, jucat de istorie.

Fritz Walter, tânărul de 20 de ani din Kaiserslautern, era deja la selecția a 10-a când a marcat la București. Debutase cu un hat-trick tot contra României, cu un an în urmă. Pe terenul A.N.E.F., în acea seară de 1 iunie, el era deja vizibil diferit față de ceilalți jucători germani — mai creativ, mai imprevizibil. Universul Sport nota că Walter și Wilimowski fuseseră „adevăratele vedete ale atacului german.” Istoria i-a dat dreptate — Fritz Walter a devenit cel mai mare fotbalist german al generației sale, campion mondial în 1954.

Hans Klodt, portarul, a fost eroul invizibil al serii. Curentul îl descria ca „un portar de mare clasă, cu un stil și o siguranță impresionantă.” Universul Sport îl desemna „cel mai bun din 22.” Fără Klodt, scorul ar fi putut arăta cu totul altfel — cel puțin trei șuturi ale lui Bindea și Niculescu l-au solicitat la maximum.

Bindea și Bogdan — sufletul unei echipe care a pierdut, dar nu s-a predat

Dacă Germania a avut vedetele sale, România a avut sufletul său. Și acela se numea Silviu Bindea. Universul Sport scria: „Eternul Bindea a făcut o partidă strălucită și melancolică. Vedetă a fost Bindea — cel mai bun om al echipei.” La 28 de ani, timișoreanul de la Ripensia era ultimul reprezentant al generației de aur a fotbalului românesc — și poate cel mai nedreptu dintre fotbaliștii epocii, mereu prezent, mereu strălucitor, mereu fără să primească gloria cuvenită.

Ionică Bogdan, extrema dreaptă de la Rapid, a oscilat — nota cronica — „tot timpul între a dribla sau a juca în ansamblu.” În ultimele minute a ales primul și a produs cel mai frumos moment românesc al serii, asistând la golul lui Niculescu. Iar tânărul Bazil Marian, 18 ani, cel mai tânăr internațional al României la acea dată, a început slab și a terminat bine — cu acel dialect ardelenesc adorabil: „Nemții joacă tare fain!”

„Rezultatul a fost cât se poate de real. Deși am primit trei puncte din greșeli individuale, nu s-a marcat din faze clare. Oaspeții n-au dat tot, resursele lor sunt mult mai mari. Au jucat doar atât cât a fost suficient pentru victorie.”
— Petre Steinbach, tehnicianul echipei naționale, după meci (Universul Sport, 3 iunie 1941)

Statistici și date tehnice

Meci amical internațional · 1 Iunie 1941 · ora 17:30

ROMÂNIA

1 — 4

GERMANIA

Stadionul A.N.E.F., București
40.000 spectatori

Sonny Niculescu 88′ [1:4]

[0:1] 5′ Ernest Wilimowski[0:2] 26′ Fritz Walter[0:3] 33′ Stanislaus Kobierski[0:4] 67′ Ernest Wilimowski

Arbitru: Ján Bízik (Slovacia) · Asistenți: Emil Kroner & Iancu Ceaureanu

Meciul nr. 88 al naționalei României
·
Debutul lui Wilimowski pentru Germania
·
Debut, Niculescu și Marian pentru România
·
Bazil Marian — cel mai tânăr debutant al naționalei (18 ani)

ROMÂNIA — Meciul nr. 88
Virgil Economu

Jucător	Sel.	Vârstă	Club
GKDumitru Pavlovici	15	29	FC Ripensia Timișoara
DFLazăr Sfera (C)	14	32	ASC Venus București
DFIosif Lengheriu	6	27	FC Rapid București
MFVintilă Cossini	25	27	FC Rapid București
MFNicolae Simatoc	2	21	FC Ripensia Timișoara
MFIoachim Moldoveanu	6	27	FC Rapid București
FWSilviu Bindea	25	28	FC Ripensia Timișoara
FWSilviu Ploeșteanu	10	28	ASC Venus București
FWValeriu „Sonny” Niculescu ★ debut	1	27	FC Unirea Tricolor București
FWBazil Marian ★ debut · cel mai tânăr debutant	1	18	CS Mica Brad
FWIonică Bogdan	8	26	FC Rapid București

GERMANIA — Meciul nr. 183
Sepp Herberger

Jucător	Sel.	Vârstă	Club
GKHans Klodt	16	26	FC Gelsenkirchen-Schalke 04
DFPaul Janes (C)	60	29	TSV Fortuna Düsseldorf
DFWilli Billmann	10	30	1. FC Nürnberg
MFAndreas Kupfer	35	27	1. FC Schweinfurt 05
MFHans Rohde	16	26	Eimsbütteler TV Hamburg
MFAlbin Kitzinger	41	29	1. FC Schweinfurt 05
FWErnst Lehner	60	28	SpVgg Blau-Weiß Berlin
FWFritz Walter	10	20	1. FC Kaiserslautern
FWFranz Binder	9	29	SK Rapid Wien
FWErnest Wilimowski ★ debut	1	24	Chemnitzer PSV
FWStanislaus Kobierski	25	30	Polizei SV Berlin

Ce s-a întâmplat mai departe

Trei săptămâni după meciul de pe A.N.E.F., în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică. România a intrat în război alături de Axă. Fotbalul a continuat — în forme tot mai reduse, cu tot mai mulți jucători pe front.

Silviu Bindea, eroul român al serii, a mai jucat puțin timp pentru Ripensia și națională, înainte ca fotbalul să cedeze locul cu totul realității. Ripensia Timișoara, clubul care furnizase coloana vertebrală a naționalei — Pavlovici, Simatoc, Bindea — urma să traverseze decades de uitare.

Fritz Walter a fost înrolat în Wehrmacht, a jucat 23 de meciuri pentru Germania în timp de război, a contractat malaria pe front și a supraviețuit captivității sovietice printr-un episod de-a dreptul cinematografic — un gardian maghiar l-a recunoscut ca fotbalist și a spus că e din Saar, nu din Germania propriu-zisă. A revenit acasă la Kaiserslautern și a câștigat Cupa Mondială din 1954. Fritz Walter rămâne o legendă absolută a fotbalului german.

Ernest Wilimowski — omul cu două goluri în debutul său la București — a jucat încă 7 meciuri pentru Germania, marcând 13 goluri în total. După război, condamnat ca trădător de regimul comunist polonez, nu s-a mai putut întoarce în Polonia. A rămas la Karlsruhe, a gestionat un restaurant, a jucat fotbal până la 40 de ani. A murit în 1997, departe de Katowice unde se născuse. Un om pe care istoria l-a jucat cu cruzime.

Iar Bazil Marian, tânărul de 18 ani cu dialectul ardelenesc — cel mai tânăr debutant al naționalei în acea seară — a mai bifat o singură apariție în tricoul tricolor. Fotbalul i-a luat locul mai repede decât se așteptase.

Surse

eu-football.info — România vs Germania, 1 iunie 1941 (date complete, lineup, statistici)	eu-football.info
Universul Sport, nr. 115, 1 Iunie 1941 — Numărul din ziua meciului (antecronica)	Arcanum Digitheca
Universul Sport, nr. 116, 2 Iunie 1941 — Raport complet de meci (N. Sucitulescu)	Arcanum Digitheca
Universul Sport, nr. 117, 3 Iunie 1941 — Declarațiile jucătorilor (V. Bancilescu)	Arcanum Digitheca
Curentul, nr. 4775, 1 Iunie 1941 — Antecronică (Curentul Sport)	Arcanum Digitheca
Curentul, nr. 4776, 3 Iunie 1941 — Raport complet de meci (N.D. și G.T.)	Arcanum Digitheca
RSSSF — Romania International Results	rsssf.org
Wikipedia — Ernst Wilimowski	en.wikipedia.org
Wikipedia — Fritz Walter	en.wikipedia.org

tikitaka.ro · Arhiva fotbalului românesc · Meciuri de legendă

31 mai 1925. Sofia. Un teren de fotbal amenajat în Grădina Regală, în centrul capitalei bulgare, înconjurat de câteva mii de oameni veniți să vadă cum Bulgaria își răzbună înfrângerile din ultimii ani. Nu s-a întâmplat. Timișorenii le-au dat planurile peste cap.

Era meciul cu numărul 11 din istoria echipei naționale a României. Și avea să devină una dintre victoriile cele mai categorice și mai frumoase ale acelei generații — o generație cunoscută astăzi mai ales prin prisma Campionatului Mondial din 1930, dar care se forja, cu răbdare și talent, cu câțiva ani mai devreme, pe terenuri azi uitate din Balcani.

Bulgaria – România 2-4. Wetzer și Semler, câte două goluri fiecare. Chinezul Timișoara și Unirea Timișoara împotriva naționalei Bulgariei. O după-amiază care merită povestită.

Contextul: România venea după o înfrângere acasă, Bulgaria după patru eșecuri consecutive

Echipa națională a României traversa, în primăvara lui 1925, o perioadă de consolidare. Cu trei săptămâni înainte de meciul de la Sofia, tricolorii pierduseră cu 2-1 în fața Turciei, pe propriul teren de la București. Era o înfrângere greu de digerat, mai ales că meciul se jucase la 1 mai, în fața a 15.000 de spectatori, iar naționala noastră, dominată de jucătorii de la Chinezul Timișoara, rata șansa unei victorii ușoare.

Antrenorul Teofil Morariu știa că meciul de la Sofia era o ocazie de revanșă — nu față de bulgari, ci față de propria imagine. Echipa era prea bună pentru a pierde două meciuri consecutive după înfrângerea severă de la Jocurile Olimpice de la Paris 1924.

De cealaltă parte, Bulgaria se afla într-un moment dificil. Era al patrulea meci consecutiv al naționalei bulgare — și bulgarii nu câștigaseră niciunul. Federația bulgară de fotbal era tânără, fotbalul de la Sofia abia se organiza la nivel național, iar echipa selecționată pentru această partidă era dominată de jucători din Varna — o alegere care reflecta mai degrabă echilibrul regional al forțelor decât calitatea pură a lotului.

Contextul competițional — Amical, Sofia, 31 mai 1925
Era al 11-lea meci din istoria naționalei României și primul amical al tricolorilor jucat la Sofia. Bulgaria juca al 4-lea său meci internațional din istorie — toate patru soldate cu înfrângeri. Selecționata Bulgariei era alcătuită preponderent din jucători ai cluburilor din Varna: SC Vladislav, SC Ticha și SC Vladislav, în absența cluburilor mari din Sofia. Arbitrul meciului: Umberto Marca (Italia). Spectatorii: sursele variază între 10.000 (raportul de meci din arhivă) și 15.000 (RSSSF). Meciul s-a jucat pe terenul societății sportive Yunak din Sofia — stadionul oficial Yunak a fost construit ulterior, în 1928.

Ziarul bulgăresc „Спортъ” (Sport), în numărul 66 din 1 iunie 1925, dedica o pagină acestui meci — sub titlul „Първият мач Ромжния—България” („Primul meci România – Bulgaria”). Articolul descrie în detaliu sosirea delegației române la Sofia, primirea festivă, banchetul grandios de după meci și, mai ales, meciul celor două echipe. Era un eveniment social și sportiv de foarte important pentru Bulgaria anilor ’20.

Sosirea la Sofia — Primire cu muzică militară și discursuri în franceză

Delegația noastră a sosit la Sofia în dimineața zilei de 28 mai 1925, cu trenul. Conform relatărilor din „Спортъ”, gara era decorată cu steaguri românești și bulgărești, iar o suflare largă de sportivi, oficiali și jurnaliști îi așteptau pe tricolori. Muzica militară a intonat imnul Românei — gestul a impresionat delegația noastră.

Președintele federației bulgare, Ang. Drumev, a rostit un discurs în franceză — limba diplomatică a epocii — prin care saluta frăția sportivă dintre cele două țări. Delegatul român a răspuns în aceeași limbă, cuvinte calde despre legăturile dintre națiunile balcanice. A urmat un banchet la restaurantul „Стара круша” (Stara Krușa), unde jucătorii celor două naționale au luat cina împreună.

Era fotbalul anilor ’20 — o lume în care deplasările internaționale erau aventuri de câteva zile, în care echipele dormeau în același hotel, mâncau la aceeași masă și se luptau pe teren de parcă ar fi jucat o finală de Campionat Mondial (sau de la Jocurile Olimpice – cea mai importantă competiție fotbalistică a anilor ’20).

Bulgaria – România: cele două echipe

Privind cele două garnituri, diferența de calitate este evidentă chiar și la distanță de un secol. România alinia șase jucători de la Chinezul Timișoara — campioana națională în exercițiu, dominanta absolută a fotbalului românesc din anii ’20, o echipă care câștigase deja patru titluri consecutive și urma să mai câștige alte două. Plus Rudy Wetzer de la Unirea Timișoara, plus jucători de la CS Stăruința Oradea și Politehnica Timișoara.

Bulgaria, în schimb, nu alinase niciun jucător din Sofia — marea majoritate a lotului provenea din Varna, de la cluburi de nivel mediu. Nikola Mutafchiev, de la SSFC Levski Sofia, era singurul jucător din capitală. O selecție dezechilibrată, care reflecta starea incipientă a organizării fotbalului bulgar.

Aurel Guga purta banderola de căpitan. Era un detaliu cu greutate simbolică: Guga fusese căpitanul României și în primul meci din istoria naționalei, în 1922. Era, cu a sa a 7-a selecție, un veteran al acestei echipe tinere. Ziaristul bulgar îl descria ca pe „un jucător de mare viteză, cu un șut formidabil.”

Minutul 6 — Bulgaria deschide scorul. Ivanov surprinde apărarea

Meciul a început, surprinzător, în favoarea gazdelor. Bulgarii au ieșit pe teren ambițioși, propulsați de publicul numeros venit să îi susțină. În minutul 6, Andrey Ivanov a profitat de o ieșire ezitantă a apărării noastre și a înscris. Bulgaria – România 1-0. Spectatorii au izbucnit în urale și aplauze.

Ziarul „Спортъ” nota că publicul „a aplaudat cu frenezie” și că bulgarii au continuat să preseze câteva minute, creând dificultăți evidente echipei române. Era un început neașteptat de meci, care punea la încercare calmul unui lot obișnuit, totuși, cu meciuri dificile.

6′1 – 0

GOL BULGARIA — Andrey Ivanov — 1-0
Ivanov exploatează o ieșire incertă a apărării române și deschide scorul. Publicul de la Sofia izbucnește. Bulgaria conduce prima dată în istoria sa internațională.

Minutul 10 (sau 14) — Wetzer restabilește egalitatea

Reacția României a fost imediată și precisă. Echipa nu s-a demoralizat, nu a intrat în panică. Rudy Wetzer — atacantul de la Unirea Timișoara, 24 de ani, înalt, tehnic, cu un simț al spațiului neobișnuit pentru fotbalul acelor ani — a preluat mingea, a șutat precis și a egalat. 1-1.

Wetzer era deja, la 24 de ani, un fotbalist cu personalitate. Născut la Timișoara în 1901, crescut în fotbalul bănățean, evoluase deja la Chinezul, Törekvés Budapest și BSK Belgrad înainte de a reveni în România. Era un jucător cu experiență internațională, cu un simț al golului rafinat.

10′1 – 1

GOL ROMÂNIA — Rudy Wetzer — 1-1
Wetzer restabilește egalitatea rapid după golul bulgar. România recapătă controlul meciului și impune ritmul preferat — combinativ, rapid, tehnic.

De la 1-1 încolo, meciul a devenit, în mare măsură, o problemă de timp. România era net superioară tehnic, iar bulgarii, cu toată energia spectatorilor în spate, nu reușeau să găsească soluții în fața liniei de mijloc și de atac timișorene.

Ziarul „Спортъ” recunoștea deschis: „românii au produs un joc rapid și s-au dovedit egali cu echipa noastră — ba chiar mai mult.” O evaluare sinceră, care spunea tot.

Prima repriză se încheie 1-1 — România domină, dar nu finalizează

Pauza de la 1-1 era, în opinia celor mai mulți observatori, un rezultat care nu reflecta realitatea jocului. România pusese presiune continuă, combinase bine, crease ocazii. Ștefan Ströck, portarul din Oradea, nu avusese practic nimic de apărat după golul lui Ivanov.

Publicul bulgar era neliniștit. Fotbaliștii din Varna — în majoritate la primul lor meci internațional — degajau multe emoție dar și multă nesiguranță. Căpitanul Boian Byanov, de la SC Ticha, era singurul cu trei selecții în echipă și încerca să țină linia de mijloc strânsă. Fără succes.

„Românii au arătat un JOC combinativ, RAPID, bine organizat. Au atacat cu inițiativă din prima clipă și au controlat jocul în cea mai mare parte a primei reprize.”
— Спортъ (Sofia), nr. 66, 1 iunie 1925

Repriza a doua — Semler și Wetzer fac 4-1 în 26 de minute

A doua repriză a aparținut în totalitate tricolorilor. Augustin Semler, atacantul de la Chinezul Timișoara — 21 de ani, în al doilea său meci pentru națională — a înscris în minutul 55. Bulgaria – România 2-1.

55′1 – 2

GOL ROMÂNIA — Augustin Semler — 2-1
Semler înscrie al doilea gol al său pentru națională. Atacantul de la Chinezul Timișoara, 21 de ani, confirmă talentul remarcat deja în sezonul de campionat.

Cinci minute mai târziu, Wetzer marca din nou. 3-1. Meciul era, practic, decis. Bulgaria schimbase între timp portarul — Yanakiev fusese înlocuit în minutul 55 cu Angel Andreev — dar schimbarea nu a adus nimic. Atacul nostru era prea fluid, prea variat, prea rapid pentru o apărare compusă din fotbaliști neexperimentați.

60′1 – 3

GOL ROMÂNIA — Rudy Wetzer — 3-1
Wetzer înscrie al doilea gol al său în acest meci. România conduce detașat și controlează jocul cu ușurință. Portarul Andreev, intrat în minutul 55, nu poate opri valul tricolor.

În minutul 76, Semler a completat tabloul cu al doilea gol al său — și al patrulea pentru România. Conform raportului de meci, a fost vorba despre un penalty transformat. Bulgaria – România 4-1. Meciul era terminat cu un sfert de oră înainte de fluierul final.

76′1 – 4

GOL ROMÂNIA — Augustin Semler (penalty) — 4-1
Semler transformă un penalty și înscrie al 4-lea gol al României. Semler termină meciul cu două goluri — un record personal la acea vreme pentru naționala României.

Bulgarii au reușit să marcheze onorific în minutul 83, prin Dimitar Dimitriev. 2-4. Fluierul final al arbitrului italian Umberto Marca a consemnat o victorie clară și meritată a tricolorilor.

83′2 – 4

GOL BULGARIA — Dimitar Dimitriev — 2-4
Gol de onoare pentru bulgari în ultimele minute. Nu schimbă nimic din imaginea unui meci dominat categoric de România.

Cronologia meciului

6′

GOL BULGARIA — Andrey Ivanov. Bulgaria deschide scorul în fața propriului public. 1-0.

10′

GOL ROMÂNIA — Rudy Wetzer. Egalare rapidă. România preia inițiativa. 1-1.

45′

Pauza. 1-1. România domină meciul dar nu profită. Publicul bulgar rămâne optimist.

55′

Schimb de portar Bulgaria. Yanakiev este înlocuit cu Angel Andreev.

55′

GOL ROMÂNIA — Augustin Semler. Al doilea gol internațional al lui Semler. România conduce. 1-2.

60′

GOL ROMÂNIA — Rudolf Wetzer. Al doilea gol al lui Wetzer. România controlează complet. 1-3.

76′

GOL ROMÂNIA — Augustin Semler (penalty). Al doilea gol al lui Semler în meci. 1-4.

83′

GOL BULGARIA — Dimitar Dimitriev. Gol de onoare. 2-4.

90′

Fluier final. Bulgaria – România 2-4. Victoria clară a tricolorilor în deplasare la Sofia.

Semler și Wetzer — doi timișoreni care au bătut o țară întreagă

Meciul de la Sofia a aparținut, cu autoritate, celor doi atacanți din Banat. Augustin Semler — cunoscut și ca Gustav Semler sau Szemes Gusztáv în sursele maghiare — era, în mai 1925, un fotbalist de 21 de ani aflat la al doilea său meci pentru națională. Juca la Chinezul Timișoara, echipa care câștigase patru titluri consecutive și urma să mai câștige alte două. Va termina sezonul următor, 1925/26, cu o statistică aproape incredibilă: 41 de goluri în 17 meciuri de campionat. Un record care rezistă până astăzi.

La Sofia, Semler a arătat de ce va deveni unul dintre cei mai eficienți atacanți din fotbalul românesc al anilor ’20. Două goluri — unul din acțiune, unul din penalty — și o prezență permanentă în zona de finalizare. Ziarul bulgar îl evidenția ca pe jucătorul care pusese cel mai mult în dificultate apărarea gazdelor.

Rudy Wetzer era, la 24 de ani, deja o legendă în devenire. Viitorul căpitan al României la primul Campionat Mondial din istoria sa (Uruguay, 1930) era în 1925 la a 5-a selecție pentru națională. Marcase deja goluri pentru tricolori, dar la Sofia a reușit ceva rar: a deschis drumul victoriei imediat după ce Bulgaria condusese, și a reluat loviturile exact când jocul putea scăpa de sub control.

„Rudy Wetzer era, poate, cel mai bun fotbalist român al anilor ’20. Un centru atacant complet: puternic, tehnic, cu simțul golului și al jocului de echipă. La Sofia, a arătat tot ce știa.”
— Reconstituire editorială, pe baza presei epocii

Cei doi împreună — patru goluri din patru, un meci câștigat cu 4-2 pe terenul adversarului — reprezentau, în microcosmos, ceea ce era Chinezul și fotbalul bănățean al anilor ’20: un fotbal urban, combinativ, cu jucători formați în școli mixte, obișnuiți cu meciurile internaționale, cu turneele în Ungaria și Austria, cu standardele înalte ale fotbalului central-european.

Aurel Guga — căpitanul

Aurel Guga, fotbalistul de la Politehnica Timișoara, purta banderola de căpitan la Sofia — la fel cum o purtase în 8 iunie 1922, la Iugoslavia – România, meciul inaugural al naționalei. Cel mai vechi căpitan al României intra pe terenul din Sofia cu a sa a 7-a selecție, cu o autoritate câștigată pas cu pas.

Guga era, conform tuturor surselor epocii, un fotbalist cu viteză neobișnuită și un șut formidabil. Ziarul bulgar îl menționa printre jucătorii care „au dat ritmul jocului românesc.” Se va retrage din fotbalul mare câțiva ani mai târziu, în 1930, și va muri prematur în 1936, la 38 de ani.

Iosif Barta, fundașul de la CS Stăruința Oradea, stabilea la Sofia un record modest dar semnificativ: a 8-a sa selecție pentru România — cel mai selecționat jucător al naționalei la acea dată. La 22 de ani, era deja o constantă a apărării tricolore, un jucător de soliditate și echilibru pe care antrenorul Morariu îl includea în mod automat în lot.

Statistici și date tehnice

Meci Amical · 31 Mai 1925 · Sofia

BULGARIA

2 — 4

ROMÂNIA

ora 15:30
Terenul Yunak, Sofia, Bulgaria
~10.000–15.000 spectatori

Andrey Ivanov 6′ [1:0]Dimitar Dimitriev 83′ [2:4]

[1:1] 10′ Rudolf Wetzer[1:2] 55′ Augustin Semler[1:3] 60′ Rudolf Wetzer[1:4] 76′ Augustin Semler (pen.)

Arbitru: Umberto Marca · Italia

ROMÂNIA — Meciul nr. 11
Teofil Morariu

Jucător	Sel.	Vârstă	Club
GKȘtefan Ströck	3	24	CA Oradea
DFIosif Barta	8	22	CS Stăruința Oradea
DFFrancisc Szekely	1	—	CS Stăruința Oradea
MFIoan Tesler	1	—	CS Chinezul Timișoara
MFEmerich Vogl	2	19	CS Chinezul Timișoara
MFRudolf Matek	2	27	CS Chinezul Timișoara
FWMihai Tänzer	4	20	CS Chinezul Timișoara
FWAurel Guga (C)	7	26	SS Politehnica Timișoara
FWRudolf Wetzer	5	24	CS Unirea Timișoara
FWAugustin Semler	2	21	CS Chinezul Timișoara
FWGeza Nagy-Csomag	1	22	CS Stăruința Oradea

BULGARIA — Meciul nr. 4
Pavel Grozdanov

Jucător	Sel.	Vârstă	Club
GKZdravko Yanakiev 55′	1	19	SC Vladislav, Varna
GKAngel Andreev 55′	2	—	SC Slavia, Sofia
DFPetar Hristov	1	19	SC Vladislav, Varna
DFBoris Petrov	1	—	SC Ticha, Varna
MFStoyan Zlatev	1	—	SC Ticha, Varna
MFBoian Byanov (C)	3	24	SC Ticha, Varna
MFGhencho Hristov	1	—	SC Vladislav, Varna
FWDimitar Dimitriev	1	—	SC Vladislav, Varna
FWNikola Liutskanov	1	22	SC Ticha, Varna
FWAndrey Ivanov	1	—	SC Vladislav, Varna
FWMihail Tunchev	1	—	SC Shipchenski Sokol, Varna
FWNikola Mutafchiev	4	20	SSFC Levski, Sofia

STATISTICI · AMICAL INTERNAȚIONAL · 31 MAI 1925
Echipă	Jucători	Goluri	Scor pauză	Meciuri naționale	Debut int.	Rezultat final
Bulgaria	12	2	1–1	Al 4-lea	10 debut-uri	A 4-a înfrângere consecutivă
România	11	4	1–1	Al 11-lea	3 debut-uri	Victorie în deplasare

Ce a urmat — un an mai târziu, România câștiga cu 6-1 la București

Victoria de la Sofia nu a fost un accident. Era confirmarea unui tipar. România urma să învingă Bulgaria cu 6-1 în aprilie 1926, tot cu Wetzer și Semler în rolurile principale. Și cu 3-0 în 1929. Și cu 7-0 în 1933. Naționalele celor două țări aveau să se mai întâlnească de zeci de ori de-a lungul deceniilor — dar primele trei-patru meciuri, din anii ’20, au stabilit un raport de forțe care nu s-a schimbat prea curând.

Augustin Semler va termina sezonul următor cu 41 de goluri în 17 meciuri de campionat — o statistică aproape imposibil de imaginat astăzi. Va juca în Franța, la Montpellier, va reveni la Chinezul, se va stinge din viață prematur, în 1947, la 42 de ani. Puțini îi mai țin memoria vie astăzi.

Aurel Guga, căpitanul de la Sofia, se va stinge și el tânăr — în 1936, la doar 38 de ani — fără să apuce să vadă cum fotbalul românesc crește și se transformă. El fusese acolo la început, la primul meci din 1922. Un pionier.

tikitaka.ro · Meciurile naționalei României · Chinezul Timișoara · Meciuri de legendă

Surse

RSSSF — Romania National Team 1922–1929 · Details	rsssf.org
eu-football.info — Bulgaria vs Romania H2H	eu-football.info
Wikipedia — Augustin Semler	en.wikipedia.org
Wikipedia — Rudolf Wetzer	en.wikipedia.org
Wikipedia — Aurel Guga	en.wikipedia.org
Wikipedia — Iosif Bartha	en.wikipedia.org
tikitaka.ro — Echipe de legendă: Chinezul Timișoara	tikitaka.ro
tikitaka.ro — Meciurile echipei naționale a României 1922–1999	tikitaka.ro
Спортъ (Sofia), nr. 66, 1 iunie 1925 — Raport complet al meciului Bulgaria – România (Народна библиотека „Иван Вазов”)	Arhivă digitală
Wikipedia — Yunak Stadium, Sofia	en.wikipedia.org

tikitaka.ro · Arhiva fotbalului românesc · Meciuri de legendă

29 mai 2016. Torino. Soarele italian se lăsa peste Stadio Olimpico, iar zeci de mii de români din diaspora veniseră să vadă naționala pe care o iubeau — aceeași națională care calificase cu două goluri primite în tot campania de calificare, același grup care urma să joace peste zece zile contra Franței la Euro. Era o seară de celebrare. Sau ar fi trebuit să fie.

Contextul: ultimul mare test înainte de EURO 2016

Era al doilea meci din cantonamentul italian al lui Anghel Iordănescu, după remiza 1-1 cu RD Congo de la Como, câteva zile mai devreme. Două teste, două schimbări masive de formulă. Iordănescu voia să vadă cât mai mulți jucători în condiții de meci real, cu Euro la mai puțin de două săptămâni distanță.

Miza era clară: pe 31 mai, selecționerul trebuia să anunțe lotul definitiv de 23 de jucători. Cinci fotbaliști urmau să fie tăiați din lotul lărgit de 28. Fiecare minut jucat la Torino conta. Fiecare decizie pe teren putea fi ultima dinaintea unui verdict.

Împotriva noastră era o Ucraină deloc de neglijat. Calificată prin baraj contra Sloveniei, echipa lui Mykhaylo Fomenko venea cu o generație de excepție în linie. Konoplyanka tocmai câștigase Europa League cu Sevilla — cu câteva zile în urmă. Iarmolenko era steaua absolută a lui Dynamo Kiev. Pyatov, portarul veteran al lui Șahtior, era un zid în poartă. Nu era o echipă pe care să o iei în ușor.

Contextul turneului — EURO 2016 România se calificase pe primul loc în grupă, cu o defensivă istorică: doar 2 goluri primite în cele 10 meciuri de calificare. La turneul final din Franța, tricolorii aveau să întâlnească Franța (10 iunie), Elveția (15 iunie) și Albania (19 iunie). Ucraina era în Grupa C, alături de Germania, Irlanda de Nord și Polonia. Ambele echipe aveau Euro în față. Amicalul de la Torino era, tehnic vorbind, o repetiție generală.

Stadionul din Torino fremăta. Surse din presă estimau că aproximativ 10.000 de români veniseră să vadă naționala în Italia. Intonarea imnului înainte de meci fusese un moment special, cald, aproape festiv. România era fericită. România se simțea pregătită.

România – Ucraina — cele două echipe

Printre rezervele României se aflau Denis Alibec, Nicolae Stanciu, Adrian Popa, Alexandru Maxim, Răzvan Raț și Ovidiu Hoban — oameni care urmau să conteze enorm în istoria acestui meci. Printre rezervele Ucrainei, un tânăr de 19 ani de la Ufa, în Rusia, pe care puțini îl cunoșteau în afara granițelor ucraineane: Oleksandr Zinchenko.

Minutul 23 — Torje deschide scorul. România – Ucraina 1-0

Meciul a început bine pentru tricolori. România a intrat agresiv, cu pressing ridicat, și și-a asumat jocul cu minge. Ucraina părea surprinsă de ritmul adversarului.

În minutul 23, Gabriel Torje a primit mingea la marginea careului și a șutat din prima, cu putere. Pyatov, unul dintre cei mai experimentați portari ai Europei de Est, nu a mai putut face nimic. 1-0 pentru România.

23′1 – 0

GOL ROMÂNIA — Gabriel Torje — 1-0
Șut puternic din marginea careului, Pyatov nu mai poate interveni. România conduce o Ucraină plină de vedete pe Stadio Olimpico din Torino.

Tribunele s-au aprins. Diaspora română era în delir. Câteva minute bune, România a gestionat jocul cu calm — pressing coordonat, tranziții rapide, apărare compactă. Era imaginea echipei care câștigase calificarea cu cea mai bună defensivă din Europa.

Minutul 43 — Zozulia egalizează. Un semnal pe care nu l-am luat în serios

Până aproape de pauză, România părea că va duce scorul în vestiar. Dar în minutul 43, o centrare a lui Shevchuk de pe flancul stâng a ajuns la Roman Zozulia, care a plasat-o cu capul în poartă. 1-1.

43′1 – 1

GOL UCRAINA — Roman Zozulia — 1-1
Centrare Shevchuk de pe flancul stâng, cap Zozulia. Ucraina egalizează în finalul primei reprize. Un avertisment pe care defensiva românească nu l-a tratat suficient de serios.

La pauză, 1-1. Un scor acceptabil. Repriza fusese bună pentru tricolori. Steliano Filip ieșise accidentat la final de repriză, înlocuit de Răzvan Raț — o veste care îngrijora. Dar atmosfera în vestiar, cel puțin din exterior, părea controlată.

Nimeni nu știa că urmau unsprezece minute care aveau să schimbe tot.

Minute 48–59 — Coșmarul care a îngropat România

Ucraina a ieșit la a doua repriză transformată. A scos imediat Zinchenko, tânărul de 19 ani, în locul lui Rybalka. Nu era o schimbare de titulari — era un mesaj tactic. Fomenko voia viteză, directețe, agresivitate.

Minutul 48. Chiricheș pierde mingea printr-o eroare individuală severă. Zinchenko preia, intră în careu, finalizează. România – Ucraina 2-1.

48′2 – 1

GOL UCRAINA — Oleksandr Zinchenko — 2-1
Gafă Chiricheș, Zinchenko (19 ani) preia și înscrie primul său gol la națională — devenind cel mai tânăr marcator din istoria Ucrainei, depășindu-l pe Shevchenko. România, prinsă din scurt.

Minutul 54. Tătărușanu respinge șutul lui Shevchuk. Mingea ajunge la Konoplyanka — câștigătorul Europa League, un om care tocmai doborâse Atletico Madrid în finala de la Basel. Șut. 3-1 pentru Ucraina.

54′3 – 1

GOL UCRAINA — Evhen Konoplyanka — 3-1
Rebound după șut Shevchuk, Konoplyanka nu iartă. Extrema lui Sevilla, proaspătă câștigătoare a Europa League, adaugă un gol de care România nu mai poate fi mândră că a primit.

Minutul 59. Maxim greșește o pasă în mijlocul terenului. Mingea ajunge direct la Iarmolenko, cel mai bun jucător al lui Dynamo Kiev. Nu mai e nimeni între el și poartă. Șut. 4-1.

59′4 – 1

GOL UCRAINA — Andriy Yarmolenko — 4-1
Pasă greșită Maxim, Yarmolenko sprintează singur și înscrie. Al patrulea gol în unsprezece minute. Un sfert de oră de coșmar defensiv. Tribunele tac.

Unsprezece minute. Trei goluri. Trei erori individuale grave. România primise în acest singur meci mai multe goluri decât în tot campania de calificare — în care acumulase doar două goluri primite în zece partide.

„Repriza a doua a fost una care efectiv ne-a scăpat de sub control, cel puțin în prima sa parte. Una cu foarte multe greșeli individuale și cu trei goluri primite cadou adversarului, lucru care, din punct de vedere psihologic, ne-a pus la pământ.”
— Anghel Iordănescu, selecționer România, după meci

România revine — Alibec și Stanciu salvează onoarea

4-1. Meciul părea mort. Dar tricolorii nu au renunțat. În minutul 74, Denis Alibec, intrat de pe bancă, a redus din diferență printr-o execuție bună. O rază de lumină într-o seară întunecată.

74′4 – 2

GOL ROMÂNIA — Denis Alibec — 4-2
Alibec, intrat de pe bancă, înscrie și reduce din diferență. Un gol care nu schimbă scorul, dar schimbă atmosfera. România mai trăiește.

Iar în minutul 84, Nicolae Stanciu — și el intrat ca rezervă — a tras de la distanță, mingea s-a deviat și a păcălit portarul. 3-4. Finalul a venit cu o notă de speranță, dar prea târziu.

84′4 – 3

GOL ROMÂNIA — Nicolae Stanciu — 4-3
Șut deviat de la distanță, Pyatov surprins. Stanciu, 23 de ani, semnează un gol care nu schimbă rezultatul, dar salvează o fărâmă din onoarea serii. Final: 3-4.

Cronologia meciului

23′

GOL ROMÂNIA — Gabriel Torje. Șut din marginea careului, Pyatov bătut. România – Ucraina 1-0.

43′

GOL UCRAINA — Roman Zozulia. Cap după centrare Shevchuk. România – Ucraina 1-1. Pauza.

45′

Pauza. 1-1. Steliano Filip iese accidentat, intră Răzvan Raț. Scorul lasă speranțe, dar repriza a doua va fi cu totul alta.

48′

GOL UCRAINA — Oleksandr Zinchenko. Gafă Chiricheș, Zinchenko (19 ani) înscrie primul gol la națională. România – Ucraina 2-1.

54′

GOL UCRAINA — Evhen Konoplyanka. Rebound după șut Shevchuk. România – Ucraina 3-1.

59′

GOL UCRAINA — Andriy Yarmolenko. Pasă greșită Maxim, Yarmolenko singur cu poarta. Al patrulea gol în 11 minute. România – Ucraina 4-1.

60′

Intră Alexandru Maxim în locul lui Sânmărtean. Modificări tactice după dezastrul defensiv din prima parte a reprizei.

74′

GOL ROMÂNIA — Denis Alibec. Intrat de pe bancă, Alibec înscrie. România – Ucraina 4-2.

84′

GOL ROMÂNIA — Nicolae Stanciu. Șut deviat din afara careului. Final: România – Ucraina 3-4.

90′

Fluier final. România – Ucraina 3-4. Tricolorii aplaudați și huiduiți în același timp de diaspora din tribune. O seară cu gust amar, cu zece zile înainte de Euro 2016.

Zinchenko, Konoplyanka, Iarmolenko — generația de aur a Ucrainei

Dacă ar fi să reținem ceva din această seară, dincolo de dezamăgire, ar fi revelația unui tânăr de 19 ani pe care astăzi îl cunoaște toată lumea. Oleksandr Zinchenko, mijlocașul venit de la obscurul Ufa din Rusia, a intrat în minutul 45 și a marcat imediat. Prin acel gol, a doborât recordul de cel mai tânăr marcator din istoria Ucrainei — un record care aparținuse marelui Andriy Shevchenko. Ziua de 29 mai 2016 a fost, practic, nașterea lui Zinchenko pe scena mare. Câteva luni mai târziu, era transferat la Manchester City.

Evhen Konoplyanka venea de la Basel, unde cu câteva zile înainte câștigase Europa League cu Sevilla contra lui Liverpool. Un om în formă maximă, cu un simț al finalizării rareori egalat în fotbalul ucrainean. Golul lui din minutul 54 nu a fost întâmplare — a fost expresia unui fotbalist aflat în cel mai bun moment al carierei.

Andriy Iarmolenko era, în 2016, poate cel mai bun jucător din Europa de Est. Dynamo Kiev îl construise ca un atacant complet, puternic fizic, tehnic rafinat, implacabil în unu-contra-unu. Golul din minutul 59, după greșeala lui Maxim, a fost un gol de jucător de clasă mondială — nu o întâmplare, nu un cadou. O execuție rece, sigură, fatală.

Torje, Alibec, Stanciu — și lecția amară

Gabriel Torje fusese cel mai bun român al serii în prima repriză. Golul său fusese frumos, direct, tehnic — o execuție care deschisese perspectiva unui meci bun. Dar fotbalul nu se joacă în reprize izolate.

Denis Alibec și Nicolae Stanciu au intrat de pe bancă și au marcat amândoi. Asta conta. Selecționerul a văzut ce vedea deja — că acești doi oameni aveau personalitate și calitate la cel mai înalt nivel. Ambii urmau să fie în lotul de 23. Ambii aveau să fie la Euro. Nu era o consolare, dar era un semn.

Alexandru Maxim, al cărui fault de pasă deschisese drumul spre 4-1, a plătit prețul greșelii sale. A doua zi după meci, presa a notat că eroarea lui fusese decisivă. Pe 31 mai, Iordănescu l-a lăsat în afara lotului definitiv — Chipciu a câștigat ultima luptă, parțial și datorită comportamentului lui Maxim la Torino. Un detaliu mic, o pasă greșită, care a schimbat o carieră.

„Poate dacă nu era acea greșeală din finalul primei reprize în care am fost egalați… Dar toate celelalte goluri primite provin din greșeli individuale nepermise.”
— Anghel Iordănescu, selecționer național

Statistici și date tehnice

Meci amical · Pregătire Euro 2016 · 29 Mai 2016

ROMÂNIA

3 — 4

UCRAINA

Duminică, 29 Mai 2016 · ora 19:30 UTC+2
Stadio Olimpico Grande Torino, Torino
12.000 spectatori

Gabriel Torje 23′ [1:0]Denis Alibec 74′ [4:2]Nicolae Stanciu 84′ [4:3]

[1:1] 43′ Roman Zozulia[2:1] 48′ O. Zinchenko[3:1] 54′ E. Konoplyanka[4:1] 59′ A. Yarmolenko

Arbitru: Davide Massa, Imperia

A 200-a înfrângere a României
·
Meciul nr. 667 al naționalei României
·
Selecția 50 pentru Torje & Kucher
·
A 3-a victorie consecutivă pentru Ucraina

ROMÂNIA — Meciul nr. 667
Anghel Iordănescu

Jucător	Sel.	Vârstă	Club
GKCiprian Tătărușanu	36	30	Fiorentina (Italia)
DFAlexandru Mățel	16	26	Dinamo Zagreb (Croația)
DFVlad Chiricheș (C) 50′	41	26	SSC Napoli (Italia)
DFDragoș Grigore	19	29	Al-Sailiya SC (Qatar)
DFSteliano Filip 46′ (accidentat)	4	22	Dinamo București (România)
DF↳ Răzvan Raț (46′)	110	35	Rayo Vallecano (Spania)
MFLucian Sânmărtean 57′	19	36	Al-Ittihad (Arabia Saudită)
MF↳ Alexandru Maxim (57′) 90+1′	28	25	VfB Stuttgart (Germania)
MFAndrei Prepeliță 60′	9	30	Al-Sailiya SC (Qatar)
MF↳ Ovidiu Hoban (60′)	19	33	Hapoel Be’er Sheva (Israel)
MFMihai Pintilii	31	31	FCSB (România)
MFGabriel Torje 69′	50	26	Osmanlıspor FK (Turcia)
MF↳ Adrian Popa (69′)	13	27	FCSB (România
FWClaudiu Keșeru 57′	12	29	PFC Ludogorets 1945 (Bulgaria)
FW↳ Denis Alibec (57′)	3	25	Astra Giurgiu (România)
FWBogdan Stancu 79′	40	28	Gençlerbirliği SK (Turcia)
MF↳ Nicolae Stanciu (79′)	4	23	FCSB (România)

UCRAINA — Meciul nr. 228
Mykhaylo Fomenko

Jucător	Sel.	Vârstă	Club
GKAndriy Pyatov	63	31	FC Șahtior Donețk (Ucraina)
DFVyacheslav Shevchuk (C) 71′	53	37	FC Șahtior Donețk (Ucraina)
DF↳ Oleksandr Karavaev (71′)	3	23	FC Zorya Luhansk (Ucraina)
DFArtem Fedetskyi 46′	48	31	FC Dnipro (Ucraina)
DF↳ Bohdan Butko (46′)	16	25	Amkar Perm (Rusia)
DFYaroslav Rakytskyi	39	26	FC Șahtior Donețk (Ucraina)
DFYevhen Khacheridi 46′	41	28	FC Dinamo Kiev (Ucraina)
DF↳ Oleksandr Kucher (46′)	50	33	FC Șahtior Donețk (Ucraina)
MFTaras Stepanenko	28	26	FC Șahtior Donețk (Ucraina)
MFAndriy Yarmolenko	58	26	FC Dinamo Kiev (Ucraina)
MFYevhen Konoplyanka	52	26	Sevilla FC (Spania)
MFSerhiy Sydorchuk 67′	11	25	FC Dinamo Kiev (Ucraina)
MF↳ Ruslan Rotan (67′)	87	34	FC Dnipro (Ucraina)
MFSerhiy Rybalka 46′	9	26	FC Dinamo Kiev (Ucraina)
MF↳ Oleksandr Zinchenko (46′) ★ cel mai tânăr marcator din istoria naționalei Ucrainei	2	19	FC Ufa (Rusia)
FWRoman Zozulia 46′	25	26	FC Dnipro (Ucraina)
FW↳ Yevhen Seleznyov (46′)	49	30	FC Kuban Krasnodar (Rusia)

Ce a urmat: EURO 2016 și consecințele unei seri

Pe 31 mai 2016, Anghel Iordănescu a anunțat lotul definitiv. Cinci jucători au fost eliminați: Toșca, Ropotan, Alexandru Maxim, Andrei Ivan și Ioan Hora. Meciul de la Torino contase. Prestațiile de la Torino contaseră. Greșeala lui Maxim la golul 4-1 al Ucrainei fusese un factor decisiv în decizia selecționerului.

Zinchenko, tânărul care ne înscrisese în minutul 48, a prins lotul Ucrainei pentru Euro. Fusese o decizie greu de justificat pentru Fomenko cu câteva zile înainte — dar golul marcat contra României l-a impus definitiv. Câteva luni mai târziu, era la Manchester City. Șapte ani mai târziu, era căpitanul Ucrainei și unul dintre cei mai buni fundași ai lumii.

La Euro 2016, România a terminat pe ultimul loc în grupă — două înfrângeri și o remiză. Ucraina a terminat și ea pe ultimul loc în Grupa C, fără punct. Niciuna dintre echipele de la Torino nu a trecut de faza grupelor.

Dar asta e o altă poveste.

tikitaka.ro · Meciurile naționalei României

Surse

FRF.ro — România – Ucraina, live oficial	frf.ro
Jurnalul.ro — România – Ucraina 3-4, în meci de pregătire pentru EURO 2016	jurnalul.ro
Digi Sport — România – Ucraina 3-4. Adio mitului apărării inexpugnabile	digisport.ro
World Soccer Talk — Zinchenko, youngest scorer in Ukraine history vs Romania	worldsoccertalk.com
ProSport — Lotul oficial al României pentru Euro 2016. Alex Maxim, al cincilea OUT	prosport.ro
ESPN — Yarmolenko and Konoplyanka the keys to Ukraine’s Euro 2016 campaign	espn.com

tikitaka.ro · Arhiva fotbalului românesc · Meciurile naționalei României

29 mai 1974. Patru decenii de fotbal românesc stăteau condensate în tribunele stadionului 23 August din București — 40.000 de oameni care veniseră să vadă tricolorii luptându-se pentru o finală balcanică. În seara aceea, Anghel Iordănescu a marcat după 90 de secunde. Și tot ce a urmat a fost un fotbal pe care tricolorii l-au controlat aproape în totalitate.

Cupa Balcanică — primul turneu în sistem eliminatoriu

Ediția 1973–1976 a Cupei Balcanice era ceva nou prin formula ei. Pentru prima oară în istoria acestei competiții, cele patru naționale participante — România, Bulgaria, Turcia și Grecia — jucau în sistem cu semifinale și finale, nu în formula clasică a turului balcanic. Era, cu alte cuvinte, un turneu mai competitiv, cu miză clară, cu presiunea calificării și cu bucuria unei posibile finale.

România și Grecia se întâlneau în una dintre semifinale. În cealaltă semifinală jucau Turcia și Bulgaria — o confruntare care avea să producă și ea un scor dramatic: bulgarii pierduseră turul cu 5-2 acasă, dar câștigaseră returul cu 5-1. Vor ajunge în finala contra României, câștigată la golaveraj.

Dar toate astea veneau mai târziu. În mai 1974, misiunea imediată a tricolorilor era una singură: să bată Grecia la București!

Context — Cupa Balcanică 1973–1976
Ediția a 11-a a Cupei Balcanice a fost prima disputată în sistem eliminatoriu, cu semifinale și finală. Au participat patru naționale: România, Bulgaria, Turcia și Grecia. România s-a calificat în semifinale împotriva Greciei, câștigând dublul manșă cu 4-2 la general (3-1 în tur la București, 1-1 în retur la Atena). Bulgaria a eliminat Turcia și a câștigat titlul în finala cu România, la golaveraj, scorul general fiind 3-3.

Grecia venea la București cu un lot echilibrat și cu câteva nume care contau în peisajul fotbalului balcanic: Antonis Antoniadis de la Panathinaikos — unul dintre cei mai prolifici atacanți greci ai epocii — și căpitanul Mimis Domazos, simbol al fotbalului elen, cu 42 de selecții în palmares. Nu era o echipă de umplutură. Era o echipă care putea pedepsi orice moment de inatenție.

România – Grecia: cele două echipe

Valentin Stănescu alinia o echipă cu greutate în centru: Cornel Dinu căpitan la 25 de ani, cu 41 de selecții deja — vocea tăcută din mijlocul terenului, organizatorul, omul care ținea structura în picioare. Alături de el, Ion Dumitru de la Steaua și, mai sus, binomul de aur: Lucescu și Iordănescu.

Mircea Lucescu, la 28 de ani, era la selecția 44. O carieră de international matură, cu experiența unor meciuri mari în spate. Anghel Iordănescu — cel pe care toată lumea îl striga „Puiu” — era la selecția 15, cu 24 de ani și cu acea energie particulară a jucătorilor care știu că momentul lor e acum.

Florea Dumitrache, veteranul atacului, asigura experiența de front. Și undeva în dreapta, Attila Kun de la UTA Arad — prezență discretă, utilă, cu șapte selecții.

Minutul 2 — primul gol, primul impuls

Ziarul Sportul din mai 1974 nota că startul echipei române fusese „excelent”, că tricolorii minunaseră prin debutul lor viu și direct. Nu era retorică de presă entuziastă — era descrierea exactă a ce se petrecuse pe gazon.

Mingea centrată de Lucescu din flancul stâng — o centrare care tăia diagonal linia de apărare grecească — a găsit capul lui Iordănescu poziționat perfect. Un salt scurt, un contact precis, colțul porții. Ikonomopoulos nu a avut nicio șansă.

Minutul 2. 1-0 România. Stadionul 23 August a izbucnit.

1:0

GOL ROMÂNIA — Anghel Iordănescu — 1-0
Centrare Lucescu din flancul stâng, reluare cu capul a lui Iordănescu în colțul scurt. Ikonomopoulos nu ajunge la minge. București se ridică în picioare.

Minutul 11 — egalul împotriva cursului jocului

România domina. Creea, presupunea ritm. Dar fotbalul are logica lui proprie — uneori nemiloasă — și Grecia a găsit egalul tocmai când tricolorii păreau în control.

Antoniadis, atacantul de la Panathinaikos, a passat lateral cu capul către Sarafis, care așteptase momentul. Șut plasat, pe jos, în colț. Iorgulescu a rămas surprins. România – Grecia 1-1.

Presa vremii consemna că egalul venise „împotriva cursului jocului” — o formulare care spune tot. Grecia nu crease nimic spectaculos. Dar un moment de neatenție în apărarea română fusese suficient.

1:1

GOL GRECIA — Stavros Sarafis — 1-1
Antoniadis pasează lateral cu capul, Sarafis (PAOK Salonic) șutează plasat pe jos. Egalul vine împotriva cursului jocului — România fusese dominantă până atunci.

Minutul 32 — lovitura liberă care a redeschis seara

România nu s-a dezechilibrat. A continuat să apese, să construiască, să caute spațiile din spatele apărării elene. Presa nota că jocul tricolorilor era „dinamic, iute, variat în atac” — și că Lucescu și Dinu fuseseră excepționali în combinație.

Iar în minutul 32, a venit lovitura liberă. Iordănescu, poziționat la 20 de metri, a tras. Mingea a trecut peste zid, s-a curbat și a aterizat în plasă. 2-1. Tehnică pură, nerv controlat.

2:1

GOL ROMÂNIA — Anghel Iordănescu — 2-1 (lovitură liberă)
Iordănescu transformă o lovitură liberă de la 20 de metri — mingea trece peste zid și se înfige în plasă. Dubla serii pentru atacantul Stelei. 2-1 la pauză.

La pauză, 2-1. Avantaj meritat, presă dominantă, două goluri care ilustrau bine pentru ce veniseră cei 40.000 de spectatori la stadion.

Repriza a doua — Domazos eliminat, Lucescu marchează

A doua repriză a adus o schimbare importantă în poarta noastră: Iorgulescu este înlocuit cu Rică Răducanu — portarul cu 31 de selecții, omul cu experiența care liniștea o apărare în orice moment de nesiguranță.

Grecia a încercat. A câștigat multe dueluri la mijloc, a creat câteva faze periculoase. Dar în minutul 73 speranțele lor s-au suplberat definitiv când Mimis Domazos — căpitanul lor, cu 42 de selecții, simbolul fotbalului elen din acei ani — a primit cartonașul roșu. Grecia rămânea cu zece oameni.

Eliminare — Minutul 73 — Mimis Domazos
Căpitanul Greciei, mijlocaș central la Panathinaikos, cu 42 de selecții internaționale, primește cartonașul roșu în minutul 73. Grecia joacă ultimele 17 minute cu zece jucători. România va profita.

Și România a profitat. Nu imediat, nu spectaculos — ci calm, metodic, cu răbdarea echipelor care știu că jocul e deja câștigat și care caută să-l confirme.

Minutul 85. Mircea Lucescu a închis partida. Un gol care a venit din aceeași rețetă a serii: combinație la mijloc, desfășurare rapidă în adâncime, finalizare.

3:1

GOL ROMÂNIA — Mircea Lucescu — 3-1
Lucescu finalizează acțiunea din finalul meciului. Grecia cu zece oameni după eliminarea lui Domazos nu mai poate răspunde. 3-1 final. România e cu un pas în finală.

Cronologia meciului

1′

România pornește atacant și direct. Lucescu centrează din flancul stâng, Iordănescu pândește în careu.

2′

GOL ROMÂNIA — Anghel Iordănescu (cap, centrare Lucescu). 1-0.

3′–10′

România continuă să preseze. Grecia rezistă, încearcă să iasă la contraatac. Domazos organizează mijlocul.

11′

GOL GRECIA — Stavros Sarafis (șut plasat, pasă cu capul Antoniadis). 1-1. Egalul vine împotriva cursului jocului.

12′–31′

România revine la control. Dinu și Lucescu excelente în combinație. Joc dinamic, variat, presiune constantă pe apărarea greacă.

32′

GOL ROMÂNIA — Anghel Iordănescu (lovitură liberă 20m). 2-1 la pauză.

45′

Pauză. 2-1 România. Silviu Iorgulescu iese din joc la pauză — intră Necula Răducanu.

46′–72′

Grecia încearcă să revină. România controlează dar permite câteva faze periculoase. Răducanu intervine ferm.

73′

Eliminare — Mimis Domazos (Grecia). Căpitanul și cel mai experimentat jucător grec primește cartonașul roșu. Grecia cu 10 oameni.

75′

Stavros Sarafis iese din joc — intră Vasilis Stravopodis. Florea Dumitrache mai rămâne pe teren până în minutul 78, când este înlocuit de Radu Troi.

85′

GOL ROMÂNIA — Mircea Lucescu. 3-1 final. Grecia cu 10 jucători nu mai poate reacționa.

90′

Fluier final. România 3–1 Grecia. Avantaj consistent înaintea returului de la Atena.

Iordănescu și Lucescu — doi oameni cu destin în fotbalul românesc

Seara de 29 mai 1974 a fost, în multe privințe, o seară a lor. Două goluri pentru Anghel Iordănescu, unul pentru Mircea Lucescu — și dacă numerele spun o poveste, poveștile din spatele numerelor o complică frumos.

Iordănescu, la 24 de ani, juca pentru Steaua București și construia o carieră de internațional care va ajunge în locuri pe care în mai 1974 nimeni nu le prevedea. Peste ani, același „Puiu” Iordănescu va lua naționala în semifinalele Campionatului Mondial din 1994. Dar în 1974 era, pur și simplu, un atacant cu cap bun, lovitură liberă precisă și instinct de gol.

Lucescu, la 28 de ani, era deja la selecția 44. Un jucător cu experiența meciurilor mari, cu inteligența tactică a unui om care vedea fotbalul diferit față de colegii lui. Și el va face o carieră de antrenor care îi va depăși orice așteptare — dar în seara aceea era mijlocașul cu centrare perfectă și picior drept convingător.

Cornel Dinu, căpitanul la 25 de ani, a condus linia de mijloc cu autoritate. Presa nota prestația sa „excelentă” — o calificare sobră, dintr-o epocă în care jurnalistica sportivă românească nu risipa superlativele cu ușurință.

România – Grecia: caseta tehnică

Cupa Balcanică 1973–1976 · Semifinale · Tur · 29 Mai 1974

ROMÂNIA

3 — 1

GRECIA

ora 20:00
Stadionul 23 August, București
40.000 spectatori

Iordănescu 2′ [1:0]Iordănescu 32′ [2:1]Lucescu 85′ [3:1]

11′ Sarafis [1:1]

Arbitru: Ziya Türkdoğan · Ankara · Turcia

ROMÂNIA — Meciul nr. 231
Valentin Stănescu

Jucător	Sel.	Vârstă	Club
GKSilviu Iorgulescu 46’▼	3	27	UTA Arad
▲46′ GKNecula Răducanu	31	28	Rapid București
DFTeodor Anghelini	4	20	Steagul Roșu Brașov
DFDumitru Antonescu	9	29	FC Constanța
DFȘtefan Sameș	5	22	Steaua București
DFIuliu Hajnal	4	22	ASA Târgu Mureș
MFIon Dumitru	26	24	Steaua București
MFCornel Dinu (C)	41	25	Dinamo București
FWAnghel Iordănescu	15	24	Steaua București
FWMircea Lucescu	44	28	Dinamo București
FWFlorea Dumitrache 78’▼	29	26	Dinamo București
▲78′ FWRadu Troi	5	24	FC Argeș
FWAttila Kun	7	25	UTA Arad

GRECIA — Meciul nr. 140
Alketas Panagoulias

Jucător	Sel.	Vârstă	Club
GKTakis Ikonomopoulos	22	30	Panathinaikos
DFTheodoros Pallas	9	25	Aris Salonic
DFVasilis Siokos	9	27	Olympiacos
MFTakis Synetopoulos	14	25	Olympiacos
MFKostas Iosifidis	3	22	PAOK Salonic
MFChristos Terzanidis	7	29	PAOK Salonic
MFMichalis Kritikopoulos 46’▼	19	28	Olympiacos
▲46′ MFAchilleas Aslanidis	5	24	PAOK Salonic
MFBabis Intzoglou	7	25	Panionios
FWAntonis Antoniadis	16	28	Panathinaikos
FWMimis Domazos (C) 73’	42	32	Panathinaikos
FWStavros Sarafis 75’▼	17	24	PAOK Salonic
▲75′ FWVasilis Stravopodis	2	25	Panahaiki Patras

STATISTICI
Echipă	Jucători	Med. selecții	Med. vârstă	Goluri	Avert.	Elim.
România	11	~19.5	24.7	3	0	0
Grecia	11	~11.9	26.3	1	—	1

Ce a urmat — returul de la Atena și finala pierdută la golaveraj

3-1 la București era un avantaj serios înaintea returului de la Atena. Și România a reușit să-l administreze: scor 1-1 în Grecia, calificare la general cu 4-2. Tricolorii mergeau în finala Cupei Balcanice.

Adversara din finală era Bulgaria — echipa care eliminase Turcia în cealaltă semifinală cu un agregat halucinant de 6-7 (5-2 și 1-5). O finală în două manșe, cu tot ce implică: tensiune, goluri, dramă. Bulgarii câștigaseră primul meci, România a revenit și a câștigat returul cu 3-2 — dar scorul general era 3-3, iar regula golului marcat în deplasare a dat titlul Bulgariei.

Atât de aproape. Și totuși, nu.

Finala Cupei Balcanice 1973–1976
România a ajuns în finală după ce a eliminat Grecia (4-2 la general). În finală a întâlnit Bulgaria. Scor general: 3-3 (1-0 pentru Bulgaria în turul de la Sofia; 3-2 pentru România în returul de la București). Bulgaria câștigă titlul la golaveraj. România — locul 2 în ediția a 11-a a Cupei Balcanice.

„Joc foarte dificil. Sunt mulțumit de modul cum băieții noștri au făcut față la efort. Dacă adversarii n-ar fi apelat la durități, sunt sigur că puteam câștiga la o diferență mai mare.”

— Valentin Stănescu, selecționer România, după meciul cu Grecia · Sportul, mai 1974

Ce-a rămas după seara aceea

Stadionul 23 August, 29 mai 1974. 40.000 de oameni. Un gol după 90 de secunde, o lovitură liberă transformată cu sânge rece, un meci de caracter terminat 3-1. O calificare câștigată.

Iordănescu va mai evolua ani buni în tricoul naționalei și va deveni, la final, omul care a dus România la Mondialul din America. Lucescu va antrena echipe în Italia, Rusia, Turcia — și va câștiga un titlu în Ucraina la 72 de ani. Dinu va deveni vocea fotbalului românesc, criticul cel mai articulat din tribune. Fiecare dintre ei purta, în mai 1974, doar începuturile a ceea ce vor fi mai târziu.

Fotbalul balcanic era în ordinea zilei. Nu conta enorm în ierarhia continentală. Dar conta în tribune. Conta pentru cei 40.000. Și conta pentru o echipă care știa că poate.

Surse

Wikipedia — 1973–76 Balkan Cup	en.wikipedia.org
EU-Football.info — Balkan Cup 1973–76	eu-football.info
RSSSF — Balkan Cup (for Nations)	rsssf.org
Ziarul Sportul, mai 1974 (arhivă print)	arhivă tipărită

tikitaka.ro · Arhiva fotbalului românesc · Meciuri de legendă