BEIUȘ - CĂBEȘTI - SIMION R. SUCIU

In Memoriam

2026-10-03T16:57:12.337+03:00

2026-02-08T21:07:00.000+02:00

SUCIU, Simion.***: Ofiţer, şeful Cercului Militar Beiuş, jurnalist. Sa născut la 3 august 1957, în Cluj–Napoca. Primele două clase ale școlii primare le urmează în localitatea Nadășu, județul Cluj. Mutându-se cu familia la Şuncuiuş, judeţul Bihor, continuă aici şcoala primară şi gimnaziul. Studii secundare la Liceul teoretic din Vadu Crişului judeţul Bihor pe care îl absolvă în anul 1976, când îmi ia bacalaureatul. După absolvirea liceului se angajează la Uzina de Autocamioane Brașov, după câteva luni fiind încorporate. În 1977, în urma examenului susținut, este admis la Școala Militară de Ofițeri Activi Tancuri și Auto "Mihai Viteazul" din Pitești - Special Tancuri, pe care o încheie în anul 1980 . Înalte Studii Militare, obținând licență în Științe Politico - Militare, ca apoi între anii 1993 - 1995 în cadrul aceleiași academii, absolvind Facultatea de Comandă și Stat Major, obținerea licenței în științe militare. Din anul 1989 este numit şeful Cercului Militar Beiuş, funcţie pe care o îndeplineşte între anii 1989 - 1993 şi din 1998 până în 2009. Între 1993 şi 1998 este mutat la ordine în funcţia de ofiţer cu pregătirea psihologică şi cultură a Unităţii Militare din Bei. În anul 1995 urmează un seminar pe probleme de drept internațional la Craiova - Executive Seminar for UN Peace Operations – United States – Naval Justice School Detachament International Training. În anul 2000 a fost avansat la gradul de locotenent colonel.

A fost un talent instrumentist dar și cine amator, pasionat în măsură de tehnică de calcul. Un fost autodidact. A participat la mai multe concursuri și festivaluri cultural artistice obținând mai multe premii printre care amintim: Premiul I la Festivalul artei și creația studenților de la Galați din 1989, la secțiunea solști instrumentiști și tot premiul I la grup instrumental; premiul 2 pe țară în 1979 ca interpret de muzică folk și tot premiul 2 la categoria grup folk, în 1982. Fiind cineast amator, a realizat 7 filme pe peliculă de 16 mm, premiate la festivalurile: Felix - 1987, Toamna la Voroneț - 1988 și Festivalul Arteiștilor și Creației,999.

În perioada 1989 - 1990 a făcut parte din colectivul care a editat Cuvântul Liber , primul ziar beiușean după revoluția din 1989. A colaborat la foaia Luna Cinstirii . Punând în aplicare abilități culturale acumulate, a desfășurat în cadrul Cercului Militar din Beiuş o intensă și apreciată activitate educativă și artistică. A organizat evocări ale unor evenimente importante din istoria națională și cea locală, a unor personalități participante la aceste evenimente, precum și manifestări ale diverselor cercuri care funcționează în cadrul cercului militar. A fost iniţiatorul şi organizatorul Festivalului Naţional de Poezie „Nichita Stănescu” pe durata a cinci ediţii, începând cu anul 2001. În permanenţă a fost preocupat de descoperirea şi apoi instruirea şi creşterea unor mlădiţe dăruite interpretării vocale sau instrumentale a muzicii şi folclorului. Din anul 2003, alături de Gheorghe Marinel David și Mirela David, demarează un proiect de conservare a tradițiilor etno-folclorice, materializat cu apariția a trei CD-uri cuprinzând melodii populare autentice și colinzi precum și a unei colegeri de colinzi. Începând din anul 2002, împreună cu Ioan Igna, Silviu Odobasianu şi Ingrid Oiţă-Igna încep o vastă acţiune de valorificare a cercetărilor locale de istorie culturală, editând, sub îngrijirea Primăriei Municipiului Beiuş şi a Cercului Militar, un număr important de documentare (28) pentru uz local (vezi Igna, Ioan). Alături de Ioan Igna şi Gheorghe Marinel David editează, în perioada mai 2004 – mai 2005, foaia de suflet „Ţara Beiuşului”, publicaţie locală de cultură şi turism cu apariţie lunară. Între anii 1995 – 2002 realizează emisiunea săptămânală TV „ Glasul Oştirii ”, în reţeaua TVS Beiuş. A constituit o bancă de date video și foto, cuprinzând evenimentele importante din viața Țării Beișului din anul 1996 și până în 2010. A publicat cu regularitate în ziarul militar Scutul Patriei , trimițând corespondențe de la Beiuș. Cu profunde convingeri patriotice, împreună cu prof. Gheorghe M. David și Viorel Ianc înființează, la 5 februarie 2005, Filiala Beiuș a Societății Cultural Patriotice "Avram Iancu", al cărei vicepreședinte a fost pînă în anul 2010, când sa retras. Ca vicepreședinte sa implicat profund în activitatea organizației, organizând concursuri și spectacole dar și venind cu propuneri de activitate. Astfel, în 2006 a propus ridicarea unui bust al lui Avram Iancu în centrul Beiușului, prin subscripția membrilor organizației, fiind primul care a deschis lista de subscripție. Evenimentele tragice din 2006 - moartea soției de o boală incurabilă și , la șase luni, moartea tatălui - îl afectează profund dar reușind să depășească momentele grele, activitatea și definitivează proiectele începute. În 2006, participând la Reuniunea Națională a Societății Cultural Patriotice Avram Iancu de la Satu Mare a observat discordanța de obiectiv între societatea mamă și filială și dându-și seama că apartenența la societatea mamă este păguboasă pentru beiușeni, nepermițând dezvoltarea unei organizații pentru desfășurarea activității societății. – mamă, fapt care sa și întâmplat la 13 decembrie 2009, când Adunarea generală a Filialei Beiuș a Societății Culturale Patriotice Avram Iancu a hotărât autodizolvarea Filialei Beiuș a Societății Cultural Patriotice Avram Iancu și a constituit-o în Asociația Avram Iancu Beiuș. Ca urmare, în anul următor, pe 30 septembrie 2010 a fost dezvelit bustul lui Avram Iancu, în Parcul Central. În 2007 se recăsătorește. Dar necazurile nu s-au terminat. Măsurile antipopulare din anii 2009-2010 l-au demoralizat și pauperizat dar l-au lăsat și fără serviciu. Datorită divergențelor cu președintele organizației, nefiind de acord cu anumite obiective ale organizației, în anul 2011 sa retras din Asociația Avram Iancu. În anul 2010 a organizat și condus Filiala SCMD din Beiuș, până la 1 februarie 2014, când, nefiind de acord cu anumite lucruri ce se petreceau la nivelul superior al aceastei organizații, a demisionat. În perioada 2010 – 2012 a publicat în Informația de Vest, Oradea. După 1989 nu sa înscris în niciun partid politic. Din 2014 sa retras din viata publica. Începând cu 24 aprilie 2010 publică pe blogul personal Beiuș. Lumea lui Simion . Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Filiala Bihor.

Distincții: - Diploma de Excelență a Primăriei Beiuș - 2002; - Medalia Jubiliară cu ocazia acordării rangului de municipiu orașului Beiuș - 2004; - Diploma de Excelență a Primăriei Beiuș - 2005; - Medalia Pro Meritis a Primăriei Beiuș - 2006; - Diploma de excelență a Universității Populare Beiuș - 2006.

Scrieri : Biblioteca Beiușului, serie nouă, nr. 2-26. Beiuș. 2002 - 2008; Am lăsat fluturii să zboare – versuri, Editura Bună vestire. Beiuș, 2007; Beiușul și lumea lui – monografie- 4 volum. (colaborator), Oradea, 2007 – 2009; Ioan Hădăreanu. Sorin Ioan Cuc. 85 de ani de învățământ pedagogic în Beiuș.(colaborator). Editura Emia, 2007; Vizita Regelui Mihai I al României la Beiuș - 7 aprilie 2007. Ioan Degău-coordonator. Silviu Odobasianu. Oradea. Editura Primus, 2019.

BARRAL, Marie-Alype Louis (1894-1962). Preot profesor în Beiuș

2025-11-26T16:57:00.002+02:00

BARRAL, Marie-Alype (Louis) ***. Preot profesor. Publicist. Traducător. Sa născut pe 25 noiembrie 1894 în Moirans, regiunea Isère, Franţa. A încetat din viață pe 16 august 1962. Este înmormântat în cimitirul din Moirans, patria lui, în cripta familiei.

Misionar catolic în România, în perioada 1925-1951. În perioada interbelică, a fost profesor și rector de internat în cadrul Liceului „Samuil Vulcan” din Beiuş. ” Pr. M.-Alype și-a început cariera didactică în Turcia la Koum-Kapou (1923-1924) și Kadi-Keuï (1924-1925) București din 1934, unde, din 1935, devine al tuturor misiunilor. El poartă toate grijile construcției din strada Christian Tell mari nunțiaturii ca secretar, ceea ce îi va aduce distincția "Pro Ecclesia și Pontiful". În 1948, el era încă numit delegat provincial pentru România, dar a trebuit să părăsească țara în 1950… Întorcându-se la Paris, a fost responsabil al Arhitecturii Notre-Dame de l'Assomption și al revistei „Unitas” (1950-1954). În 1954 a devenit capelan și a fost numit postulator oficial al cauzei Yvonne-Aimée de jesus (1934-1960). În 1955 a publicat biografia acestei călugărițe, cunoscută pentru poveștile și extraordinare de viață. În 1960, sa mutat la Vannes, unde a fost responsabil pentru postularea unei alte cauze, cea a fondatoarei Surorilor de Caritate din Sainte-Louise, Mme Molé (1960-1962). În acest scop a făcut o călătorie în Canada (1961). La sfârșitul lunii mai 1966, PM-Alype a părăsit Roma pentru a petrece vara în Franța, ca de obicei. Sa dus cu mașina pe 14 august la sora lui. Pe 16 august, după masă, sa retras la odihnă. A fost găsit mort pe patul său, câteva ore mai târziu. Este înmormântat în cimitirul din Moirans, țara sa natală, în cripta familiei”. ( traducere aproximativă – S.S.).

A fost cucerit de creația eminesciană și a tradus în franceză din lirica eminesciană. Viaţa culturală a Beiuşului, personalităţile lui l-au cucerit şi li se alătură în misiunea de ridicare culturală a membrilor comunităţii, în a face cunoscute valorile culturii naţionale româneşti şi ale celor universale. ” Pe data de 7 mai 1928 a apărut primul număr al revistei Observatorul, revistă socială, culturală și religioasă. Pr. Barral, profesor de literatura franceză, la început să traducă poeziile lui Eminescu și să le publice. Revista a publicat de asemenea, multe jubiliare despre Sfântul Augustin (1930), Sfânta Fecioară etc. episcopie o tipografie, pe care a instalat-o la noviciat. În afara revistelor s-au imprimat aici diverse cărţi, broşuri, cărţi pentru ceremonii”. [1] Colaborează și face parte din conducerea revistei beiușene „Observatorul” pe care, după mutarea sa în București ( a fost obligat să plece ” în urma unei înscenări ce i sa făcut, că nu ar fi observat raporturile corecte cu femeile sau fete. , continuând să o scoată acolo În revista Observatorul , din Beiuş, Louis Barral foloseşte pseudonimul L. Codreanu.

Scrieri: - Anna de Nouilles , în: ”Convorbiri literare” (Iaşi). Nr. 66, sept. 1933, p. 734 – 751; - Eminescu au pour un francais , în: ”Convorbiri literare” (Iaşi). Nr. 65, nov. – dec. 1932, p. 645 – 674; - Iulia Haşdeu poete francais . Conferinţă ţinută la Fundaţia Carol I, la 10 decembrie 1932. în: ”Convorbiri literare” , Nr. 66, Iaşi, feb. 1933, p. 121 – 141.

Traduceri : A tradus, exemplar, pe Mihai Eminescu în limba franceză: - Sonnets. [Tradiction par L. Barral], Bucureşti, Imprimeria „Socec”, [1938], 16 p. cu ilustraţii; - M. Eminescu - Poèmes choisis , Traduction par L. Barral. Paris, Librairie Lacoffere ++J. Gabalde et C-ie Editeurs, 1934, 131 p.

Referințe : - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia… p. 50, 124; - Mia Frollo, Sontea, Sorin Alexandru, Scurtu, Nicolae , Însemnări despre monseniorul Vladimir Ghika , Colecția Restituiri, Editura Eurosong & Book, Bucureşti 1999 ; - Les Augustins de l'Assomption Assomptionnistes de la Province d'Europe – în: www.assomption.org/fr/necrologies/marie-alype-louis-barral-1894-1966; - Bernadetta, ZEDIU, Les Oblates de l'Assomption en Orient , în: La Mission d'Orient de l'Assomption , Collection Cahiers du Bicentenaire d'Alzon 2010, p. 51-56: - Brînzeu, Nicolae, Jurnalul unui preot bătrân , Editura Eurostampa, Timişoara, 2011 . p. 143; - Asumpționiștii în România , în: www.centrulpetrusiandrei.ro . (II, SS)

[1] http://www.centrulpetrusiandrei.ro

[2] Brînzeu, Nicolae,Jurnalul unui preot bătrân, Editura Eurostampa, Timişoara, 2011. p. 143.

CORNELIU MEZEA (1903-1936). TRISTUL DESTIN AL PROFESORULUI CORNELIU MEZEA

2025-11-23T08:32:00.002+02:00

MEZEA, Corneliu */**/***. Profesor. Scriitor. Sa născut în 24 noiembrie 1903 în Beiuş, judeţul Bihor. A încetat din viață în 12 august 1936.

Urmează studiile liceale la Liceul ”Samuil Vulcan” din Beiuş, obţinând Certificatul de maturitate Nr. 18-313/1923. Devine licenţiat în istorie şi geografie la Universitatea din Cluj, cu diploma Nr. 183/1927. Absolvă Seminarul pedagogic universitar, obţinând certificatul Nr. 142/1929.

După obţinerea licenţei, în perioada 1927-1930, a fost profesor suplinitor la Liceul ”Samuil Vulcan” din Beiuş, apoi, în perioada 1931-1932, a avut ore suplimentare la Şcoala Normală de conducătoare (actualul Liceu Pedagogic Nicolae Bolcaş) din Beiuş. Între anii 1933-1935, a activat la catedra de istorie a profesorului deputat Petre Fodor de la Şcoala Normală unită din Oradea, cu ordin eliberat de Episcopia unită din Oradea. În sesiunea din anul 1935, susţine Examenul de capacitate pentru istorie şi geografie. A fost profesor suplinitor, plătit din fonduri „extrabugetare”, de la Comitetul școlar al liceului ”Mihail Eminescu”. A făcut stagiul militar la Oradea, la Regimentul 86 Infanterie, fiind lăsat la vatră cu gradul de sergent TR. A făcut parte din Societatea Regală Română de Geografie, Turing Clubul României, Liga Antirevizionistă Română, ASTRA.

În august 1936, firul vieții ia fost întrerupt în urma unui accident feroviar pe Valea Finișului. „ Amintim aici cu toată durerea sufletului nostru că, în ziua de 12 Aug. 1936, la o excursie, în urma unui incident, a trecut la cele veșnice, profesorul Cornel Mezea. – Un an funcționat la acest liceu. A fost un coleg neprețuit, profesor erudit, scriitor și cercetător neobosit al istoriei noastre ”. [1]

A fost înmormântat în Beiuș, în Cimitirul din Deal, iar pe crucea sa scrie:

„ Aici la crucea de piatră ”

Mi-e toată dragostea-ngropată

Aici e veselul Cornel.

Pustiu și totul fă-l

Bunul și adoratul meu băiat

de 33 de ani de viață

Ai credință

Ca o floare frumoasă.

Fu și profesor devotat, căci peri

Voind să scape niște oameni de la

moarte .”

Scrieri : - Jertfa românilor din valea Beiuşului pentru întregirea neamului, Tipografia Doina, Beiuş, 1935; - Martirii din bazinul Beiuş-Vaşcău în: Bihorul, strajă la hotare , Oradea,1934; - Beiuşul (monografie); - Isbucul (studiu); - Datul dela Călineasa ; Târgul de la Găina (studii) în: ”Ziarul ştiinţelor şi călătoriilor”; - Contribuţii antropogeografice la autohtonica Românilor în valea Beiuşului ; - Forma pământului , - Etnografia și studiul originei Românilor în: ”Observatorul”.

Referințe : Pop, Ovidiu T. Corneliu Mezea (24 noiembrie 1903-12 august 1936) , În: ”Eroii Neamului”, An IX, Nr. 2, Satu Mare, Iunie 2017, p. 60-64. (SS)

[1]Pop, Ovidiu T., Corneliu Mezea (24 noiembrie 1903-12 august 1936 ). În: ”Eroii Neamului”, An IX, Nr. 2, Satu Mare, Iunie 2017. pag. 61. Din: ” Anuarul al XVII–lea, al Liceului de Stat Mihail Eminescu din Satu-Mare pe anul școlar 1935/1936”, Tipografia „HIRSCH”, Satu-Mare, 1938 , pag. 5-6.

LAZĂR DRAGOȘ (1930-2009). DE PE BĂNCILE LICEULUI SAMUIL VULCAN DIN BEIUȘ - MEMBRU TITULAR AL ACADEMIEI ROMÂNE

2025-11-21T07:13:00.007+02:00

DRAGOŞ, Lazăr **. Matematician. Membru titular al Academiei Romane . Născut la 21 noiembrie 1930 în satul Ursad, judeţul Bihor. A încetat din viață la 2 aprilie 2009 în București. Urm școala primară în satul natal, secundară la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, examenul de bacalaureat susținând-l la Cluj în 1951, an în care obține locul II la Olimpiada de matematică, faza națională numită și este admis la Facultatea de Matematică-Fizică a Universităţii din Bucureşti, absolvită în anul 1955. Urmează cariera didactică. Din anul 1957 este asistent universitar, lector din 1961, din 1967 conferenţiar, iar din anul 1982 profesor universitar. În anul 1963 a fost premiat de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului pentru contribuţiile din domeniul hemodinamicii. În anul 1964, susține doctoratul cu teza: Teoria aripii subțiri în magnetoaerodinamică și obține Premiul „Simion Stoilov” acordat de Academia Română pentru cercetările sale din domeniul magnetohidrodinamicii. Doctor docent în ştiinţe din anul 1972. La Universitatea din Bucureşti a ţinut cursuri de mecanică generală, mecanica mediilor continue, hidrodinamică şi aerodinamică, magnetohidrodinamică, dinamică râurilor, oceanelor şi atmosferei, teoria conetică a gazelor ş.a. Este titularul cursurilor de Mecanica Fluidelor şi Aerodinamică. Are lucrări publicate în domenii: mecanică generală; mecanica fluidelor; teoria elasticității; magnetohidrodinamica: magnetotermoelasticitate și în special aerodinamică. A publicat peste 80 de lucrări în reviste de specialitate de cel mai înalt prestigiu din străinătate. A participat la congrese și simpozioane internaționale: Roma, Li Varșovia, Tbilisi etc A fost membru al GAMM (Gesellschaft fur angewandte Mathematik und Mechanik) și Am. Matematică. Soc .

Datorită meritelor sale ştiinţifice, din 9 martie 1991 a fost membru corespondent al Academiei Române , la 11 decembrie 1992 fiind ales membru titular .

În anul 2000 a fost decorat de Președintele României cu Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Mare Ofițer.

Lucrări științifice :

Magnetodinamica fluidelor , Editura Academiei, București, 1969

Magnetofluid dynamics , București , Editura Academiei, 1975

Dinamica magneto-fluidelor , Editura Academiei / Abacus Press, Tunbridge Wells, Kent, Marea Britanie, 1975

Principiile mecanicii analitice , Editura Tehnică, București, 1976

Principiile mecanicii mediilor continue , Editura Tehnică, București, 1981

Mecanica fluidelor , Editura Academiei, București, 1999

Metode matematice în aerodinamică , Editura Academiei, București, 2000

Mathematical Methods in Aerodynamics , Editura Academiei / Kluwer Academic Publishers, NL, 2003

Colaborări :

Dicționar de mecanică , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980 (în colaborare cu C. Iacob, Ș.I. Gheorghiță și M. Soare)

C. Iacob, Matematici clasice și moderne, Vol.III , Editura Tehnică, București, 1981 (pp. 9-176, în colaborare cu A. Nicolau)

C. Iacob, Matematici clasice și moderne, Vol.II , Editura Tehnică, București, 1979 (pp. 471-591)

Articole științifice :

Autor sau co-autor - a publicat peste 120 de articole științifice în reviste de specialitate din România și din străinătate (”Revue Roumaine de Mathématiques Pures et Appliquées”, ”AIAA Journal”, ”Acta Mechanica”, ”Archives of Mechanics”, ”ZAMM”, ”Quarterly of ”Applied Mathematics”, ”International Science Engineering”, ”International Science Engineering”, ”International Science Engineering”, ”International Science Engineering”, „Zamm” Știință”, etc.)

Referințe : - Dicționarul specialiștilor. Un „who's who” în ştiinţa şi tehnica românească… p. 122. - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni… p. 260, 460; - Vasilescu, Stelian . Oameni din Bihor … p. 9; - Academia Română , In Memoriam . 2009. (IISS)

LA MULȚI ANI, prof. MIHAELA ILIEȘ!

2025-11-19T07:25:00.000+02:00

ILIEȘ, Mihaela Irina */**/***. Profesor. Director al Colegiului Național ”Samuil Vulcan” din Beiuș. S-a născut în 19 noiembrie 1974 în localitatea Beiuș.

A urmat școala generală în localitatea natală, apoi Liceul ”Samuil Vulcan”, absolvit cu bacalaureat în anul 1993. În iunie 1999 obține diploma de licență în filosofie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, în martie 2003, Diploma Master în specializarea Management educațional la Universitatea din Oradea. În perioada 2014–iulie 2017 urmează Facultatea de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport al Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, obținând licență în domeniul Psihologie, iar în perioada octombrie 2014–iulie 2016 Diploma Master Psihologie Clinică la Universitatea Psih. Începând cu luna mai 2013 obține multe mai multe certificate de competențe profesionale, certificate de absolvire a unor cursuri și programe de pregătire, atestate, etc.

Din iunie 1999 este profesor la catedra de științe sociale a Colegiului Național ”Samuil Vulcan” din Beiuș. În perioada 1 septembrie 2014-9 ianuarie 2017 este director adjunct, iar din 9 ianuarie 2017 este director al Colegiului Național ”Samuil Vulcan” din Beiuș. Din anul 2000 a obținut, cu elevii, peste 50 de premii și mențiuni la concursurile și olimpiadele naționale, etapele județeană și națională, dintre care amintim: Mențiune I etapa națională Istorie și societate în dimensiune virtuală , 2006, Mențiune la etapa națională a istoriei și a societății, în cadrul II-2006, în cadrul II-2006. etapa națională a concursului Istorie și societate în dimensiune virtuală, 2011, Premiul I la etapa națională a concursului Istorie și societate în dimensiune virtuală, 2013, Premiul I la Concursul Național Made for Europe, etapa națională 2018, Premiul I la etapa națională a concursului Istorie și societate în dimensiune virtuală, 2019.

Proiecte : Comenius If I were you, (2011-2013); ErasmusPlus Ce este nou în știri? (2014-2017); ErasmusPlus Europia – Construirea de noi vise europene (2018 - 2020); Proiect Național ” O lacrimă pentru Terra ” (CAEN 2011); Proiect POSDRU TOP Management – coordonator firme de exercițiu (2015).

Scrieri : - ILIEȘ, MI, VESCAN, GM, (2019), Optimizarea relației manager-colectiv didactic prin deschidere și transparență decizională, Gustă știința; - ILIEȘ, MI, (2018), Managementul conflictului, Alternative ale managementului pentru calitate și progres în educație , editura Studis, Iași; - ILIEȘ, MI, (2018), Management și leadership, Creativitate și inovație în educație , Secțiunea Consilierea educațională și profesională; - ILIEȘ, MI, (2016), WNOTN – Diseminarea întâlnirii de proiect de la Palermo publicat în Creativitate și inovație în educație; - ILIEŞ, MI, (2016), Parteneriat strategic – ERASMUS PLUS – Ce e nou la ştiri? publicat în Portrete de dascăli; - ILIEŞ, MI, (2015), Parteneriat strategic – EasmusPlus – what's new on the news?, Simpozion internaţional „Portrete de dascăl”, Veliko Gradiste, Serbia; - ILIEŞ, MI, (2015), Managementul proiectelor Proiectul ErasmusPlus „What's New on the News?” , Simpozion Gustă Știința; - ILIEŞ, MI, (2015), Coordonator volum Provocări ale contemporaneităţii. Proiecte de succes ; - ILIEȘ, MI, (2014), Comunicarea managerială , Simpozion Repere educațional interdisciplinare și manageriale, Editura Militans, CCD Oradea; - ILIEȘ, MI, (2014), Comunicare și managementul conflictelor , Simpozion Gustă Știința; - ILIEȘ, MI, (2014), Procesele psihice reglatorii – soft educațional, Creativitate și inovație în educație, cultură de lucrări susținute în cadrul simpozionului național cu participarea internațională, Ediția a VI-a; - ILIEȘ, MI, (2014), Comunicarea managerială , Simpozion Repere educațional interdisciplinare și manageriale, Editura Militans, CCD Oradea; - ILIEȘ, MI, (2014), Comunicarea managerială publicată în Repere ale identității: școala, familia, mass-media; - Portofoliul profesorului de științe socio-umane, , ILIEȘ Mihaela, apare ca autor la secțiunea socio-umane, (2014); - GHID METODIC DE PREGĂTIRE pentru susținerea examenului de titularizare în învățământ și a examenului de definitivat ISTORIE, GEOGRAFIE, ȘTIINȚE SOCIO-UMANE , Editura Didactica Militans, CCD Bihor, Volum coordonat de Roșu Elisaveta și Vașadi Adriana, ILIEȘa Miha2; - ILIEȘ, MI, (2013), Parteneriatele multilaterale – oportunități în inovarea didactică, Secțiunea: 3. Îmbunătățirea calității procesului didactic prin mobilități europene , Simpozion internațional cu tema: „Școala de azi, școala de mâine”, București; - ILIEŞ, MI, (2013), Pagini de filosofie publicat în Școala științei și a bunelor practici; - ILIEȘ, MI, (2013), Evaluarea în procesul instructiv-educativ , Simpozion național Gustă Știința; - ILIEȘ, MI, (2012), Managementul conflictului, Tendințe moderne în actul didactic , Editura Didactica Militans, CCD Bihor; - ILIEŞ, MI, POPA MD, (2010). Proiectele școlare – oportunități de antrenare a capacităților de proiectare, organizare, îndrumare, evaluare și inovare a practicilor extrașcolare , Simpozion Creativitate și inovație în educație; - ILIEŞ, MI, (2009), Utilizarea tehnologiei informaţiei în predarea ştiinţelor sociale, Simpozion Gustă Știința; - ILIEȘ, MI, (2009), Metode și mijloace moderne la îndemâna profesorului , Simpozion Creativitate și inovație în educație; - CRĂCIUN, AS, ILIEȘ, MI, (2009), Promovarea creativității în procesul de învățământ , Simpozion Creativitate și inovație în educație; - ILIEȘ, MI, (2008), Comunicare și managementul conflictelor , lucrare susținută și publicată cu ocazia sesiunii internaționale de comunicări științifice „Școala - centru cultural comunitar”, ediția a III-a, Orșova; - CRĂCIUN, AS, ILIEŞ, MI, DEGĂU, L., (2007), Parteneriatele – o necesitate în procesul educativ , CCD Oradea; - CRĂCIUN, AS, ILIEŞ, MI, (2007), Valenţe formative ale proiectelor şi activităţilor extracurriculare, (Opportunités formatives des projets et des activités extra-scolaires) , ISSN, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Perspective ale educaţiei sociale şi emoţionale”, Secţiunea: Mediu – familie – Prefecţionarea personală pentru şcoală în departamentul personal. Didactic al Universităţii din Oradea; - CRĂCIUN, AS, ILIEŞ, MI, (2007), Mijloace multimedia în învățământul modern , Sesiune de comunicări, Cluj-Napoca.

Referințe : Curriculum Vitae, Mihaela Irina Ilieș. (NSO)

LA MULȚI ANI, prof. ing. PETRU FLORE!

2025-11-18T20:34:00.004+02:00

FLORE, Petru **/***. Profesor inginer. S-a născut în 19 noiembrie 1947 în localitatea Delani, localitatea componentă a municipiului Beiuș, într-o familie de oameni gospodari, fiind mezinul casei. Tatăl, Ioan, a fost bucătar, iar mama, Firoanda - femeie simplă și harnică - a lucrat în propria gospodărie și la CAP.

A urmat școala primară în satul natal, clasele gimnaziale la Școala Normală Beiuș (Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”) - pe care le-a absolvit în anul 1961. Între anii 1961-1964 a urmat școala profesională de electricieni la Școala Profesională Beiuș - Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș" de azi.

După absolvire a lucrat timp de nouă ani, la diferite instituții din Beiuș, ca electrician. În această perioadă a efectuat stagiul militar (1966-1968) și a urmat cursurile liceale, la seral, la Liceul „Samuil Vulcan“ Beiuș, pe care le-a absolvit în anul 1972.

În anul 1973 a reușit la examenul de admitere al Institutului Politehnic „Traian Vuia" din Timișoara - Facultatea de Electrotehnică, secția Electroenergetică - curs de zi - facultate pe care a absolvit-o în anul 1978, fiind repartizat într-o întreprindere din Lupeni, iar din anul 1978 a lucrat la Liceul Industrial Beiuș - azi Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș" - fiind încadrat ca profesor de specialitate - electrotehnică. Și-a susținută toate examenele de grad: definitivatul, gradul II și gradul I, a participat la cursuri de perfecționare organizate la nivel de școală, Inspectoratul Județean Bihor, Casa Corpului Didactic Oradea. A îndeplinit diferite funcții la nivel de școală, dintre care amintim: șef al catedrei de Electromecanică și cea de responsabil al cercului pedagogic de specialitate tehnică pe zonă, a făcut parte din consiliul de administrație al școlii mulți ani. A participat cu elevii la concursuri școlare și la olimpiade și aceștia au obținute rezultate frumoase - locul I, II, III și mențiuni - la etapele locale, județene, naționale, ridicând astfel prestigiul școlii. A participat la diferite sesiuni de comunicări științifice, organizate de școală, la nivel de oraș sau de Casa Corpului Didactic Oradea, cu lucrări pe diferite teme, lucrări care au fost publicate în diferite culegeri: Panouri solare - 2007, Principiul de protecție a pompei de căldură cu comprimare de vapori funcționare electrice – 2008 . 110/220 KV - Oradea Vest , 1978 - lucrare de licență; Metode de identificare a parametrilor transformatoarelor și mașinilor electrice rotative cu aplicații în determinarea regimurilor de funcționare - lucrare metodico-științifică pentru obținerea gradului I, 1996.

Diplome și distincții : - - Diplomă de merit - acordată de Fundația „Samuil Vulcan”, Filiala Timișoara (2006); - Distincția „Gheorghe Lazăr" - clasa a II-a; - 2010, 2011 - Diploma de Excelență - acordată cu ocazia Zilelor Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș" Beiuș.

Referințe : Bulc, Nicolae, Todinca Vasile, Delani, un sat din Țara Beiușului , Editura Mega, Cluj Napoca 2011, p. 345-346. (SS)

CRĂCIUN IOAN PETRIȘAN, SCRIITORUL OFIȚER DIN PETREASA

2025-11-17T13:33:00.002+02:00

CRĂCIUN, Ioan Petrișan **. colonel (r). Scriitor. S-a născut în 18 noiembrie 1944 în localitatea Petreasa, județul Bihor.

A urmat şcoala primară în satul natal, gimnaziul în centrul de comună, Remetea, iar studiile secundare la Liceul "Samuil Vulcan" din Beiuş. După absolvirea liceului a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi, la Sibiu, ulterior Academia Militară Generală la Bucureşti. ” Căci în străinătate înainte de-a împlini 18 ani, pui de țăran ce a făcut școala elementară (3 km pe jos, la Remetea) apoi liceul vulcanist la Beiuș, 6 km pe jos, apoi cu bicicleta; cătănie „academică” la Brașov, politehnica electronistă la București am fost prin țintă de locuință. „pile” ...nici măcar politice), am crescut 4 copii frumoși și demni, am scris 17 cărți - asta mi-e averea, n-am făcut niciodată, zic, compromis la omenie, dragoste de neam și adevăr... Am încheiat viața militară cu examen de colonel (când alții l-au „luat” prin manevre și privilegii... postdecembriste). Au fost situații (poligon, militarizarea de la termocentrale, bulversarea revoluționară din decembrie, divorț, trădări apropriate etc) când mi-am pierdut cumpătul, dar învățat de mama, am stat în meditație-rugă, am amânat decizia (căci și timpul e sfetnic); am pierdut temporar, ca să câștig la urmă. Mi-am regăsit identitatea, după ce m-am „împrăștiat” prin zări și cărți însușite, filozofii și mituri, sentimente și sentimentalisme…” mărturisește în Icoane de pe Crișuri și un mare număr de articole în presa locală din Banat și Bihor.

Scrieri (selecție) : - În Biharia, când bat clopotele . (6 volum) Editura Buna vestire. Beiuș, 1998 – 1999; - Paznic cu prietenii . Editura Eurostampa. 2003; - Icoane de pe Crișuri . Editura Eurostampa. 2003; - Troiţa cu vioară din Paris . Editura Eurostampa. 2004; - Armis. Viaţa în... kaki . Editura Eurostampa; Armis. Crucea ostaşului ; - Iubiri esentiale . Satul din Veac, Biserica din Deal, Neamul din Strabuni . Editura Eurostampa. 2012; - Pe crucea neamului. Avramuț Iancu, Craișorul Muntilor . Editura Eurostampa. 2011; - Pe crucea neamului. Eminenta Sa, Eminescu . Editura Eurostampa. 2010; - Eminescu. Pe Crucea Nației . Editura Eurostampa. 2013; - La vârsta… reculegerii jubiliare! Editura Eurostampa. 2016; - Ioan, Crăciun, Petrişan. George, Cocan, Margineanu. Ţinuturi şi oameni de legendă. Suflete de daci . Editura Eurostampa. 2016; - Fascinația sinelui. Viața ca o floare de stâncă . Editura Eurostampa. 2016; Pe acoperișul lumii . Editura Eurostampa. 2015; - Columne și cruci . Editura Eurostampa. 2015; - Enzima de cactus . Editura Eurostampa. 2015; - Poveste de Crăciun . Editura Eurostampa. 2017; - Scrisori istorice la Centenarul Marii Uniri - 1 decembrie 1918 . Editura Eurostampa. 2017; - Țuraleisa florilor de spini (complicații umoristice). Editura Eurostampa. 2018.

Referiri : - Crăciun, I. Petrișan , Icoane de pe Crișuri . Editura Eurostampa, Timișoara, 2003. p. 164-165; - Catalogul publicațiilor 1994-2014, 2015, 2016, 2017, 2018 , Editura Eurostampa. (II SS)

LA MULȚI ANI, TEODOR DURGHEU!

2025-11-16T03:22:00.001+02:00

DURGHEU, Teodor Cornel****. Sculptor, pictor, dr. în istoria artelor (n. 1945) S-a născut în 16 noiembrie 1945, la Berechiu, comuna Cefa, Bihor, fiul lui Valer, fost șef al postului de jandarmi din Sâmbăta și Mărioara Durgheu. A realizat Monumentul martirilor “Ciordaş şi Bolcaş” (bronz, 1995), monument dispus în centrul municipiului Beiuș.

A urmat Liceul de Artă la Timișoara și Oradea, absolvit în 1964 și Institutului de Arte Plastice ”Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, între anii 1972-1978. A obținut, între anii 2001-2002, certificatul Terapia prin artă, la Universitatea de Artă–AKL, Lage–Dethmold, Germania. Între anii 2004-2006 a obținut, Magna cum laude, doctoratul în Istoria Artelor la Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie cu lucrarea Sculptura monumentală din Bihor.

După absolvirea liceului a funcționat ca profesor la Şcoala Generala Roit, Bihor (1964-1965), Şcoala Generală Sânicolaul-Român, Bihor (1968-1971), instructor cultural la Inspectoratul de cultură Bihor (1971-1974), apoi între 1978-1990, profesor titular la Liceul Vaşcău şi Clubul Copiilor Oraş Dr. Petru Groza (Stei), Școala Generală Clasele I – VIII, Ștei. Între 1990-1995 îl găsim profesor titular Liceul de Artă Oradea (transferat în interesul învatamântului artistic liceal). În perioada 1993-1995 este inițiatorul, mentorul si organizatorul Facultății de Arte Vizuale la Universitatea din Oradea. Între 1995-2007 este conferențiar universitar dr., iar din 2007 până în 2012, profesor universitar dr. la Facultatea de Arte Vizuale – Universitatea din Oradea. De asemenea între 1995-1998 - Șef de catedră; -1998-2008 - Decan; -1996-2012 – membru al Senatului si Biroului Senatului Universității din Oradea; -2009-2012 - Inițiator și coordonator Masterat – Sculptură și ambient; Terapie prin artă .

Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Oradea din 1981 și fondator al Fundaţiei Culturale „Cetatea Oradea”.

A realizat:

1970 - Obelisc închinat eroilor, Sânicolaul-Roman, (beton armat);

1978 - Monumentul Burebista, Unitatea militară Florești, judeţul Cluj (beton armat)

1986 - Frescă monumentală, Oraş Dr. Petru Groza (Ştei), Liceul Minier Unirea;

1993 - Bust Constantin Brâncuşi, Oradea, (bronz);

1994 - Bust monumental - Avram Iancu, Oradea, (bronz);

1995 - Bust Lucian Blaga, relief monumental, Oradea, (bronz);

- Bust Mihai Viteazul, Oradea, (bust şi relief-efigie –bronz );

- Bust Onisifor Ghibu, (bronz);

- Monumentul martirilor “Ciordaş şi Bolcaş”, Beiuş-Bihor, (bronz);

1996 - Monumentul pompierilor, Oradea, (bronz);

- Bust monumental – Horea, Marghita, (bronz);

1998 - Bust monumental – Blaga, Oradea (bronz);

- Monumentul eroilor, Homorog-Bihor (marmură);

- Bust monumental – colonel Baciu, Oradea (bronz);

2001 - Bust monumental – Teodor Nes, Salonta (bronz);

2002 - Monumentul – Avram Iancu, Salonta, (bronz + marmură);

2003 - Bust monumental – Alexandru Roman, Aușeu-Bihor;

- Medalion – Ion Raţiu (bronz), Medalion Episcop (bronz), Oradea;

2004 - Bust monumental - Mitropolitul Nicolae Bălan, Sibiu,(bronz);

2005 - Monumentul eroilor – Vârciorog, Bihor, (beton placat);

- Bust monumental – Viorel Horj, Drăgănești, Bihor, (piatra şi bronz), dezvelit în 2008;

2007 - Monumentul cepei – Pericei, Sălaj, (tablă de cupru bătută – Monument intrat în Cartea Recordurilor );

2008 - Monumentul – Memoria timpului, Țețchea, Bihor, (inox);

În 2013 a realizat un bust monumental Lucian Blaga la Casa memorială a poetului din Lancrăm, iar în 2015, Semnul istoric Via Traiana în hotarul satului natal, Berechiu. A mai realizat trei medalioane în bronz (Ion Rațiu, episcopul Ioan Mihălțan și Avram Iancu) la Oradea. În 2001 a realizat statuia Sfântul Petru și Sfântul Pavel pentru Catedrala greco-catolică din Satu Mare. După ce i s-au născut copiii, a realizat și un Portret de copil în trei variante (lemn, bronz și aluminiu). Are lucrări în colecții de stat și particulare din țară și din străinătate. Din 2002 este Cetățean de onoare al comunei Cefa, iar din 2020 și Cetățean de onoare al orașului Vașcău.

Scrieri: - Sculptura monumentală din Bihor (2007); - Bihor. Istorie, Evoluție și Civilizație Artistică Plastică (2010).

Referiri: - Lăptoiu, Negoiță, Durgheu, album, Editura Aureo, Oradea, 2015; - Durgheu, Teodor Cornel, în: sculpture.ro, accesat 10 februarie 2020, ora 11.13; - Butișcă, Constantin, Bihoreni de ieri și de azi, Editura Brevis, Oradea, 2021, p. 378. (S. S.)

IOAN DE SABATA (1928-2006)

2025-11-14T08:09:00.001+02:00

DE SABATA, Ioan **/**. Prof. univ. dr. ing. S-a născut la 15 noiembrie 1928 la Beiuş, județul Bihor. A încetat din viață în 28 august 2006, la Timișoara.

Urmează studiile primare și secundare în Beiuș. Datorită foarte bunei pregătiri dobândite ca elev al Liceului “Samuil Vulcan” din Beiuş, îndeosebi în domeniul matematicii, după absolvirea acestuia (în 1948) devine unul dintre studenţii eminenţi ai Politehnicii din Timişoara. Este absolvent cu diplomă de merit a Facultăţii de Electrotehnică, promoţia 1953 a Politehnicii din Timişoara.

Parcurge succesiv toate treptele ierarhiei didactice: asistent universitar (1952 - 1955), şef de lucrări (1955 - 1963), conferenţiar (1963 - 1969) şi profesor (1969 - 1996). ” În anul 1966 susține o remarcabilă teză de doctorat referitoare la câmpul electric din traductoarele Hall, iar din 1969 până în prezent a fost conducător științific de doctorat. Din 1996 și până la sfârșitul vieții (2006) a fost profesor consultant. În 1998 a fost profesor consultant . pedagogic (l-am numi chiar har), posesor al unei excepționale pregătiri teoretice în domeniile fizicii și matematicii, a predat la cel mai înalt nivel cursul de Bazele electrotehnicii timp de 44 de ani. A fost apreciat ca unul dintre marii profesori ai Politehnicii și specialist în teoria câmpurilor Hall și în domeniul lichidelor magnetice.

A fost preşedinte al secţiei de fotbal, contribuind la promovarea „Politehnicii” în divizia A în 1973.

Referiri : ”Plai Românesc” (Beiuş). Nr. 9, sept. 2005, p. 3-5; ”Univers Ingineresc” nr. 17/2006 (374),1-15 septembrie 2006, p. 1; Prof.dr.ing. Dumitru Daba. Prof.dr.ing. Ioan De Sabata (1928 - 2006). În: ”Revista INFO ASTR TIMIŞOARA”, nr. 12, 2006. (II)

LA MULȚI ANI, Î.P.S IOAN SELEJAN, MITROPOLITUL BANATULUI, FIU AL ȚĂRII BEIUȘULUI!

2025-11-13T18:32:00.004+02:00

SELEJAN, Ioan. Mitropolitul Banatului. S-a născut la data de 14 noiembrie 1951, în localitatea Petrani, comuna Pocola , judeţul Bihor, fiind al patrulea copil al părinţilor săi, Ioan şi Ilca.

Şcoala primară a urmat-o în satul natal Pietrani, iar gimnaziul la urmat în localitatea Pocola, judeţul Bihor. A absolvit liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoţia 1971 şi Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia 1976. În anul 1980 a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Lainici, judeţul Gorj. În anul 1986 a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar în anul 1990 Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. La 6 august 1990 a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Lainici, iar la 15 august 1990 a fost hirotonit ieromonah la Mănăstirea Tismana. Între anii 1990-1994 a fost rânduit stareț al Mănăstirii Lainici de IPS Nestor Vornicescu, încredințând-i-se păstorirea sufletească a fraților și călugărilor din mânăstire. În perioada 1980-1994 a restaurant mai multe biserici și mănăstiri (Tismana, Polovraci, Bucovăț, Lainici, Crasna), iar câte a fost stareț la Mânăstirea Lainici, a zidit o nouă biserică, monumentală, în incinta mânăstirii și un corp de chilii. În perioada studiilor la Ierusalim a coordonat pictarea unei părți a bisericii și a amenajat o bibliotecă, care a fost și ea pictată. În perioada 1991-1994 a urmat în paralel două studii de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim, unul în Studii Biblice, și altul în Egiptologie și Orientalistică. În anul 1994 a fost hirotesit Arhimand și numit Superior al Așezămintelor Românești de la Ierusalim, de unde a fost chemat în țară pentru ocuparea funcției de episcop. Ca un act de dreptate față de cei care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru credință și românitate, cu înțeleaptă chibzuință asupra împrejurărilor prezente și viitoare ale existenței dreptcredincioșilor ortodocși din județele Harghita și Covasna, Adunarea Națională Bisericească, în ședința hotărâtă din 11 ianuarie 1999. Covasnei şi Harghitei. La 12 iulie 1994, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca întâistătător al nou înființatei Episcopii, cu sediul la Miercurea-Ciuc, în persoana PC Arhimandrit Ioan Selejan, Superiorul Așezămintelor Românești de la Ierusalim și Iordan. La 20 iulie 1994, la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Topliţa, judeţul Harghita, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea, sa săvârşit hirotonia întru arhiereu a Î.PS Sale, Ioan Selejan. Nădejdile exprimate ori nerostite ale credincioșilor și ale slujitorilor bisericești se îndreptau către un arhiereu care avea experiența viețuirii alături de străini, care restaurase multe biserici și mânăstiri și care se va dovedi întru totul devotat chimiei sale. La 25 septembrie 1994, a avut loc la Miercurea-Ciuc, în catedrala „Sfântul Nicolae” instalarea primului episcop al Covasnei și Harghitei. În cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 18-19 2009, desfășurată la Reședința patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Ioan Selejan, Episcopul Covasnei și Harghitei a fost ridicat la rândul său.pentru activitatea ierarhică pilduitoare și slujire chiria hală deosebită și îndelungată a Bisericii. This hotărâre de ridicare a Preasfinției Sale la rangul de arhiepiscop rămâne un însemnat act de apreciere și prețuire a întregii lucrări a Preasfințitului Părinte Ioan, puse în slujba Sfintei Biserici și a neamului românesc din Episcopia Covasnei și Harghitei, în cei 15 ani de arhierie. Duminică, 23 august 2009, a urmat actul solemn și demn acela al ridicării la rangul de Arhiepiscop al Preasfințitului Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei, după săvârșirea Sfintei Liturghii de către PF Daniel, Patriarhul României și 14 membrii ai Sfântului Sinod. La 16 decembrie 2014, IPS Ioan a fost ales de Sfântul Sinod în slujirea de Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului. La 28 decembrie 2014 a fost întronizat ca Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului, în catedrala mitropolitană din Timișoara, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Funcții, distincții, titluri

- Pentru „slujirea cu cinste, evlavie și dragoste de oameni a Cuvântului lui Dumnezeu”, la 1 Decembrie 2001, cu ocazia Zilei Naționale a României, prin decret prezidențial, ia fost conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în gradul de Comandor.

- Președinte de onoare al Despărțământului ASTRA Covasna-Harghita.

- Președinte de onoare al Forumului Civic al Românilor din Harghita și Covasna

- Premiul de excelență acordat de revista „Formula AS” din București, pentru activitatea depusă pe tărâmul spiritualității ortodoxe, februarie 2002

- Premiul de excelență acordat de Redacția ziarului „Obiectiv” din Brașov, 2003, „Pentru respectul Preasfinției Sale față de tezaurului de valori al culturii și spiritualității neamului nostru, pentru statornicia în credința strămoșească”

- Distincția „Filocalia” și Diploma de Excelență, acordată de Asociația Comunitară a Românilor din Miercurea-Ciuc, 2003, „pentru contribuția adusă la păstrarea și afirmarea culturii și spiritualității românilor din județul Harghita”

- Diploma de Excelență, acordată de Radio Târgu Mureș, ianuarie 2005, pentru contribuția adusă pentru organizarea Sesiunii naționale de comunicări științifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură, civilizație”

- În 28 mai 2007, a primit Crucea Şaguniană, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Ardealului, pentru lucrarea pastoral-misionară, culturală şi filantropică de care se bucură credincioşii ortodocşi din judeţele Covasna şi Harghita, distincţie ce ia fost acordată de IPS Laurenţiu, Mitro.

- În 31 mai 2016 îi este conferit titlul de Cetățean de onoare al județului Timiș.

- În 28 august 2020 îi este conferit titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Beiuș .

A participat la conferințe, congrese ,simpozioane, colocvii, în țară (peste 46 și în străinătate (peste 18).

LA MULȚI ANI, LOREDANA BUZ (POPOVICI)!

2025-11-12T18:41:00.003+02:00

BUZ (POPOVICI), Loredana **. Sa născut în 13 noiembrie 1975 la Brașov, dar a copilărit la Vărășeni, Bihor.

A absolvit Școala cu clasele I-VIII Răbăgani, după absolvire urmând cursurile liceale la Grupul Școlar ”Ioan Ciordaș” Beiuș, profilul economic, absolvit în anul 1994. A urmat apoi Facultatea de Științe Juridice la Universitatea Oradea, pe care a absolvit-o în anul 1998 . Din 2000 până în 2018 a fost angajată a ziarului „Crișana” , inițial ca reporter și redactor apoi redactor-șef adjunct. Din 2000 până în 2003 a fost consilier juridic la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie din Oradea. Între anii 2007 și 2010 a fost corespondent local al ziarului Libertatea , în care semnă cu pseudonimul Dana Vărășeanu . Începând cu luna iunie 2018 este consilier relații publice în cadrul Administrației Domeniului Public Oradea.

Este căsătorită cu Horia Buz, jurnalist, și au un fiu, Patric-George, elev .

Referiri : - Butișcă, Constantin, Bihoreni de ieri și de azi , Editura Brevis, Oradea, 2021, p. 378. (SS)

TRAIAN TĂMAȘ (1894-1978) - UNUL DIN STÂLPII LICEULUI SAMUIL VULCAN DIN BEIUȘ

2025-11-12T01:09:00.000+02:00

TĂMAȘ, Traian** Profesor, preot. Deținut politic. S-a născut în 12 noiembrie 1894, în Satul Mic, județul Sălaj (după unele surse 1895, comuna Craidorolţ, judeţul Satu Mare). A încetat din viață la 8 martie 1978.

A absolvit studiile secundare la Beiuș, în 1914, urmând teologia la Oradea. La 1 septembrie 1919 a fost numit profesor suplinitor, iar la absolvirea cursurilor de la Facultatea de științe naturale din Cluj, a fost numit, în 1922, profesor titular provizoriu. A fost profesor de biologie, timp de 28 de ani la Liceul ”Samuil Vulcan”.

A publicat în mai multe periodice ale perioadei interbelice (Gazeta de Vest, Noua Gazetă de Vest, Glasul Bihorului, Unirea, Natura, Crișul Negru, Observatorul), textele sale distingându-se prin noutatea punctelor de vedere: “nu erau expuneri seci, ci judecăți asupra relațiilor dintre om și natură, asupra posibilităților omului de a se adecva naturii, pentru a-și menține habitatul necesar conservării sale ca ființă”, spune Corneliu Crăciun. S-a preocupat de îmbogățirea cu roci și fosile a Muzeului de istorie naturală al Liceului Samuil Vulcan. În 1939 era membru al Sfatului de Plasă al Serviciului Social Beiuș. S-a pensionat la 21 octombrie 1948.

În 1951 funcționa ca profesor la şcoala elementară din Vaşcău.[1] “Arestat şi închis la Oradea pentru vina de a fi apărat credinţa catolică, a fost mutat după eliberare la diferite şcoli generale între care, ultima, la Gilău - Cluj. A murit la 8 martie 1978, fiind înmormântat la Cimitirul Central Cluj de către preoţii ortodocşi Simu şi Brânzaş, deşi a cerut, înainte de moarte, fiului său, să fie îngropat de părintele Iosif Denderle, romano-catolic. De teama Securităţii însă, fiul său nu i-a respectat ultima dorinţă. A fost prezent la ceremonia prohodului şi părintele Nicolae Pura, alături de părintele profesor Eugen Popa. Au căzut - spunea părintele Brânzaş în predica sa - pe rând stâlpii Liceului “Samuil Vulcan” din Beiuş, citadelă a culturii româneşti, (...) iar acum cade ultimul dintre ei, părintele profesor Traian Tămaş.” [2]

Referiri: - Pavel, Constantin, Școalele din Beiuș 1828 – 1928, Librăria și Tipografia Doina, Beiuș, 1928. p. 265; - Crăciun, Corneliu, Sub destinul care arde – Ioan Bușiția, Editura Logos 94, Oradea, 2003. p. 99; - Soica, Sergiu, Eparhia Greco‑Catolică de Oradea şi Securitatea în anul 1948, Editura Mega, Cluj Napoca, 2014, p. 90.

(I.I. S. S.)

[1] ACNSAS, Dosar 001192, Adrese‑Rapoarte cu privire la Greco‑Catolici, 1949–1955, vol. 7, fila 234. În: Soica, Sergiu, Eparhia Greco‑Catolică de Oradea şi Securitatea în anul 1948, Editura Mega, Cluj Napoca, 2014. p. 90. – 1. Tămaş Traian – profesor la Liceul Samuil Vulcan, în prezent [1951] profesor la şcoala elementară din Vaşcău, soţia acestuia domiciliază la Cluj, este funcţionară la o secţie financiară din Cluj, motivul: are au băiat care urmează o şcoală superioară din Cluj, pentru a fi mai uşor de a‑l întreţine. 2. - 1949 ianuarie 2. Notă informativă despre activitatea din mănăstirea de la Beiuş. Notă informativă163 Din informaţiile primite în Beiuş, str. Molotov, nr. 28, există mănăstirea „Sfânta Maria”, unde sunt 29 călugăriţe unite /catolice/ care până acum au fost repartizate cu serviciul la Internatele Unite şi susţinute de Episcopatul Unit, însă după preluarea Şcolilor de către Stat, ele au rămas fără serviciu şi întreţinere. Trăiesc din banii colectaţi, precum şi din alimente de la populaţia Unită din Beiuş. În această mănăstire există o capelă unde în fiecare dimineață la ora 5 se adună locuitorii din Beiuş de religie Unită, care nu au trecut la ortodocşi, unde se ţine serviciu religios, la fel şi seara între orele 18–19. Din Oradea au venit în mai multe rânduri preoţi uniţi, care au ţinut această slujbă şi au spus că s‑a intervenit locului în drept, pentru aprobarea unei biserici, în fiecare oraş din Ţară, pentru religia greco‑catolică unită. Profesorii de la Liceul Mixt Beiuş, fostul Liceu Teoretic „Samuil Vulcan” şi anume: Popovici, dr. Teiuşan Ioan, Fântânaru Ioan, Fântânaru Nicolae, Călugăru Constantin, Tămaş Traian, Bruchental, Creţu Aurel, Musta Ştefan precum şi soţiile lor, care sunt tot profesoare, au semnat la somaţia autorităţilor trecerea de la religia unită, la religia ortodoxă, însă în scurt timp, au revenit asupra trecerii. Preotul Munteanu Virgil şi Hetco Valeriu nu au semnat. Preotul Munteanu este susţinut de populaţia unită din Beiuş, care colectează bani şi alimente pentru întreţinerea acestui preot. Profesorii mai sus notaţi sunt şi preoţi uniţi, care şi astăzi sunt în serviciul Liceului Mixt din Beiuş. Au mai existat trei călugări în Beiuş, dintre care unul cu numele de Bonnet Iustin, fiind cetăţean francez, a părăsit ţara, înapoindu‑se în Franţa, iar ceilalţi doi au plecat în loc necunoscut. Spiritul acestora este agitat şi în cercul lor se discută intens că Constituţia prevede cultul liber şi garantează acesta şi totuşi cu ei s‑a făcut cea mai mare nedreptate.

[2]http://www.procesulcomunismului.com, accesat 20 iulie 2020, ora 9.13.

NICU SILVIU ODOBASIANU (1948-2024)

2025-11-10T18:57:00.002+02:00

ODOBASIANU, Nicu-Silviu***. Primar al municipiului Beiuș. Subprefect al județului Bihor. Economist. Politician. Maestru al sportului. S-a născut la 11 noiembrie 1948 în Ploiești. A încetat din viață în 24 noiembrie 2024.

Şcoala primară şi cursurile gimnaziale le-a urmat în localitatea natală, studiile secundare la Liceul T. C. M. din Bucureşti, obținând bacalaureatul în anul 1970. Urmează studii superioare la Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice “Ştefan Gheorghiu” şi specializare în Economia Industriei şi Transporturilor, fiind licențiat în științe politice, specializarea științe politico-economice, licență obținută în sesiunea iulie 1987 cu media 10. După anul 2004 a urmat Facultatea de Științe Juridice de la Universitatea ”Vasile Goldiș” din Arad, finalizată cu Diploma de masterat în Drept administrativ și Statutul funcționarului public, obținută în 10 aprilie 2008. În 2009 urmează Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, fiind declarat admis.

La absolvirea studiilor este încadrat în Bucureşti la Centrala de Materiale Colorante şi Lacuri din Bucureşti. O vreme a fost instructor al C. C. al P. C. R., răspunzând de instituţiile culturale din Bucureşti printre care Biblioteca Centrală de Stat, Casa Centrală a Creaţiei Populare şi Mişcării Artistice de Amatori, Agenţia Română de Impresariat Artistic, Centrul de Perfecţionare a Cadrelor din Cultură şi altele. Căsătorindu-se cu Bulc Georgeta, se mută în anul 1978 în Beiuş, fiind încadrat şef birou la Fabrica de mașini de găurit, unde, nu după multă vreme este ales secretar al comitetului de partid şi preşedintele C.O.M. Activitatea ce o desfăşoară se bucură de apreciere şi, drept urmare, este transferat în activităţi de partid şi stat la nivelul Comitetului judeţean de partid Bihor şi a municipiului Oradea. În anul 1987 este președintele CUASC Ceica. Evenimentele din decembrie 1989 îl găsesc în funcţia de secretar cu probleme organizatorice la Primăria Oradea. Aici, alături de un grup de ofiţeri şi de unii dintre reprezentanții manifestanților din stradă, vor veghea, începând din 22 decembrie 1989 şi până în jurul datei de 10 ianuarie, ca manifestările stradale să nu degenereze în vărsare de sânge şi distrugerea bunurilor publice. În perioada 1982-1983 este primar al comunei Curățele. Fiind un bun organizator şi conducător, organele judeţene ale noii puteri îl vor numi preşedinte al Cooperativei meşteşugăreşti “Muncitorul” din Beiuş, funcţie pe care a îndeplinit-o până în iunie 2000, când este ales primar al oraşului Beiuş. În anul 2004 a fost reales primar, dar de această dată al municipiului Beiuş. Începând cu 24 martie 2009 a fost numit subprefect al Județului Bihor. Din 2010 a fost director al S; Edilul Beiuș. În 2013 s-a pensionat.

În cei opt ani de mandat ca primar al municipiului Beiuș a avut următoarele realizări:

- Orașul Beiuș a fost declarat municipiu;

- Reabilitarea punctelor termice de la Şcoala Generala, Liceul Pedagogic şi Atelierul Școală al Colegiului Tehnic "Ioan Ciordaş" precum şi introducerea apei geotermale în aceste unități;

- Construirea a două săli de sport precum și a blocurilor noi ANL Z1, Z2, Z3, Z4 - 72 apartamente;

- Reabilitarea Grădiniţei "Floare de Colț" (cartierul Aurel Vlaicu), Colegiului Tehnic "Ioan Ciordaş" și Colegiul Național "Samuil Vulcan", reparații capitale la Şcoala Generală;

- ”Teatrul Armatei”, transferat de la Ministerul Apărării Naționale și reamenajat, găzduind Casa municipală de cultură;

Locuințe ANL construite în timpul mandatului 2000-2004

- Locuințe sociale - 62 apartamente;

- Reparații şi dotări la casa mortuară;

- Asfaltări, reparații și modernizări la străzile din municipiul Beiuş, Cartierele FSN, Cazărmii, Fabricii de Mobilă, Parcul Mihai Eminescu şi intrarea in Beiuș;

- Semaforizarea municipiului Beiuş;

- Sonda 3003, o soluție de dublare a capacității de apă geotermală;

- Canalizare menajera şi stație de epurare în satul Delani;

- Lucrări de extindere şi reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Beiuş; Modernizarea și extinderea uzinei de apa;

- Modernizarea primăriei şi dotarea parcurilor cu jocuri pentru copii;

- Extinderea rețelelor electrice, dotări la Serviciul de Salubrizare. dotări noi pentru întreținerea domeniului public.

Referiri: - Igna, Ioan, Igna-Oiță, Ingrid, Odobasianu, Silviu, Suciu, Simion, Nasc oameni și-n Țara Beiușului. Personalia. Personalități beiușene, Editura Buna Vestire, Beiuș, 2005, p. 90-91; - Interviu realizat cu Nicu Silviu Odobasianu, octombrie 2019. (I. I., S. S.)

ÎNCĂ UN BEIUȘEAN, MEMBRU AL ACADEMIEI ROMÂNE - IOAN VASILE ABRUDAN-MEMBRU CORESPONDENT

2025-11-10T11:34:00.002+02:00

Începând cu 29 octombrie 2025, bătrânul nostru Binș se poate lăuda că a dat 16 membri ai Academiei Române. Ultimul este prof. univ. dr. Vasile Ioan Abrudan, rectorul Universității Transilvania din Brașov. O fi mult, o fi puțin...

ABRUDAN, Ioan, Vasile*/**. Profesor universitar dr. Rector al Universității Transilvania din Brașov. Membru corespondent al Academiei Române (din 29 octombrie 2025).

S-a născut în 23 iunie 1967 în Beiuș.

După absolvirea liceului a urmat Universitatea Transilvania din Braşov, Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere.

A absolvit facultatea în anul 1992, alegând cariera didactică, fiind încadrat inginer de cercetare la Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, Departamentul de Silvicultură. În 1992 a fost preparator, în 1994 a fost asistent universitar, șef lucrări în 1999, conferențiar în 2003 iar din 2006, profesor universitar. Între 1996 – 1997 a urmat studii postuniversitare, a susținut și obținut doctoratul în ştiinţe agricole şi silvice la Brunel University, Marea Britanie. Din 2007 este conducător de doctorat la Universitatea Transilvania din Braşov şi din 2011, la Buckinghamshire New University – Marea Britanie (external PhD supervisor).

Granturi şi contracte de cercetare ştiinţifică/asistenţă tehnică:

- Implementarea (în cadrul unor echipe sau individual) în ultimii 28 de ani a 65 de proiecte naţionale şi internaţionale de cercetare, asistenţă tehnică, consultanţă sau educaţie (din care 29 de proiecte de cercetare-dezvoltare/asistenţă tehnică/consultanţă, 6 proiecte europene educaţionale şi un proiect POSDRU în calitate de director/coordonator, responsabil ştiinţific sau coordonator pentru România), finanţate de către Comisia Europeană, Banca Mondială, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Programul pentru Dezvoltare al Naţiunilor Unite (UNDP), Agenţia de Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite (USAID), Fondul Prototip de Carbon, Fondul Mondial pentru Natură, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii, Departamentul pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale - DEFRA (Marea Britanie), EEA-Norway Grants, Programul Internaţional pentru Managementul Resurselor Naturale din Centrul şi Estul Europei - PIN-MATRA (Olanda), Mecanismul Economic European - EEA and Norway Grants (Norvegia), de autorităţile publice centrale pentru cercetare, mediu, agricultură şi păduri, de Regia Naţională a Pădurilor, sectorul privat etc.

Implicarea în mai multe proiecte de referinţă pentru România:

(a) coordonator al proiectului EEA-Norway Grants: Coridoare ecologice pentru habitate şi specii în România (2015-2017), finanţat din Grantul SEE – Biodiversitate şi Servicii ale Ecosistemelor (buget total: 1,078,000 Euro);

(b) coordonator al proiectului Life Natura: Priority forest, sub-alpine and alpine habitats in Romania (2005-2009), finanţat de Comisia Europeana – Directoratul General de Mediu (buget total: 933,000 Euro), care a fost distins de către Comisia Europeană cu premiul „Best Life Nature Projects 2009”;

(c) director al celui mai mare şi mai complex program de training (obţinut în urma unei licitaţii internaţionale) pentru angajaţii autorităţii publice centrale pentru silvicultură şi ai Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare: Training Program for the Department of Forests and Territorial Inspectorates (2007-2009), finanţat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Banca Mondială;

(d) membru al colectivului de experţi români (ICAS Bucureşti, Universitatea Transilvania din Braşov şi RNP- Romsilva), care a pregătit primul proiect de tip Joint Implementation de tranzacţionare a carbonului stocat de vegetaţia forestieră prin împăduriri, conform procedurilor şi mecanismelor specifice Protocolului de la Kyoto: Afforestation of Degraded Agricultural Land in Romania – Baseline Study and Monitoring Plan (2001-2002), finanţat de Fondul Prototip de Carbon;

(e) membru al echipei de experţi care a pregătit programul de împrumut pentru dezvoltarea sectorului silvic din România (valoare totală: 32 milioane $): Preparation of the Forest Development Program – Romania (2001-2002), finanţat de Banca Mondială;

(f) membru al colectivului de experţi care a coordonat elaborarea Politicii şi Strategiei de Dezvoltare a Silviculturii în România în perioada 2001-2010, proiect finanţat de Banca Mondială (1999-2000), precum şi expert internaţional la elaborarea Strategiei de Reformare Instituțională a Sectorului Forestier din Moldova, proiect finanţat de ENPI FLEG / Banca Mondială (2012).

Membru în asociaţii/comitete profesionale şi știinţifice:

- Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (din aprilie 2019);

- Membru al Academiei de Ştiinţe Silvice a Ucrainei (din aprilie 2017);

- Membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (din mai 2012);

- Membru al Grupului de consiliere tehnică pentru politici şi strategii forestiere al Băncii Mondiale (Washington – SUA)

- Membru al Grupului de consiliere ştiinţifică Science for Environment Policy (Directoratul General de Mediu – Comisia Europeană);

- Membru al Board-ului Iniţiativei Ecoregiunii Carpatice (Bratislava – Slovacia);

- Membru al Comitetului Naţional pentru Combaterea Secetei, a Degradării Terenurilor şi a Deşertificării (Bucureşti – România).

Alte competenţe:

- Expert evaluator al proiectelor de cercetare din cadrul Programului Cadru 7 al Comisiei Europene (2007-2013);

- Expert evaluator cheie în cadrul POS Mediu – Axa 4: Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protejarea naturii (2010-2011);

- Expert permanent al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior –ARACIS (2007-2012);

- Coordonator al programului de masterat Managementul Ecosistemelor Forestiere (2007-2012).

Experienţă internaţională:

- Peste 250 de participări la conferinţe, simpozioane, stagii de pregătire, prelegeri, proiecte sau vizite de documentare în peste 80 de ţări din Europa, America, Asia, Africa şi Australia.

Premii şi distincţii:

- Doctor Honoris Causa - Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov (România) – iulie 2019;

- Doctor Honoris Causa - Ukranian National Forestry University - Lvov (Ucraina) - octombrie 2018

- The People’s Republic of China Friendship Award (cea mai înaltă distincţie a statului chinez pentru un expert străin) - State Council/State Administration of Foreign Experts Affairs – Beijing (China) - septembrie 2016;

- Doctor Honoris Causa - Universitatea Tehnică a Moldovei - Chişinău (Republica Moldova) - septembrie 2014;

- Doctor Honoris Causa - Universitatea din Oradea (România) - noiembrie 2013;

- Doctor Honoris Causa - Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca (România) - noiembrie 2012;

- Invited Professor - Shenyang Jianzhu University (China) - mai 2012;

- Honorary Professor - Buckinghamshire New University (Marea Britanie) - septembrie 2011;

- Doctor Honoris Causa - Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara (România) - iunie 2010;

- Ingeniero de Montes de Honor - Universidad Politecnica de Madrid (Spania) - septembrie 2009;

- Diploma de Excelență a Societăţii Progresul Silvic - 2008;

- Diploma Membru de Onoare al Asociaţiei Administratorilor de Păduri din România – 2008;

- Diploma Universităţii Transilvania din Braşov pentru contribuţia adusă la dezvoltarea cercetării în universitate - 2005.

Scrieri: Peste 140 de lucrări (cărţi/capitole de cărţi şi articole) publicate în calitate de autor/coautor în Anglia, Austria, Belgia, Cehia, Elveţia, Germania, Italia, Japonia, Olanda, România, Serbia, Spania, SUA; monografii, cărţi/capitole de cărţi.

Referiri: Curriculum Vitae Ioan Vasile Abrudan, în: Universitatea din Brașov – official site. (I. D.)

NE-A PĂRĂSIT PLUT. ADJ. ȘEF STELICĂ BURCEA. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ! (1939-2025)

2025-11-08T19:23:00.004+02:00

BURCEA, Stelică. Plutonier adjutant principal. Instrumentist corn, baterie.

S-a născut în 27 iunie1939. în Comuna Vida, județul Teleorman. A încetat din viață în 8 noiembrie 2025.

În perioada 2 septembrie 1957– 31 mai 1958 a fost elev în practică la Beiuş. A absolvit Școala Militară de Muzică București, promoția 1958. Din 10 octombrie 1958 până în 25 iunie 1995, când a trecut în rezervă, a fost Subofițer în cadrul Muzicii Militare Beiuş.

După trecerea în această rezervă, chiar și în pensie, a participat la toate activitățile fanfarei până în mai 2008, când aceasta și-a încetat activitatea.

A încetat din viață în 8 noiembrie 2025, în vârstă de 86 de ani.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!

MIHAI ANTON SAMUILĂ - BEIUȘEANUL EROU CĂZUT LA KANDAHAR-AFGANISTAN

2025-11-08T17:17:00.012+02:00

SAMUILĂ, Mihai-Anton **/**/***. Erou sublocotenent post-mortem. Cetăţean de onoare al municipiului Beiuş. S-a născut în 9 noiembrie 1968 în Beiuş. A căzut la datorie, în Afganistan, în 14 noiembrie 2003.

Urmează școala generală în localitatea natală, apoi Colegiul Naţional „Samuil Vulcan”, absolvit în 1987, profil matematică-fizică. După evenimentele din decembrie 1989 s-a angajat sergent în armată la UM Beiuş, fiind apoi mutat la o unitate de cercetare şi diversiune la Oradea. A absolvit cursul de pregătire pentru subofițeri de infanterie a școlii militare din Făgăraș și din Constanța, în septembrie 2001, fiind înaintat la gradul de sergent major. Din 2002 a fost detaşat la Batalionul 151 „Războieni” din Iaşi.

În primăvara anului 2003, a solicitat să participe, ca voluntar, la operațiunea de menținere a păcii în Afganistan, iar din iulie 2003, a fost încadrat la o tabară din Kandahar, în funcția de cercetăș la batalionul angrenat în Operațiunea antiteroristă „Enduring Freedom va avea ultimul 21 de kilometri de ani . casă… În aceea zi neagră, Miță - cum îl știam cu toții (Mihai-Anton Samuilă) - a fost rănit grav în ce-ar fi executat o misiune într-o misiune blindă într-un timp. „Freedom” din Afganistan, la Kandahar). care care care care l-au cunoscut”. Atașatul militar al Statelor Unite ale Americii la București, Richard McClellan, ia înmânat soția militarului bihorean, un steag american și un certificat de erou.

În semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul excepțional dovedit în timpul execuției unei misiuni de patrulare în teatrul de operații din Afganistan, în care și-a sacrificat viața, sergentul major a fost înaintat post-mortem la gradul de sublocotenent și decor cu Ordinul Național ,,Steausemna de post-mortem în gradul României. Sublocotenentului (pm) Mihail-Anton Samuilă i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Oradea, județul Bihor, pe data de 17 noiembrie 2003.

Referiri : Vlăduţ, Daniela, Eroii zilelor noastre , în: Informaţia de Vest (Oradea). Un. 1, nr. 217, joi 11 nov. 2004, p. 5; - Comunicat M. Ap. N. (dcvp.mapn.ro, accesat 25 noiembrie 2020, ora 15.53.) (SS)

LA MULȚI ANI, Dr. CRISTINA ANCA FERICIAN!

2025-11-08T15:36:00.002+02:00

FERICIAN, Anca Cristina ****. Medic primar Medicină internă, Medic specialist Diabet, boli metabolice. S-a născut în 9 noiembrie 1983 în Ștei, județul Bihor, fiica lui Traian și Florica Mezea.

A absolvit Colegiul Național Avram Iancu din Ștei (2002) și Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara, specializarea Medicină Generală (2008). În 2015 a devenit doctor în medicină la Universitatea din Oradea cu teza de doctorat Screeningul Sindromului Metabolic și Riscului Cardiometabolic în județul Bihor. După doctorat urmează studii de masterat la Universitatea din Oradea în domeniul Managementul sistemului de sănătate. A urmat multe cursuri de pregatire profesionala in tara si strainatate.

Activitatea profesională: a fost medic rezident Medicină Internă (2009-2013), medic specialist Medicină Internă (2014-2020) și medic primar Medicină Internă (din 2020), la Spitalul Județean Oradea. A lucrat ca medic specialist Medicină Internă (2014-2016) la Centrul medical Viva Med din Salonta.

A fost medic rezident Diabet Zaharat Nutriție și Boli Metabolice (2014-2017) și medic specialist Diabet Zaharat Nutriție și Boli Metabolice (din 2017) la Spitalul Județean Oradea.

Este șefa comisiei de dietetică din cadrul Spitalului Județean Oradea. Din 24 februarie 2024, acest reprezentant, din Consiliul Local al Municipiului Oradea în Consiliul Director al Fundației pentru sănătate, pentru următorii doi ani.

Activitatea didactică și științifică: este asistent universitar(din 2010) la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea. A publicat peste 20 de lucrări științifice în reviste naționale și internaționale. Din anul 2009 participă ca subinvestigator în 20 de studii clinice multicentrice internaționale.

Afilieri: Este membră a Societății române de Diabet Nutriție și Boli Metabolice din 2014 și a Societății române de Medicină Internă din 2014.

Referiri: - Interviu, aprilie 2021. (ID)

GEORGE CRIȘAN (1887-1935) - BEIUȘEANUL CARE A FOST MINISTRU AL ARDEALULUI

2025-11-06T18:22:00.001+02:00

CRIŞAN, Gheorghe (George) */**/***. Avocat. Secretar al Consiliului Naţional Român. Delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

S-a născut în 7 noiembrie 1887 la Beiuș, județul Bihor, în familia meșterului tăbăcar Ilarie Crișan, fiind unul dintre cei cinci copii ai acestuia. A rămas la o vârstă fragedă orfan de mamă. A încetat din viață în 23 iunie 1935, la București. A fost înhumat în Cimitirul din Deal din Beiuș.

Şcoala primară şi liceul le-a urmat la Beiuş, unde şi-a luat bacalaureatul „fără egal”. A urmat Facultatea de Drept la Budapesta, luându-și licența și doctoratul cu „magna cum laude”. Censura de avocat a luat-o la Târgu Mureş cu cea mai mare distincţie în faţa unei comisii maghiare. A fost unul dintre cei mai buni penali din Ardeal.

Tânărul aspirant sa înscris în Baroul Arad, efectuând stagiatura în perioada 5 februarie 1909-1 septembrie 1912. Începând cu 12 noiembrie 1912 se asigură ca avocat definitiv în baroul arădean și deschide propriul birou. Încă de la începutul carierei sale a atras atenția elitei politice românești din Ardeal, fiind unul dintre tinerii în care se puneau mari speranțe.

Evenimentele din toamna anului 1918 îl găsesc foarte implicat. Fiind un colaborator al lui Ștefan Cicio-Pop, odată cu înființarea Consiliului Național Român Central, a fost mereu la dispoziția acestui pentru. Astfel, în timpul tratativelor româno-maghiare de la Arad, G. Crișan a fost desemnat secretarul părții române. Organizându-și propriul aparat de lucru, Consiliul Național Român Central îl avea președinte pe Ștefan Cicio-Pop, iar secretari pe G. Crișan, Sever Miclea și Petru Groza. G. Crișan va semna în calitate de secretar, iar Cicio-Pop în calitate de președinte al Marelui Sfat al Națiunii Române din Ungaria și Transilvania, manifestul Către popoarele lumii (18 noiembrie 1918), precum și Convocarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Semnătura celor doi apare și pe convocatorul Adunării Naționale (20 noiembrie). A fost ales în comitetul de conducere al Consiliului Național Român din comitetul Arad, alături de Ștefan Cicio-Pop, Vasile Goldiș și alți trei reprezentanți ai Partidului Social Democrat. Bucurându-se de prestigiu în rândul conaționalilor săi, a fost ales delegat la Marea Adunare Națională din partea cercului electoral Aletea-Sântana, cu ocazia adunării ce a avut loc în 26 noiembrie.

George Crișan și Teodor Roxin

“ În noiembrie 1918, când Ardealul era în plină revoluție, a pornit de la Arad în Banat (împreună cu Teodor Roxin – nn), a trecut printre regimentele sârbești de ocupație și după mari riscuri și nenumărate peripeții, a ajuns la Iași, înmânând MS regelui Ferdinand mesajul comitetului național de peste munți, care în numele poporului din Ardeal și Banat, hutărește unirea cu Vechiul regat”. De la Iași pleacă la Cernăuți, unde este trimis de către Consiliul Național Român să participe la Congresul General al Românilor din Bucovina. Aici a vorbit în numele Transilvaniei și Banatului (28 noiembrie 1918).

Dr. George Crișan a fost desemnat unul dintre secretarii Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, alături de Silviu Dragomir, Laurențiu Oanea, Ionel Pop, Victor Deleu ș.a. De asemenea, a fost ales în Marele Sfat Național al Transilvaniei.

La începutul anului 1919 sa asociat cu Teodor Roxin, la Arad. ” Advocaţii Dr. Teodor Roxin şi Dr. Gheorghe Crişan şi-au asociat cancelariile. Arad. Strada Luther Márton nr. 1 ” .

Familia Ilarie Crișan

După Unire a fost desemnat să facă parte din delegația română la Conferința de Pace de la Paris. Alături de IC Brătianu, primul-ministru al României, de Alexandru Vaida Voievod etc. a făcut parte din delegația română la Conferința de pace de la Paris din primăvara anului 1919; tot în anul 1919 a fost desemnat să facă parte din delegația română de la Conferința Internațională de la Haga. La alegerile parlamentare din noiembrie 1919 a obținut mandatul deputatului în circumscripția Vașcău. El a rămas un activist de marcă al PNR și apoi al PNȚ. Astfel, în timpul guvernării PNȚ a fost secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice și Comunicații (1931-1932). A făcut parte din conducerea organizației Transilvania-Banat a partidului, fiind un colaborator apropiat al liderilor ardeleni Iuliu Maniu și Al. Vaida-Voevod. A îndeplinit chiar și funcția de secretar al acesteia. Pentru o lungă perioadă de timp a fost și președintele organizației județene Bihor a Partidului Național Țărănesc. La alegerile din 1931 a obținut un nou mandat de deputat de Bihor, când a fost ales și vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Memorialul Familiei Ilarie Crișan - Cimitirul din Beiuș

După Unire a fost ales în mai toate legislațiile în parlament, desfășurarea activității mult apreciată de cei în drept. A îndeplinit diverse funcții ministeriale: subsecretar de stat la comunicații și finanțare și ministru al Ardealului. A fost ministru de stat în guvernul Iuliu Mani ( 20 octombrie 1932–13 ianuarie 1933). În 1933 la însoțit pe Titulescu la conferința economică de la Londra. După 1930 a fost președintele Casei Naționale de Economii și Cecuri Poștale. Conform registrului avocaților definitivi din Baroul Arad a fost avocat practicant până în 30 decembrie 1920, apoi, revine după o pauză, din 5 august 1926 până în 18 ianuarie 1927.

A publicat în presa românească articole politice, dar și studii de specialitate drept internațional sau de analiză politică. În anul 1929 a editat volumul Două politică , iar în 1930 Un nou program de finanțare publică .

Referiri : - Faur, Viorel, Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919)… p. 8, 12, 54, 66, 108; - Iancu, Gheorghe, Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920)… p. 284; - 1918 la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918. Vol. 7, 8 … p. (7) 321, 361, 395, 396, 482, 492; - Tripon, A. Monografia Almanah a Crişanei , Tipografia Diecezană, Oradea, 1936. p. 344; - Românul". An VIII. Nr. 4. Arad, 5/18 ianuarie 1919. Pag. 7. (II, SS)

LA MULȚI ANI, domnule GENERAL IOAN CIOARĂ!

2025-11-05T15:10:00.001+02:00

CIOARĂ, Ioan***. General locotenent cu trei stele. S-a născut la 5 noiembrie 1947, în comuna Sălciua, sat Valea Largă, județul Alba.

După absolvirea școlii generale din comuna natală (1961) și a liceului din Baia de Arieș (1965), a optat pentru cariera militară. A urmat Școala Superioară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu (1965-1969); Academia Militară de Comandă și Stat Major din București (1976 - 1978); Cursul de perfecționare comandanți de regimente mecanizate (1981); Cursul postacademic superior de Strategie Militară (1986 - 1987); Colegiul Național de Apărare (1997) și Cursul de operațiuni NATO de la Roma (2001).

Grade militare: locotenent - 1969; locotenent major - 1972; căpitan - 1977; maior - 1982; locotenent-colonel - 1988; colonel - 1990; general de brigadă - 1996; general de divizie - 1999; general-locotenent - 2003. Gradele de locotenent major, maior și colonel i-au fost acordate „înainte de termen”.

La absolvirea Școlii Superioare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu (1969) a fost repartizat la Regimentul 23 Mecanizat din Beiuș, unde va lucra și se va afirma mai bine de 11 ani, în calitate de comandant de subunitate, în statul major al regimentului și de locțiitor al comandantului de regiment. Pe baza rezultatelor obținute și a calităților personale, a muncii susținute, cu reale aptitudini de comandă și stat major, în septembrie 1980 este promovat în funcția de comandant al Regimentului 223 Mecanizat din Dej (vârsta de numai 33 de ani), funcție pe care o îndeplinește până în iunie 1983 când este numit comandant al Regimentului 19 Mecanizat din Arad. În mai 1986 este promovat în funcția de șef de stat major (primul locțiitor al comandantului) la Divizia 11 Mecanizată „Carei” din Oradea (funcție ce o îndeplinește în două perioade, mai 1986 - iunie 1988 și februarie 1990 - octombrie 1994) și comandant al aceste mari unități operative în perioada octombrie 1994 - octombrie 1995. Pentru o scurtă perioadă de timp, dar poate cea mai încărcată din cariera sa militară, a fost comandant al Diviziei 10 Mecanizate „Ștefan cel Mare” din Iași (iunie 1988-februarie 1990), afirmându-se în zilele dramatice ale evenimentelor din Decembrie 1989, prin echilibru, tact, spirit organizatoric și implicare directă pentru triumful ideilor de libertate și democrație, asigurând pe plan local în cele 6 județe de care răspundea (Iași, Botoșani, Bacău, Neamț, Suceava și Vaslui) schimbarea vechiului regim fără incidente deosebite și fără morți. A fost cel care a împiedicat intrarea rușilor în țară în decembrie 1989.[1]

Ca ofițer și general al armatei, Ion Cioară s-a bucurat și se bucură de un mare prestigiu. El s-a călit și format treptat, de jos, de la trupe, parcurgând pas cu pas, aproape toate funcțiile de comandă și stat major, de la unități și mari unități, necesare unui general profesionist, polivalent pregătit. în funcțiile deținute s-a implicat și a participat la foarte multe activități practice ale pregătirii pentru luptă a comandamentelor și trupelor: exerciții și aplicații tactice, exerciții de mobilizare și pregătire a rezerviștilor, trageri de luptă, antrenamente de stat major, fiind deosebit de apreciat de eșaloanele superioare și respectat de subordonați. Ofițer consecvent, tenace, stăruitor, încrezător în forța și valoarea subordonaților, profund în gândire și deosebit de cooperant, s-a remarcat prin rezultate foarte bune la activitățile conduse de eșaloanele superioare, prin inițiativă și decizii optime, fiind întotdeauna stimat și respectat pentru clarviziune, receptivitate și conștiincioziate. În octombrie 1995 a fost numit în funcția de șef de stat major (prim locțiitor al comandantului) la Armata a 4-a „Transilvania”. În 1 septembrie 2001 este numit comandant al Armatei a 4-a „Transilvania” (transformată în Corpul 4 Armată „Mareșal Constantin Prezan”). Perioada în care generalul Ion Cioară a lucrat în comandamentul Armatei a 4-a „Transilvania” (începând cu toamna anului 1995) și, apoi, în cel al Corpului 4 Armată „Mareșal Constantin Prezan” a fost marcată de ample transformări. A fost o perioadă de tranziție, cu măsuri profunde de restructurare și reorganizare a marilor unități și unități, în cadrul general al reformei Armatei Române; procesul a fost extrem de complex, cu modificări și amânări repetate, reveniri și ajustări din mers, care au cerut eforturi deosebite, atât fizice cât și intelectuale din partea întregului colectiv al armatei; procesul de reorganizare avea în finalitatea lui integrarea României în NATO. Meritul incontestabil al generalului Ion Cioară este acela că s-a implicat nemijlocit, profesional și afectiv, de multe ori până la detaliu, în rezolvarea problemelor complexe ce au apărut în unități, mari unități și comandamente, înțelegând, ca nimeni altul, largul orizont de așteptare al personalului armate, vizând mai ales îmbunătățirea situației instituției în ansamblu și protecția evoluției în anii următori, pentru integrarea țării în structurile de securitate europene și euro-atlantice. Cu multă pricepere, generalul Ion Cioară și-a adus contribuția la înființarea și operaționalizarea Forței de Reacție Rapidă a României (Brigada 81 Mecanizată) și a Batalionului Mixt Româno-Ungar, la organizarea și desfășurarea unor exerciții și aplicații multinaționale în țară și străinătate, cea mai amplă fiind „COOPERATIVE BEST EFFORT - 2000” din cadrul „Parteneriatului pentru Pace”, desfășurată în Armata a 4-a în perioada 10-24 septembrie 2000, la care au participat trupe și observatori din 32 de state (generalul Ion Cioară a răspuns din partea României de organizarea și desfășurarea tuturor activităților); aplicația a fost o mare reușită, prima de acest fel organizată în țara noastră. Ca ofițer și general al Armatei Române a fost animat permanent de cunoașterea și valorificarea în procesul de instrucție și educație a istoriei naționale, a bogatelor tradiții de luptă ale Armatei Române. În toată perioada a fost apreciat numai cu calificative maxime (FOARTE BINE și EXCEPȚIONAL).

Scrieri: - Monografia Armatei a 4-a „TRANSILVANIA”, în patru volume. Editura „Dacia” Cluj-Napoca. 1996-1999; - Destin și vocații. Editura Casa Cărții de Știință. Cluj-Napoca, 2000; Campanii ale Armatei a 4-a „TRANSILVANIA”. Editura „Casa Cărții de Știință. Cluj-Napoca, 2001; - Strategii privind pregătirea pentru luptă a Armatei Române. Editura Militară. București, 1996. A publicat numeroase articole de specialitate în ziare și reviste ale armatei.

Referiri: - Interviu, 18 ianuarie 2020; - Comandanți ai Armatei a 4-a „Transilvania”, Editura Casa Cărții de Știință, 2001. (S. S.)

[1] Drăgan, Daniela Veronica. Condamnat la adevăr, Generalul Ștefan Gușă. Editura RAO, 2004, pag.326, 450-451, 460-461.

MARȚIAN DAN (1936-2002)

2025-11-03T10:56:00.000+02:00

DAN, Marțian Ministru. Președintele Camerei Deputaților. Ambasador. Profesor universitar dr.

S-a născut în satul Șoimuș, comuna Petreasa la 23 noiembrie 1936. A încetat din viață în 8 martie 2002. Părinții au fost țărani. A urmat școala primară în sat, cea elementară în Remetea (comună), Şcoala Medie Tehnică de Cooperație la Oradea, apoi Facultatea de Economie Generală în București, pe care a absolvit-o în anul 1955, Facultatea de istorie la Universitatea „Lomonosov” - Moscova, cu licență în 1960. Din acel an este cadru didactic universitar la Facultatea de Istorie-Filozofie a Universității din București, parcurgând toate treptele ierarhiei universitare. Între anii 1961-1971 a desfășurat și activitate pe linie studențească; din 1971, până în toamna lui 1972 fiind și ministru pentru probleme tineretului și prim-secretar al UTC, perioadă în care ajunge în contradicție cu clanul Ceaușescu, ce începuseră minirevoluția culturală: „am avut divergențe de fond în ceea ce privește intenția lui (Nicolae Ceaușescu, n.n) de-a face din tineret un soi de vârf de lance în cadrul minirevoluției culturale” - mărturisește omul Marțian Dan. Spirit luminat, bihoreanul Dan Marțian a fost înlăturat rapid din cele două funcții avute. Retras din viața politică timp de 15 ani, apare fulgerător în evenimentele din Decembrie 1989, în nucleul de conducere - secretar al C(P)FSN (membru fondator din 22 decembrie 1989) în imediata apropiere a liderului Ion Iliescu. A fost președinte al Camerei Deputaților din primul Parlament postdecembrist și copreședinte al Adunării Constituante (când se încropea noua Constituție). Demn și ferm din fire, nu accepta ceea ce îi contrazicea principiile și în mai 1992 își dă demisia și din FSN, ulterior PDSR. Reales deputat (de Vaslui) pe listele partidului ajunge vicepreședinte al Camerei Deputaților (1992-1996). În primăvara anului 2001 este numit ambasador în Portugalia. Se stinge din viață subit, în luna martie a anului 2002.

În perioada în care a îndeplinit funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Portugalia, Dan Marţian ''s-a distins prin spiritul său deschis şi înţelept, prin dorinţa de promovare a unor proiecte vizând dezvoltarea raporturilor dintre România şi Portugalia, atrăgându-şi, în acest fel, stima şi aprecierea autorităţilor portugheze'', se arăta într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe din 8 martie 2002. La 12 martie 2002, a fost decorat post-mortem, prin decret prezidenţial, cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, pentru contribuţia remarcabilă adusă la edificarea şi consolidarea instituţiilor democratice şi la promovarea intereselor României.

Primul președinte postdecembrist al Camerei Deputaților are un bust în incinta Școlii Primare nr. 1 din Petreasa din 2016, opera sculptorului orădean Ioan Mihele. E realizat din bronz și amplasat pe un soclu de granit.

Referiri: - Crăciun, Ioan-Petrișan. Icoane de pe Crișuri, Editura Eurostampa, Timișoara, 2003, p. 107-109; - Bratu, Ruxandra, DOCUMENTAR: 80 de ani de la nașterea lui Dan Marţian, primul președinte după 1989 al Camerei Deputaţilor, Agerpress, 20 noiembrie 2015 agerpres.ro/, accesat în 11 februarie 2020). (S. S.)

MIRCEA CIUHANDU. PICTOR. MUZICIAN. LA MULȚI ANI!

2025-10-29T21:34:00.000+02:00

CIUHANDU, Mircea (nume de scenă Ciuhi Tobarul). S-a născut în 28 octombrie 1953 în Beiuș.

„Am terminat, la Cluj, Artele Plastice („Ion Andreescu”), așadar sunt pictor, dar în aceași măsură și baterist (tobar – așa se exprimau la Cluj ”trupiștii” mari).

Am avut ocazia să bat la tobe în multe Cluburi alături de Iuliu Merca (Semnal M), ”Experimental Q”, etc, etc, cum veneam cu pălincă și cârnați de acasă, primeam loc la tobe. Așa am acumulat multă experiență, pe altă parte a fost extraordinar să dau mâna, să vorbesc personal cu cei ”MARI” de la ROMANTICII, MONDIAL, PROGRESIV TM, SFINX, PHOENIX, METROPOL, Vali Sterian și alții.

Dar să nu uit tema dată, adică ”FANFARA din Beiuș”. Apărea la mai toate evenimentele din Beiușul adevărat PATRIARHAL, nedevorat de nesătuii actuali. Copil fiind eram fascinat, dar și speriat de sunetele alămurilor.

Primul contact (cu muzica) să spun așa, a fost pe la 16 ani, când geamurile Casei de Cultură (actualul Muzeu) erau deschise, iar băieții repetau anumite piese pentru un spectacol. Îmi amintesc, că într-o pauză am avut curajul (nu era nimeni în sală) să mă apropii și să ating tobele casei de cultură, imediat am fost alungat de toboșarul de atunci, nu m-am supărat. Deja știam o treabă, eram la curent cu ”valul beat” ascultând piese transmise de Radio Budapesta, așadar băteam pe genunchi, pe cartoane, pe tot ce apucam și în scurt timp mi-am dat seama ce face diferența dintre un toboșar care ascultă multă muzică bună și un diletant care se făcea că bate în tobe fără să știe pentru ce.

După un timp, tot prin geamurile Casei de cultură, am auzit de chitară electrică, am văzut ce era de văzut. Întâmplarea a făcut o ”gaură” - în trupă erau Pali Roman – voce / bass; Gyuri Grecu - chitară armonie, dar nu era toboșar. La început nu am fost primit bine, dar ca din senin a apărut Rozi – Sadu Oros, care deja lucra mai bine la chitară. Colac peste pupăză apare și ”Găvrocu”[1] – Nelu Gavra, voce / chitară – idolul fetelor, așa au apărut ”Luceferii”. Ani de zile nr. 1 pe toată zona Beiușului, seri de dans, baluri, revelioane. Din cauza unor evenimente nedorite (mutarea lui Roman din Beiuș, decesul lui Gyuri Grecu) am rămas în trio: Ciuhi / Rozi / Gavra. Tot ca din senin a apărut Vasile Gale zis ”Lică” aducând un stil și un suflu nou, cânta vocal, chitară solo–bass, saxofon, clarinet, flaut, clape. Avenit și noua titulatură a trupei pe care mi-o asum ”SIMBOL”. Trupa chiar a devenit simbol mai ales după ce am primit întăriri respectiv Pereş Doru, chitară armonie și bass și ”ȘEFU”, acesta fiind Cpt. Zoli Boldiș, un om deosebit; liniștit, tranșant, talentat, se putea aborda orice gen muzical cu dânsul. Încetul cu încetul am ajuns să fim cei mai căutați din zonă.

Trebuie să amintesc capodopera muzicii rock Beiușene ”Porumbelul păcii” compus și cântat de ”Lică”. Piesa durează 15 minute, fiecare instrumentist având partea lui de solo. Înregistrarea din spectacol încă se află în posesia subsemnatului.

Am colaborat cu COOP Muncitorul, în clubul lor am avut un sediu unde am putut repeta. Inima (organizatorul, coordonatorul) activităților de la Muncitorul a fost dl. Costel Sava - era un om cu o putere și dedicație incredibilă: instrumentist, vocalist, compozitor. Lui îi mulțumesc pentru multe momente care s-au întins pe ani de zile, începând cu prima noapte când, la ora două, m-a scos din pat și m-a așezat la tobe la o nuntă.

Vremea a trecut și trece, noi odată cu ea. A venit revoluția, după care drumurile ni s-au despărțit. Au venit manelele, orgile performante, cu tobe cu tot.

Am mai activat câţiva ani cu o trupă bună de rock din Ștei, ”Ultimul Capitol” (titulatură care îmi aparține), și ei pe rând câte unul, câte unul s-au retras din viață, rămânând numai Horia Sălăjan un chitarist de excepție.

Am mai activat câţiva ani, cu trupa ”Union”, niște băieți simpatici, cu priză bună la public.

După 33 de ani de activitate pe ”SCENĂ” m-am retras definitiv, acum mânuiesc pensulele în loc de bețe.

Salut pe toți cei care ne-au iubit și admirat.

Epilog: tobele pe care le vedeți în poze, le-am cumpărat în loc de mobilă (din banii de nuntă), mulțumită înțelegerii soției mele Mihaela!”

[1] Eram în clasa a X-a, într-o tabără de premilitărie la Beiuș. Aproape în fiecare seară, cât am stat în tabără, la seara de dans cântau „Luceferii”. A fost o experiență formidabilă – cântau repertoriu românesc și internațional, dar cântau superb. Și aveau instrumente și efecte care m-au uimit – Simion Suciu.

TEODOR GOINA (1925-?)

2025-10-29T16:50:00.000+02:00

GOINA, Teodor**. Chimist. Profesor universitar dr. ing. S-a născut în 28 octombrie 1925, în comuna Budureasa, județul Bihor.

A urmat Școala Primară Budureasa, apoi Şcoala Normală de Învăţători (1937-40), Liceul „Samuil Vulcan”, Beiuş în perioada 1940-45, și Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj, Facultatea de Chimie (1945-49). În paralel urmează la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Farmacie. În 1961 obține doctoratul cu teza: Studiul compușilor chelatici ai aluminiului.

Activitate profesională: preparator universitar, ulterior asistent universitar la Facultatea de Chimie Cluj (1962); conf. universitar (1962); prof. universitar, IMF Târgu Mureș (1988). Sub îndrumarea sa au fost elaborate mai multe lucrări de diplomă. Activitate ştiinţifică: cercetări fizico-chimice asupra compușilor chelatici ai unor cationi metalici cu hidroxiacizi, tioacizi, polioli, aminoacizi.

Autor şi coautor a 35 de studii şi articole publicate în diferite reviste de specialitate: ”Studia Universitatis Babeş-Bolyai” Cluj, ”Chemia” (1965, 1968); ”Studii şi Cercetări de Chimie” (1965); ”Revista medicală” (1966, 1968-79, 1982-89); ”Revue Roumaine de Chimie” (1967, 1970-71); ”Revista de Chimie” (1974);

”Farmacia” (1976, 1978); ”Revista medicală”, Târgu Mureș (1977). Coautor a 4 contracte de cercetare şi o invenție.

Specializări: Cehoslovacia (1965); Franţa (1975); Germania (1978); Ungaria (1996); Bucureşti (1970).

Distincții: „Steaua Republicii Socialiste România”, cls. a IV-a; „Steaua Republicii Socialiste România”, cls. a V-a.

Lucrări publicate: - Studiul compușilor chelatici ai aluminiului, teza de doctorat. – Cluj: UBB, 1961; - Chimie anorganică, Târgu Mureș, IMF, 1965; –Partea 1; Partea 2: Nemetale. – 1968; Partea 3: Metale – 1970; - Orientarea în cercetarea ştiinţifică, curs, –Târgu Mureș, IMF, 1987.

- în colaborare: - Chimie anorganică / I. Grecu, T. Goina, Bucureşti, EDP, 1982.

Referiri: Todea, Ana, Fulop, Maria, Avram, Monica, Oameni de știință mureșeni, Tipografia Mediaprint, Târgu Mureș, 2004, p. 173-174. (SS)

ARISTIDE LECA (1867 - 1926)

2025-10-28T09:26:00.000+02:00

LECA, Aristide***. General de brigadă. Comandantul Diviziei I Vânători, cu reședința în Beiuș, în perioada 1919-1921. S-a născut la 27 octombrie 1867. A încetat din viaţă în 13 octombrie 1926.

Viitorul general şi-a început cariera militară la 8 ianuarie 1886, înrolându-se voluntar, ca simplu soldat, la vârsta de 18 ani. La 12 mai 1890 a devenit elev al Şcolii militare de infanterie şi cavalerie, pe care a absolvit-o doi ani mai târziu. Grade militare: sublocotenent (30 august 1892), locotenent (1 aprilie 1896), căpitan (10 mai 1903), maior (10 mai 1910), locotenent-colonel (1 aprilie 1914), colonel (1 iulie 1916) şi general de brigadă (1 septembrie 1917). În anii premergători Primului Război Mondial a fost şeful statului-major al Diviziei 5 Infanterie (de la 28 noiembrie 1910) şi a condus Biroul IV Operaţii din cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major (de la 11 aprilie 1911). În anii 1912-1914 a fost profesor la Şcoala Superioară de Război, unde, alături de locotenent-colonelul Nicolae Rujinschi, a predat cursul de topografie. La 1 aprilie 1914 a devenit comandant al Batalionului 4 Vânători din Iaşi, iar peste exact doi ani, la 1 aprilie 1916, a preluat comanda Regimentului 37 Infanterie „Alexandru cel Bun”, cantonat la Botoşani. Cu acest regiment, colonelul Aristide Leca a participat la luptele duse în Carpaţii Orientali de Armata de Nord, comandată de generalul Constantin Prezan. La 5 octombrie 1916 a preluat conducerea Brigăzii 13 Infanterie, pe care a condus-o până la 1 decembrie 1916. În cursul lunii noiembrie 1916, timp de aproape două săptămâni, a comandat, cu titlu provizoriu, Divizia 7 Infanterie. În perioada 10-20 decembrie 1916, Aristide Leca s-a aflat la dispoziţia Grupului Apărării Dunării „pentru reorganizare”. La 20 decembrie 1916 a fost numit șef al statului-major al Corpului 5 Armată, În această calitate a deținut un rol important în cadrul Bătăliei de la Mărășești (24 iulie-3 septembrie 1916), în conducerea acțiunilor de luptă ale diviziilor din compunerea corpului (9, 10 şi 13 Infanterie), care au avut o contribuție de prim ordin la marea victorie asupra Armatei a 9-a germane conduse de feldmareșalul August von Mackensen, „spărgătorul de fronturi”. Între 10 şi 22 ianuarie 1918, Alexandru Leca a deținut comanda Brigăzii 7 Infanterie din cadrul Diviziei 4 din compunerea Corpului 3 Armată/Armata 1. La 22 ianuarie 1918 este numit comandant al Diviziei 2 Vânători, subordonată direct Marelui Cartier General. Totodată de la 25 martie până la 1 iunie 1918 a îndeplinit şi funcția de inspector general al centrelor de recruți „care depindeau direct de Marele Cartier General”. La 1 iunie 1918 a preluat comanda Brigăzii 16 Infanterie, pe care a comandat-o până la 12 noiembrie 1918. Aşa cum se consemna în foaia calificativă, această perioadă s-a caracterizat astfel: lunile iunie şi iulie 1918 au fost „o epocă de demobilizare a trupelor şi de punere a întregului material în bună stare”. August, septembrie şi octombrie (până la 24 octombrie) 1918 a fost „o epocă de concedii pentru munci agricole şi pentru aprovizionarea trupelor cu cele necesare pe anul următor, precum şi cu oarecare timp pentru revederea şi menținerea instrucției individuale pentru ofițeri şi trupă”. Tot în perioada iunie-noiembrie 1918 generalul Leca a îndeplinit şi funcția de comandant militar al județului Botoşani. De la 24 octombrie la 12 noiembrie 1918, generalul Aristide Leca a luat parte cu Brigada 16 Infanterie, în cadrul Diviziei 8 Infanterie, la eliberarea Bucovinei. Generalul Iacob Zadic, comandantul Divizie 8 Infanterie aprecia astfel activitatea generalului Leca în această perioadă: „În acest timp, deosebit de comanda brigăzii sale, Domnia Sa a mai îndeplinit şi funcția de comandant al unei regiuni din Bucovina (un sector compus din 4 județe) pentru a supraveghea şi menține ordinea şi siguranța în această regiune. În toate aceste atribuțiuni, generalul Leca şi-a îndeplinit îndatoririle cu o competență desăvârșită şi în condițiile cele mai bune. Ca comandant de brigadă şi-a luat unitatea repede în mână, a dovedit cunoștințe militare superioare şi o aptitudine deosebită în conducerea ofițerilor şi trupei. A organizat programele necesare pentru instrucția lor, foarte bine întocmite; nu a avut însă posibilitatea de a le aplica întrucât concediile pentru muncă şi răspândirea trupei pentru asigurarea aprovizionărilor nu au dat răgazul de a putea aduna trupa în cazarmă. Ca comandant al unei regiuni din Bucovina, însărcinat cu menținerea ordinii şi a liniștii, cu stabilirea bunelor raporturi între populația bucovineană şi trupe, pentru redeșteptarea sentimentelor naționale a lucrat cu râvnă şi cu un patriotism desăvârșit”. La 12 noiembrie 1918, generalul Aristide Leca a fost numit comandant al Diviziei 1 Vânători, mare unitate cu care a participat la luptele pentru eliberarea Transilvaniei. Într-un raport special, din 16 aprilie 1920, al comandantului trupelor din Transilvania, generalul Gheorghe Mărdărescu, privind înaintarea lui Aristide Leca la gradul de general de divizie, se consemna: „Primind însărcinarea de a ocupa cu divizia sa regiunea cea mai ungurească a Transilvaniei, s-a achitat într-un mod desăvârșit de această însărcinare, izbutind să mențină liniștea netulburată şi, în același timp, reușind să echipeze, să hrănească şi să instruiască trupa în cele mai bune condițiuni. În timpul primei ofensive contra ungurilor, care a avut loc între 22 aprilie şi 5 mai 1919, a luat parte la luptele de la Kis Jeno până la Tisa, iar în timpul celei de-a doua ofensive a luat parte la toate luptele ce s-au dat până la ocuparea Budapestei. După ocuparea Budapestei, Divizia 1 Vânători a rămas ca trupă de ocupație a teritoriului ungar din dreapta Tisei, până când acest teritoriu a fost evacuat. În toate luptele la care a luat parte cu divizia, generalul Leca a dovedit că este un ofițer bine pregătit pentru conducerea unităților mari, iar în timpul cât divizia a ocupat teritoriul ungar, trupele diviziei s-au prezenta în cele mai bune condiții de disciplină, instrucție şi serviciu, grație energiei şi controlului exercitat de generalul Leca”. Prin Înaltul Decret Regal nr. 159 din 2 ianuarie 1920, generalul Aristide Leca a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a „pentru energia şi priceperea cu care a condus trupele Diviziei 1 Vânători în luptele de la Segvar, Zentes, Misdzent şi Homedzo, Vasarhely din iulie 1919, înfrângând trupele ungare, pe care le-a împins pe malul stâng al râului Tisa”. La 1 iulie 1923 generalul Aristide Leca a fost numit comandant al nou-înființatei Divizii 1 Vânători de Munte, iar la 1 octombrie 1924 a fost numit comandant al Diviziei 2 Vânători de Munte. Totuşi, generalul Aristide Leca nu a fost înaintat la gradul de general de divizie din cauza unor disensiuni avute în anul 1921 cu generalul Nicolae Petala (pronunțat [petalá], din greacă, Petalas - „Fierar, Faur”), care comanda Corpul 6 Armată, în a cărui compunere se afla Divizia 1 Vânători. Acesta îi reproșa generalului Leca atitudinea îngăduitoare față de unele acte de indisciplină ale militarilor din subordine. Deși în anii următori, toți superiorii ierarhici ai generalului Leca (inclusiv principele-moștenitor Carol, în calitate de comandant al Corpului Vânătorilor de Munte) îl recomandau stăruitor pentru avansarea la gradul de general de brigadă, generalul Petala, în calitate de inspector general de armată, se opunea acestei avansări.

Referiri: - Avram, Valeriu, Drăghici, Lucian, Pătrașcu Gabriel-George, Rîșnoveanu, Ion, Războiul de Întregire (1916-1919) Comandanți militari români, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2016, p. 108-110; - Papp, Petru E., Din trecutul Beiușului, Librărie și Tipografie ”Doina”, Beiuș, 1928, p. 260. (S. S.)

GAVRIL POPA, PROTOPOP DE BEIUȘ. LA MULȚI ANI!

2025-10-26T12:35:00.000+02:00

POPA, Gavril ***. Preot. Protopop de Beiuș. S-a născut în 27 octombrie 1957, în localitatea Lunca, județul Bihor.

După cursurile elementare din localitatea natală, și-a continuat studiile la Seminarul Teologic din Cluj. A urmat studii superioare teologice la Institutul Teologic (cu grad universitar) din Sibiu, încheiate în anul 1982.

A fost hirotonit preot în localitatea natală. Pe lângă împlinirea îndatoririlor sale duhovnicești a construit o biserică în cătunul Ursești. Cu sprijinul profesorului de arte plastice Avram Popa, fiu al satului, a împodobit cu diferite scene și decorații, în tehnica ”sgrafitto” [1] , și cinci mozaicuri exterioare, biserica din Lunca. Tot în exterior au fost amplasate 14 mezoreliefuri circulare reprezentând sfinți și personalități importante ale Ardealului și Țării Românești.

În memoria martirilor Țării Beiușului, ai neamului românesc, lideri politici ai românilor din Țara Beiușului, Ioan Ciordaș, Nicolae Bolcaș și Nicolae Bogdan, asasinați în localitatea Lunca, în noaptea de 3 spre 4 aprilie 1919 de hoardele armate secuiești, a fost ridicată o carieră și a unor evenimente mari și mari. opresiunile ce au urmat din partea ocupanților unguri.

Preotul Gavril Popa a sprijinit organizarea și desfășurarea activității culturale din localitate. A fost membru al corului orădean „Camerata Felix”, la multe repetiții se deplasa săptămânal.

În anul 1991 a fost ales protopop al Beiușului, calitate în care, pe lângă cele cerute de calitate oficială, alături de prof. Gavril Hădăreanu, are o deosebită contribuție la înființarea în Beiuș, pe lângă Liceul Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, a unui seminar teologic, al fiecărui profesor și conducător a fost. Este de menționat că aici a fondat o formație corală, „Inocenții”, cu care a obținut rezultate deosebite, concertând în Germania și Ungaria. Pe lângă protopopiat organizează cursuri de pregătire a cântăreților bisericești. În anul 1992 a înființat societatea Pro Ortodoxia Beiuș SRL, în cadrul căreia a organizat Editura și Tipografia „Buna Vestire”. Participă la viața culturală a orașului, fiind prezent cu referire și comunicări cu corul seminarului, pe care la adresat. A luat inițiativa fondării și tipăririi acestei ediții a revistei Buna Vestire, în care a publicat un număr de număr. Ca semn al deosebitei aprecieri de care sa bucurat, beiușenii îl aleg consilier (independent) în consiliul local Beiuș. Pentru activitatea depusă, a fost răsplătit cu înalte distincții bisericești.

În anul 2000 pleacă în Italia, unde, după transferul cărții sale canonice, a intrat sub autoritatea PS Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu sediul la Roma din anul 2008. În Italia a contribuit la organizarea noii Episcopii, din punctul de vedere al administrației bisericești. A ocupat mai multe funcții, în prezent fiind secretar eparhial cu competențe pentru Cancelaria Eparhială. În anul 2011 a înființat parohia ”Sfânta Muceniță Cecilia” din orașul Ardea, provincia Roma, regiunea Lazio unde slujește și în prezent. În anul 2013 a înfințat formația corală ”Sf. Roman Melodul” a Episcopiei Italie, cu care a susținut multe concerte în Roma și împrejurări, iar în anul 2019 a câștigat locul III la un prestigios festival de muzică sacră.

În anul 2019 a publicat cartea Mărturiile Bisericii din Lunca , la Editura ”Buna Vestire” din Beiuș.

Referiri : - Interviu cu pr. Gavril Popa , 19 august 2021. (I. D)

[1] Termenul sgraffito provine din cuvântul italian ”sgraffire”, care înseamnă (literal) „să zgârie”. Tehnica implică zgârierea printr-un strat de vopsea încă umedă pentru a descoperi ceea ce este dedesubt, indiferent dacă este vorba despre un strat uscat de vopsea sau de pânză / hârtie albă.