Vă mai aduceţi aminte de pisicuţa asta? în caz că nu, recitiţi-i povestea, că e una fericită. Iat-o cât de mare şi frumoasă s-a făcut. Din câte ştiu eu, o cheamă Scorţişoară. Draga de ea. Se vede că stăpâna ei o iubeşte cum merită.

Ideea acestui post nu s-a născut din capul meu, dar rezonez atât de bine cu ce zice autorul lui, încât tre’ să stea aici mărturie, să vedeţi şi voi. Nu l-am tradus chiar mot-a-mot, ci am mai băgat generos de la mine.

Multă lume se întreabă de ce, pentru numele lui Dumnezeu, tre’ să ai un blog, sau ai vrea să îţi faci un blog? Să zicem că alea personale sunt de multe ori considerate inutile, deşi eu dezmint cu înverşunare această afirmaţie, dar blogurile corporate, blogurile nişate, sunt un must-have dacă vrei să exişti cu adevărat pe net. Nu mă credeţi, întrebaţi orice specialist SEO.
Eu am găsit motivele astea, care se acordă mai bine cu blogurile personale, aşa că vă invit să mă contraziceţi (de fapt pe autorul lor) dacă nu sunteţi de acord.

1. Îţi poţi organiza gândurile într-un singur loc – Dacă ai nişte idei revoluţionare, convingeri de nezdruncinat sau ai un ochi critic de încredere, de ce să nu le aduni pe toate într-un loc unde ai acces instant la ele? Îţi place să dezbaţi tot felul de probleme cu prietenii sau cu necunoscuţii, laşi comentarii pe alte site-uri cu argumente solide? De ce să le laşi să se piardă într-o mare de replici, observate poate doar de posesorul blogului şi de cei cu care interacţionezi în acea zi?

2. Îţi poţi dezvolta talentele scriitoriceşti – Scriind zilnic articole pentru cititori, fără să vrei stilul tău se va schimba, se va perfecţiona, vei învăţa şi vei fi atent la lucruri la care n-ai fost până să începi să bloghezi. Cochetezi cu scrisul şi speri că într-o zi vei scrie o carte? Începe cu un blog şi fii atent la reacţii.

3. Te poţi face auzit – Când nu eşti de acord cu ceva ce ai citit sau ai auzit, când ai o părere personală şi vrei să o faci cunoscută, fă-ţi blog şi promovează-l. Or mai fi alţii care îţi împărtăşesc sentimentele şi nici nu ştii unde poate ajunge mesajul tău.

4. Poţi întâlni oameni noi – La punctul ăsta nici n-are rost să vă explic ceva pentru că aţi văzut şi voi cum stau lucrurile pe la blogmeeturi, sau un pic mai încolo o să vedem cum stau şi pe la tweetmeeturi.

5. Poţi primi feedback pentru ideile tale – Blogul este o unealtă care permite interacţionarea cea mai la îndemână. Aş îndrăzni să îl situez deasupra messengerului, pentru că blogul îţi dă posibilitatea să elaborezi un text, o părere, o idee până la capăt, fără să fii întrerupt, iar la final, când lumea pricepe ce vrei să spui poate să îşi formeze o idee globală despre ce ai vorbit. Sau dacă ai o firmă, vinzi ceva sau pur şi simplu pui o întrebare, prin comentarii poţi afla mai mult de un răspuns.

6. Îi poţi învăţa pe alţii – Nimeni nu e bun la toate şi asta pot confirma toţi bloggerii. Chiar şi cei mai mari. Învăţăm singuri, de la alţii sau pe alţii aşa cum putem. (Mie îmi creşte inima când mă întreabă cineva ceva şi pot să îl învăţ)

7. Pot apărea noi oportunităţi – Poţi să ai un blog din hobby, doar pentru tine, care mai apoi să se transforme în ceva care îţi aduce bani, un job sau lucruri la care visai şi nu îndrăzneai să le faci. Te poate ajuta să te orientezi, să cunoşti oamenii potriviţi care te pot duce acolo unde doreşti. Să vă mai povestesc un pic de tamada, sau deja ştiţi povestea?

8. O alternativă pentru timpul liber – În loc să beleşti ochii la TV toată ziua, sau să o arzi cu ochii pe pereţi pierzând timpul şi plictisindu-te pentru că nu ştii ce să faci, nu mai bine ţi-ai face un blog de care să te preocupi şi din care să tragi foloasele de care ziceam mai sus?

9. Îţi poţi crea o rutină – Asta în cazul în care eşti dezordonat cu timpul tău şi întotdeauna ai impresia că nu ştii cum să-l foloseşti. Bloggingul programat nu funcţionează pentru toată lumea, dar în unele cazuri dă rezultate bune. Nu toţi se află în permanenţă online, aşa ca o jumătate de oră dedicată scrierii posturilor dimineaţă sau seara sau la plecarea de la serviciu nu e o idee aşa de rea.

10. Blogul are puteri terapeutice – Nu credeţi? Facem pariu că are? Ia încercaţi să vă puneţi mânia, stresul, singurătatea, bucuria, fericirea sau entuziasmul pe o coală de hârtie sau într-un post şi sunt sigură că senzaţia la sfârşitul scrierii va fi doar una de bine.

Sper că i-am convins pe non-bloggeri să se apuce de scris.

… dar si cand fac, ies cam asa.

Sunt vesela. Nu, sunt trista. Ba nu, sunt vesela. Of, cine mai stie. Nici eu nu stiu cu siguranta. Dar nu conteaza. Sa pic dintr-o extrema in alta si sa trec repede de la un subiect la altul reprezinta specialitatile mele. Voi stiti cat de greu imi e sa stau intr-un picior, in echilibru?­
­
Despre ce vorbeam? Parca despre mine. Eu tot timpul vorbesc despre mine. Te rog nu ma obosi cu problemele tale pentru ca oricum ar fi ele, te asigur ca ale mele sunt  mult mai grave. De exemplu imi fac mari probleme ca noua oja nu se potriveste cu botinele mele preferate. Sau ca, purtand fusta asta, pe care am dat o gramada de bani, s-ar putea sa intoarca doar 56% din privirile barbatilor existenti in camera, si nu 98%, cum reusesc de obicei.

Da, imi place sa fiu aranjata si la moda. Cum altfel sa intoarca barbatii capul dupa mine pe strada? Si apropo de barbati. Am un iubit minunat. Imi place la nebunie de el. E romantic si atent la nevoile mele. Asa cum ii sta bine unui barbat normal. N-as putea gasi altul mai bun ca el. Desi, acum ca ma gandesc…

Si fostul iubit era un barbat grozav. Inca imi place de el. Iar chiar azi am intalnit un alt exemplar superb. Imi plac barbatii. Toti. Si din pacate toti odata. Si eu de unde sa stiu exact care e sufletul meu pereche? Ca toti sunt minunati si buni la cate ceva anume. De ce femeile nu pot avea harem? Urasc discriminarea. Saracul iubi. Asa trebuie sa munceasca in plus. Vedeti voi, eu sunt foarte pasionala si pretentioasa in pat, daca pot spune asta. In rest nu va mai povestesc nimic. Sunt discreta.

Daca la iubiti trebuie teoretic sa ma rezum la unul odata, macar prieteni pot avea cati vreau. Si am o multime. Toate persoanele pe care le cunosc imi sunt prietene. Pana si bunica. Iar de seful meu nici nu mai zic. Cu subalternii am niste dubii, pentru ca umbla vorba ca ei sunt imposibil de multumit. Toti cred ca seful e naspa. Dar cand ai o sefa ca mine, carismatica si simpatica, eu nu cred ca exista subaltern pe lumea asta, oricat de inrait, care sa imi reziste. Chiar si cine nu m-a cunoscut inca, ma adora deja.

Toata lumea ma iubeste. Sunt prea draguta sa fie altfel. Sa ma aflu in centrul atentiei este motivul pentru care ma trezesc dimineata. Si pentru care ies in oras in fiecare seara. Mi-e mila de oamenii care stau inchisi in casa tot timpul. Cred ca au niste vieti atat de triste. Pentru ca sunt generoasa, singurul lucru care mi-l doresc de Craciun este ca fiecare om sa traiasca macar o zi ca mine. Oare de ce nu am fost contactata de Discovery Channel, sa se faca un film despre mine, ca sa vada tot bizonul cum trebuie sa traiasca mamiferul om?

Desi ma bate cateodata gandul ca sunt o fiinta superficiala care da atentie doar aspectelor nesemnificative ale vietii. Hihi. Astea sunt doar prostiute care imi mai trec prin minte. Doar sunt balanta, e de asteptat sa fiu inegala.

E minunata sa fii balanta. Hm, nu chiar. Hei, nu ma bagati in seama, chiar e grozav sa fii balanta. Nu-i asa?

Acest articol este preluat de pe Hotcity cu acordul Ciresei. Mi-a placut atat de mult incat l-am vrut si la mine pe blog.  Daca sunteti curiosi ce se spune despre zodia voastra, intrati aici daca sunteti femei si aici daca sunteti barbati.

Autor: Robert Louis Stevenson
Nationalitate: scotian
Titlu original: The strange case of dr. Jekill and Mr.Hyde
Anul aparitiei: 1886
Premii: nu
Ecranizare: Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1920), Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1931), Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1941), Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1999), Dr. Jekyll and Mr. Hyde (2002) si multe altele
Nota mea: 10/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Prima oară când am auzit cele două nume a fost în filmul ăsta. Subiectul lui nu mi-l aduc bine aminte, dar cred ca avea o oarecare legătură cu romanul. După ceva timp, am auzit şi de carte şi mi-am pus în gând să o citesc. A trecut timpul şi n-am citit-o. Acum câteva săptămâni, am trecut pe la biblioteca din zonă să împrumut altceva (deşi cea de acasă aproape urlă la mine să-i citesc volumele) şi, salivând ca într-un magazin de ciocolată, nu m-am putut abţine şi-am luat-o şi pe asta acasă.

Mulţi poate ştiţi povestea doctorului Jekyll şi a domnului Hyde, dar poate alţii n-o ştiţi. Această prezentare este un spoiler, aşa că o citiţi pe riscul vostru.

Straniul caz al dr. Jekyll şi al dl. Hyde este o cărticică de 105 pagini, roman de groază cu un substrat filosofic subtil demascat. Pornind de la curiozitatea de a înţelege dualitatea umană, de a putea fi în totalitate bun şi în totalitate rău în acelaşi timp, Dr. Jekyll, pasionat de chimie creează o mixtura de substanţe, care îi dă posibilitatea dă devină doi indivizi separaţi. Cum nu se poate mai convenabil: un doctor bătrân şi fermecător, adorat de prietenii lui buni, şi o înfăţişare grotescă cu trup chircit şi chip înspăimântător ce purta numele de Hyde (a se remarca jocul de cuvinte: to hide=a ascunde). Aceste Edward Hyde reprezintă latura malefică a lui Jekyll, latură renegată de orice om, dar existentă în toate sufletele. Răutatea căreia nu îi dăm curs, ura pe care o interiorizăm , acestea toate sunt întrupate în Hyde. Aşa cum spune Stevenson: „Hyde era răul pur” care îi dădea posibilitatea lui Jekyll să stea liniştit la căldura focului în timp ce Hyde comitea crime.

Din Hyde în Jekyll şi din Jekyll în Hyde se transforma prin simpla înghiţire a poţiunii magice. Când însă se culcă Jekyll şi se trezeşte Hyde, doctorul îşi dă seamă că e pe punctul de a pierde controlul şi se hotărăşte să pună punct tărăşeniei. Două luni îşi reia viaţa de dinaintea periculosului experiment, dar dorinţa rătăcirii pe drumuri la miez de noapte, începe să-i sfredelească din nou creierul. Şi bea poţiunea din nou. De data aceasta situaţia scapă de sub control şi Hyde abia dacă-i mai permite lui Jekyll să iasă la suprafaţă.

Ce n-am povestit eu aici e exact finalul, dar până să se întrepătrundă toate piesele acestui puzzle, R.L. Stevenson creează o atmosferă de film horror pe care e indicat să n-o descoperiţi înainte de culcare ca mine.
Cunoscând doar superficial subiectul, mi-am spus ca o fi o caricatură de carte, dar normal că mi-am schimbat părerea şi nu doar pentru că mi-a adus aminte de Portretul lui Dorian Gray, ci pentru că o situez pe aceeaşi treaptă, o consider o capodoperă ca şi Portretul lui Wilde.

11. Ad aperturam libri (Aperto libro) – „Pe nepregătite, la prima vedere” (lat. „La deschiderea cărţii)
În antichitate, cărţile fiind scrise şi transcrise manual, conţineau multe greşeli. Munca laborioasă consista în confruntarea cu originalul şi se impunea o cercetare prealabilă. De aceea, „aperto libro” a devenit sinonim cu „la prima vedere”.

12. Ad augusta per angusta – „La rezultate strălucite se ajunge pe căi înguste, trudnice”
Folosit de Victor Hugo în piesa Hernani.

13. Ad calendas graecas – „La Paştele cailor/ la Sfântul Aşteaptă/ la Moşii Verzi”
Calendele erau la romani prima zi a lunii, zi fixată pentru plata datoriilor. Rău-platnicii ziceau că vor plăti dările la calendele greceşti, adică niciodată pentru ca grecii nu aveau calende.

14. A descoperi America – „A descoperi ceva neaşteptat şi important”
Datorita descoperirii epocale a lui Cristofor Columb, aceasta expresie se referă la o descoperire genială. Cu timpul însă a căpătat conotaţii ironice şi se foloseşte şi la forma negativă: „N-a descoperit America” atunci când se face referinţă la o persoană mai puţin înzestrată , mai prostuţă.

15. Ad-hoc – „Creat cu un anume scop”
Adunările ţinute în Moldova şi Muntenia cu scopul de a cere unirea ţărilor române, au fost denumite „divanuri ad-hoc”. În zilele noastre, expresia se foloseşte când cineva se eschivează de la a face un anumit lucru şi îşi inventează un pretext ad-hoc.

Până la urmă am fost şi la Halloween party. Pe foarte fast-forward câteva poze şi lista de participanţi. Ah şi înainte explicaţii despre costumaţia mea, care nu prea poate fi numită costumaţie, dar be it. Deci eu m-am îmbrăcat în uniforma mea de la liceu (C.D. Loga pentru băştinaşi) pentru că ideea mi-a venit în urma unei conversaţii telefonice cu Richie. Nu aveam şi nu ştiam în ce să mă costumez, aşa că m-am pus pe modificat fustiţa (modificată de altfel de multe ori şi în perioada liceului) şi când am fost mulţumită de cum arată, m-am declarat încă şcolăriţă. Erau în plan şi două codiţe, ceva pistrui şi bujori, dar mi-a fost prea lene şi nu m-am mai machiat. Surpriza mi-a fost mare când am ajuns in Dubliners Express (sau cum îi zice barului) şi la o masă de lângă intrare nişte foşti „logani” mi-au recunoscut uniforma şi m-au întrebat dacă am fost în Loga. Pe câţiva îi cunoşteam după nume şi după reputaţie, pe alţii un pic mai bine. Oricum uniforma a făcut posibilă o conversaţie mult mai lungă decât am avut vreodată pe perioada liceului. Dar, gata că mai am multe de povestit, de arătat, de îndrugat.
De fapt, nu, las pozele să vorbească de la sine, cu câteva explicaţii extra aşa cum le-am primit şi eu:

Horia – hot sexy mamacita a purtat hainele lui Ily. Fac pariu că ea n-ar fi putut să accesorizeze aşa bine fustiţa aia roz cu nişte mega-bocanci ca ai lui Horia.

Dora şi Ily – colegele mele de clasă, pentru că toate 3 am fost şcolăriţe. (Hiiii, n-am poză cu Ily   da’ o vedeţi în spatele lui Horia) Dora mai mult a la Britney, în timp ce eu şi Ily oleacă mai cuminţi.

Iubi – el o încercat să fie suporter al României, că s-o gândit că n-o să fie numai el necostumat. Ei s-a scos cu fularul, dar data viitoare am eu grijă să îl fac de nerecunoscut.

Richie – indianul rătăcit printre un cowboy si 2 cowgirls (Corina şi Alina)

Corina – superbă şi cu şi fără Ovi

Raka – cică Dojo ar fi mândră de el dacă l-ar vedea. Nu ştiu ea, dar noi am fost şi ne-am simţit în siguranţă.

Todo – ea merită cele mai multe aplauze pentru că ce vedeţi pe capul ei este self-made şi i-a reuşit bine de tot. Am aflat că ideea i-a venit datorită fascinaţiei ei pentru vikingi.

Bloodie – mi-a plăcut foarte mult costumul ei de buburuză, dar mai ales antenele. Foarte cute.

Ovi – original de tot, pictor cu tot cu pensule, ochelari, băscuţă, un costum reuşit

Sora – aşa cum o alintăm noi pe sora lu’ Dan a avut un costum care mie mi-a plăcut la nebunie. Nu ştiu dacă asta era titulatura, dar a fost o Văduvă Neagră foarte sexy

Tudor – a revenit între timp şi s-a costumat în muncitor pe şantier. Am tot aşteptat să bage DJ-ii YMCA să îl vedem în acţiune, dar degeaba. A avut inclusiv patent la el. ))

Dan - a avut si pistol si palarie de paie si batic la gat. Ce mai, cowboy veritabil.

Adi – hm… aici nu ştiu ce să zic. Iniţial arăta ca un doctor, apoi ca un schelet şi parcă la început avea şi o pălărie de damă pe care a adoptat-o Crinutza.

Crinutza – m-am gândit eu că ar fi o profă numai bună pentru noi, cele 3 şcolăriţe şi a primit şi o pălăriuţă să fie mai veridică.

Alina – mi-a placut mult palaria rosie si imi pare rau ca n-am prea discutat, mie neplacandu-mi muzica nu m-am prea aflat prin preajma dansatorilor.

Rob – când l-am văzut am zis că-i Inspector Gadget, dar Ovi m-a lămurit că e doar Columbo. Dacă avea şi câinele…

Daciana – în costum de ţigancă, nu ne-a ghicit însă în palmă. Sorry că n-am o poză din faţă.

Dacă am uitat pe cineva, să îmi fie cu iertare, nu apare în poze.

Spre sfârşit lucrurile au degenerat şi antenele lui Bloodie au ajuns la mine, la Iubi, la Richie şi în final la ea. Pălăria de vikingă a lui Todo a ajuns la Raka, cea de inspector a lui Rob a ajuns la Britney Spears şi dup-aia nu mai ştiu ce s-a întâmplat că lumea a plecat în Taine, iar eu cu Iubi către casă, că aşa suntem noi, party-breakers.

Restul pozelor mele

Ale lui Ovi, Corina si Dan

LATER EDIT: I-am uitat pe Raoul si Petre, ca nu i-am vazut prin poze.

Prima leapşă vie din blogosferă (cel puţin prima de care ştiu eu) a fost iniţiata de Alex Moldovan, Ora25 si Holicica, iar eu am primit-o prin bunăvoinţa vulpii LiaLia. M-a bucurat peste măsură din mai multe motive: odată că LiaLia m-a ales pe mine să primesc cartea ei (Povestea târfelor mele triste), a doua oară ca romanul mi-a ajuns chiar de ziua mea şi l-am considerat cadoul ei pentru mine, a treia oară că leapşa asta îi cea mai tare ever.

Eu regret doar că am ţinut-o în loc atâta, dar am făcut-o dintr-un motiv întemeiat: am ales să îi trimit cartea şi leapşa Lollittei, care fix acum 2 săptămâni când am primit eu leapşa, atunci a venit ea în România. Aşadar, am aştept să treacă aceste două săptămâni, ca ea să îşi primească pachetul acolo în Italia la ea. Azi am expediat-o. Oricum a fost o bună tragere de timp pentru că nu ştiam ce carte să îi trimit; ştiind-o cititoare nu voiam să risc să îi trimit ceva ce a citit deja aşa că suplimentul de la Săptămâna financiară m-a salvat. Un fel de enciclopedie despre alt soi de criminali, Doctori ucigaşi pare o carte pe gustul meu. N-am citit-o, însă urmează. Pasiunea mea pentru serialele şi emisiunile cu doctori sper să înflorească prin lectura acestei cărţi. Si mai presus de asta, sper ca Lollittei să îi placa.

Uf, rău tare îmi pare că nu am destui bani să trimit o carte tuturor din blogroll-ul meu şi multor altora din reader, dar asta e, sper ca leapşa asta frumoasă să ajungă la toţi iubitorii de cărţi.

Ştiaţi că:

* În Europa, o femeie este diagnosticată cu cancer la sân la fiecare 2,5 secunde
* Tot în Europa, o femeie moare din cauza cancerului la sân la fiecare 7,5 secunde
* Octombrie este luna internaţionala a Breast Cancer Awareness?

Cu această ocazie, Samsung a demarat proiectul More than talk, o comunitate care oferă toate informaţiile despre cancerul la sân, despre prevenirea lui, şi tot sprijinul de care femeile au nevoie.
Frumoasă iniţiativă şi chiar dacă e vorba de Samsung, o firmă ce nu ştiu eu să aibă nici în clin nici în mânecă ceva cu medicina, atâta timp cât conştientizarea pericolului cancerului la sân este împlinită, ce ne mai pasă cine e în spatele proiectului?

Comunitatea More than talk şi nu numai ea, ne îndeamnă să ne verificăm sânii, să ne palpăm şi sa depistăm la timp chestii care n-ar trebui să fie acolo. Anul acesta, două dintre prietenele bloggeriţe mi-au spus că s-au temut pentru sânii lor datorită unor umflături. Una dintre ele e sănătoasă, alta urmează să îşi facă o mamografie.
Câte dintre voi vă palpaţi sânii şi câte ştiţi cum să o faceţi?
Eu, una, mărturisesc că nu ştiu cum, aşa că n-o fac. Sunt inconştientă, sunt prea optimistă, mă plimb cu ochii închişi pe principiul „nu mi s-o întâmpla tocmai mie”. Greşesc, ştiu! Şi la fel ca mine greşiţi multe, nu-i aşa?
Din cauza unor dureri la sâni (care nu mi-au trecut nici acum)  m-am dus să-mi fac o mamografie şi mi s-a spus ca nu se face până în jurul vârstei de 30 de ani, decât în cazuri speciale. Cancerul la sân, din câte ştiu eu (s-ar putea să ştiu greşit) poate apărea şi înainte de 30 de ani. Ce ne facem atunci?
Ştie cineva unde mă pot duce să îmi fac un control amănunţit?

• Să ne reamintim ce ne-au învăţat părinţii noştri când eram mici.

• Şiiiiii să mergem la film. Centrul cultural francez din Timişoara ne invită la un film puţin mai deosebit. Sau un concert deosebit. Sau amândouă la un loc. De fapt, definiţia din comunicatul de presă sună aşa: Recital de pian Karol Beffa şi proiecţia filmului Le dernier des hommes. Adică filmul este mut şi Karol Beffa îl va ilustra muzical în timp ce noi privim la ecran. Interesant. N-am mai văzut aşa ceva şi sâmbătă mă duc să văd. Mi-ar plăcea să veniţi şi voi. Această chestie interesantă va avea loc în sala Capitol la Filarmonica Banatului (şi-aşa n-am mai fost acolo de când s-a terminat cu cinematograful), sâmbătă,  31 octombrie, de la ora 19:00. Preţurile: 10 lei bilet întreg,  5 lei bilet redus (elevi, stundenţi, pensionari). Hai că nu-i aşa scump. Deci ne vedem acolo-şea?
• mai multe detalii.