Am vrut să amân scrierea acestui post până după-amiază când ajung acasă, dar un comentariu de-al lui Horia la postul lui Raka, şi postul lui Raka în sine, m-au stârnit şi m-au ambiţionat sa o fac acuma. Totul a pornit de la postul Cristinei, care a fost privit din unghiul lui Raka, apoi al lui Todo şi acum al meu. Cam toţi susţin aceeaşi părere, însă eu, nu pentru că îmi place să fiu Gică Contra, da’ pur şi simplu nu pot să fiu de acord cu ce spun ei.

Pe scurt, Cristina zicea că iubita unui tip tre’ să accepte că ăsta are o amică, cu care n-are de fapt nici o treabă, da’ că ea, amica o să fie mereu acolo pentru el, în timp ce tu, iubita, s-ar putea să zbori în orice moment. Şi că tre’ să te împaci cu ideea, să nu fii geloasă, să stai pe treaba ta, etc. Raka explică punctat că exista prietenie între un baiat şi o fată, dă exemple şi povesteşte eventuale reacţii “deplasate” ale iubitei. Todo e amica din discuţie şi ne prezintă şi perspectiva asta.

N-a vorbit nimeni din perspectiva iubitei. O să o fac eu, pentru că ea e cea cu care ma identific.
Din capul locului vă spun atât: între un bărbat şi o femeie nu există prietenie adevărată DECÂT după ce a fost trecut un anumit prag SAU dacă amândoi sunt implicaţi în alte relaţii. Doi oameni singuri nu pot fi, după părerea mea, amici, fără să fi fost său să fie interesaţi şi în alt fel de celălat. Nu zic neapărat că ţie îţi place sau ţi-a plăcut de amica/amicul tău, da’ ai băga mâna în foc pentru el? În fine… asta e părerea mea şi nimic în lume nu mi-o va schimba.

Acum, the main issue. Deci: cum îi ziceam Cristinei: pentru iubitul meu, EU trebuie să fiu numărul 1, cea mai importantă persoană din existenţa lui, centrul său de referinţă, etc. Sună egoist, da, da’ dacă el pentru mine asta e, am aceeaşi pretenţie şi de la el. Dacă nu, I’m better off. Nu înţelegeţi greşit, nu îmi ţin iubitul sub papuc, în lesă sau mereu lângă mine. Sunt zile la rând, chiar o săptămâna întreagă când nu ne vedem, dar când e important să fie cu mine, fie la o întâlnire, fie când am nevoie de el, el trebuie să fie cu mine, nu cu amica sau amicii lui.

Aşa că, chiar dacă ştiu că amica aia e pur şi simplu inofensivă, n-o să mă simt mai bine când eu o să stau singură acasă pentru că poate sunt bolnavă sau indispusă sau n-am chef, şi el o să fie cu prietenii şi amica la o bere.

Şi nici n-o să mă încălzească dacă el se duce să vorbească cu amica despre problemele lui, fie că sunt de cuplu, fie că sunt de la lucru. Eu pentru ce naiba mai sunt acolo? Problemele de cuplu se rezolva în cuplu, nu în afara lui… iar problemele de la lucru, deşi nu pot fi rezolvate nici de iubită, nici de amică, de ce să te duci fuguţa la cea de-a doua? În cazul în care nu poţi discuta aceste probleme cu partenera, pentru ce mai stai cu ea?

Când iubita are impresia că cealaltă e mai importanta ca ea, probabil că aşa şi este, din moment ce ea se simte lăsată pe dinafară şi nu ia parte la bucuriile tale. Când iubitul pune mâna pe telefon să o anunţe şi pe amică, imediat ce i s-a întâmplat ceva super, io zic că e o problemă în cuplul ăla.

Prea multe idei mi se răsucesc acuma prin cap şi adevărul e că m-am şi ambalat puţin pentru că eu chiar nu pot să înţeleg chestiile astea şi chiar nu aş putea să accept o amică omniprezentă în viaţa iubitului meu. Şi aş fi tare curioasă dacă cei cu amicicul atât de apropiat, vor fi vreodată confruntaţi cu amicul partenerului lor, îşi vor păstra impresiile? Că e uşor să fii în ipostaza de amic. Mai greu e să fii iubitul sau iubita care observă.

Uite, cu posturi de-astea îmi dau şi eu seama cât de specială e relaţia mea şi cât de multă siguranţă şi linişte îmi oferă Iubi.

PS. Horia, cum poti spune ca nimic nu se compara cu amica-ti???

Povesteam aseară pe twitter că aş fi vrut să îmi fotografiez toate hainele din dulap, da’ că m-am plictisit înainte de a începe. Mna, cum altfel, că doar îs balanţă, doar n-o să rămân la prima decizie pe care am luat-o. (Ce tâmpenie, să îi spună „decizie” când in secunda 2 te răzgândeşti. In fine… ) Mi-am pus chiar şi bateriile la încărcat, să pot să fac câteva poze. Mă gândeam chiar cum urmează să denumesc pozele, fie după culoarea hainelor, fie după ce sunt: pantalon, fusta, tricou, bluza, etc. Da’ acuma îmi dau seama că aş putea foarte bine să le pun în dosărele de-alea galbene şi alea să fie ca nişte sertare cu pantaloni, fuste, tricouri, bluze, etc. Da, aşa o să fac. Şi le denumesc după culori. Na, bine că am găsit soluţia cea mai avantajoasă.*
Dacă sunteţi curioşi de ce, pentru numele lui Dumnezeu, aş vrea să fac aşa ceva, adică să îmi pozez hainele, vă zic acuma: pentru că aşa o să ştiu mai bine şi mai repede ce am prin dulap. Să nu mă mai îmbrac o săptămână numai în blugi şi în cele cinci bluze pe care le extrag rapid de de etajera de sus, în adidaşi şi cu geaca sport. Că am la haine de care nici nu mai ştiu şi ies naibii din modă până îmi aduc eu aminte de ele.
Şi de-asta o să le fac poze. Şi dup-aia o să îmi pozez bijuteriile şi accesoriile. Ce mama naibii, doar îs femeie şi tre’ să mă port ca atare. Măcar din când în când. **

* nu mă băgaţi în seamă. Am gândit cu voce tare pe blog.
** îs curioasă cât o să mă ţină. )

Ne plângem mereu că nu există informare despre anumite boli, vaccinuri sau consecinţe. Motivăm cu „N-am ştiut” când mergem la doctor şi primim un diagnostic care ne îngrozeşte, dar care, dacă eram puţin atente şi precaute, îl puteam foarte uşor evita. Mergem la doctor când suntem la limită, când mai un pic şi poate fi prea târziu. Uneori, pentru unii dintre noi chiar e prea târziu.

Însă există posibilitatea să previi anumite boli sau sa tratezi încă din fază incipientă. Cancerul de col uterin poate fi prevenit şi chiar tratat complet. Este unul dintre puţinele cancere care depistate la timp se poate trata fără consecinţe mari. Dar pentru asta trebuie să îl preveniţi. Cel mai simplu mod este printr-un test Papanicolau, care depistează orice problemă a colului uterin. Acest teste trebuie făcut cel puţin o dată pe an, nu doare absolut deloc şi nici nu costă mult. La fel, trebuie făcută şi o ecografie mamară şi o palpare a sânilor săptămânală pentru a găsi posibile umflături care pot duce la cancerul de sân.

Asociaţia Studenţilor de la Limbi Străine (ASLS) organizează în perioada 15-25 martie a patra ediţie a Campaniei pentru prevenire a cancerului de col uterin. Joi, 18 martie, de la ora 16, o să fie şi o conferinţa la Facultatea de Litere din Bucureşti, în amfiteatrul Maiorescu. Veţi găsi acolo info-desk-uri care vă vor răspunde la toate întrebările şi toţi participanţii la conferinţa de joi vor primi gratuit un test Papanicolau din partea Dr. Mihăilescu Ghe. Invitaţii speciali care vor vorbi despre cacerul de col uterin sunt Oana Cuzino şi Dr. Jumugă Cristian. Mai multe informatii aici.

Acest anunţ este pentru bucureşteni, în principal, dar postul în sine este un semnal de alarmă şi un îndemn de a vă testa periodic pentru toate cititoarele mele. Nu mai amânaţi şi nu mai staţi pe gânduri, e vorba de sănătatea voastră!

Femeilor le place să meargă la shopping, asta se ştie şi e deja un clişeu. Firmele, bancile, publicitatea şi marketingul profita de asta cu orice ocazie. Şi femeilor le place. Volksbank a lansat un card roz pentru femei (cum altfel?) care, pe lângă că le oferă reduceri de până la 20 % la firmele partenere (printre care şi Mont Blanc, Cellini, Kara Studio, Pizza Hut, Benvenuti, Levi’s, Jolidon), le poate aduce şi un weekend de shopping la Paris şi 500 de euro de cheltuială.
Dacă se găsesc printre voi doritoare de un weekend de shopping, tre’ să vă luaţi un Pink card, va duceţi la cumparaturi şi plătiţi cu el tot ce cumpăraţi. Dacă în perioada 8 martie – 30 iunie aveţi cel puţin 5 tranzacţii, ati ajuns in finala pentru tragerea la sorţi a marelui premiu şi dacă aveţi noroc, Parisul o aşteaptă pe una dintre voi.
Dacă vreţi să stiţi şi detalii tehnice despre acest card, staţi aşa şi nu mişcaţi, ca acuma vi le dau: cu Pink card puteţi cumpăra din orice ţară, deoarece are acoperire internaţională. Ca să îl obţineţi, aveţi nevoie de buletin sau carte de identitate în original şi copie şi un formular de cerere, nu vă costă nimic emiterea, iar administrarea lui e 2 euro pe lună.
Io nu-s cu shoppingul, da’ tare m-aş bucura să fie una dintre voi Marea Câştigătoare. Baftă.

Anul trecut, pe la sfârşitul lui august am primit o ofertă de la wizzair cum că un dus-întors la Veneţia (printre altele) costa 100 ron. Am hotărât cu Iubi că, chiar dacă o să fie nişte bani pierduţi, merita să ne asumăm riscul. Nu aveam de unde să ştim cu siguranţă că peste mai mult de juma’ de an o sa putem vizita oraşul plutitor. Da’ am zis că 100 de lei nu este o avere chiar aşa mare. La urma urmei am plătit 300 ron pe o nenorocită de amendă, aşa că… şi, în plus, dacă chiar mergeam, drumul ar fi fost o nimica toată. Norocul nostru că a fost a doua variantă.

Deci, am plecat miercuri spre Italia. Da’ să nu uit să vă zic o chestie înainte să purced la povestit. Pe mine nu m-a tentat aproape deloc Veneţia. Văzusem atâtea poze cu Piaţa San Marco, cu turnul şi cu canalele alea, că aveam impresia că deja am fost acolo. Plus că părerea italienilor despre români nu mi se părea prea “invitantă” aşa că, dintre Milano, Dortmund, Roma şi Veneţia, am ales-o pe asta de la urmă pentru că mi se părea că 4 zile sunt suficiente să văd tot ce mă interesează şi să nu-mi mai doresc să ma reîntorc. Cum socoteala de acasa nu coincide cu aia din Italia… s-a dovedit că Veneţia m-a surprins. Plăcut.

Chiar dacă ne-a primit cu o vreme comparabilă cu cea din Siberia, cu viscol şi zăpadă de ziceai că suntem în decembrie, chiar dacă şi camera a fost destul de răcorooasă, chiar dacă un gondolier n-a vrut să facă poză cu mine şi chiar dacă m-au durut iar picioarele de n-am mai ştiut de ele, cele 4 zile la Veneţia au fost o mini-vacanţă extraordinară. Ah, şi vremea a fost superbă de a doua zi încolo.

Dar să le luam pe rând. M-am convins că mi-e cam frică cu avionul. Dacă spre Barcelona a fost cât de cât interesant pentru că era prima oară, acum, neentuziasmată şi cu simţurile mai alerte… am cam numărat minutele până să aterizăm. şi au fost destule minute, pentru că în loc să aterizăm pe aeroportul din Treviso, am aterizat pe cel din Veneţia, pe Marco Polo, din cauza condiţiilor meterorologice. Na, tant mieux, că eram mai aproape.

Cazarea am găsit-o pe internet, după multe săpături. Veneţia e scumpă, cred că cea mai scumpă locaţie în care am fost până acuma… nu găseam cazare pe Santa Lucia (insula principală) sub 70 de euro pe camera… Da’ săpând… am gasit. La 55 de euro pentru nopţile de miercuri şi joi şi 60 de euro pentru vineri şi sâmbătă. Nu prea ştiu cum să numesc locul în care am stat pentru că era de fapt un apartament cu 7 camere mari, deci hotel, pensiune sau hostel, nu-s nişte denumiri prea exacte. în fine… apartamentul se numeşte Venice Chic. Preţurile de care vă povestesc sunt doar pentru extra-sezon, pentru că vara pot ajunge şi la 100 si ceva de euro pe noapte. Da’ dacă vreţi să mergeţi la ei, mai bine le trimiteţi un mail, ca să stiţi exact ce preţuri au. Şi la recepţie o să vă întâmpine George. Care e român şi care e cel mai de treaba recepţionist şi manager pe care l-am cunoscut de când călătoresc eu. El şi nenea din Austria. Venice Chic se află în Piazzale Roma, la nr. 468b, extrem de uşor de găsit, pentru că acolo e capătul de linie al tuturor autobuzelor. De la aeroport, autobuzul vă duce chiar la botul calului. Mişto de tot (numai că noi, bătuţi de vânt şi de zăpădă… am găsit numărul 468, după ce ne-am învârtit 20 de minute pe lângă nr. 466).

Camera a fost superbă, atât doar că prea slab încălzită. Fiind un apartament într-o cladire veche, cu camere înalte, micuţul calorifer, care deşi dogorea, n-a putut încălzi aşa cum ar fi trebuit. Am cam dârdâit un pic, da’ sub pătură era foarte bine, aşa că ne-am resemnat destul de repede. Ah, şi asta s-a întâmplat doar în camera la noi pentru că era cea mai mare, în restul era ok.

Despre Veneţia acuma… canalele alea şi podurile (fie din piatra, fier sau lemn) sunt de-a dreptul fermecătoare. Arhitectura nu m-a impresionat nu ştiu cât, nici măcar Ca’ d’Oro, despre care se spune că e cea mai frumoasă clădire de pe insulă… personal cred că arhitectura Barcelonei e mult mai frumoasă. Dar apele alea printre case, uşile care dau chiar în canal, străduţele înguste sau cele care dau direct spre apă, asta e chiar impresionant. Nici măcar aspectul ponosit al unor clădiri nu mi-a displăcut, deşi unele arătau de zici că stăteau să cadă.

Ce nu prea mi-a plăcut, da’ am trecut cu vederea şi n-am băgat prea mult în seamă a fost kitsch-izarea pe care a imprimat-o turismul acestui oraş. Gondolele erau împodobite cu tot felul de chestii aurii, zorzoane şi cuverturi fără nici un gust, gondolierii arătau mai degrabă a bişniţari care vorbeau la celular în timp ce vâsleau sau urlau unul la altul când treceau prin apropiere (şi asta când aveau clienţi). Să nu mai zic de urâtul ăla care n-a vrut să facă o poză cu mine, şi asta după ce făcuse înainte cu două asiatice… pf… Nu mi-a plăcut că tarabele cu suveniruri stăteau pe faleză, în pieţele principale şi chiar pe Podul Rialto, ca la noi pe litoral, erau încărcate cu tot felul de chestii, de la magneţi de frigider şi măşti de carnaval până la echipamente de fotbal şi bluze de trening cu Italia. Urât.

Cu mâncarea… am exagerat. Aproape toţi banii mi i-am dat pe mâncare. Chiar vorbeam cu Iubi şi am concluzionat că nu ne-a fost foame niciodată, în schimb mâncam de cel puţin 3 ori pe zi, de poftă. Mi-am făcut damblalele şi am mâncat pizza şi spaghetti carbonara şi dacă de spaghetti n-am fost impresionată, apăi pizza s-a revanşat cu vârf şi îndesat. într-un bar cu jocuri de noroc, că acolo am găsit-o pe cea mai ieftină (7 euro), am mâncat cea mai bună pizza ever, de-aia care se întinde când muşti şi oricât tragi de ea tot nu se rupe… ce m-am mai distrat. Acolo, tot un român, numai că era di pisti Prut şi, pentru că şi noi eram români, ne-a facut reducere de 2 euro, aşa că în loc să îi lăsăm noi bacşiş, ne-a dat el bani înapoi. ) Pe Iubi asta l-a impresionat foarte mult.

Pe Johnny nu l-am văzut , da’ nişte australience care erau cazate cu noi ne-au povestit ca i-au vazut pe Brad şi Angelina la un restaurant la care erau şi ele. Probabil Johnny nu mai era pe insulă… ca io l-am cautat pe la câteva ferestre de hoteluri, da’ nimica.

Într-una din zile am dat 16 euro pe 12h cu vaporeţo şi acces în orice direcctie. Am ales să mergem la Murano, la Lido şi o ultimă plimbare pe Gran Canale. La Murano nu mi-a plăcut deloc. Atât de trist, de gol, de linişte încât părea de-a dreptul sinistru. Cu tot soarele, cu toţi copiii pe role sau pe biciclete, cu toate bijuteriile alea superbe şi scumpe din sticlă de Murano… nu, nu mi-a plăcut. în schimb, drumul până acolo, pe mare, a fost frumos. Lido este staţiune şi asta se vede de cum păşeşti pe insulă. Peste tot indicatoare spre vile, supermarketuri şi foarte mulţi copii. Acuma îmi pică fisa că dacă aveam o hartă a insulei şi dacă nu se întuneca, ar fi fost frumos să mergem pe plajă, sa vedem cum arată o plajă primăvară.

Murano

Ca o concluzie: cel mai mult mi-au plăcut podurile şi canalele de printre casele care se bălăceau în apă, interiorul bisericii Santa Maria Gloriosa dei Frari, Scala lui Bovolo şi cei mai urâţi căţei pe care i-am văzut vreodată. ) Aşa de bătrâni, de deformaţi şi de urâţi, dar atât de dulci şi de înduioşători în acelaşi timp încât italienii au punctat mult la capitolul sufletesc. Am văzut atâţia căţei în lese şi îmbrăcăţi cu hainuţe de iarnă…care la noi ar fi fost catalogaţi drept javre sau comunitari, că mi se umplea inima de bucurie de fiecare dată când vedeam câte unul. Mi-au plăcut culorile Veneţiei – atât ale măştilor, cât şi ale caselor şi ale hainelor oamenilor pe care i-am întalnit acolo (majoritatea francezi, nemţi şi englezi).

Gata, v-am povestit tot. Aici sunt toate cele 280 de poze de la Veneţia.

Maine, nu azi. Da’ de dimineata n-o sa am vreme sa va spun si nu vreau sa dispar ca magaru’ in ceata fara sa zic macar “La revedere”.

Mi-am recapatat entuziasmul, desi il pierdusem saptamana trecuta. Va povestesc eu mai multe cand ma intorc. Va aduc poze, promit. Si sa-mi tineti pumnii, ca iara zbor si mi-e cam frica. Nu foarte tare, da’ nu-s tocmai linistita.

Arrivederci. Pe luni.

Ziua de 8 martie pentru mine nu e Ziua Femeii, e Ziua Mamei, pentru că aşa am învăţat la şcoală şi aşa îmi aduc aminte de ea. Primesc flori şi urări de „La mulţi ani!” de la femei şi de la bărbaţi şi nu simt nimic. Poate şi pentru că nu mă consider încă femeie în adevăratul sens al cuvântului – cred că momentul ăsta o să coincidă cu ăla în care o sa devin soţie, mamă sau poate atunci când mă voi muta de la ai mei.
Aşa că azi, eu o sărbătoresc pe mami şi numai pe ea. În ultimii doi ani relaţia cu mama mea a fost una foarte… sumară, simplificată, înstrăinata într-o anumită măsură, pentru că mama mea nu mai e cea care a fost. Mi-e greu să scriu despre asta pentru că mă podideşte plânsul, aşa cum a podidit-o pe ea când i-am dat florile acum câteva minute.
O revelaţie târzie de azi noapte mi-a arătat că mama mea e mereu cu mine. Pe mine. Şi când nu va mai fi, ea tot acolo va rămâne. Pe mâna mea dreaptă, pe dosul palmei, aproape de încheietură, sub forma unui semn destul de puţin vizibil. Mama mea e acolo, mereu va fi acolo, mai adânc înrădăcinată decât un tatuaj, mai dânc înfiptă decât realizez eu.
Aş vrea să-i mulţumesc pentru ceva, măcar pentru un lucru, însă am atâtea pentru care să-i cer iertare încât mai bine aş începe cu asta.
Şi mi-e atât de dor de mama mea…

Autor: Sam Savage
Nationalitate: american
Titlu original: Firmin: The Adventures of a Metropolitan Lowlife
Anul aparitiei: 2006
Nr.pagini: 251
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 8/10
Alte romane de acelasi autor: nu

Despre Firmin am aflat de pe internet. Într-o perioadă scurtă, am întâlnit cartea pe vreo 3 bloguri diferite, însă n-am citit recenziile decât pe diagonală. Am reţinut că e vorba despre un şoricel căruia îi place să citească. O carte cu un subiect ca ăsta era clar că mă va atrage, aşa că n-am stat pe gânduri şi am comandat-o imediat. Rândul i-a venit acum, în momentele astea când sunt în căutare de cărţi uşoare, amuzante, relaxante.

Povestea lui Firmin este pe cât de neobişnuită pe atât de greu de crezut, totuşi foarte înduioşătoare. Firmin este un şobolan (nu un şoarece, cum am crezut eu) căruia mama sa îi dă naştere într-o librărie. Fiind al treisprezecelea pui, viaţa lui era grea încă din primele zile ale existenţei sale. Neavând loc să sugă alături de fraţii lui, este întotdeauna lăsat la urmă şi mâncă doar atât cât să nu moară de foame. Când vârsta i-a permis, s-a apucat să roadă din cărţile care îi înconjurau. Nu ştiu cum, într-una din zile a descperit că poate să citească ce era scris pe foile pe care le mânca şi astfel îşi începe aventura livrescă. Devorează literatură, dicţionare, manuale şi altfel de cărţi, lectura fiind principala lui activitate. Renunţând să mai mănânce cărţile şi realizând ce importanţă au ele pentru librar şi pentru cei care pierd ore în şir la Pembroke Books, Firmin este nevoit să îşi caute de mâncare în altă parte. Ieşind din ascunzătoarea lui pe timpul nopţii, după câteva încercări nereuşite de a găsi de mâncare, ajunge la cinematograful Rialto, un loc suficient de întunecat şi cu destule resturi de mâncare pe jos. La Rialto descoperă filmele, atât cele artistice, cât şi cele porno, şi toate îi plac deopotrivă. Se îndrăgosteşte de Fred Astaire şi de Ginger Rogers, dar şi de Frumoasele din filmele de după miezul nopţii.

Firmin, mereu singur, îşi creează o lume imaginară, în care el şi Norman Shine, proprietarul librăriei au un fel de relaţie. Fie de amiciţie, când Firmin îşi imaginează că este un bărbat care seamănă cu Fred Astaire, fie una amoroasă, când şobolanul visează că e însăşi Ginger Rogers, şi dansează cu Norman. Visând zilnic la Norman şi dorindu-şi nespus să îi dea o dovadă de afecţiune, Firmin îi lasă pe birou ba un inel, pe care îl fură de pe stradă, ba un trandafir galben aproape ofilit. Întâmplarea face ca Norman să îi vadă reflexia în cafea şi să încerce să îl omoare. Lucru care îi schimbă sentimentele total lui Firmin şi decide să părăsească librăria.

Într-un parc, fiind cât pe ce să fie omorât cu un baston, Firmin este salvat de Jerry Magoon, un prieten de-al lui Normanm, pe care şobolanul îl văzuse şi la librărie. O altă aventura începe în locuinţa lui Jerry, unde Firmn trăieşte pentru prima oară împreună cu cineva, iar singurătatea îi pare ceva atât de îndepărtat.

Uf, că v-am povestit aproape toata cărticica.
Nu prea ştiu ce să vă spun despre ea din punct de vedere al interpretării pentru că nu este o carte ce ascunde nu ştiu ce taine. E pur şi simplu povestea unui animăluţ al lumii subterane, un animăluţ care îşi doreşte foarte mult să fie ceea ce nu va fi niciodată – un om, povestea unei singurătăţi datorate condiţiei sale de şobolan cultivat într-o lume de rozătoare proaste, al căror singur scop în viaţă e să mănânce. E un intelectual, un “civilizat”, un adevărat animal de companie, deşi această titulatură nu-i pică bine deloc. Mi-a plăcut mult că traducătorul a folosit cuvinte precum “naşpa” şi “varză”, ceea ce m-a amuzat teribil când le-am întâlnit. Amuzant pe alocuri, nu poţi totuşi să pierzi din vedere că Firmin este la urma urmei o carte tristă, când realizezi că dorinţele cele mai arzătoare şi speranţele cele mai îndrazneţe nu îi sunt îndeplinite. Şi cum s-ar putea întâmpla asta, când pe lângă faptul că e un animal, mai e şi unul dintre cele mai detestate de pe pământ: un şobolan?
Am găsit câteva recenzii extraordinare la AdinaB, în Ţara ei inventată, la Joaca de-a mine, la Fleur du Lys şi pe Bookblog.

Mie îmi place social media şi toate platformele pe care pot comunica cu alţi oameni care îmi împărtăşesc pasiunile. Twitter, Facebook, blip.fm sunt doar câteva pe care le frecventez aproape zilnic. Ce se întâmplă când o platformă de social media aduce laolaltă cititorii? Adică fraierii aia care pierd zile în şir, nopţi chiar, citind o carte. Literatură în principal. Se întâmplă că eu şi ei ne îndrăgostim. Un site precum teacup.ro este exact lucrul care îi lipsea online-ului românesc, cel puţin în universul ăsta de care vă vorbeam, al cititorilor.
Ce oferă site-ul?
În primul rând tre’ să-ţi faci un cont. Dup-aia îţi adaugi cărţi la profil, astfel încât să vadă lumea ce citeşti, ce-ai citit şi ce îţi doreşti să citeşti, iar pe marginea acestor cărţi să poţi dezvolta un dialog cu alţii. Ca doar de-aia-i platformă de socializare.
Ai posibilitatea să scrii articole, fie recenzii, fie păreri despre lectură, literatură şi cărţi în general. Si poţi, de asemenea, să comentezi la alte articole, să interacţionezi cu autorii lor şi chiar să polemizezi.
Ai o căsuţa de mesaje private, unde poţi vorbi cu prietenii de pe site, fără să vadă toată lumea ce ai să le spui.
Îmi place site-ul foarte mult, da’ o singura chestie nu e ok: „TeaCup este o reţetă 100% originală, marca bookblog.ro.” Nu ştiu cine a avut primul ideea, da’ shelfari.com şi goodreads.com există de ceva vreme. See you there.

1. De ce trebuie mereu să îţi reamintesc că „Te iubesc”? Ti-am spus-o deja o dată.
2. Aş face orice pentru sex; chiar şi să mă leg la cap cu tine pe viaţă.
3. Urăsc să mă cert cu tine. Aş prefera mai degrabă să găsim un compromis.
4. Ador părul lung. Îmi pare rău, dar chiar îmi place.
5. Când vorbeşti calm, nu mă pot abţine să nu te ascult.

6. Trebuie să mi se spună „Nu” câteodată.  Nu prea des, dar din când în când, să-mi amintesc că eşti costisitoare.
7. Te rog, nu mă întreba cum arăţi, dacă nu eşti dispusă să ai încredere în răspunsul meu.
8. Ochii mei observă alte femei, mult mai des atunci când tu eşti supărată pe mine.
9. Când eşti fericită cu mine, tot ce vreau e să îţi fac pe plac.
10. Dacă simt că nu te pot face fericită, nu mă simt ca un bărbat adevărat.

11. Mă aştept să fii gata când vin să te iau de acasă.
12. Ţigările fac orice femeie să pară ieftină şi uşoară.
13. Mă tem că, dacă las o femeie să îmi pătrundă în suflet, o să profite de mine.
14. Dacă nu mi te poţi împotrivi când mă port ca un copil, eşti prea slabă pentru ca eu să îmi deschid sufletul în faţa ta.
15. Dacă stai cuminte lângă mine, după ce mi-ai pregătit mâncarea, o să fii surprinsă cât de repede pot ierta.

16. Ai făcut ceva ce m-a rănit. Daca nu mai aduc vorba de lucrul ăla, mă gândesc să te părăsesc.
17. Nu citesc gândurile. Adu-ţi aminte că nu-s fată.
18. Se poate să te pricepi la modă, da’ mi-ar plăcea să te îmbraci pentru a-mi face mie pe plac, nu altor femei.
19. Dacă îmi pierd podoaba capilară, nu e nimic amuzant. Ţie ţi-ar plăcea să glumesc în legătură cu greutatea ta?
20. Când îţi vorbesc despre golf, şi tu pari plictisită, ar fi drăguţ din partea ta să îţi aminteşti de toate dăţile când eu te-am ascultat vorbind despre ceva ce e important pentru tine.

21. Femeia pe care o iubesc e uşor de mulţumit. Apreciază efortul pe care îl depun pentru a o face fericită, chiar dacă pricep detaliile pe dos.
22. Arăţi trăsnet în rochie.
23. Urăsc să mi se spună ce să fac, mai ales când nu cer ajutor. Mă face să mă simt de parcă ai fi maică-mea.
24. Dacă rămâi să dormi la mine, s-ar putea ca în cele din urmă să te iau de nevastă. Dar mă voi simţi mai puţin motivat.
25. In timpul sexului, urechile mele sunt la fel de sensibile la cuvintele tale, cum este pielea ta la atingerea mea.

26. Am nevoie de un fel de semnal sau indiciu pentru a traversa camera şi pentru a te aborda. Dacă eşti măritată?
27. Simt că ai încredere în mine când îmi ceri sfatul.
28. Când insişti să deţii controlul, simt că suntem în competiţie.
29. Să fiu respectat e mai important pentru mine decât să fiu iubit.
30. Vreau ca fiecare tip să mă invidieze când apărem undeva împreună. Te rog, nu-ţi fă de cap.

31. Când sunt supărat, sunt foarte sensibil la tonalităţi. Cum o spui e mai important decât ce spui.
32. Urăsc când îmi ignori complimentele. Mă faci să-mi doresc să nu ţi le mai fac.
33. Sunt mult mai nesigur, decât îţi închipui tu. De ce crezi că am atâta nevoie de respectul tău?
34. Nu ştiu întotdeauna cum mă simt. De-asta nu-ţi spun.
35. Nu vreau să faci lucruri pentru mine. Tânjesc să te mulţumesc eu pe tine.

36. Dacă fac un lucru şi spun ceva ce contrazice acţiunea mea, ia-te după ce fac, asta întotdeauna îţi va spune ce-i în sufletul meu.
37. Îmi doresc să îţi fac pe plac când pur şi simplu îmi zâmbeşti fără să-mi ceri ceva anume.
38. Chiar nu vreau să ştiu nimic despre vreunul dintre foştii tăi prieteni. Indiferent care e subiectul.
39. Dacă nu îţi împărtăşesc gândurile mele e pentru că nu cred că mă vei asculta fără să mă întrerupi.
40. Nu-mi place să mă cert şi nici să ghicesc ce nu-i în regulă. Spune-mi ce-i, ca să pot să repar.

41. Îmi place la nebunie când îţi strângi părul în coadă. E o chestie freudiană.
42. Nu mă întreba : „Ai de gând să porţi aia?” când sunt deja îmbrăcat.
43. Un domn ar trebui să fie mereu respectat în public de către doamna lui, chiar dacă aceasta nu este de acord cu el.
44. Dacă tu nu crezi că eşti drăguţă, nu mă vei crede nici pe mine când ţi-o spun, nu contează de câte ori ţi-o spun.
45. Nu e vorba despre câte kg ai, corpul tău bine proporţionat este atât de atractiv.

46. Câteodată am gânduri ciudate. Nu le iau în serios şi nu vreau să le împart cu tine (sau cu altcineva).
47. Câteodată chiar nu vrei să ştii la ce mă gândesc. Vezi mai sus.
48. Dacă mă înşeli, e aproape imposibil să depăşesc momentul.
49. Nu-mi amintesc totul despre relaţia noastră, dar asta nu înseamnă ca nu te iubesc.
50. Am nevoie de timp să mă calmez când sunt supărat, pentru a nu-ţi spune ceva ce voi regreta mai târziu.

de aici.