Ce aud?

“Nu ma mai inteleg cu copilul, imi intoarce spatele si se inchide in el.”
mama lui Alin, 12 ani

“Sta in camera,  in fata calculatorului si nu vrea sa povesteasca nimic”
tatal lui George, 14 ani

“M-am saturat de elevii astia care nu stiu sa se exprime, nu leaga doua vorbe de frica, chiar daca stiu lectia”
profesor de istorie

“Copiii de azi nu mai stiu sa se joace, sa comunice. Tot ceea ce fac este sa se bata si sa se injure”.
director de liceu

Copiii sunt ai nostri, noi ii crestem si noi ii educam, daca doar ne plangem si nu facem nimic, tinerii vor ramane la fel.

Exista o rezolvare a problemei. Haideti sa ne invatam copiii sa comunice, sa ii invatam sa se exprime, sa nu le fie frica sa spuna ce simt si sa ii ajutam. De multe ori nu stim cum sa facem asta si atunci care ar fi solutia?

Haideti sa ii trimitem la un curs. Un curs altfel decat la scoala, un curs care sa ii puna in situatia de a se exprima liber, de a se juca si in acelasi timp de a invata ce inseamna limbajul verbal si nonverbal, ce inseamna mimica si gestica, cuvantul spus clar si libertatea de exprimare.

Din experienta mea de vorbitor in public, din cea de mama si de realizator de emisiuni radio si TV, am pus cap la cap seminarul de weekend: “Vorbesc, ma exprim , comunic”. Un seminar de initiere in comunicare destinat copiilor intre 9 si 14 ani.

In cele doua zile de seminar,  12 si 13 decembrie, timp de 4 ore, in fiecare zi  va afla cum sa isi imbunatateasca modul de discutii cu parintii, profesorii si prietenii de varsta lui. Va intelege ca adultii nu ii sunt dusmani, ci ca ii pot deveni cei mai buni prieteni.Va fi pus in situatia de a comunica si interactiona cu cei din jur in timpul jocurilor de rol si isi va face propriul discurs pe care il va prezenta colegilor de seminar.

La finalul seminarului va primi din partea psihologului prezent la curs o evaluare personala din care va afla si el si veti afla si voi, ca parinti, care sunt punctele lui forte, unde trebuie imbunatatit ceva si mai ales veti vedea ca problema lipsei de comunicare se poate rezolva.

Dupa cele 8 ore de seminar va sti ca a fi copil inseamna:

Comunica-ti
Opiniile
Parintilor ca sa fii
Inteles si
Liber!

Pretul seminarului este 150 RON si include suportul de curs, suc si gustari in pauze, evaluarea psihologica profesionala si alte … surprize!

Pentru a primi informatii suplimentare si a va inscrie la seminar, va rog sa completati formularul de mai jos si va voi contacta pentru a va da mai multe detalii.

Invitati in emisiunea mea vor fi  Cezar Ilea -  Sergeant at Arms si fondator - Timisoara Toastmasters, Andreea Cosma - Secretar, Paul Coman - Membru - Timisoara Toastmasters reprezentanti ai Toastmasters Timisoara. Ce este acest club, cine sunt membri lui, ce putem invata de la ei si nu in ultimul rand cateva “tips and trics” despre cum sa vorbiti in public vom afla de la invitatii mei.

Va astept azi incepand cu ora 12.00 pe 88.8 FM, daca sunteti din Timisoara sau pe www.westcityradio.ro de oriunde din lume, sa stam de vorba despre cum sa stam de vorba.

Sunt in cauza! Am o fata de 13 ani si dupa spusele unui  anume Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sanatatii trebuie vaccinata fara acordul parintilor cu un vaccin care nici macar nu a avut timp sa isi  arate efectele pe termen lung. Este vorba de Gardasil.

Bine inteles ca a inceput sa imi iasa fum pe urechi si sa mi se ridice tensiunea. Cu ce drept Domnule X, iei decizii asupra copilului meu? Ce ar trebui sa fac eu ca mama, sa te sprijin in tentativa ta de abuz asupra copilului meu? Sa stau pe fundul meu, acasa la cratita si sa te las ,ca printr-o decizie luata in spatele a milioane de dolari, sa distrugi sanatatea unei fete de 13 ani. NICI GAND!

Prin toate mijloacele pe care le am la dispozitie blog, radio sau TV voi face cunoscuta parerea mea.

Dragi parinti, nu va lasati manipulati si informati-va. Nu lasati statul sau pe oricine altcineva sa ia decizii pentru copiii vostri.

Vaccinul Gardasil are o multime de reactii adverse si nu se cunoaste efectul sau pe termen lung. Dati click pe  link-ul urmator si veti vedea marturii socante. Sunt curioasa daca imi veti da sau nu dreptate.  Voi mai scrie pe acest subiect, vocea mea nu amuteste aici.

Filmul lui Majid Majidi (care a stabilit un nou record de box office pentru filmele din Orientul Mijlociu) se deschide cu viziunea unui copil asupra lumii, pentru a o nuanta progresiv cu teme si probleme ce tin de varsta oamenilor maturi. Pentru ca nu adopta o filosofie simplista, puerila, Culoarea paradisului (1999) se adreseaza tuturor varstelor. Copiii din film par sa traiasca uneori intr-o cuceritoare stare de gratie, intr-un fel de paradis terestru. Experienta lor este deplina si necorupta, iar modul in care percep lumea nu este viciat de politica, sexualitate, economie, prejudecati, ura sau altele asemenea. Actiunile lor sunt motivate de dragoste dezinteresata, de recunostinta pentru intreaga creatie. Ei sunt asa cum spune si titlul unui alt film al lui Majidi (realizat in 1997): copii ai paradisului.

Istet si sensibil, dornic de a sti cat mai multe despre lumea din jur, Mohammad este un elev silitor la o scoala primara pentru nevazatori din Teheran. Acasa este iubit de bunica sa si de cele doua surori ale lui. Hashem, tatal sau – un miner sarac si vaduv - isi indreapta sentimentele spre femeia (mult mai tanara decat el si de familie instarita) pe care o curteaza si cu care spera sa se recasatoreasca. Astfel, copilul sau orb este o povara si o piedica in calea doritei sale fericiri si…pricopsiri. Cand incepe vacanta mare si scolile isi incheie activitatea, Mohammad se intoarce cu tatal sau in satul lor din nordul Iranului. Dupa o lunga calatorie cu autobuzul, pe jos si calare pe un ponei, micutul nevazator ajunge in catunul de munte fara electricitate si apa curenta, fara confort citadin. Dar aici bucuria lui este fara margini cand se reintalneste cu surorile sale si cu bunica sa, in mijlocul naturii ale carei taine le cunoaste atat de bine. Secventa rapel: asteptandu-si tatal care, nehotarat si fara tragere de inima il duce acasa in vacanta (nu-l poate lasa la internat, asa cum ar vrea, deoarece scoala se inchide pe timpul vacantei) Mohammad aude in preajma ciripiturile unui pui de vrabie. Il cauta cu mainile prin iarba, il gaseste si il depune cu grija in cuibul de unde tocmai cazuse.

Gasim, in Culoarea paradisului (sau, in traducere literala, Culoarea lui Dumnezeu - filmul fiind prefatat de motto-ul: „Pentru slava lui Dumnezeu”), ecouri din universul altor mari creatori de film preocupati de spatiul rural si de mentalitatea lumii arhaice, pre-industriale: Satyajit Ray (Pather Panchali), Sergei Parajanov (Tini zabutykh predkiv / Umbrele stramosilor uitati; Sayat Nova; Ambavi Suramis tsikhitsa / Legenda fortaretei Suramis), Mohsen Makhmalbaf, Abbas Kiarostami sau chiar din neorealismul italian. Ca si in filmele lor, deslusim si aici urme de grandoare mitica si alegorie religioasa. „Iranul este o tara cu o traditie veche si cu o istorie culturala aparte. Literatura noastra – afirma Majidi - a fost innobilata de poeti ca Hafiz, Saadi sau Rumi. In scrierile lor acestia au acordat o importanta deosebita fiintei umane. Subiectele culturale actuale izvorasc tocmai din aceasta traditie, precum si din ritualurile ce deriva din ea. Lumea de azi – in special lumea apuseana –  pare sa-si fi uitat trecutul. Fiinta umana si valorile morale traditionale par sa fi fost pierdute si sa nu mai intereseze pe nimeni.”

Coplesitoare – si emblematice pentru copilul al carui ochi, inchis in afara, inauntru se desteapta - sunt cuvintele micutului nevazator (interpretat chiar de un copil nevazator: Mohsen Ramezani): „Dascalul nostru spune ca Dumnezeu ii iubeste pe orbi mai mult pentru ca ei sunt lipsiti de vedere. Dar eu i-am raspuns ca daca este asa, de ce ii face pe oameni orbi ca sa nu-L poata vedea. El mi-a zis ca Dumnezeu este nevazut, ca este pretutindeni si Il poti simti, Il poti vedea cu degetele tale. De atunci Il caut intr-una pana cand, cu mainile, Il voi gasi si Ii voi putea spune toate tainele mele.” Pentru o clipa (macar) si noi, spectatorii, suntem provocati de cateva inevitabile intrebari: Cine este adevaratul nevazator? Cat de autentic vedem noi insine? Cine este cu adevarat fericit: baietelul nevazator sau tatal lui vazator? Filmul insa nu abuzeaza de cuvinte ori didacticism. Povestirea este narata cinematografic (prin expresii si gesturi) si nu recurge la trucuri livresti.  Coloana sonora contribuie, la randul ei – ca un adevarat personaj al filmului – la conturarea atmosferei: tipetele pescarusilor in zbor, urletul inspaimantator al unui animal ciudat, fosnetele frunzelor sau ropotele unei furtuni. Imaginea (deopotriva cu sunetele) reuseste sa ne integreze povestii. Percepem astfel, impreuna cu personajele filmului, apa aluncandu-ne printre degete, lanurile de spice coapte de grau si flori de camp, puful razlet al copacilor. Repetatele prim-planuri de maini ce vor sa atinga obiectele sau oamenii din jur (scaldate parca deodata in lumina, in momentul atingerii lor) confera acestui leit-motiv o stralucire magica. Ca si cum, o data cu filmul, am redescoperi si noi frumusetea naturii ce se cere mereu si mereu simtita si explorata.

Biletele se gasesc in reteaua Diverta, pe www.ticketpoint.ro si la club. Alte informatii despre concertele si muzica Vama se gasesc atat pe www.vamamusic.ro, cat si pe blogul personal al lui Tudor Chirila.

Componenta trupei Vama este urmatoarea: Tudor Chirila – voce, Eugen Caminschi – chitara, Raul Kusak – clape, Lucian (Clopo) Cioarga – tobe, Dan (Prepe) Opris – bass.