BED FOR LOVE

O lume pe dos. Work in progress.

2009-11-09T11:40:00.002+02:00

Astazi sunt criticat. - Mai cabotin, Tudor, e loc, poti fi mai cabotin. Prea fragmentat monologul, leaga-le mai mult. Nu te mai intoarce la public, n-are rost, rupi starea daca te intorci acolo. Ramai concentrat pe ea. Inceputul poti sa-l faci mai sus. - Mai sus de atat? -Da, mai sus. Surprinde-ne. Nu trebuie sa schimbi, dar vreau sa faci mai mult. Se poate mai sus. Gesturile largi sunt pe jumatate, du-le pana la capat, da? Ai descoperit doua locuri in care razi. E bine pentru ca nu m-astept s-o faci acolo. Patreaza asta.
Si tot asa. Cinci minute pauza si reluam. Mai e o luna pana la premiera...

Duminica marunta

2009-11-08T22:49:00.002+02:00

Sunt dator cu mai multe postari. Astazi a fost o zi de repaos. De la tot. Inainte de o saptamana fierbinte cu "O lume pe dos" in centrul atentiei mele. Am citit putina istorie: Tom Holland, Istoria Romei republicane. Mi-am cumparat Purcell in incercarea de a completa coloana sonora de la "O lume pe dos". Am mai cumparat o parte din cadourile de Craciun. Fac asta dintr-un soi de agorafobie care ma cuprinde in decembrie. Fervoarea dusa la paroxism a cumparaturilor de Craciun, in care lumea pare sa uite insasi ratiunea sarbatorii, ma blocheaza. Asa ca aleg sa cumpar cadourile la inceput de noiembrie. Recomand cu caldura. Lucrez la o mica scriere: Studiu ingeresc al mainilor. Sper sa pot publica maine ceva. As vrea sa termin mai intai. Poate in seara asta.

Rezisti inca o lovitura? Vise invinetite.

2009-11-06T00:47:00.002+02:00

E 00:09. Stau in masina si privesc in gol. Mi-e greu sa cobor si sa scutur de pe mine ziua care a trecut. I-am vazut din nou pe sacali la televizor. Acum privesc in gol si-l ascult pe Domingo cantand Nessun Dorma. Si-mi dau seama, asa, cu ochii atintiti in gol, ca muzica este cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu l-a facut omului. Pentru ca nu exista pasaport mai frumos pentru un taram al visarii decat muzica. Pentru ca e libertate, speranta, veselie si tristete, toate intr-una.

Si cum stau asa, cu ochii atintiti in gol, imi dau seama ca am nevoie de o poveste frumoasa, plina de speranta, cu final fericit. O poveste a unui erou care sa-mi duca mai departe visele asurzite de claxoane, terfelite de hoti si demagogi, calcate in picioare de blazare, vinete de loviturile primite de la nihilisti.

Am nevoie disperata de un erou modern, fie si pe o foaie de hartie. Un erou la care ei sa nu ajunga si care sa-si ridice sufletul din multime si sa pluteasca deasupra capetelor noastre ca un fulg care nu se topeste nici in soarele cel mai arzator. Am nevoie de un erou in care sa cred orbeste, sa fie gata sa moara pentru mine sa mi se impaienjeneasca ochii si sa jur ca voi muri si eu pentru el si ca n-o sa-l abandonez si impreuna cu mii de oameni care mai au nevoie sa-si salveze visele sa-l aparam si sa stam de veghe cand se odihneste, dormind un somn iepuresc de frica mortii venite de la hotii de vise.

Hotii de vise sunt puternici acum si si-au furat pana si propriile vise, daca le-au avut vreodata. Impanzesc ecranele televizoarelor, sunt amestecati in cerneala otravita a tipografiilor, zbarnaie in difuzoarele miilor de masini care isi tarasc incet destinele prin orasele acoperite de tristete.

Eroul meu are nevoie de mine, stiu, la fel cum disperata nevoie am eu de el. Am nevoie de povestea asta, cu rasturnari de situatie, tradari, o iubire ca un combustibil de avion care arde si-l impinge sa faca toate faptele mari, imense, uriase ca vocea lui Domingo sau notele lui Puccini asternute acolo pe hartie intr-un moment in care Dumnezeu, pentru a cata oara, vizita Italia.

Eroul meu nu exista acum, dar stiu ca daca am sa incremenesc aici cu privirea in gol si am sa ma concentrez am sa pot sa nasc prima celula din trupul salvator, acolo pe peretele din fata mea, se va naste sigur cand vor veni alte cateva sute de oameni langa mine, dornici sa-si scuture visele sau sa le dea la spalat.

O sa ne adunam pe un camp si din toate privirile noastre atintite intr-un punct fix se va naste eroul nostru, daca nu cumva e chiar unul dintre noi, care va insira cuvintele asa cum n-am putea s-o facem noi vreodata incat vom sti ca e el, dupa lucirea din privire, lucirea aia din privire care arde, privirea aia care lipseste de saptezeci de ani din tara asta.

Nu se poate sa nu existe privirea care arde si sfinteste, privirea de otel, de neindoit, fara indoiala de adevarata. Am nevoie de povestea asta si sunt prea obosit s-o scriu, deocamdata ati castigat, hienelor, dar va promit ca am sa ascult muzica asta pana cand am sa-l aduc in fata ochilor mei, in carne si oase, pe eroul care ma va scapa de voi, fie ca e el un profet, un taran sau un copil al carui embrion se hotaraste acum la o aruncare de zaruri intre ingeri.

Un fior mare ne va strabate pe toti in ziua aia si vor lasa capul in pamant de rusine cei care zilele astea ne calca visele plapande in picioare. Acum sunt obosit si trebuie sa ma odihnesc. Eroul meu n-a venit inca. Maine dimineata visele mele ponosite trebuie sa mearga la munca. Va trebui sa caut prin gunoaie, sa le hranesc ca sa nu slabeasca de tot si sa nu fie ucise de virusul distrugator pe care il raspandesc rasuflarile voastre lacome. Peste cateva saptamani visele mele si ale miilor de oameni care le mai au vor fi invinetite de atingerea miilor de stampile, oricare ar fi hartia pe care o vor pangari. Va fi o lovitura grea asa ca trebuie sa-mi intretin visele cu slabele-mi puteri ramase.

Dar stiu ca povestea ta exista si tu vei veni, nu se poate sa nu vii... de vreme ce Calaf a ghicit si inca exista Iubire.

Saliva mintii. Ce facem cu ea?

2009-11-04T12:47:00.002+02:00

Oare ce s-ar fi intamplat cu toate frustrarile care n-ar fi fost dejectate sub forma de comentarii pe internet?

Unde ar fi defecat oamenii daca n-ar fi existat toate paginile astea albe care de-abia asteapta sa fie umplute de mizerii, care de care mai puturoase, mai viermanoase, arzatoare precum acidul?

Ce s-ar fi intamplat cu oamenii care-si pierd timp serios ca sa dea frau liber etichetelor murdare pe care le lipesc cu saliva mintii?
Unde s-ar fi slobozit ei?
Este internetul salvarea celor care mustesc de venin si nu pot privi in sinele lor tulbure?

Este internetul o mana cereasca pentru posedatii anonimi care se hranesc (paradoxal) cu propria micime?
Sau poate ca proliferarea urii este de fapt hranirea unei tenii nesatule care intr-un final ajunge sa faca spiritul sa sucombe?

Cobori la metrou, in marea de oameni, ii vezi rasfoind cu sete tabloide si te intrebi cati dintre ei se vor napusti la birou sa-si spulbere sudalmele care le astupa glota? O fi doamna asta grizonata cu aer de profesoara rezonabila? Sau cocalarul asta cu geaca argintie "american college" si acnee din belsug care butoneaza telefonul in cautarea ultimei manele, s-o puna tuturor? Sau poate o fi duduia asta in haina lunga de piele si fardata strident de dimineata, ca si cum durata prospetimii fardului tine de cantitate? Sau poate ochelarista asta cu aer nevinovat de tocilara? Sau agentul asta imobiliar in costum cu un numar mai mare si pantofi cu tocul ros mai mult de sase milimetri? Sau poate ca e tanarul asta, aparent cool, tradat de gelul abundent? Pustoaicele alea de liceu care se uita cu dispret la singura fata imbracata elegant din vagon? O haina neagra trei sferturi, de lana, ciorapi gri si bocanci argintii-murdariti "vintage" si o esarfa de matase mov cu alb? Sau poate o fi chiar ea? Fata eleganta?

Nu poti raspunde la intrebarile astea si ei stiu si-si vad de viata linistiti ca intr-un anumit moment al zilei se pot conecta si isi pot regla tractul intestinului creierului. Caci creierul acestor oameni sigur are parte de un intestin gros, acolo unde se aduna gandurile puturoase si nedigerate, gata sa fie evacuate...

Nu, nu cu ura scriu aceste randuri si nici cu compasiune. Intrebarea pe care o ridic e pura curiozitate.
Oare omului cu cat i se ofera prilej de defecare, fosa aseptica virtuala, infinita, i se stimuleaza apetitul pentru productia de dejectii?
Ce s-ar face oamenii astia pentru care conectarea echivaleaza cu functiile vitale ale rinichilor daca prin absurd internetul s-ar reduce la o unica pagina alba cu o limita prestabilita de comentarii?
Sau, mai simplu, daca n-ar mai fi deloc? Ca un dezvat. Omenirea pare doar sa castige. Sa acumuleze. La nesfarsit.

Am uitat cand am pierdut linistea. Am uitat cand am pierdut linistea. Am uitat cand am pierdut linistea.
Am linistea cand am uitat, pierdut. Am linistea cand am uitat, pierdut. Am linistea cand am uitat, pierdut.
Uitat, am pierdut linistea. Cand?
Uitat, am pierdut linistea. Cand?
Uitat, am pierdut linistea. Cand?
Cand am pierdut, am uitat linistea... Cand am pierdut, am uitat linistea... Cand am pierdut, am uitat linistea...

Aer pentru Cerasela

2009-11-03T23:25:00.006+02:00

Tudor Chirila - apel umanitar
Vezi mai multe video Diverse

Cititi povestea Ceraselei aici.

Dirijez intr-o lume pe dos

2009-11-02T20:20:00.001+02:00

Se strange latul. Tensiunea intra in scena. "O lume pe dos" - ultima suta de metri. Momentul in care rolul nu te mai paraseste. Nu te mai lasa in pace. Il astepti sa te gaseasca. Asteptarea infrigurata a unui tren in care e cineva drag. Greu de pus in cuvinte felul in care mananca din tine.

Iti privesti interlocutorul la o cafea si te gandesti ca au avut dreptate la replica aia, ai putea sa o rostesti mai moale, mai bland. Vorbesti despre vreme, gandesti despre teatru.

Azi am repetat "Preludiu si liebestod". Rolul dirijorului. Il studiez pe Jansons de vreo doua saptamani si e foarte ciudat.

Personalitatea lui m-a acaparat complet. Cum expira si inspira Wagner. Ii studiez gesturile. Largi, cu bratele deschise impreunandu-se de parca ar inchide un colier de perle la gatul unei femei frumoase. Si ma pierd in personalitatea lui. Dar n-am voie. Pentru ca dirijorul meu are discursul lui, altul decat al lui Jansons.

Doua personaje se ciocnesc in mine. Sar scantei. Trebuie sa ramana unul. Unul care o sa apara curand in fata voastra.

Constanta. Candidatii huiduiti la Vama

2009-11-01T18:36:00.002+02:00

Constanta. Candidatii huiduiti la Vama
Vezi mai multe video din Divertisment

VAMA @ Phoenix, Constanta

2009-11-01T09:58:00.005+02:00

Credite foto: Andreea Sararu

Pitesti. Candidatii huiduiti la VAMA

2009-10-31T16:09:00.001+02:00

La concertul nostru de la Pitesti am avut un moment in care am vrut sa vedem (daca mai era nevoie) ce crede publicul, si erau cateva mii, despre candidatii la prezidentiale. Le-am spus ca ii voi inregistra si ca voi posta filmuletul aici, pe blog. Asadar, dragii mei candidati, iata ce crede Pitestiul despre voi.

Mesajul pitestenilor pentru politicienii romani
Vezi mai multe video din Divertisment

Maratonul viitorilor gazetari sportivi, la jumatatea traseului

2009-10-29T11:50:00.003+02:00

Talentul anului, provocarea adresata de Premiile Ioan Chirila celor care isi doresc sa devina jurnalisti sportivi, se afla acum la jumatatea drumului. Cei care doresc sa se inscrie in competitie mai pot trimite articole insotite de un CV pana pe 6 noiembrie, la adresa premii@ioanchirila.ro.

Cel mai bun text va fi desemnat de catre doamna Iarina Demian, presedintele Fundatiei artEST, organizatorul evenimentului, alaturi de un reprezentant al cotidianului partener. Avand in vedere ca ne aflam la jumatatea competitiei, Iarina Demian impartaseste cateva ganduri inainte de Gala Premiilor din 23 noiembrie.

“Suntem la a cincea editie a Premiilor Ioan Chirila si ma gandeam retrospectiv la drumul parcurs pana aici… Am avut, desigur, multe bucurii, dar si multe dezamagiri, poate chiar prea multe. Cea mai mare realizare a Premiilor a fost, pana la urma, loialitatea concursului si faptul ca ne-am straduit, in ciuda tuturor presiunilor, sa fim cinstiti si sa ramanem fideli devizei cu care am deschis prima gala.

A doua mare realizare a fost optiunea pentru categoria Talentul anului care a insemnat o sansa pentru cel mai bun, indiferent de varsta si statut social. Ne-am gandit atunci ca sunt foarte multi oameni care “au ceva de spus” si pe langa care sansa trece fara sa se opreasca. Ne-am bucurat sa putem fi noi sansa lor.

Dar, atunci cand ti se da o sansa, trebuie sa stii sa o pastrezi si sa o folosesti.

Am intalnit destui concurenti care s-au prezentat fara ca macar sa cunoasca regulamentul concursului, postat pe site-ul nostru de cinci editii. Am intalnit concurenti care nu cunosc regulile elementare ale gramaticii limbii romane sau altii care, desi stiau ca trebuie sa prezinte articole inedite, au incercat sa ne insele.

Echipa Premiilor este formata din cativa oameni tineri, calificati, talentati si, mai ales, bine educati. Totusi, am intalnit participanti lipsiti de caracter si insolenti chiar, care au impresia ca dreptul de a te inscrie si de a participa la un concurs, inseamna automat si dreptul de a agresa echipa noastra cu zeci de intrebari nejustificate si arogante. Unul dintre participanti a insotit cele cateva cuvinte pe care ni le-a adresat si cu urmatoarea propozitie: “sper ca va fi un concurs loial etc”. Este o lipsa de buna crestere sa acuzi din start o gala care s-a nascut in memoria unui mare ziarist precum a fost Ioan Chirila.

Am fost extrem de surprinsa sa vad ca oameni tineri, care sunt la inceput de viata si de cariera, sunt deja versati in lupta lor pentru glorie si nu pot sa recunoasca superioritatea si talentul unui coleg. Marii filozofi, scriitori, artisti ai omenirii au fost si sunt oameni modesti. Daca ai scris un articol bun si ai castigat concursul, nu inseamna ca nu mai ai nimic de invatat de la nimeni. Greul abia incepe.

Au fost candidati care, desi au castigat premiul Talentul anului, n-au reusit sa treaca un test important: acela de a se integra in redactia de sport a unui cotidian, acolo unde trebuie sa faci de toate si, mai ales, sa pornesti de jos chiar daca esti fericitul castigator al premiului.

Ganditi-va de doua ori inainte sa va inscrieti in concurs, intrebati-va ce anume vreti de la viata si cat sunteti dispusi sa sacrificati din timpul vostru pentru profesia de jurnalist sportiv.

S-ar putea sa nu mai aveti duminici decat <> sau pe cele <> (Zile si nopti pe stadion, Ioan Chirila).

Cei mai multi dintre concurentii care s-au inscris de-a lungul celor cinci editii au fost insa deosebit de talentati si de maturi. Am fost surprinsa sa citesc niste articole carora si Ioan Chirila cred ca le-ar fi dat girul sa apara pe prima pagina a oricarui ziar de sport.

Au fost editii in care, pur si simplu, nu puteam sa ma decid pe care dintre ei sa-l aleg pentru premiu. Decizia finala mi-a apartinut in totalitate si asta m-a facut sa fiu foarte responsabila. As vrea sa stiti ca fiecare material pe care l-am primit l-am citit de cate doua sau chiar trei ori, in conditiile in care numarul concurentilor a fost uneori foarte mare.

Intodeauna m-am gandit ca cel care scrie poate sa schimbe cu adevarat lumea. Trebuie doar tenacitate, atitudine, sinceritate si forta de a ramane un om liber, chiar daca mai sarac decat altii. Daca nu iubeam teatrul atat de mult, as fi ales cu ochii inchisi jurnalismul! Premiile Ioan Chirila s-au nascut pentru jurnalistii adevarati, cei care fac din profesia lor o arta, cei care au intodeauna ceva de spus.

Toate acestea sunt doar niste ganduri inainte de gala, care poate va vor ajuta sa decideti daca merita sa va luptati pentru premiu. Daca o faceti doar ca sa va incercati fortele si nu aveti de gand sa continuati aceasta splendida aventura, e bine sa renuntati in favoarea celor care sunt cu adevarat hotarati si pasionati, gata de orice sacrificiu.

<> (Maratonul meu, Ioan Chirila)”

"Imi asum responsabilitatea". Un cacat.

2009-10-28T12:26:00.004+02:00

Intram pe ultima suta de metri la teatru cu "O lume pe dos". E nevoie de seriozitate in aceasta perioada mai mult decat oricand. Un spectacol de teatru e un angrenaj ale carui componente trebuie sa se sincronizeze, mai ales pe final. Tensiune. Timing. Probleme de productie.

Regizorul tehnic omite sa comunice ora de repetitii unuia dintre actori. Actorul isi face alt program. O repetitie pretioasa se duce de rapa. Regizorul tehnic e vinovat. "imi pare rau". El nu va plati pentru asta si repetitia pretioasa este pierduta. Putem ramane doar cu speranta ca situatia nu se va mai repeta. Din pacate, in cazul de fata tensiunea a generat o frictiune mai profunda.

Aud in repetate randuri ca lumea "isi asuma responsabilitatea". Cacat. Nu inseamna nimic atata vrema cat responsabilitatea nu inseamna o compensare concreta a unei situatii defavorizante. In Romania toata lumea greseste si isi asuma responsabilitatea. Doar la nivel oral. Guvernul Boc isi asuma responsabilitatea. Pe naiba isi asuma. Ce inseamna asta de fapt? Cum compenseaza guvernul pierderile generate de masurile gresit luate sau inexistente?

Acum toti sunt in campanie electorala si isi asuma lucruri si promit si iar vorbesc despre responsabilitate. De la Basescu la Antonescu este plin de responsabilitate si de respectabilitate. Basescu isi asuma responsabilitatea pentru ce n-a facut, iar Antonescu isi asuma responsabilitatea pentru ce va face. Si daca nu va face iar isi va asuma responsabilitatea. Mi-e pur si simplu scarba de atata demagogie nedisimulata aruncata in ochii unui popor resemnat.

Vin si ridic o intrebare marilor nostri candidati morali: Aveti curaj sa va asumati responsabilitatea pe hartie, cu semnatura, sub forma de contract? Aveti curaj sa puneti la bataie un milion de euro in cazul in care nu va indepliniti concret programul in urmatorii cinci ani? Haideti, ca la cat o sa furati trebuie sa gasiti un milion de euro!!!

Aveti curaj sa va asumati un milion de euro penalizare pentru fie si o singura masura pe care o promiteti si nu o veti indeplini???

Haideti, domnilor candidati, un milion versus programele voastre eficiente de a scoate tara din criza. Aveti curaj sa faceti un contract cu Romania pe un milion de euro?

Va spun eu: nu aveti. Asa ca macar scutiti-ne de acest stereotip verbal al "asumarii responsabilitatii" pentru ca este la fel de periculos ca mitocania, coruptia si celelalte tare care scufunda aceasta tara.

Chirila in licee

2009-10-27T11:32:00.004+02:00

Ma bucur sa va pot anunta ca reiau incepand de joi proiectul pe care l-am demarat la inceputul verii: Chirila in licee.

Ma bucur ca pot sa merg si in cele cinsprezece licee care au mai ramas si sa vorbesc cui vrea sa asculte. Despre ce? Despre cum sa lupti ca sa faci ceea ce iti place in viata.

Proiectul a fost decalat cu vreo doua saptamani din cauza vremurilor mai grele pe care le strabatem, dar iata-ne din nou impreuna.

Si pentru ca am vrut ca din acest demers sa se desprinda ceva concret si sa nu ramanem doar cu vorbele mele, am finalizat si studiul psihologic bazat pe chestionarele completate de elevii celor cinci licee, astfel ca putem vorbi de o mica radiografie psiho-sociala in urma primei parti a campaniei.

Aveti mai jos comunicatul de presa precum si rezultatele studiului efectuat pe primele cinci licee.

P.S.1 Ne vedem joi in Kretzulescu! La 15:30 :)

P.S.2 Programul celorlalte 14 licee va fi publicat in curand aici pe blog desi, in mare, se va comunica direct liceelor participante.

Chirila In Licee

View more presentations from VamaVama.

Chirila se intoarce la scoala
Primul turneu de mentorship al unui lider de generatie continua

In aceasta toamna, Tudor Chirila va relua turneul pe care l-a intiat in luna mai in 5 dintre liceele din Bucuresti. Alaturi de elevi si profesori Tudor “incepe scoala” poposind in 15 alte licee. In cadrul proiectului “Chirila in licee” el le va vorbi elevilor despre cum pot descoperi ce vor sa faca in viata si, mai ales, despre alegerea carierei in cunostinta de cauza.

Aceasta deoarece rechizitele pentru viitor sunt mult mai greu de pregatit decat cele obisnuite. Ce calitati isi vor ascuti? In ce rucsac isi vor purta visele? Dupa ce rigla isi vor masura succesul? Cum vor face in asa fel incat pasta corectoare si guma de sters sa nu le fie necesare?

In cadrul turneului, Tudor isi propune sa-i ajute pe liceeni sa raspunda la toate aceste intrebari. Campania sta sub sloganul “Descopera ce-ti place. Acum!” accentuand ideea ca, inainte de orice, este important sa fii pasionat de ceea ce faci.

Iar pentru a da o finalitate tangibila intalnirilor, acestea sunt dublate de un studiu psihologic care urmareste sa identifice gradul de incredere al elevilor in ei insisi, modelele pe care le admira. Rezultatele studiului efectuat pe elevii primelor 5 licee au dezvaluit ca banii si statutul social au o insemnatate deosebita pentru tineri. Ei sunt in marea lor majoritate oportunisti, au obiective foarte indraznete, dar ar prefera sa sara pasii necesari atingerii lor.

Din acest punct de vedere, s-a dovedit utilitatea dezbaterilor care, desi nu le pot oferi tinerilor raspunsuri definitive, cu siguranta ii provoaca se reflecte mai mult asupra viitorului lor. Rezultatele complete ale studiului care includ comparatii intre liceele participante, dar si intre preadolescenti (14 – 16 ani) si adolescenti (17 – 19 ani) sunt disponibile pe blogul personal al lui Tudor Chirila.

”Chirila in licee” este un proiect despre exercitarea optiunii initiat de Tudor Chirila prin Fundatia artEST si Agentia de Vise, realizat cu sprijinul Primariei Municipiului Bucuresti si al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti.

VAMA @ Pitesti, Piata Vasile Milea

2009-10-25T00:16:00.005+03:00

VAMA @ The Note, Timisoara

2009-10-24T05:15:00.005+03:00

Credite foto: Lucian Leucea

I love this life

2009-10-23T09:11:00.003+03:00

Joi ma duc la teatru la ora zece, dupa o noapte in care am dormit putin. Repet pana la ora 14. Fug sa mananc. Vine Cosmin si ma ia. Mergem spre aeroport. E ora 15, avionul decoleaza la 17:20. E timp. Asta daca nu se sparge o teava la Baneasa. Record: 600 de metri intr-o ora jumate. Sa nu deviem. Ajung la avion. Ajung la Cluj. 18:40. Fug la hotel. Nu pot dormi. Interviu la 20:20. Fur doua ore de somn, totusi. Incalzire. Concert la 00:30. Este 2: 30 cand ies de pe scena si 3:20 cand intru in camera. Ma trezesc la 5:45. E vineri. E acum. Urmeaza sa aterizez la Buc la 7:45. Repetitie la teatru la ora 12:00, apoi avion catre Timisoara la 17:40. Probe de sunet la 20:00. Cantare la Timisoara 23:00 The Note. Avion a doua zi la 6:00. Repetitie la teatru la ora 12:00. Cantare la Pitesti la 19:30. Nunta bunului meu prieten Beiu la Bucuresti 1:00.

Ce-mi vine in minte? Rafalele de aer rece de la scara avionului, mainile celor o mie de oameni din Obsession care pareau aripi de porumbei luandu-si zborul intr-o piata mare, o stewardesa amabila care-mi ofera suc de rosii, cartela de la hotel, liftul, tricourile ude, nu mai am aer la Dumnezeu nu apare la stiri, fete fericite in public, sunt o papusa de carpa la final, sunt un globe trotter, sunt pe pilot automat, dar jur ca-mi place fiecare secunda din goana asta nebuneasca si sunt fericit ca nu trebuie sa merg la birou, zi de zi, sa am ceasca mea de cafea personalizata, un wallpaper cu vreo statiune exotica, sase birouri intr-o incapere mica, povestile de zi cu zi si tigara de pe hol din 50 in 50 de minute. Nu, nu e aroganta, pur si simplu asta nu e pentru mine, pentru mine e tristetea diminetilor ca s-a terminat si speranta unui de-a pururi nou inceput. I love this life. My life. Timisoara, sunt varza, dar ne vedem diseara cu zambetul pe buze.

VAMA @ Obsession, Cluj

2009-10-23T08:08:00.007+03:00

Credite foto: Roland Vezeteu

Zambetul din Cluj

2009-10-23T03:11:00.001+03:00

A fost frumos la Cluj. Mult prea frumos. Pentru ca sunt zile grele, social vorbind, n-ai cum sa nu fii afectat de framantarile din tara asta haituita. Si atunci ai nevoie de momente ca in noaptea asta de la Cluj, cand o mie de oameni te privesc ZAMBIND. Da, cata nevoie ai de zambetul asta, sa ingheti momentul in timp si sa te trezesti peste o vesnicie cand lucrurile vor fi fost asezate in matca lor. Un ZAMBET cat o mie de terapii, aseara la Cluj, de la un public cald. Usor, usor Bucurestiul mi se pare din ce in ce mai putin acasa... si uite asa, ca intr-o relatie care moare, orasul asta ne da afara, ne alunga, se intampla firesc, fara eforturi, ne simtim marginalizati, alungati catre alte zari unde lumea mai ZAMBESTE.
Multumim Cluj, Timisoara ne vedem in seara asta :)

Dragulescu, hienele si copiii nostri

2009-10-21T17:09:00.002+03:00

Poate ca Marian Dragulescu nu este un tata extraordinar. Si poate ca nici un sot bun nu a fost. La fel cum poate ca Roman Polanski e vinovat de coruperea acelei minore acum patruzeci de ani.

Despre Marian Dragulescu am aflat de mai multi ani, din faptele lui sportive. L-am admirat intotdeauna pentru executiile aproape imposibile si i-am invidiat harta de muschi care se contorsionau la fiecare aterizare. Parea ca pe unii dintre muschi ii are numai el, printr-un pact secret cu zeii sportului. Pentru noi, spectatorii, Marian Dragulescu este un ideal de neatins, demn de toata admiratia noastra.

Driblingurile lui Maradona, zborurile Nadiei, tehnica incredibila a lui Thorpe pe care copiii o studiaza cu incetinitorul ca sa vada in ce fel intra in apa mainile astfel incat reuseste sa castige distanta aia hotaratoare, aroganta lui Bubka sfidand stachetele si executiile dupa desene desprinse parca dintr-un joc Play Station, toate astea ne fac sa privim in sus cu bucurie si speranta. Si, de ce nu, ne fac sa ne gandim la propriile noastre recorduri, pe terenurile vietii fiecaruia dintre noi.

Dar nu, lucrurile nu puteau sa ramana asa. De ce sa aiba oamenii repere ideale?

Cat de mizerabil poate fi un demers jurnalistic ca acela al tabloidelor care au minimalizat si redirectionat povestea celor doua medalii consecutive ale lui Dragulescu? Am citit trei mizerabile astfel de foi. Nicio felicitare, nici urma de multumire sau de apreciere pentru un sportiv care repozitioneaza Romania pe harta gimnasticii, fie si pentru cateva saptamani. O singura intrebare s-a ridicat in mintea acestor hiene insetate de tiraj fara scrupule. Oare Marian o sa-i dea sotiei ceva din premiul de douazeci de mii de euro in vederea pensiei alimentare?

De altfel intrebarea era articulata tendentios, intr-o sintaxa menita sa alimenteze un posibil conflict. Cat de abject poti sa fii incat sa nu lasi omului nici macar cateva clipe de ragaz ca sa se bucure de un succes muncit cu sacrificii numai de el stiute?

Cati dintre voi, neterminatii din redactiile tabloidelor, ati asistat vreodata la un antrenament de gimnastica?
Cati dintre voi ati fost vreodata in fata unei secunde in care toata presiunea unei arene zace pe umerii tai si singurul tau scop este sa-ti stergi din fata locului imaginar unde se aduna gandurile orice urma de informatie care ar putea sa-ti intrerupa saltul sau fuga sau executia?
Ce fel de roboti credeti ca sunt acesti oameni ca sa nu fie afectati de mizeriile pe care ALEGETI sa le scrieti despre ei?

Stati linistiti, vitelor, ca stiu raspunsul vostru: - Ce, eu l-am pus sa fie persoana publica? Trebuie sa-si asume asta!
Un raspuns cinic, la fel ca si fituicile pe care le vindeti. Asumare? La sase ani, cand s-a apucat de sport, i-ati trimis voi vreo scrisoare in care-l atentionati ca o s-ajunga celebru si ca in ochii vostri mizerabili n-o sa mai conteze decat ca si-a batut nevasta sau a fost un tata rau?

Voi l-ati facut celebru? Voi sau munca aia sisifica de care habar nu aveti nimic? Oare toti sportivii romani care urmeaza sa se nasca trebuie sa-si asume existenta unor hiene ca voi ale caror scursuri le vor incetosa gandurile in momentele de maxima concentrare sau dupa cele mai muncite victorii?
Era greu sa reflectati victoria acestui om inainte de toate?
Nu mai vindeati ziarul daca v-ati fi apucat de pensia lui alimentara a doua zi? Se racea cadavrul si nu v-ar mai fi priit sa va infruptati din el?

Ce ar trebui sa invete copiii care se apuca de sport si gasesc fituicile voastre mizerabile pe masutele bunicilor adormiti? Ar trebui sa inteleaga ca un sportiv este un om care are de platit pensie alimentara? Sau ca e un tata rau? Sa va fie rusine!!!

Ce-o sa le spuneti copiilor vostri seara cand va intreaba: -Tati, cum a fost azi la serviciu? – A fost bine, tati. Un nene a facut un lucru foarte important, dar noi am avut grija sa nu mai fie asa important. – Cum, tati? Vezi tu, fiule, toti oamenii fac lucruri rele si cateodata fac niste fapte extraordinare. Eh, atunci cand fac ei faptele alea extraordinare, trebuie sa le amintesti celorlalti de lucrurile alea rele. – Dar de ce, tati? Pentru ca oamenii sunt fericiti cand vad ca si eroii lor sunt rai si fac fapte rele – Ce e aia un erou, tati? - Un fraier, fiule, un fraier. – Mersi, tati!

Copiilor care citesc acest blog am sa le spun asa:

Exista Oameni Mari care fac lucruri Mari. Despre faptele astea Mari exista alti oameni care scriu si le transforma in Legende. Acei oameni care ii ajuta pe oamenii Mari sa devina Legende se numesc Jurnalisti.
Exista insa si niste oameni mici, rai si ticalosi, care se ascund sub numele de jurnalisti. Oamenii astia mici se ocupa cu faptele mici ale Oamenilor Mari si vor sa le darame Legenda. Voi, copii, trebuie sa intelegeti ca toti oamenii fac fapte rele, fapte mici. Dar numai unii dintre oameni fac fapte Mari. Voi trebuie sa va uitati dupa faptele Mari si astfel poate veti ajunge si voi Oameni Mari.

P.S. Inca ceva, copii. Ziarele in care oamenii mici care isi spun “jurnalisti” scriu despre faptele mici ale Oamenilor cu Adevarat Mari se numesc tabloide.

Antonescu si Geoana s-au trezit din greseala

2009-10-19T18:45:00.002+03:00

Am spus intr-un post anterior ca uniti impotriva lui Basescu, nominalizand un candidat unic la sefia guvernului (pe Johannis) Antonescu si Geoana isi pierd forta de comunicare individuala si si-o dilueaza in unitatea gestului comun.

Se pare ca Geoana a realizat primul acest lucru si a inceput sa-l taxeze pe Antonescu, acuzandu-l ca se foloseste de imaginea lui Johannis pentru a castiga puncte in campanie. Era previzibil.

Nu trebuie sa fii subtil analist politic in Romania ca sa sesizezi miscari "strategice" superficiale si vulgare.

VAMA @ Jazz&Blues Club, Targu-Mures

2009-10-19T10:42:00.006+03:00

Credite foto: Vlad Pop Tamas si Alexandra Dascal

SMS pentru o viata

2009-10-19T09:46:00.003+03:00

Trimite un SMS la 890 si doneaza 2 euro pentru tratamentul lui Razvan Zainescu, un tanar de 32 de ani diagnosticat cu Encefalopatie Hipoxo-ischemica. Pentru ca nu mai exista resursele financiare necesare continuarii tratamentului lui Razvan, mama si sotia sa au inceput o campanie de strangere de fonduri in care va rog sa va implicati. Fiecare gest, SMS, donatie, email, idee conteaza ENORM. Va rog sa cititi povestea lui Razvan si sa va uitati la fotografii - www.razvan-zainescu.eu

A plecat dintre noi Ion Cojar

2009-10-19T08:08:00.002+03:00

A plecat dintre noi Ion Cojar. Regizor si profesor pentru generatii de actori si studenti. Un teoretician desavarsit care si-a lasat amprenta pe variile personalitati care i-au trecut prin mana.

E o zi trista pentru ca ne pierdem profesorii si o data cu ei reperele. Vor lipsi din UNATC vorbele lui Ion Cojar pentru multi adesea plictisitoare, dar atat de importante in formarea subconstientului actorului. Nu i-am fost student, dar mi-as fi dorit sa-i fiu, fie si pentru un semestru.

La revedere, domnule regizor si profesor. Actorii va saluta, oriunde v-ati afla. Si stim, cu adevarat, este important procesul, nu succesul. Multi uita asta, domnule profesor. Sunt insa multi care nu vor uita si nu Va vor uita.

Dumnezeu sa va odihneasca!

Stiu

2009-10-17T00:59:00.001+03:00

Si atunci bufonul mi-a spus...

"Am gasit. Stiu. Secretul este sa iubesti un om pentru tot ce nu iti poate oferi. De-abia atunci nu te vei iubi pe tine in el. De-abia atunci el nu-ti va fi oglinda si vei privi cu adevarat in sufletul lui. Da, sunt neputincios, caci niciodata n-am stiut sa sparg oglinzi. Mi-a fost teama c-am sa ma omor."

Sahul lui Basescu.

2009-10-16T09:08:00.001+03:00

Traian Basescu a punctat decisiv in ultimele zile. Reusind sa coaguleze partidele impotriva lui, el castiga de doua ori. O data, prin minimalizarea personalitatilor lui Geoana si Antonescu. Cei doi fiind uniti in incercarea de a-l numi pe Johannis prim-ministru, isi diminueaza forta de comunicare individuala, indispensabila inainte de cursa pentru prezidentiale.

Continuand cu un vot negativ in Parlament, Traian Basescu va deveni elementul pozitiv, caci el si-a facut datoria numind un premier independent (vointa coalitiei) in schimb, coalitia ad-hoc va da dovada de iresponsbilitate acordand votul impotriva numirii noului premier cand se stie ca evaluarea Romaniei de catre FMI nu se va face fara un guvern. Prin urmare, Traian Basescu va fi cel care lupta pentru iesirea din criza politica. Doua mutari de sah foarte bune. Tacerea lui Oprescu este foarte interesanta, zilele astea.

In sfarsit, o a treia mutare, de data asta nu atat de rafinata, dar eficienta in ochii unui electorat needucat, este telefonul presedintelui catre Johannis, inainte de numirea noului premier. Este evident doar o mutare de PR drept pentru care nu o incadrez la capitolul sah politic, desi aparent vine sa vorbeasca despre fair-play si onestitate. Dincolo de mizeria morala si lipsa de responsabilitate in care se zbenguie politicienii nostri, jocul devine interesant.

O lume pe dos. O baba psihopata.

2009-10-15T11:33:00.001+03:00

Voie buna la repetitii azi. Suntem trei. Eu, Meda Victor (o actrita pe care am sa v-o prezint mai pe larg) si Iarina Demian. Plus Doru Dragoi, asistentul nostru de regie. Am ridicat aproape toate cele trei piese in picioare. Asta inseamna ca schita de miscare e creionata. Iarina joaca o baba psihopata. Face niste treceri excelente. Radem mult, uitand de tragedia acestui personaj insingurat. Asa e si in viata. Hohotele de ras acopera adeseori tragediile ambulante. Personaje comice cu destine tragice. Dar teatrul e viata, nu? Intrebarea e retorica, nu va lansati in consideratii filosofice exagerate. Mi-e destul de clar ca toata lumea se pricepe la absolut orice, prin urmare va cred pe cuvant. Va tin la curent.