De multe ori m-am intrebat cum reusesc scriitorii sa treazeasca emotii asa de puternice in cititori ? Ce face o carte sa ajunga un bestseller ? Raspunsul este simplu. Totul pleaca de la imaginatia autorului. Dupa ce am citit multe carti am ajuns la o concluzie socanta: este mult mai usor sa il faci pe cititor sa planga decat sa rada.

I-am citit pe clasici si desi personajele erau foarte bine conturate si povestea era una puternica la sfarsitul cartii parca imi lasa un gust amar. Uneori ma enervam de incapacitatea personajelor de a gandi rational sau de a evolua.

Fiind revoltat de genul de carti care imi starneau cel mult compasiune pentru personajul principal m-am orientat catre genul SF. Pentru o perioada mi s-a parut foarte interesant cum unii autori creeaza lumi noi bazate pe legi diferite unde imaginatia este singura limita a povestii.

Dar dupa ce citisem vreo 30 de carti Star Wars si tot ce era la moda, de la Harry Potter pana la Eragon, m-am saturat si de acest gen. Vroiam ceva real dar care sa fie palpitant. Imi doream ca conturul dintre bine si rau sa fie difuz iar cand citesc sa mi se zburleasca parul pe mine. Atunci l-am gasit pe Dan Brown…

Catile lui contin cateva elemente diferite care te atrag imediat:

-toate locatiile si datele istorice sunt foarte bine documentate astfel incat autorul nu are nevoie sa inventeze diverse elemente pentru a da autenticitate povestii

-personajele sunt inger si demon in acelasi timp si niciodata nu poti sa fi sigur de intentile lor (camerlengo)

-exista multe jocuri de cuvinte si interpretari simbolistice care te uimesc (cadavrul lui Jacques Saunière)

-actiunea este foarte dinamica si nu te poti plictisi nici pentru o clipa

-sunt multe intorsaturi de situatie

-organizatiile secrete si misterul domina cartea

Recunosc ca pentru un critic literar sau pentru o persoana care isi doreste sa citeasca niste povesti profunde aceste elemente par lipsite de importanta, dar cel putin din punctul meu de vedere aceste carti ofera un aer proaspat fata de cartile ce contin pasaje descriptive kilometrice…

PS Cea mai vanduta carte a fost Biblia care o fost tiparita in peste 1 miliard de exemplare.

No related posts.

-Inghite in gol si te vei simti mai bine! imi zise mama dar amandoi stiam ca acest lucru este doar o minciuna.

Primele dati cand am zburat cu avionul a fost o adevarata placere. Adrenalina de la decolare ma facea sa ma simt ca intr-un “montagnes russes”, fiind urmata de o priveleste minutata ca in final avionul sa para suspendat in aer deasupra unei paturi pufoase in care iti veneai sa te arunci.

Ma uitam la norii singuratici si imi imaginam ca reprezinta animale, locuri sau chiar oameni. Oricat de urata ar fi fost vremea, deasupra norilor era intotdeauna soare iar daca zburam noaptea ma uitam la cerul instelat si imi puneam intrebari legate de univers.

Atunci cand eram mic imi doream sa fiu un vultur dar cred ca acum ma voi multimi sa ma dau cu parapanta sau poate chiar sa fac parasutism.

Acum nu ma puteam gandi la nimic din toate aceste lucruri. Inghiteam in gol incontinu si ajunsese sa ma doara falca de cat am cascat. Deasemenea mestecam guma si ma rugam la Dumnezeu ca durerea sa se opreasca. Stiam ca in curand voi ajunge la punctul in care imi vor lacrima ochii. Pasagerii de pe randul celalalt se uitau dubios la mine crezand ca sunt posedat iar o stewardesa vazand ca ma comport ciudat m-a intrebat:

-Va pot ajuta cu ceva?

-Doar daca rugati pilotul sa urce mai lin sau sa mentina altitudinea actuala…am zis prin dinti si in soapta

-Ma scuzati?

-O ceasca de ceai fierbinte va rog!

-Imediat ce avionul va ajunge altitudinea de croaziere. Va mai dura doar inca 5 minute.

Punctul in care aveam sa cedez durerii si sa plang ca o fetita se apropia cu repeziciune. Deoadata o idee salvatoare prinse contur. Era disperata dar era singura posibilitate. Am inchis ochii, m-am tinut de nas si am suflat cat de tare am putut. Pentru o secunda am crezut ca imi ies ochii din orbita ca apoi sa aud un zgomot ciudat iesind din urechi.

-Incredibil! Suntem intr-un loc inchis iar unii trag parturi fara nici o rusine.

-Nu iti face grija iubito. Am vazut la Discovery cum recicleaza aerul in cabina avionului.

-Mami hai sa deschidem geamul.

-Nu fi prost Ionel. Nu vezi ca nu are balamale.

-De ce nu are balamale?

-Ca copii curiosi ca tine sa nu se aplece pe fereastra si sa cada.

Eram prea fericit ca scapasem de durere si le-am iertat ignoranta, zambid putin, pentru ca imi aminteau de serialul “Fermier caut nevasta”.

La prima escala a trebuit sa ne scotem pasapoartele si sa zambim frumos la persoanele inarmate ce pareau cam stresate. Probabil arabii s-au uitat pe youtube si au vazut de ce sunt in stare romanii. Daca unul se ia la bataie toti il urmeaza…

Cele doua piti stateau la alt rand si imi aruncau ochiade triste. Imi si imaginez o discutie intre ele:

-Era asa de dragut…

-Fata mai bine gandeste-te cine ne va cumpara zorzoane si ne va scoate in oras ?

Dupa multe lacrimi de crocodil…

-Poate niste arabi ne vom cumpara aur. Meritam, mai ales ca se asorteaza cu parul nostru.

-Fato, esti proasta! Am vazut la Animale Planet ca in Iordania ne asteapta doar camile.

-Dar de cand esti asa de cultivata? Cand te-ai uitat?

-In pauza de la OTV… Btw au gasit-o pe Elodia la Petra.

-Adica unden ne ducem noi?

-Nu. La matusa ei Petra. Ti-am zis eu ca esti proasta. N-ai pic de cultura generala.

Starea mea de veselie mi-a fost intrerupta de o imagine destul de stranie. Fata misterioasa in verde se tinea de bratul unui barbat mai in varsta decat ea. Barbatul purta o verigheta si parea ca este destul de apropiat cu ea. Asteptam sa apara sotia dar pareau ca cei doi sunt singuri. Am inceput sa ma gandesc cum au ajuns sa fie impreuna dar m-am oprit brusc. Ce drept aveam eu sa judec iubirea, mai ales eu din toate persoanele, care aveam o iubita cu 13 ani mai mare decat mine ?

Desi vroiam sa uit acest amanunt, toata lumea isi dorea sa imi amintesca acest lucru. De ce nu puteau intelege ca iubirea dintre noi este pura ? Ca sufletul nu are varsta ? Ma luptau cu toti ca un spartan dar scutul imi atarna greu… Cand vor intelege?

-CAND?

- Cand ce? imi raspunsese ghidul putin nedumerit de intonatia mea

-Err…Cand ajungem in Amman?

-In cateva minute va veni autocarul sa ne ia si vom ajunge pe la 6 30.

Mama a fost prima la usa autocarului si a reusit sa ocupe cele mai bune locuri, adica si locul lui Rasem. Ghidul a fost de treaba si ne-a lasat sa stam in fata fara sa stie ca acesta era un semn a lucurilor ce urmau sa i se intample.

Am ajuns franti de oboseala la un hotel de 3 stele unde am fost intampinati cu suc de portocale. Pentru cateva secunde am crezut ca hotelul este unul care isi respecta clientii si merita pe deplin cele 3 stele… Dar am fost trezit la realitate de gustul oribil al unui suc de portocale in care nu era nici macar un strop de portocala.

Camerele erau spatioase si aveau si un aragaz desi acesta facilitate mi s-a parut inutila la acel moment. Am deschis televizorul ca sa iau pulsul natiunii. Tot felul de indivizi ciudati vocifereau iar pe posturile de muzica puteam sa jur ca aud manele si desi nu intelegeam limba intuiam ce spun: “Habibi prietenilor si moarte camilelor dusmanilor mei.

Intre timp aerul conditionat facea un zgomot infernal dar macar isi facea treaba. Inainte sa ma culc m-am dus la baie sa ma spal pe dinti si vazandu-ma in oglinda m-am hotarat sa ma si rad. Recent inlocuisem lama si stiam ca orice miscare putin gresita va rezulta intr-o taietura.

-Stiu ca esti obosit dar concentreaza-te! ma autosugestionam in timp ce apropiam lama incet de fata.

-Auuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!

Imi curgea sange si ma ustura locul in care lama lasase 3 santuri. Ma barbieram deja de 3 ani si trecusem de faza in care sa fiu neindemanatic. Acest acident se produsese deoarece cazuse curentul in tot hotelul si alarma care era pusa in baie ma speriare. Se parea ca instalatia nu rezista la atatea aparate de aer conditionat si se arsese siguranta.

In camera inca mai era destul de frig asa ca i-am gasit o utilitate aragazului. Visurile in care ma aruncam intr-o piscina erau de domeniul fantasticului atunci cand am realizat ca curge doar apa rece la dusuri.

In acea seara am visat-o pe fata ce era imbracata in verde. Ea se bucura de soare si de viata…

Mi-ar fi placut sa fiu fara nici o grija ca ea dar simpla ei prezenta in vis imi crea o stare de neliniste…

Related posts:

1. Destinul – Ep.1 – Plecarea

Cum gandeste un baiat?

http://www.youtube.com/watch?v=d7hzcLZ7uRc

Diferenta intre barbati si femei atunci cand fac dragoste?

Dar care este diferenta in general?

Cum se spala o fata si cum se spala un baiat?

Alte videouri haioase(Collage Humor):

Primul sarut…
http://www.youtube.com/watch?v=u2nuFRmtBIo

Hand – Vagina
http://www.youtube.com/watch?v=pQtKnDGhxmk

De ce fetele nu trag parturi?
http://www.youtube.com/watch?v=GxxsP7VWVN8

Minesweeper – The Movie
http://www.youtube.com/watch?v=LHY8NKj3RKs

Pacaleala
http://www.youtube.com/watch?v=bI7AUgp5fPI

Ce se intampla in baia caminului?
http://www.youtube.com/watch?v=07GXQ-SP14E

N00b Boyfriend
http://www.youtube.com/watch?v=JVfVqfIN8_c

Un test pentru retardati
http://www.youtube.com/watch?v=yc86ZXFsriM

Iluzie optica
http://www.youtube.com/watch?v=a91eiu_eer4

Cum cumpara un tip prezervative?
http://www.youtube.com/watch?v=40npOyt_qBA

De ce sa inveti sa canti la chitara?
http://www.youtube.com/watch?v=F5QCs3PnQBc
http://www.youtube.com/watch?v=Q0Frja3_q3E&NR=1

Adam&Eve
http://www.youtube.com/watch?v=ZHZsleyKons

Just LOL
http://www.youtube.com/watch?v=FtPb8g8Jl6I

Anti Smoking Extreme Ad
http://www.youtube.com/watch?v=XFR07vsnWjA

Let’s Talk About Sext
http://www.youtube.com/watch?v=ojzTFmr2ihw&feature=fvsr

No related posts.

Locatie si primire 8.5/10

Baghdadul era deja prea banal pentru Alibaba si auzind ca sunt peste 40 de politicieni in Romania s-a gandit sa isi deschida restaurantul chiar in Bucuresti pe soseaua Mihai Bravu 213 in zona de la Piata Muncii. Mi-am facut rezervare din timp pentru ora 16:00 (intre mese) si mi s-a parut incredibil sa il gasesc plin. Am venit cu 15 minute mai devreme si am fost rugat sa astept. Prima impresie a o fost una mixta pentru ca parea cam inghesuit dar interesant.

Il recomand mai mult in anotimpurile reci sau in zilele ploioase pentru ca exista alternative unde poti servi masa intr-o gradina.

Decorul si atmosfera 8.5/10

Decorul este frumos realizat fiind pus accentul pe detaliu, de la fresce infatisand scene din legenda lui Ali Baba pana la cutia argintie si bolul de unde iti poti lua bucatele de zahar. Totusi iti dai seama din start ca acesta nu doreste sa fie un loc pretentios. Interiorul desi este plin de culoare pare sa fie cam ieftin(ca sa nu zic kitchios). Este multa voie buna dar acest lucru il face sa fie destul de zgomotos.

Servirea 8/10

Chelneritele sunt imbracate in haine traditionale si sunt amabile dar micile detalii cum ar fi sa iti toarne in pahar cand se goleste, sa iti ofere niste sfaturi culinare atunci cand esti indecis si sa te intrebe la sfarsit daca ti-a placut mancarea au lipsit cu desavarsire. Mancarea ne-a adus-o rapid dar felurile principale au venit doar la cinci minute dupa antreuri. Acest lucru m-a deranjat pentru ca ni s-a racit mancarea si masa devenise prea aglomerata. Pe de alta parte am fost si la restaurante de lux unde mi s-a varsat bautura sau in care erai obligat sa mananci niste atreuri reci si scumpe ca sa te bucuri de spectacol – Jaristea.

Mancarea 9/10

Meniul este divers continand specialitati din bucatariile persane, libaneze si turcesti – o varietate de aperitive, salate, dulciuri, preparate din legume, carne. Vinete gatite in fel si chip, homus, bame, naut, linte, nuci, orez, mirodenii, sosuri incitante, carnuri suculente. Va sfatuiesc sa nu incercati iaurtul ayan in caz ca nu ati scapat din greseala o lingurita de sare intr-un iaurt care nu l-ati aruncat la gunoi. Oricat de mult m-am straduit sa il beau era pur si simplu mult prea sarat.

La capitolul bautura nu stau prea bine. Mi-ar fi placut sa beau un cocktail de fructe, un ceai aromat sau macar simpla limonada (naturala) dar se pare ca nu am avut noroc. Aveau un singur tip de ceai dar mi-au zis ca este mai puternic decat o cafea si nu am mai vrut sa fac experimente. In plus nu se beau bauturi alcolice (ceea ce pe mine m-a incantat).

Nu mi-au placut lipiile care erau reci si doar cea mare era cu susan. Mi-ar fi placut sa gust unele pufoase cu aroma de usturoi ca la Taj.

Cei care doresc un gratar de vita sau de pui, frigarui sau kebab isi pot alege dintr-un frigider expus la vedere bucatile de carne pe care sa le prepare pe loc bucatarii restaurantului. Mai exista si un fel de bufet suedez dar nimeni nu parea sa se arunce asupra lui.

Ca si antreu va recomand homus beiruty sau pasta picanta de susan urmat de o specializate din carne de pui in sos acrisor iar ca totul sa fie excelent trebuie neaparat sa incercati desertul “O noapte la Alibaba”(crema de lapte cu miere, fistic si banane avand pe margine felii de pepene galben). Mancarea este punctele forte al restaurantului.

Preturile 9.5/10

Toata lumea il lauda ca are preturi foarte mici si pe buna dreptate. Cu banii cu care te duci la El Emir la Marriot poti sa iesi de trei ori la Alibaba. In medie un antreu costa 12 lei, un fel principal 15 lei (gratarul 22 lei), desertul 12 lei si o cafea 6 lei. Astfel chiar daca treci prin toate felurile de mancare nota de plata pe persoana va fi sub 50 de lei. Meniul complet cu preturi il gasiti AICI.

Impresie generala 9/10

Faptul ca am revenit la restaurant este dovada ca pe mine m-a cucerit. Este mereu plin pentru ca are un raport calitate-pret foarte bun. Este un loc ideal sa iesi intr-o zi in care ai chef sa mananci ceva bun dar nu il recomand ca si loc de sarbatorire a unui eveniment important sau ca locatie pentru o intalnire de afaceri.

Iar daca doresti sa fumezi si o narghilea la 30 de metri distanta s-a deschis Shisha Cafe, unde poti comanda mancare din bucataria de la Ali Baba.

Nota finala 8,75

Contact:

Sos. Mihai Bravu, Nr.213
Piata Muncii, Bucuresti

Program

Luni – Vineri: 10.00 – 24.00

Sambata: 11.00 – 24.00

Duminica: 11.00 – 24.00

Ce zic si altii:

http://www.funromtour.ro/sport_fun_clienti_admin_126_fun/restaurant_oriental_ali_baba.htm

http://metropotam.ro/Unde-iesim/2009/02/art7046389566-Restaurant-Ali-Baba-o-incursiune-in-gastronomia-orientala/

http://www.goingout.ro/restaurant-ali-baba/

http://www.cenusadetrandafir.ro/restaurant-ali-baba

http://www.reteteleluiradu.ro/2009/12/02/bun-si-ieftin/

No related posts.

- Aoleu! Plutesc în aer ?!?

Schiurile mele se agățaseră într-o rădăcină iar eu mă apropiam cu repeziciune de pământ. Impactul mi-a trosnit toate oasele deși nu am simțit nici o durere, în timp ce corpul meu a înaintat până ce s-a oprit. În fața mea era Mădălina. M-am uitat în ochii ei și tot ce am putut să văd era imaginea avalanșei care urma să mă acopere.

Totul s-a întunecat în fața mea. Un frig mă cutreiera în tot corpul. Înghețam și senzația devenea din ce in ce mai reală și mai rece…

-Scularea! Trebuie să ne grăbim să prindem avionul!

-Vreau să mai dorm. De ce este așa de frig? Am întrebat-o  pe mama în timp ce mă înveleam și mai bine ca să nu dârdâi.

-La ora 5 avem avionul și suntem deja în întarziere! Am lăsat geamul deschis ca să se aerisească și să te trezești.

Înainte să plecăm mi-am verificat din nou bagajul. Mi-am dat seama imediat că am uitat să pun, poate unul dintre cele mai importante articole de îmbrăcăminte – slipul.

-Iordania pregătește-te că venim!

Plecasem cu mașina si mă uitam pe geam. In fundal cânta o melodie dar nu puteam să deslușesc versurile, aveam mintea în altă parte. Mă gândeam la Mădălina… Oare ce făcea în acel moment? Ultima discuție ne făcuse să plângem iar acum ne petreceam revelionul separat. Deși  eram împreuna de mult timp, începusem să ne purtăm ca niște străini. Relatia noastră putea să aibă decât un singur deznodământ. O lacrimă începuse să mi se prelingă pe obraz.

La aeroport am văzut care urmau să fie persoanele cu care îmi voi petrece revelionul. Mulți erau nerăbdători și se purtau destul de copilărește. Părea că nu aveau nici o grijă dar chelia îi trăda iar firele argintii devineseră expresia stresului la care erau supuși zilnic. Mi-am amintit atunci că si eu am un fir de păr alb. Îl descoperisem după ce am intrat la facultate.

M-am uitat pe fereastră și am văzut avionul cu care urma să zburăm. Era un model mai vechi de Airbus dar destul de mare, mândria flotei Tarom. Oare câți ani urmau să treacă până când un Airbus A380 va face curse regulate din sau către București? Ultimele zboruri mă lăsaseră cu o traumă care era ascunsă în cel mai întunecat colt al minții dar care urma să iasă la lumină. Nu îmi era frică că avionul se va prabuși dar puteam simți creșterea presiunii în cabină. Întăi mi se înfundau urechile, pe urmă începea să mă doară fruntea, ca în final să simt că îmi vor ieși ochii din orbite. Oricât aș fi inghițit în gol, dacă eram răcit, cu greu reușeam să îmi eliberez din presiune.

Asteptând să inceapă îmbarcarea, o siluetă mi-a atras atenția. Era o pată de culoare, verde mai exact, într-o masă de gri si negru… O fată cu chipul inocent și privirea puțin visătoare stătea in celălalt colt al sălii. Privirea noastră s-a întâlnit iar ochii ei, de culoarea lemnului de nuc, mi-au amintit de vacanțele petrecute în Câmpulung Moldovenesc. Imaginea ei se transformă incet în grădina bunicului.

Vremurile în care eram fericit doar că mă urcam în copaci si credeam că sunt la bordul navei Enterprise păreau așa de îndepărtate. Mă gândesc acum că găinile ce le cocoțasem în copac și mă ajutau să descoper universul erau doar niște biete animale care se uitau întrebător la mine și priveau cu groaza distanța pâna jos. Pe doua dintre ele le-am iubit foarte mult: Tăntalică (cocoșul) și Pipița(găina). La sfârșitul verii a trebuit să le dau unor rude pentru că nu puteam să mă întorc cu ele în București. Mi-au promis că vor avea grijă de ele dar am fost naiv și i-am crezut. În următoarea vară am aflat, de la alte rude că a ieșit o mâncare foarte gustoasă din cocoșul si găina mea.

-Mi-au mâncat prietenii! Îi urăsc! Țipam printre bocete la bunica în timp ce încerca să mă convingă să le facem o vizită pentru că sunt rudele noastre și că îmi dau voie să îmi aleg mai mulți pui de găină.

Contemplarea mea s-a sfârșit brusc fiind întreruptă de două voci ascuțite.

-Bună, m-au salutat două fete în timp ce chicoteau.

-Bună …le răspund eu mai timid încercând să îmi dau seama motivul acelor zâmbete cu subînteles.

Oare m-au prins că mă holbam la fata în verde său din grabă și întuneric îmi luasem pulovărul pe dos?

După câteva schimburi de replici una a simțit nevoia să se mândrescă cu cunoștințele ei…

-Ai auzit că în Iordania este ilegală vânzarea de băutirolor alcolice? Noi ne-am luat provizii de acasă. Cinci sticle de vin, trei de votca si două de Garone.

-Dar unde este sucul de portocale roșii?le intreb eu ironic.

-Vai fată, știam că am uitat ceva. Sper să găsim acolo.

-Și nu ați depăsit greutatea admisă pentru bagaje?

-Păi ne-am luat două la bagaje de mănă, îmi răspunde una, parcă jignită că nu mi-am dat seama.

Atunci am observat că gențile lor de mână păreau cam umflate.

-Frumos…

M-am considerat norocos că am o iubită ca Mădălina. Nu îmi puteam imagina viața lânga astfel de fete superficiale ce îsi doreau să ajungă piți celebre. Primul an al relației noastre a fost magic dar în ultimul timp nu ne mai puteam bucura la fel de mult de prezența celuilalt. Până și momentele intime se reduseseră drastic…

-Garofițo, simt că te pierd! Vino la mine!

Dar Garofița era la 2500 km distanță, într-o stațiune în Alpi, servind o ciocolată caldă și punându-și aceeași întrebare:

-Oare între noi ce s-a întâmplat?

Ne-am întâlnit între timp cu ghidul nostru. Îl chema Rasem iar numele i se potrivea de minune fiind chiar ras în cap. Ne-a povestit că o parte din grup avea se va separa în doua la prima escală pentru că se organizaseră doua excursii diferite.

Atunci m-am întrebat dacă voi scăpa de cele doua piți si oare ce se va întâmpla cu fata misterioasă îmbrăcată în verde? Voi rezista durerii presiunii avionului și nu în ultimul rând, ce am vizitat în Iordania încât am rămas așa de profund impresionat?

Toate aceste întrebări vor fi răspunse în următorul episod.

Related posts:

1. Destinul – Ep.2 – Calatoria