Viata intre pamant si cer

De Craciun

noreply@blogger.com (mihaela) — Mon, 26 Dec 2011 13:23:00 +0000

Pentru cititorii mei: va multumesc ca sunteti langa mine si va urez sa aveti frumoase zile de sarbatoare si sa va tihneasca Craciunul! Sanatate maxima!

scurta vacanta de vara - toamna

noreply@blogger.com (mihaela) — Wed, 12 Oct 2011 07:51:00 +0000

bine v-am regasit dragii mei, sper ca ati avut parte de zile frumoase de vacanta; pun cateva poze, sa ne amintim de bucuria vacantei la marea noastra;

in Vama Veche drumul principal spre mare a fost betonat

unii incearca sa faca bani din mentinerea curateniei

Vama e superba si ziua

si noaptea

la Club Dor gradina e un mic paradis

si sederea e foarte placuta, mai ales la inceput de septembrie cald ca cel de anul acesta

am fost fericiti in Vama, ca in fiecare an

va astept cu drag sa impartasim si impresiile voastre din vacanta

vreau o tara fara droguri

noreply@blogger.com (mihaela) — Sun, 14 Aug 2011 22:28:00 +0000

Se aud mai mereu voci cum ca, vezi, comunismul a fost bun pentru romani; asa vremuri traim, ca ma trezesc si eu cateodata ca mi-o iau gandurile razna si nici nu vreau sa fac genul acela de analize, fata in fata, prezent - trecut, democratie - comunism. Hai sa vedem chiar si numai putin: sanatate? educatie? chimicale in mancare? Stiu si eu, cred ca indepartandu-ma am pastrat in amintire mai mult partea buna a lucrurilor. Eram sigura atunci, dupa revolutie, ca noi, romanii, esticii de fapt, vom fi in curand mai putermici decat orice alta tara, pentru ca vom pastra ce a fost bun din socialism si vom prelua ce este bun din capitalism, si, mama - mama, ce bine si frumos o sa mai fie. Sunt eu de vina ca lucrurile nu au iesit asa? Normal, imposibil sa nu fiu cumva de vina. Nu stiu cum, dar simt ca sunt de vina. Desi, daca stau sa ma gandesc...Cred ca in Punctul 8 de la Timisoara sta raspunsul. Acolo ar fi putut fi cotitura. Acolo e raspunsul. Acolo e trecutul. Vedeti ce oameni avea tara asta atunci? Oameni adevarati care au inteles ce trebuie facut, care s-au strans si au pus asta pe hartie. Noi, ceilalti, trebuia doar sa militam, sa strigam, sa explicam, sa convingem in dreapta si in stanga, sa nu ne lasam. Ei bine, nu am reusit. Da, pentru asta sunt de vina. Noi nu am reusit. Au reusit ei. Acum, voi stiti ca sunt o pesimista. Dar, stiu cum eram noi atunci, toti un clocot si o simtire, si uite unde am ajuns.

La cativa ani dupa revolutie, inca mai statea la noi in bloc o familie formata din mama si copil. Cristi era mai mare cu vreo cativa ani fata de baiatul meu. Il vedeam afara, il intalneam cand se intorcea de la scoala. Pe mama lui nu o retin, muncea toata ziua. A crescut baiatul inalt, bine proportionat, era blond cu ochii verzi si tenul deschis, frumusel foc. La un chef de ziua lui prietenii s-au cam ametit si au inceput sa arunce cu sticlele de bere de la etajul 8 in masinile parcate in fata blocului. Pana sa vina Politia am urcat la ei si am sunat la usa. A iesit el si si-a cerut scuze. Sotul a luat masura lui de aur si anume le-a scos siguranta de la tabloul general, asa incat s-a spart gasca.

Pe urma am inceput sa il vad mai rar si am auzit ca a inceput sa se drogheze si sa o bata pe maica-sa pentru ca nu ii da bani pentru droguri. Saraca femeie, umbla vanata pe la ochi. Zicea ca nu stie ce o sa se faca cu el, ca nu mai e de inteles, vinde din casa ce poate, ii ia banii din geanta, si ca, in concluzie, nu mai are ce sa ii faca.

Nu am stiut cum sa o ajutam, era mai pe la inceput pe atunci cu drogurile. Mai venea Politia din cand in cand, il lua la sectie, pleca si o lua de la capat. La un moment dat au disparut din bloc si tot ce am auzit a fost ca a ramas si fara apartament datorita drogurilor. Nu stiu, poate juca si jocuri de noroc, cert e ca au ramas efectiv pe drumuri. El a fost dus in final la orfelinat si maica-sa vai de ea, a stat pe la colege, cu chirie, nu am mai stiut nimic despre ei.

In 2007 a aparut in zona si a inceput sa ceara bani vecinilor. Suna la usi, se prezenta, sunt Cristi de la 8, saru-mana, ce mai faceti, stiti mi-e foame si mie, imi dati niste bani cu imprumut? Imi caut de lucru, dar nu am buletin si nimeni nu ma angajeaza. Dupa un timp a devenit sacaitor, se punea problema ce facem, tinem un tanar in putere pe spatele nostru cat timp? Lumea a inceput sa il evite, era murdar. Avea privirea aia insistenta a omului hamesit, haituit. Te speria prezenta lui, mai ales ca stiam toti cum ajunsese el aici. Parea ca nu se mai drogheaza, dar cu astia nu sti niciodata. Am inteles ca mama lui s-a recasatorit si nu il primeste acasa, in noua familie, ca nu vrea sa il vada. Ii mai da din cand in cand, fara sa stie sotul, cate un pachetel cu mancare. Apoi a disparut din nou. Patru ani.

Anul asta a reaparut in primavara. Schimbat enorm, maturizat, aducea cu el o poveste trista: a furat un carton de prajituri si o sticla de suc, a fost prins si inchis pentru furt patru ani. Avea hainele de pe el si un bilet pe care scria "eliberat din penitenciar". Poate ca imi veti spune ca era de asteptat. Noi am fost socati. (Fac o paranteza, tot atat a primit si talharul nostru care smulgea gentile femeilor, pentru 4 fapte recunoscute; ca sa vezi ce va sa zica sa ai un avocat foarte bun sau sa il ai pe cel din oficiu). Desigur ca, cel putin noi, ne-am intrebat daca puteam face mai mult pentru el. De data asta am insistat sa mearga la una din asociatiile care se ocupa de oameni fara adapost. Era, practic, un om al strazii care nu avea habar cum sa traiasca pe strada. Un om care traise experiente groaznice in inchisoare si care nu admitea sa mai ajunga vreodata acolo. Un om disperat care se indrepta spre o singura iesire, stiti voi care.

Ma gandeam sa il iau sa ii arat unde sunt tasnitoare cu apa, sa le foloseasca pentru spalat. Baiatul i-a pregatit un rucsac in care sa isi tina un sapun, o pasta de dinti, o bluza de schimb. Daca avea seara 15 lei mergea sa doarma undeva la o batrana. Daca nu, nu. A lucrat la un patron care nu l-a platit. Eram hotarati sa mergem cu el de mana, pana il plasam undeva. Gasisem 5 adrese pe net, i le-am pus pe hartie sa mearga la ei. Una nu il primeste ca nu are locuri, alta ca sa vina peste 3 saptamani. Intre timp a reusit sotul sa vorbeasca pentru el la Samu Social, dar era greu sa corelezi ceva cu el, nu stiai cand o sa apara.

A fost luat in evidenta la o asociatie (nu stiu daca la Samu, probabil ca la ei) care se ocupa in primul rand de adeverinta de identitate si unde putea manca o masa pe zi, putea dormi noaptea si beneficia de haine de schimb si baie, Si cel mai important, incercau sa le gaseasca locuri de munca reale, dupa capacitatile lor. Si l-am revazut pe Cristi al nostru la inceputul verii frumos spalat, tuns, ras, imbracat in tricou alb si pantalon alb, zambind. Oau! Ne-a spus ca o sa se angajeze la un restaurant ca debarasator, ca i-au facut si analizele pentru angajare, are si adeverinta de identitate. Si ca acolo nu mai poate sta, ca doar o luna se poate.

Si parca viata e frumoasa, nu? Da.

Peste cateva zile imi spune sotul ca s-a intalnit iar cu Cristi. Si ca nu se mai poate angaja.

-De ce?

-I-a iesit HIV pozitiv.

-Poftim?

-Da. Am vazut eu cu ochii mei. HIV pozitiv. Era bucuros ca i-au spus aia de la asociatie ca are dreptul la un ajutor lunar de la stat. L-au trimis la Colentina sa il ia in evidenta.

O zi intreaga nu am putut desclesta gura. Si ma sacaie de atunci gandurile. Poate acum, dupa ce v-am spus si voua, o sa imi fie mai usor. Acum are si mai multa nevoie de ajutor.

De oriunde ar fi luat aceasta boala, in libertate sau in inchisoare, de vina sunt drogurile; accesul la ele, neputinta societatii de a tine piept acestui rau intrat printre copiii nostri odata cu deschiderea portilor spre o societate democratica. Vreau o societate fara droguri. Macar fara droguri, se poate?

jurnalul adolescentei

noreply@blogger.com (mihaela) — Mon, 01 Aug 2011 11:46:00 +0000

[despre ganduri, zile si nopti de vacanta din vara anului 1985, in plina adolescenta]

31 iulie 1985, ora 11

M-am sculat abia de o jumatate de ora. Azi Nicu pleaca la mare si mi-a zis sa le fac o vizita inainte de a pleca. E din nou foarte cald, simt ca innebunesc. Tata a plecat cu noaptea-n cap si se intoarce pe 1 septembrie. Cred. Voi fi singura cu baba o luna intreaga. Am de gand sa risc si sa ma duc la discoteca atunci cand nu e acasa, sau la Luminita, sau in alta parte. Am sa fiu cuminte peste zi, o sa intru in casa cand o zice baba, mancam, tin putin lumina aprinsa (cat ma pregatesc), o sting apoi, si astept o jumatate de ora sa adoarma baba, pe urma ies incet si ma intorc la fel de incet. Oricum, prima parte din noapte somnul este mai puternic chiar si la batrani. Daca ma aude baba, sau se scoala si intra aici (in odaie) sa-mi spuna ceva, am dat-o dracului…Nici nu ma gandesc la ce se poate intampla. Nu stiu de ce risc atat, de ce am sa fac toate astea. Poate pentru ca vreau sa fiu si eu la fel cu ceilalti, sa am si eu o viata de noapte. Maine seara (joi) e discoteca la deal si va fi prima iesire nocturna. Ca sa fiu in siguranta aproape ca i-as da ceva babei sa doarma bine macar prima jumatate de noapte.

1 august 1985

Dimineata am facut ciorba si am citit « Pluta meduzei ». Dupa-amiaza am fost pe la Gabi, am mancat lubenita, am discutat. Ziua a trecut foarte repede. Citesc “Martin Eden” de Jack London. Am facut rost de la Gabi de doua somnifere, de fapt de patru, nu stiu ce m-a facut sa scriu doua. Ma gandeam sa le folosesc daca este discoteca. Dar nu este si n-am avut ocazia sa-i pun praful in nimic. [dragi cititori tineri, sa nu faceti ca mine; este riscant si intr-un fel imi pare bine ca azi (cred ca) nu mai poti face rost de somnifere fara reteta] Plus ca a vrut sa se culce in prispa si eu am amenintat-o cu tantarii. Dar nu cred ca a renuntat de tot la idee si mi-e frica sa ies pentru ca ea trece in prispa prin camera mea. Asa ca asta-seara dorm in pace. Poate mai citesc cate ceva. Este fantastic de instelat afara. Se aud foarte clar fetele si baietii de la Doina de la poarta. Acum o chem pe Gabi la fereastra si ii spun ca nu pot iesi. Apoi ma culc.

2 august 1985

Este destul de tarziu si ma ustura ochii din cauza ca pana acum am citit la lumina minusculei veioze. Dupa-amiaza a plouat. Am terminat de curatat santul. Cred ca mai mult a muncit baba. Afara bubuie cumplit. Macar de-ar ploua mult, mult de tot, sa se imbibe pamantul cu ploaie.

Pisica noastra a fatat doi pisoi.
Pe unul l-am gasit mort in curte, iar pe celalalt l-am descoperit in patul babei, mieunand. Pisica a nascut pentru prima data si nu s-a dezvoltat instinctul matern. Din momentul in care i-a nascut, nici nu i-a mai pasat. Cred ca pe primul l-a facut chiar in batatura si l-a lasat acolo sa moara de foame. Pentru asta am adus-o cu binisorul langa el, am mangaiat-o si am facut-o sa stea linistita si am pus pisicul sa suga. A supt saracul, dar prea putin si banuiesc ca la noapte n-o sa pot dormi pentru ca va incepe sa miorlaie jalnic de foame. In seara asta nu am mai gasit pisica, nu a venit nici la masa. Dar sper sa maine dimineata am sa reusesc sa o prind din nou. Bietul pisic ! Se duce langa el, il miroase si pleaca. Nu simte nimic ! Si el miauna saracul si impinge cu caputul lui in asternutul de sub el. Este foarte mic, alb cu doua pete negre, una pe cap si alta pe coada, si are ochii inchisi si mutra asa draguta…Si cand suge impinge cu labutele trandafirii si se agita…Mi-e mila de el saracul. Sta singur pe asternut si miauna si incearca sa gaseasca burta mamei, sanul din care sa suga viata.
Mai bine fata in alta parte, sa nu vad eu cum mor de foame, sa fiu innebunita de durere si sa nu pot face nimic pentru el. Mi-e groaza. Si trebuie sa treaca saptamani pana va putea sa manance singur. Vreau sa traiasca ! Vreau asa de mult sa traiasca ! Si pisica asta care l-a facut nu simte nimic pentru el ! Il miroase ca sa vada daca se mananca ! Iar azi, in timp ce pisicul sugea, ea s-a ridicat de-odata in picioare si a plecat, si el, puiul ei, a cazut mieunand si miscandu-si labutele. Doamne, ce neajutorat e sarmanul ! Imi vine sa omor pisica in bataie, dar nu cred ca ar fi de vreun folos. Are o mutra atat de nevinovata, nu intelege de ce trebuie sa stea culcata langa un mormoloc, care nici macar soarece nu este, in loc sa se plimbe prin soare pe afara. Imi vine sa-i dau una si nu pot. Dar oare atata timp cat au stat pisicii astia in ea n-a simtit nimic, n-a banuit ? Ea nici nu-si da seama ce s-a intamplat, a durut-o ceva, a stat joc, s-a fortat, a iesit ceva si apoi i-a fost bine, s-a sculat, a mancat si gata, s-a terminat totul, se simte OK, mai bine chiar decat inainte. Doamne, bietul pisic, cred ca innebunesc daca incepe din nou sa miaune.

Ploua. A inceput repede de tot, acum ploua linistit, dar cred ca sa va opri. As vrea sa ploua cat mai mult, cred ca toata lumea vrea asta. Ma culc, dar sunt nelinistita tare si ma gandesc cu groaza la ce va fi, la ce se va intampla cu pisicul asta dulce. Imi vine sa plang.

3 august 1985

Au trecut trei saptamani din vacanta si nu am facut nimic pentru facultate. Ziua trece foarte repede, sunt trista si mi-e sufletul razvratit. N-o mai pot suporta pe baba, e ingrozitoare. Tatal ei a murit de cand era destul de mica si a crescut-o mama ei. Aveau o moara pe care au vandut-o mai tarziu. Mama lor a fost severa probabil, erau multe fete mari de care trebuia sa aiba grija. Erau animale evoluate, putin evoluate, erau oameni primitivi care actionau din instinct. Daca vedeau un om zdravan, masiv, trupul li se zvarcolea si trebuiau tinute legate sa nu o ia la fuga. Mi-e sila ! Mi-e mila de viata mea. La tara chin, la oras chin. 17 ani de chin, chin adevarat, prelung. Plang. Ochii mi se razvratesc, ma ustura (scriu la veioza). Gabi nu a gasit Kanamicina la Craiova si nici altceva nu mi-a cumparat. In seara asta e discoteca la deal, sunt aproape sigura. Se aud zeci de biciclete, zeci de glasuri vesele si enigmatice. Nu deosebesc glasul lui Gabi, probabil ca nu e pe aici, sau vorbeste in soapta. De ce scriu in caietul asta ? Pentru cine plang ? Cine ma va auzi vreodata ? Plang de neputinta si de ura, gandurile mele alearga mirate in cautarea raspunsului. De ce ? De ce sa fiu eu cea chinuita, cea care nu are voie sa traiasca asa cum trebuie ? E ingrozitor faptul ca am putut sa ma nasc din mediul asta, sa exist si sa-mi tarasc gandurile prin noroi. As vrea sa fiu altfel, sa nu-mi pese de nimic. Dar lacrimi de neputinta ma ineaca si as vrea sa mor. Nu ca o sinucidere, vreau pur si simplu sa nu mai exist, sa dispar deodata. Ma chinuiesc si, cine stie, poate ma voi chinui toata viata. Nu pot sa cred ca vor veni si altfel de clipe, ca voi trai vreo clipa de fericire. Nu o clipa, mai multe, o parte din viata. Cred ca m-am nascut din chin, traiesc chinuita si voi muri la fel.

Pe chipul babei se vede uneori rautatea, viclenia, e fatarnica, scorpie. Doamne, de ce mi-e dat mie sa traiesc intre oameni d-astia ? Anapoda mai e viata ! Nu exista legi care sa o guverneze, ne nastem si traim la voia intamplarii. Simt ca innebunesc de durere, asa, cu sufletul gol, si incep sa ma indoiesc daca de la vara care vine se va petrece vreo schimbare in viata mea ; daca mie mi-e dat sa traiesc mereu tarandu-ma, adulmecand placeri, mereu alaturi de fericire. Stiu, sunt o fiinta minunata, dar la ce foloseste asta ? Daca n-as fi atat de minunata ar fi de o mie de ori mai bine, as trai in nestiinta si n-as mai suferi.
Fie ce-o fi, deseara sar pe geam si ma duc la deal !

Este ora 1 noaptea. Nu m-am distrat deloc, toti sunt niste maimutoi. Probabil ca nu toti, dar oricum, asa par. Stau pe scaune, le e rusine sa danseze. Mie nu imi este rusine, dar nu am avut chef. Muzica slaba si veche. Gabi era dezamagita din mai multe motive.

Pisica a inceput sa-si iubeasca puiul. In noaptea asta doarme cu el. Nu mai e nevoie sa o chem eu, se duce singura la el cand il aude miorlaind. Ma bucur mult. Mamaie mi-a spus ca la noua zile deschide ochii. Au trecut doua zile, dar mi se pare ca nu a crescut deloc. Mi-e teama sa nu se plictiseasca pisica de el. E atat de dulce !

6 august 1985

Nu stiu exact daca este sase, si nici ce zi este nu stiu. Mi s-a terminat pasta de pix si cealalta nu scrie bine si intre verde si rosu am ales pe cea din urma.
Aseara, mai exact azi-noapte, am fost la Luminita. Am asteptat pana a adormit baba si apoi m-am dus acolo. Gabi si Gigi erau pe un pod si am plecat toti trei la Luminita. Am facut cunostinta cu Remus si Doru, am ascultat muzica, baietii au spus bancuri, am flecarit, a trecut timpul. Nu prea am fost in apele mele, dar cred ca daca am sa-i cunosc mai bine ne vom intelege. Pluteste noaptea un aer misterios…Si ma minunez de schimbarile pe care le aduce noapte lui Gabi, Carmelei, Luminitei. Destule conveniente si caraghioslicuri, dar asta nu inseamna ca n-am sa incerc sa ma duc si diseara.

Baba s-a intors acum din Melinesti. A fost sa-si cumpere lacat. Ieri ne-am cam certat, dar azi totul e in regula. Am citit “Dragoste de viata” de Jack London si acum citesc “Peripetiile unei tinere femei” de Vladimir Makanin.

Ieri am facut plaja cu Gabi in gradina, am invatat (o pagina !) la economie, am mancat la ea, ne-am simtit bine. Gabi insista sa merg sambata la Luminita. Deocamdata nu prea stiu ce sa fac. As vrea ca sambata sa mergem la Craiova. Asta dimineata. Azi-noapte am stat pana la doua jumatate. Dintre toti, pe Gigi il apreciez cel mai mult, poate pentru ca stiu mai multe despre el, poate pentru ca e prietenul lui Gabi, sau pur si simplu, pentru ca e baiat de treaba. Langa el nu ma simt stingherita. As vrea sa fie cu totii la fel. Daca fac rost de somnifere am sa evadez in fiecare noapte. Chestia nasoala e ca mi-e tare somn, dar poate reusesc sa dorm dupa-masa. Numai sa nu intre baba la banuieli. Azi am de gand sa invat toata lectia « Proprietatea socialista asupta mijloacelor de productie ».

7 august 1985

Azi am avut ghinion. S-a spart geamul de la mine din camera. Pe la 5 dupa-amiaza a inceput un vant puternic, geamul era deschis, eu eram la Gabi si cand m-am intors n-am mai apucat sa-l inchid. S-a trantit chiar in fata mea. Baba a fost foarte suparata. Nici mie nu imi convine, pentru ca asta inseamna ca pana sambata sa nu mai ies noaptea. Astazi cel putin, nu. Am pus o perna in geam si e foarte bine, nu intra frigul. Sambata merg la Craiova si am sa cumpar de acolo geam. Sper sa gasesc. Altfel va trebui sa astept o caruta cu geamuri, caruta ce poate sosi si peste o luna.

Azi-noapte am stat la pana la unu jumatate. Mai intai am fost la discoteca, dar am plecat aproape imediat inapoi. Am stat la Luminita la poarta: ea, Gabi, Gigi, Carmela si eu. A fost foarte frumos, mi-a placut, ne-am simtit bine. Gigi a fost in forma si ne-a distrat. Si Gabi a fost binedispusa.

Am dormit de la ora 5 jumatate pana la 9 seara. Si afara a plouat in tot acest timp. Intotdeauna mi-a placut sa dorm cand ploua. Am dormit foarte bine si nu stiu ce voi face in noaptea asta, pentru ca nu am nimic de citit. « Mapa cenusie G.R. » e la tanti Rica.
Si, uite asa, am epuizat ziua de azi. Ar fi fost o zi buna daca nu s-ar fi spart geamul. Ghinion !
Baba a venit acum sa-mi zica sa sting lumina. Mai fac o incercare la Doina pentru carte. Bine ca i-a mai trecut babei supararea !

in mijlocul drumului

noreply@blogger.com (mihaela) — Sun, 24 Jul 2011 23:16:00 +0000

Gandul imi zboara in mijlocul drumului, in fata portii bunicii de la deal. Ma trezeste intr-o zi baba cu noaptea in cap:

-Mihaelo, io plec la moara. Ai de grija.

Acum nu stiu de ce m-o fi trezit, poate era nelinistita ca nu incuie usa. Cuvintele astea spuse asa, soptit, in puterea noptii, m-au trezit complet. Plecase baba si deodata m-a cuprins panica. Tot mi se parea ca aud zgomote, ba in curte, ba in camera cealalata, parca si sub pat era ceva sau cineva...am sarit brusc in picioare si am fugit direct in mijlocul drumului, in fata portii. Stateam infipta in asfalt, inconjurata de intuneric; vedeam siluetele caselor ca niste umbre uriase si amenintatoare, dar eu, in mijlocul drumului, eram la distanta egala de ele, in garda, gata sa tip daca vreuna s-ar fi apropiat cumva de mine. Eu nu vad pe intuneric. Nu stiu altii ce ochi au, eu una nu vad. Era o noapte senina cu cerul plin de stele. Off, erau asa frumoase ele, dar asa departe...nu ma puteau ajuta. In spaima care m-a cuprins imi auzeam bataile inimii si tiuitul urechilor. Bun, bun, astea sunt ale mele. Pai, e bine. Aoleu! Se aude un harait, un carait, un mormait, ...., tot mai aproape, bataile inimii nu se mai aud, cred ca nici nu mai bate, sunt intinsa ca un arc, gata sa sar in aparare, cu fiara asta, sau ce o fi ea...aoleu! Sa incep sa tip deja? Dar ce e, unde e?

O raza de lumina lunga si galbena apare dupa cotitura drumului si creste odata cu zgomotul si acum e clar ca e un camion care vine spre mine, iar eu ma bucur asa tare ca zaresc drumul si gardurile din jur, uite si ferestrele de la strada, da, exact, sunt in mijlocul drumului in satul copilariei, of, si, destul de tarziu, reusesc sa ma dau la o parte. Acum, na, am pierdut si mijlocul drumului, punctul meu de reper. Sunt pe marginea drumului, desculta, in zona de pamant batatorit. Nu imi place praful printre degete, un pic mai incolo e iarba deasa, dar in iarba misuna, poate, vietati...deci tot pe asfalt e mai bine. Stau acum in marginea drumului, e rece si dens, il cunosc, e asfaltul copilariei.

Dar, ce se intampla cu stelele? Dispar una cate una si o lumina laptoasa scalda treptat drumul albastrui. Totul e mai sigur acum cand lumina creste repede, gata, sunt singura treaza din satul asta cu caini puturosi si cocosi zgomotosi.

Acum, spaimele s-au dus, dar, oricum nu intru singura in casa aia intunecoasa, mai bine iau mingea si ma joc cu ea. Fara zgomot. Deci, o arunc spre cer si o prind cu ambele maini. Eiii! Asta e prea simplu, cu o mana mai merge, iar cu stanga e o adevarata provocare. Stau acum pe banca de la poarta si salut pe toata lumea, lume care s-a pus, in sfarsit, in miscare. Si le spun tuturor ca baba a plecat la moara si eu sunt singura si mi-e frica sa intru in casa. Si toti, fara exceptie, zambesc in coltul gurii, amintindu-si de propriile spaime ale copilariei.

in prispa magaziei

noreply@blogger.com (mihaela) — Wed, 13 Jul 2011 09:00:00 +0000

Va amintiti, nu-i asa, ca aveam doua mamaie in copilaria mea: mamaia de la deal si mamaia de la vale. Amandoua mamaiele au nascut 10 copii (cred). Deci, nu se pune problema ca "baba" sa nu iubeasca copiii pentru ca a avut copiii ei pe care i-a facut mari; e adevarat insa ca a avut intre ei o singura fata. Acum, cand ma gandesc in urma, ma intreb oare ce avea cu mine; era foarte rece, primeam numai ordine, niciodata un cuvant bun. Habar nu am, poate nu s-a inteles bine cu mama in scurta lor intersectie de viata, nu stiu. Asa era ea: du-te la paine, du-te la Cati, du-te in gradina si adu un sac de iarba pentru porc, scoate apa sa udam gradina si cam atat. Tin minte ca intr-un an am gasit in masa (era o masa-dulap) ascuns un borcan cu miere. Toata vacanta nu a zis nimic de el. Dar si eu, azi o lingurita, maine o lingurita, am terminat borcanul odata cu vacanta. Acu, ce o fi zis dupa, nu stiu. Oricum a uitat pana la urmatoare vacanta, asa ca am scapat.

Imi amintesc ca aveam un loc de joaca in prispa magaziei. Aceasta era construita din lemn; o incapere destul de mare impartita in cateva spatii prin pereti de scandura ridicati doar pe jumatate. Intr-unul din aceste spatii se depozita malaiul pentru mamaliga de peste an, in altul porumbul pentru malai, in altul tarate pentru hrana animalelor. Era ridicata la un metru fata de sol pe 6 piloni de beton. Urcai pe scara si dadeai intai in prispa magaziei. Prispa avea portita si zavor de lemn si era mai mereu aproape goala. Asa ca, in partea de la drum ne faceam noi, copiii, o camaruta numai a noastra: ne strangeam din vecini, maturam, puneam un pres pe jos si ne asezam acolo in mijlocul "sufrageriei". Ce credeti ca faceam? Jucam macao pe porunci. Am uitat cum se numea jocul acela cand spuneai cuvinte care incepeau cu silaba cu care se termina cuvantul anterior (ma ajuta cineva?).
Dintre toate relele de pe pamant, cel mai tare ma tem de uitare. Pentru ca noi, oamenii, nu traim doar asa ca sa vietuim; noi analizam, comparam, concluzionam, invatam permanent doar punand cap la cap informatiile stocate cu cele noi. Tot asa traim si starile. Eu cred ca incepi sa mori atunci cand incepi sa uiti.

De fapt, am vrut sa va povestesc ca porunca cea mai des primita era sa aduci celui care a castigat un numar de prune, dar nu oricat de crude sau coapte, ci exact asa cum erau cerute. Eeee, si va dati voi seama ce bucurie, cand prunul de la drum era cu un sfert din crengi chiar la geamul imaginar al "sufrageriei" noastre. Tot acolo am inceput timid sa ne dam cu oja. Ce sa mai, eram mari domnisoare la cinci-sase anisori. Oarecum recent am urcat din nou in prispa magaziei si am avut un soc cand am vazut cat de mica e de fapt "sufrageria " copilariei: partea din dreapta portitei are lungimea cam de 1,20 m si latimea de 0,70 m. Ce mogaldete trebuie sa fi fost ca sa incapem acolo trei-patru pustoaice!!!

Dar voi? Voi unde ati avut "sufrageria " copilariei?

despre pruna

noreply@blogger.com (mihaela) — Tue, 12 Jul 2011 22:07:00 +0000

Anul asta la Maneciu vor fi prune. Aici e ori da, ori ba. Cateodata chiar 3-4 ba-uri la rand. Dar anul asta clar e da. Pentru mine, care am crescut in raiul prunelor din sucarpatii josi ai Olteniei, e oarecum frustrant sa constati ca nu te mai intalnesti astazi decat cu doua soiuri de prune. Habar nu am cate soiuri or fi, dar in mintea mea inca mai sunt vreo cateva:

prunele din prunii de pe marginile drumului; cate doua-trei prune la un loc, mai mult lunguiete decat ovale, cu samburele subtire , lung si ascutit de te puteai taia in el; prima oara le gustam dupa ce se crapau putin la varf; incet-incet se indulceau, mai cresteau un pic, se pistruiau si, brusc, deveneau prea dulci si zemoase si le paraseam; desigur, pentru altele mai acre;
prunele din prunii din gradina, acelea numai bune pentru gem; destul de mari, brumate, cu pulpa tare, carnoase si la care scoteai samburele foarte usor apasand in acelasi timp la ambele capete; erau bune si de mancat, mai tarzii decat cele de vara;
prunele alea perfect rotunde, spalacite si pline de zeama, la care pana si codita se dezlipeste greu, ce sa mai zic de sambure; ultima categorie, se gaseau numai pe coclauri, pe la margini de vie, prin fundul gradinilor; aproape numai de-astea sunt aici, in Maneciu;
prunele speciale, de culoare roz, rotunde, mai mari decat cele mai mari caise; cu pielea tare si lucioasa, cu samburele rotund si mic, muscai din ea ca dintr-un mar, pe indelete; zemoase si cu gust special, astringent; prunele astea nu le-am aflat decat intr-un singur prun, imediat in dreapta, cum intrai in gradina la tataia la vale; nu facea multe prume, vreo 50 toate; unele aveau vierme, cateva cadeau pe jos, vreo 20 intrau la mine in burta, cel putin; era, asa, ca o bucurie latenta pentru ca se coceau pe rand si nu stiai niciodata cand trage tataia sertarul mesei si scoate minunea roz parfumata;
prunele uriase din prunii de pe dealul din spatele cimitirului, cu care ne intalneam numai de Sfanta Marie, pentru ca atunci erau ele numai bune de mancat si tot atunci si noi pierdeam vremea pe langa biserica pana terminau ai nostri cu sfintitul bucatelor si impartitul pentru morti; va spun, atat erau de mari ca abia puteai tine doua intr-o mana;

Asta e cu prunele, am vrut sa va povestesc (alt)ceva , dar, ramane pe maine seara.

jurnalul adolescentei

noreply@blogger.com (mihaela) — Mon, 11 Jul 2011 10:59:00 +0000

primele cinci zile din vacanta de vara dinainte de ultimul an de liceu; daca nu ma insel, si nu ma insel, aceasta a fost vacanta in care s-a infiripat prima iubire, vacanta in care am evadat serile pe geamul odaii de la mijloc...abia astept sa ajunga acolo povestea, incetul cu incetul...

15 iulie 1985

Ieri am fost la strand dimineata, am dormit, seara am spalat rufe. In dimineata asta am multa treaba: trebuie sa fac ciorba, sa calc 2 perechi de pantaloni de-ai lui tata, pijamaua lui, o fata de masa si sa cumpar paine pentru la tara, sa-mi fac geamantanul care se anunta foarte greu. Cred ca plec cu rapidul de ora 14. Astept telefonul lui tata : trebuie sa ma intalnesc cu el in gara. Mai am de terminat salopeta asta nenorocita, de tras la masina pantalonii albi(s-au rupt intre picioare), de cusut ceva la un cearceaf si o fata de perna. Mi-e groaza…

Nu stiu ce sa fac mai intai. Si geamantanul asta e atat de mic, si am asa de multe de luat la tara…Fir-ar sa fie de treaba ! Cred ca de azi incepe vacanta !

Scriu acum ultimele cuvinte din Bucuresti. Voi continua maine la tara. Nu ma despart de jurnal, desi atarna… Dar va fi primul obiect din geamantan. Sper sa fie totul bine pe drum.

16 iulie 1985

Am sosit aseara pe la ora sase fara ceva. Am coborat din rata chiar la poarta si mamaia se uita la mine ca la o minune venita din cer. Am fost aseara si la mamaie la vale, si la Gabi, am vorbit cu Beti, Camelia, Cristina, Iasmine. Vorbeste Iasmine ! Cam stalcit, chinuit, dar iese ceva. S-a schimbat tare mult de asta primavara. A crescut…

Azi a fost foarte cald aici. Daca va fi mereu asa inseamna ca am sa ma bronzez, nu gluma ! Nu prea am facut multa treaba. Dimineata am fost la Melinesti sa-i duc lui mama paine, rosii, unt, bomboane. Vizita nu mi-a facut nicio placere. Singura placere reala a fost mersul pe bicicleta : 8 km dus-intors.

Baba nu prea e multumita de mine. Prea stau mult pe la fete, prea citesc, prea ma imbrac in maieu fara spate, simt eu ca stramba din nas…

Am discutat cu Gabi cate in luna si in stele. Azi a fost o zi frumoasa. Cu zambetele lui Gabi in fata mi se pare totul frumos, sau poate este. De-nvatat n-am facut nimic azi, si cred ca nici maine n-am sa fac ceva. Trebuie mai intai sa micsorez gradul de mizerie de aici.

Surpriza vacantei : dorm in camera de la mijloc : e racoare, pat nou, bun, intuneric si liniste, aer curat…plus o veioza langa pat. Am terminat « Intalnirea » si sunt multumita, imi vine sa rad.

Am impresia ca in camera asta sunt soareci. Dar mi-e frica sa dorm cu pisica pentru ca asa n-as mai putea deloc dormi. Cam asta e pe la tara : aer, soare, viata. Aici totul se simte, se traieste din plin, se traieste in larg. Ai spatiu si timp si pentru o fiinta inchisa mult timp intre zidurile inguste ale unei camere, ale unui bloc, ale unui oras-capitala, asta e totul, tot ce-si poate dori…la inceput.

Simt vacanta cu toate aspectele ei. Bineinteles ca ziua mea activa se terminat inaintea orei noua. Nenorocirea este ca in randurile celor de-o varsta cu mine, acum incepe viata. Asta seara s-au dus la film la camin. Le-am auzit pe geam si le-am urat petrecere placuta. Sunt trista si obosita si n-are rost sa fac pe grozava, imi pare rau.. Imi pare rau cu inima omului care stie ca asta e, ca deocamdata nu se poate altfel.

Dupa-masa am fost la magazin la deal cu Gabi si am cumparat pasta si periuta de dinti. Pe celelalte nu le-am mai gasit aici. Sunt uimita de multimea de oameni care ma cunosc si se uita ciudat la mine. Eram obisnuita sa ma pierd in anonimat. Aici trebuie sa salut pe toata lumea, pt ca altfel se simt jigniti, desi eu nu cunosc pe nimeni. Am impresia ca deranjez.

Sunt niste corcoduse aici si niste pere mama-mama ! Azi nici nu stiu din ce m-am saturat.

17 iulie 1985

Este 9.30 seara. Afara e inca lumina. Nu mai stiu ce simt, dar scriu in schimb. Gabi a plecat la televizor la Luminita impreuna cu Mariana. S-a dus si cu ceva din mine si a ramas tristetea….Eu n-am mai vazut un film la televizor, de fapt n-am mai vazut un televizor, de la inceputul acestui an. Am aflat ca aseara au fost la Nicu la televizor si au vazul programul sarbilor. Si Roxana era cu ei ! Din ce in ce imi vine in gand si pe buze intrebarea : De ce ? De ce toate astea ? Ce nu am eu, de ce nu sunt ca ele, de ce sunt mereu pe langa …

Azi am fost la Paula. L-am vazut pe Gigi (sotul verisoarei mele), am vorbit cu ei si am mancat pere. M-am dus de fapt pe langa mamaie, pt ca sa ia ea rasad de varza. Am pus si varza, ne-am chinuit cu apa, dar a trecut. A mai trecut o zi din vacanta. Ma intreb, oare de ce nu pot sa plang ? Simt numai clocote in mine. Mi-e teama sa deschid gura, ca nu cumva sa rabufneasca adancurile. Am surprins in ochii Paulei si ai lui Gigi priviri induiosate, complice, de mila parca. M-am simtit si bine si rau. Nici eu nu mai stiu. Ma gandesc doar ca va trebui sa adorm peste 10 minute si imi e imposibil : e lumina pe fereastra. Asta-seara e la televizor « In cautarea fericirii »-american, cu Ingrid Bergam.

Este ora 10.30. A trecut exact o ora de cand am plecat la poarta si am vorbit cu Nicu, varul meu. Mai intai l-am trimis sa o anunte pe mamaie ca are de vorbit cu mine la poarta, apoi a venit ea singura sa se convinga ca nu e altcineva langa mine si apoi am putut, in sfarsit, sa discutam in liniste. Nicu mi-a zis despre examenele lui din ultima sesiune, despre Jeni, despre ei, despre mine, despre viitorul meu apropiat. Imi da incredere in mine, are un optimism molipsitor. Imi place mult sa discut cu Nicu. Este un om extraordinar. Ma gandesc cum ar fi daca as lua..si ametesc. Nu trebuie sa ma gandesc prea departe, principalul este sa iau. Dar din nou ma apuca ameteala. Sunt fericita in noaptea asta. Ce departe sunt de mine gandurile de pe pagina cealalta !

Am aflat ca vine Mirela de la tara, impreuna cu Gabi si parintii lor. Abia astept sa o intreb cum a fost, sa stiu exact ce le-a dat si cum trebuie rezolvat. Doresc atat de mult sa ia si ea si Nicu, celalalt verisor al meu, din Branesti. As vrea sa cred ca cei care sunt nefericiti mici sunt fericiti cand sunt mari..Of!

19 iulie 1985

Ieri am citit “Cartea nuntii” de Calinescu si din “Nu privi acum & alte povestiri” de Daphne du Maurier. Dimineata am facut plaja cu Gabi in vale la Plosca. Nu stiu daca m-am bronzat sau nu, dar stiu ca mi-a facut placere. Era un codru de basm pentru o bucuresteanca: de jur imprejurul nostru salcii, pasari cantand, si la cativa metri apa. Micuta, putin murdara, dar foarte folositoare. M-am balacit alaturi de Gabi. Dupa-amiaza a venit Gigi, Paula, Beti si Nicu, primul si ultimul, pentru ca sa ne repare pompa de apa. S-au chinuit cateva ore si au reusit. Dar azi-dimineata din nou nu mai mergea. Baba era exasperata. Am amorsat-o eu cum m-am priceput si mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca functioneaza din nou.

Tot ieri a venit Doina de la Craiova. Mi-a zis ce le-a dat lor la examenul de admitere la fac si am aflat de la Nicu ce s-a dat la ASE, in Craiova : la economie indicatorii si cateva intrebari, la geografie Delta Dunarii si la mate stiam de alaltaieri seara. Subiectele nu mi se par grele si, de aici, concluzia este ca as putea lua si eu. Nu indraznesc sa ma gandesc mai departe. Ba da ! M-am gandit ca daca voi lua va trebui sa imi mai petrec o vacanta la tara. Si stiu ca nu se va schimba nimic…Ma obisnuisem sa cred ca asta e ultima vacanta de vara pe care o mai petrec la tara, langa aceasta zgripturoaica. Poate ca voi reusi totusi sa ma duc in alta parte cu pensia de 600 lei de la mama. Si pe urma va trebui sa imi caut alta gazda. Mai este pana atunci, dar sunt hotarata sa invat, sa fac tot ce depinde de mine. Astept sa imi aduca Nicu culegerile de la celalalt Nicu (al lui nasu Iancu) care a dat acum la ISE. Stiu exact ce am de facut, am si vointa necesara, s-ar zice ca nimic nu ma impiedica. Viitorul meu !

Gabi da la medicina, dar inca nu s-a apucat sa invete, ii lipseste impulsul necesar. Si ii e rusine sa o ajute Gigi, desi stie probabil ca ar insemna enorm pt ea. De ce nu am si eu un asemenea prieten ? Daca as discuta cu Gigi sunt convinsa ca am reusi intr-un fel sau altul sa o facem pe Gabi sa fie de acord. Dar Gigi face parte din tipii ce se pot descoperi usor, insa numai de cand se intuneca incolo. La hotarul dintre zi si noapte se schimba infatisarea fetelor, a strazii, incepe o alta viata. Viata de noapte la care eu nu voi lua niciodata parte. Pe Gigi, prietenul lui Gabi, l-am cunoscut intr-o noapte, de fapt in ultima noapte din vacanta de vara trecuta pe care o petreceam la tara. Fiind ultima, sau din alte ratiuni, mamaie m-a lasat sa stau afara mai tarziu si am patruns si eu cu varful nasului in cealalta lume.

Azi-noapte a plouat si acum e innorat, dar cald. Trebuie sa fac ciorba de cartofi si poate dupa-amiaza fac plaja, daca…Urmeaza o multime de conditii probabile.

20 iulie, ora 11.15

E cald azi. Cred ca dupa-masa am sa fac plaja cu Gabi. Aseara am stat mai mult la poarta cu Gabi, Camelia, Doina, Beti, Cristina si Marcela. Peste o luna si ceva (25 august), Marcela are nunta cu Costel. Despre asta am vorbit aseara, despre cele ce le va oferi viata. Ne-am jucat volei toate, asa, ca odata, demult…Cand am intrat in casa baba dormea si am renuntat bucuroasa sa mai mananc.

Azi dimineata am facut curatenie, am mancat si m-am apucat de scris prima lectie din cartea de economie. Peste cca o ora vine Mariana si invatam azi a treia lectie (a doua o sarim). Invatam impreuna (ea da la Drept), ne tragem de mana una pe alta si astfel inaintam. As vrea ca chestia asta sa dureze toata vacanta.

Ieri am vorbit mai mult cu Gabi si era trista. De fapt, eu am intristat-o. Am facut-o sa se gandeasca la viitor si ea nu vrea pur si simplu. Visam frumos ieri…Ne gandeam la ce ar fi, ce bine ar fi sa luam amandoua in Bucuresti la facultate si sa stam impreuna la gazda. Ar fi prea frumos !

M-am lamurit, in sfarsit, ce are pompa : pe undeva ia aer. Daca tin mereu capatul furtunului in apa totul e in ordine. Momentan, asa e, intr-adevar.

Baba vrea sa fac salata acum.

revenire

noreply@blogger.com (mihaela) — Mon, 04 Jul 2011 14:49:00 +0000

Salutare tuturor

si iertare celor care au intrat in ultimele luni pe blog, cred ca sunt satui de "oul de Bucovina". Am avut de lucru enorm la finalizarea unei expertize foarte grele si acum incerc sa ma odihnesc si sa functionez din nou normal. In curand voi relua postarile. Vestea buna este ca sunt cat pot fi eu de sanatoasa, sunt bucuroasa pentru rezultatul la BAC al fetei, sunt mandra ca baiatul are primul job full time pe masura pregatirii, aaa, dar mai intai sunt mandra ca a terminat facultatea, eheee, acum aproape o luna...ce sa mai, s-au intamplat multe pe strada vietii in acest rastimp.

Voi, ce vesti bune aveti?

Aud?

Oul incondeiat de Bucovina

noreply@blogger.com (mihaela) — Tue, 19 Apr 2011 14:13:00 +0000

Astazi, despre un muzeu special cu frumuseti nebanuite, descoperit cu ajutorul gazdei noastre de la Pensiunea Perla Brazilor din Comuna Frumosu, judetul Suceava

Acest afis e pus pe zidul unei case din Moldovita, insa nu nimeresti asa usor, e pe o straduta laterala. Satenii te indruma imediat. Muzeul are parter si etaj. La parter sunt expuse oua cu motive romanesti, la etaj sunt expuse oua aduse in tara prin schimb cu alte tari.

Cand am facut pozele astea miroseam Craciunul in Sucevita.

Dar, ele au stat ascunse pana cand s-a apropiat Joia Mare.

Aceste oua sunt incondeiate la noi in tara, de maini pricepute.

Mai tin minte ca ghidul ne-a spus ca sunt mai multe metode, dar, toate incep cu doua gauri date in capetele oului pentru a se scoate continutul.

Se picteaza si se incondeiaza oua de la toate pasarile, de la bibilica pana la strut.

Lucia Condrea se numeste artista care a adunat aceste oua si a deschis Muzeul cu oua incondeiate din localitatea Moldovita judetul Suceava, chiar in curtea casei in care locuieste. Doamna Lucia Condrea a participat la multe concursuri, a castigat premii si, cel mai important, indruma o grupa de copii sa invete bine mestesugul, sa nu se piarda arta traditionala romaneasca.

Oua decorate in email, de prin alte parti ale lumii.

Chipuri pictate, peisaje, pasari superbe,flori, casute, obiecte. Merita marita si privita cu mare atentie.

Oul dantelat, zici ca e lucrat cu traforajul (oare asa o fi?)

Puneti-o pe monitor cateva zile, eu asa voi face.

Icoana aurita pictata pe ou.

Celor obositi, le doresc sa gaseasca o clipa de liniste totala si sa respire adanc. Apoi sa se inchine cu sfiala si sa o ia de la capat. Cu Viata.

tratament traditional cu ventuze

noreply@blogger.com (mihaela) — Thu, 07 Apr 2011 12:10:00 +0000

In lipsa de timp, mereu. Ocupata. Vreau sa revin cu postari mai dese, abia astept.

Vreau sa va impartasesc experienta folosirii ventuzelor in zilele noastre. Am racit teribil acum vreo doua saptamani, fara nici un simptom de raceala, absolut nimic. Brusc am inceput sa harai din gat, sa am dureri in spate cand inspiram aer, in zona omoplatilor. Primul gand a fost ca am stat prea mult la birou si nu am facut miscarile de relaxare a musculatorii. Antiinflamatoare, anti..., anti..., odiha, repaus total, nimic. Evolutie negativa, in cateva zile respiram doar pe jumatate, ca si cum plamanii se micsorasera. Si auzeam tot felul de suieraturi cand inspiram. Imi venea si sa tusesc.
Bineinteles ca cel mai rau mi-a fost in seara de vineri, cand doar luni dupa-amiaza puteam gasi medicul de familie. Mi-a venit ideea cu ventuzele. Aveam cateva in casa, pentru colectia personala de obiecte din timpul si casele bunicilor. Incerc sa fac o asemenea colectie. Am gasit pe internet o multime de filmulete despre cum se pun ventuzele, prezentate ca medicina chinezeasca. Ma rog, acum se folosesc niste ventuze cu pompita. Am vazut, am prins curaj. Surpriza, sotul isi amintea mai bine cum se pun, tot de la bunicii lui.

Secrete?

Alcoolul folosit pentru aprins ventuza trebuie sa fie tare, multe grade. Altfel, nu arde deloc sau se stinge prea repede. Atunci esti tentat sa pui un pic mai mult, iar excesul cade incins pe piele. Se pune un strop de alcool, se roteste ventuza sa se imprastie alcoolul, apoi se aprinde cu bricheta in apropierea pielii si imediat se aplica pe piele. Nu as vrea sa va incurajez sa folositi ventuzele daca nu ati vazut macar cum se pun in fata voastra. Dar, va incurajez sa apelati la ele in cadrul cabinetelor de medicina alternativa.
Se aplica pe locurile dureroase. Simti foarte multa caldura, o simti cum intra in tine. Simti pielea ca si cum cineva ti-ar trage de ea, ca la un masaj puternic. Ca si cum mai multe maini in acelasi timp te-ar trage in sus de spate. M-am simtit foarte bine cu ele puse. Apoi trebuie sa stai acoperit pana la gat si sa fie cald in camera. Un sfert de ora. Asa era de bine ca as mai fi stat, dar a inceput cumva sa ma manance pielea.
Cand se scot, se tine cu o mana ventuza inclinata usor pe o parte si cu cealalta se apasa pe piele in partea opusa chiar la marginea ventuzei. O sa vedeti in poze cum arata. E doar o imagine, arata urat, dar nu doare nimic si te simti minunat. Semnele au trecut in 10 zile, iar durerile de spate au disparut complet in cateva zile. Imediat dupa ce le-am scos am observat ca respir din nou la toata capacitatea pulmonara si ca nu se mai aude nici cel mai mic zgomot. Pentru ca nu am avut decat cateva ventuze am reluat a doua zi si am aplicat pe zonele ramase. A fost o experienta miraculoasa.
Am citit ca se foloseste si pentru dureri musculare, musculatura incordata. Am de gand in viitor sa apelez frecvent la ele pentru durerile musculare din zona cervicala. Bunicii le foloseau numai la raceli, eu asa stiu. Cu tuica foarte tare luata de cum incepea sa curga cazanul si pusa bine pentru ventuze.

prima zi

dupa ce le-am scos

am uitat sa va spun ca unele au tras un lichid clar

doar una s-a innegrit, bunicii spuneau ca daca arata asa a iesit raceala

aici e doar a doua zi inainte de a pune a doua serie

cea manjita cu alb e de la ceara; a fost aprinsa de la lumanare; nu e bine, o picatura de ceara a cazut in ventuza si s-a topit apoi pe spatele meu

se vede ca a doua zi au mai tras lichid inca trei: va dati seama ca au fost puse in locurile unde inca ma durea tare

basicile erau f tari

a cincea zi

au fosr sparte cu un ac si drenat lichidul la exterior; se inmuiasera si riscau sa se sparga singure; dupa spargere si golire am rezistat sa nu ma scarpin si in cateva zile au facut cojite si au cazut

si nu am spus finalul:

Totusi eu am fost foarte speriata cu aceasta raceala si in final am facut o radiografie pulmonara; ghiciti ce: eram sanatoasa, dar aveam urmele unei pleurezii, ca si cum avusesem ceva apa la plamani. Dar nu mai aveam. Ce ziceti de chestia asta?
Sanatate tuturor!

judecatoria sectorului 1 condamna talharii

noreply@blogger.com (mihaela) — Wed, 23 Mar 2011 19:14:00 +0000

http://mihaelabarta.blogspot.com/2010/04/talharie-la-ceas-de-seara.html
http://mihaelabarta.blogspot.com/2010/04/de-la-talharie-la-sectia-4-politie.html
http://mihaelabarta.blogspot.com/2010/05/doua-zi-dupa.html
http://mihaelabarta.blogspot.com/2010/05/treia-zi-dupa.html

Dupa cum vedeti mai jos, s-a pronuntat sentinta. Trebuie sa stiti ca eu am retinut sase fapte din rechizitoriu. Oamenii au practicat furturi de genti de pe umarul femeilor, furturi de genti de pe bancheta din spate a masinilor in trafic prin spargerea geamului la semafor, furt in timp ce scoti caruciorul copilului din portbagaj...nici nu vreau sa imi mai amintesc.

Bravo Politiei, Bravo Justitiei!

condamnă pe inculpatul CONSTANTIN DINAUR-EDUARD la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
condamnă pe inculpatul CONSTANTIN DINAUR-EDUARD la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă. În baza art. 33 alin. 1 lit. a C.pen. rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul CONSTANTIN DINAUR-EDUARD urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
condamnă pe inculpatul MARIN ROMEO la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă. În baza art. 86 indice 4 alin. 1 C.pen. rap. la art. 83 C.pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Buftea pe care o cumulează cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa de 10 ani închisoare. In baza art.88 Cp deduce perioada retinerii si arestarii preventive de la 21.04.2010 la zi
Cu recurs în 10 de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 21.03.2011. PREŞEDINTE

lectia japoneza

noreply@blogger.com (mihaela) — Tue, 15 Mar 2011 09:36:00 +0000

In fata scuturarii pamantului, in fata raspunsului apelor, problemele noastre sunt infime. Ne amintim cat suntem de increzuti, de mandri, fiind de fapt niste animale tolerate de aceasta planeta. Ne trezim din starile penibile in care zacem mai mereu si cascam larg ochii si urechile. La ceea ce ne inconjoara, la pamantul pe care il calcam in picioare. Il irosim, il infectam, il stoarcem de resurse, il otravim chiar. Nici o alta vietate careia i s-a permis sa traiasca pe Terra nu mai face asta. Nici mare, nici mica, nici mititica. Numai noi, oamenii.
.

suferinta din nestiinta

noreply@blogger.com (mihaela) — Sun, 06 Mar 2011 19:53:00 +0000

Urmaresc inca tot ce e legat de Madalina Manole. Recent, parintii ei au primit sentinta prin care isi pot vedea si ingriji nepotul de doua ori pe luna si cateva saptamani pe vara. A c u m, abia acum, mi-am dat seama ca si bunicii mei, parintii mamei, ar fi putut obtine acest drept legal. Daca l-ar fi cerut. Daca ar fi stiut ca este o lege pentru asta. Ei au facut actiune sa le fiu incredintata lor "spre crestere si educare" dar, justitia, in interesul minorei, a apreciat ca trebuie sa faca tatal asta. Proasta decizie.

Au fost zdrobiti. Nimeni nu le-a spus ca pot primi drept de vizita. Ma intreb cine ar fi putut sa le spuna. In sat nu se mai intorceau licentiatii in drept. Ascultau la radio bunicii. Probabil nu se spuneau astfel de lucruri. Va dati seama? Tata ar fi fost obligat sa ma trimita in vizita la ei periodic. Iar lunga vacanta de vara ar fi putut fi partial petrecuta doar cu ei. In loc de asta trebuia mereu sa cer voie, nu prea des, si, oricum, raspunsul era invariabil "dute, dar sa nu stai mult ca afla tac-tu si ma omoara!". Sau "dute si sa vii repede inapoi! Avem de facut aia, aialalta, sa treci si pe sor-mea Cati...", de-astea; imi gasea tata mereu noi sarcini, pentru ca eu eram omul lui de baza.

Pareri de rau. Suferinta din nestiinta. Necunosterea drepturilor.

Dar preotul satului? Nici el nu stia? Popa Aurica, parca. Om bun, invatat.

E prea tarziu, cu 40 de ani mai tarziu.
.

jurnalul adolescentei

noreply@blogger.com (mihaela) — Sun, 27 Feb 2011 20:46:00 +0000

despre vise, despre bucurii si necazuri marunte, despre cum e cand implinesti 17 ani si nimeni din jurul tau nu baga de seama, despre ultima saptamana de scoala din clasa a XI-a, despre un sfat care mi-a devenit capatai si despre cum, recitind peste ani, constati ca sti inca acele fragmente pe de rost

27 iunie 1985

Ieri ne-a selectionat pt tabara de instruire obligatorie din 2-23 August. Bineinteles ca e obligatoriu pentru toti, numai pentru tata nu. Inca nu i-am spus si nici nu-mi vine sa-i zic. Stiu ca n-am nicio sansa. Totusi, pentru cei ce se duc va fi minunat. Gratuit, 3 saptamani. Dimineata instruire, exercitii, oboseala, dupa-amiaza a lor, sa-si faca de cap. Primele 2 saptamani sunt la Targoviste si in ultima saptamana vin in Bucuresti pentru pregatire generala. Sunt aproape sigura ca am sa pierd si ultima sansa de a simti vreodata ce este aia o tabara, fie ea si pentru instruire in vederea sarbatorii de 23-24 August. Pentru recuperarea vacantei elevii sunt liberi in toamna cele trei saptamani de practica agricola la cartofi. E mult prea frumos pentru mine !

5 iulie

Mi se pare ca a trecut tare multa vreme de cand n-am mai scris in jurnal. Constat ca sunt doar 5 zile. E foarte bine fara mama si Ramona. Dar se apropie vacanta si parca acum imi pare rau. Azi am avut echipamente cu tov. Szabo. Ma impac foarte bine cu el, dar trebuie sa iau un 9 la Telegrafie ca sa-mi iasa media 8 la Echipamente. Imi trebuie si un 9 la mate pe care nu cred ca am sa-l obtin, un 10 la Electrotehnica. Daca am sa mai iau notele astea voi avea media 8,66 pe acest trimestru, 8,40 pe intregul an scolar si voi lua premiul III. Daca nu…mi-ar pare rau.

Ieri am fost la policlinica Stirbei Voda la stomatologie pentru doua carii urgente. Maine ma duc din nou : avem practica la Electromagnetica si nu ne ducem. Dupa-amiaza am fost cu Marina Bora la cinema Cotroceni si am vazut filmul « Burlacul casatorit ». Ne-a distrat.

Am reusit sa vorbesc cu Gabi la telefon. Cand ma gandesc la ea sunt nerabdatoare sa vina vacanta. Mai este doar o saptamana.

Cand a venit tata mi-a povestit ca tataie a facut insolatie si l-a gasit la pat. Imi pare foarte rau pentru el si nu inteleg de ce nu mi-a scris si mie. Saracul, la varsta lui insolatie ! In rest, e bine la tara. Tata a cumparat porc, sa am ce face in vacanta.

Citesc « Siloam » de Paul Gadenne si imi place. Are ceva trist, melancolie. Am multa treaba de facut, de spalat, de calcat o multime de cearceafuri, pijamale, de cusut o gramada, de invatat la electrotehnica, de facut graficul unor functii.

De catva timp am impresia ca viata e frumoasa.

Am depistat o bucata de material rosu si subtire din care vreau sa-mi fac o salopeta cu pantaloni scurti stransi pe talie cu un elastic, simpla de tot. As vrea sa reusesc.

E minunat sa crezi in oameni si ei sa creada in tine. Acest climat de incredere si bunavointa, ce mult imi lipseste uneori !

6 iulie 1985

Sambata seara. Singura. Am terminat « Siloam ». Mi-a placut cartea, dar mai mult nu pot sa scriu despre ea. A coborat pacea peste mine…E minunat ce scrie acolo, e atata puritate, incat iti vine sa inchizi ochii. Scrie, printre altele, ca sufletul inveleste trupul asa cum atmosfera inconjoara pamantul ; ca iubirea este deplina numai atunci cand exista iubirea spiritelor, impletirea sufletelor mai intai, si apoi a trupurilor.

« …isi dadea seama ca betiile trupului sunt desarte daca nu sunt in acelasi timp si bucurii ale sufletului, daca fiintele unite in dragoste nu se intalnesc in inalt, dincolo de asternutul in care zac.. » Simon si Ariane…

« Mi-am spus ca daca o fiinta ti-a daruit fericirea, nu trebuie sa incerci sa mergi mai departe, nu trebuie sa ceri mai mult…Pentru ca fericirea pe care o primesti inseamna libertate si e un miracol, dar dincolo de un anumit punct destul de greu de determinat si de care nu trebuie sa te apropii prea mult, incepe altceva… »

« …si in iubire exista un stadiu de nedepasit…Ca de fiecare data cand te inalti prea sus, vine o clipa cand un fel de zabranic iti acopera ochii, ametesti si aluneci !....o iubire nefericita e, se pare, o grea suferinta, dar greseste cine vede ca o iubire fericita este doar incantare ; presupune prea multe riscuri si nu-i lucru simplu pentru un om… »

Si tot despre oameni ideea ca « nicio fiinta, nimic, nu apartine nimanui… ». Natura n-a fost facuta pentru oameni, dar nici fapturile. « Nimic nu ne-a fost dat !Nimic !...Majoritatea oamenilor ma fac sa rad cu felul lor posesiv de a vorbi… »

Cu toate astea, ce e iubirea ?

« Am impresia ca universul nu-i facut pentru el, ca omul ocupa un loc uzurpat. E doar un accident al naturii, natura nu-l cunoaste… ;cei mai multi au uitat, fiindca traiesc la ses, in tinuturi amenajate astfel incat sa nu fie stanjeniti de ea. Ca sa n-o mai vada, ca sa creada in forta lor, au constituit orase unde se adapostesc impotriva ei si unde nu intalnesc decat propria lor imagine. De aceea uita. Si astfel se amagesc si sfarsesc prin a crede ca numai ei exista ! »

Rasfoiesc cartea si imi dau seama ca ar trebui sa copiez mult, tot chiar.

« Cuvintele sunt daunatoare ; ele ne ascund lucrurile ». « Gesturile, gandurile noastre au un continut care le transcend si care nu poate fi descris in cuvinte. Cuvintele nu sunt decat imagine si aluzie, aluzie la o lume superioara in care fiecare se afla transcris pe veci, intr-o limba ce nu-i creata de noi… »
« Cand incepi sa pui intrebari, sfarsesti prin a renunta ».

8 iulie

Zi de cuptor.

Azi s-au intamplat mai multe lucruri demne de consemnat. Printr-o extraordinara intamplare mi s-au deschis ochii pe catalog si am vazut ceea ce nu mi-ar fi dat niciodata prin cap : Nicoleta are medii mai mari ca ale mele pe toate trimestrele. Cu siguranta ea va lua primul premiu. Ce uimire pe mine, care nici macar n-am banuit ceva ! Dar era limpede ca sub falsa ei dragalasenie se ascundea ceva. Simteam ca ceva nu e firesc, e fortat, dar nu gaseam…Acum stiu ca ea a castigat lupta inainte de a incepe. A luptat in umbra.

La pranz am ajutat putin la biblioteca si apoi am iesit pe poarta, cand am dat cu ochii de tov. Prof de economie Porumbeanu de la « Semanatoarea ». L-am asteptat si apoi am discutat. Mi-a facut mare placere. Am vorbit despre ASE si felul in care trebuie sa ma pregatesc pentru ca sa intru. Mi-a spus ca daca iti definesti bine scopul si apoi mijloacele nu se poate sa nu reusesti. Corectie actuala: daca iti definesti bine scopul si apoi mijloacele, sigur vei reusi! Ca si Nicu, mi-a zis ca meditatiile nu fac decat sa te puna sa inveti, dar se poate si singur…Ce bine ar fi sa iau !Omul acesta mi-a ridicat putin moralul. Mi-a spus, printre altele, ca el, daca ar sta sa concorde teoria cu realitatea, n-ar mai putea preda economie politica. Eu i-am spus ca vad in toate neconcordantele « omul ». Omul inconstient, care nu stie ce vrea, care nu stie ce poate sa faca, cat de mult conteaza rotita lui la functionarea intregului angrenaj. Habar nu au, fac totul in sila, n-au constiinta, inteligenta, n-au o privire de ansamblu asupra vietii. S-ar putea ca sa nu fie asta cauza, totusi eu asta cred.

La electrotehnica ne-a luat caietele la control si mi-a dat 10, a zis ca e un caiet exemplu, m-am simtit bine, ce mai…Matematica n-am facut azi si nu stiu daca vom mai face anul asta…

9 iulie 1985

Ziua de azi ar trebui consemnata cu rosu pentru ca e zi de sarbatoare : implinesc 17 ani de cand vietuiesc pe pamant. Dar e o zi ca toate celelalte, trece, si maine voi avea 17 ani si o zi…

Incep sa inteleg expresia « a avea bafta ». Eu azi n-am avut bafta. La telegrafie ne-a ascultat si am luat 6. Nu stiu daca meritam atat, sau mai putin, dar m-am intristat ca s-au luat note mari degeaba. Adica eu sunt convinsa ca toti stiau cam tot atat cat am stiut si eu si totusi notele au variat de la 5 la 10. Imi pare rau ca proful a ramas cu impresia ca totul e in ordine, ca notele sunt corect puse, ca fiecare a luat cat a meritat. Dupa ce mi-a pus sasele m-a intrebat daca sunt fericita si i-am raspuns ca nu sunt, de ce as fi? A zis apoi ceva de genul:cel putin sti ca atat ai meritat, nu? Am zis si eu ca nu-i nimic, e-n regula, si m-am dus in banca. Da, eu atat merit, dar altii ?...sa fiu oare invidioasa ? N-am sa-mi pot raspunde niciodata ! Cat am stat in banca asteptand sa-mi vina randul, am visat ca ma duc la catedra, ca proful ma intreaba zambind : cat vrei sa-ti dau ? Eu ii zic 9, el ma trimite la loc…Asta inseamna ca trecusem de partea superficialitatii notelor. Cred ca sunt naiva si nu-i bine. De ce m-am intristat asa de tare ? Au mai fost o serie de mici incindente care au dus la asta. Cand am iesit m-am dus pana la CTA, la Mioara. M-am gandit ca e singura, poate s-a plictisit si vrea sa mai schimbe o vorba cu cineva. Cand am intrat in camera cu centrala mai erau 3 fete si n-am inchis bine usa, ca una a si zis : ia uite cati mai vin (a facut o mutra !), n-are voie sa stea nimeni inauntru. M-am intors si am zis calma : Nu-i nimic Mioara, eu plec, la revedere. Am inchis usa pe dinafara si am plecat. Ce sa fac cu mine ? Cu caracterul meu imposibil ?

Ca sa ajuns acasa trec pe langa un bloc cu 4 etaje. Merg paralel cu el cam 30 metri. Mergeam rumegand ganduri negre, cu capul in jos, cand un mar mare verde m-a izbit intr-o parte, aruncat probabil (cu intentie) de vreun tip din bloc. M-am uitat in sus si, in timp ce mi-au dat lacrimile, s-a auzit un hohot de ras formidabil. Am simtit ca-mi vine rau. Era urarea de « La multi ani ! » pe care am primit-o de ziua mea.

Altceva nimic nu s-a mai intamplat azi, totul e in regula, dar eu am un nod in gat…

13 iulie

Ultima zi de scoala din clasa a XI-a. S-a terminat si anul asta, mai avem unul singur si cred ca este cel mai greu. Am luat premiul III cu media gen 8,34. Nicol a luat premiul II cu 8,47. Tata habar n-are; mi-a parut rau sa-i spun pentru ca el stia ca eu am media cea mai mare de cand eu habar n-aveam de Nicol. Ea n-a venit azi si cartile si diploma ei sunt la mine. Diriga era zambareata tare azi. Eu am fost trista…

Zilele trecute am vazut « Pas in doi » la Favorit cu Bleontz in rolul principal. Mi-a placut mult filmul, desi romanesc.

Luni plec la tara pentru doua luni. Vacanta. A venit vacanta si nu-mi spune nimic. Poate pentru ca nu s-a schimbat inca nimic in viata de toate zilele. Am foarte multa treaba zilele astea si, pe deasupra, citesc « Intalnirea » de Constantin Chirita. Cred ca pana plec la tara reusesc sa citesc un volum, dar celalalt ?! La toamna !

Mi-am cumparat papuci din plastic -33 lei. Ieri am luat unt si branza. Ma duc la tara cu trenul si am bagaj mult…Mi-e groaza. Tata nu poate veni pentru ca face inventar la serviciu. A aflat ca recursul lui pt Carmen a ramas la 700 lei pensie alimentara. A trecut un an aproape de cand n-am mai vorbit cu ea. Dar presimt ca vom deveni candva prietene bune.

De maine nu ma mai duc la liceu, dar cred ca voi simti asta abia peste o saptamana de zile. Salopeta mea nu a iesit chiar bine.

Am ganduri mari pentru vacanta asta, dar acum mi-e foarte bine, n-am chef de altceva decat de citit : intinsa, pe pat…

despre bunici - 6

noreply@blogger.com (mihaela) — Sun, 06 Feb 2011 19:21:00 +0000

Imi tot vine in minte: "maicuta batrana, cu caieru-n mana...".Stam acum cateva zile cu ochii in tavan si ma plimbam printre amintiri. Si asa, vag, am ridicat praful de pe amintirea unei zile de iarna, o zi de vacanta. Stiti, eu mergeam la tara la bunici cu tata, la mama lui. "Baba" ii spuneau vecinii, baba ii spuneam si eu. Asa am pomenit-o. Baba. Era o femeie mai aspra si rece, eu asa am cunoscut-o. Rea. Da, exista si bunici ...rele. Ursuza. Dumnezeu sa o ierte. Interactiunea mea cu ea, importanta, era atunci cand ii ceream voie sa merg la vale, la mamaia. Mamaia era una singura pentru mine, mama mamei mele, mamaia Veta. Eram obligata sa cer voie, altfel ma spunea lui tata. Teribil. Sa cer voie unei bunici sa te lase sa mergi si pe la cealalta bunica. Tot timpul, tot timpul, tata credea ca ei ma invata sa ma port urat cu sotia lui. Si nu era deloc adevarat. Mereu spunea mamaia: sa fii cuminte mama, sa asculti de ei, ca acuma cu ei traiesti, trebuie sa te ai bine. Si era tot mai rau cu ei, dar le spuneam rar cate ceva, cand dadea supararea pe afara. Sufereau ca nu ma puteau ajuta.

Si asa, in ziua aceea de iarna grea, am tras repede o fuga pana la mamaia, cand a adormit tata. Am gasit-o in camera de la mijloc inconjurata de ate si rotocoale mari de lana de culoarea mierii. Torcea lana. Parca o vad pe scaun cu lana infipta pe furca sprijinita de umarul stang si cu mana stanga tragea de lana, iar cu dreapta forma firul. Pe urma invartea fusul ca sa stranga firul. Miraculos a parut in lumea mea de copil, poate ca nu aveam nici zece ani. Miraculos pare si astazi, in capul de adult care a lucrat de ieri dimineata la un raport de expertiza, cu singurul gand, sa termine odata ce si-a propus si sa treaca la depanarea amintirilor. Pentru voi cei care mai iubiti copilaria. Si amintirile ei.

Eiii! In cele cateva zile pana la Sarbatori a si impletit cativa ciorapi de lana. Brrr! Cu cate sase andrele odata, scurte si ascutite la ambele capete. Ciorapii de lana. Iarna, in picioarele lui tataie. Nu. Opinci nu am vazut, depasisera etapa asta.

Voi stiti ce inseamna sa te traga tataia cu sania pe drum? Asteptarea, pana o ia din magazie, o unge cu untura pe talpi, ii pune sfoara noua, verifica scandurelele, pune-ti fularul la gura, caciula unde e, "sa nu tragi fata mult, sa-nghete, Costica, auzisi ??!!"

-Hai, taica, hopa-sus!

Doamne, ce buna e sania lui tataie, aluneca usor cand la vale, cand la deal, pe drumul proaspat nins, din lumea copilariei. Mustata s-a albit, caciula la fel, coboara inserarea si sania trece la odihna, fericita. Pe plita sfaraie tuica lui tataie, mamaia se invarte pe langa oale, genele grele se pleaca peste obrazul imbujorat si trasul cu sania continua in vis, in visul alb al copilariei.

jurnalul adolescentei

noreply@blogger.com (mihaela) — Thu, 27 Jan 2011 22:10:00 +0000

2 iunie 1985 - duminica dimineata

Maica-mea a castigat o noua lupta. Trebuie sa fiu precauta cu ea pentru ca altfel ii spune lui tata tot ceea ce s-a intamplat ieri seara. Pana ieri nu stiam decat ca trebuie sa particip la o actiune UTC si atat. Tata nu prea era de acord sa ma duc. In schimb, maica-mea pleda pentru plecarea mea. Cand le-am spus despre ce este vorba, situatia s-a rasturnat. Maica-mea, vazand ca este vorba de un spectacol la care mi-ar face placere sa ma duc, a inceput lupta pe celalalt front. Dar are femeia asta niste mijloace de lupta !!I n sfarsit, cu vorbe strecurate, cu usi trantite, cu argumentul ca cine mai spala rufele din baie daca eu ma duc sa ma plimb, a reusit sa ma faca sa raman acasa. Nu tineam neaparat sa ma duc, dar aceasta tactica, aceasta rautate fara margini, ma face sa-mi fie mila de mine. Abia acum imi dau seama pe ce maine am incaput. Femeia asta se face luntre si punte, numai sa nu am parte eu de nicio placere, cat de infima ar fi, sa muncesc mereu si din greu, nu sa trandavesc, ci sa slugaresc aici. Cuvintele astea nu ma mai dor, le simt doar ca pe o constatare si o teama teribila mi se strecoara in suflet in legatura cu viata mea viitoare. Tremur pentru fiecare clipa care vine. Imi dau seama clar ca intre noi nu mai exista nicio punte de legatura, ca va fi totdeauna un razboi teribil. Trebuie sa am rabdare, sa incerc din nou sa lipesc cioburile, sa tin balanta stabila. Dar voi reusi ? Stiu ca fiecare om are o viata numai a lui, ca trebuie sa traim putin si pentru noi. Voi putea sta eu fata in fata cu pasiunea mea de a citi ? Cum sa refuz sa citesc un roman bun care mi se ofera ? Poate ca am sa invat si asta. Trebuie sa ma gandesc mereu la satisfactiile pe care le voi avea daca voi intra la facultate. In felul asta poate voi reusi sa ma mentin pe aceasta linie pe care am incercat sa o trasez aici. Ca un prim exemplu, ma apuc acum sa scriu comentariul la « Noapte de decemvrie » de A. Macedonski.

3 iunie 1985, luni noaptea

                    Acum am terminat de citit « Studentii II » de Eugen Zehan, o carte deosebit de profunda si umana. Mi-a placut mult de tot, dar nu stiu in ce sens. Mi-a placut si atat. Dar m-a intristat din ce in ce mai tare, pana cand, la sfarsit, imi venea sa plang linistit, fara speranta. Oare poate fi adevarat, se intampla chestii d-astea ? Daca da, este pt mine o nemaipomenita lectie menita sa ma faca sa deschid ochii. Si eu sunt o fiinta care gandeste ca Paul, numai in spiritul adevarului, care crede in partid, in cuvintele frumoase despre constiinta si despre oameni. M-am regasit in mare parte in acest personaj. Dar cred ca nu as fi ajuns atat de departe pt ca mi-e frica, mi-e sila si as fi plans dispretuindu-i in acelasi timp….Nu stiu la ce s-ar fi ajuns. Oricum, e trist. Presupun ca acest scriitor nu a inventat pur si simplu faptele, au totusi un substrat real. Cu toate astea, pana la proba contrarie, eu continui sa cred in oameni si in viata, in adevar si in bine.
                     In aceasta carte am gasit o cale pe care eu insami as putea sa o exersez, un anume fel de a trai. Dar nu, cred ca eu m-as retrage la timp, sunt putin cam lasa, nu suport situatiile injositoare, atentatele la corp fizic, bataia…Mi-e sila de oameni imorali, dar aceasta nu este o atitudine fata de acesti neoameni, dintre care mai exista probabil printre noi.
                    Excelenta carte, poate pentru ca m-a atins acolo unde sunt vulnerabila, in puritatea si frumusetea gandului si sufletului meu. Cartea asta imi da de gandit. Imi da certitudinea ca nu sunt singura care gandesc asa, dar, pe de alta parte, destinul acestui om as putea il am si eu…ma impietreste.

4 iunie 1985

                  Ma simt foarte bine, asa, deodata. Acum cateva secunde am fost in balcon si am descoperit frumusetea pomilor si a soarelui : a plouat, ploaie de primavara, si imediat apoi a dat soarele. Apa de pe frunzele copacilor sclipeste in soare, frunzele se misca sub greutatea apei si se vede (de sus) de parca ar fi toti pomi impodobiti de Craciun, cu beculete ce se aprind, se sting.
                  Cat de frumos e ! Am stat cateva minute, am privit, nu-mi venea sa-mi cred ochilor si apoi m-am simtit fericita. Dar soarele frige prea tare si in curand va usca frunzele, se va sfarsi vraja abia inceputa. O clipa de frumusete si atat.
A venit vara, cu ploile ei repezi, cu soare, cu stranduri aglomerate si oameni molesiti de caldura, transpirati si nerabdatori sa ajunga acasa, sa-si faca un dus…

9 iunie 1985-duminica

                      Azi-dimineata am fost cu tata si Ramona sa culegem flori de tei. Acum miroase a tei in toata casa pentru ca l-am pus la uscat. Dupa-masa am fost la Km 36, dar am ajuns prea tarziu ca sa mai facem plaja. Totusi, ceva a fost. Apa era foarte calda.
                  Citesc « Tacutele nelinisti » de Eugen Zehan, invat din cand in cand, ma uit in oglinda, cam atat.
                   Ieri seara i-am scris lui Gabi si bunicilor mei, dar inca nu le-am trimis, pentru ca nu am bani de timbru. Le-am trimis la fiecare cate o fotografie.
                   Maine dam teza la economie si am senzatia ca nu prea stiu. Cel mai putin stiu « Criza sist. capitalist ». Nu prea imi pasa de teza asta.

14 iunie 1985

                       Azi dupa-masa am fost la Liceul Ind. Semanatoare pt diploma de 10 clase. Am discutat cate ceva cu profa de Studiul materialelor (agrare) si cu tov. bibliotecara. Mi-a facut o reala placere. Tov. bibliotecara mi-a dat putina incredere in mine, mi-a spus ca ea e sigura ca eu am sa iau la facultate. Eu insa nu sunt deloc singura. Oricum, am sa fac tot ce e posibil, ce depinde de mine. Am ganduri mari pentru vacanta asta !
                        In timpul orei de sport si o parte din cea de economie am facut comentariul la « Plumb » si « Lacustra » de Bacovia. S-ar putea ca maine sa ne dea lucrare la analiza. Azi la teza la fizica am facut cate ceva, dar la teorie am cam batut campii. Cred ca iau in jur de 8.
                       Afara este din nou foarte cald, s-au intors zilele de vara torida.
                       Citesc « Julia » de S.Mangham, poezii de Minculescu si atat. Ziua de azi a insemna ceva deosebit, o variatie de decor, de ganduri.

15 iunie, sambata seara

                         E foarte frumos azi. Momentan ploua, ploaie de vara, calda si prietenoasa. As vrea sa fiu afara in ploaie.
                         Luni avem, printre altele, biologie si economie. Nu m-a ascultat nici azi la biologie, in schimb ne-a mai predat o lectioaie de 16 pagini (in carte). Luni e ultima ora de biologie din acest an. Probabil ca ne va asculta pe toti rapid : o intrebare si 3 sau 5…La economie avem de invatat si conspectat o lectie. Marti dam teza la matematica. Am auzit ca la XI D a dat foarte greu.
                       Azi am facut decat o singura ora, din sapte : biologie. In rest, nu am avut sala, chef, profesorii nu aveau timp de noi. Azi este (a fost) ultima zi de liceu a claselor a XII-a. Banchet….E dureros sa stii ca e ultima zi in care mai esti elev. Pur si simplu nu stiau ce sa-si spuna, se uitau unii la altii ganditori. Si-au facut fotografii. Sigur au mancat apoi, au dansat, s-au simtit pt ultima oara bine impreuna. Drumurile lor se despart iremediabil. Simteam si eu o jale..La anul vom fi noi a XII-a A. Ce tristete, ce melancolie ! Ce ciudat e OMUL ! Zilele astea invatam la biologie umana despre inima : atrii, ventricole, activitate mecanica, sistole, diastole, si nimic despre afectiune, sentimente -pe care le ascociem in mod normal cu inima. Dragostea ! Unde sunt, daca nu in inima ? Nici cand am studiat creierul nu s-a vorbit despre asa ceva. Sa-nteleg ca medicina nu a elucidat inca aceste probleme? Oricum, azi imi venea sa plang. Si profesorii erau asa veseli, asa fortat veseli. Cum puteau sa rada ? Nu li se strangea inima ? Sa fii diriginta unei clase, patru ani sa fii aproape de copiii astia, si apoi asa, deodata, sa se termine, sa nu-i mai vezi. Cum or putea sa suporte asta, si inca la fiecare 4 sau 2 ani ? Cred ca cu fiecare generatie de copii se mai duce o parte din sufletul fiecarui profesor…
                       Asta-seara am calcat doua ore la o pereche de pantaloni de-ai lui tata. Doamne, daca nu i-am blestemat…
                      In rest, nimic. E frumoasa ziua de azi, inseamna ceva pentru unii, altceva pentru altii, nimic pentru marea majoritate a oamenilor. Probabil ca multe lacrimi au cazut azi. De ce le pare rau ? De cei 18 ani din viata care s-au dus, de copilarie si adolescenta , de faptul ca sunt acum majori, prea mari, liberi sa-si organizeze viata dupa capul lor ? Se transforma din elevi fara prea multe griji, in oameni maturi, cu serviciu si familie, cu griji si greutati. Nu vor mai fi asa de veseli, de nepasatori. Incepe partea serioasa a vietii, in vederea careia te-ai pregatit 18 ani..As vrea sa ne iubim mai mult intre noi, sa fim mai apropiati si mai afectuosi, mai legati. Pentru ca oamenii sunt oameni ! Da, sunt oameni, nu roboti, au nevoie de oameni, de prieteni, de ganduri curate. Se simt bine intre oameni, se simt la adapost, fericiti. Ce bine ar fi daca ar intelege cu totii ce multa nevoie avem unii de altii !

20 iunie 1985

                        Ne-a adus tezele la romana si la economie si am luat 8 la amandoua. La fizica imi iese 8, desi am luat 9 la teza. Voi avea media anuala destul de mica si imi pare rau pentru ca speram sa iau la premiu mai multe carti bune. Pe cand asa…sunt dezamagita. Cu tov. bibliotecara ma impac bine de tot. Am luat vreo 10-15 romane foarte bune pe care am sa le consemnez aici pe masura ce le citesc. Am citit de ex « Pasul de cadril » de Eugen Zehan si « Con amore » de Krystyne nu-stiu-cum. Acum citesc : « Koenigsmark-Atlantida » de Pierre Benoit. Astazi am avut o discutie cu tov prof. de romana si mi-a recomandat carti mai serioase de Miller, Willian Faulkner, John Steinbeck, Graham Greene, Hemingway, Kafka.
                       Ieri am primit o scrisoare de la Nicu si mi-a facut mare placere. Are incredere in mine, ma sfatuieste sa invat, sa nu ma las, sa le arat eu ce pot. Oare voi fi in stare ? Ca o prima masura m-am hotarat ca la anul viitor (scolar) sa nu mai citesc nicio carte extrascolara. Imi dau seama ca este o masura necesara, dar nu stiu daca am sa pot sa o duc pana la capat. Orice ar fi, va trebui sa am ochi doar pentru materiile de facultate, sa-mi fie singurele treburi reale. Nicu imi scrie ca o sa ma ajute in vacanta de vara. Imi pare bine ca crede in mine, ma simt ajutata, uit ca sunt o fata singura, sau ca macar am impresia asta.
                       Zilele astea a fost foarte urat afara, a plouat mereu si a batut vantul. Azi a mai iesit soarele din cand in cand.

21 iunie 1985

                       Am terminat « Atlantida » de Pierre Benoit. Mi-a placut, m-a emotionat. Daca stau sa ma gandesc nici nu stiu ce anume mi-a placut, dar sunt fascinata. Am mai descoperit un scriitor !
                       Acum citesc « Dincolo » de J. Galsworthy. Am si mult timp liber pt ca sunt ultimele zile de scoala-cultura generala-din acest an. Aproape la toate aceste materii ne-am incheiat mediile.
                       Azi-dimineata s-a dat bacalaureatul la romana si au dat Liviu Rebreanu -contributia lui la aparitia romanului romanesc modern si « Revedere » de Eminescu. Ma gandesc mai des la mine, ma obsedeaza intrebarea daca voi lua sau nu la ASE. Ce-mi surade viata studenteasca !
                       Azi noapte am visat-o pe Gabi ; eram la tara, era in vacanta…

25 iunie, marti seara

                        Nu prea am avut ce scrie in zilele astea. Pe scurt: sambata am vazut la cinema “Capitol” -Evadati din viitor”, tata a cumparat o punga de bomboane cubaneze, maica-mea le-a impartit in patru si a furat din partea mea (in sifonier) circa 6-7-8 bomboane. Azi am fost pe stadionul “Uranus”, unde s-a tinut o adunare generala cu oameni din sectorul 6. S-a vorbit de pericolul nuclear, in timp ce noi scandam diverse lozinci.
                  Saptamana asta avem practica la telefonie cu tov. Olteanu. Apoi urmeaza o saptamana laboratoare si apoi inca una, ultima, de practica. Ne-a adus tezele la mate si am luat 7. In casa, mizerie. M-am imprumutat la Puica pt ca sa iau pasta de dinti. N-am reusit sa-i scriu lui Nicu pentru ca nu am bani pentru timbru -2 lei ! Ce mult inseamna pentru mine !
                  Citesc « Sete de aer » de Szilvasi Lajos. Zilele trecute am luat de la biblioteca « Comedia moderna » -Lingura de argint (II) si « Maimuta alba » (I) de Galsworthy. Abia astept sa le citesc, dar am strans la romane de nu mai am unde sa le pun.
                  Mi-e dor de Gabi. Si cu cat ma gandesc mai mult la vacanta, cu atat mi se pare mai mica, prea putin timp pt cate am de facut.

ati facut pasul in 2011?

noreply@blogger.com (mihaela) — Sun, 02 Jan 2011 18:39:00 +0000

Sanatate si intelepciune sa aveti! Sa traiti bucuria la intensitate maxima! Alungati norii inca inainte de a se naste!

Craciun Fericit!

noreply@blogger.com (mihaela) — Mon, 27 Dec 2010 10:29:00 +0000

multumesc Dumnezeului nostru,
multumesc lui Celine Dion,
multumesc Ilenei Calota,
multumesc lui George Grama,
multumesc tututror celor care au contribuit si ei la bucuria diminetii de astazi: http://www.youtube.com/watch?v=51bO1CVPWRA&feature=player_embedded

Craciun Fericit tuturor!

Ceramica de Marginea, judetul Suceava

noreply@blogger.com (mihaela) — Thu, 23 Dec 2010 22:38:00 +0000

Ne-am indreptat in una din zilele minivacantei spre Putna. Gerul puternic, ziua scurta, ceramica multa de admirat, asa a ramas manastirea pe altadata. Am vazut prima oara un atelier de olarit. Pun cateva poze pentru cine nu a trecut inca pe acolo.

zile de vacanta la pensiunea Perla Brazilor

noreply@blogger.com (mihaela) — Tue, 14 Dec 2010 18:00:00 +0000

Atat va spun: inca mai au locuri pentru pachetul de Revelion! Dar si intre sarbatori, e tot la fel de minunat! Am in minte imagini incarcate de zapada, cu case si porti bucovinene splendide, sanii trase de cai, copiii imbujorati umbland incoace si incolo.

despre bunici - 5

noreply@blogger.com (mihaela) — Sat, 04 Dec 2010 21:05:00 +0000

Oare?

Oare din ce era facuta painea pe care o cocea mamaia in cuptor? Stiu ca punea intai faina din lada din magazie. Imi placea sa merg cu ea in magazia cocheta din lemn nevopsit, ridicata pe picioare groase de beton. Usa tot din lemn inbinat si cu model in forma de romb in mijloc. Nu un singur romb, ci unul intr-altul, din ce in ce mai mici. Cata iubire de frumos si cat respect pentru frumos, pentru estetic, sa faci model chiar si la usa magaziei ! La jumatate, un drug lat de fier se prelungea cu un capat cu gaura in forma de oval turtit. Terminatia era in unghi, cumva ca un varf de limba. Triunghiul acela de final de drug avea desenate linii curbe precum carceii de la vie primavara. In tocul usii era prinsa tot cu piroane o bucata de drug care se termina cu un alt oval turtit, din fier, care venea perpendicular pe planul usii. Cand usa era inchisa ovalul de pe toc intra fix in spatiul din capatul drugului si se infigea in bucla rasarita un piron zdravan. Deci si fierarul si tamplarul erau artisti in munca lor. Iubitori de frumos. Constienti ca lucrul lor va dainui mult timp. Opera lor. Necesara si frumoasa.

Am intrat in magazie. De multe ori. Era mereu intuneric inauntru. Nu avea geamuri, lumina zilei intra pe usa. Nu stiu ce ar mai fi putut avea in ea, era oricum o incapere mica, cam cat doua camere de baie. Dar imediat cum intrai in stanga era o lada dubla, inalta cam de un metru, lata tot atat si adanca de jumatate de metru. La mijloc, perete despartitor. Cu capac greu de lemn. In stanga malaiul, in dreapta faina. Cum ridica de capac, cum o auzeam pe mamaia:

- Uite, fir-al el de soarece sa fie, iar a calcat pe aici ! Si pisica sta colo la soare !

Eu tineam cu pisica :

- De unde sti ca a fost soarece ?

- Baga capul sa vezi. Ajungi ?

Ma ridicam pe varfuri si vedeam asa niste santuri mici, intretaiate.

- Eu nu cred, asa e malaiul.

Nu era asa. Dupa ce lua un ciur de malai sau o covata de faina netezea bine cu mana, sa stie seama la soareci.

A ! Exact ! Daca vedea multe urme sau gasea cacareze mici si negre pe podea, inchidea pisica doua zile acolo, cu un pic de apa. « Sa se mai astimpere soarecii aia ! »

Faina era de la moara. Acuma, nu stiu cum ajungea faina la moara, ca pe acolo am vazut pus doar porumb. Probabil ca se facea un fel de schimb intre localitati, porumb contra grau. Faceau mult porumb. Si frumos. Va spun altadata despre porumb.

Deci, faina era din bobul de grau, din pamantul binecuvantat prin munca stramosilor si lasat de Dumnezeu sa ne hraneasca. Apa era din fantana, tot din pamantul binecuvantat. Sarea, din muntii nostri. Da, si sarea se pastra in magazie, in sac de canepa. Drojdia chiar ca nu stiu de unde o avea. Era oricum, pe undeva, daca nu la noi, atunci prin vecini, cate un bob de drojdie.

Eiii ! Si punea postava pe masa, sara cu un praf de sare pisata si la mijloc facea o gaura in faina si punea o cana mica de apa putin incalzita pe plita. Nu stiu precis, cred ca drojdia se topea in apa. Sufleca manecile camesii, schimba sortul, lega bine basmaua si ii turnam apa sa-si spele mainile. Si pe urma mainele se cufundau in postava si incepeau sa se miste repede si pana sa ma dumiresc, gata era un mare cocolos, pe care mamaia il acoperea cu un servet gros si alb ca laptele si il lasa « la crescut » pe scaun langa soba. Era cuminte si crestea, dragutul de el. Iar eu, cu ochii sub un colt de servet.

- Mamaie, lasa mamaie aluatul sa se odihneasca !

- …..a…aa…vreau sa vad cat a crescut !

- O sa vezi cand o sa se ridice prosopul singur.

- ?

Inca putina nedumerire si intra mamaia in etapa 2. Imparte cocolosul mare in cocoloase mai mici, apasa cu podul palmei drepte, roteste coca cu stanga, pana ajunge rotunda si destul de plata. Inchina painea, o pune pe paleta potrivita si o lasa in cuptorul bine incalzit. Potriveste lemnele sa nu fie focul tare in zona cuptorului si curand se imprastie in camera mirosul painii de casa. Eu niciodata nu am inteles de ce painea de casa se mananca cu altceva. Nimic nu e mai bun decat ea, rumena, calda, cuminte si ascunsa in prosop in cosul de nuiele. Nu, nu, nuu ! Iertare minunatei lipii, ea e cea mai buna ! Lipia subtirica, rotunda, fripta pe plita de fonta incinsa, intoarsa apoi si pe partea cealalta. Cu pete mici negre, de la contactul cu plita. Calda, densa, minunata. Ea, lipia. De pe plita din bucataria bunicilor.

Voi, stiti ce gust are lipia?

despre bunici - 4

noreply@blogger.com (mihaela) — Mon, 08 Nov 2010 11:57:00 +0000

Dragii mei bunici au fost persoane cu mare credinta in Dumnezeu. De la ei am invatat sa ma inchin, sa spun "Inger, ingerasul meu" si "Tatal nostru". Intotdeauna s-au zbatut sa ma faca sa nu mai rostesc cuvantul d - - - u, sa nu il mai chem pe "ala rau". Era greu pentru ca in jurul meu toti ai casei il aminteau mereu. Din pacate, foarte rar zic eu, inca mai cad in acest pacat.

Altceva am vrut sa va spun, anume, ca toate sarbatorile religioase erau pentru ei sarbatori reale. Toate posturile de peste an erau tinute cu sfintenie. Bucatele "de dulce" erau pregatite in ultima zi a postului, fara sa fie gustate, cu sarea si mirodeniile puse "din ochi". Binenteles ca erau cele mai bune din lume! Doar erau facute de mamaia!

Aveam 13 ani cand mamaia a venit la Bucuresti la mine la camin, de Sfintii Mihail si Gavril. A fost uluitor! Nu avea inca 70 de ani, nu o vazusem niciodata plecand din sat. Au vrut ei sa vina si la mine cineva cu inima buna, eram copilul la care nu venea decat tatal, desigur numai la sedintele cu parintii. Niciodata nimeni nu venise la mine cu o vorba buna, cu o mangaiere, cu o bomboana. Doar atunci, in ziua aceea binecuvantata de toamna calda cu soare molcom, cineva A VENIT!

- Mihaela, a venit cineva la tine!

Cuvintele astea au fost unice in viata mea de eleva la Internatul Scolii Generale nr. 150. Cuvintele astea, impreuna cu ochii mari, mirati, ai unei fete care tocmai alergase sa imi dea vestea, au produs in mine un tumult de stari si ganduri: oare e o greseala? Cineva? Cine e acel cineva? Si vroiam sa fug in intimpinare si picioarele erau blocate pe loc si din ce in ce mai multe fete intrau alergand sa imi spuna ca la mine a venit cineva. Inseamna ca nu e o greseala. Aflu ca cineva e format din doua femei. Se vedea ca fetele deja se bucurau pentru mine.

Si minunea, minunea, unde e minunea?

Chiar in fata mea, deodata, am vazut pe mamaia, cu obrajii ei mari si moi, imbracata cu hainele "bune", cu basma noua pe cap, desprinsa parca dintr-un vis de vacanta. Si mainile ei, pe care le cunosteam atat de bine, erau in mainile mele, si obrajii calzi erau sarutati cu foc si bucuria curgea suvoi prin inima mea si umplea toate golurile. Lasate de toate tristetile adanci din amiezele de joi, ziua de vizita. Amieze in care nu mai stiam unde sa ma ascund si in ce sa ma afund pana trece.

Si langa mamaia era sora mamei, tanti Vetuta. Si pe ea o vedeam destul de rar. Mai mergeam cu tata in vizita de doua-trei ori pe an. Impreuna erau o bucurie dubla.

-Mamaie, de ce nu ai venit si cu tataia?

-Pai, mama, trebuia sa ramana si acasa cineva, ca avem animalele alea...Tataia te asteapta peste doua luni. Craciunul e aproape.

Le-am aratat dormitorul, dulapul, patul. Existenta mea acolo.

Si minutele au trecut prea repede si mai mult de vreo doua ore nu au putut sta. Cat de devreme plecase oare de acasa din Oltenia ca sa ajunga si la tanti Vetuta in Comuna Pantelimon si in Cotroceni si la magazin pentru cadouri?

-Mamaie, daca tot ai venit la Bucuresti, de ce nu stai macar cateva zile?

-Nu pot, maica, sa il las singur pe tataie-tu. Nu stiu cum il gasesc.

-Nu vrei sa vezi ce cadou ti-am adus?

Ce cadou? Cadoul era chiar venirea lor. Dar, nu. Din sacosa a scos mai intai, un borcan de dulceata de visine. Minunata ei dulceata de visine, din visinul din via de pe deal. Unica. Visinele le-am mancat una pe zi, pana la vacanta de iarna, cand dulapurile trebuiau sa ramana goale. A scos apoi un capot frumos de finet, care mi-a venit ca turnat. Apoi cadoul cel scump: un ceas de mana Luch. Mmmmm... Sa ai ceas de mana la 13 ani, era ceva! Eram, cumva, in randul lumii bune. Pentru scurt timp, insa. Tata a considerat ca nu imi trebuie mie ceas la varsta aia si l-a pus la pastrat intr-un dulap. Saptamanal, pe ascuns, deschideam si il priveam lacrimand. Tata a considerat ca nici la liceu nu imi trebuie mie ceas, asa ca, atunci cand am plecat de acasa, la 18 ani, nu a mai functionat. Deja de multi ani, nu il mai gasesc. Decat in amintiri: aproape patrat, argintiu, cu curea neagra de piele, intins in cutia lui cu capac de plastic transparent. In mana arsa de soare si vant a bunicii.

Doresc o sarbatoare frumoasa si multi ani buni celor care au ingeri pazitori pe Arhangelii Mihail sau Gavril !

despre bunici - 3

noreply@blogger.com (mihaela) — Thu, 04 Nov 2010 18:57:00 +0000

Eiii, dragii mei, astazi vreti despre spatiul verde din fata portii sau despre cuptorul minunat al bunicilor? Bine, despre verde. Cuptorul ramane pentru o zi umeda si rece de toamna-iarna.

Aveam la scoala pentru proba de gimnatisca de executat diverse elemente: podul de jos, podul de sus eventual cu ridicare, stand si mers in maini. Cel mai bun erai daca faceai combinat adica stand in maini, cazut in pod si ridicare. Si roata, sfoara si spagatul. Astea erau mai dificile, necesitau mult exercitiu. La scoala nu mi-ai iesit niciodata bine, numai spre sfarsitul vacantei de vara. Acolo, pe iarba verde si deasa din fata portilor, era cel mai bun "sol". Caderile erau amortizate natural, pe iarba nu alunecai desculta, de incercat, puteai incerca la nesfarsit. Unde mai pui ca aveai si spectatori? Vecine care clatinau din cap a mirare, "ia uite ce invata copiii la Bucuresti, Veto!". Parca ma vad stand in maini si cu calcaiele sprijinite de poarta verde din dreapta, minute in sir.

-Mamaie, sa nu patesti ceva, mamaie. Stai si tu potolita, ca oamenii.

-Nu cad.

-Aaaau!

-Nu ma doare! Nu ma doare!

-Mihaela, mama, stai locului ca imi sare inima din piept!

Doamne, ce minunatie de articulatii aveam!

In stanga portii cum te uiti cu fata catre curte era o bancheta de lemn lata. Parca o vad: solida, adanca cat sa incapi bine pe ea si lunga cat sa tina 2-3 persoane. Spatar ii era chiar gardul curtii. Spalata de vant si ploaie, tinea loc canapelei de sufragerie pe care inviti prietenii la bloc. In zona aceea toate casele locuite aveau la poarta o bancheta. Viata sociala se desfasura acolo, intre curte si drum, incepand de dupa-amiaza tarziu. Cand toata treaba de peste zi era facuta. "La poarta" ieseau vecinele sa povesteasca ce mai e nou. Ce tocmai au facut, ce mai au de facut, unde se duc, de unde se intorc, tot. Acolo stateau fetele cu baietii seara "la poarta". La poarta fetei se furau saruturi. Acolo spuneam bancuri pana cantau cocosii. "La poarta" povesteam ce am facut peste an.

La poarta bunicilor mei, candva, se aseza trista doar mamaia. Destul de repede, banca a ramas goala pana a murit incet toata viata din curte si de la poarta si ultimele lemne au pierit si ele. De mult timp, acolo nu mai este "la poarta". Este un loc unde te simti stingher si ti se urca un nod in gat. Si te ustura ochii si sti ca corcodusul urias din gard inca isi aduce aminte de tine. Dar nimeni nu iti deschide poarta si nu ai pe cine sa strigi si un lant gros de zale iti spune sa pleci departe, ca nu ai ce cauta acolo.

jurnalul adolescentei

noreply@blogger.com (mihaela) — Thu, 21 Oct 2010 20:20:00 +0000

despre necazurile unei adolescente sufocate
29 mai 1985
                      Sunt trista. Sunt suparata, dar nu stiu pe cine. Imi este din ce in ce mai greu sa o suport pe fiinta asta scarboasa care este sotia lui taica-miu. Ne uram atat de tare, incat nici nu ne mai prefacem macar. Fulgera ura in ochii nostri si sunt momente in care ne vine sa ne strangem de gat. Nu mai pot sa suport realitatea cruda de aici, imi vine foarte greu sa ma abtin, sa nu izbucneasca cuvintele pline de manie pe care le ingrop adanc in mine. Femeia asta imi provoaca sila, este fiinta cea mai josnica, mai murdara pe care am cunoscut-o. Incalca orice fel de lege, are toate aspectele unui caracter negativ, ascutite insa la maxim. Tot ce face femeia asta are un sens urat, orice miscare ascunde sensuri macabre…Nu inceteaza sa-mi spuna ca-i incurc viata, ca din cauza mea nu traieste ea bine.. Fura, minte, se preface, nu e niciun moment sincera, e interesata, incapabila de un gand frumos, curat. Firile noastre se bat cap in cap. N-am reusit niciodata sa ma prefac ca lumea, dar acum nu pot nici macar sa imi ascund sila ce mi-o provoaca glasul ei mincinos.

                      Au trecut cam 2 ore de cand am scris aici despre relatiile actuale dintre mine si maica-mea. Cred ca am uitat sa scriu ca aceasta femeie este si foarte rea, pe langa toate celelalte.
                     Inainte de a scrie prima oara am facut comentariul la « Enigma Otiliei », de fapt l-am trecut pe caietul cu teme si apoi m-am apucat sa citesc « Sotul meu , Mihael » de Amos Oz sau cam asa ceva. Cartea are ceva fermecator de trist in ea. Citeam cu cartea de economie pe masa si cand venea maica-mea sau taica-miu o bagam in mapa, adica numai intre cele doua fete, asa deschisa cum se gasea. Maica-mea a mirosit ceva, prea nu ma miscam eu de pe scaun. Si acum cateva minute a venit din nou in sufragerie, s-a facut ca se duce pana in balcon si apoi s-a apropiat de masa si a deschis mapa. N-am schitat niciun gest de impotrivire, dar sunt igrijorata. A zis : « vasazica, asta faceai tu…Nu-i nimica, cartea asta i-o dau eu lui tac-tu maine dimineata… » si a plecat trantind usa.

Am incurcat-i rau de tot. Cartea are un nume exotic, e scrisa de un scriitor israelian. Acum se invarteste pe la baie si o aud vorbind cu o nota de victorie in glas. Ma intreb cum se va termina chestia asta ? Sunt multe posibilitati, dar, probabil, cel mai potrivit ar fi sa ma duc acum si sa ma milogesc de ea. Mi-e imposibil. Pe de alta parte, ce scandal ! Daca ii va spune intr-adevar lui tata, va fi rau de tot. S-ar putea sa o rupa, sa ma bata, auzi-Sotul meu- ei sot ii trebuie cu 4 la biologie ! Auzi, a dracu, la ce se gandeste ea…si noi credem ca invata…Bataie, scandal. Sau s-ar putea sa faca investigatii, sa descopere ca e de la biblioteca, sa mearga la liceu si sa se certe cu bibliotecara. Cand o vedea ce fisa voluminoasa am ! Mi-e groaza, s-ar putea sa iasa rau de tot ! Imi plang de mila. Nu credeam ca asa curand va veni o motivare pt. cele scrise despre ea inainte. Asta e felul ei de a fi, asa ii dicteaza ei creierul sa se poarte.
Alteori citesc in acelasi pat cu ea, ma intreaba daca e buna cartea…Saraca ! Si acum a facut asta numai ca sa ma aiba la mana, sa ma faca sa sufar, sa-si manifeste ea autoritatea asupra mea, sa inteleg o data ca depind de ea…

                       A mai facut chestii de-astea, puteam sa ma astept. Azi tensiunea a crescut nelamurit…
                       Acum cateva saptamani m-a incondeiat din nou. Printre altele, i-a zis lui taica-miu ca ma pensez. Treaba s-a terminat intr-un anume fel. Dar pe urma a continuat sa-mi dea penseta ei, sa ma impinga sa ma pensez din nou ca sa ii spuna iar lui taica-mie. Respingatoare fiinta !
                      Nu-mi acorda nicio favoare fara sa ma faca sa-i platesc. Intr-o duminica ne-a dat bani, si mie si lui Ramona, sa mergem sa luam ingheatata. O saptamana in urma mi-a tot zi…Ma forteaza sa o platesc sa taca, nu ma indoiesc ca daca acum m-as duce si i-as oferi 50 lei sa zicem, s-ar inmuia, nu m-ar mai spune si mi-ar da poate cartea inapoi. Oricum aceasta carte este aproape pierduta, pentru biblioteca.
                     Doamne, cata sila mi-e ! Nu reusesc nici macar sa plang, las timpul sa treaca si sa vina dimineata de maine. Probabil ca ea fierbe acolo multimita, se gandeste cum sa procedeze ca sa mi-o coaca mai tare. O urasc, o urasc din toate puterile, din toata fiinta mea, pe aceasta creatura meschina. Grozava mama vitrega! Exemplarul cel mai autentic din toata literatura!
                  Singurele doua placeri minuscule pe care mi le permit din cand in cand in aceasta casa sunt : sa citesc si sa ascult cate ceva la radio. E infern ! Si totusi cand aud usa inchid imediat radiul, trag usa de la dormitor si ma ivesc devastata in prag. Si ea zambeste fericita ca m-a gasit in flagrant.
                  Ah ! Imi ard ochii de ciuda. Ce incertitudine ! Ce se va intampla oare ? As vrea sa pot sa ii adorm acum pe toti pentru cateva ore bune, sa caut cartea, sa o iau, si nu mai stiu…As vrea sa sar deodata peste timp, sa se termine cu povestea asta, sau sa ma gasesc deodata in urma cu o jumatate de ora, sa introduc in sertar cartea aia si sa ma culc linistita, sa nu se intample nimic neobisnuit.
                  Mi-e groaza ; oricum, va trebui sa dorm, si voi dormi chiar bine in noaptea asta.

30 mai 1985

                 A fost bine azi : Nu stiu ce a fost in capul ei, ce s-a intamplat de fapt, dar azi, atunci cand a rugat-o Ramona, a consimtit sa-mi dea cartea inapoi ! Un scurt comentariu si lucrurile s-au mai linistit putin intre noi. Dar in adancuri situatia e incordata.
               Dupa-masa nu am facut mare lucru : am luat pozele de la fotograf-au iesit destul de bine, l-am ajutat pe tata la o pana de cauciuc, am citit, am incercat sa ma pun bine cu maica-mea. Imi pare bine ca totul s-a terminat asa. Dar nu am invatat nimic si imi pare rau ca a trecut ziua fara prea mare folos.
                La practica am reparat fire de telefon de la receptor, le-am verificat. Puica a facut cinste cu o inghetata de fructe de la cofetarie. In tot acest timp inima imi era cat un purice, gandurile zburau catre un singur loc. Ce a fost a fost, ce va fi va fi….Il admir nespus de mult pe Paunescu-e un om formidabil !

31 mai 1985

                 Ma minunez de prostia acestei femei. Este de o prostie formidabila. Acum zbiara din dormitor sa ma culc, pt ca eu consum mai mult curent electric pt ca stau seara mai mult cu jumatatate de ora. Deci ea plateste prea mult pentru mine, nu ? E ridicola starea de aici, mi-e sila si-mi vine sa rad si sa plang in acelasi timp. Dar situatia generala se agraveaza continuu si rapid si daca va merge in ritmul asta ma gandesc la ce vom ajunge peste inca un an de locuit impreuna. Va veni insa vacanta mare si vom fi despartite un timp. Dar pana atunci ?
                Azi dupa-amiaza am facut comentariul la « Ultima noapte.. »-am scirs 16 pagini si ma doare mana. Tot azi am mancat si capsuni, primele pe anul asta, de la Flory. A fost draguta, m-a servit cu o inghetata. La liceu am reparat 7 microreceptoare.

1 iunie

               Zi obisnuita. In seara asta m-am epilat pe picioare, de fapt m-au epilat mama si mama Adinei. Am fost la ele (cu invoire de la mama) si m-au terminat. Nu mai puteam suporta durerea, plangeam continuu. Este pentru prima data cand ma epilez cu ceara de albine. Pana cand m-am intors am stat mereu cu frica in san. Vine tata sau nu?
             N-a mai venit nici pana acum. Eu am primit un telefon si am aflat ca militia i-a retinut carnetul de conducere pt stationare in locuri nepermise si i-a mai aplicat si o amenda. Maica-mea fierbe in dormitor. Eu constat doar ca s-ar putea ca maine sa nu mai mergem la strand si ar fi pacat. Mai ales acum, dupa ce m-am chinuit atat cu parul asta de pe picioare.
            Azi la pranz am fost in parc cu Puica : ne-am plimbat, am discutat pe o banca. In pauza din nou fetele mi-au facut cinste cu o inghetata. Am mancat si coliva ! Si cirese ! Am terminat practica la telefonie. Saptamana viitoare avem laboratoare.