Cu toate că-mi zic în fiecare an că nu mă mai duc la Eliminator, și de această dată m-am răzgândit în ultima clipă, cu toate că n-am făcut o pregătire specifică, m-am gândit că poate fi un antrenament bun. Problema, în schimb, e că acest tip de competiție se întinde pe durata întregii zile, fără să poți face altceva între timp… revin și acolo.

Sâmbătă dimineața ajung la Mediaș, devreme, foarte devreme. Cât să pot da o tură (în sandale) și să văd traseul de XCE. Cam aia a fost singurul antrenament de XCE… Are o buclă nouă care-l face mai lung cu vreo 20 de secunde față de anul trecut, cu mai multe șanse de depășire dar nimic foarte spectaculos.

Apoi mă duc la cazare, unde Sebi încă dormea. L-am trezit, evident, și mergem să luăm micul dejun și să ne pregătim de calificări. O luăm agale pe biciclete pentru că era un drum relativ scurt până la traseu și era numai bun de încălzire. Sebi îl face de două ori pentru că… altfel se dădea fără număr, fără număr, fără număr…

Pornesc în calificări, fără să dau tot, mă calific mai departe în semifinale. Doar că a fost haos. Nu se știa exact orarul, când s-a știut au apărut decalări și așa mai departe.

Aceste semifinale mă găsesc în grupă cu Sebi, Iosif Ureche și Mihai Soare. Și plec bine, doar că la un moment dat ceva s-a întâmplat, Sebi m-a închis (neintenționat) și Iosif a trecut de amândoi. Am tras până la final pentru că niciodată nu știi ce se poate întâmpla și puteam să am o șansă pe mai departe. N-a fost să fie. Termin pe 3 și ajung doar în finala mică, unde aveam să mă „lupt” pentru unul din locurile 5-8. Evident, momentele de așteptare se prelungesc din tot felul de motive, dar până la urmă plecăm și noi. Câștig finala mică, după ce mi-am depășit adversarii fix în acea curbă nouă. A fost o oarecare consolare, dar gândul îmi zbura la etapa de Cupa Națională de XCO de a doua zi.

Verific traseul, îmi pun în cap o oarecare strategie și mergem să ne spălăm și să luăm cina. Am adormit rapid și a fost un bine-meritat și odihnitor somn.

Duminică, având startul la o oră mai mult decât decentă: 12:45, am avut timp să ne pregătim pe îndelete tot ce aveam, fără să ne grăbim.

Ajungem la traseu unde ne vedem toți colegii: eu, Sebi, Mircea și Victor. Lipsea Augustin și eram în formula 100% completă. Lăsăm tot ce am avut pentru feed/tech zone lui Andrei, tatăl lui Victor, și ne ducem la încălzire. A existat din nou un delay de 10-15 minute al startului, dar încă eram concentrat și pregătit de cursă. Am remarcat totuși un lucru bun: noi, cei de la Master, am fost așezați imediat după cadeți, iar fetele au fost după noi, până acum noi fiind ultimii. De ce e bun acest lucru? Pentru siguranța fetelor, deoarece există o diferență notabilă de viteză între noi și ele, lucru care le-ar fi putut pune în pericol.

S-a pornit tare, dar mi-am tot zis să nu dau chiar totul din prima tură, ci să-mi fac un ritm pe care să-l pot menține pe durata întregii curse, având în cap câteva zone unde mă pot odihni, unele unde o pot lăsa să curgă, iar altele unde să trag de mine. Și am tras. După jumătate de cursă îl ajung pe Victor, care chiar dacă e cadet a mers foarte bine, dar poate din cauza căldurii a apărut epuizarea mai repede decât și-a dorit. Am vrut să stau cu el cât mai mult pentru a-i putea da sfaturi și a-l ajuta să-și revină și să încercăm să prindem din adversari. Aș fi putut accelera și mai tare, dar scopul nu era să-l demoralizez, ci să-l ajut să treacă peste moment. Sper că am reușit, dar asta doar timpul o va spune. Trecem împreună într-un final, eu încheind cursa pe deja eternul loc 2 al sezonului.

Mai sunt două săptămâni până la Campionatul Național de XCC / XCO de la Cheile Grădiștei și toate gândurile îmi merg în acea direcție.

Dar până atunci vreau încă o dată să mulțumesc tuturor pentru sprijinul oferit pentru această cursă: familiei, sponsorilor, prietenilor și celor de pe margine care m-au/ne-au încurajat.

Sănătate, Vla

The post XCO # – Medias + un XCE appeared first on Vlad Sabau.

Când am văzut că va fi reluată după 7 ani de pauză, n-am ezitat să mă înscriu. M-am gândit că traseul va rămâne în mare parte old school: două urcări lungi și două coborâri lungi, va fi cald — foarte cald — și că va fi o pregătire foarte bună pentru cursele ce vor urma.

Înscrisă în calendarul UCI, clasată C2, mă așteptam să fie mai multă lume, atât pe traseu, cât și la start. A existat însă o reticență pe care n-o reușesc s-o deslusesc, încă.

Eu… ei bine, eu am pornit spre Betfia sâmbătă, în ziua cursei. Am fost matinal și m-am trezit la 4:40 — aveam totul pregătit, și după ce am pus cafeaua în termos, m-am urcat în mașină și dus am fost. La 7:20 am ajuns, m-am echipat rapid și la 7:40 eram deja pe traseu. Deja era foarte cald. Am reușit să fac doar o tură de recunoaștere — prea puțin, poate, pentru a fi suficient de încrezător pe coborârile de viteză.

Se face 9:45 și luăm startul la 2-3 minute după cei de la e-bike. Am pornit bine, poate prea îndrăzneț, dar mă simțeam în formă. Am făcut mici greșeli la coborâre, mai din neatenție, și la finalul primei ture am pierdut conducerea cursei. Am forțat, dar știam că dacă depășesc linia roșie prea devreme și prea tare, n-o să se încheie bine.

Prima urcare era lungă și în soare plin, fără pic de vânt. Pe coborâre era mult praf — traseul era foarte uscat și cu o anumită uzură, deși nu știu dacă e termenul potrivit. A doua urcare a fost nu doar lungă, ci și foarte abruptă. Atât de abruptă încât erau multe zone unde nu aveam aderență și era greu să stai pe bicicletă. Ultima coborâre era destul de periculoasă din cauza pietrișului — de mărimea celui de la calea ferată.

După aproape o oră de cursă, câștig categoria și termin al treilea la general. Cum am spus, am avut un sentiment bun în cursă, corpul m-a ascultat — dar în momentul de față, asta îmi e puterea și pregătirea. Și e suficient.

Urmează etapa de Cupă Națională de la Mediaș, apoi, cel mai probabil, Campionatele Naționale. Vedem cum se așează toate planetele și ce iese. Orice cursă e o oportunitate — voi face tot ce ține de mine să meargă cât mai bine.

Vreau să închei mulțumindu-le tuturor celor ce-mi sunt alături: familie, sponsori și prieteni.

Sănătate,
Vlad

The post Crater XCO — întoarcere după 7 ani appeared first on Vlad Sabau.

Știam în mare traseul, care nu e neapărat pe placul meu, dar am mers de vineri, cu Sebi, să facem o recunoaștere.

Am pornit cu gândul de a concura pe hardtail. Cannondale Scalpel HT e acea bicicletă care îți dă un sentiment de „purest form of racing”, dar îți ia ceva timp să te reobișnuiești cu ea, după ce ai stat mult timp pe full. Ideea a pornit de la prognoza meteo care anunța ploi zdravene înainte și în timpul cursei. Tot pentru asta, roțile de rezervă au fost pregătite cu niște anvelope Schwalbe de noroi, cu care până acum nu am avut ocazia să mă dau — deși ar fi fost situații.

Odată ajunși, direcția a fost spre race office, să ne ridicăm pachetele, iar apoi ne-am întâlnit cu noul nostru coleg Victor și cu Andrei (tatăl lui Vic) și-am pornit să vedem ce mai e nou pe traseu. Exceptând niște urși — da, din ăia adevărați — care ar fi fost văzuți cu câteva zeci de minute înainte să ajungem noi, n-a fost mare lucru. După câteva ture, am luat-o din loc spre cazare să ne pregătim cina.

Ne-am culcat aproape cu „găinile”, cum se zice, și-am încercat să ne odihnim cât se poate, chiar dacă sâmbătă startul era programat la ora 2. Ne-am trezit liniștiți, fără ceas, și după un stretching bun am mers să pregătim micul dejun. Apoi am mai avut timp de încă o verificare a bicicletelor, încă niște stretching, pregătirea bagajelor și o gustare în plus.

Am verificat din nou anvelopele de noroi, dar le-am lăsat ca rezerve, pentru că după scurte verificări reiesa că ploaia urma să vină mai târziu. Deși au fost câțiva stropi răzleți până la start, n-a fost să fie.

Am luat și startul, în spatele băieților și fetelor de la U17. Părerea mea e că o astfel de așezare la start este greșită, pentru că fetele sunt mai lente decât noi și de fiecare dată până acum ne-am „incomodat” — ca să nu zic că ne-au încurcat de-a dreptul. În scurtul start loop, unde trebuia să ne răsfirăm cât de cât, am reușit să cad în cap, după ce un concurent din fața mea s-a oprit brusc. Sunt sigur că a fost nevoit să frâneze, dar din nou, asta s-a întâmplat din cauza felului în care a fost dat startul. Oricum, dacă e să o luăm așa, prima curbă e prea aproape de start, iar traseul în general e prea îngust pentru depășiri de orice fel — excepție făcând doar o bucată din el. Chiar dacă există bunăvoință din partea riderilor să te lase să depășești, de cele mai multe ori nu au unde. Și în cazul ăsta eu nu mă pot da cu părerea, pentru că nu eu iau deciziile la acest nivel.

Oricum, să revenim la cursă. M-am ridicat buimac de pe jos, m-am urcat înapoi pe bicicletă și mi-am dat seama că eram deja aproape ultimul. Am pornit, am turat picioarele și-am încercat să-mi reintru în ritm, fără să mă supraforțez — o astfel de abordare ar fi urmat să aibă efecte mai grave spre finalul cursei. Am început să recuperez locuri, dar damage-ul fusese făcut. Am reușit să mențin un ritm constant pe toate cele 4 ture și mi-am dat seama că am mers ceva mai bine decât la Cheile Grădiștei. Cel puțin pe urcare. Pe coborâri n-am strălucit, ba chiar era să mă dau de pământ încă o dată — de data asta din vina mea, la „faimoșii” bușteni. Am terminat al 2-lea în final, departe de victorie, dar liniștit. Împăcat că am dat tot ce-am putut în condițiile date. De alte chestii — cum că premiile la noi au lipsit cu desăvârșire — nu mai zic; știam că așa va fi, așa a fost mereu aici.

Felicitări celor implicați că au încercat să scoată cât mai mult din organizare. Munca nu le-o poate lua nimeni. Unele decizii pot fi puse la îndoială, dar munca nu le-o poate lua nimeni.

Cel mai probabil, următoarea cursă va fi la Betfia, la Cupa Crater, unde n-am mai fost din 2019, când a fost ultima ediție.

Sănătate, Vlad

Foto credit: Traian Olinici

The post XCO #3 – Porumbacu appeared first on Vlad Sabau.

Ziua cursei, sâmbătă: iau micul dejun devreme de tot, că la 9 aveam startul. Era frig și erau rafale de vânt care te suflau de pe bicicletă. Dar n-a contat. M-am îmbrăcat bine și în stilul în care Jaroslav Kulhavý își face încălzirea am început și eu: o tură de traseu, să văd ce-a mai apărut, să-mi deschid puțin picioarele și plămânii, să câștig puțină încredere. Apoi m-am încălzit singur, cum îmi place s-o fac de obicei.
Ne așezăm la start și-o luăm din loc. Startul a fost exact așa cum îmi place mie, dar practic chiar după s-a întâmplat ceva… nu știu ce. Nu reușeam să-mi ridic pulsul suficient cât să pot s-o duc așa cum îmi plăcea mie pe urcări, iar în prima tură am avut un oarecare trac pe coborâri, să nu stric ceva la bicicletă. Nici cadența nu a fost suficient de ridicată, cum mi-aș fi dorit.

Simona, soția mea, mă încuraja din „feedzone”, copiii de pe traseu. Alergau săracii în sus și în jos. Mi-a crescut inima de bucurie să îi văd zâmbitori și chiar dacă Filip striga „hai tati că poți câștiga”, deși eu știam că teoretic șansele erau mici, foarte mici. Termin al 3-lea, dar scopul rămâne același — să câștig de fiecare dată. Altfel nu m-aș pune la start
din prima.

Fericirea mare a fost să îmi văd copiii bucuroși că au urcat cu mine pe podium. Acum analizez ce n-a mers, cum pot remedia situația și să fac treaba mai departe. Faptul că muncesc zilnic pentru asta îmi dă motivația pe care altfel mi-aș fi pierdut-o de mult.
Mulțumesc mult familiei, sponsorilor și tuturor celor de pe margine care m-au încurajat. Apreciez mult și efortul organizatorilor care au pus pe picioare încă o ediție reușită a cursei. Să ne vedem cu bine la cursele ce vor urma.
Sănătate, Vlad

Credit foto: Traian Olinici / Triada MTB

The post XCO #2 – Cheile Gradistei appeared first on Vlad Sabau.

Drumul:
Indiferent de itinerar, de la Cluj la Tulcea faci pe puțin 10 ore. Așa că totul a început joi dupăamiază.
După o pauză scurtă la Sighișoara, mă văd cu Sebi, colegul de echipă, pe care îl iau și pornim mai departe. Urma Valea Prahovei, iar pe la ora 4 dimineața, înainte de Ploiești, facem schimb și trece el la volan. Eu adorm instant și mă trezesc aproape de Brăila.
Ajungem și în Tulcea, după un drum greu, greu de tot. Ne cazăm și ne punem amândoi la somn, chiar dacă era 10 dimineața. Ne trezim după ora 1 și, buimaci, ne pregătim să mergem pe traseu.

Ziua premergătoare cursei:
Repede îmi revine memoria și îmi dau seama că acesta era poate singurul traseu pe care puteam concura și cu hardtail-ul. Oricum, și cu full-ul urma să fie distractiv. Am remarcat că o parte din caracteristicile periculoase de anul trecut au fost adaptate cât să fie tehnice, dar sigure. În schimb… chiar dacă îmi place singletrack-ul — altfel aș fi ales și alt nume pentru echipă — a fost un pic PREA mult pentru un traseu modern de XCO. Zonele de depășire erau limitate și scurte, iar pe lângă asta traseul era foarte întortocheat. Terminăm antrenamentul și apoi o luăm din loc spre faleza Dunării să mâncăm ceva tradițional — lucru pe care l-am omis anul trecut, dar am fost hotărât să remediem. N-am greșit deloc cu borșul cu perișoare. Ajungem înapoi la cazare și îmi pregătesc bicicleta pentru a doua zi.

Ziua cursei:
Startul urma să fie la ora 1, așa că am dormit mai mult decât liniștit și am avut timp să pregătesc ce mai aveam în tihnă. Ajungem la traseu din timp și ne facem încălzirea între două ploi scurte, dar intense. Aveam tot felul de gânduri: dacă să pun roți cu anvelope mai crampon ate, dacă să mai scad presiunea, dacă să mă îmbrac mai gros… asta pe lângă faptul că mă gândeam la Felix — oare ce face, cum se simte. Trebuia să fi fost și el aici, să concureze la prima lui etapă din Cupa Națională de Copii…
Rămân la setup-ul inițial al bicicletei și ne încălzim temeinic — sau mă rog, cât am putut, având în vedere vremea schimbătoare și, la momentul respectiv, destul de rece.
Ajungem și la start. Eram prezent la cursă, dar gândul îmi zbura acasă… la Felix. Iau startul bine, dar decizia arbitrului de a pune fetele U17 cu 15 secunde înaintea noastră a fost… nefericită.
Începem să le ajungem din urmă, iar spiritul lor de luptătoare nu ne prea lăsa să le depășim. Ajungem și băieții U17, iar faptul că traseul era îngust în cele mai multe zone făcea ca practic să depășești când puteai, cum puteai, dacă puteai. A fost o loterie — unii au trecut mai ușor și mai repede, alții, cum am fost și eu, mai greu și mai târziu.
Scopul principal a fost să mă testez, să văd cum merg după toată pregătirea de bază făcută până atunci. Intervale n-am prea apucat, dar știu că încă nu e târziu.
Am reușit să trag de mine, să merg constant și să nu fac greșeli, dar știu că asta nu mă va ajuta la nesfârșit, mai ales dacă vreau să câștig curse.
În final, vin pe locul al doilea, după proaspăt-trecutul de la Elite, Iosif Ureche. Cumva sunt „răsplătit” cu concurență de calibru indiferent de disciplină sau sezon. Poate toate au un scop, un rol — trebuie doar să-l descopăr și să văd cum mă pot îmbunătăți pentru următoarele etape și, mai ales, pentru Campionatele Naționale. Am apreciat disponibilitatea organizatorilor de a face premierea imediat după cursă, fără să mai așteptăm aproape trei ore și jumătate, cum era stabilit inițial. A fost un mare ajutor, mai ales că am plecat imediat după și mai aveam de „pedalat” încă 10 ore.
Traseul are potențial și oamenii de acolo au depus eforturi semnificative, chiar dacă e o zonă în care des primești mesaje RO-Alert cu drone care intră în spațiul nostru aerian. Unii le-au auzit, alții le-au văzut.

Concluzie:
Mai vin curse și abia aștept. Până atunci, mă bucur de familie. Îți dai seama cât de important e sănătatea abia atunci când n-o mai ai. Încerc să maximizez orele de antrenament și să le împletesc cât mai bine cu jobul și familia. E o perioadă destul de complicată și mulți nu vorbesc despre asta.
Pe rețelele sociale totul e bun și frumos, dar numai noi știm exact ce bătălii ducem în interior. Am setate niște obiective, dar încerc să mă detașez și să-mi iau presiunea de pe umeri. Știu că ai mei mă iubesc chiar dacă aș fi primul sau ultimul. Clar îmi doresc prima variantă. Și simt că a participa la curse încă mă împlinește. Pe de altă parte, acest sport, chiar dacă e scump, e mai ieftin și mai sănătos decât orice altă terapie.
În final, dar nu în cele din urmă, vreau să mulțumesc familiei pentru tot sprijinul acordat, sponsorilor și partenerilor pentru că fac această călătorie mai ușoară, și colegului Sebi, care a condus cât a putut pentru ca eu să fiu cât mai proaspăt la cursă.

Sănătate, Vlad

Foto credit: Traian Olinici

The post XCO #1 -Tulcea, în cealaltă parte a țării appeared first on Vlad Sabau.