A fost o perioadă de pregătire grea, dar în care mi-au fost alături oameni deosebiți. Pe lângă familia mea, care mi-a acceptat antrenamentele chiar și în zilele de sărbătoare, dimineața devreme sau seara târziu, a fost și amicul meu, Simon B., care s-a ocupat de optimizarea sesiunilor pentru a mă aduce în cea mai bună formă la start. Încurajările au fost binevenite, mai ales în momentele dificile sau când eram descumpănit. Un mare plus a fost și sănătatea: n-am răcit, nu m-am mai tăiat cu flexul sau cu toporul și n-am mai ajuns la Urgențe. Am putut, în sfârșit, să mă concentrez doar pe ce aveam de făcut.

A venit și săptămâna cursei, cu ultimele pregătiri și planificări. Plec de vineri spre Florești (mă rog, spre Băicoi) cu Daniel, colegul de „suferință” din acest sezon. Știam că ne așteaptă un drum lung și o posibilă coadă pe Valea Prahovei, care se formează cam ca în „Twin Peaks”. Previziunea s-a adeverit: am mers bară la bară timp de vreo 50 de minute între Azuga și Bușteni.

Ajunși în Băicoi, ne-am cazat și am mers rapid să ne restaurăm rezervele de glicogen cu o pizza. Am nimerit într-o zonă de fumători pentru că nu aveam rezervare la nefumători… long story, nevermind.

Sâmbătă totul a mers conform planului. Am ajuns la traseu, l-am vizionat, ne-am făcut câteva idei despre „ce, cum și unde” și am spălat bicicletele pline de noroi. Apoi am plecat spre cazare să ne pregătim prânzul și, evident, echipamentul. Seara ne-a prins contemplând și motivându-ne reciproc în timp ce încercam să facem televizorul să funcționeze.

Fiindcă duminică startul era programat la ora 10:00, alarma a sunat la 6 dimineața. Evident, ne-am ridicat din pat cu încetinitorul (ne-a luat vreo 10 minute). Totul era pregătit de cu seară, dar în ultima clipă am decis să port o bluză mai groasă, așa că a trebuit să mut numerele de carton, sperând să nu le rup, deoarece afară erau -5°C.

Am ajuns la traseu la ora 8:00. După o tură rapidă de recunoaștere, am realizat că traseul era înghețat bocnă și nu mai semăna deloc cu cel de sâmbătă. Toate urmele lăsate anterior deveniseră mici capcane. M-am suit pe roller pentru încălzire, deoarece singura altă variantă era să rămân în mașină. După 40-45 de minute, am dus roțile și pantofii de rezervă la „tech zone” și am așteptat apelul la start.

Aici a venit surpriza. Fără să fiu misogin, nu cred că într-o astfel de cursă fetele ar trebui să ia startul în fața băieților, mai ales pe o zonă de start scurtă și îngustă, cu o curbă relativ strâmtă și alunecoasă. Am rămas în spate și mi-a luat ceva timp până să-l am în vizor pe Paul Muntean, contracandidatul meu principal care a reusit sa se strecoare in fata. Imediat după aceea, în urma unui incident, mi s-a rupt complet catarama pantofului drept.

M-am oprit să o repar, pierzând vreo 20-30 de secunde (sincer, nici nu știu cât a fost). Mă gândeam deja că va trebui să alerg ca Cenușăreasa, desculț, până la zona tehnică pentru pantoful de rezervă. Am reușit totuși să strâng bucata de cataramă rămasă și să pornesc din nou. A urmat o cursă de recuperare în care am depășit cei 15-17 oameni care trecuseră de mine cât am stat pe dreapta.

Am dat totul și am ajuns din nou pe poziția a doua, în spatele lui Paul (tehnic al treilea, fiindcă Ilyes era între noi). Am forțat și am riscat, pentru că nu mai aveam nimic de pierdut; nu venisem acolo pentru locul 2. Am mai făcut mici greșeli, dar per total am luptat până la capăt, deoarece rezultatul final se scrie doar când treci linia de sosire.

N-a fost să fie. Termin cu „eterna stigmă” a locului 2. Am făcut tot ce am știut mai bine pentru a-mi atinge obiectivul. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru sprijin: familiei, sponsorilor și lui Simon. Îmi cer iertare dacă nu m-am ridicat la nivelul așteptărilor (cel puțin la ale mele).

Îmi revin puțin și o iau de la capăt. Următorul obiectiv: Campionatele Naționale de XCO și XCC. Asta dacă vom mai avea zile.

Sănătate, Vlad

Foto credit: Traian Olinici / FRC

The post CN CX – Final de sezon: Argint la Naționalele de Ciclocros appeared first on Vlad Sabau.

Chiar dacă și eu personal am luptat pentru victoria la general a Cupei României, organizarea unui astfel de eveniment pune o presiune foarte mare, atât fizică, cât mai ales psihică. Mă obligă să îmi pun la bătaie toată priceperea și energia în a organiza cursa cât mai bine posibil: de la traseu, la ridicarea pachetelor, obținerea de sponsori pentru premii, colaborare cu instituțiile statului, cu FRC, voluntari, arbitri, fotografi, concurenți, antrenori, iar lista poate continua mult și bine.

Toată treaba a început pe la mijlocul lui septembrie, pentru că sunt lucruri care durează, cum ar fi avizele și autorizațiile. Alte chestiuni au fost rezolvate cu o zi înainte de concurs, dar totul mai continuă cam două-trei săptămâni după eveniment: rapoarte, plăți către furnizori, viramente de premii, acte către ANAF, câte și mai câte.

Am avut șansa ca gazda din 2024, Parcul Etnografic “Romulus Vuia”, parte a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, să fie deschisă pentru organizare, pentru că asta înseamnă foarte mult. Locația centrală, plus toate utilitățile necesare unei astfel de competiții, înseamnă un plus uriaș în calitatea organizării la cel mai înalt nivel.

Săptămâna premergătoare a fost solicitantă, pentru că au fost multe mici detalii care trebuiau bifate în timp util, preferabil deodată. Și cum eu nu mă pot împărți în 10 locuri, mi-a luat mai mult timp decât estimasem. Totuși, chiar dacă am avut o echipă foarte mică lângă mine, dat fiind nivelul și mărimea cursei ajunse la a XVI-a ediție, aceștia au făcut miracole în cea mai mare parte și și-au dus la bun sfârșit toate task-urile. Chapeau!

Eu am fost obosit, dar nu puteam să nu particip la cursa mea. Cursa de casă. Cursa la care participă toată familia într-un fel sau altul. Cursa la care prietenii mă încurajează.

Am luat startul, mai ales că după această etapă se decidea clasamentul final al Cupei României. Am câștigat această Cupă anul trecut, îmi doream mult să repet performanța, dar n-am pus accent și presiune pe acest lucru.

Am plecat bine și mi-am găsit un ritm surprinzător de decent. Aveam un plan făcut de acasă și l-am urmat, exceptând tura a 3-a (cred) când am căzut ușor pe off-camber-ul din partea de sus a traseului, pierzând niște secunde prețioase. În rest, n-am făcut mari greșeli, am putut forța destul de bine și am ținut o viteză chiar OK. Chiar am rămas surprins pentru că mi se pare că am avut parte poate de cea mai bună cursă a sezonului. Termin din nou pe locul 3 și la general cad de pe prima treaptă a podiumului pe cea de-a doua… Felix însă și-a câștigat cursa, fără nici un fel de problema.

Sunt recunoscător, însă. Recunoscător pentru oamenii care i-am avut alături de mine în organizare (direct și indirect), pentru sportivii care au venit la cursă, pentru sponsori, familie, pentru tot. Sunt mulțumit că am putut organiza cea mai reușită ediție de Cluj Winter Race din toate câte au fost, dar mai ales că m-am putut bucura de ea din ambele părți ale traseului. Din cursă și din afara ei.

Vă mulțumesc tuturor pentru că ați reușit să faceți posibil acest concurs.

Cluj Winter Race sunteți voi!

Sănătate, Vlad

Foto credit: Traian Olinici, Alin Sîrb

The post CX #5 – Marea finală de la CWR appeared first on Vlad Sabau.

De data asta, sportivii care iau parte la cursele de ciclocros din țară și-au dat întâlnirea și s-au duelat într-un noroi cum vezi doar în Belgia.

Fiind relativ aproape de casă, am decis să merg în dimineața cursei, mai ales datorită prognozei meteo: ploaie și frig. Am ajuns la timp să pot face o recunoaștere a traseului care, deși părea foarte fain, nu mă atrăgea datorită… noroiului. Am spus-o și-o repet: nu-mi place nici frigul, nici noroiul. Ultimul, datorită faptului că-și lasă o amprentă foarte puternică asupra bicicletei și uzurii premature a pieselor. Dar, date fiind condițiile disciplinei, n-am avut ce face.

Recunosc că m-am ridicat cu greu din mașină să mă încălzesc pentru cursă și nu știam cum va fi. Nu aveam niciun chef și am luat startul cu gândul: “fie ce-o fi”. Am luat-o “încet” comparativ cu restul curselor de CX din acest sezon și progresiv, dar traseul se deteriora vizibil de la o cursă la alta. Încercam să-mi mențin liniile pe care le consideram cele mai rapide, dar prindeam surprize de fiecare dată. Am dus cursa la bun sfârșit, cu un loc 3.

Nici nu știu ce concluzii să trag despre cursa în sine, care de altfel a avut în spate oameni dedicați și muncitori. În schimb, cu vremea nu te poți pune. Datorită acestor lucruri cred că multe detalii nu s-au văzut sau au fost trecute cu vederea și cred că acesta e motivul pentru care n-au fost spectatori mai deloc, exceptând aparținătorii sportivilor. Probabil și Mihai Viteazu s-a bătut cu Andrei Báthory tot pe o vreme din asta, altfel nu-mi explic cum a câștigat.

Eu, evident, fără sprijinul necondiționat al familiei, sponsorilor și a celor din jur, nici nu cred că aș fi participat, așa că vă mulțumesc ca de fiecare dată.

Urmează povestea de la Cluj Winter Race!

Sănătate, Vlad

The post CX #4: Bătălia de la Șelimbăr appeared first on Vlad Sabau.

Lunca Timișului CX – Uscat și bumpy

Am plecat de vineri din Cluj cu Daniel, ca să reușim să facem recunoașterea la LTCX. Acolo e o chestie tare ciudată, și anume vremea – fie e uscat, fie e noroi mare și eventual ceață, fie zăpadă până la genunchi. De data asta a fost uscat și bumpy. Am făcut câteva ture, am găsit liniile care ni se păreau cele mai potrivite și am încercat să ne odihnim.

Sâmbătă la amiază a fost o vreme numa’ bună de cursă. Am luat startul bine și am evitat învălmășeala de după prima curbă, am trecut cu bine și de nisipul afânat de pe malul Timișului, dar mai apoi am avut mici probleme în a-mi găsi ritmul potrivit de concurs.

N-am avut probleme tehnice sau ceva, ci doar atât a mers pedala, spre deosebire de alții care au avut și, chiar dacă au fost ajutați de alții, direct în traseu, în afara zonei tehnice, n-au fost descalificați pentru că cei din jur au ales să închidă ochii. Am avut și câteva ”bătălii” pe traseu pentru poziții, mai ales la final, ceea ce cred că a fost cu atât mai palpitant. Termin pe locul doi, după Paul, cu bucuria că știu că se poate mai mult de atât.

Arad CX – Scurt, cu Pietre și Ciobituri

De la Timișoara, fix după cursă, ne luăm zborul la Arad, ca să vedem și acolo traseul. Ajungem, ne pregătim, dar oarecum simt o urmă de dezamăgire. Imediat după start erau multe cioburi pe jos, iar mai încolo, pe malul betonat al râului Mureș, foarte multe pietre ieșite din ciment care atentau la integritatea anvelopelor (drept dovadă, foarte mulți sportivi au făcut pană în cursă). În plus, era foarte scurt, făcând undeva la 5 minute pe tur. E foarte posibil ca zona să nu fi permis mai mult, deci ingeniozitatea merită un plus de aplauze.

Comasarea mai multor categorii a dus la o aglomerare chiar la start și imediat după ce a început cursa, a fost mai greu cu depășirile și intrarea într-un ritm bun de cursă. Ritmul dorit oricum nu l-am găsit, dar asta e altă poveste. Am continuat să-mi fac cursa, fără să mă gândesc la ce e în jur.

În schimb, aici m-au lovit pe mine probleme tehnice de mai multe ori:

1. De două ori mi-a căzut lanțul după pinioane și am fost nevoit să mă opresc să remediez treaba. Fără ajutor din partea publicului.
2. Ce m-a costat mai mult timp a fost punerea anvelopei înapoi pe jantă, după ce s-a dezlipit într-o curbă în care am forțat datorită unui derapaj.

Fiind tubulare am putut continua, dar aveam emoții să nu se repete situația și jumătate de cursă n-am mers chiar foarte turat pe coborâri și în curbe, pentru a nu avea și alte probleme. Mă gândeam de fiecare dată dacă să merg tot așa sau să schimb roata. Sincer, nu știu care ar fi fost cea mai bună soluție. Termin pe locul 4 într-un final și răsuflu ușurat că s-a terminat.

Gânduri de Final

Privesc înainte, încerc să găsesc soluții potrivite pentru a diminua riscul pe viitor alte probleme tehnice și îmi văd în continuare de muncă. Aceasta nu se termină niciodată, ci doar o adaptez. În această perioadă în mare parte, în funcție de răcelile copiilor, mai ales dacă trebuie să rămână acasă, dar asta e altă discuție deja.

Cred că rezultatele nu reflectă în acest moment nici pregătirea nici motivația și chiar dacă e fustrant, poate e un lucru bun.

Mulțumesc lui Daniel pentru ca ne-a dus cu bine cu mașina, tuturor de încurajări, sponsorilor și mai ales familiei căreia știu că i-a fost mai greu decât de obicei, lipsind atâtea zile de acasă.

Să ne vedem cu bine și sănătoși la următoarele curse,

Vlad

The post CX #2 + #3 – LTCX si Arad CX appeared first on Vlad Sabau.

Astfel că mi-am pus în cap să mă duc și în acest sezon la Cupa României și la Campionatul Național. Nu sunt foarte multe curse, și nu cred că e vorba de motivație aici, ci de diversificarea disciplinelor. De la XC la CX, pentru că de ce nu?

Prima etapă din actuala stagiune a Cupei României de Ciclocros a avut loc weekend-ul trecut la Florești, în inima Prahovei, pe Domeniul Cantacuzino. O locație spectaculoasă, încărcată de istorie, cu un aer aparte, super-pretabilă pentru CX. Îmi pot imagina aici o etapă din Cupa Mondială, de ce nu?

Totuși, fix această etapă de Cupă a cunoscut, după părerea mea, poate cea mai spectaculoasă îmbunătățire de organizare, comparând cu precedenta. Cred că toți cei prezenți acolo pot fi de acord cu mine. Nu intru în detalii, dar a fost fain.

Bine, povestea e mai lungă, începând cu drumul interminabil, blocajele de pe Valea Prahovei, care până la urmă te fac să vezi frumusețile locului, natura spectaculoasă și transformarea arhitecturală dintre Transilvania și Țara Românească.

Am plecat cu Dani Szatmari de data asta, consătean și vechi prieten care o arde mai mult la șosea, dar iarna vede și el în CX o opțiune de antrenament extra lumii virtuale și a turelor reci cu vânt din față și șoferi grăbiți. Ajungem totuși să facem niște ture de recunoaștere cu soarele pe cer, dar care totuși odată apus ia și căldura. Traseul a avut parte de porțiuni din etapa de anul trecut plus niște idei bune integrate de la Campionatul Național care a avut loc în ianuarie tot aici. După recunoaștere a urmat cina, sprint race-ul F1 din Austin la TV și somn.

Dimineața ne prinde cu o mâncărică caldă și o cafea proaspătă la moka, și cu gândul că oricum ne vom echipa, nu e bine (ca de obicei, de altfel), așa că personal încerc să iau un strat mai subțire decât îmi zice conștiința.

Eram semi-pregătit în ideea în care n-aveam foarte multe ore de antrenament în set-up-ul de cursă, dar cu toate astea îmi găseam un flow decent, puteam ține cât de cât viteza și aveam încredere. S-a tras la sorți ordinea de start, pentru a simula un sistem din Belgia, dar cred că n-a fost cea mai bună decizie, nu pentru că am plecat eu personal de pe ultima linie, ci pentru că am fost amestecate mai multe categorii de vârstă, cu fete și băieți și a fost oarecum haos, care putea fi transformat în căzături. Am scăpat și după aproape o tură am depășit cam tot și eram în față, avându-l în vedere pe Csaba Borcsa, concurentul care-mi putea pune cele mai mari probleme.

Totuși am avut 3 idei pentru prima cursă:

• Să nu fac greșeli – și să stric bicicleta sau să cad
• Să merg puțin peste ritmul cu care eram obișnuit
• Să câștig.

Le-am bifat pe toate. Am câștigat astfel prima mea cursă din acest sezon, sunt în fruntea clasamentului general din Cupă și pășesc cu încredere că poate fi un sezon de iarnă reușit.

Dar evident toate n-ar fi fost posibile fără sprijinul familiei, a partenerilor și sponsorilor. Dar mulțumiri merg și către Dani, șofer de serviciu care a făcut excursia puțin mai ușoară.

Să ne vedem cu bine la următoarele etape. Noroc, Vlad

The post CX #1 – Floresti, in inima Prahovei appeared first on Vlad Sabau.