“Uitaţi-vă la revoluţiile din nordul Africii. Am încercat şi noi ceva de genul ăsta în ianuarie, unele subiecte ne-au reuşit, altele, nu. Dar nu intru în detalii….”

“De foarte multe ori ne-a ajutat internetul pentru că acolo poţi fi necunoscut. Eu nu văd online-ul ca pe o campanie directă. Eu mă refer la campania persuasivă, la manipulare.”

“Nu te întrebi cum a apărut Piaţa?”

“E o mare bătălie pe bazele de date. Unii umblă după CNP-uri, eu umblu după adrese de email”.
“O mulţime dacă stă 2-3 zile în piaţă, începe să-i placă. Apar chioşcurile cu băutură…. (amintindu-şi o negociere de la Reşiţa, cu sindicaliştii).”

“Nu ştiu câţi postaci au alte partide, dar la noi sunt puţini, nu avem mai mult de cinci, dar şi aceia doar în perioadă de campanie.”

qed.

E o întrebare la care ar fi important să aflăm răspunsul, pentru că el ar putea arunca o oarecare lumină asupra modului în care funcţionează puterea. E clar că Mang era ca şi demis imediat ce s-a aflat de plagiatele lui, ar fi fost nebunie curată să ţii aşa ceva în guvern. De ce a durat atît de mult?

De ce tot circul acela inutil cu solicitarea de verificare adresată Academiei, care de fapt nici nu fusese adresată şi care nici nu avea vreun rost? Pentru că, pe lîngă că e, în majoritate, o adunătură de rataţi în cel mai bun caz inutili, în cel mai rău caz extrem de nocivi (vezi reforma ortografică sinistră din 1993), Academia nu avea nici o treabă aici.

Şi de ce e înlocuit de un interimar? Chiar nu mai există nici un neplagiator care să aibă ceva competenţe pentru un ministeriat de 6 luni şi care să fie acceptat măcar pe schema asta de apropiat al partidului care împacă pe toată lumea şi care, nefiind membru marcant, reflectă puţin costurile guvernării în altă parte?

Şi de ce interimarul trebuia neapărat să fie lider de sindicat? În condiţiile în care cam toţi liderii de sindicat intraţi în politică pînă acum (mult mai numeroşi decît aţi crede la prima vedere) s-au încadrat în categoria “oare fac mai mult rău în politică, sau făceau mai mult rău la sindicat”?

Este o modă foarte nefastă, pe care PSD-ul a încurajat-o frenetic în ultimele două decenii. Şi iar se repetă istoria. Aşa cum inenarabila Corina Dumitrescu era în proces cu ministerul pe care urma să-l conducă, şi sindicatul condus de Liviu Pop a atacat în instanţă ordinul foarte normal prin care Funeriu interzisese reţinerea automată a cotizaţiei sindicale direct din salariu.

Probabil că prima măsură a ministrului Pop va fi să dea satisfacţie sindicalistului Pop, anulînd printr-un ordin propriu ordinul lui Funeriu. Altfel, poate că dacă aceste cotizaţii s-ar strînge normal, prin plată voluntară individuală, membrii sindicatelor din învăţămînt nu şi-ar mai lăsa liderii să umble aiurea prin guvern şi parlament. (Iar dacă sînteţi curioşi care erau principalele obiective ale lui Liviu Pop ca ministru delegat pentru dialog social, aici: 4 din 5 obiective pur sindicale, fără nici o treabă cu dialogul social.)

Şi, ca să fie circul complet, noul interimar are şi el un CV presărat cu greşeli, dintre care unele par datorate simplei ignoranţe, nu culegerii grăbite. Iar printre competenţele dobîndite la un seminar, noul ministru enumeră “Dorinţa profundă de legături cu sine, cu alţii, cu natura (animale, plante, etc) sau cu divinitatea, Dorinţa de retragere în linişte şi solititudine, ca tarâm al reflecţiei [...]”.

Nu îmi place mania de a critica greşelile de gramatică ale politicienilor sau ale oricui se exprimă în spaţiul public, manie care face ravagii pe internet şi care are motivaţii, cred, profund dubioase. Nici măcar nu cred că un ministru al educaţiei trebuie neapărat să se exprime impecabil sau să fie “intelectual rasat” sau ceva asemănător.

Totuşi, ce e seria asta neverosimilă de trei miniştri în două săptămîni? Cum e posibil să numeşti ceva de genul Corinei Dumitrescu, hiper-incompatibilă şi hiper-anti-recomandată pentru acel post de toată cariera şi alura, cum e posibil să continui cu un campion al plagiatului şi după o săptămînă de căutări să nu poţi găsi un ministru plin, iar postul să rămînă unui interimar care nici el nu are ce căuta acolo?

Cum spuneam, întrebări la care ar fi foarte drăguţ să aflăm răspunsuri.

1. Ai bube în cap?

2.Ţi-a verificat CV-ul Academia Română?

3.Ai plagiat mai mult de o lucrare ştiinţifică?

4.Cum ai luat Bac-ul?

5.Cine ţi-a scris lucrarea de doctorat?

6.Ce cuvinte din limba română se scriu cu doi de n, unul după altul?

7.Ce cuvinte din aceeaşi limbă nu se scriu cu doi de n, unul după altul?

8.Cine a spus „La început a fost cuvîntul”?  – a. Ch.Darwin, b. A.Einstein, c.Alexandru Graur, d. Altcineva.

9.Care e genul gramatical al substantivului „coleg”?

10. Cine a scris Punguţa cu doi bani? – a. Florin Georgescu, b. Mugur Isărescu, c. Ion Creangă, d. Altcineva.

Pentru cei care mă citesc în mod constant bănuiesc că această opțiune personală nu are cum să-i surprindă. Atât datorită poziției pe care Eckstein-Kovacs Peter a avut-o și o are în cazul Roșia Montană, cât și pentru faptul că este unul dintre puținii politicieni români care își respectă mai mult principiile și valorile decât ”scaunul”, mai exact funcțiile publice ocupate la un moment dat. În acest sens cu siguranță este o excepție: Eckstein-Kovacs Peter este singurul politician autohton care are la activ două demisii de onoare. În 2008, a renunțat la funcția de președinte al Comisiei Juridice a Senatului, în semn de protest față de poziția colegilor săi de partid care nu l-au susținut în lupta anti-corupție (modificări aduse Legii ANI). Mai recent, în luna august a anului trecut, și-a dat demisia din funcția de consilier prezidențial pentru problemele minorităților tot din motive principiale – poziția lui legată de Roșia Montană venea în contradicție flagrantă de cea exprimată în mod agresiv de președintele Traian Băsescu (detalii aici și aici).

Momentul a rămas memorabil pentru politica românească. În miez de noapte, asumându-și riscurile inerente unei acțiuni de gherilă urbană (amendă), un grup de tineri au lipit pe poarta sediului UDMR din Capitală mesajul ”RESPECT ECKSTEIN KOVACS”. Personal, nu-mi amintesc ca vreun alt politician autohton să fi beneficiat de vreun alt gest asemănător de mulțumire pentru modul în care și-a respectat principiile.

Considerați cele de mai sus ca un statement asumat, prin prisma căruia o să vă rog să vă raportați la articolele din următoarele trei săptămâni referitoare la campania electorală pentru funcția de primar al Clujului.

***

Eckstein-Kovacs Peter și-a prezentat ieri programul electoral. Oferta. Iar pe prima poziție (din nou opțiune personală) se află proiectul Grădinile Clujului.

”Grădinile Clujului e un proiect care ar duce la satisfacerea unei nevoi absolut umane și normale a clujenilor care doresc să iasă la aer curat în apropierea orașului și, în același timp, să cultive zarzavaturi sau fructe. Proiectul prevede parcele de 500-700 de metri pătrați, care vor fi concesionate pe o perioadă de 10 ani, pe care vor putea fi ridicate doar construcții de lemn, fără caracter permanent, care nu necesită autorizație. Contractele vor fi foarte severe pentru a preîntâmpina situațiile în care s-ar intenționa folosirea terenurilor în alte scopuri decât cele de cultivare de zarzavat ori de recreație” .

Astfel sună proiectul în prezentarea lui Eckstein-Kovacs. Conform acestuia, Primăria Cluj-Napoca deține suficient teren în jurul tuturor cartierelor orașului pentru a avea peste zece mii de beneficiari.

În urmă cu două zile am scris despre promisiunea unui Disneyland făcută de candidatul USL Marius Nicoară. Inevitabil, o comparație se impune. Trecând peste alte argumente (le-am expus acum două zile) pentru care consider un Disneyland clujean lipsit de viabilitate (economică în primul rând), vine întrebarea: de ce are nevoie mai mult un clujean (și vă puteți pune în pielea unui clujean raportându-vă la propriul oraș)? De o plimbare la braț cu Mickey Mouse ori de o parcelă de pământ unde să se poată recrea după-amiaza ori la sfârșit de săptămână, cultivând roșiile, castraveții și varza proprie? (iar varza am ales-o special, dacă tot e vorba de Cluj).

Cum ar veni, un război între varza a la Cluj și Mickey Mouse (sau Pinocchio, dacă doriți). Rămâne ca d-voastră să decideți ce preferați. Ce relaxare și activitate de moment și una pe termen lung. Ca promisiune strict electorală sau ca proiect realizabil. Vă doresc alegere plăcută. Sau ”Poftă mare!”.

***

Programul electoral complet al lui Eckstein-Kovacs Peter, aici.

Foto – Farmacia Eckstein (sediul de campanie): credit – Facebook (pagina personală)

Discursul lui Radu Mazăre de la Craiova, în seara cînd pe Oblemenco a cîntat şi Bregovic şi a fost lansată încă o dată candidatura Olguţei Vasilescu, a fost ăsta:

Sursa filmului: Blogatu

Începe deci cu sexismele cunoscute:

“Oltencelor marfă! Mamă, ce marfă aveţi aici! Aveţi oltence, mânca-v-aş gălăgia. Mi-a spus şi Olguţa. Dar acum să o dezbrăcăm pe Olguţa. Hai să te ajut să îţi dai sacoul, uitaţi, doamnelor şi domnilor, ce scrie pe tricoul ei – “Justice for Craiova” şi a mai scris şi aici, în faţă să fie mai vizibil”

Şi apoi explică de unde îi vine succesul:

“Eu acum nu îmi mai fac campanie pentru că mi-am făcut treaba. În Constanţa, 50.000 de bătrâni primesc la două luni tot ce au nevoie, adică un pui, zahăr, făină. În Constanţa am făcut locuinţe ieftine pentru tineri. Credeţi că lumea mă votează pentru brazilience, pentru gagici. I-am spus Olguţei, acum este mai greu, că după patru ani o să fie boieroaică, aşa cum mă duc eu în alte părţi: mai ţin un discurs, mă duc la club, apoi să mă dau cu zmeul. Asta este, dacă mi-am făcut treaba bine”

Foarte mulţi trec peste prima parte rapid. Se spune imediat: aşa e el mai nebun, îi plac femeile şi oricum  jurnaliştii din ţara asta întreabă orice străin dacă “le plac femeile noastre”. Aşa că miile de oameni de pe stadion au rîs mulţumiţi că Mazăre prezintă adolescentele cu bască din spate ca pe marfă la kil.

Aşadar, Mazăre transmite în esenţă: fac miştouri cu şi de femei şi apoi dau faină şi ulei. Întrebarea mea e alta. De ce e prezentată Constanţa ca un oraş sărac? De ce arată aşa oraşul? – pentru că atunci cînd îl străbat cu maşina nu văd forţa de reconstrucţie a Clujului, Sibiului sau Braşovului, oraşe la fel de bogate.

Pe harta de mai jos, alcătuită aici de Lucian Davidescu, judeţele desenate cu galben sînt judeţele bogate ale României:

Aşadar, cum poţi avea un judeţ bogat (oraşul are media de venituri mai mare decît restul judeţului) şi să vorbeşti despre el ca şi cum ar fi Vaslui? Candidatul din Vaslui ce să mai facă, ce să le mai zică? De ce e vîndută imaginea Constanţei ca oraş care abia se tîrîie cînd are un buget anual cu care se poate face treaba?

Mai e și victimizarea: n-am putut să fac cît mi-aș fi dorit pentru că m-a șicanat puterea. Dar eu am probleme cu ce-ți dorești ca mîndru pesedist: cluburi, discoteci, ajutoare sociale şi voie bună. Sper ca Olguţa Vasilescu să-l fi folosit doar pentru basca celebră în campanie.

Nimeni nu spune că “socialul” nu e important. E foarte important. Ba chiar constat că în multe oraşe bogate, discuţia nu e deloc deschisă pe acest segment, deşi apar segregări de etnie sau de statut scandaloase (Baia Mare, Cluj) sau apar investiții repartizate aberant (mai multe panseluțe, în loc de un azil decent).

Mazăre e apostolul politicii-tabloid. Aşa cum Gigi Becali se dă ultraortodox, nimeni nu contestă că e şi filantrop, dar mai nimeni n-ar vrea să trăiască în ţara aia pe care o vede el. La Mazăre e ceva mai complicat, pentru că a instaurat un model de succes, amestec de filozofie de “băiat de club” cu multă compasiune pentru nevoiași.

Atacă sărăcia din două direcţii: ajutoare, facilităţi, pe de o parte. Şi prin emisiunile tabloid de la televizor, pe cealaltă parte – îşi distrează electoratul cu sesiuni de stand up comedy. Numai că sărăcia oraşului său e ceva mai diferită de sărăcia de Moldova sau de Oltenia.

Mai aud un reproş: toţi o fac, Mazăre măcar o şi zice. Heffner şi-a făcut măreaţa imagine (pe care nu dau doi bani) de papa-gigolo pe banii lui. Mazăre a învăţat să amestece clubul cu banii publici cheltuiţi social sau investiţi în Mamaia. Şi iese un cocktail coşmaresc de făină, pui, ulei şi bikini. Cum să te pui cu el?

Deși pînă și efemerida de la Educație (reîntoarsă azi în stadiul larvar…) a declarat de mai multe ori că articolele sînt niște plagiate (singurul lucru pe care încă nu l-a recunoscut e acela că ar fi știut că figurează printre așa-zișii autori), șeful guvernului a cerut totuși Academiei să studieze acele articole și să hotărască dacă sînt sau nu plagiate. Ce crede Victor Ponta că ar fi putut răspunde Academia?! Că articolele respective nu sînt plagiate?!

Nu-l bănuiesc pe premier că ar avea un IQ atît de scăzut încît să nu sesizeze absurdul demersului său, ci că se adresează, prin acest gest, exclusiv unor cetățeni turmentați, poate chiar unora atît de turmentați încît nici măcar nu-și mai pun întrebarea: EU CU CINE VOTEZ?

Dintre puținele bucurii, gimnastica feminină, fotbalul, mentaliştii sau poza cu lupoaica după o bere în Centrul Vechi- pe de altă parte, recesiunea şi un guvern care nu pare să înțeleagă că oameni de teapa lui Mang au adâncit România în criză.

Problema pentru USL este că programul de guvernare de relansare economică avea o prognoză de creştere economică de 4% undeva în următorii ani, însă oricine putea să le indice Grecia în faliment şi fierbând. Când vorbim de reintrarea în recesiune nu este de mirare că tonul lui Victor Ponta față de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană este de o prietenie deosebită.

În cea mai bună dintre lumile posibile, România ar fi putut ocoli recesiunea precum Polonia şi ar fi putut menține o rată scăzută a şomajului. Că nu s-a întâmplat aşa este vina politicienilor pentru care statul este doar un mecanism de a sifona fonduri către diverse interese de afaceri. Dincolo de faptul că polonezii nu ar tolera Mangi în guvern, economia Poloniei are câteva avantaje structurale:

-          În 2009, 72% dintre activele bancare poloneze erau străine. Cu toate acestea, cel mai mare jucător de pe piață (PKO BP) precum şi locurile cinci (BZ WBK), nouă  (BGK) şi zece (Getin Bank) din clasamentul băncilor erau bănci cu capital majoritar polonez. Prin comparație, România este dominată net de capitalul bancar străin , care a stimulat creditarea în valută iar apoi a impus condiții dure pentru a-şi menține expunerea pe România. De la BNR la Wall Street Journal, privatizarea cvasitotală a sectorului bancar românesc a ajuns să fie criticată în recesiune. La acest capitol guvernul Ponta are mâinile legate: chiar şi dacă ar recapitaliza CEC, numirea vreunor rude de-ale lui Geoană pe salarii de zeci de mii de euro nu ar fi tocmai garantul unei bănci care să asigure creditul în economie în vremuri tulburi.

-          De la liberali la pedelişti, toate partidele s-au grăbit să pluseze în campanie electorală, fie la generale fie înspre prezidențiale. Radu Berceanu recunoştea la Realitatea că în campania electorală „s-a mințit prin omisiune” pentru că niciun politician nu ar fi fost atât de „sinucigaş” să spună adevărul despre prăpastia spre care se îndrepta România în 2008-2009. Deşi Florin Georgescu este garantul că măsurile vor avea cel puțin girul economiştilor BNR, nu este exclusă o creştere pre-electorală de salarii însoțită de o nouă curbă de sacrificiu când România va ieşi jumulită din aventurile grecilor şi din previzibilul blocaj Germania-Franța.

-          Măsurile de austeritate implementate târziu au lovit categoriile cele mai vulnerabile şi au afectat direct consumul intern, un canal care ar fi putut relansa economia românească. Economia Poloniei a crescut când alte țări erau în criză datorită pieței interne şi a utilizării judicioase a fondurilor europene, fapt de nerealizat în România câtă vreme echivalentul lui Mang la Muncă, Ioan Botiş, era mai preocupat cum să îşi aducă fondurile europene în apartamentul în care soția avea un ONG mic.

Consumul intern este singurul loc în care guvernul Ponta mai poate acționa. Pentru ca plusul la salarii, pensii, salariu minim şi potențialele reduceri de impozit pe venit şi TVA să nu fie destabilizatoare printr-un deficit prea mare, guvernul trebuie să nu fie risipitor, însă numirea unor baronaşi hulpavi de genul Mang nu vesteşte nimic bun.

De data aceasta, cel care comite un dezacord gramatical de tot rîsu-plînsu e chiar premierul Victor Ponta, un universitar, ca și predecesorii săi, Boc și Ungureanu… Premierul nu face acest dezacord “la oral”, ci într-o scrisoare adresată -culmea!- chiar președintelui Academiei Române. Iată un fragment din această scrisoare:

“Avand in vedere nivelul de asteptare creat in randul opiniei publice pe acest subiect, precum si garantia si legitimitatea pe care o comisie de evaluare creata din specialisti ai Academiei Romane o vor oferi, apelam, prin intermediul acestei scrisori, la expertiza dumneavoastra pentru a verifica acuzatiile de plagiat aduse ministrului Educatiei, loan Mang.”

Dacă Ponta a vrut să facă acordul cu “garantia si legitimitatea”, atunci corect ar fi fost să scrie “le vor oferi”, nu “o vor oferi”. Dacă premierul a intenționat să facă acordul doar cu “legitimitatea”, atunci corect ar fi fost să scrie “o va oferi”, nu “o vor oferi”. În niciun caz formularea aleasă de universitarul Victor Ponta nu e corectă…

De fapt, probabil că premierul nu l-a ales corect pe cel care redactează texte în numele său…

PS. Moțiunea simplă a PDL privindu-l pe ministrul Mang e una cît se poate de grețoasă. Universitarul Emil Boc nu a făcut absolut nimic, atîta timp cît a fost premier, pentru pedepsirea plagiatorilor și pentru îndepărtarea lor din lumea academică și universitară. Profesorul de drept Emil Boc pare că nu înțelege nici măcar acum că plagiatorii nu au ce să caute nici în universități, nu doar în guverne. Mentalitate de fost activist UTC, pentru care nu contează principiile, ci contează doar să iasă el în față…

Citroën et l’Élysée sont engagés dans une course contre la montre. La voiture présidentielle doit en effet être prête mardi prochain pour la cérémonie d’investiture du nouveau président de la République. Car François Hollande n’a opté pour la DS5 hybride que mercredi dernier, soit moins d’une semaine avant sa remontée des Champs-Élysées. (Figaro)

O fi vreun semn pentru o nouă “stînga hibridă”.

Lesko

Ana Lesko s-a pozat la masa de scris a lui Eminescu şi a pus fotografia pe fb. Ceea ce e, evident, o dramă, au zis-o toate tabloidele plus Vadim Tudor.

Dar se uită contextul. Ana Lesko a fost invitată de primăria Mihai Eminescu la Memorialul Ipoteşti pentru concursul Miss Mihai Eminescu unde, scrie Botoşăneanul, a fost introdusă şi proba “costume de baie”. Juriul a avut componenţi din primărie. Iar mesajul electoral “ascuns” era că, în acest cadru festiv, actualul primar USL, Verginel Cireadă, o lansa pe candidata USL la primărie, Aneta, soţia sa. Deci, să repetăm, Lesko e indecentă la faza asta!?

Asadar mesajul către cei 25 sună așa (cu x și italice am înlocuit nume sau indicii care ar duce către partid sau persoane)

Salut,

Mai jos este lista cu persoanele desemnate sa posteze comentarii in campania x.

Pentru ca XXXXX sa demonstreze din nou ca este o organizatie puternica si cu membri activi, am rugamintea ca fiecare dintre noi sa posteze un minim de 3 comentarii/zi, astfel incat sa avem o prezenta foarte vizibila de minim 72 comentarii/sector.

Procedura de postare este urmatoarea:

intrati pe XXXX unde ca logati cu userul vostru (se afla in lista de mai jos). Parola este XXXX

Odata intrati, selectati din partea dreapta XXXX.

Pe urma, in partea stanga veti avea linkurile catre siturile cu stiri, pe care le accesati pentru a posta. Tot aici veti avea si cateva idei de comentarii (NU LE FOLOSITI CUVANT CU CUVANT).

Dupa fiecare postare, OBLIGATORIU, trebuie sa completati in partea dreapta Utilizator Comentariu  (user cu care ati intrat), Link Articol  (cel selectat din partea dreapta unde ati facut comentariul) si Comentariu (cea ce ati comentat voi). Este foarte important sa faceti acest lucru. Este dovada activitatii voatre. Se contorizeaza si conteaza

Spor la comentarii !!!

Prima coloană cuprinde fluxul de știri și comentarii, coloana din mijloc și cea de-a treia (nu le-am lăsat ca să nu se vadă partidul) cuprind mesajul unic impus de transmis  şi zona de înregistrare.

Ponta a anunţat apoi că vrea să meargă la Bruxelles, la Consiliul European, fiindcă acolo se discută lucruri care ţin de activitatea guvernamentală, ceea ce ar reclama prezenţa premierului la discuţii. Ponta nu i-a contestat lui Băsescu apanajul politicii externe, dar fiind vorba de treburi legate de guvernare, la Consiliul European se impune prezenţa prim-ministrului. Or, Băsescu, a anunţat Ponta, vrea să meargă tot el la Bruxelles. Şi ar fi ridicol pentru România să apară acolo amîndoi. „Voi face tot ce ţine de mine, şi cred că şi preşedintele va face, să evităm un conflict care să pună România într-o situaţie ridicolă, să fim amândoi acolo” Oricare dintre ei se va duce de acum încolo la Bruxelles, a mai zis Ponta, trebuie să aibă un mandat clar. Iar acest mandat ar trebui acordat de Parlament. Mai pe şleau, Ponta l-a avertizat pe Băsescu că s-a terminat vremea în care, cu acordul lui Boc, preşedintele făcea treaba premierului în străinătate.

Ponta n-a vrut să puncteze duminică, la televizor, pentru impresia artistică. A făcut un pas înaintea lui Băsescu, care e obişnuit să stabilească agenda publică şi să stîrnească reacţii cu declaraţiile lui. Acum Băsescu e cel care trebuie să dea explicaţii. Şi în rolul ăsta nu se simte deloc bine.

Plicitisit de o asemenea dispută electorală, într-o dimineață mi-am construit un imbatabil program de promisiuni, în care le îmbinam pe cele realizabile (construirea unui stadion modern, a unui sediu pentru Filarmonică ori a unui tren rapid între sateliții orașului – Gilău, Florești, Baciu, Jucu) cu cele efectiv fantasmagorice. Mini-pamfletul l-am intitulat: ”EXCLUSIV. Clujul va avea Disneyland!” și l-am publicat pe 6 februarie 2009 (fragmente mai jos, textul integral pe Clujeanul.ro).

”Dacă mă alegeţi primar, în centrul Clujului voi construi un Disneyland. Accesul se va face printr-un tunel, care va face legătura cu Aqua Park-ul din Gheorghieni, cu Grădina Zoologică de la Ciurila şi cu Dracula Park-ul din Gilău. Pe marginea Someşului voi amenaja plaje care vor putea fi folosite şi în vreme de iarnă. Încălzirea lor se va face pe baza unor oglinzi amplasate în spaţiu, care vor reflecta lumina şi vor asigura o temperatură constantă de 31,2 grade Celsius. Nisipul va fi adus de pe ţărmurile Mediteranei. (…)

Între Jucu şi Gherla voi construi un nou aeroport, care va fi conectat cu oraşul prin autostrăzi urbane. De la Gilău în centru, de la Gilău în Baciu şi de la Gilău la Jucu veţi putea ajunge şi cu trenurile rapide de suprafaţă. Pensionarii, studenţii şi angajaţii care vor câştiga mai puţin de 1.000 de euro net/ lună vor beneficia de gratuitate pe toate mijloacele de transport în comun ale Metropolei Cluj. De asemenea, vor avea reduceri de 80% la toate muzeele, spectacolele de teatru şi operă şi concertele organizate în Cluj…

Aşadar, dacă mă alegeţi primar… ăăă… cât e ora? Auoleu, oare de ce nu a sunat deşteptătorul? Bună-dimineaţa!”

Clujeanul, 6 februarie 2009

***

Au trecut mai bine de trei ani. La sfârșitul săptămânii trecute s-a dat startul într-o nouă campanie electorală locală. Marius Nicoară se regăsește printre competitorii pentru Primăria Cluj-Napoca. De această dată susținut nu doar de liberali, ci și de social-democrați. Sâmbătă și-a prezentat programul. Astăzi (duminică) am citit știrile. Noroc că stăteam bine pe scaun: ”Marius Nicoară promite Disneyland la Cluj”. Pe edițiile online și site-urile de știri locale și naționale. Să fi fost o glumă greșit înțeleasă de jurnaliști, îmi spun? În cele din urmă, găsesc postat și programul complet. La capitolul 5, ”Turism, sport și timp liber” (la pag. 21) se face referire cât se poate de clară la un parc Disneyland, ”în proximitatea municipiului Cluj-Napoca”.

Circ prin definiție. Asta reprezintă o asemenea promisiune. Aparent realizabilă, dar absolut inutilă. Pentru că Euro-Disneyland-ul își trage cu greu răsuflarea. Pentru că un Euro-Disneyland este suficient și poate chiar prea mult pentru Europa. Pentru că Mickey Mouse și Donald au pierdut mult din teren în fața ”transformerșilor”. Pentru că nu construirea, ci întreținerea și administrarea lui ar necesita costuri care, fără un flux de turiști la nivelul Parisului, nu ar avea din ce să fie acoperite. Pentru că dezvoltarea unui asemenea proiect ar avea nevoie de o infrastructură pe care nu o au multe dintre cartierele și zonele rezidențiale noi ale orașului. Așadar, cel puțin din acest ultim punct de vedere, un Disneyland ar trebui să stea la coadă. Și ar mai fi un amănunt. Cinic de această dată. Oare câți dintre copiii Clujului (și ai României) și-ar permite distracțiile Disneyland?

Ca fruct interzis, frumusețea imaginilor Disneyland dau bine într-un program electoral. Îi face pe oameni să viseze. Să redevină copii și să se gândească la copiii lor. Lipsa utilității, a oportunității, a viabilității economice a unui asemenea proiect m-a determinat ca, în urmă cu trei ani, să-l pun în fruntea listei cu promisiuni aberante. Și titlu de pamflet. Astăzi îl regăsesc în programul electoral al unui candidat la Primărie. ”Cât la sută din restul programului nu este, de asemenea, pamflet?”, devine, în aceste condiții o întrebare legitimă.

Voi răspunde, totuși, la această întrebare, cu altă ocazie, într-o analiză comparativă a programelor principalilor candidați clujeni. Deși am mari dubii legate de utilitatea unei asemenea analize ori dezbateri atâta vreme cât bătalia electorală să dă în promisiuni gen Disneyland.

***

Notă: Ilustrațiile sunt aceleași pe care le-am folosit și la pamfletul din 2009

Ce a răspuns Ponta ieri sună aşa- “ Ştiţi foarte bine că există o anumită dispută între preşedinte şi mine, nu aş vrea să rezolv această dispută în faţa presei. Voi discuta lucrul acesta cu preşedintele. Nu am contestat şi nu voi contesta niciodată atribuţiile constituţionale ale preşedintelui României în ceea ce priveşte politica externă, însă, în viziunea mea cel puţin, viziune care este împărtăşită în Europa, problemele Uniunii Europene nu mai sunt probleme de politică externă, ci sunt problemele noastre, comune şi sper să găsim o soluţie bună pentru România, pentru că un nou conflict pe această temă nu cred că e dorit de nimeni”.

De cînd Băsescu se ocupă de politica externă a Romăniei şi a avut miniştri de externe servanţi, bruma de imagine pe care începusem să o avem după admiterea in NATO şi UE s-a făcut praf. Apariţiile sale hilariante sunt arhicunoscute. Nimeni nu doreşte să aibă o întrevedere cu el. De altfel nu e primit pe nicăieri în vizite oficiale, nu este invitat, nu e dorit.Cam cum era Ceauşescu în anii 80. Băsescu este un preşedinte care nu se bucură de respect în cancelariile europene, ceea ce afectează interesele României. Ne amintim bine secvenţele cînd Sarkozy şi Berlusconi i-au întors spatele. Cînd merge la Bruxelles este izolat, putem vedea asta în multe materiale filmate, în fotografii etc.

Băsescu prin simpla sa apariţie este o antireclamă pentru ţară. Eram acum vreo 3 ani acolo cu diverşi oficiali şi  gazetari  discutînd despre România, cum se vede ţara acolo. Vorbe, discuţii. La un moment unul dintre conlocutori mi-a spus ca explicaţie pentru faptul ca nu suntem bine văzuţi cu referire la Băsescu – citez – Nu-l mai trimiteţi pe chelnerul ăla aici! Punct. Asta era imaginea pe care şi-o făcuse despre preşedintele român, deci şi despre ţara lui.

Dacă e să reiau comparaţia cu Tăriceanu – măcar Tăriceanu ştie  limbi străine, e educat, are 7 ani de acasă, ştie să poarte o conversaţie, nu e vulgar, nu-l ia râsul pe dinainte. Ştie să poarte bine un costum de haine, să folosească  tacîmurile, e politicos. Face o bună imagine României prin ţinuta şi atitudinea sa. Te gîndeşti – aşa primministru, aşa ţară. Cind trimiţi pe cineva să te reprezinte trebuie avut în vedere să fie o persoană capabilă să se facă înţeles, respectat de parteneri. Nu e cazul preşedintelui Traian Băsescu.

Aşa că, domnule Băsescu rămîi acasă  spre binele ţării, dacă tot te consideri patriot! Ponta, măcar prin tinereţea lui, dă o imagine mai bună ţării.

Daca schimbarea ar fi fost doar una care sa tina mai degraba de estetica discursului politic, ar fi fost ok, nu ar fi zgariat niciun simt. Problema e cand liderul USL copiaza fragmente intregi din discursul celor doi premieri dinaintea sa – Boc si MRU. Responsabilitate, cumpatare, echilibru si mai ales stabilitate.

Nu cred ca ar fi fost un semn nici de intelepciune si nici de maturitate, daca imediat cum ar fi ajuns la Palatul Victoria, ar fi rupt acordul cu FMI, asa cum promitea doar acum un an. Dar ar fi fost un gest de onestitate sa spuna macar o parte din adevarul pe care il traiesc acum. Acel adevar pe care PDL si Traian Basescu nu au avut puterea sa-l rosteasca in 2009, iar un an mai tarziu au taiat salariile. Si ar fi fost mai sincer daca ar fi continuat sa-i spuna lui Basescu – “dracu” si “raul cel mai mare”, asa cum au facut-o zi de zi in Opozitie. Schimbarea discursului la 180 de grade – “voi face tot ce pot si tine de mine ca sa evit un conflict cu presedintele”– e o strategie buna, dar necinstita.

Se vede aici obsesia lui Ponta de a juca rolul politicianului matur, responsabil si cumpatat cu orice pret. Si totusi.

Nu e atat de deranjant ca intreaga politica a Guvernului Ponta se axeaza doar pe reparatii fata de trecut. Poti intelege asta, din moment ce nu au inca un mandat legitim. E mai enervant insa ca il auzi pe Florin Georgescu cum santajeaza in stil de mare finantist: daca romanii vor pune votul cum trebuie la toamna, isi vor primi diferentele de la salarii si pensii; daca nu, sa se astepte la alte reduceri si taieri. De ca si cum nu BNR a girat in permanenta pasii fostei guvernari! De ca si cum nu la fel au spus si ceilalti dinainte.

Plagiatul lui Ponta merge dincolo de discurs si pentru ca problemele deja aparute cu oamenii abia numiti reamintesc perfect de tot circul de pana acum. In loc de Igas am avut o Corina Dumitrescu, Funeriu a fost inlocuit cu succes maxim de Mang, iar Baconschi sunt convins ca e chiar mandru de Marga. Care sa fie diferenta – cinstea, doctrina, originalitatea masurilor reparatorii? Sau doar (inca) lipsa de putere totala de care tocmai ce se plangea Ponta acu vreo doua zile intr-un interviu?

In definitiv nu este tocmai incercarea asta a USL de a acapara intreaga putere inainte de termen doar o alta pastisa a trecutului recent, pe care l-au demonizat atata? E important si-ar fi bine sa nu uitam ce a fost inainte macar si pentru a sesiza din timp plagiatul din viitor. Pentru ca impotriva lui nu exista tratament, ci doar iluzia unei eterne reparatii. Pentru asta e nevoie insa de o memoria vie si activa.

USL si-a anihilat singura discursul si s-a trezit inaintea alegerilor fara verb, fara subiect, dar cu un singur predicat – trebuie sa guvernam, deci cum o facem? Vom afla cu totii pe parcurs. Ponta inca lasa societatii poarta deschisa pentru decizii si discutii. Pana la alegeri. Ma tem ca dupa va urma un plagiat 100% dupa trecutul inca prezent.

Pînă una-alta, Academia s-a pronunțat deja asupra unor plagiatori, pentru care statutul de autor al unui furt intelectual nu a fost considerat incompatibil cu acela de academician. Voi da numai două exemple: Constantin Popa și Ionel Sinescu.

Cei doi fac parte atît din Academia Română cît și din lotul de peste 50 de medici pe care Mircea Beuran i-a “coordonat”, în cadrul celui mai mare plagiat din istoria României: cei peste 50 de infractori și-au pus numele, ca autori, pe 11 cărți traduse din franceză și engleză. Pentru participarea la acest plagiat, atît Popa cît și Sinescu au primit, în 2003, sancțiuni din partea UMF București. Constantin Popa era deja academician, calitate pe care o are și acum și pe care a dobîndit-o, între timp, și Ionel Sinescu.

Îl întreb pe premierul și magistratul Victor Ponta: ce autoritate are Academia Română de a judeca plagiate și plagiatori, atîta timp cît în rîndurile membrilor săi există plagiatori dovediți și sancționați pentru plagiat?! În timp ce Mang a copiat cîteva texte pe furiș și pe genunchi, împreună doar cu nevasta și vreo cîțiva cumetri, academicienii noștri au participat la copierea în grup (infracțional?) organizat a unei serii de 11 cărți, însumînd peste 1.000 de pagini. Dacă premierul Ponta nu vede o mare diferență, procurorul Ponta ar trebui, totuși, s-o vadă…

Ca fapt divers, cele 11 cărți s-au tot reeditat și se vînd și azi în librării, deși UMF a stabilit, încă de acum 9 ani, că ele nu sînt decît niște plagiate. Și, bineînțeles, ele apar tot cu numele “autorilor” români pe coperți… Aceasta e lumea noastră academică și universitară: o lume clocită parcă în groapa lui Ouatu…

PS. Mă întrebam, în textul precedent, ce poziție va avea Crin Antonescu în privința bietului Mang. Antonescu a declarat, între timp, doar că nu e treaba lui, ci a guvernului. Atîta timp cît era în opoziție, Crin Antonescu avea mereu cîte ceva de comentat la adresa diverselor guverne. Astăzi, cînd e co-președinte al coaliției aflate la guvernare și candidat declarat la președinția României din partea puterii, domnului Antonescu i se pare firesc să nu se mai amestece în treburile guvernului: un (co-)președinte neju(de)cător…

Mai multe analize economice pe www.blanculescu.ro sau www.facebook.com/blanculescu

Construcția mall-ului s-a încheiat și de promisa amenajare a uitat mai toată lumea. În schimb, peste aleea de pietriș s-a turnat asfalt, până în buza lacului. Bătrânele sălcii au fost înconjurate de un strat gros de ciment. În glumă parcă, un indicator atenționează mașinile să reducă viteza până la 20 de km la oră, fiindcă în zonă ar fi și pietoni și copii care se joacă. Pietoni pe unde? Pe cele câteva zeci de centimetri lățime cât are bordura de pe marginea lacului? Poate echilibriști. Între timp, pe partea opusă a lacului, vilele precum în ciupercărie. După ce dă ploaia.

Cei care s-au săturat de treaba asta au fost copiii de la Școala Elf. Cei care au mai apucat să se joace aici. Și care, în fiecare an, ar fi vrut să organizeze un cros al lacului. Dar care nu mai prea aveau unde. Și atunci s-au decis să-și ceară aleea înapoi. Iar în sprijinul lor au sărit și alți iubitori ai plimbărilor pe marginea lacului. Și astăzi (vineri) preț de câteva ore au făcut mașinile să încetinească prin zonă. Sau chiar le-au oprit. Din partea ”autorităților” liniște și pace. Nici măcar vreun jandarm ori agent de circulație, așa, de control, n-au trimis în zonă. Singurul politician care s-a interesat de ce se întâmplă a fost Eckstein-Kovacs Peter, unul dintre candidații la Primăria Clujului. Dar pe el îl știe toată lumea de ”verde” de când cu Roșia Montană, așadar nu-i vreo noutate.

Cică pe săptămâna viitoare, la rând vine (iar) Parcul Feroviarilor. Și tot așa mai departe.

Foto&Video: Sebastian Florian/ cluj.info

***

Un indicator distractiv. Încearcă doar să te joci ori să te plimbi pe lângă lac…

Ideea revendicării fostei alei de lângă lac le-a aparținut copiilor de la Școala Elf

În ajutorul lor au sărit însă și activiștii cu experiență. Care știu cum se poate bloca un drum

Astăzi, prioritate au avut bebelușii

Singurul politician care s-a interesat de protest și de motivele acestuia a fost Eckstein-Kovacs Peter. Ceilalți, probabil, merg pe mâna șoferilor. Pentru ca acțiunea să nu fie interpretată greșit, Eckstein a stat doar câteva minute în zonă.

”Picnic” pe centimetru/pătrat. Cam atâta zona verde a mai rămas în jurul lacului din Gheorghieni. Dacă vrei să vii la picnic te poți aștepta să mănânci într-un picior…

***
Cum îți ”plimbi” bebelușul pe marginea lacului…

***
Cum faci sport pe marginea lacului…

Interviu realizat de Costi Rogozanu şi Dan Duca

Am citit discuţia noastră de acum doi ani. Şi vă întrebam ce părere aveţi de Victor Ponta. Mi-aţi răspuns „mă abţin”. Ce credeţi despre el acum?

E omul politic român cu cea mai spectaculoasă evoluţie în ultimii doi ani.

Cum  a evoluat?

În trei direcţii. Eu am fost convins că va fi mîncat între mese de baronii locali ai partidului. Nu s-a întîmplat. A găsit formula prin care să echilibreze diferite tendinţe ale baronilor locali din partid. Am mai fost aproape convins că nu va avea respectul bătrînilor. Bătrînii sînt cei care au acum peste 60 ani şi care sînt foarte influenţi în perioadele de criză. Ponta și-a cîştigat respectul seniorilor tocmai prin dinamica lui, prin evoluţia lui. Şi în al treilea rînd eram aproape convins că nu va fi pregătit pentru preluarea puterii. Dar s-a pregătit foarte bine. Este omul politic cu evoluţia cea mai spectaculoasă într-o cultură în care politicienii involuează, îi vezi pornind cu calităţi şi terminând cu defecte şi puncte negative.

Şi de acum încolo îl mai vedeţi cu potenţial de creştere?

Dacă merge aşa cum a pornit, pînă în 2020 va conduce guverne fără probleme, două mandate complete.

Am văzut în ultimele zile că tot apare în imagine alături de Ponta, Viorel Hrebenciuc, un personaj „drag” dvs. Ce face acolo?

Îşi reaprinde flacăra violetă care va avea aceleaşi rezultate ca şi în trecut.  (rîde) Mai mult nu spun.

Ştiţi, dar nu spuneţi. Crin Antonescu?

A evoluat şi el foarte mult, nu aşa de repede ca Ponta. Antonescu este foarte reprezentativ pentru români – nu se ia pe el însuși prea în serios. Dar mai are timp. Deși s-ar putea să ia mandatul chiar din februarie-martie anul viitor.

Prefiguraţi o suspendare?

Poate să fie şi demisie…

De ce-ar face asta?

Cine poate să ştie… Ar fi spus cineva acum trei săptămîni că Ponta devine premier şi că are 284 de voturi în Parlament? Orice socoteală făceai acum trei săptămîni aveai 218 voturi pentru moțiune în Parlament, nu mai mult. Şi, brusc, ca să vorbesc într-un limbaj pe care nu-l cunoaşteţi şi trebuie să vă uitaţi în dicţionare ca să-l înțelegeți, acumulările cantitative s-au transformat într-un salt calitativ. E din materialismul dialectic…

Dacă legea electorală care tocmai a trecut de Senat va trece prin Cameră şi dacă va fi promulgată, PDL-ul nu face mai mult de 10% din mandate, chiar dacă va aduna 15% din voturi. De la 1 ianuarie 2013 se poate deci întîmpla orice. Aş spune că, după un mandat nefericit, cel al lui Mircea Geoană, PSD a avut noroc, în ciuda neîncrederii mele din 2010.

Adică?

PSD a avut noroc cu un preşedinte care a devenit lider.

Credeţi că legea va trece de Cameră?

USL-ul îşi poate face acum tabelele foarte simplu. Dacă ar simula ce s-ar fi întîmplat în 2008 cu această lege, ar observa că în loc de 51% din mandate ar fi obţinut 68% . Puteau fi la guvernare încă din 2008, fără să cadă în capcana sinistră a coabitării cu PDL. V-am povestit de acordul cu liberalii din noiembrie 2008. L-a respins M. Geoană… Noul sistem electoral,  the winner takes all , favorizează partidele mari aflate la guvernare și crează majorități solide.

La alegerile locale PDL o să rămînă pe linia de plutire. Poate să ia şi 20%…

Depinde la ce. La consilieri locali ia 20 %. La primari poate că peste 20%. La consiliile judeţene lucrurile stau altfel. Acesta este un vot care e legat direct de ce se întîmplă la Bucureşti. Oamenii văd preşedintele CJ direct în legătură cu Bucureştiul. Pînă şi în Harcov, UDMR se gîndeşte de şapte ori pînă pune pe cineva candidat la CJ, pentru că trebuie să fie o persoană care să satisfacă populaţia maghiară, dar să şi deschidă uşile la Bucureşti. Ceea ce în unele cazuri s-a întîmplat.

Mai e o lună, s-ar putea să nu se simtă banii daţi de la guvern spre teritoriu.

Îţi mai spun o dată ce am spus şi acum doi ani: banii dați în campanie, fie de la Guvern, fie de la candidați, nu contează! Oamenii judecă votul lor în funcție de acțiunile sau determinarea candidaților. Poți să fi făcut garduri și chioșcuri, dacă oamenii cred că ai băgat mâna până la cot și au alternativă, te schimbă. Publicul românesc e greu de păcălit, greu de mințit, greu de cumpărat.

Bucureştiul? Citeam dimineaţă despre un sondaj care nu prea-l dădea bine pe Liviu Negoiţă.

Va fi şocul şocurilor. Noi n-am avut anchete în Bucureşti, doar într-un singur sector. N-am luat contracte cu partidele şi nici nu vom lua…

De ce? Nu mai sînt bani?

Nu plătesc. Am luat la ţepe în ultimii şapte ani de ne-am săturat. În mod aproape cert doi primari consideraţi imbatabili azi vor pierde.

Liviu Negoiţă?

(tace)

Vanghelie?

Nu…

Onţanu?

Din şase primari în funcție cel puţin doi vor pierde. Şi va fi un şoc. Lumea o să zică vai de mine, dar cum de s-a întîmplat, a fost un primar bun. Lumea s-a săturat de migraţie politică, de afaceri, nu se mai lasă păcălită de faptul că-i faci trei gărduleţe vopsite.

Vom avea de asemenea şi unele surprize la Consiliile Judeţene şi chiar cu unii primari. De ambele părţi politice. În sistemul electoral românesc deţinătorul mandatului e avantajat. Trebuie să faci multe porcării ca la un moment dat oamenii să se sature…dar, și când se satură, nimic nu-i mai oprește din drum…

În ce oraşe lucrurile sînt clare?

Clar e la Constanţa, Pitești, Târgu-Jiu, Timișoara, Brăila, Sibiu, destul de clar e la CJ Teleorman, CJ Vrancea, CJ Sibiu. Restul se discută.

La Cluj nu e clar Boc?

Boc… sper că nu se prezintă. Se prezintă?

Da.

Pierde mai rău ca Funar.

Aş pune un pariu că nu.

Lumea e sătulă de el. Eu n-am văzut de mult aşa ceva, atîta ură împotriva acestor trei oameni. Am văzut multe, fac măsurare din ’90 încoace, dar aşa identificare „răul este acest şir de persoane” n-am văzut.

Boc, Udrea, Băsescu.

BUB, buba… Voi aţi spus-o, nu eu.

Iaşi?

Se discută… Va fi greu pentru Nichita, se discută.

Ieri a fost o şedinţă de guvern în care au curs destul de multe: 8%, TVA retroactiv tăiate, bugetari care nu trebuie să mai dea sporurile obţinute ilegal. Cît va continua?

Nu mult.

De ce le face Ponta şi nu le-a făcut Ungureanu?

Ungureanu a avut Guvern ?? A avut un birou, nu un guvern.

Voi ştiţi ce a fost în ianuarie 2012. Traian Băsescu era sub presiunea mass-media, a străzii, a instituţiilor internaţionale, Comisia Europeană, FMI şi BCE. Deși partid de guvernare, PDL avea o problemă cu managementul politic al ţării. Nu mai putea trece nimic decît prin asumarea răspunderii. Iar opoziţia nu putea să preia puterea. Criză adevărată: majoritatea nu mai poate conduce, opoziția nu poate prelua puterea. Ce-a făcut Traian Băsescu? A adoptat soluția lui Emil Constantinescu, care a schimbat trei prim-miniștri în patru ani. Președintele țării a cerut demisia preşedintelui partidului de guvernămînt şi a adus un om din afara sistemului politic, sprijinit de o instituţie puternică. Exact soluţia Constantinescu – care i-a cerut demisia lui Radu Vasile, secretar general al ţărăniştilor şi l-a adus pe Mugur Isărescu, o persoană netrecută prin alegeri, din afara politicului, cu o instituţie puternică în spate. De data asta a fost SIE. În 1999 a fost BNR. Mesajul transmis electoratului și parlamentarilor PDL a fost ruinător, ca și în 1999: noi nu mai avem puterea executivă. Am rămas doar cu puterea locală. Guvernul nu mai e al nostru, este al unei instituţii de stat. Al unei instituții care se ocupă cu informațiile. Guvernul a fost scos de pe mîna politicienilor şi dat statului. Această decizie a lui Traian Băsescu, exact ca decizia lui Emil Constantinescu, a dus la prăbuşirea încrederii pedeliștilor în propria lor misiune. La Traian Băsescu… de la 8% nu mai ai unde să te prăbuşeşti. PDL a început să se desfacă, exact ca și Convenția Democratică.  Au migrat oamenii. Acum se vorbeşte de „trădare”, dar oamenii care au plecat, cel puţin oamenii PDL care mai trec pe la IMAS vorbesc despre migrare și înfrângere. Ce trădare? Pur şi simplu, oamenii voştri au văzut că nu mai conduceţi, au văzut că electoratul s-a mutat în partea cealaltă, asta e, nu aveţi ce să mai faceţi. Vi s-a luat puterea executivă așa cum vi s-a dat – prin aranjamente de culise. Nu a avut loc nici o creştere a imaginii după schimbarea premierului, cum s-a întîmplat totuși cu Emil Constantinescu, iar Ungureanu a fost o deziluzie publică. MRU a pornit în mandat cu 25% încredere, era cel mai scăzut nivel de încredere cu care a pornit vreodată un premier în ultimii 22 de ani. În general, cînd vii în funcție, bun-rău, politician, tehnocrat, ai 41-42% (minimul înregistrat de noi, a fost în cazul lui Adrian Năstase, dar acesta a terminat cu peste 50%, la el încrederea a crescut cît a guvernat).

Spuneaţi că odată cu Ungureanu au cedat către stat puterea executivă, mă rog, către diverse instituţii…

Către instituţii care se ocupă cu informaţia. Reacţia externă a fost cruntă. Străinii ne întrebau dacă noi mai suntem o democrație. În 1999 nu se prea interesau, eram abia la începutul negocierilor. Dar în 2012…membri NATO, membri UE, acuși în zona euro…Să renunți la partide și alegeri ca să aduci un șef de informații în puterea executivă…Într-o democrație partidele conduc, nu palatele.

Dar acum avem un guvern în care BNR e foarte bine reprezentat. BNR e ales democratic?

Florin Georgescu e împrumutat 6-7 luni, nu mai mult. Următorul ministru de finanţe va fi deasemenea o supriză pozitivă. Ajungem şi aici.

Ce-a făcut Traian Băsescu a fost să-şi desfacă partidul, să îl facă să intre în disoluţie. Cînd? Înainte de campania electorală locală. L-a luat în 2000 la 6%, l-a dus la 32%. Şi acum îl duce înapoi la 10%. Ei avut un bazin formidabil, 3 milioane de votanţi care au venit disciplinaţi în 2004, 2008, 2009 şi i-au sprijinit. Dar, gata!, publicul s-a hotărît. Publicul a fost într-o stare de indecizie cronică între 2004 şi 2009. Acum s-a hotărît. În 6 mai 2010 s-a hotărît. Ce-o să le facă USL-iștilor peste doi ani? Aaa (îşi freacă mîinile şi rîde), ce-o să mai discutăm… Antena 3 va fi campioana luptei împotriva corupţiei de centru-stînga, mass-media vor ilustra  neghiobiile guvernării etc.

Ziceţi?

În mod cert. Lupta dintre presă şi puterea executivă. Care, dacă va dispărea, v-aş invita să emigrăm. În România, principala opoziţie politică este presa. Sau, altfel spus, în România presa face politică. Iar politicienii fac mass-media…

Crin Antonescu va fi preşedinte?

Acum aşa arată. Nu ştiu ce va fi… Dacă presa cedează, dar nu va ceda…

O supraestimaţi.

Voi sînteţi din presă şi o consideraţi de mîna a treia. Eu sînt din cercetare şi o consider o minune a României. A fost o minune din 22 decembrie 1989.

Presa moare…

Presa scrisă moare din cauza celor cinci patroni de presă scrisă. Jurnalismul nu moare.

MRU?

Dacă se înscrie în politică…Adică în partid. Ia o organizație locală, o duce pe primul loc și apoi mai vorbim…

Păi a anunţat că…

Ce-a anunţat? N-a anunţat. A anunţat mişcarea „ungurenii mei”. Am văzut o înregistrare pe internet şi mă uitam la feţele mandarinilor pedelişti – care sînt adversari redutabili, ştiu să facă alegeri, să meargă în campanie, s-au opus colosului FSN cînd s-au spart. Mă uitam la nomenclatură pedistă, care era de la rîndul 20 în spate, nu mă refer la cine e în faţă. Cine e în faţă vine şi pleacă. Cînd au auzit aparatcicii expresia „ungurenii mei” aveau nişte feţe… Vorbim de oameni în PD de 20 ani, care au văzut multe şi care îşi ştiu foarte bine votanţii.

A fost o reacţie mai plictisită şi mai sceptică la Ungureanu decît la Boc atunci cînd şi-au ţinut duminică discursurile.

Boc e omul lor, a încercat, s-a luptat, a mers în organizaţii, la guvern, la primărie. E tălâmb, dar e al nostru, îl cunoaştem, a fost cu noi în campanie. Ungureanu este un fel de Geoană pentru nomenclatura pedistă.

Piepturile li s-au umflat la Videanu şi la discursul lui Blaga.

Nomenclaturişti vechi. Aceștia sînt pediştii care s-au dus la şedinţa biroului permanent şi cînd erau doar şase membri plus cîinele Vasile. Pe ăştia nu poţi să îi omori, poţi să îi calci în picioare, cum sînt acum călcaţi de actuala conducere nonpedistă care a capturat partidul…

Ce conducere nonpedistă?

Ei, lasă, ştiţi voi, că aveţi minte…

Păi trebuie să avem pe reportofon.

Uite că nu o să aveți….

Spuneţi-ne de guvernul de peste şase luni. De ce surpriză la ministeurl de finanţe?

Florin Georgescu se întoarce la BNR şi bine că face asta. Acum încearcă să facă politica fiscală pe următorii 3-4 ani, ani foarte grei. Și o va face, că este un buldozer. Cu un calculator în cap. Și pe deasupra, e patriot, dacă nu vă deranjează cuvântul…

Surpriza din finanţe va rămîne pe linie tehnocrată-BNR sau va fi ministru venit din zona politică?

Trebuie să pricepem momentul.

În momentul de faţă bătălia este între monetarişti şi tradiţionalişti. Monetariştii au teoria americană în cap. E criză, tipăreşti bani, pompezi în bănci.Politicienii americani au mereu coșmarul a ceea s-a întîmplat între 1929 şi 1933, cînd programele de austeritate au dus la prăbuşirea a mii de bănci populare, firme de brokeraj, investiții și asigurări. Băncile s-au închis instantaneu, oamenii au rămas fără economii, fără bani de supravieţuire, firmele și consumul s-au prăbușit. Aceasta este toată teoria monetaristă: tipăriţi şi pompaţi. SUA pot adopta această politică,  pentru că au moneda universală a lumii, dolarul nu depinde atât de cererea şi ofertă internă, ci de cererea și oferta întregului glob. Euro nu poate face așa ceva. Euro este încă o monedă regională, fără o politică fiscală unitară în spate.  Monetarismul de tip american este promovat în România de oameni ca D.Dăianu, L.Voinea, chiar şi Cristi Socol, economişti din diferite generaţii, strălucitori profesional, dar prea fascinați de modelul american. Liviu Voinea este cel care a adresat acea scrisoare foarte importantă către FMI în care spune că într-o ţară ca România austeritatea duce la regresie economică, nu la curăţarea finanţelor, şi are parţial dreptate.

Acest monetarism se loveşte de tradiţionalişti, de germani, olandezi, nordici și francezi, de cei care au văzut în inflaţie cauza totalitarismului nazist.  Hiperinflaţia Republicii de la Weimar şi venirea lui Hitler la putere sunt spectre reale în Germania de azi, nu jucării pe internet… În România soluția politică a crizei a fost aducerea lui Carol al II-lea pe care chiar taică-său îl rejectase, cea mai proastă soluţie posibilă. Monetarismul american este înfruntat de germani și francezi care spun: da, tipăriți, dar creați astfel datorii și inflație. Iar datoriile și inflația duc la totalitarism, violență și sărăcie.  Să căutăm o soluţie în aşa fel încît să nu tipărim bani în exces, să nu creăm inflaţie, mai ales că euro e o monedă regională și din euro se poate fugi ușor. Această soluție este reducerea deficitelor, reducerea datoriei externe, reducerea consumului public. Se poate face acest lucru dacă ai sprijin popular, dacă ai programe raționale, dacă ai planificarea veniturilor și cheltuielilor publice.  Aceasta este bătălia de azi. Iar România ar trebui să fie fericită că bastionul tradiționaliștilor este BNR.  Florin Georgescu caută calea prin care să reducă frauda, risipa și corupția din finanțele publice și ar trebui ca toți să-l sprijinim. Căci alternativa nu este decât ce ni s-a întâmplat deja de trei ori în ultimii 80 de ani: mărirea datoriei externe, sărăcia de masă, emigrația, corupția generalizată.

În cazul lui Liviu Voinea, e şcoala Krugman, Stiglitz. Şi de acolo tot vin scrisori către Europa cu acelaşi mesaj.

Da, este şcoala Stiglitz, o şcoală extraordinar de riscantă în Europa, nu şi în SUA. Oamenii de la BNR, tradiţionaliştii, Florin Georgescu, Isărescu, Olteanu, Cristi Popa sunt oameni care ştiu ce înseamnă să faci inflaţie și datorii într-o ţară care nu are resurse naturale, nu are armată și monedă puternice şi în care oamenii nu au rezerve, ies în stradă la cîteva săptămîni dacă nu-şi iau salariile și pensiile. Avem un tradiţionalist la finanţe, care se opune creării de inflaţie. Să-i urăm succes, când 20 de miniștri și 41 de președinți de CJ vin pe capul lui și cer bani pentru poduri, drumuri, parcuri și smacuri, că se apropie alegerile…

El e politica FMI…

Nu numai. Anul trecut, BNR a dat normativele cu ce se întîmplă dacă o bancă din sistem pică.  În SUA şi în Eurozonă regulamentele băncilor centrale sînt foarte simple: pică, o naţionalizăm. În România, nu. Mugur Isărescu, Florin Georgescu şi ceilalţi nu văd naţionalizarea ca o cale de ieşire din criză.

Păi nu sînt ale noastre.

Sînt autorizate de BNR. Sînt bănci sub legea română. A, că au capital austriac sau grec… Capitalul nu are patrie. Manifestul Partidului Comunist, 1848. Aceste bănci dețin banii oamenilor. Dacă se închide una care are 500 de mii de clienți, jumătate de milion de familii intră în faliment. Îţi pică o bancă din România care a investit ca nebuna în nişte bazaconii corupte din real estate și plătesc pensionarii din comuna Vișani, județul Brăila… Am citit foarte atent regulamentul pe care l-a scos BNR să văd dacă introduc naţionalizarea ca o cale de salvare, ca în SUA și Marea Britanie…. BNR nu se referă la naţionalizare. De ce? Nu are încredere că politicienii care vor gestiona banca naţionalizată o vor gestiona corect. Şi e o dramă. În Marea Britanie, RBS era în faliment, guvernul laburist a naţionalizat-o în cîteva ore. S-a întîmplat ceva? Nu. Dar în România nu suntem în acest stadiu social. În România trebuie să privatizăm, apoi să reformăm administrația publică și abia apoi să alegem naționalizarea ca o cale de ieșire din criză.

BNR n-are încredere în politicieni..

În politicieni şi în administraţie.

Nume surprinzătoare în guvern.

Cine?

Titus Corlăţean la justiţe…

Mda, putea să fie la externe. Externele s-au dat PC-ului.

PNL-ului.

PC-ului (rîde).

Marga e la PNL… Lumea s-ar fi aşteptat la alte nume la transporturi, economie.

N-are importanţă, premierul contează.

O să fie bătaie pe cine o să meargă la summit.

Nu cred.

Se vor duce amîndoi cu avioane diferite?

Au mai fost şi în 2004, Năstase, Iliescu şi Băsescu, noul preşedinte, fiecare cu câte un avion de parcă eram Imperiul Roman de Răsărit. Pe europeni nu mai avem cu ce să-i surprindem. România vorbeşte pe două voci, chiar trei. S-au obișnuit cu noi. Și nu ne mai iau în serios.

Hollande nu va reuşi să schimbe nimic?

Noul președinte francez va merge pe linia Merkel-Sarkozy. Nu are nici o şansă să schimbe ceva. Franţa are 90% din PIB datorie, îi vin scadenţele, îi scad exporturile, şomajul e 10% – pentru ei enorm. Hollande are un partid foarte puternic în spate și nu va face nimic împotriva intereselor Franţei și Europei – dacă va trebui să introducă măsuri de austeritate, le va introduce. Schimbarea a fost de ton.

Trebuie austeritate.

Ponta, dacă a cîştigat ceva anii ăştia, pe lîngă faptul că s-a înţeles cu baronii, a fost şi o oarecare retorică de stînga. În ianuarie s-a lipit de discursul anti-privatizare etc. Toate astea vor fi uitate?

Privatizări va trebui să facă. În România nu poţi să faci gestiunea publică a proprietăţii economice, nu sîntem în această fază, ura împotriva statului este inimaginabilă. Victor Ponta va trebui să privatizeze. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Va avea numai efecte pozitive de pe urma privatizărilor, cum au avut Năstase și Tăriceanu. Deocamdată cele mai mari pagube sînt cele provenite de la întreprinderi de stat, nu de la cele private.

PDL cum va evolua?

Vor trece şi ei prin ce a trecut PSD-ul. Vor avea un papagal preşedinte după care va veni o generaţie nouă la putere. Este un partid de dreapta, al marii burghezii rurale şi urbane, este un partid al bogătaşilor făcuți prin afaceri cu statul. Nu vor dispărea, poate doar dacă vor face vreo trăsnaie.

Ce trăsnaie?

În 1992 şeful Partidului Naţional Liberal, care intra sigur în Parlament, l-a invitat pe Regele Mihai să fie preşedinte. Şi n-a mai intrat în parlament. Trăsnăile sunt impredictibile. Dacă nu fac o trăsnaie şi dacă aparatcicii se mobilizează cît de cît rămîn în Parlament şi îşi schimbă generaţiile. Deocamdată bătrînii nu mai pot conduce, tinerii nu pot să ia puterea. Au oameni tineri foarte buni cu o psihologie de dreapta: vulgul greșește, noi știm. Știu cum să facă bani, dar nu știu să conducă…

Ceva fisuri în USL s-au văzut după nominalizările precum Dumitrescu, om impus de baroni.

Iar Ponta a retras nominalizarea… A fost o lecţie excelentă pentru baroni care acum îi ştiu de frică. E exact cum s-a întîmplat cu Năstase. A început guvernarea cu o echipă şi a terminat cu o cu totul altă echipă. Deşi a avut cîţiva impuşi, pe  unii i-a schimbat, pe alții i-a pus pe linie moartă. Victor Ponta nu este dator decât unui singur om: Crin Antonescu. Care nu-i vrea capul, în nici un caz…

Cum va trece Voiculescu în opoziţie? Că spuneaţi că o să fie critică Antena 3. Cum să plece? Mai ales singur?

A mai fost, a mai ieşit în 2005-2006. De ce? Nu se ştie.

Mai jucaţi la bursă? Cîştigaţi?

Pe intern merge foarte prost. Pe extern e altceva (rîde). E chiar bine.

Bursa românească tot scade, e organizată prost, oamenii îşi retrag banii din cauza felului în care e condusă.

Cînd mă uit la cîte are de făcut Victor Ponta mă bucur că sînt deja la vârsta a treia. Sînt multe legi care nu mai corespund deloc cu ce se întîmplă acum în România. Audiovizualul, privatizările, legea salarizării publice, sistemul de alocări către administraţiile locale, sistemul de achiziţii publice, dotarea apărării, sistemul de sănătate publică, sistemul de educație publică, deficitul de capacitate în puterea judecătorească…Enorm de lucru…

Căci corupția a ajuns la nivele de care ne speriem.. Înainte de 2003, ca institut, cîştigam o licitaţie publică din trei. Anul trecut am intrat la 12 licitaţii, n-am cîştigat niciuna. Ne uităm cine cîştigă, cu ce sume şi nu ne vine să credem. Să faci cercetare şi designul unui brand cu 1.200.000 de euro, sumă care este bugetul anual al unui institut… Şi ei l-au executat în două luni, la paranghelia cu frunza mă refer…

Păi breasla dvs trebuia să conteste, să arătaţi clienţii politici…

Da, şi ce rezolvam? Când ți se spune verde în față că e parandărăt ??? Cuvânt nou în DEX…

Păi, avea şi presa un subiect bun.

Şi? Ce s-ar fi întîmplat ? Credeți că cititorii dvs. nu știu ? Le știu ei mai bine ca noi…

Interviu de Dan Duca şi Costi Rogozanu

Arta românească stupidă contemporană are un noroc teribil. Mai întîi căruţa cu proşti din faţa Teatrului Naţional, reprezentînd lumea lui Caragiale etc., a fost salvată de protestele din ianuarie 2012. Toată lumea s-a căţărat pe ea, s-a adăpostit de jandarmi chiar, a fost împînzită de mesaje de prostest. Poporul a reuşit să vină şi să integreze în spaţiul public o cretinătate cu aere simbolist-elitiste.

A venit rîndul celebrei statui cu Traian şi lupoaica cu două gîturi, cunoscută şi ca “Traian cu maidanezul” sau “Maidanezu’ cu eşarfă” sau “La împăratu gol”, să fie salvată de bietul popor. De data asta pe facebook. Furia duplicării parodice nu cunoaşte margini. A început cu iubitoprii de cîini care s-au dus să se pozeze şi ei lîngă împăratul cu pet. Au urmat apoi trucajele delicioase, de la fata cu pisica în braţe, pînă la Traian Băsescu ţinînd o sirenă cu chip de Udrea. Favoritul meu:

Au apărut legături şi cu alte meleaguri, cu suporteri de la Bilbao călare pe statuie sau cu u  personaj ţinînd în braţe un cerb, ren sau aşa ceva prin Rusia:

Tăvălugul continuă. Dacă arta a luat-o razna, are grijă cetăţeanul s-o readucă cu picioarele pe pămînt.

Antena 3 şi Oprescu

Aseară, Sorin Oprescu, într-un interviu “din acela” pe Antena 3, cu cîteva ore înainte de declanşarea camopaniei electorale oficiale. Moderatorul a ţinut să facă o comparaţie între primărie şi Oprescu: e ca un băiat care iubeşte o fată. Tonul a fost unul mai mult decît mieros şi asta e problema: nu mă interesează cînd sînt ultraagresivi, dar sînt insuportabili cînd se întîlnesc cu puterea multiubită. Antena 3 trece printr-o situaţie dificilă: ori îşi găseşte rapid un inamic, ori ajunge total Cîntarea României – acel inamic nu mai poate fi Băsescu, un inamic cu cotă de încredere zero nu contează.

M-am uitat şi pe siteul lui Sorin Oprescu. Pe lîngă sufocarea de realizări, mă uimeşte totuşi tupeul de a spune că parcarea de la Piaţa Universităţii, pe lîngă trecem milioane zilnic, este pe ultima sută de metri!

sursa: bookmag

În filmele dvs., femeia are o imagine foarte puternică, plină de lumină, dar și tragică. Este inspirată de o anumită persoană?
Este inspirată de mama mea, dar mai mult ca sigur și de alte femei excepționale care m-au suportat, pe care am avut fericirea de a le cunoaște și a le admira. Cu toate acestea, femeia rămâne pentru mine o planetă misterioasă. …Dar mă pasionează astrologia. Din punct de vedere politic și social, cred că viitorul nostru va depinde mult de rolul pe care femeile îl vor avea în societate.

Spuneați într-un interviu că în filmele dvs. apar “positive impostors” – un fel de impostori pozitivi. Am înțeles exact?
Viața de multe ori ne obligă la anumite gesturi pentru a supraviețui. Noi am învățat că trebuie să alegem întotdeauna între Bine și Rău. Dar de cele mai multe ori avem de ales între Rău și Mai Puțin Rău. În filmele mele tratez de multe ori „impostura pozitivă“, impostura ca armă de supraviețuire. Nu apăr minciuna, dar viața este atât de complicată încât omul, această mică furnică, nu mai poate merge pe drumuri drepte (nu știu dacă a mers vreodată), trebuie să ia căi întortocheate. Căile astea mă interesează mai mult decât cele drepte. Personajele filmelor pe care le fac împrumută de multe ori și o altă identitate. Cred că în lumea modernă, fără a ne trăda propria și profunda noastră identitate, dacă nu împrumutăm identitatea Celuilalt – care este o bogăție – nu vom trece puntea.

Considerați că a apărut o nouă cenzură, bazată pe „political correctness“? Filmele dvs. sunt serioase și amuzante în același timp, dar tratează probleme grave. Au fost cenzurate vreodată?
Cenzura astăzi este economică. „Political correctness“ vine de la frica de a ofusca spectatorul și de a nu face bani. Nu e vorba despre nici o ideologie sau morală. Eu nu am fost niciodată cenzurat. Toată lumea (cei care mă finanțează) știe că am scăpat de Ceaușescu, că sunt un „sălbatic“ și că nimeni nu-mi va dicta gândirea.

Mai scrieți poezii? Știu că ați publicat acum 20 de ani un volum.
Da, la fel de proaste. Dar e un viciu.

Povestiți-mi, vă rog, cum ați decis să fugiți din România în 1980 și cum ați ajuns în Israel.
Am decis să fug pentru că în capul și în sufletul meu eram un om liber. Nu puteam trăi fără să spun ceea ce gândesc. Deci trebuia să plec. Familia mea era francofonă, jumătate din cărțile bibliotecii erau în franceză: Franța era visul meu. Știam că serviciul pașapoarte nu mi-ar fi dat o viză pentru Franța. Am cerut o viză pentru Israel, pentru 2 săptămâni de vacanță în care voiam să-mi vizitez bunicul. După 6 luni am primit aprobarea. Toată familia și unii prieteni știau că de fapt fugeam în Franța.

De ce ați ales Franța? Ați fi putut avea o carieră cinematografică de succes și în Statele Unite.
Știți ce înseamnă la joie de vivre? E tipic francez. Aș traduce-o fericirea de a trăi. Nu numai că eram francofon, dar cultura, felul de a trăi în Franța (femei frumoase, mult bun gust: îmbrăcăminte, parfumuri, mâncare, felul de a se purta, ritmul vieții, cafenelele, restaurantele), tipul de democrație, ziarele, accesul la cultura mondială… chiar și geografic este într-un fel centrul lumii, e la încrucișare de drumuri între Asia și cele două Americi, Africa și Nordul Europei. Statele Unite ma interesează, dar nu mă fascinează, nu mai sunt copil. Mă duc des, îmi place (mai ales la New York, Boston și San Francisco), dar nu cred că aș putea trăi acolo. E o țară mare, cu o mare cultură, dar nu are ritmul meu interior. Mi s-au propus multe filme americane. Până una-alta, nu. Acolo, de cele mai multe ori, banul e rege. Pentru mine nu există decât un rege pe lumea asta: Omul. Și apoi Natura. O altă țară unde aș putea trăi este Italia. Sunt latini, nebuni ca noi și au bun gust.

Evreii v-au inspirat până acum pentru două filme de succes. Ce au ei atât de special?
Cum pot să vă răspund în câteva cuvinte? Imposibil. Despre niciun popor (și orice popor este foarte special) nu se poate vorbi în câteva cuvinte. O caracteristică a poporului evreu e că vine de departe și că orice evreu poartă în el acest „de departe“. Dar poate că sunt atâția alții la fel.

Dar românii? Cum îi vedeți pe românii de acum față de cei de acum 30 de ani?
Românii de acum sunt liberi. Nu știu dacă toți își mai dau seama. Dar, la fel, cum pot eu (și cu ce drept, trăind în Franța), în câteva cuvinte, să descriu un fapt atât de vast, de complex? Ceea ce m-a fascinat întotdeauna, și se vede în cultura noastră foarte bogată, este complexitatea spiritului românesc: latini înconjurați de slavi, europeni, foarte mult influențați de Occident, dar balcanici și cu sufletul un pic și spre Orient, cu un umor autoironic și fatalist; ce bogăție! Și avem și noi câteva defecte acolo…

Ce anume din caracterul românilor ați valoriza într-un film?
Umorul absurd, fără nici o discuție.

Afisul filmului – cinemagia.ro, imagine regizor – Rosa Mariniello pt. dromemagazine.com

1. Categoria „Cea mai frumoasă carte”:

Un cititor îmi semnalează că în toate volumele mele de poezii există și una bucată poem care nu îmi aparține. Iat-o:

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

Spre deosebire de ministrul Educației, dl. Ion Mang, eu știu cine și de când tot bagă plagiatul ăsta în cărțile mele. E vorba de un bagabond pe nume Eminovici, care, sanchi!, semnează M. Eminescu și continuă să-mi facă porcăria asta încă din decembrie 1883.

Acest terchea-berchea se dă redactor la Timpul, oficina Partidului Conservator. Dacă mogulul ăla de Dan Voiculescu nu ia măsuri, iau eu. Și eu când iau, iau cu toptanul.

P.S. La întrebarea privind posibilitatea unei reînvieri luminoase, de tip Pasărea Phoenix, răspunsul meu pentru dl. Mang este: “N-aș crede.”

Dar, recunosc, nu le știu nici eu pe toate, așa că se poate adresa prietenului meu Mircea Vintilă.

Făcând această extrem de scurtă retrospectivă (în care cazul Botiș e o simplă excepție) îmi dau seama de ce îmi place Guvernul Ponta. Pentru simplul motiv că e extrem de fragil. E suficient să-l calci pe degetul mic de la piciorul stâng pe unul dintre miniștri că întreg Executivul, cu Victor Ponta în frunte, privește năucit, în stânga și în dreapta, clătinându-se din toate încheieturile în căutarea unor puncte de sprijin. Înainte chiar de a ajunge cu echipa în Parlament, Ponta a fost nevoit să arunce doi membri ai echipei inițiale peste bord. În curând va fi nevoit (câteva zile, cel mult o săptămână) să se despartă și de Ioan Mang. Aseară, Victor Ponta a solicitat Academiei Române o comisie de câțiva membri care să se pronunțe în privința acuzațiilor care i se aduc lui Ioan Mang , promițând că se va conforma deciziei ”nemuritorilor”. În ciuda caracterului oarecum populist, soluția lui Victor Ponta are acoperire.

Contactat telefonic, Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a declarat că instituția pe care o conduce va lua o decizie la începutul săptămânii viitoare. ”Eu sunt acum la Dublin, la o întâlnire a Academiilor din Uniunea Europeană și nu știu exact despre ce e vorba în cazul acuzațiilor de plagiat. Luni mă voi întoarce în țară și voi vorbi cu colegii mei. În cadrul Academiei avem profesioniști care se pricep la Etica Cercetării. Dacă se dorește o analiză profesională și nu va căpăta o turnură politică, Academia Română se va pronunța în acest caz”, a declarat, în exclusivitate pentru VoxPublica, Ionel Haiduc.

Faptul că Victor Ponta și guvernul pe care îl conduce este atât de sensibil în fața opiniei publice nu poate decât să mă bucure. E semnul începutului unei normalizări a raportului de forțe dintre guvernanți și guvernați. Și finalul unor impertinențe și nesimțiri care coboară dincolo de Guvernele Boc, până mai jos către Năstase și preferații lui Iliescu (alde Văcăroiu ori sinistra justiției Rodica Stănoiu).

***

P.S.: Uite un pariu: Mai prinde Mang sfârșitul săptămânii viitoare în postura de ministru al Educației? Și o întrebare: considerați normală solicitarea făcută de către premierul Victor Ponta Academiei Române pentru a se pronunța asupra acuzațiilor de plagiat aduse lui Ioan Mang?

Ieri-alaltăieri, Victor Ponta spunea că aceia care s-au dovedit incompetenți trebuie să-și piardă funcția, iar aceia care sînt dovediți ca hoți trebuie să facă pușcărie. Tot ieri-alaltăieri, Ponta afirma că adevărata luptă a actualei puteri nu trebuie să fie cea cu Băsescu, ci aceea cu sine însăși. Îi reamintesc domnului procuror Ponta că plagiatul e definit ca furt intelectual și că e considerat un furt atît de grav încît nu există prescripție pentru această infracțiune. Iar domnului profesor universitar Victor Ponta îi reamintesc că profesorii universitari Beuran și Bartoș (am preferat să-i așez în ordine analfabetică…), foști miniștri PSD ai sănătății în guvernul profesorului de drept Adrian Năstase, și-au continuat nestingheriți cariera academică, după ce, în 2003, au fost dovediți plagiatori, adică hoți, chiar de către semnatarul acestor rînduri, hoția fiind confirmată și de către comisia UMF București care a analizat acest caz. De pușcărie, nici vorbă, chiar dacă e cel mai mare plagiat cunoscut în istoria României: 11 cărți (10 franțuzești și una americană) copiate integral de peste 50 de medici…

Sînt curios ce reacții vor avea, față de manglitorii mai vechi și mai noi ai lui Ponta, justițiarul-prezidențiabil Antonescu și intelectualii săi, mai ales Marga și Diaconu, toți trei foarte vocali atunci cînd era vorba de greșeli, mai mult sau mai puțin imaginare, ale ministrului Funeriu.

Pînă acum, de aproape un sfert de secol, în chestiunea cîrnățarilor noștri plagiatori, pare să aibă dreptate cîrnățăreasa Elena Ceaușescu: colegii mei, intelectualii…

• datoriile făcute de autorităţile locale. Cel mai puţin abordat subiect, evident. Aştept vremurile interesante cu executarea unor primării mari (s-a întîmplat deja în localităţi mici).
• cheltuielile nebuneşti – celebrele panseluţe şi copăcei, asta în timp ce se distrug spaţii verzi vechi decît lumea
• discriminarea etnică şi socială, iarăşi puţin discutată – mutarea unor cetăţeni mutaţi lîngă groapa de gunoi (vezi Cluj) sau izolarea unei minrităţi cu un zid (Baia Mare)
• de autorităţile locale depind mult mai mult şcolile, spitalele. Vina dezintegrării sistemului nu vine doar de la centru
• lipsa de transparenţă a informaţiilor locale (am formulat scrisori oficiale acum cîteva luni către toate sectoarele plus primăria generală – NIMENI nu a răspuns)

Votul e dintr-un singur tur. Mulţi primari în funcţie au un avantaj imens la start. Dezbaterile electorale sînt absolut futile: acuzaţia de furt, de clientelism, de multe ori adevărată, nu impresionează. Să privim Bucureştiul. Oprescu şi Prigoană sînt una şi aceeaşi, nu se schimbă absolut nimic în politica primăriei dacă vine altul sau rămîne acelaşi. Problemele? Veșnicii cîini vagabonzi, piețele și gropile. Nu spun că nu ar trebui să ne intereseze, dar, oameni buni, tocmai ați avut întreținere de milioane sau yeci de milioane la apartamente de bloc, aia nu vine doar de la Guvern. Nu știm nimic serios despre cum văd mijloacele de transport în comun – se vorbea despre o privatizare ceea ce ar însemna dezastru, cel mai probabil. Și cîte alte subiecte neapetisante pe care nimeni nu le va discuta serios pentru că nimeni nu va face altceva decît să urmeze trendul general în exercitarea puterii: vindem cît putem, acte, terenuri, drepturi și ce s-o mai putea.

Ceva mai incitante sînt voturile pentru consilii, locale şi judeţene. E o alegere ceva mai politică, te mai gîndeşti la partidul pe care-l vrei, la mesaje de la centru etc. Poate aici se va simţi o oarecare eroziune a puterii de pînă acum.

Chestiunea votului cumpărat: e foarte deranjat că e cumpărat mai ales cu banii scoși prin diverse căi tot din zona publică. Și mai deranjant: e un motiv continuu de discuție plină de dispreț despre “săracii care pun botul la o găleată”.

Aşa că întrebarea mea din titlu e foarte sinceră: ce vreţi de la primăria voastră? Măcar în ajunul primei zile electorale să vorbim despre iluzii, abia dup-aia despre oameni.

Ce aştept eu:

• propuneri de refacere a infrastructurii grele şi nevăzute – canale, apă potabilă, încălzire centrală etc.
• transport în comun şi parcări (ce amuzanţi sînt ăia de la primărie care candidează iar şi care acuză în bloc firmele care au furat practic maşini de pe stradă ani de zile nederanjate)
• vreau prezentarea datoriilor detaliată, nu camuflată (sectorul 6, în care stau, e dintre cele mai îndatorate, asta şi din cauza modului aberant în care sînt repartizate bugetele între sectoare, dar şi din cauza primarului actual)
• programe bugetate clar pentru spitale şi şcoli

Naivităţi. E mult mai sigur: sînt toţi acelaşi rahat, m-am săturat de ei, nu votez. Înţeleg şi asta.

Voi încerca totuşi printre candidaţi unul care să se apropie măcar de ceva din lista mea de aiureli. Aştept lista voastră de naivităţi. Declar deschise jocurile calm, fără să ne enervăm:).

P.S. Ce-o să mai rîd de clujeni dacă iese Boc.

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/exclusivitate-contributors-ro-cercetator-taiwanez-confirma-plagiatul-ministrului-educatiei-%E2%80%93-intr-o-alta-lucrare/

In asemenea conditii nu mai straneste mirarea nici includerea in CV-ul ministrului a distinctiei de la American Biographical Institute. Dar, daca distinctia buclucasa a putut fi “data disparuta”, viitorul ministru al Educatiei declarand, fara sa clipeasca, la audieri, ca n-a mentionat-o niciodata, cu articolele a fost ceva mai greu. Odata publicate, la ele nu mai acces ca la CV pentru a opera modificari. Nici aici ministrul Educatiei (brrrr!) n-a clipit din pleope, declarand ca isi va da demisia doar daca va fi acuzat de plagiat de catre autori si daca va fi gasit vinovat de forurile indrituite!

Un asemenea tupeu depaseste limitele imaginatiei. Daca, sa zicem, autorii articolelor originale ar fi fost morti cu totii, Ioan Mang se considera automat dezlegat de orice acuzatie de plagiat! N-a fost, insa, sa fie. Nu mor cercetatorii cand vrea domnul Mang. Contactati pe diferite canale (tot de catre societatea civila), oamenii s-au declarat oripilati nu atat de plagiat, cat de badarania lui – “copy-paste”, spune unul dintre ei. Intr-o tara cat de cat normala, Mang si-ar fi dat deja demisia si s-ar fi ascuns, de rusine, in gaura de sarpe. Intr-o tara cat de cat normala, premierul l-ar fi demis de 24 de ore. Intr-o tara cat de cat normala, un student prins cu asemenea plagiaturi nu ar fi pierdut doar cursul ci, posibil, chiar si colegiul! Multe se admit in academia, dar exista un criteriu peste care nu se poate trece – plagiatul. Asta e ultimul bastion. Bastionul asta se cuvine aparat pana la ultimul cartus, pana la ultimul om. Plagiatul e “Alamosul” academiei. Marasestiul ei: pe aici NU se trece! Ministrul Educatiei a trecut. A incalcat/daramat bastionul cu o frenezie si o nepasare ce te lasa mut de uimire. Dupa cum mut de indignare te lasa absenta reactiilor oficiale.

La preluarea mandatului, Victor Ponta a declarat ca prioritatea numarul 1 (sau 0?) ar fi respectarea legilor, indiferent de persoanele implicate. Ei bine, legea spune ca ministrul Educatiei nu mai poate fi profesor. Ce mai asteptam? Cat?

UPDATE 1: Tupeu fara frontiere. Tupeu care te lasa cu gura cascata, precum in Strigatul Mut al lui Munch. Noroc ca mai pot scrie. Aflat la Targu Mures, in compania ministrului de Externe, Andrei Marga (chiar, ce-o fi zicand profesorul Marga?) Ioan Mang a declarat ca ii va da in judecata pe cei care il acuza de plagiat!!! Zau? Chiar si pe autorii articolelor – care deja au facut-o? Incepeti cu mine, domnu’ Mang: Va acuz de plagiat! Astept.

UPDATE 2: Domnu’ Mang a recunoscut ca lucrarile sunt plagiaturi dar “nu au fost scrise de el” !!! Rautaciosii – nu spui cine, adversarii politici – le-au publicat sub numele lui. Ma frec la ochi si mai citesc o data. Asa zice: Ca e o conspiratie – care functioneaza de cativa ani buni – prin care dusmanii, stiind ca va fi numit ministru, au inceput sa-l discrediteze din timp, plagiind alte articole si publicandu-le sub numele Ioan Mang. Estimp, bietul domn Mang n-a stiut nimic: “A, uite, a mai publicat cineva un articol care nu-i al meu! Copiii astia numai de giumbuslucuri se tin!” (Rade pe sub mustata, intelegator.)

Chiar nu exista la nici un dosar al avansarii domnului Mang aceste articole? Sau si acolo le-au pus tot rautaciosii? Sau, daca au fost deja scoase, precum diploma de la American Biographical Institute, pe ce baze a mai avansat?

Nu, penibilul nu ucide. Asa ca suferinta domnului Mang va mai dura mult si bine. Da’ nici Ponta, sadicul, nu se grabeste sa i-o curme. Nici macar acum, cand a iesit din fasa si se pregateste de mers in armata.

„Mucho mas grande, espectacular“, comentatorii spanioli s-au întrecut în superlative care să descrie „Estadio Nacional de Bucarest“ și atmosfera meciului. Evident, tema recurentă a discuțiilor a fost triumful și valoarea fotbalului spaniol, deși, trebuie precizat, acum o lună de zile finala așteptată era cea dintre Barcelona și Real Madrid. Întrebat cu care dintre cele două echipe ține, Principele Felipe de Asturia a spus, diplomat, că are inima alb-roșie și că e important că la final fotbalul spaniol câștigă oricum.

Pe lângă Platini, Del Bosque și alte oficialități, spaniolii au vazut și ei imagini din tribune cu Ponta, Boc și Hagi, însă fără a ști cine erau personajele respective. L-au recunoscut mai târziu pe Cosmin Contra, fost fotbalist la Athletico Madrid. Foarte căutat de televiziunea spaniolă a fost Princepele de Asturia, moștenitorul tronului, care i-a ținut locul regelui Carlos, accidentat la o vânătoare de elefanți în Africa.

- comentatorii au fost total luați prin surprindere de golul lui Falcao; ei erau încă la prezentarea informațiilor obișnuite pentru startul partidelor.
- sunt păreri că a fost fault la Llorente la prima ocazie a bascilor („los leones“)
- nu s-a făcut mult caz pe seama celor doi spectatori care au intrat pe stadion în minutul 19, întrebându-se doar de ce au făcut-o așa devreme într-o partidă de o asemenea importanță (mai ales la cât ajungea prețul biletelor pe piața neagră)
- la al doilea gol al lui Falcao, comentatorul i-a înșirat vreo 20 de atribute „tigrului“, revanșându-se pentru entuziasmul moderat de la primul gol
- reporterii spanioli au reușit să-i smulgă câteva cuvinte lui Falcao la nici 30 secunde dupa ce arbitrul a fluierat finalul meciului, imediat dupa ce l-a imbrățișat pe Diego Simeone. Rând pe rând, toți jucătorii lui Athletico au trecut pe la microfon, desprinzându-se fără nicio problemă din meleul bucuriei.

PS Pe tot parcursul transmisiunii n-am auzit vreun comentator spaniol să ne confunde capitala cu Budapesta.

Din păcate, rămânem însă cu gustul amar al unei povești pe care nu am văzut-o la televizor, ci am citit-o în edițiile online ale diferitelor instituții media, după încheierea meciului. Ce nu am văzut și nu am aflat de la televizor în timpul transmisiunii în direct? Faptul că finala a fost întreruptă, pentru ca oamenii de ordine să-i poate prinde și evacua pe cei doi suporteri ai Științei, care reușiseră să pătrundă pe terenul de joc, în timp ce purtau tricouri pe care scria ”Justice for Craiova”. Moment în care și microfoanele de fond au fost închise, pentru ca o țară întreagă să nu audă scandându-se deja celebrul ”Mitică la pușcărie”.

Un astfel de moment șterge întreg spectacolul de pe teren. Toată tensiunea și emoțiile partidei se diluează, fiind înlocuite de frustrarea și furia celui înșelat. Tras pe sfoară. Batjocorit. Ah, sunt inutile trimiterile la prevederile constituționale care statuează dreptul la informare corectă. Astea sunt discuții pentru ”fițoși”, pentru ”cârcotași”.

De fapt, fotbalul e continuatorul circului din epoca romană. Gladiatorii care se înfruntau până la moarte, aveau un singur scop (precum fotbalul de astăzi): să-i bine-dispună pe cetățeni. Să le distragă atenția de la grijile și problemele zilnice. ”Pâine și circ”. ”Pâine și fotbal”. Tot acolo. Și astfel, dintr-un magician al balonului, Falcao se transformă într-un simplu obiect. Cel mult un instrument cu ajutorul căruia se spală milioane, zeci de milioane, sute de milioane de creiere.

”Totul va fi bine. Totul va fi frumos” au transmis clipurile publicitare ale finalei. ”Totul a fost bine. Totul a fost frumos” au transmis în direct, televiziunile din întreaga lume. Pentru că asta le cer Platini și Mircea Sandu. Pentru că, la rândul lor, asta cer sponsorii UEFA. Pe oameni nu ai voie să-i pui să gândească. Trebuie doar să-i distrezi, pentru a primi cu docilitate mesajele pe care dorești să i le bagi pe gât. Pentru că Seat și Heineken, MasterCard ori Sony Ericcson pentru asta plătesc. Pentru creiere netede. Doamne feri ca oamenii să-și pună vreo problemă! Nici măcar pentru cele 30 de secunde cât a durat protestul celor doi suporteri ai Craiovei.

Zeci poate sute de milioane de telespectatori din întreaga lume au urmărit finala Europa League. Și s-au simțit bine (exceptându-i pe suporterii lui Bilbao, care rămân, însă, și ei, cu nostalgia). Fără ca măcar să aibă habar că la această finală, sponsorii, UEFA, Platini, Mircea Sandu, televiziunile și-au dat mâna pentru a-i fura. Pentru început le-au furat 30 de secunde din finală. 30 de secunde din viața reală. Mâine, sau poate chiar astăzi, același conglomerat va privi cum zeci, sute, mii, zeci de mii, milioane de oameni fericiți își vor pune MasterCard-ul la bătaie pentru un Seat ori un Sony Ericcson. Iar seara vor sărbători achiziția cu un Heineken.

***

În luna februarie a acestui an l-am înregistrat pe Mircea Sandu și ce este dispus președintele Federației Române de Fotbal (FRF) să accepte pentru a obține banii unui sponsor. Multă lume a privit acțiunea doar ca pe un alt episod din războiul pentru salvarea Roșiei Montana. De fapt, e mai mult decât atât. Dezvăluirea arată exact cum se desfășoară acțiunile de ”spălare de imagine” a unor companii și cât de dispus este domeniul fotbalului să se implice în asemenea acțiuni. Iar Mircea Sandu nu este doar președintele FRF, ci și unul dintre marii șefi ai UEFA, membru în Comitetul Executiv.

***

Din păcate am avut prea puțin timp pentru a mă opri mai pe larg asupra unui alt scandal din fotbal, ”bătuta de la Cluj”, care s-a lăsat cu întreruperea, în minutul 27, a derby-ului local, ”U”-CFR. Ar fi multe de spus despre cumulul de situații care au dus la un asemenea scandal, de la Cadu la Bornescu, de la Paszkany la masorul și oamenii de ordine de la ”U”. Fiecare amănunt a fost tratat însă destul de pe larg în presa de sport, dar și în cea generalistă. O singură declarație a trecut neamendată. Portarul Universității, Mircea Bornescu, a invocat în apărarea sa faptul că a fost provocat de căpitanul celor de la CFR, Cadu, care l-ar fi făcut ”țigan român”. Nu sunt mai catolic decât Papa și nici nu mă consider a fi un monument de relaxare și toleranță, dar zău dacă înțeleg de ce apreciază Bornescu că sintagma ”țigan român” ar fi jignitoare. Insultătoare. La adresa cui? A țiganilor? A românilor?

Iar faptul că o asemenea aberație a trecut fără să-l facă pe vreun jurnalist prezent la conferința de presă să scrâșnească din dinți și să-i ceară lămuriri lui Bornescu (de ce l-a jignit o asemenea afirmație, care, pe fond, e absolut neutră), mi se pare, la rându-i, îngrijorător.

Nu se terminase bine o busculadă parlamentară și cuvântul magic a fost “Coabitare”. Cum am depins mai mereu de modele franceze, ni s-a dat și “modelul paradigmatic”: Fronçois Mitterrand – Jacques Chirac. Numai că în România, actorii se numesc François Ghițescu și Jacques Ghițulescu. Vizita la București a celuilalt Jacques – Attali – poate fi foarte interesantă, dar nu va vindeca boli locale.

Șeful statului și Ministrul de Externe reprezintă pârghia fundamentală a diplomației. Chiar dacă nu se iubesc, cei doi trebuie să-și vorbească. Firește, nu de mamă – “Ba, pa’ mă-tii!”. În public, trebuie să-și strângă mâinile. Binențeles, nu cu ușa. Nu inviți un om la tine, ca să-i da un cap în gură, când intră pe ușă, și un picior în fund, când pleacă.

Înțeleg mâhnirea dlui Traian Băsescu de a-l fi văzut pe profesorul Andrei Marga făcând o paralelă între unele decizii ale președintelui  și inițiative ale lui Benito Mussolini. Rămâne antologică însă și invitația nu tocmai discretă adresată profesorului Marga de un importator-exportator transoceanic de democrație, aflat la adăpostul Președiniției. Dacă nu era fericit cu situația României sub guvernare PD-Listă, spunea transoceanicul pro-prezidențial, dl Marga n-avea decât să se sinucidă – îi oferea  și bibliografie potrivită.

Desen & Copyright 2012 – ION BARBU

Deși fostul șef al diplomației românești, dl Teodor Baconschi, a fost felicitat chiar de domnișoara EBA pentru “succesuri” strălucite, dl Marga are de desțelenit multe zone înțelenite de predecesorul său. Cum va putea să o facă, din moment ce președintele nu vrea să-l vadă, greu de înțeles. Să nu uităm că numirea ambasadorilor și, implicit, rechemarea lor, sunt prerogative ale Președintelui. Aici, șeful diplomației are mâinile legate

Consulii  (mai cu seamă cei Generali, char dacă unii nu sunt decât colonei ) sunt numiți, dacă nu mă înșel, de către premier. Daca așa stau lucrurile, dl Ponta va avea mult de lucru aici, fiindcă rechemarea unor clovni ratați, vânzători de rațe sau degustători de vinuri înșurubați în “diplomație” cam este o prioritate.

În sfârșit, știm ce se întâmplă (sau ce ar trebui să se întâmple) cu un înalt demnitar de stat, dacă se dovedește că a fost informator al Securității. Nu știm însă ce se va întâmpla (sau ce ar trebui să se întâmple) cu un om care a lansat o acuzație calomniosă.

Deci: dacă se dovedește că dl Andrei Marga a fost ce a insinuat dl Sebastian Lăzăroiu, dl Marga trebuie destituit cât mai rapid. Dacă se dovedește că dl Lăzăroiu a mințit, cu Domnia sa cum devin lucrurile?

Tocmai în răspunsul la asemenea întrebări se află o altă întrebare. Cea în legătură cu trăinicia sau șubrezenia statului de drept românesc. Stați liniștiți, după “Moarte domnului Lăzărescu”, nimeni, nici chiar dl Cristi Puiu, nu mai are chef să filmeze “Moartea (politică) a domnului Lăzăroiu”. Au și românii nemuritorii lor, nu?

Probabil că dl Lăzăroiu va fi re-promovat, pentru că știa lucruri pe care nu le știau nici Președintele, nici SRI, nici SIE, nici CNSAS. Chiar, de unde le știe pe toate dl Lăzăroiu? Mai că-ți vine să zici: “Al dracu’, domn’ Lăzăroiu ăsta!”

Cum a încercat să se-ndrepte un pic din șale, coabitarea a trosnit din toate încheieturile, dovedindu-se defectă.

Păcat!

N-am de unde să ştiu dacă Andrei Marga a fost omul Securităţii. El susţine că n-a fost. Sper că aşa e. La fel cum sper că după acest denunţ odios şi unsuros nu se va mai uita nimeni în gura lui Lăzăroiu.

Nu mai vreau să aud de măreaţa realizare cu măreţul stadion. Realizarea primăriei este dezastruoasă în cazul stadionului de talie europeană. Cazul cred că a fost închis deja cu materiale de presă foarte bune (vezi aici).

Pe scurt:

• a costat cît un stadion spectaculos din Frankfurt, 190 de milioane de euro, şi a ieşit mult mai prost în condiţiile în care şi mîna de lucru e costă un mizilic pe lîngă Germania. A fost făcut de aceeaşi firmă, Max Bogl.
• administraţia Oprescu e responsabilă pentru mărirea contractului pînă la dublare
• S-a mai furat şi după ce a fost predat la cheie sub ochii noştri şi spre ruşinea noastră – cazul gazonul a fost sfidare pe faţă
• Acest stadion este prezentat ca un miracol al Bucureştiului – un miracol costisitor pe care nu ne scoatem banii
• Da, sînt poveştile cu zecile de mii de turişti sportivi care sînt şi vor fi atraşi. Bun, cîştigă cîrciumarii din centru vechi şi nişte hotelieri. Restul Bucureştenilor cîştigă mîndria.

Aşa că mă lasă rece sutele de materiale cu spanioli întrebaţi dacă le plac femeile din Bucureşti. Chiar aşa, vom depăşi vreodată nivelul ăsta idiot în care îi întrebăm, ca nişte peşti, pe toţi străinii “vă plac femeile noastre?”.

Am trecut adineauri prin centrul vechi şi-mi plac suporterii uniţi de tradiţii, generaţii în grupuri atît de strînse. Dar, scuze, nu pot să-i văd ca pe nişte carduri umblătoare care formează PIN-ul în România, iar din cauza asta ar trebui să mulţumim conducerii. E o poveste cretină tipică în care am cheltuit enorm pentru foarte puţin. Acel stadion putea costa jumătate, asta e esenţial. şi nu sînt din ăia care să spună că, lasă bă, bine că s-a făcut şi aşa.

Îmi place deci atmosfera, îmi place că e meciul aici, dar a se slăbi cu propaganda şi cu clişeele provinciale. Nu punem botul sper la poveşti cu cît am cîştigat noi în “imagine”. Imaginea e pentru ăia mulţi şi fraieri. Restul e pe bani.

P.S. Ţin cu Atletico Madrid.

Consultati, rogu-va, arhivele.

Si-acum ? Acum s-a intors roata. Uselistii au realizat ca PSD si PNL au sansa sa fie “acele doua partide” si, prin urmare, au decis promovarea ideii lui Basescu. Stiu si ei ca e suficient sa prinda o singura data majoritatea, pentru ca dupa , la al doilea ciclu electoral, lucrurile vor ramane definitiv batute in cuie. Odata ajuns la putere, nici un partid nu va fi intr-atat de « politicos » incat sa spuna « ma trag eu putin mai incoace pe bancuta, sa-ti fac si tie loc in parlament, partid de 20% ».

Astept cu nerabdare schimbarea « la fata » a pro si anti-basescienilor.

Deja cativa parlamentari PDL au (re)descoperit virtutile reprezentativitatii parlamentare. Pe cand Basescu ? Ponta nu mai vede in uninominalul pur un atac la democratie, ci o corectie necesara. Si sustinatorii ? Sustinatorii vor face ce-au facut dintotdeauna : vor sustine, ca oile, pozitiile respective, cum au facut-o dintotdeauna. Vor linge toti unde au scuipat si vor scuipa unde au lins.

Macar de aia, de rusine, si tot e mai bine sa tii cu principiile, nu cu oamenii. Macar de aia, si tot e mai bine sa gandesti pe termen mediu si lung, nu in functie de conjuncturi scilpitoare la care sa te repezi ca o cotofana famelica. Pentru ca roata de aia e roata – ca se intoarce.

Hai, dati-i drumul. Astept.

Comentând acest moment într-un articol anterior, am avut surpriza să constat că susținătorii domnului președinte îl consideră pe Andrei Marga responsabil și vinovat de momentul în cauză. Pe motiv că ”e inadmisibil ca în diplomație să-l compari pe un șef de stat cu Hitler, Mussolini, Stalin etc.” Păi, Andrei Marga nici nu a făcut așa ceva, le-am replicat. ”Nu, dar el a vizat efectul asupra percepției publice”, a venit răspunsul, care m-a blocat. Pentru că ”percepția publică” a fost influențată nu de ceea ce a spus Andrei Marga (mă îndoiesc că sunt prea mulți cei care au ascultat declarația ministrului de Externe de la audieri), ci de ceea ce au transmis consilierii lui Băsescu, Băsescu (prin gestul de la învestire) și o parte a jurnaliștilor. Nu afirmațiile lui Andrei Marga au fost cele care au influențat opinia publică, ci interpretarea lor.

În drept există un principiu vechi de mai bine de două mii de ani: ”nemo auditur propria turpitudinem allegans” (nimeni nu poate invoca în favoarea sa propria culpă/greșeală). E un principiu care se aplică pe deplin în acest caz: e absolut absurd să-i reproșezi lui Andrei Marga efectele asupra opiniei publice nu a declarațiilor pe care le-a făcut, ci a modului în care chiar tu ai interpretat greșit și ai transmis eronat mai departe respectivele declarații.

Dacă Andrei Marga are o vină în toată povestea asta, atunci vina e ceva mai veche, din perioada în care a fost ministrul al Educației și nu a impus ”Logica” în programa obligatorie de liceu și a fiecărei facultăți.

***

În privința insinuărilor pe care Sebastian Lăzăroiu le-a făcut legat de o așa-zisă colaborare a lui Andrei Marga cu Securitatea, trebuie spus că există o decizie a CNSAS din mai 2007 (Decizia nr. 1516/10.05.2007) prin care se infirmă așa ceva. Pentru liniștea publică, CNSAS a dispus verificarea tuturor membrilor Guvernului (inclusiv a lui Andrei Marga). Dacă se simte cineva cu musca pe căciulă, o demisie ar fi binevenită.

Sigur, şi sistemul acesta avea nişte dezavantaje, însă se adunau toate la ei. E un dezavantaj să ai cele mai multe voturi şi totuşi să nu ajungi în Parlament? Pentru candidat sigur este. Pentru alegător mai puţin.

Acesta a fost punctul aparent vulnerabil al sistemului de acum. De fapt, este un punct forte. Să explicăm:

În primul rând, nu e deloc ieşit din comun. De exemplu, este corect să iei cel mai mare punctaj la examenul auto teoretic şi totuşi să nu primeşti permisul. Evident, răspunsul este că nu-ţi foloseşte la nimic nota maximă la “sală” dacă n-ai luat “traseul”. Exemplele de examene duble sunt nenumărate.

Exact asta a introdus “sistemul uninominal cu compensare”, care se foloseşte acum. Un examen dublu. Nu te mai baţi doar cu rivalii de la alte partide, te baţi şi cu colegii de la acelaşi partid. Este uşor de probat în practică. Aproape toţi cei care au ratat parlamentul de pe locul I au avut cele mai mici scoruri din judeţ faţă de candidaţii din acelaşi partid. Aproape toţi cei care au intrat de pe locul trei au avut procentele cele mai mari în interiorul propriului partid.

Modelul general al perdantului de pe locul I este nesuferitul care s-a lipit de un partid mare, şi căruia i-a irosit voturi. Invers, ca să câştigi de pe locul trei trebuie să fii mai bun decât media unui partid mic.

Asta i-a înnebunit pe politruci. Se obişnuiseră cu ideea că îşi primesc procentele în funcţie de “toanele prostimii”, dar măcar mai departe ştiau o aritmetică simplă: Atât la sută înseamnă atâtea “locuri eligibile” pe care le împărţim cum vrem noi. Cum să intervină “prostimea” în proces?

Iată cel mai cunoscut exemplu: Norica Nicolai. A luat locul 1 cu puţin sub 50% într-un colegiu din Călăraşi, dar totuşi a pierdut. Nedrept? Aparent da. Dar nedreptatea Noricăi înseamnă dreptate pentru oamenii de acolo. PNL avea oricum peste jumătate din voturi. A luat instantaneu două din cele trei colegii după ce candidaţii de acolo au avut peste 50%. Însă în al treilea colegiu a fost paraşutată Norica Nicolai, după un mandat prin Cluj, într-o circumscripţie sigură. Mulţi au votat în continuare partidul, indiferent de numele candidatului. Unii poate au pus ştampila uşor supăraţi. Însă au fost destui cei care au refuzat să mai vină la vot sau au pus ştampila pe altceva tocmai pentru că n-au vrut un candidat cu care n-aveau nici în clin nici în mânecă. Partidul a pierdut voturi care adunate devin mandate. Asta înseamnă uninominal.

În oricare alt sistem uninominal asta nu se întâmplă. În sistemul cu un tur, Norica era parlamentar. În cel cu două tururi, avea şanse maxime de câştig. Ambele sisteme trimt în parlament reprezentanţi ai teritoriilor, nu ai oamenilor. Iar greşelile, compromisurile, batjocura – toate rămân “în teritoriu”. În sistemul de vot pe cale de-a fi abolit, sistemele comunică şi orice greşeală se plăteşte.

1. Sunt colegii unde poţi să iei majoritate şi cu infractori recidivişti. Însă dacă în loc de 70% iei doar 60%, diferenţa de voturi poate însemna un mandat pierdut în altă parte.

2. În altele (Cazul Nicolai) unde un mandat relativ sigur este pierdut.

3. Sunt unele unde poţi obţine un loc întâi chinuit în care diferenţa să o facă doar numărul de voturi.

4. Sau e de ajuns să-i smulgi destule voturi primului clasat ca să-i iei locul.

5. În fine, sunt colegii unde n-ai nici o şansă, dar dacă arăţi un candidat decent voturile lui nu se pierd ci îl ajută pe colegul său de la punctul 4.

Toate aceste virtuţi nu se văd în actuala legislatură şi nu s-ar fi văzut nici în următoarea. Era nevoie de trei rânduri de alegeri. Iată de ce:
În 2008, n-au ştiut ce i-a lovit. Şoc şi haos!
În 2012, ar fi făcut greşeli în cunoştinţă de cauză, sperând nerod că le va merge. Degeaba!
În 2016, abia, unii ar fi cedat în faţa realităţii şi ar fi încercat să vină cu candidaţi decenţi în fiecare colegiu. Câştigătorii!
Le e groază de scenariul ăsta. Şi de-aia încearcă să-l împiedice acum.

Comentarii pe riscograma.ro

Astăzi, aşa cum s-a văzut din votul dat în plenul Senatului, PSD şi PNL susţin altceva decât în 2008. Acum vor votul majoritar uninominal într-un singur tur. Sunt chiar mai duri decât era Traian Băsescu în 2007, la referendum. Ponta şi Antonescu vor uninominalul forte. De ce?

Votul majoritar uninominal,  fie că e în două tururi de scrutin ca în Franţa (Băsescu 2007), fie că este într-un singur tur de scrutin ca în Marea Britanie şi în SUA (Ponta şi Antonescu 2012), duce la majorităţi masive în Parlament, deci la guverne puternice, şi favorizează partidele mari, de regulă primele două mari partide (de circa 30% şi peste). În asemenea sisteme politice, partidele mici sau nou-veniţii sunt zdrobiţi. Iar PSD şi PNL se consideră acum partide mari, aşa cum PDL era în 2007-2008 un partid mare. Nu întâmplător, Traian Băsescu şi PDL susţineau în 2007-20008 acest tip de scrutin, iar astăzi la vot PDL, un partid de sub 20%, s-a abţinut de la vot.

Pe scurt, nici PDL-ul din 2007-2008, nici PSD şi PNL de astăzi nu sunt interesate de marea reformă a politicii româneşti, ci încearcă să modeleaze sistemul electoral în aşa fel încât să se menţină la putere şi capete şi mai multă putere. Dacă dau şi impresia că au schimbat sistemul electoral de dragul poporului, cu atât mai bine.

Marea problemă în 2007-2008 şi marea problemă în 2012 este că legea electorală este adoptată în anul alegerilor. Lumea nu e atentă la plusurile şi minusurile fiecărui tip de sistem politic, politicienii merg pe simplificări grosolane, iar oamenii asociază o propunere cu partidul sau candidatul simpatic sau antipatic aşa că rezultatele au fost şi vor fi jalnice. Nu degeaba recomandă Comisia de la Veneţia ca regulile electorale să nu se schimbe cu cel puţin un an înainte de scrutin. Ca să avem mai multă minte decât emoţii când ne croim ţara.

În 2007, anul marcat de conflictele dintre preşedinte şi partide,  Traian Băsescu a aruncat în luptă votul majoritar uninominal în două tururi de scrutin. Deşi acesta are mari dezavantaje şi nu încurajează noii veniţi, ci sporeşte puterea şefilor de partid, popularitatea lui Traian Băsescu nu putea fi neglijată aşa că partidele adverse PSD şi PNL nu au avut curaj să spună “nu” uninominalului. Au inventat un sistem electoral unic în lume: nici uninominal, nici proporţional, nici mixt.  Nici PNL, nici PSD nu au  explicat că mult blamatul vot pe listă, adică sistemul electoral proporţional are şi el avantajele lui, nu degeaba este folosit în unele dintre cele mai dezvoltate ţări din lume. Prin votul proporţional, voturile exprimate de cetăţeni pentru candidaţii din partidele înfrânte nu se pierd, ci se numără în contul partidelor lor, ceea ce face ca mai mulţi cetăţeni să fie reprezentaţi în Parlament în partidele de opoziţie. Prin votul uninominal într-un tur sau două, voturile exprimate în favoarea perdanţilor se aruncă la gunoi, iar la nivel naţional rămân nereprezentanţi foarte mulţi cetăţeni. Experţii citează des situaţia din Marea Britanie unde cu circa 30% din voturi, unul din cele două partide mari ajunge să obţină o majoritate de 60% în Parlament, dar lasă permanent pe dinafară orice partid nou, chiar dacă acesta obţine chiar şi peste 10% din voturi.

Aplicat la situaţia României din zilele noastre, PSD şi PNL vor putea obţine împreună chiar şi 65-70%, PDL abia dacă trece de 10%, UDMR va avea mari probleme, iar din UNPR nu va rămâne nimic. Dar imaginaţi-vă ce ar fi însemnat votul uninominal majoritar într-un tur sau în două în anii 90! Pe vot proporţional, favorabil partidelor mici şi schimbării politice, Ion Iliescu şi FSN-ul lui au obţinut majorităţi zdrobitoare care au ţinut România în loc. Darămite cu vot majoritar uninominal?! PNŢcd şi PNL ar fi stat în afara Parlamentului şi a guvernării până în ziua de azi!

În 2008 însă a existat un element care a cruţat România, cel puţin în teorie, de perspectiva unor majorităţi cu şenile. La Palatul Victoria se afla partidul cel mic, PNL-ul de 20%. Aflat între coloşii PSD şi PDL, Călin Popescu Tăriceanu şi ai lui au negociat un sistem electoral care să nu-i transforme în liliputani.

Noul sistem de vot a primit astfel în mod discutabil numele de vot uninominal doar pentru că ţara a fost împărţită în colegii care trimiteau în Parlament câte un senator şi câte un deputat. Dar nu întotdeauna cel care obţinut cel mai mare număr de voturi a ajuns în Parlament. În 2008 nu s-a respectat principiul esenţial în votul uninominal adică “WINNER TAKES ALL”, ci s-a încercat contabilizarea fiecărui vot ca în sistemul proporţional. Aici este cauza situaţiilor absurde care a dus la intrarea în Parlament a celor plasaţi pe locul 2 sau 3 şi surclasarea locului 1: dacă un candidat PDL care obţine cel mai mare număr de voturi într-un colegiu nu trece de 50% plus 1 ca să intre direct în Parlament, voturile obţinute de el se adună la voturile partidului de la judeţ, voturi care se reîmpart proporţional tuturor candidaţilor PDL din judeţul repectiv în ordinea numărului de voturi obţinut de fiecare; aşa că omul nostru fie are noroc ca în rândul candidaţilor PDL din judeţ, el să fie cap de listă şi atunci ajunge în Parlament, fie nu e cap de listă judeţeană şi atunci voturile sale îl ajută pe colegul său de partid, din alt colegiu, dar din acelaşi judeţ, care este cap de listă. După ce mandatele se împart judeţean, voturile PDL rămase se reîmpart naţional, ajutând diverşi candidaţi PDL care nu sunt neapărat pe primul sau al doilea loc în propriul colegiu, dar care sunt totuşi ierarhizaţi în funcţie de numărul de voturi obţinute. Deci listele de partid s-au păstrat, dar locurile eligibile sunt stabilite de alegători, nu de şefii de partid.

Dar se poate oare perfecţiona sistemul din 2008? Sau trebuie lăsaţi cei din PNL şi PSD să-şi facă propria lege electorală? Ne interesează o majoritate de 70% sau ne interesează să dăm o şansă noilor veniţi în politică?  Este înţelept să schimbăm cu totul sistemul electoral în an electoral?

Şi încă un aspect: nu vă faceţi iluzii că majoritatea maximală USL de 65 – 70% va funcţiona. Cu cele două partide mari, PNL şi PSD, obţinând majoritatea majorităţilor, oricând se poate renegocia o majoritate normală de circa 50% cu alt partid. Şi este limpede că un guvern USL nu poate funcţiona 4 ani (vorbim altă dată despre cota unică şi altele asemenea).

Uninominalul forte lui Ponta şi Antonescu va permite ruperea USL fără periclitarea stabilităţii guvernamentale: fie PSD rămâne singur la guvernare, dacă Victor Ponta reuşeşte să convingă, fie PNL se împacă cu PDL şi formează împreună guvernul cu binecuvântarea lui Traian Băsescu.  Şansele sunt de 50%-50%.  Zarurile nu au fost încă aruncate.

Legea uninominalului a trecut însă de Senat. Mai e timp până la votul din Camera Deputaţilor.

Crin Antonescu şi numai el l-ar suspenda pe Băsescu şi mîine. Indigerabilul Felix la fel, Ponta însă, ca să nu creadă lumea că USL a venit la putere cu agenda răzbunărilor în mînă, a început să vorbească despre coabitare constituţională şi alte chestii relativ paşnice. Totuşi, la Cotroceni, Ponta, care altminteri rîde cu uşurinţă, nici măcar n-a zîmbit la bancurile prezidenţiale.

Seriozitatea premierului s-ar putea să-i fi dat niscai fiori preşedintelui, căci relaţiile constituţionale nu exclud suspendarea care îl obsedează pe Băsescu. Iar asta nu e treaba prim-ministrului, ci a Parlamentului.

Aşa că dacă noua majoritate va schimba legea demiterii preşedintelui prin referendum, impusă printr-o ordonanţă de urgenţă de guvernul Boc, ăsta ar fi primul semn că USL nu se mulţumeşte să-l ameninţe pe Băsescu, ci vrea să-l ajute să-şi înfiinţeze mai repede şcoala de politică, pe care spunea el că vrea s-o întemeieze după ce pleacă de la Cotroceni.

Profesia de funcţionar este categoric opţiunea cea mai bună. Nu te dă nimeni afară indiferent cât de incompetent eşti, cel mult îţi oferă un job şi mai liniştit în instituţie. Dacă totuşi o face, stai liniştit vreo doi ani pe bară, îţi angajezi un avocat şi te întorci cu un zâmbet sarcastic în biroulul şefului care are un alt tablou de partid pe perete. Timpul trece, leafa merge, deşi aici există riscul să primeşti despăgubirile atunci când deja îţi faci planuri pentru o pensie la fel de liniştită ca şi serviciu.

Nu am fost suficient de convingător? Mai vrea cineva să se facă doctor şi să protesteze în stradă şa rezidenţiat sau poliţist cu patalama, dar fără loc de muncă? Să mai aduc un argument. Deputaţii au adoptat, marţi, legea amnistiei fiscale. Drept urmare, 300.000 funcţionari din administraţia publică locală nu mai trebuie să returneze sporurile încasate ilegal în 2008-2010. Mai contează că există mii de profesori şi alte categorii de bugetari care nu prea au treabă cu alegerile locale, dar care au câştigat în instanţe, cu sentinţe definitive şi irevocabile, obţinerea sumelor tăiate abuziv. Ştiţi ce au primit? Ordonanţe după ordonanţe care le amână plata ani buni!.

Bun, înţeleg, au trecut la uninominal pur ca să eviţi măcar aberaţii totale în care cîştigătorul poate sta acasă şi ăla de pe locul 3 poate merge în Parlament.

Ponta: “vor simti cu adevarat o legatura directa cu cel care candideaza si iese pe primul loc, in conformitate cu dorinta celor care au votat”.

Dar febra asta a uninominalului trebuia curmată brusc. Să mergi pe calea asta evident greşită mi se pare riscant. Argumentul e şi el demagogic: ca să ne ferim de “populişti”. (vezi aici)

De fapt, politica românească la nivel înalt primeşte din ce în ce mai greu new-comer-i. Accesul la politică e nepermis de greu – zeci de mii de semnături pentru independenţi, dificultăţile în a înfiinţa un nou partid şi altele asemenea.

Actuala clasă politică vrea să încremenească în prim-plan şi într-un duel de multe ori fals. După mascarada de la locale cu 9 din zece primari deja aleşi, ar trebui să urmeze uninominal dintr-un tur care va distorsiona şi mai mult intervenţia cetăţenească prin vot.

De aceea cred că e prima oară în ani de zile cînd sînt de acord cu ceva spus de Crin Antonescu (acelaşi tip de pledoarie a avut şi Marko Bela):

Liderul PNL, Crin Antonescu, a precizat ca, personal, considera ca varianta votului pe liste, aflata in vigoare pana in 2008, i se pare “sanatoasa din punct de vedere politic”.

El a afirmat ca, in prezent, clasa politica are de ales intre “formula in care cea mai mare parte a responsabilitatii revine partidelor, formula listelor, sau cea in care responsabilitatea revine alegatorului, formula propusa astazi”, cea a votului uninominal pur.

Listele înseamnă şi potenţială competiţie internă în partide, cît de cît şi ceva mai multă forţă a centrului care mi se pare necesară dacă mă uit acum peste munţii şi văile baronilor locali.

Făcând aceste comparații, Andrei Marga nu spune că Traian Băsescu ar fi Mussolini. Un interlocutor inteligent (și cunoscător avizat al istoriei moderne și contemporane) ar fi putut aduce, probabil, numeroase alte exemple de măsuri luate care i-ar diferenția net pe cei doi (din acest punct de vedere e interesant că Andrei Marga nu a prezentat chiar toate similitudinile dintre corporatismul mussolinian și cel practicat în România contemporană, ca și cum ar fi păstrat niște ”muniție de rezervă” pentru o eventuală controversă).

Pe de altă parte însă, făcând comparațiile de mai sus la audierile din comisii, e de presupus că Andrei Marga se putea aștepta ca președintelui să-i fie transmisă informația conform căreia ”Andrei Marga v-a comparat cu Mussolini”. Fie că ar fi fost făcută de vreun membru ar comisiei, fie de vreun jurnalist care ar fi aflat-o ”la a o doua mână” o asemenea greșeală putea fi prevăzută. Dar, în ciuda caracterului anticipativ, greșeala făcută de intermediar nu i se poate imputa lui Andrei Marga (greșeala fiind una de logică, nu de interpretare: când compari doar o parte din elementele a două mulțimi rezultatul obținut nu poate fi extins automat asupra mulțimilor în asamblu). Traian Băsescu a primit însă informația greșită și, mai mult, i-a reproșat-o lui Andrei Marga într-un moment extrem de mediatizat. Motiv pentru Andrei Marga să-l pună la colț, atenționându-l că se bazează pe informații eronate.

La nivel diplomatic, o asemenea gafă ar putea costa enorm, pentru că l-ar pune pe cel care o face într-o poziție de inferioritate față de cel care a făcut-o și într-o situație jenantă față de opinia publică. Chiar dacă momentul pare a fi fost unul mai mult de cancan mediatic (”Băsescu nu a dat mâna Marga”, ”Marga îl compară pe Băsescu cu Mussolini”), semnificația e ceva mai importantă în confruntarea, de altfel previzibilă (ținând cont de antecedentele celor doi politicieni), legată de întrebarea: ”cine e numărul 1 în diplomația românească: președintele sau ministrul de externe?”. Această primă rundă a confruntării s-a încheiat clar în favoarea ministrului.

***

Aseară, în centrul Clujului, a avut loc aniversarea a 6 luni de la Ocuparea Hotelului Continental (mai multe amănunte despre 7 noiembrie 2011, aici). ”Cerem Guvernului Ponta oprirea imediată și definitivă a proiectului de la Roșia Montană” a fost principala revendicare a manifestanților în ceea ce, practic, a fost primul protest de stradă din timpul Guvernării Ponta (la doar câteva ore de la votul din Parlament). Pentru câteva minute a trecut să-i salute pe protestatari și Eckstein-Kovacs Peter, unul dintre candidații la Primăria Cluj-Napoca. Implicarea lui în stoparea proiectului de la Roșia Montană este unul dintre punctele care speră să-i aducă voturi importante. De altfel, Eckstein-Kovacs Peter îi reprezintă pro-bono în justiție pe cei care, în urmă cu 6 luni, au ocupat Hotelul Continental.

***

***

Video: Ecojurnal; Foto: Cluj.info

15 aprilie 2010 – Ponta, atacuri isterice

Tânărul Ponta se ascunde, ca de obicei, în spatele unor „glumiţe” puerile. Întrucât responsabilitatea clarificărilor îi revine în totalitate, îi acordăm lui Victor Ponta posibilitatea de a oferi, la momentul pe care îl consideră oportun, explicaţiile necesare. În legătură cu referirile la „preţul amar al trădării”, considerăm că Victor Ponta vorbeşte din experienţa recentului Congres pe care l-a câştigat tocmai prin astfel de practici.

În ceea ce ne priveşte, după cum au arătat inclusiv ultimele evenimente şi declaraţii din partea instituţiilor sau ale liderilor politici, noi, cei care, alegând să fim parlamentari independenţi, am părăsit PSD, ne-am delimitat total de influenţa grupărilor crimei organizate asupra deciziei politice a partidului. Sunt mulţi oameni în partidul pe care îl conduce Victor Ponta care i-ar putea explica cu lux de amănunte cine a refuzat şi cine a acceptat promovarea intereselor oculte în instituţiile statului, trădând astfel interesul naţional. Îl asigurăm că nu va regăsi pe lista trădătorilor niciun parlamentar independent. Poate că un astfel de răspuns îl va determina pe tânărul preşedinte PSD să fie mai ponderat, să înţeleagă faptul că nimeni nu poate pretinde monopolul asupra stângii şi, nu în ultimul rând, să renunţe la atacurile isterice, mincinoase şi nejustificate la adresa foştilor săi colegi. În concluzie, să fie mai relaxat.

26 aprilie 2010 – Ponta se face de râs

Grupul Parlamentarilor Independenţi consideră că moţiunea simplă anunţată de Victor Ponta, în legătură cu pensiile militarilor, este complet nejustificată, iar unicul obiectiv al acesteia este să satisfacă orgoliul politic al tânărului Ponta, nu nevoile militarilor. Remarcăm frecvenţa cu care preşedintele PSD se face de râs. De această dată, tânărul Ponta a preluat o temă pe care nu o cunoaşte şi, fără să înţeleagă despre ce este vorba, anunţă o moţiune simplă.

Dacă Victor Ponta făcea un minim efort de documentare, ar fi aflat că ministrul apărării a adoptat o poziţie consecventă pe toată perioada dezbaterilor şi a precizat de fiecare dată că se opune diminuării pensiilor militarilor. În aceste condiţii, preşedintele PSD nu face decât să îşi arate măsura superficialităţii şi să propună o iniţiativă ridicolă. În altă ordine de idei, este încurajatoare preocuparea de ultimă oră a lui Victor Ponta pentru pensii şi alte subiecte consacrate ale stângii. Această atitudine este remarcabilă, cu atât mai mult cu cât vine pe fondul unor preocupări constante de stânga, cum ar fi cursele de maşini şi crearea de locuri de muncă pentru şomerii filipinezi.

Este evident că tânărul Ponta nu are nimic în comun cu valorile stângii, nu este capabil să dezvolte un dialog cu partenerii sociali, iar singurul său obiectiv este să atragă atenţia presei. După cum şi-a început mandatul în fruntea PSD, tânărul Ponta ar trebui să fie îngrijorat de o moţiune care ar putea veni chiar din partea colegilor de partid. Dacă va continua cu demersuri populiste şi ridicole, care duc PSD la periferia scenei politice, Victor Ponta va face în scurt timp din nou cereri de a intra în Grupul Independenţilor, cum a făcut înainte de Congres. În încheiere, ca de obicei, îi recomandăm tânărului Ponta să fie mai relaxat, să dovedească mai multă inteligenţă şi să renunţe la demagogie.

12 iulie 2010 – Ponta să stea cu picioarele în apă

Înfierbântat la gândul vacanţei pe Coasta de Azur pe care şi-a pregătit-o, tânărul Ponta vorbeşte încă o dată fără să gândească în prealabil. Îi reamintim cu această ocazie faptul că nici până acum conducerea PSD nu a negat şi nu s-a disociat de tentativele repetate de a-i aduce pe exponenţii crimei organizate în structurile statului.

Prin urmare, Victor Ponta nu are dreptul moral de a vorbi despre oamenii care s-au opus acestor tentative şi au avut curajul de a pune pe primul loc interesul naţional şi nu interesele de grup. UNPR a rămas fidel interesului naţional şi a luptat pentru stabilitate politică şi guvernamentală într-o perioadă în care dificultăţile economice riscau să arunce ţara în haos. Chiar şi acum, când zeci de mii de români sunt afectaţi de inundaţii, tânărul Ponta dă năvală la televizor în loc să dea o mână de ajutor sinistraţilor. În afara unor vizite făcute din interes de imagine, acesta nu a demonstrat că este interesat de situaţia românilor. Ar fi bine dacă toţi liderii social-democraţi, începând cu tânărul lor preşedinte, ar coborî printre oameni şi ar merge în localităţile inundate. Statul cu picioarele în apă ar fi o bună ocazie ca tânărul Ponta să înţeleagă măcar acum că România are nevoie de solidaritate, de unitate şi de responsabilitate din partea tuturor politicienilor, indiferent de partidul din care fac parte.

15 iulie 2010 – Ponta, liber-schimbistul

In batalia pentru statutul de „intaiul opozant al tarii”, Victor Ponta isi face singur curaj si confunda propriile dorinte cu realitatea politica a momentului. Pe cat de adolescentin este elanul tanarului Ponta, pe atat de mincinoase sunt declaratiile pe care le-a facut cu privire la UNPR.

In aceste conditii, suntem nevoiti sa-i reamintim liderului social-democrat ca UNPR este reprezentat in Legislativ de 27 de parlamentari (11 senatori si 16 deputati). Toti acesti oameni au avut de ales intre principii si partide. Ei au ales sa nu faca niciun compromis si la fel vor alege in continuare. Mai mult, in conditiile in care UNPR a demonstrat deja consecventa in apararea interesului national, tot mai multi social-democrati, fie din Parlament, fie din administratia publica locala, aleg sa vina alaturi de noi.

Asa cum s-a vazut in ultimele luni, drumul dintre UNPR si PSD este unul cu sens unic: parlamentarii social-democrati trec la UNPR, si nu invers. Iar acest fenomen este accentuat de incapacitatea PSD de a propune politici de stanga, de apetenta tanarului Ponta pentru formule de conducere oligarhice si, nu in ultimul rand, de lipsa de viziune de care da dovada. In alta ordine de idei, constatam ca Victor Ponta isi schimba convingerile mult mai des decat isi schimba – de exemplu – planurile de vacanta. Concediul pe Coasta de Azur ramane printre putinele repere fixe ale presedintelui PSD. In schimb, racolarea de parlamentari, procesul care pana mai ieri era infierat de tanarul Ponta cu gesturi de opereta, a devenit brusc o datorie de onoare pentru liderul social-democrat.

Liber-schimbismul domnului Ponta este doar unul dintre motivele pentru care PSD, sub mandatul actualului sau presedinte, isi va pierde suprematia pe zona stangii romanesti. Insa pentru a intelege toate aceste lucruri, ii reamintim lui Victor Ponta ca si in sezonul de vara ar trebui sa fie mai relaxat.

21 iulie 2010 – Ponta, mincinosul Pontănac

Înainte de a se îndrepta spre singurul loc unde se simte ca acasă, adică pe Coasta de Azur, tânărul Ponta şi-a pus semnătura pe un document care nu-i face onoare nici ca preşedinte de partid şi nici ca român. Trimisă între două curse de raliu, scrisoarea adresată ambasadorilor străini este o josnică manevră politicianistă şi un jenant joc de imagine. Prin acest demers, tânărul Ponta nu face decât să-şi confirme porecla de „Pontănac” şi să-i dea totodată o circulaţie internaţională.

Deja cunoscut pentru grija pe care o manifestă faţă de bunăstarea şi mai ales faţă de asigurarea locurilor de muncă pentru filipinezi, Victor Ponta arată încă o dată că preferă să vorbească mai des cu străinii decât cu românii. Însă ceea ce ne îngrijorează cel mai mult este că un lider de partid politic parlamentar se plânge pe la uşile ambasadelor şi încearcă să-i dezinformeze pe oficialii altor ţări. Din fericire, aceştia ştiu deja cu cine au de-a face şi cunosc în detaliu situaţia reală din România. Păcat că nu l-au auzit pe Victor Ponta vorbind cu acelaşi aplomb despre statul de drept şi despre interese legitime atunci când colegii săi de partid promovau crima organizată în Guvern.

Oricum, nu este prima dată când Victor Ponta răspândeşte informaţii mincinoase şi încearcă să deformeze realitatea. Cel mai recent exemplu este cel al sondajelor de opinie pe care tânărul le flutură în partid şi în presă, sperând să arate că UNPR nu reprezintă o ameninţare pentru PSD.

Problema este că în sondajele reale, UNPR este cotat cu peste 10% intenţie de vot. Iar Victor Ponta ştie acest lucru şi nu are cum să mai ascundă adevărul. În încheiere, pe lângă tradiţionala recomandare de a fi mai relaxat, îi propunem marelui amator de raliuri şi minciuni Victor Ponta să lase lamentările la o parte şi să încerce să facă ceva util pentru români. Un prim pas ar fi să susţină proiectul de lege privind introducerea impozitului de solidaritate. Este o măsură necesară pentru creşterea încasărilor la buget şi, prin aceasta, pentru echilibrarea bugetului de pensii. Nu de epistole interminabile au nevoie românii, ci de acţiuni concrete, eficiente şi susţinute cu bună credinţă de toate partidele şi de toţi liderii politici.

9 august 2010 – Ponta, social-democratul cu bonă filipineză

Disperat după atenţia camerelor de filmat, tânărul Ponta face glume proaste despre lucruri serioase. Iniţiativa UNPR privind impozitarea averilor mari şi foarte mari este o măsură serioasă şi corectă atât din punct de vedere social cât şi economic.

Prin această lege, bugetul de stat va încasa, în următorii 3 ani, aproximativ 9 miliarde de euro, bani absolut necesari pentru plata pensiilor. La baza acestei iniţiative stă principiul potrivit căruia cei care au mai mult trebuie să contribuie mai mult, iar cei care au mai puţin trebuie să contribuie mai puţin. Dacă Victor Ponta acceptă acest principiu, îl invităm să susţină proiectul UNPR pentru introducerea impozitului de solidaritate şi să lase la o parte glumele proaste pe care le face în ultima vreme.

Bineînţeles că un om ca Victor Ponta, care în viaţa lui nu a dat niciun leu pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi, nu poate înţelege nici rostul iniţiativei UNPR şi nici importanţa acestei măsuri pentru electoratul pe care se laudă că-l reprezintă. Dar ne aşteptam ca preşedintele PSD, care face parte dintr-o familie foarte bogată, să se consulte cu cei din jur, începând cu socrul său, continuând cu cei din conducerea partidului şi terminând cu Dan Şova, partenerul său în firma de avocatură care „merge de rupe”.

Opinia publică este interesată să afle cu cât vor să contribuie la bugetul de stat socrul, familia tânărului Ponta şi milionarii de la PSD. Aşteptăm, prin urmare, să aflăm cât ar trebui să fie impozitul pe avere în opinia lui Victor Ponta, un social-democrat veritabil, cu bonă filipineză şi vacanţe pe Coasta de Azur. Sperăm ca între două curse de raliu, tânărul social-democrat să-şi găsească timp să devoaleze secretul prosperităţii unei familii ai cărei membri sunt toţi – de ani buni – angajaţi la stat. Sperăm, de asemenea, ca Victor Ponta să înţeleagă faptul că ar fi bine să se uite mai întâi în ograda proprie şi să-şi facă curat, înainte de a vorbi despre un om care donează 18.000 de ron pe lună pentru copiii eroilor căzuţi la datorie – aşa cum face ministrul apărării Gabriel Oprea, de la preluarea funcţiei, în decembrie 2009 – şi care face donaţii dintotdeauna.

Nici raliurile, nici excursiile pe Coasta de Azur nu-l vor face mai relaxat. Victor Ponta va avea linişte doar atunci când va înţelege că între ceea ce este şi ceea ce vrea să fie este o prăpastie prea mare. Până atunci, va continua să fie doar ginerele socrului său, subalternul propriilor colegi şi bancul sec din fruntea PSD.

22 septembrie 2010 – Arivistul şi samsarul de voturi Ponta

Ca orice arivist de cursa lunga, tanarul Ponta minte cu tupeu si agoniseste cu metoda. Prins si dovedit ca samsar de voturi, diversionistul Ponta, in loc sa dea explicatii, incearca sa arunce pisica in curtea altora si toarna aceleasi vechi minciuni despre parlamentarii UNPR. Cu siguranta ca Victor Ponta este obisnuit cu vanzarea de constiinta si cu trocul de voturi din propriul partid. Dar nu toti oamenii sunt la fel!

Parlamentarii UNPR au avut de ales intre propriile partide si propriile principii. Au ales principiile si raman fideli acestei optiuni. Daca vrea sa vada politicieni cumparati, Victor Ponta nu are nevoie decat de o oglinda. El este primul care poate fi banuit ca s-a vandut unor interese oculte. De aproape un an ii tolereaza in jurul sau pe cei care au vrut sa aduca la butoanele Puterii crima organizata. Si in loc sa faca lumina si apoi curat in curtea PSD, Victor Ponta se comporta, constient sau nu, ca o unealta si portavoce a intereselor ascunse. N-ar fi de mirare ca peste ani sa aflam ca intre tanarul Ponta si crima organizata n-au stat decat oamenii de legatura, multi dintre ei membri PSD cu functii de conducere. Poate ca lacomia il impinge sa-si vanda constiinta, iar ipocrizia, sa faca troc cu voturi. In fond, cariera tanarului Ponta se masoara in ani de stat cu caciula in mana pe la usi si in numarul de valize carate pe drumul parvenirii. Dar nu toti suntem la fel! Unii au fost nevoiti sa plece din PSD pentru ca au avut principii.

Victor Ponta, tocmai pentru ca nu are principii, a vrut sa plece din partid si sa devina ministru. Iar singurul lucru care l-a retinut in PSD nu a fost doctrina, ci faptul ca nu i-a fost garantat postul de ministru al Justitiei. Marele proiect al lui Victor Ponta era sa se dezbrace de ideologie, sa pozeze in tehnocrat si sa faca mici aranjamente cu mari dosare. In rest, ar fi stat ascuns prin birouri si, mai des, pe la raliuri si ar fi mers in aceleasi concedii scumpe. Si, evident, ar mai fi angajat o bona filipineza, ca orice om de stanga, profund preocupat de soarta locurilor de munca si de pensiile batranilor din orice alte tari decat din Romania. Deocamdata, Victor Ponta ramane un simplu demagog care plange pe umerii pensionarilor, dar care, atunci cand vine vorba sa si faca ceva, da bir cu fugitii, chiuleste din Parlament si voteaza fraudulos prin interpusi.

23 septembrie 2010 – Ponta, ignorant

Prin declaratiile facute astazi in privinta pensiilor militare, Victor Ponta da dovada nu doar de ignoranta, ci si de rea intentie, incercand sa-i induca in eroare pe pensionarii militari si sa dezinformeze grosolan opinia publica. In aceste conditii, ii reamintim lui Victor Ponta ca cele mai multe pensii din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala nu vor scadea. Dimpotriva, analizele concrete realizate de specialisti in finante au demonstrat ca, pentru toti cei care au activat in aceste institutii si care primesc lunar sub 30 de milioane de lei vechi, pensiile ar putea creste in urma recalcularii.

Ministerul Apararii Nationale a informat oficial, in repetate randuri, opinia publica in legatura cu toate aceste aspecte. Exemplele, explicatiile, modul de recalculare si evidenta pensionarilor militari sunt toate informatii publice pe care Victor Ponta le-ar fi putut consulta, daca, bineinteles, intensa activitate competitionala de raliu i-ar fi lasat timp si pentru documentare.

Victor Ponta insista, prin declaratiile pe care le face, sa demonstreze ca nu are expertiza si ca nu se ridica la inaltimea functiei de presedinte de partid. Mai grav este ca incompetenta ii este insotita de rea intentie, de tentative repetate de manipulare, de dezinformare si de intoxicare a opiniei publice. Prin declaratiile mincinoase facute astazi, Victor Ponta a aratat ca nu-i respecta pe militari, nu respecta Armata Romana si nu respecta niciuna din institutiile de baza ale statului roman. Daca nu poate fi un bun presedinte de partid, atunci sa incerce macar sa fie un bun roman: sa renunte la jocurile politice facute pe spatele Armatei si sa inceteze sa arunce noroiul demagogiei pe haina militara.

23 septembrie 2010 – Ponta, cerşetor de funcţii

Anuntul precipitat al lui Victor Ponta privind demararea procedurilor de suspendare a presedintelui Traian Basescu nu are nicio legatura cu legea pensiilor, ci ascunde o miza pur personala. Oportunistul si neexperimentatul presedinte PSD incearca cu disperare sa acopere doua scandaluri care vor pune punct carierei sale politice: cersitul de functii la Cotroceni si incercarea esuata de a trafica voturi in Parlament. Altfel spus, Victor Ponta vrea sa rezolve o problema personala printr-un scandal national, in loc sa recunoasca adevarul si sa-si ceara scuze celor care au crezut in el.

Nu este vina romanilor ca Victor Ponta este un cersetor de functii si ca obisnuieste „sa se faca pres” in fata oricui i-ar putea face un favor. Nu este vina romanilor ca Victor Ponta este ahtiat dupa putere si dupa bani si ar face orice pentru a le avea. Prin urmare, Victor Ponta este singurul care trebuie sa plateasca pentru propriile defecte de caracter. Nu vom accepta ca romanii sa fie tarati intr-o manevra de imagine pe cat de meschina, pe atat de daunatoare. UNPR nu poate fi parte intr-un demers initiat in interes pur personal de catre Victor Ponta sau de oricine altcineva. UNPR nu sustine nicio actiune initiata de personaje imorale si iresponsabile, asa cum este Victor Ponta.

UNPR ramane fidel interesului national si se va opune unui eventual demers de suspendare a presedintelui Traian Basescu. Un astfel de demers nu poate aduce nimic bun in termeni de relansare economica, de stabilitate politica sau de credibilitate a Romaniei in fata partenerilor externi.

9 octombrie 2010 – Ponta bate câmpii după ce s-a dat peste cap

Obisnuit pana acum sa iasa in decor doar la figurat, tanarul Ponta a fost protagonistul unui incident auto pe care il regretam si care speram sa nu se repete. Din pacate, am constatat ca, inclusiv prin declaratiile facute dupa accident, Victor Ponta continua sa bata campii și din nou se leaga de parlamentarii UNPR. Nu stim daca afirmatiile sale trebuie puse pe seama socului produs de incident sau pe seama obisnuintei de a minti fara nicio limita.

Cert este ca, prin aceste declaratii, Victor Ponta isi confirma nu doar lipsa de bun simt, ci si lipsa de bune intentii in ceea ce priveste activitatea sa politica. Astfel, potrivit zicalei ca gura pacatosului adevar graieste, tanarul Ponta recunoaste ca, din punctul sau de vedere, a fi parlamentar se rezuma la „mașini, birouri, bani și diverse funcții”. Este pacat ca asta este tot ceea ce a inteles pana acum din viata si din politica actualul presedinte PSD. Am vrea sa credem ca Victor Ponta va renunta la politica buzunarului si nu va mai fi atat de ahtiat dupa bani si dupa functii. Insa faptul ca iesirea in decor a tanarului Ponta s-a produs intr-o vale, in satul Cioca-Boca, ar putea avea si o importanta incarcatura simbolica.

Victor Ponta a iesit de mult de pe drumul corect, o ia tot mai accelerat la vale si isi va incheia cariera politica intr-un anonimat pe care il merita cu prisosinta. Aceasta si pentru ca vizitele lui sale in teritoriu sunt dictate exclusiv de programul Campionatului National de Raliuri. De aceea, propunem celor din PSD sa urmareasca cu mare atentie cand si unde sunt stabilite etapele acestei competitii pentru a afla calendarul vizitelor in teritoriu ale tanarului Ponta. Insa, indiferent de ce se va intampla, ii uram acestuia multa sanatate, mai multa prudenta si mult succces la raliuri.

11 octombrie 2010. Nicolicea – Pontănacul şef

Efectul Cioca Boca il urmareste inca pe Victor Ponta. Aceasta este explicatia celei mai recente iesiri in decor pe care „carlanul fara minte” a executat-o astazi in fata camerelor de luat vederi. Ponta a demonstrat inca o data ca este Pontanac pentru ca s-a repezit sa vorbeasca despre cum au votat altii, uitand ca el este de fapt cu musca pe caciula. Atat de mult i-a pasat lui Victor Ponta de pensionari si de varsta de pensionare incat nici macar nu a fost prezent in sala atunci cand s-a votat amendamentul cu pricina.

In loc sa fie prezent la locul de munca din Parlament, Victor Ponta se pregatea de raliu sau facea figuratie in fata camerelor de luat vederi. De altfel, interesul acestui partid fata de pensionari este atat de mare incat doar doi oameni de la PSD au votat pentru reluarea votului pentru pensii. Intrucat noi nu vorbim despre raliuri, ii propunem Pontanacului sef ca nici el sa nu mai vorbeasca despre pensionari. Sa ramanem fiecare la lucrurile la care ne pricepem.

In alta ordine de idei, intelegem frustrarile care il determina pe Victor Ponta sa vorbeasca atat de des despre arginti si privilegii. Pontanacul sufera sincer ca nu a ajuns ministru al justitiei in Guvernul Boc. Dar ii recomand sa nu cada prada disperarii. Raliul il va astepta mereu.

25 octombrie 2010 – Ponta împarte aceeaşi masă cu crima organizată

Minciunile lui Victor Ponta sunt o jignire la adresa militarilor si la adresa Armatei Romane. Presedintele PSD se afla intr-o permanenta criza de imaturitate si continua sa dea dovada de infantilism politic si de lipsa de onoare. Victor Ponta arata ca ii sunt cu totul straine notiunile de solidaritate si de unitate si ca nu intelege nimic din problematica securitatii nationale. In fata unor masuri exceptionale, luate in situatii exceptionale, cum este criza economica mondiala, Victor Ponta a ales calea demagogiei si nu pe cea a ratiunii.

Acesta este doar unul dintre motivele pentru care istoria il va retine pe Victor Ponta drept un mare amator de raliuri si nicidecum un mare lider politic. Spre stiinta tanarului Ponta, liderii marilor centrale sindicale au ales sa fie in aceasta zi alaturi de Armata si au sarbatorit Ziua Armatei Romane alaturi de militari si de institutia militara. In schimb, Victor Ponta, presedintele unui partid care se proclama a fi de stanga, a ales, in mod cu totul dezamagitor, sa foloseasca acest prilej in scop politicianist.

Victor Ponta nu a gasit de cuviinta sa transmita un gand bun celor care isi pun viata in slujba tarii si nici macar sa pastreze un moment de reculegere in cinstea eroilor acestei tari. In schimb, a ales sa minta cu nerusinare si sa faca exercitii de populism pe spatele Armatei Romane, intr-un profund dispret fata de aceasta institutie si fata de militari. Sunt doua adevaruri pe care Victor Ponta nu vrea sub nicio forma sa le recunoasca. Primul este ca actualul presedinte PSD imparte aceeasi masa, aceleasi privilegii si aceleasi idei cu cei care s-au pus in slujba crimei organizate. Prin vocea lui Victor Ponta, infractorii au ajuns sa dea lectii de morala si sa deformeze realitatea. Al doilea adevar care nu-i convine lui Victor Ponta este ca pensiile militare de pana la 30 de milioane de lei vechi nu vor scadea. A sustine exact opusul, in conditiile in care reprezentantii Ministerului Apararii Nationale au aratat prin calcule concrete ca aceste pensii nu vor scadea, este dovada de rea intentie si de populism dus la extrem. Prin declaratiile de astazi, Victor Ponta a dovedit ca este doar un agent iresponsabil al celor care incearca sa creeze instabilitate politica si sociala in Romania. Presedintele PSD nu este in stare sa se remarce prin idei si proiecte constructive pentru Romania si, din acest motiv, insista sa polueze spatiul public cu ineptii si minciuni in care crede numai propria camarila. Pentru toti cei care l-au ascultat astazi pe Victor Ponta, un singur lucru a fost clar: presedintele PSD nu poate fi un adevarat barbat de stat. Nu are nici respect, nici credinta si nici rusine.

27 octombrie 2010 – Ponta minte cu obrăznicie

Insinuarile lui Victor Ponta referitoare la presupuse ordine date militarilor in ziua motiunii reprezinta o minciuna ordinara si un gest iresponsabil. Diversiunea pe care iresponsabilul Ponta a lansat-o are mize pe cat de meschine, pe atat de periculoase: sa creeze panica in randurile romanilor, sa instige la violenta si sa acopere esecul previzibil al unei motiuni mincinoase. Victor Ponta a lansat un atac ordinar, nu la adresa unui ministru sau a unui partid, ci la adresa securitatii nationale si la adresa Armatei, una dintre institutiile sacre ale statului roman.

Prin declaratiile sale, de o impertinenta si iresponsabilitate fara egal pe scena politica in ultimii 20 de ani, Victor Ponta aduce jigniri unei institutii fundamentale a statului si militarilor romani. Este rusinos pentru PSD sa fie condus de un individ capabil sa lanseze cu atata obraznicie minciuni ce pun intreaga tara intr-o lumina atat de defavorabila. Si, in egala masura, este riscant pentru un partid in care poate mai sunt inca oameni de onoare sa gireze dezinformarile lui Victor Ponta. Nici nu este cazul sa mai mentionam ca nu exista vreun ordin sau dispozitie privind consemnarea personalului cu armament si munitie in unitati. De asemenea, nu este cazul sa detaliem ca aberatiile lui Victor Ponta sunt infirmate de litera Constitutiei si de legile care reglementeaza activitatea Armatei. Pentru ca nu aceasta este problema.

Problema este ca Victor Ponta se comporta ca un agent al unor interese straine si pune umarul la destabilizarea politica, economica si sociala a Romaniei. Nu stim in solda cui este liderul PSD, dar in mod cert nu este in slujba romanilor. Victor Ponta nu vorbeste in numele cetatenilor si nici nu lucreaza in folosul lor, chiar daca astazi s-a asezat in fruntea manifestantilor. Victor Ponta la brat cu Marian Vanghelie, cel care il alerga cu ani in urma pentru a-i aplica o „corectie” cat se poate de fizica, rezuma cel mai bine circul pus in scena de ziua motiunii: minciuna populista si tupeul interlop au pornit asaltul impotriva statului roman.

9 noiembrie 2010 – Crin Antonescu, leneş gălăgios

Constatam cu regret ca apologetul bunului simt din 2009 a devenit un campion al prostului gust in materie de declaratii si actiuni politice. Aceasta este singura concluzie la care ne obliga iesirile publice din ultima vreme ale lui Crin Antonescu. Din pacate, Crin Antonescu este o dezamagire pentru toti cei care sperau sa-l includa in randurile politicienilor responsabili.

Presedintele PNL, al carui talent unic se rezuma la impletirea minciunii groase cu aluzii subtiri, nu este in masura nici sa dea lectii de etica si nici sa pozeze in reper moral al societatii. In afara de o insemnata cantitate de vorbe, Crin Antonescu nu a adus nimic Romaniei si nici nu pare sa aiba vreo intentie vecina cu responsabilitatea politica. Dincolo de galagie si de poleiala, drumul ce l-a propulsat in fruntea PNL a ocolit rezultatele reale si a trecut direct prin bucataria intereselor unor oameni de afaceri pe cat de cunoscuti, pe atat de controversati.

Fruntas la chiulul parlamentar inca de la primul mandat, CV-ul lui Crin Antonescu este imaculat ca o foaie velina. Singurele realizari cu care se poate mandri Crin Antonescu sunt contractele pe care le-a semnat ca ministru, contracte prin care s-a pierdut urma catorva baze sportive si a unor terenuri aflate pana atunci in proprietatea statului. Insa lenea galagioasa a lui Crin Antonescu nu este depasita decat de ipocrizia politica de care da dovada. Desi prefera banii care miros a petrol, presedintele PNL elogiaza cinstea.

Desi se declara monarhist convins, a candidat la functia de presedinte al Romaniei. Desi a pierdut alegerile din colegiu, pozeaza in lider national. Desi vorbeste despre democratie, pune pumnul in gura colegilor din PNL. Acesta este adevaratul Crin Antonescu. Cel care spunea ca l-ar desemna pe Dinu Patriciu premier. Cel care l-a improscat cu noroi pe Mircea Geoana, pentru ca apoi sa-i dea mana. Cel care recunostea senin ca nu-i place Parlamentul in care sta si nici tara in care traieste. Din pacate, Crin Antonescu isi confunda rolul si locul, crezand ca are toate drepturile, dar n-are nicio obligatie.

Este libertatea fiecarui lider de a-si alege adversarii si de a purta bataliile politice pe care le considera oportune. Dar asta nu da nimanui dreptul sa ignore interesul national. Nu-i da dreptul sa manipuleze, sa dezinformeze si, in cele din urma, sa minta, sub pretextul ca are de punctat o batalie politica. Daca ar fi doar obraznic, superficial si fara experienta, daca ar fi doar manevrat de grupuri de interese, daca ar fi doar incompetent si lenes, toate s-ar putea uita ca detalii ale istoriei. Mai grav este ca presedintele PNL, Crin Antonescu, prin jocul pe care il face, pune in pericol interesul national si ii dezamageste pe cei care inteleg ca viitorul Romaniei nu poate fi construit de impostori si marionete, ci doar de oameni responsabili si seriosi.

29 noiembrie 2010 – Ponta, apetit pentru minciună

Dupa ce a militat impotriva intereselor Romaniei, sustinand ca tara noastra nu a indeplinit conditiile pentru aderarea la spatiul Schengen, Victor Ponta recidiveaza si vorbeste in totala necunostinta de cauza despre bugetul Ministerului Apararii si despre capacitatea de functionare a Armatei. Victor Ponta are impresia ca, pentru a-i fi lui bine, Romaniei trebuie sa-i fie rau.

Imaturitatea si iresponsabilitatea il imping la declaratii care lovesc nu atat in adversarii politici, cat in interesele si obiectivele nationale. Din acest motiv, ne revine obligatia de a demonta minciunile si aberatiile emise de tanarul pe care, in mod nejustificat, PSD il tolereaza in fruntea sa. Dupa cum se stie, atat Ministrul Apararii, domnul Gabriel Oprea, inca de la preluarea mandatului, cat si Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei au sustinut ca principiu general necesitatea alocarii catre Armata a unui buget reprezentand 2,38% din PIB. Daca nu ar fi ipocrit, gestul lui Victor Ponta de a invoca nevoia unui buget mai mare pentru Aparare ar fi cu siguranta laudabil.

Din pacate, presedintele PSD refuza sa vada faptul ca, in actualul context, prioritatea de ordin zero o reprezinta plata pensiilor si a salariilor. In conditiile crizei economice mondiale, Romania a fost nevoita sa ia masuri de austeritate care s-au rasfrant inclusiv asupra bugetului Ministerului Apararii Nationale. Romania nu este singura tara care a facut acest lucru. Majoritatea tarilor membre NATO au avut de infruntat situatii similare si au luat decizii asemanatoare. Chiar si in aceste conditii dificile, Armata Romaniei este capabila sa-si indeplineasca misiunea si sa functioneze in parametri necesari, inclusiv in ceea ce priveste angajamentele internationale asumate de Romania, cum este misiunea desfasurata de NATO in Afganistan. In privinta bugetului pe 2011, Victor Ponta da dovada de o elementara lipsa de documentare si de un incalificabil apetit pentru minciuna. Incepand cu anul viitor, fondurile necesare platii pensiilor militare nu vor mai fi prevazute in bugetul Ministerului Apararii Nationale, ci vor intra la Bugetul Asigurarilor Sociale de Stat, plata facandu-se, potrivit noii legislatii, prin Ministerul Muncii. Prin urmare, diminuarea bugetului cu suma reprezentata de pensiile platite pana acum de Ministerul Apararii Nationale este fireasca si nu afecteaza capacitatea Armatei de a functiona in conditii normale.

Demersul lui Victor Ponta, in loc sa fie un sprijin pentru militari, nu este decat o nejustificata jignire. Militarii romani sunt cei mai buni ambasadori ai Romaniei, sunt cei care poarta cu onoare si responsabilitate haina demnitatii si a onoarei si, nu in ultimul rand, singurii care depun un juramant de credinta prin care isi leaga viata de destinul propriei tari. In aceste conditii, a face politica pe spatele miltarilor si a minti fara rusine in probleme de securitate nationala, asa cum face Victor Ponta, este o dovada inacceptabila de dispret fata de institutia militara si fata de oamenii care o slujesc cu devotament.

2 decembrie 2010 – Ponta, pilot de mâna a doua

Inainte de a vorbi despre Romania si despre romani, Victor Ponta ar trebui sa-si aminteasca modul in care a votat PSD proiectul privind introducerea taxei de solidaritate. Ar fi fost intr-adevar o dovada de bun simt ca Ilie Sarbu sa sustina o astfel de masura de stanga, prin care se pot colecta la buget peste 9 miliarde de euro in trei ani, fonduri absolut necesare pentru plata pensiilor. Speram totusi ca tanarul Ponta sa-si revanseze socrul si sa voteze in Camera Deputatilor pentru proiectul UNPR, aratand astfel ca este un om de stanga si depasindu-si astfel statutul de „copilot politic” al celor care conduc, cu adevarat, PSD.

Este revoltator cum un politician care a facut deservicii majore Romaniei, militand impotriva intereselor nationale in fata oficialilor europeni, incearca sa predea lectii de etica si patriotism. Dupa ce a dat dovada de dispret si inconstienta, militand impotriva intereselor Romaniei in problema aderarii la spatiul Schengen, copilul razgaiat al politicii romanesti, Victor Ponta, vorbeste din nou despre lucruri care il depasesc si pe care, din vasta experienta de copilot la raliuri, nu are cum sa le inteleaga. Victor Ponta arata ca nu poate separa raliurile de politica si nici nu-si poate depasi pragul maxim de competenta, acela de pilot de mana a doua.

Prin urmare, ii solicitam lui Victor Ponta sa nu se mai amestece in subiecte ce tin de aparare, ordine publica si siguranta nationala, un domeniu care ii este cu totul strain. Ii solicitam, de asemenea, sa nu mai tarasca Armata in bataliile politice pe care incearca sa le poarte. Faptul ca presedintele PSD foloseste o institutie fundamentala a statului pentru atacuri politice este o obraznicie intolerabila. Armata este cel mai bun ambasador al Romaniei peste tot in lume, cu mult mai bun decat ar putea fi Victor Ponta vreodata. Militarii romani isi fac datoria cu onoare, cu demnitate si cu solidaritate, valori pe care Victor Ponta nu le cunoaste si, din acest motiv, nu poate sa le inteleaga. Nu stim daca amneziile si impertinentele lui Victor Ponta sunt sau nu consecinte ale „efectului Cioca Boca”. Stim insa ca derapajele si iesirile in decor tind sa devina caracteristica esentiala a copilotului Ponta, atat la raliuri, cat si in politica.

13 ianuarie 2011 – Ponta să-şi dea demisia din toate funcţiile

Victor Ponta ar trebui sa demisioneze din toate functiile pentru raul facut Romaniei In mod cinic si cu totul lipsit de respect fata de pensionarii militari, Victor Ponta incearca sa speculeze politic o tema care, in realitate, nu-l preocupa si pe care nu o intelege. In general presedintele PSD nu intelege nimic din ceea ce inseamna domeniul Apararii si Sigurantei Nationale si cu atat mai putin procesul de recalculare a pensiilor.

Asa cum reiese din primele cuvinte ale comunicatului sub care isi pune semnatura, Victor Ponta are un singurul interes: sa pozeze in lider al Opozitiei. Daca ar fi fost intr-adevar interesat de pensionarii militari, presedintele PSD ar fi trebuit sa se documenteze in prealabil si sa analizeze informatiile transmise in mod oficial de Ministerul Apararii Nationale. Din datele si exemplele prezentate public de reprezentantii institutiei, orice om bine intentionat – categorie in care Victor Ponta refuza sistematic sa intre – ar fi putut afla urmatoarele: · Ca pensiile sub 3.000 de lei ale militarilor cu cariera completa nu scad, asa cum s-au angajat Guvernul si Ministerul Apararii. · Ca in cazurile in care procesul nu s-a finalizat, pensiile sunt calculate luand ca referinta salariul mediu brut pe economie, urmand ca drepturile banesti sa fie acordate retroactiv pe masura ce sunt centralizate toate documentele, incepand cu 1 ianuarie 2011. Prin urmare, cei care ii umilesc pe militari sunt demagogii condusi de Victor Ponta care, in loc sa isi fundamenteze luarile de pozitie pe adevar, prefera sa minta si sa-i dezinformeze pe romani, doar de dragul procentelor din sondaje.

Este trist ca nivelul populismului atinge culmi nebanuite chiar la nivelul conducerii PSD. Insa mai trist decat atat este ca oameni ca Victor Ponta, care ar trebui sa demisioneze din toate functiile pentru raul facut Romaniei, pentru denigrarea propriei tari si pentru sabotarea intereselor strategice ale tarii, dau in continuare lectii de moralitate romanilor. 19 ianuarie 2010 – Ponta, disperat să apară la televizor Tanarul Victor Ponta este, ca de fiecare data, depasit nu doar de responsabilitatile functiei pe care o ocupa, ci si de evenimentele din jurul sau. Comentariile sale referitoare la declaratiile lui Cristian Diaconescu arata in primul rand ca habar nu avea despre ce era vorba. Este evident ca, prins cu negotul de functii ipotetice, Victor Ponta nici macar nu s-a documentat in legatura cu acest subiect si a preferat sa se aventureze pe un teren pe care nu-l cunoaste.

Disperarea lui Victor Ponta de a aparea la televizor inspira mila. Este regretabil ca un tanar ce parea de perspectiva esueaza astazi intr-un saltimbanc guraliv. Pentru Victor Ponta, calea onorabilitatii – daca, evident, mai este interesat de un astfel de drum – ar trebui sa inceapa de la interesul national. Daca va merge mai rar la raliuri si mai des la Parlament, poate ca Victor Ponta ar mai avea o sansa. Putem discuta despre lucrurile cu adevarat importante, despre interesul national si impreuna putem face lucruri utile pentru romani. In fond, sediile PSD si UNPR aproape ca impart aceeasi curte. Nu ar fi rau sa impartim si aceeasi preocupare pentru apararea interesului national.

7 februarie 2011 – Ponta, etern copil de mingi

Victor Ponta incearca sa deturneze atentia simpatizantilor PSD de la capitularea neconditionata pe care a semnat-o, acceptand alianta cu PNL. Tanarul si neexperimentatul Victor Ponta a predat liberalilor un partid la cheie, a tradat stanga si i-a abandonat pe muncitori, pe batrani si pe toti cei care poate si-au pus sperantele in el. Obisnuit cu rolul de eterna speranta si de copil de mingi, lui Victor Ponta ii convine si statutul de vioara a doua in Opozitie. Insa membrii obisnuiti de partid, simpatizantii si activistii din organizatii nu pot accepta ideea ca PSD a fost vandut de o mana de oameni, in frunte cu Victor Ponta, ahtiati dupa bani si functii.

Reactiile de la baza partidului l-au speriat teribil pe Victor Ponta si l-au facut sa se aventureze in noi declaratii care sfideaza logica si bunul simt. Victor Ponta stie ca tot mai multi oameni din PSD se pregatesc sa paraseasca partidul si incearca cu disperare sa opreasca acest exod. Din pacate, minciunile tanarului Ponta nu vor avea niciun efect. Oamenii s-au convins ca UNPR este singura formatiune care isi mai asuma astazi in mod activ principiile si valorile de centru-stanga si care a actionat consecvent pentru aparerea interesului national si pentru incurajarea dialogului social.

Multi dintre fostii nostri colegi din tara si mii de oameni de centru-stanga sunt gata sa vina alaturi de noi si sa se dedice valorilor in care cred. Pentru a-l parafraza pe Victor Ponta, ne intristeaza agonia unui partid ca PSD, dar ne bucura faptul ca stanga romaneasca are sansa relansarii prin UNPR. Avem baze tot mai solide in teritoriu, iar infiintarea USL nu va face decat sa consolideze organizatiile partidului nostru. Vom fi bucurosi sa-i primim in randurile noastre pe toti social-democratii care nu se regasesc in experimentul USL. Cat despre lupta impotriva coruptiei, Victor Ponta ar face bine sa isi aminteasca doar cateva date din istoria recenta a politicii romanesti. Cand PSD incerca sa infiltreze in Guvern exponenti ai crimei organizate, procurorul Ponta nu avea nimic de obiectat. N-a avut nimic de zis nici cand a mers brat la brat cu oameni suspectati, anchetati si trimisi in judecata pentru coruptie. Brusc, cand vede ca partidul ii fuge de sub picioare, face descoperiri mincinoase si vorbeste despre coruptie ca fiind in ograda altora. Insa nimic nu ne mai mira. Acesta este in fond Victor Ponta: arivistul de tip nou, fara onoare, fara cuvant si fara Dumnezeu, care calca in picioare promisiuni, principii si chiar oameni. 10 mai 2011 – Ponta cuprins de disperare Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei considera ca ultimele acuzatii mincinoase lansate de Victor Ponta sunt simptomele disperarii electorale care l-a cuprins deja pe liderul social-democrat. Presedintele PSD are probleme evidente in propriul partid, dupa ce a fortat primarii, consilierii si activistii PSD sa treaca de la stanga la dreapta si sa contribuie la consolidarea PNL. Ca sa ascunda aceste lucruri, Victor Ponta se aliaza cu minciuna si ataca inutil UNPR.

PSD a tradat electoratul de stranga la presiunile lui Victor Ponta, doar pentru ca acesta se viseaza deja instalat in fotoliul de prim-ministru. Membrii PSD au inteles foarte bine manevrele tanarului Ponta, dar mai ales faptul ca foloseste partidul ca pe o unealta personala, care sa il propulseze in cariera politica. Din acest motiv, tot mai multi primari, consilieri, dar si simpli membri ai PSD au demarat discutii cu UNPR si au decis sa se alature Uniunii. Nu doar in Olt, ci in aproape toate judetele tarii, oamenii de buna-credinta aleg politica interesului national promovata de UNPR, si nu politica interesului personal promovata de Victor Ponta. Acestor oameni nimeni nu le-a promis nimic altceva decat libertatea de a-si apara principiile si valorile in care cred.

In aceste conditii, Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei ii transmite lui Victor Ponta sa nu mai inventeze adversari imaginari si scuze pentru propria incapacitate politica. Pe tanarul Ponta il saboteaza trufia, propriile interese si faptul ca vede PSD ca pe o mosie personala, nu ca pe un partid politic. UNPR il asigura pe Victor Ponta ca va continua discutiile cu membrii PSD care au demonstrat ca sunt cu adevarat oameni de stanga si care nu se mai regasesc intr-un partid ce si-a vandut identitatea.

9 august 2011 – Antonescu, mojic politic

Antonescu este incapabil sa-si conduca partidul Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei considera ca recentele declaratii ale lui Crin Antonescu sunt dovada de mojicie si de neputinta politica. Presedintele PNL este incapabil sa-si conduca partidul si nu are raspuns la problemele pe care membrii liberali si alesii locali ai PNL le-au semnalat in repetate randuri.

Mai mult, Crin Antonescu, un mare amator de vacanta eterna, nu are nici macar timp sa stea de vorba cu ei. Nu stim ce experiente l-au marcat pe Crin Antonescu in trecerile sale repetate de la un partid, aripa sau factiune liberala la alta. Sau de la un binefacator la altul. Dar il putem asigura ca alesii locali ai PNL nu sunt luati cu arcanul si nu sunt obligati sa plece dintr-o parte pentru a merge intr-alta. Pur si simplu, oamenii responsabili nu pot sta la nesfarsit sub conducerea unora care nu stiu ce inseamna munca, seriozitatea si respectul. Faptul ca multi dintre ei decid sa vina alaturi de UNPR este pentru noi o onoare si o confirmare a faptului ca suntem pe drumul corect. Nu ne ingrijoreaza tipetele ascutite ale domnului Antonescu, menite probabil sa-i rasfete propriul auz. Pentru toti ceilalti, agitatia de sezon a presedintelui PNL are o cu totul alta semnificatie: este inca o prevestire a esecului pe care il construiesc meticulos liderii USL.

Prin urmare – fara a dori sa-l jignim – ii uram „Spor la treaba!” presedintelui PNL si speram ca, pe viitor, putinele momente de ragaz dintre un concediu si o vacanta sa le foloseasca intr-un mod mai inteligent decat a facut-o pana acum.

26 septembrie 2011 – Ponta sacrifică interesul naţional

Victor Ponta incearca sa-si mascheze esecurile de proportii prin noi atacuri grosolane la adresa Puterii. In loc sa vorbeasca despre sponsorizarile primite in calitate de copilot si in loc sa explice propriilor colegi esecul USL, un proiect care se rupe la mai putin de o luna de la infiintarea sa oficiala, tanarul Ponta se aventureaza in tot felul de speculatii legate de UNPR. In aceste conditii, trebuie sa ii reamintim tanarului Victor Ponta ca nu este in pozitia de a da lectii si nici macar de a face pronosticuri legate de UNPR. Din partea unui om care nu se pricepe la nimic si care in plan politic este o catastrofa, cea mai inteligenta decizie ar fi tacerea.

Din pacate, Victor Ponta rateaza pe banda rulanta toate ocaziile in care ar fi trebuit sa taca. Iar una din cele mai recente situatii de acest fel este interventia pe care presedintele PSD a avut-o pe tema intrarii Romaniei in spatiul Schengen. Astfel, imaturitatea si iresponsabilitatea lui Victor Ponta au dat o noua lovitura Romaniei. Spunand ca intrarea in Schengen este „in primul rand o problema de incredere”, Ponta a oferit o nesperata mana de ajutor celor care se opun acceptarii tarii noastre acest spatiu.

Ignoranta presedintelui PSD nu face altceva decat sa alimenteze discursul populist si eronat care poate fi auzit in zona extremista. Prin urmare, cei care vor sa tina Romania in afara spatiului Schengen se vor prevala de afirmatiile nesperatului aliat din interiorul tarii, si anume Victor Ponta. Declaratiile acestuia sustin opinii externe inacceptabile potrivit carora tara noastra ar trebui sa respecte nu doar conditiile tehnice, pe care le respectam deja, ci si un set suplimentar de criterii care nu au fost aplicate pana acum niciunui alt stat european in problema intrarii in spatiul Schengen. De altfel, Victor Ponta nu este la primul gest orientat flagrant impotriva interesului Romaniei si nici la primele declaratii antinationale. Tot in problema Schengen, presedintele PSD declara in noiembrie 2010 ca „Romania nu a indeplinit toate condițiile pentru aderarea la spațiul Schengen”, cerand grupului socialist din Parlamentul European semnale „ridicate” privind „lipsa de performanta pe problema Schengen”.

In imaturitatea lui, Victor Ponta este dispus sa sacrifice interesul national de dragul propriului interes electoral. In aceste conditii, UNPR solicita reprezentantilor USL sa se disocieze ferm de afirmatiile facute de presedintele social-democrat si sa adopte o pozitie politica unitara, in interesul Romaniei. In caz contrar, vor deveni partasii unui gest ce denota nu doar ignoranta, ci si un total dispret fata de eforturile si sperantele romanilor de a fi tratati ca cetateni europeni.

18 octombrie 2010. Ponta – frustrari personale

Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei considera ca declaratiile recente ale presedintelui PSD, Victor Ponta, reflecta frustrarile personale ale acestuia legate de servicii, structuri si uniforme. Ca orice tanar arivist, Victor Ponta si-ar fi dorit probabil sa fie contactat si recrutat de o institutie care sa-l imbrace cu prestigiul si demnitatea pe care nu si le poate dobandi singur. Chiar presedintele PSD a spus ca a mers la Centrul de Recrutare al Legiunii Straine de langa Paris, cu intentia de a se inrola in aceasta structura.

Asa se explica de ce destinul l-a purtat pe Victor Ponta mult timp prin garile pariziene si prin fast-food-uri si nu l-a dus in interiorul unor institutii al caror prestigiu nu poate fi stirbit de atacurile stupide ale imaturului presedinte PSD. Prin urmare, se poate lesne banui ca demersuri similare a facut si pe langa institutii romanesti din zona securitatii nationale pentru a-si vedea dorinta indeplinita.

Desi intelepciunea nu este punctul forte al liderului PSD, ar fi poate un demers mai inteligent din partea lui Victor Ponta sa se preocupe de propriul partid si mai ales de proprii colegi. Nu ar fi rau ca in loc de aritmetica imaginara a agentilor acoperiti, Victor Ponta sa faca inventarul iresponsabililor descoperiti si dovediti care vorbesc la vedere, cu el in frunte, in numele PSD si care fac mult rau Romaniei. Totodata, ii reamintim ca cei din PSD nu au dreptul moral sa vorbeasca despre tradare si tradatori decat daca se refera la ei insisi, in raport cu interesul national. Reamintim ca partidul pe care astazi il conduce domnul Ponta a fost format prin plecarea din sediul din Modrogan a celor 69 de parlamentari, in frunte cu Ion Iliescu. In schimb, cei care au pus bazele UNPR au ramas in Kiseleff, si-au pastrat principiile si au creat un partid de centru-stanga responsabil. Gabriel Oprea, general in rezerva al Armatei Romane, cu gradele la vedere – pentru linistea domnului Ponta – a plecat de la Putere in Opozitie, pe vremea cand actualul presedinte PSD abia ce se obisnuise cu privilegiile pozitiei de ministru.

Ii recomandam lui Victor Ponta sa nu-si transforme frustrarile personale in temei al declaratiilor sale politice. De asemenea, ii amintim ca oamenii care conduc astazi UNPR sunt aceiasi ca si in perioada in care Victor Ponta insusi dorea sa faca parte din aceasta formațiune politica. Prin urmare, daca si-a schimbat opinia despre membrii UNPR, atunci inseamna ca, pe langa inconsecventa, presedintele PSD are si o problema cu memoria.

31 octombrie 2011. Ponta – politrucul anului

Dupa ce a ascuns sub pres toata mizeria din PSD, Victor Ponta incepe sa tina prelegeri de etica. Dar nu privind spre propriul partid ci, asa cum ii sta bine unui demagog veritabil, aratand spre ograda altora. Recenta postare de pe blogul personal il califica pe Victor Ponta pentru titlul de politrucul anului. Incapabil sa emita vreo idee constructiva, rolul pe care si-l asuma presedintele PSD este sa vegheze la buna desfasurare a campaniei de improscare cu noroi a adversarului politic. In acest context, faptul ca citeaza dintr-o sursa creata special pentru uzul activistului PSD este doar un detaliu.

Mult mai important este faptul ca Victor Ponta ignora cu ipocrizie numele si faptele celor care ii stau alaturi, tolereaza si gireaza astfel coruptia si hotia de care au fost acuzati sau suspectati unii dintre colegii sai. Inainte de a vorbi de altii, Victor Ponta trebuie sa se uite in jur, in interiorul PSD. Acolo va gasi suficient material documentar pentru o veritabila lista a rusinii in politica romaneasca. Poate incepe cu oamenii care au incercat sa duca mafia si crima organizata in Guvern, cu cei care sunt astazi in structurile de conducere ale PSD si poate ajunge pana la itele complicate ale afacerilor suspecte in care este invocat inclusiv numele sau. Cu siguranta Victor Ponta va gasi suficiente cazuri demne de elanul sau inchizitorial si extrem de importante pentru corecta si completa informare a opiniei publice. Iar daca presedintele PSD tine neaparat, putem sa luam caz cu caz, pe fiecare dintre liderii partidului sau, de la Victor Ponta pana la Ion Iliescu, si sa le aratam romanilor cine sunt cei care joaca astazi rolul lupilor moralisti in ciuda noroiului in care se complac. Pana atunci insa, ii recomandam lui Victor Ponta sa mearga mai des la serviciu si, pe cat posibil, sa se consulte cu colegii sai inainte de a vorbi. Doar asa va avea sansa de a evada din penibilul in care se afla.

27 noiembrie 2011 – Ponta vroia să plece la UNPR

Cand strugurii sunt prea sus, Victor Ponta spune ca sunt acri. Aceasta este explicatia recentei declaratii pe care imaturul presedinte al PSD a facut-o cu privire la UNPR. Dupa cum se stie, Victor Ponta a vrut sa faca parte din formatiunea despre care vorbeste astazi in termeni care nu-l onoreaza. Probabil cu gandul la un fotoliu ministerial, actualul presedinte PSD a facut demersuri de a se alatura UNPR – parte a coalitiei de guvernare.

Prin urmare, ii reamintim lui Victor Ponta ca inainte de congresul din 2010 isi facuse bagajele ca sa plece din PSD si sa puna umarul la construirea partidului pe care astazi il denigreaza prin minciuni. Este absolut incalaficabila atitudinea lui Victor Ponta care isi ataca fostii colegi cu atata vehementa si ipocrizie. Cum se face ca, atata vreme cat au fost in PSD, acesti oameni, pe care ii numea prieteni, erau buni, iar acum, au devenit brusc rai? Explicatia nu poate fi decat una singura: nu oamenii s-au schimbat, ci Victor Ponta si-a dat arama pe fata. A aratat ca nu are niciun respect pentru vreunul dintre fostii sau actualii colegi, ca nu este manat in politica decat de propriul interes si ca nu are capacitatea sa adune o echipa in jurul lui.

Oamenii nu vin alaturi de el ci, dimpotriva, pleaca dezamagiti din PSD din cauza prestatiei politicianului Ponta. In acest ritm si cu acest stil de conducere lipsit de responsabilitate si de inteligenta, bancul care circula prin politica va deveni realitate, iar PSD va insemna in scurt timp doar Ponta – Sarbu (Ilie) – Daciana. Persistenta in atacuri mincinoase, care nu-i aduc niciun beneficiu, este o marca a politicii imature si iresponsabile pe care o duce Victor Ponta. Vrea sa dovedeasca probabil ca are stomac pentru politica. Dar ar trebui sa-i spuna cineva ca, pentru a fi adevarat lider, mai ai nevoie si de cap.

2 decembrie 2011 – Ponta, ticalosie politica

Victor Ponta este rezultatul unei combinatii periculoase de ura, iresponsabilitate si ticalosie politica De Ziua Nationala, tanarul Ponta a gasit de cuviinta sa-si verse veninul pe Armata Romaniei si pe miile de oameni care, de ziua tarii lor, au avut puterea de a pune intre paranteze simpatiile politice si de a participa la evenimentele organizate de institutiile statului. Declaratiile facute ieri de Victor Ponta reprezinta un nou episod din lungul sir de minciuni si jigniri pe care presedintele PSD le vehiculeaza de aproape doi ani. Romanii au constatat inca o data, cu regret, faptul ca ziua de 1 Decembrie, ca de altfel tot ce este simbol national, ii provoaca lui Victor Ponta o ura viscerala.

Imaturului Ponta ii face placere, in schimb, sa stea la masa cu cei care au vrut sa ingenuncheze institutiile statului si sa se lase condus de cei care astazi vor sa ingenuncheze Romania aruncand-o in haos. Tocmai din aceste motive, presedintele PSD nu este in masura sa vorbeasca despre Armata. Victor Ponta este rezultatul unei combinatii periculoase de ura, iresponsabilitate si ticalosie politica.

El este cel care tradeaza continuu interesele nationale, denigrandu-si tara in fata partenerilor externi si punand in pericol stabilitatea Romaniei. Victor Ponta este intruchiparea perfecta a arivismului politic, fiind dispus sa sacrifice totul pe altarul unor interese personale meschine. Iar acest lucru se vede din intreaga sa cariera publica. Victor Ponta a primit de la romani mai mult decat va putea vreodata sa dea inapoi. In schimb, nu a facut nimic pentru oamenii din aceasta tara. Cel care vorbeste astazi despre militari este acelasi care i-a mintit spunand ca toate pensiile lor vor fi taiate. Cel care joaca astazi rolul patriotului este acelasi care in tinerete a mers la birourile Legiunii Straine pentru a sluji, pe bani, sub alt drapel decat tricolorul romanesc. Prin urmare, Victor Ponta nu va putea niciodata sa inteleaga ce inseamna Armata si care sunt reperele acestei natiunii.

Un om care ii jigneste pe romani chiar de ziua lor nu are ce cauta in politica si cu atat mai putin in demnitati publice de responsabilitate. 10 decembrie 2011 – arivist de cursa lunga Sub paravanul unor asa-zise declaratii politice, Victor Ponta lanseaza minciuni si calomnii care nu pot ramane fara raspuns. Recent, tanarul presedinte al PSD a reluat tema diversionista a „tradarilor” si a incercat, prin denaturarea flagranta a adevarului, sa lanseze un nou atac la adresa presedintelui UNPR Gabriel Oprea. Prin urmare, ii reamintim imaturului Ponta faptul ca Gabriel Oprea si UNPR, ca partid, au facut o alegere in acord cu interesul Romaniei, fara a fi ademeniti, santajati sau presati de cineva. Au optat pentru stabilitate politica si guvernamentala si au ales calea responsabilitatii.

Cu fiecare luna care trece se vede ca optiunea UNPR a fost cea corecta si ca, alaturi de partenerii de guvernare, a reusit sa puna Romania la adapost. Spre stiinta lui Victor Ponta, trebuie spus ca tradarea, dosarele penale si disperarea dupa functii sunt caracteristicile conducerii partidului in fruntea caruia se afla. Victor Ponta insusi are vocatia evidenta a tradarii interesului national. Sa ne amintim ca s-a impotrivit acordului cu FMI, ca a cerut anticipate cand Romania era pe muchie de cutit, ca a incercat sa darame Guvernul stiind ca asta ar fi adus costuri economice imposibil de suportat pentru tara si, nu in ultimul rand, ca viseaza la suspendari de presedinte.

Tot ca dovada a vocatiei de tradator a sefului PSD sta si amicitia sa cu oameni certati cu legea. Victor Ponta se gudura sub bocancul celor care vor sa ingenuncheze Romania, iar asta il face un pericol pentru intreaga tara. Cat despre vanarea functiilor, Victor Ponta ar face mai bine sa taca. Acest arivist de cursa lunga a acceptat cu placere sa execute ordinele altora doar pentru a avansa mai usor in cariera. Intregul CV profesional si politic al imaturului presedinte PSD este de fapt o colectie de cadouri primite pentru serviciile pe care le-a prestat diversilor sefi. Parvenirea a fost si ramane singura preocupare de capatai si capatuiala a lui Victor Ponta. Iar asta nu-l face altceva decat un om mic, fara loc in politica mare.

2 aprilie 2012. Nu vom fi părtaşi la jocurile lui Ponta

Dupa luni intregi in care Victor Ponta i-a atacat intr-un mod extrem de dur si total incorect pe reprezentantii UNPR, declaratiile de astazi nu pot fi luate in serios. Presedintele PSD incearca probabil sa ofere UNPR un cadou otravit. Uniunea este insa un proiect politic matur si nu va cadea in capcanele pe care unii vor sa le intinda. Vorbele de acum nu compenseaza minciunile pe care Victor Ponta le-a spus in nenumarate randuri despre UNPR si despre membrii sai. Intelegem jocul pe care incearca sa-l faca presedintele PSD si, tocmai de aceea, nu vom accepta sa-i fim partasi.

UNPR a dat si da in continuare dovada de consecventa. Atat in relatia cu partenerii de la guvernare cat si in relatia cu partidele din Opozitie, Uniunea s-a manifestat cu maxima responsabilitate. Nimic nu se va schimba din acest punct de vedere, iar UNPR va fi acelasi partid al interesului national si al dialogului social, asa cum s-a impus pe scena politica romaneasca. Atata vreme cat am stat la greu la guvernare pentru Romania si am asigurat stabilitate politica, nimic din tot ceea ce am facut ca partid nu poate fi considerat compromitator.

UNPR va merge pe propriile picioare in aceste alegeri si isi va indeplini obiectivul electoral. Proiectul nostru nu a fost creat nici pentru a se topi intr-o alta constructie politica, nici pentru altceva. Avem drumul nostru de la care nu ne vom abate. Mai mult, avem obligatia de a merge mai departe, de a continua participarea la guvernare si dupa 2012 si suntem convinsi ca acest obiectiv este pe deplin realizabil. UNPR apreciaza faptul ca PSD a decis sa sprijine adoptarea proiectului privind taxarea marilor averi, un proiect de stanga care va aduce la bugetul de stat aproximativ 9 milioane de euro.

sursa: http://www.unpr.eu

Se tot aude zilele astea cuvîntul “stînga” aruncat unde vrei şi unde nu vrei. Însă semnalele acestui nou guvern Ponta converg înspre un punct mai puţin discutat.

Avem de-a face cu un guvern bicefal care are un lucru în comun cu vechile guverne. Are un garant al austerităţii bine înfipt în coastă. Florin Georgescu avea reputaţia de negociator dur cu FMI, dar condiţiile s-au mai schimbat. El e perceput şi de Isărescu şi de Victor ponta ca un soi de cenzor financiar necesar în relaţie cu politicienii, nu neapărat cu FMI.

Practic avem premierul politic şi premierul financiar, o recunoaştere fermă a bicefalismului contemporan al puterii: ceva politică, dar şi reprezentant al “partidului” BNR-FMI. Alegerile se fac pentru stabilirea unor ierarhii, dar din ce în ce mai clar finanţele îşi desemnează din oficiu om la putere. Să nu credeţi că e premieră.

Bicefalismul acesta era pînă acum reprezentat de guvern şi de Traian Băsescu. Culmea, deşi e perceput ca vector mai ales politic, în ultimii 3 ani, preşedintele a îndeplinit un rol de cenzor financiar şi de heirup al austerităţii, mai ceva ca un angajat FMI sau BNR. Pentru binele ţării, evident.

Ce mesaje au dat Ponta-Georgescu pînă acum, după declaraţii şi audieri:

• privatizările continuă, dar ceva mai atent. Esenţial e că vor continua, nu se simte vreo schimbare radicală de macaz. Georgescu a menţionat totuşi că vor fi puncte renegociate cu FMI. Mult mai multă prudenţă decît pînă acum a fost afişată în declaraţii în ce priveşte aderarea la zona euro

Ministrul Transporturilor de azi, Silaghi: Taromul ar fi de vîndut în totalitate, CFR Marfă doar o parte”

Tensiunea nu e atît PNL-PSD cît va fi FMI-guvern. Iar această tensiune nu se rezolvă decît printr-o singură soluţie: trădarea rapidă a programelor de guvernare şi a cetăţeanului simplu. După cum se poate vedea, nuanţele apar prompt. Sper că nu la fel de rapid în cazul Chevron – exploatarea gazelor de şist e trecută în programul de guvernare, că va fi instalat moratoriul. N-am mai auizit nimic de liberalizarea preţului la energie care va lovi ca un tsunami după acest an electoral.

Care este retorica noului premier? Restabilirea democraţiei, dar pe alte paliere, relaţia Parlament – Guvern mai ales. O fi şi asta importantă, dar nu e nici pe departe afectată precum relaţia dintre decizia economică şi decizia politică. Nu e o critică a unui guvern instalat de două ore. Nu vreau s-o fac pe scepticul înainte să văd unele fapte. Vorbesc însă despre o corectă punere pe tablă a pionilor. Şi plictisitoarea tensiune Ponta-Crin n-are nici un sens cînd bătălia care ne priveşte se va duce în alte părţi.

Hollande?

Stranie e rămînerea fără nici un fel de consecinţă în retorică a alegerii lui Hollande în Franţa. Normal, nu le cer să se apuce să vorbească precum FH. Sau să schimbe rapid politicile externe etc. Dar o oarecare schimbare de viziune ar trebui să existe.

Marga a fost scurt: “Alegerea lui Hollande nu aduce direct foarte multe consecinte. Franta da un nou exemplu de exercitare clara a pluralismului.”

Nu aduce consecinţe? De săptămîni Europa a început să vorbească altfel despre austeritate, se pregăteşte negocierea unui pact al creşterii, idee preluată din campania socialistului, indiferent de ideolgia guvernării din diverse ţări. Nu sînt consecinţe pentru Marga înţepenit în viziunea prietenei Merkel pe care o aducea acum doi ani la Cluj.

Cam aceeaşi nuanţă: “Ministrul desemnat al Finantelor a spus ca Guvernul Ponta va sustine Tratatul fiscal semnat la nivel european.” (mediafax). Iarăşi ne aruncăm să anunţăm ca premianţii fără ca măcar să aşteptăm să vedem cum vor evolua lucrurile.

Tensiunea nu e doar PSD -PNL. Marea tensiune va fi Georgescu – USL. Şi ca de obicei politicienii români se închină evlavios în faţa BNR şi încep să-şi contrazică programele din primele minute. Întrebarea zilei e “au de ales?”.

La Târgu Mureș se întâmplă din nou lucruri. Curtea de Apel locală a admis vineri cererea de suspendare a executării Hotărârii Guvernamentale (230/27.03.2012) privind înființarea liniilor maghiare de studii la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din oraș. Actul normativ al Cabinetului Ungureanu stabilea că la UMF va fi înființată o nouă facultate, cu programe în limbile română, maghiară și engleză. În noaptea care a urmat, adică vineri spre sâmbătă, a fost furată din oraș statuia din bronz a lui Borsos Tamás (1566-1633), erou local important și interesant: om cu o carieră politică numai bună pentru scenarii de film, fost jude al orașului, ambasador al Transilvaniei la Înalta Poartă, susținător al lui Mihai Viteazu la Șelimbăr și  inițiator al proiectului de construire a cetații din Târgu Mureș, în fața căreia statea, până mai ieri dimineață, statuia sa. Făptașul/făptașii sunt încă necunoscuți, cum necunoscut este și  motivul furtului. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, statuia a mai fost furată o dată, în urmă cu doi ani. Poliţia locală susține că au identificat atunci un individ care transporta obiectul de bronz (de circa 30 de kg) cu un cărucior la un centru de colectare a fierului vechi. S-ar putea ca motivul furtului să fie, și acum, același, cum la fel de bine s-ar putea să fie altul, poate chiar unul politic. Nu știm. Treaba e că la Târgu Mureș găsești din belșug și statui cu eroi români, din bronz de aceeași calitate și la fel de bune pentru centrele de colectare a fierului vechi ca și bustul lui Borsos Tamás.

Să gândim însă pozitiv și să spunem că hoțul n-a vrut altceva decât să iasă puțin din criză iar Justiția, independentă, ca în orice democrație veritabilă, nu a făcut altceva decât să transmită un mesaj Guvernului, să respecte separarea puterilor în stat și să nu își bage nasul acolo unde nu îi fierbe oala.

Acum vreo 20 și ceva de ani, într-o dimineața însorită de martie, mii de maghiari târgumureșeni se adunau în centrul orașului pentru a protesta împotriva violențelor petrecute cu o seară înainte la sediul UDMR din urbe, sub atenta supraveghere a Vetrei Românești și a forțelor de ordine locale. Seară în care, printre alte atrocități, scriitorul Sütő András și-a pierdut un ochi în urma bătăii pe care i-a administrat-o, nici astăzi nu se știe cine. În aceeași zi însorită de martie, o mulțime la fel de mare de târgumureșeni, de data asta de români, se strângeau în același spațiu central, pentru a da replică maghiarilor (raportul de circa 50-50% între românii și maghiari a fost decisiv pentru ca orașul să găzduiască evenimentul). Preț de câteva ore, cele două mulțimi au stat relativ pașnice, față în față, despărțite doar de un cordon de polițiști, scandând una împotriva alteia sloganuri mai mult sau mai puțin corecte politic, apelând, uneori, și la armamentul din dotare: roșii și ouă. Pentru că ostilitățile nu degenerau suficient, a fost nevoie de intervenția stranierilor: țărani aduși din satele județului (mai întâi români, apoi maghiari), pentru a restabili, asemeni mineriadei din iunie 1990, ordinea. Nu s-au plantat flori. Rezultatul: șase morți, zeci de răniți, sute de familii afectate și un oraș stigmatizat și periferizat pentru mai mulți ani. Bonus, marea miză a scenariului: reînființarea serviciilor secrete, adică transformarea Securității în S.R.I.

Conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu Mureș a însemnat finalul unui joc lose-lose sau no-win care a durat mai multe săptămâni. Unul din momentele sale cheie, de început, l-a constituit greva studenților maghiari de la UMF (pe atunci, IMF). Motivele grevei erau similare celor pentru care se luptă și azi studenții maghiari ai UMF-ului. Nu cobesc, dar fiind vorba de unul din brandurile puternice și cu tradiție din Ardeal, conflictul implică mult interes, și multe patimi, de ambele părți.

Povestea are o parte bună și una rea. Partea bună e că relațiile dintre românii și maghiarii din Ardeal sunt mult schimbate, în bine, față de 1990. Inclusiv la Târgu Mureș. Atmosfera e cu totul alta decât o proiectează politicienii sau mass media. Partea proastă este că politicienii și o bună parte a presei gândesc sau se comportă încă în logica imediat post-decembristă. Când un guvern condus de un politician de stânga (adică unul care, teoretic, îi sprijină pe cei mai slabi sau mai mici) își propune ca primă decizie la investitură stoparea unei inițiative legislative care prevede înființarea unei linii maghiare la UMF Târgu Mureș, avem o problemă. Pe de o parte, altele sunt prioritățile României în acest moment (Roșia Montana ar fi doar unul dintre exemplele relevante). Pe de altă parte, intenția Guvernului Ponta indică necunoaștere și o atitudine politică pe care literatura de specialitate occidentală o cataloghează, nu de ieri de azi, naționalism balcanic. Dar, na, îi drept că nici Che Guevara, icoana lui Victor Ponta, nu era din Apus.

Care sunt, de fapt, resorturile conflictului româno-maghiar de la UMF? În primul rând, e un război simbolic.  Complementar, e vorba de politică și de management.

Nemulțumirile (întemeiate) ale maghiarilor ardeleni de prin 1918 încoace, dar cu precădere în comunism, sunt multe. Dacă ne-am apuca să le adunăm, am putea scrie câteva cărți a căror grosime le-ar invidia până și Iorga, Păunescu sau Sadoveanu. Istoriografia românească, însă, nu a depășit încă vârsta pubertății, hai, a adolescenței, ca să accepte că pe teritoriul actual al României nu au trăit și nu trăiesc doar etnici români și că, da, s-au mai întâmplat și lucruri urâte. Nici struțul nu stă toată ziua cu capul în pământ…

Una dintre aceste istorii tabu este cea a UMF Târgu Mureș. Câteva informații de fundal. Licitația pentru proiectul de execuție a clădirilor instituției târgumureșene a fost câștigată, în 1907, de firma fraților Grünwald, din Budapesta. Inaugurarea a avut loc pe 5 octombrie 1909, cu ocazia deschiderii Gimnaziului Militar Chezaro-Crăiesc. Clădirile au fost construite de primăria orașului pe un teren care îi aparținea. În acel moment, Târgu Mureșul avea o populație de circa 25.500 de locuitori (89,3% maghiari, 6,7% români, 2,4 germani, 1.6% evrei, armeni, țigani și alte naționalități). După Primul Război Mondial, clădirea a intrat în proprietatea statului român iar între anii 1920-1940 a funcționat ca liceu militar. În 1945, prin revenirea la Cluj a Universității Ferdinand I din Sibiu, Clujul avea două facultăți de medicină: una cu predare în limba română și alta cu predare în limba maghiară. Nu erau vremuri dulci, dar Transilvania mai păstra ceva din parfumul său multietnic. Numărul studenților mediciniști devenise, însă, prea mare. Așa că autoritățile române au decis, în 1945, să mute Facultatea de Medicină din cadrul Universității Bolyai la Târgu Mureș, în clădirea fostului liceu militar. În 1947, printr-un decret încă regal, facultatea se transformă în Institutul Medico-Farmaceutic, cu autonomie și cu predare exclusiv în limba maghiară. În timp, instituția devine a doua ca importanță printre institutele de învățământ superior ale comunității maghiare din Ardeal și dă nume de marcă în domeniu.

Lucrurile se schimbă în 1962, când se înființează secția română (se spune că la indicațiile telefonice ale lui Ceaușescu în persoană). Se schimbă metodologia de predare, cursurile pentru studenții maghiari devin bilingve, iar practica se ține exclusiv în limba română. Pentru a înțelege cum a afectat această decizie comunitatea medicală a maghiarilor ardeleni, ajunge să ne uităm la statistici: în 1963, din 88 studenți câți au terminat medicina la Târgu Mureș, 81 au fost maghiari, doi au fost români și cinci de altă etnie; 22 de ani mai târziu, în 1985, din cei 240 de rezidenți, 172 erau români, 67 maghiari și, în fine, o persoană era de altă etnie. Politica de asimilare a inclus și strategia repartițiilor. După absolvire, mulți medici tineri maghiari au fost repartizați în județe din afara Transilvaniei, uneori în așezări în care localnicii văzuseră maghiari cel mult în armată. Asimilarea, însă, nu îi viza doar pe tinerii absolvenți, ci întreaga comunitate maghiară locală. O pildă:

Acestea ar fi câteva din resorturile simbolice sau emoționale care frustrează maghiarii în problema UMF.  Mai sunt, cum spuneam, cele politice și cele tehnice. UDMR, ca și restul partidelor din România, se folosesc de situația de la UMF pentru a o exploata politic. Dialogul surzilor, tărăgănarea și populismul trădează ”bunele intenții” care îi mână în luptă pe politicieni și în această chestiune. Șantajul reciproc (vezi HG a Cabinetului Ungureanu de care aminteam la început) și discontinuitățile la schimbarea puterii (decizia USL de a bloca înființarea liniei maghiare la UMF) fac, din păcate, să fim cam tot acolo unde eram și în 1990. Atât doar, că după alți 22 de ani, din facultatea de medicină cea mai prestigioasă a României, UMF a ajuns codașă, depășită fiind, în prezent, chiar de unele facultăți înființate după 1989. Au fost create toate condițiile pentru ca declinul să continue.

Soluția este, bineînțeles, una tehnică, de management. Din 1990 încoace, numărul cadrelor maghiare din UMF Târgu Mureș a scăzut constant, azi ajungând sub 30% din total. Reducerea numărului lor, coincide și cu scăderea prestigiului UMF. Și, vorba aia, nu poți acuza rezervele pentru că au pierdut titularii.

În momentul de față, Facultatea de Medicină și Farmacie a UMF e evaluată în categoria B, pe când Stomatologia a ajuns taman în categoria C. Instituția pierde, astfel, treptat, dreptul de a avea doctoranzi, iar banii alocați de la minister pentru fiecare student sunt tot mai puțini.

Viitorul nu sună foarte bine la UMF Târgu Mureș. O simte și partea maghiară și încearcă să găsească soluții, să își salveze, în ultimă instanță, pielea: vrea (înapoi) facultatea ei. Nu știu dacă asta e soluția care ar salva, acum, comunitatea medicală maghiară din oraș. Poate că da, poate că nu, în tot cazul, însă, ar fi un gest compensatoriu și ar repara o nedreptate. Un stat funcțional, ca să nu spun înțelept, ia decizii care câștigă, pe cât posibil, loialitatea tuturor cetățenilor săi. Mai sunt multe curse de raliuri de făcut pentru Victor Ponta pentru a putea vorbi de un stat profi și la noi.

În fine, partea română a UMF, cea care a înaintat Curții de Apel Târgu Mureș cererea de suspendare a HG 23/27.03.2012, susține că o facultate cu predare în limba maghiară nu corespunde criteriilor ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior). În replică, partea maghiară spune că e un tertip al colegilor români și chiar de ar fi așa, au garanții din partea a patru facultăți de medicină importante din Ungaria, că vor fi ajutați să corespundă tuturor criteriilor. Dar asta, numai în cazul înființării unei facultăți în limba maghiară la UMF. Suntem departe de a fi aproape de o soluție amiabilă.

Ce nu prea înțeleg, e insistența anti-separare a părții române din UMF, felul în care pozează în ambasadori ai toleranței și multiculturalității, în condițiile în care numărul cadrelor maghiare din conducere scade constant. De unde atâta dragoste și grijă pentru o comunitate pe care o lași să se atrofieze?

Ce a diferențiat acțiunea din 7 noiembrie 2011 de precedentele a fost, după cum am scris încă de atunci, radicalizarea.  Prin mesajul ”Revoluția începe la Roșia Montană” (luat inițial în derâdere de unii cârcotași) și prin asumarea unei eventuale intervenții ilegale în forță împotriva lor (ceea ce s-a și produs), activiștii arătau că sunt dispuși să meargă până la capăt: să-și revendice și să-și apere în stradă drepturile.

Intervenția abuzivă a autorităților nu a făcut decât să inflameze spiritele și, timp de o săptămână, atât la Cluj, cât și la București, au continuat acțiunile de protest: flash-mob-uri în fața sediilor televiziunilor publice (din nou o intervenție brutală a Jandarmeriei la București), jocuri în piață: ”Țară, țară, vrem ostași”, sinucideri cu cianură, îmbrățișări pentru Roșia Montană și elaborarea KIT-ului de nesupunere civică. În ce măsură a influențat Occupy Conti și săptămâna care a urmat evenimentele din ianuarie este greu de estimat. Câteva lucruri nu pot fi însă ignorate. Rețeaua paralelă de comunicare construită de cei din Campania Salvați Roșia Montană (CSRM) a promovat din plin acțiunile care au urmat și a fost folosită ca model și pentru alte revendicări (de altfel, problema gazelor de șist așa a și fost denumită la început: ”al doilea caz Roșia Montană”).

Incompetența și/sau agresivitatea abuzivă a forțelor de ordine împotriva activiștilor pentru Roșia Montană, a generat o stare latentă de nemulțumire și iritare. În fine, strict calendaristic, protestele legate de demiterea lui Raed Arafat au început pe 11 ianuarie 2012 la Cluj (vezi video) printre primii care au ieșit în stradă și au mobilizat oamenii regăsindu-se tineri ”antrenați” în acțiunile CSRM (motiv pentru care majoritatea mass-media a și ”ratat” știrea, presa mainstream ”oficializând” data de 12 ianuarie (protestele de la Târgu Mureș și București) ca dată de începere a revoltelor care au generat căderea Guvernului Boc (și, în cele din urmă, la destrămarea Coaliției PDL-UDMR-UNPR-minorități). Inevitabil însă, problema Roșia Montană s-a aflat printre revendicările cele mai importante ale protestatarilor.

La mijlocul lunii noiembrie 2011 am estimat (în ciuda scepticilor sau detractorilor) că Ocuparea Continentalului și săptămâna de proteste care i-a urmat va genera o stare de spirit care va redefini civismul și activismul în România. Că va fi un model care va fi amplificat în alte cazuri. Am fost catalogat ca ”visător” ori ”rupt de realitate” (catalogările decente) când am spus și am scris asta. Acum sunt eu cel care are dreptul să zâmbească atunci când aud că societatea civilă a reînviat în ianuarie 2012. Așa, peste noapte. În fap, tot anul 2011 a fost unul al nemulțumirilor și protestelor (un sumar aici), Occupy Conti a marcat radicalizarea acestora. Iar ce a urmat după două luni, a venit deja ca o continuare logică.

***

Astăzi, de la ora 19.00, în Piața Unirii din Cluj, se aniversează 6 luni de la Ocuparea Continentalului. La câte s-au întâmplat între timp în cazul Roșia Montană, există și motive de bucurie. Coaliția de Guvernare cu Cianură a căzut. Planurile urbanistice ilegale pe care se bazează proiectul RMGC au fost anulate definitiv și irevocabil de Curtea de Apel Alba. Gabriel Resources (compania care deține 80,69% din RMGC) s-a prăbușit la Bursa din Toronto (de la 8,65 dolari/acțiune vara trecută, la 1,82 dolari/acțiune).  Iar Guvernul Ponta a trecut cazul Roșia Montană la capitolul ”Protecția Mediului”.

Ponta nu-l mai poate lua pe Andrei Marga de la Externe şi să-l instaleze la Educaţie, unde i-ar fi locul. Dar dacă el nu cunoaşte pe nimeni căruia să i se potrivească fotoliul învăţămîntului, de ce s-a jenat s-o iscodească pe Cati Andronescu, poate ştia ea pe cineva?

Acum şi să vrea, Ponta nu-l mai poate schimba pe Mang. Mai e niţel şi se votează guvernul în Parlament. Dar dacă tot s-a uitat în gura presei cînd a trimis-o înapoi la treaba ei pe înnotătoarea Corina Dumitrescu, extrăgîndu-şi astfel un cui din pantof,  să nu-l bată, de ce şi-o fi plantat Ponta, singur, altul în loc?

Am trecut fără probleme de filtrul de control și am ajuns în piață chiar cu câteva minute înainte de începerea marșului. O mulțime de fotografi și cameramani căutau personajele cele mai exotice din mulțime și pancartele cu mesajele cele mai creative, precedând mereu coloana deschisă de o camionetă care transporta instalația de sonorizare și câțiva agitatori care dădeau tonul la scandări. Teama de provocări i-a făcut pe organizatori să repete apeluri la păstrarea calmului și vigilență, fiind declarați suspecți cei care nu aveau însemnele vreunei grupări. Suspiciunile erau alimentate de încercările de infiltrare a polițistilor în civil, momentul în care o femeie a fost identificată ca făcând parte anterior dintr-un filtru de control declanșând un cor de fluierături și mișcări de trupe inclusiv printre membrii forțelor de intervenție din dubele care delimitau coloana. N-a mai fost nevoie de folosirea forței pentru a-și ajuta colega depistată de demonstranți, spiritele calmându-se destul de repede. Însă apariția pe străzile laterale bulevardului Grand Via, pe care se deplasa coloana, a unor grupuri de câte 30-40 de polițiști în civil mascați a generat o oarecare tensiune care s-a transmis mulțimii. În replică, mulțimea a cântat L’estaca, un imn din 1968 împotriva lui Franco care a devenit un simbol al luptei pentru independență și în alte țări.

Ne-am dat seama rapid că am nimerit la demonstrația mai radicală, alternativă celei a principalelor sindicate, care avusese loc mai devreme. Iar din pliantele pe care le-am primit e clar că cei 6000 de oameni (conform estimărilor poliției) făceau doar o repetiție pentru manifestările care vor celebra 1 an de la 15M – Mișcarea Indignaților. Organizată cu ajutorul unei platforme digitale denumită Democracia Real YA (democrație reală ACUM), aceasta a debutat anul trecut simultan în 58 de orașe spaniole sub motto-ul „nu suntem mărfuri la mâna politicienilor și bancherilor”. Poate și din această cauză un număr aproape la fel de mare de tineri preferau să sărbătorească 1 mai la iarbă verde în parcuri. În cel care adăpostește clădirea Parlamentului Catalan, de exemplu, nu aveai unde să arunci un ac.
Tot astăzi a avut loc un protest care a blocat autostrăzile: șoferii au refuzat să plătească taxele, formându-se cozi la fiecare punct de taxare. Totul a pornit pe 27 aprilie, când un cetățean a blocat un punct din nordul Barcelonei. Din ce în ce mai mulți șoferi s-au alăturat protestului până când într-un final li s-a dat voie să treacă mai departe fără să plătească, nu înainte de a li se nota numărul de înmatriculare. Această acțiune nu e însă pedepsită de Servicul de Trafic Catalan, care nu o vede ca pe o infracțiune. Mai mult, dacă se încearcă stoparea șoferului (care are inclusiv dreptul de a nu se legitima!) acesta are dreptul de a cere Poliției să intervină. Într-o notă mai hazlie aș putea pomeni și despre protestul prostituatelor din cartierul Raval de pe 26 aprilie, nemulțumite de încercările administrației de a le încrimina ocupația și a „curăța” cartierul, tradițional o zonă tolerantă cu asemenea activități.
Barcelona pregătește comemorarea din mai de peste o lună: sunt planificate o demonstrație sămbătă, 12 mai, și blocaje și alte acțiuni în data de 15. Se așteaptă o mobilizare în masă (organizatorii speră la o cifră peste 350 000, înregistrată pe 15 octombrie 2011). Ei vor să ocupe din nou Plaça de Catalunya pentru 3 zile cu adunări și workshop-uri în care să prezinte evoluția din ultimul an. Un fel de „forum al poporului” va organiza dezbateri pe 5 teme centrale: încetarea alimentării băncilor cu bani publici; educația publică și sănătatea; stoparea reformei legislației muncii; locuințe pentru toți și un venit universal de bază.
În contrapartidă, guvernul catalan e pregătit să sporească măsurile de securitate, după cum am putut vedea și la mitingul de pe 1 mai. O altă ocazie pentru a pregăti psihologic măsurile a fost reuniunea Băncii Centrale Europene, desfășurată în capitala Cataloniei între 2-4 mai. Astfel, administrația catalană a presat guvernul spaniol să suspende aplicarea tratatului Schengen încă de pe 28 aprilie, sub pretextul împiedicării pătrunderii unor elemente „subsersive”, mai ales dinspre Italia și Grecia. N-a avut loc niciun boicot al reuniunii BCE, dar precedentul a fost creat.
Fiecare țară semnatară a tratatului din 1985 are dreptul să suspende unilateral aplicarea lui, pe o anumită perioadă de timp, în caz că-și simte securitatea amenințată. Franța s-a folosit de această clauză în timpul summitului NATO din 2009, reintroducând controale la granița cu Germania pentru a preveni pătrunderea unor demonstranți violenți. Vizite de stat importante, întâlniri la nivel înalt sau evenimente sportive de amploare au determinat reinstaurarea controalelor la frontiere în unele țări. Ultima ocazie a fost in 2011, când Franța a închis granițele din cauza imigranților tunisieni care veneau dinspre Italia cu un permis de rezidență oferit de guvernul italian.
Catalanii par pionierii inițiativelor care atentează la libertățile cetățenești: pe 26 aprilie a fost lansată un site pentru denunțători, o premieră în Spania. Cetățenii sunt îndemnați să dea informații care ar putea ajuta la identificarea celor care au generat violențele din 29 martie (despre care am scris aici).
In momentul activării, site-ul avea 231 de fotografii și 3 videoclipuri în care apăreau 68 de persoane, denumite persoana 1, persoana 2, până la persoana 68. Evident, site-ul a atras numeroase reacții printre juriști și membrii societății civile. Pe Twitter circulă hashtag-ul #laListadePuig (Lista lui Puig, cu referire la lista lui Schindler), iar hackerii o atacă permanent. Se pare că juriștii au dubii serioase cu privire la constituționalitatea și legalitatea unei astfel de acțiuni, ca și validitatea unor dovezi provenite din informările cetățenilor.

O trezesc pe Efimiţa nişte împuşcături, amestecate cu niscai chiote. Sare din pat. Cine e? fuge la uşă: e-ncuiată, încearcă şi fereastra. Se-aşază pe-un scaun. Îşi face cruce şi-şi zice că poate-o fi visat. Se întoarce în aşternut. Iar chiote şi detunături, parcă mai multe. Cucoana la fel, dar acum aprinde lampa,  inspectează încăperea, se uită şi pe sub paturi. Nimic! Se vîră, cam îndoită, sub plapumă, după ce stinge lampa. Încă o salvă, mai aproape, chiote şi strigăte. Efimiţa se precipită din pat, înlemneşte de frică. Cînd aude iarăşi împuşcăturile şi chiotele se repede la Leonida să-l trezească.

El buimac, ea înspăimîntată: Revuluţie! Bătălie mare, Leonido! Dumnealui o linişteşte şi-i explică de unde i se trage. De la convorbirea lor despre politică, şi cum e ea nevricoasă… Efimiţa protestează: deşteaptă e ea acuma! Miţule, asta dumneata ştii… De se indispune cucoana. Leonida o ia metodic. O fi revoluţie, dar nu e voie de la poliţie să se descarce focuri în oraş. Şi trece la argumentul forte: cîte n-a citit el din astea . Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-ştiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! şi după aia din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, fireşte, şi nimica mişcă. Efimiţa se lasă convinsă şi se întorc în paturile lor. Iarăşi chiote, salve şi strigăte. Sar amîndoi în mijlocul încăperii. Cucoana: e idee, Leonido? E fandacsie, bobocule? E ipohondrie, soro?! El decretează că e primejdie mare. Totuşi ce să fie? Revuluţie, susţine Efimiţa. Dumnealui oscilează: revuluţie ca revuluţie, da nu i-a spus că nu e voie de la poliţie să dai focuri în oraş? Afară, mai rău. Femeia, pragmatică: Voie, ne-voie, auzi? Leonida tremură, dar mai încearcă un argument: aude, dar nu se poa să fie revuluţie, că ai noştri sînt la putere, aşa că n-are cine s-o facă. Îşi ia ziarul să vază ştirile. Şi se cutremură: nu-i revuluţie, e reacţiune. Căci la gazetă scrie că opoziţia stă la pîndă, cu poftele ei antinaţionale. Naţiune fii deşteaptă! îndeamnă foaia. Şi noi dormim, domnule, remarcă dumnealui. Îl taie un gînd: Reacţionarii îl ştiu de republican, că e cu naţiunea. Golesc amîndoi dulapul în două boccele. Leonida e chitit să ajungă la Ploieşti, unde nu-i e frică. E între ai lui, republicani toţi, săracii! Efimiţa, numai urechi: vin zavragiii! Şi cum sînt eu deocheat, se lamentează Leonida, drept aicea vin, să ne dărîme casa. Bătăi în uşă, în timp ce zgomotele se îndepărtează. Voce de femeie: Coniţă! Deschid ei după ce se conving că e slujnica. A fost chef mare la băcanul din colţ, îi anunţă femeia. Acu s-a spart petrecerea, cîţiva se duceau pe-aici acasă, pe două cărări. Nae Ipingescu, ipistatul, frînt de beat, chiuia şi trăgea la pistoale. Că a fost lăsata-secului. Efimiţei i-a venit chef de glumă: A fost lăsata, secule! Leonida îşi regăseşte aplombul şi-i aminteşte de vorba lui cu ipohondria. Cucoana nu se lasă: Dar cu pistoalele cum rămîne? Nu zicea el că nu e voie de la poliţie?  Leonida nu se pierde. Nu vedea dumneaei că fusese chiar poliţia în persoană?  Efimiţa se lasă din nou cuprinsă de admiraţie: Apoi cum le ştia dumnealui, bobocul, pe toate, mai rar cineva!

Azi, în Bucureşti, viteazul Leonida ar sta mai tot timpul cu calabalîcul la uşă.Căci se trage des cu pistolul. Şi n-o face numai poliţia. Fiindcă nu mai ajungie să ai bluji şi jacî, ca moldoveanul din banc. Ca să ieşi pe centru îţi trebuie şi pistol.

Victor Ponta ţine să facă paradă de transparenţa şi cinstea noului guvern şi a anunţat asta în repetate rânduri, susţinând că acest guvern va fi “cel mai cinstit pe care România l-a avut”.  Pentru că nominalizarea Corinei Dumitrescu era cel mai clar mod de a rata cinstea, devine tot mai probabil ca “strategii de imagine” să fi tratat-o pe Corina Dumitrescu ca pe un sacrificiu pe altarul imaginii lui Victor Ponta – premierul cinstit cu urechea la doleanţele societăţii civile. “Nu sunt supărată decât pe cei care nu mă lasă să fiu contactată de presă”, declara Corina Dumitrescu pentru Gândul, (precizând că era vorba despre strategii de imagine)…şi ei îţi dau sau nu ok-ul“.

Doamna Dumitrescu şi-a dat seama la un moment dat că ceva nu e în regulă, şi, acuzând “strategii de imagine”, a ţinut să şi precizeze că selectarea dumneai nu a fost întâmplătoare: “Eram plecată din ţară, când am primit un telefon să vin de urgenţă. Prima personalitate cu care m-am întâlnit a fost premierul desemnat, Victor Ponta, care, cu toată seriozitatea, m-a rugat să accept acest mandat. În prima etapă l-am rugat să o desemneze pe Ecaterina Andronescu, dar el a spus că, în legătură cu doamna Andronescu, partidul are alte intenţii. “

În logica transparenţei Victor Ponta câştigă acum puncte pentru că a retras doi miniştri. În logica responsabilităţilor de premier, şi-a demonstrat lipsa de seriozitate. In 2010 PNL începea un guvern din umbră cu Marga, Dobriţoiu, Mircea Diaconu, Eduard Hellvig şi Mariana Câmpeanu, iar aceste nume sunt astăzi pe lista nominalizărilor. PSD reacţiona foarte critic la vremea respectivă la ideea PNL de a forma un guvern din umbră: Geoană spunea că este “o formă de canibalism politic” iar Iliescu că este “o idee năstruşnică”.

Nu este deloc o idee năstruşnică ca opoziţia politică să prezinte un cabinet din umbră cu politici şi luări de poziţie clare. Dacă în decursul a câteva zile informaţiile apărute despre  Corina Dumitrescu au dus la retragerea nominalizării, prezentarea unor miniştri din umbră ar permite presei şi societăţii civile să facă acest exerciţiu de control cu luni poate chiar ani înainte.

Au fost voci care au susţinut că PNL a pierdut puncte în noul guvern, PSD având ministere cheie şi nume grele. În realitate PNL a dovedit seriozitate numind miniştrii anunţaţi în septembrie 2010 iar Victor Ponta a făcut prima greşeală. Premierul face sute de nominalizări. Cât timp va avea Victor Ponta să citească CV-uri, să întrebe nominalizaţii de sănătate şi incompatibilităţi sau să îşi întrebe “strategii de imagine” cum va afecta o nominalizare imaginea partidului? Un departament profesionist de resurse umane la Guvern este o soluţie de mult avansată de societatea civilă. Însă până la astfel de inovaţii, facerea guvernului în maşină spre Braşov- Ponta cu propuneri dubioase iar Antonescu cu guvern cizelat din umbră- a fost prima greşeală a noului premier.

Interesant e că în anunțul de retragere a nominalizării Corinei Dumitrescu, Victor Ponta a dezvăluit și agenda viitorului (posibil) ministru al Educației, Ioan Mang: admiterea în clasa pregătitoare, bacalaureat, admiterea în liceu. Cum ar veni, atribuții mai degrabă de administrare, de mentenanță. E un fel de liniștire a apelor, o amânare a controverselor care se aprind mereu atunci când e vorba de cea mai mică schimbare în acest domeniu. Pentru că dincolo de dublul ”n” din CV, de studiile Corinei Dumitrescu la Stanford (lipsa lor totală ori doar lipsa de consistență), problema de fond era alta: grupul și direcția pe care acest grup ar fi putut s-o imprime Educației. Atât cât a avut ocazia să fie în centrul atenției publice, Corina Dumitrescu a oferit, pe deplin, imaginea imposturii și a parvenitismului. Nu greșelile (datorate vitezei unui funcționar public) din CV și nici derizoriul care acoperea mențiunea ”studii la Stanford” (în realitate cel mult urmarea unui curs la această universitate) au fost cele care au deranjat, ci imaginea tipului de învățământ păstorit de doamna Dumitrescu, ca rector la ”Dimitrie Cantemir”. Adică a acelui învățământ menit să ofere atât diplome pe scară rulantă (până la nivelul de doctorat), cât și funcții profesorale unor diferite persoane publice, îndeosebi din politică. Diplome și funcții necesare nu atât pentru desfășurarea unor activități în diferite domenii, cât pentru cumpărarea/achiziționarea prestigiului public pe care încă îl mai oferă diplomele și gradele universitare. Mai exact, esența imposturii, a parvenitismului: diploma care certifică nu atât un nivel de cunoștințe dobândit, cât un statut social.

Ei bine, arătând că întreaga controversă din jurul Corinei Dumitrescu i-ar fi putut afecta munca legată de organizarea admiterii în liceu, clasei pregătitoare, BAC-ului, Victor Ponta a lăsat să se înțeleagă că acest Guvern cu mandat redus nu și-a propus să intre în esența problemelor din educație (ci doar să asigure minima funcționare a sistemului). O soluție căldicică, asemănătoare cu cea adoptată de PDL când l-au numit ministru pe Mihail Hărdău, după o perioadă de tensiuni și greve al profesorilor. ”Bunicuțul de la Educație” i s-a spus, iar dacă nu vă mai amintiți de el nu aveți nicio vină. Pur și simplu nu și-a dorit să iasă în evidență cu ceva. Exceptând numărul de cămine studențești văruite și școli de la țară renovate, cu care se lăuda în conferințe de presă. Dacă numele lui Ioan Mang nu vă spune ceva în mod deosebit, nu vă speriați. Și nici nu încercați să-i descoperiți vreo mare calificare profesională. Alegerea lui are acum un singur scop: să nu iasă cu nimic în evidență și să fie uitat cât mai repede. Dacă se poate până la terminarea paharului de șampanie deschis de social-democrați pentru victoria lui Hollande și de berea pe care bugetarii au pus-o la rece.

***

UPDATE: Conform Alianței pentru o România Curată, CV-ul lui Ioan Mang are, totuși, consistență. La capitolul ”Afaceri cu statul”. Detalii aici. Iar Alin Fumurescu arată că marea distincție profesională internațională pe care o deține Ioan Mang se poate obține din SUA… contra-cost. Astea ori sunt un semn de ”lipsă totală de cadre”, ori e pregătirea terenului pentru o reîntoarcere cu surle și trâmbițe, ca ”salvator al Educației”, al unui fost ministru PSD în domeniu…

Dar Ioan Mang, noua propunere a lui Ponta pentru functia de minsitru al Educatiei, e o natura mai simpla. Profesor la Universitatea din Oradea (si cu asta am spus tot), isi trece in CV, cu mandrie, singura distinctie obtinuta in viata:

2003, International Diploma of Honour for significant contributions to global society through OUTSTANDING ACHIEVEMENTS IN COMPUTER SCIENCE – conferita de American Biographical Institute USA

Si vrea sa fie minsitrul Educatiei! Sa ne spuna si cat a costat. Cu distinctii si diplome din astea, educatia romaneasca se afla pe un drum bun. Mai c-as fi preferat un ministru abilitati de “innot” in CV (nimeni nu comenteaza faptul ca e absurd sa treci “inotul” si ping-pong-ul” in ORICE CV cat de cat cu pretentii de colegiu; mai lipsea mersul pe bicicleta.) Cu asemenea CV-uri, nici unul dintre potentialii ministri ai Educatiei nu ar fi fost acceptati la colegiu, daramite la graduate studies! Cu asemenea CV-uri, in SUA, carierele lor ar fi fost definitiv compromise.

La mai mare, Victor Ponta! La mai mare USL!