WEBCOMICS.ro

2022 – cultura BD din România este oficial mainstream

Lucky_Shark — Mon, 26 Sep 2022 14:32:31 +0000

Benzile desenate intră încet dar sigur în mainstream, pe măsură ce observăm tot mai multe concursuri, expoziții și manifestări în care această artă ocupă un loc central sau măcar foarte important.

Comunitatea creatorilor și iubitorilor de BD-uri crește de la an la an, iar pentru aceștia, unul dintre cele mai importante evenimente este East European Comic Con. Ultima ediție a avut loc între 26 și 28 august 2022 și a fost, ca de fiecare dată, un eveniment de poveste, cu zeci de mii de participanți și vizitatori.

Însă adevărata forță a bd-ului se vede în desfășurările de forță care nu au sprijinul marketingului internațional. Un bun exemplu este București ComicsFest 2022, care s-a desfășurat la scurt timp după Comic Con, între 10 și 11 septembrie. Chiar dacă spațiul de desfășurare era mult mai restrâns, evenimentul a fost mult mai reprezentativ pentru comunitatea locală a iubitorilor de BD. Acesta a reunit zeci de autori romani de comics, benzi desenate, webcomics si caricatura, a oferit ateliere, spectacole (magie și stand up), cosplay, proiecții, ediții tipărite noi și vechi de vânzare etc.

Și pentru că nu poți spune despre nimic că e mainstream până nu-și bagă și politicul coada… ne-a mai atras atenția această știre – deschiderea pentru public a Arcului de Triumf. Acesta poate fi vizitat în fiecare weekend între orele 12:00 și 20:00, gratuit, până la data de 16 octombrie 2022. În interiorul său sunt expuse benzi desenate ale artiștilor Alexandru Ciubotariu, Octav Ungureanu (Smoking Cool Cat), Robert OBERT și Ionuț Popescu, lucrări inspirate din aniversarea de 100 de ani de la inaugurarea importantului monument istoric deveni unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Capitalei.

Banda desenată și regula de 180 de grade

Alin — Tue, 14 Nov 2017 11:04:05 +0000

Traducerea ca protecționism

Alin — Thu, 12 Oct 2017 18:09:03 +0000

De fiecare dată cînd se traduce în română o bandă desenată se reaprinde o polemică în jurul utilității traducerii.

– Sună prost.

– Dar gîndește-te la oamenii care nu înțeleg engleza.

– Deja am volumul.

– Dar gîndește-te la oamenii oamenii care nici nu știu de el.

Ceea ce continuă și continuă, după cum vedem din moment ce de ani buni tot purtăm sau asistăm la discuții din astea, purtate în parametri aproape identici. Fiindcă argumentele-s bune și de o parte și de cealaltă, iar mai mult de atît, sînt clare și evidente, în funcție de perspectiva din care privești lucrurile. Avem două viziuni concentrate pe consumator. Una a consumatorului care are un bagaj de cunoștințe, care înțelege limbile străine care-l interesează, care știe ce să caute și mai ales de unde, care își permite costurile ceva mai ridicate ale importării; și alta, oarecum paternalistă, a consumatorului care nu dispune de una sau mai multe din treburile astea. Viziunile astea două nu-s ușor de reconciliat și nici n-ar trebui, din moment ce-s publicuri diferite. Totuși, din moment ce avem o plajă atît de mică de consumatori, s-ar putea să fie nevoie tocmai de acei oameni care n-au nimic de beneficiat de pe urma traducerilor să facă muncă patriotică, să cumpere, să discute, să ierte traducerile respective, în vederea construirii unui nou public.

Acum, nimeni nu poate cere nimănui să facă treaba asta. Mi se pare o nesimțire să ceri cuiva să-și pună la bătaie timpul, banii și entuziasmul pentru un produs care nu-i folosește, în unele cazuri pe care nici nu și-l dorește. Însă aș dori să încerc să extind un pic sfera discuțiilor ăstora dinspre unele concentrate în jurul consumatorilor înspre o privire mai sistemică. Anume, cred că poți vedea traducerea ca pe o formă de protecționism economic.

Și ca orice fel de protecționism, scopul lui este să creeze și să întărească o industrie în fața concurenței exterioare. Ceea ce se și întîmplă. În tot procesul ăsta de traducere avem editori care stabilesc relații cu omologii din afară. Care se uită peste texte, iau decizii, văd cum răspunde piața la ele, poate chiar învață cîte ceva despre mediu, putînd să ofere niște feedback unui autor. Observăm dezvoltarea a tot felul de abilități tehnice de la letraj -precum și traducerea de bandă desenată poate fi un antrenament pentru scrierea de scenarii- la tipărire și ambalare care ar fi necesare și în cazul unui produs românesc. Întîlnim formarea de lanțuri de distribuție și scheme de marketing. Observăm cum agenții culturali se familiarizează cu materialul și devin din ce în ce mai deschiși (și capabili) la a scrie cronici de întîmpinare.

Toate astea fiind necesare unei benzi desenate ca un bun cultural îmbrățișat de public. Pentru că rareori acel bun este izvorît atenian din țeasta autorului direct în brațele cititorului, în absența unui dialog, fie între autori și editori, librari, distribuitori, critici și public. Bunul cultural e totuși un produs prelucrat măcar peri- și paratextual (dacă nu chiar corpul lucrării în sine suferă transformări) de un sistem în care autorul este o parte esențială, dar de multe ori insuficientă. Și în absența unei producții locale coerente calitativ și cantitativ, e greu de văzut cum altfel decît prin traduceri se poate forma acest sistem.

Evident, metafora asta are niște limite. Unele chiar stridente. Prima ar fi dacă traducerea în sine transformă produsul într-unul românesc astfel încît să vorbim măcar de protecționism. Și dacă da, în sprijinul cui? Doar în sprijinul unei industrii (editori-tipar-distribuitori) sau și în sprijinul cultivării unor autori români (sau, de ce nu, străini, dar care își publică opere în România) și a unor proprietăți intelectuale românești care ar putea apoi să fie exportate sau care ar putea căpăta suficient renume și interes încît să devină obiecte de colecție?

Apoi, nu vorbim de subvenționarea involuntară a unui produs autohton poate nedorit de populație, nici de restrîngerea posibilității obținerii produsului prin import (prin reglementări neloiale sau tarife). Aceste două diferențe forțează metaforă, dar cred că ilustrează și că eterna polemică de mai sus e inutilă: plm, nu-ți place, nu cumperi, continui să-ți comanzi de pe Amazon ca pînă acum că nu te afectează cu nimic.

Pe de altă parte, nici fanul înrăit nu datorează nimic editurii. Fiindcă și asta e o trăsătură a protecționismului. Cineva îți cere să subvenționezi o industrie necompetitivă pînă cînd această dă randament. De obicei subvenționarea asta se face invizibil pentru consumator, ba chiar i se pare că se trezește cu roșii mai ieftine decît alea din import. Eh, acum asta se întîmplă mai direct și democratic.

Așadar cred că succesul traducerilor stă în, pe lîngă, evident, calitatea lor și bunul management al proiectului, în răspunsul la întrebarea de mai sus: în sprijinul cui se fac aceste traduceri?

Homestuck cu Tudor Bădilă [Ro] – La o cană de bedea

Alin — Sun, 10 Sep 2017 06:57:56 +0000

Revu reviews Curse Words vol. 1

Alin — Mon, 04 Sep 2017 06:56:04 +0000

Arkham City wants you to see

Alin — Sat, 02 Sep 2017 06:54:08 +0000

Cum recunoaștem o bandă desenată scrisă de Warren Ellis

Alin — Wed, 30 Aug 2017 06:52:56 +0000

Beauty cu Maria Surducan [RO] (La o cană de bedea Ep. 10)

Alin — Mon, 28 Aug 2017 06:49:59 +0000

”Filmul care a inspirat Star Wars” – partea a II-a

Alin — Sat, 01 Jul 2017 08:02:05 +0000

Continuăm discuția despre ecranizările deseori eșuate ale unor benzi desenate populare și influente, virînd de data aceasta mai mult înspre ciberpunk.

”Filmul care a inspirat Star Wars” – partea I

Alin — Fri, 30 Jun 2017 07:50:55 +0000

Stăm de vorbă cu Alexandru Vizitu de la Abația BD, Acoperișul de Sticlă și Film Menu despre Valerian et Laureline, impresiile lăsate de trailerul ecranizării de Luc Besson și trecînd în revistă felul în care diferite benzi desenate și cărți au ajuns pe marele ecran, după ce Star Wars a luat deja cele mai interesante elemente din ele.