După părerea unor specialişti, catalogul de bibliotecă suferă pur şi simplu de un fel de  egolatrie, neacordând atenţie comportamentului real al utilizatorului. El îi impune  să se informeze asupra   strategiilor de căutare (operatori logici, încadrarea într-o categorie : autor, titlu, subiect) şi a  termenilor preconcepuţi din vocabularele controlate . Aceste cerinţe se soldează cu eforturi suplimentare de informare şi timp. De cealaltă parte,  motoarele de căutare au dezvoltat sisteme sofisticate de ierarhizare a relevanţei căutărilor şi instrumente de filtrare şi restrângere a ariei de căutare.

Cele mai flagrante exemple sunt observabile in domeniul stiintelor socio-umane : granitele dintre genurile de scriitura se estompeaza, iar scriitorii nu numai ca nu mai mor in tara in care s-au nascut, dar scriu cu dezinvoltura in alta/alte limbi.

In literatura romana, fenomenul a inceput chiar inainte de 1989, cand „se ramanea”  pe capete in strainatate Intr-un interviu difuzat in 1976 de postul de radio Europa libera, romancierul Petru Popescu, plecat din tara cu o bursa des tudii in 1974, afirma ca gaseste „cu totul stupid sa fii un scriitor national” si ca el insusi se simte mai in largul sau cand scrie in limba engleza, considerand ca „Limba Română, ca şi cea rusă, sunt limbi folclorice, idiomuri cifrate poetic, pline de metafore; este un dar care le impune o cenzură insuportabilă autorilor literari care vor să se exprime fără înconjur” (Dumitru Constantin. Arheologie culturala. În 1976, Petru Popescu declara româna o limbă folclorică şi-l critica pe Soljeniţîn.In : Cotidianul, Luni, 17 ianuarie 2011 )

Astazi, cazurile de acest tip s-au inmultit semnificativ, astfel ca problema calificarii unui scriitor ca apartinand unei literaturi sau alteia ramane nerezolvata, atata timp cat chiar sursele de referinte dau informatii contradictorii.