Am zis să gătesc ceva cu un vin pe care să-l pot şi bea (de fapt, se spune că să nu pui în mâncare un vin care ţi se pare imposibil de băut), aşa că am ales o sticlă de Şarbă de la Crama Gârboiu. Gama Livia, vreo 16 sau 17 lei într-un magazin specializat.

Regret? Nicidecum. În fapt, vinul livrează ceea ce scrie pe etichetă: „dezvoltă tonuri de lime, grapefruit, caise coapte, petale de trandafir; echilibrat, cu o aciditate vibrantă”. Chiar aşa şi este, e genul de vin care miroase dulce ca să te trezească cu o aciditate fresh. Chiar foarte mare dacă mă gândesc la gusturile populare. Ar merge liniştit şi lângă o scrumbie (CC: George Mitea, Ciprian Hareţ).

No, nu-i bai, dară, s-avem vinuri măcar atât de faine la preţul ăsta! Şi apropo, postgustul e destul de remanent, cu tuşe migdalate. Cam old world pentru o cramă aşa tânără. Noroc!

84 de puncte. Poate exagerez, da’ cine-a zis că punctarea nu e bogus? Mă simt bine.

Acuma să vedem ce caracter poate avea un vin alb la 25 de lei din Dealu Mare…

Şi, o, are!

Aromele sunt deosebit de curate şi intense, cu note proaspete de măr verde, pere busuioace, citrice, piatră de râu şi ceva verde, vegetal, ca planta de busuioc.

Gustul e absolut peste aşteptări, vinul fiind destul de corpolent, cu un echilibru fain între o dulceaţă sesizabilă balansată de o aciditate foarte bună, citrică, iar pe final o senzaţie salin-amărui.

E genul de vin care-mi readuce aminte de ce iubesc vinul. Fresh, fructat, corpolent, uşor mieros, şi cu o tentă minerală şi cu o structură ce-l face serios şi… atât de neobişnuit pentru zonă! Aş fi jurat că vinul e de pe la Aiud sau Lechinţa dacă nu ar scrie pe etichetă că e Dealu Mare. Postgustul e lunguieţ şi citric, şi te face să vrei încă o înghiţitură… sau încă un pahar… sau…

Min. 85 puncte, clar.

P.S. De abia aştept să încerc cupajul de Muscat Ottonel cu Tămâioasă Românească, tot sec, tot din 2015!

Culoarea e de un roşu perfect, foarte închis. Iniţial nu miroase decât a… vin. Necesită aerare serioasă ca să ne spună ceva. Eu am turnat un păhărel şi l-am lăsat aşa deschis câteva ore. Chiar şi după aerare, vinul este reţinut în exprimare, cu un caracter vinuos în prim plan, căruia i se alătură fructele negre de pădure (afine, mure), vişine în alcool, precum şi nişte impresii de fructe uscate şi fum. Nu cred să fi fost baricat. Structura lui e una solidă, ca să nu zic dură, cu aciditate măricică şi tanini destul de arţăgoşi. Dacă trece de 16-17 grade începe să apară şi o senzaţie dulceagă care-l echilibrează.

În ansamblu, când iei totul în calcul – miros, textură, arome – vinul e proaspăt, suculent, fructat (cu o intensitate temperată a aromelor) şi acrişor, însă taninii tari îţi spun că nu e un suculeţ.

Pe site, cei din Drăgăşani ne recomandă să-l bem tânăr, dar eu tare aş vrea să-l văd peste 1-2 ani, păstrat corespunzător. E prea tânăr, prea dur, chiar şi pentru palatinul meu, obişnuit cu tot felul de acrituri şi Caberneturi proaspăt fermentate.

83p acum. Mă aştept să crească frumos, să se tempereze cu un pic de învechire.

Pentru cei care-l vor acum – aruncaţi-l în decantor fără milă pentru măcar o oră.

Dar destule link-uri, destul context, hai să vedem ce avem în sticlă:

Văz: auriu pal, cu umbre verzui.

Nas: dulceag-verde, de fructe albe semicoapte, ierbal & de rădăcinoase şi pâmânt, lămâie. Uşor mineral.

Gust: atac dulceag, cu finish sec, acid şi amărui. Postgust mediu. Aciditatea e destul de sus.

Aromă: mere verzi, limetă, pomelo, agrişe, pere verzi, ceva ierbos, savuros. Rămâi cu o senzaţie reîmprospătantă.

Vin oarecum dur, îndulcit de o senzaţie dulceagă care nu ştiu dacă vine, de la zahăr rezidual sau de altundeva. Nu ştiu cât de tipic, dar l-aş învechi.

Alcool 12,6%. 19 lei. 82p.

Pauwel Kwak is a strong Belgian ale produced by Brouwerij Bosteels, a brewery founded in 1791 that is still owned and operated by the same family, now its seventh generation.

Aspect: Dark amber colour, slightly reddish, immense head.

Nose & aroma: toffee, caramelized grains, yeast, overripe banana and bitter herbs.

Taste/mouthfeel: balanced, lightly carbonated, a bit spicy, long bitter sweet finish

The 8.4% alcohol level is barely present. Quite fresh actually, considering its alcohol level and sweetness.

Note its cool as hell glass and stand!

P.S. I wonder if you can find it in Auchan Romania

E primul Moscatel pe care-l beau, chit că e unul ieftin, la fabuloasa sumă de 10 lei. Lidl. Un parfum intens, mai degrabă de vin dulce învechit, cu note florale (caprifoi şi alte dulcegării), miere, compot de pere busuioace, coajă de lămâie, nucă, o ţâră de mineralitate – you know the drill. Se bea rece, frapat, dar şi aşa e puţin prea dulce pentru gustul meu (ok, e demisec, dar aciditatea e şi ea cam mică). Uşor pe palat, o zvâcnire dulceagă şi un final scurt. Uşor astringent. Arome florale îmbătătoare.

81p. Eu cred că merită. Femeile ar fi înnebunite. De băut pe terasă, cu un strop de lămâie (n-am spus asta!).

Se poate bea vin bun – fie el şi obişnuit, de consum curent într-o seară ambiguă de marţi – şi ieftin în România.

Dar de vinul ăsta – o Feteasca Neagră cu DOC-CMD Mehedinţi, produs în 2013 de Vinarte – nu de-aia vreau să vă povestesc pentru că e băubil. Multe sunt băubile, chiar bune, dar ăsta mi se pare bun, ieftin şi serios, o combinaţie mai rară. Avem un nas parfumat, de o intensitate măricică, fructat-condimentat-uşor baricat. Pe palatin îl simt acid, cu un zahăr rezidual cvasi-inexistent, corp mediu, tente amărui pe final şi tanini prăfoşi. Arome plăcute de cireşe-vişine, afine şi alte fructe de pădure, nu răscoapte, ci mai degrabă proaspete, raw, combinate cu note sobre de condiment (piper-piper roşu), cutie de lemn, vanilie şi o iluzie de ciocolată. Dar doar o iluzie, da?

17 lei, parcă. 82, chiar 83p.

Interesant, nu?

Dar să vedem vinul acum. Culoare tipică pentru un vin maturat în baric – gălbui-alămiu cu inflexiuni verzui. Nasul aduce melanjul tipic de arome pentru astfel de vin: citrice amestecate cu sâmburi de măr, vanilie, nucă şi miere zaharisită. Gustul vine intens, cu o aciditate bună, dar aplanată, o dulceaţă de vin uşor maturat şi un post mediu intens.

Nu insist prea tare pe arome, cred că v-aţi făcut o idee.

Maturarea la sticlă i-a prins bine şi probabil că o mai ţine 1-2 ani. Îmi aduce aminte de un late harvest de Tokaj, chit că vinul e perfect sec. Mie mi-a plăcut cel mai tare pe la 12-14 grade. 85p, 25-30 de lei.

De data asta am să vă vorbesc de Sauvignonul lor. De ce am ales pe vremea asta spurcată un vin alb? Oboseala. Şi curiozitatea. Şi doar 12,5% alcool. Să-l disecăm, aşa, „high-level”:

Culoare pală, gălbui-verzui. Miros de mere verzi, piersici şi citrice (tot tacâmul, de la lămâie la pomelo) şi o tragică notă minerală. Ba poate şi nişte fagure de miere. Dulce, sărat, acrişor. Nice! În gură se simte proaspăt, cu un corp mediu potrivit, cu senzaţii amestecate – dulci, acrişoare, sărate – şi un final mediu+ extrem de fresh şi mineral-vegetal.

Not bad if you ask me. 80-82p, 14 lei, dintr-un lanţ de magazine provincial – Trei G.

Ah, cine e InterVitt? De unde e vinul? Aşadar, e vorba de un IG Terasele Dunării, centrul viticol Zimnicea. Sunt ridicol de puţine informaţii despre ei pe site-ul lor sau pe Facebook, dar eu zic că merită încercate vinurile lor.

Image credits: Ciprian Hareţ

După o zi de-aia corporatistă, cu stat peste program, pizza mâncată deasupra tastaturii şi Skype call-uri în ceas de seară, simţeam nevoia să sorb ceva uşor. Neapărat un alb. Fresh, sau în orice caz foarte băubil.

Mi-am adus aminte că am în dulap un Sauvignon Blanc ieftin în legătură cu care relatările lui Ciprian şi George m-au făcut tare curios. Aşadar, un Sauvignon Blanc la 12 lei, sec, produs în Dealu Mare de Domeniile Franco-Române.

Ce am găsit în sticlă? Lucruri oarecum neaşteptate, dar bune. Culoarea e regulamentară, pală, cu inflexiuni ca de alamă, însă nasul şi gustul e neaşteptat de copt şi de onctuos.

Arome dulcege, mieroase, ce aduc a fagure de miere, nuci, vanilie, flori de salcâm şi tei, fructe zaharisite şi citrice. Eu zic c-a văzut lemnul. E prea onctuos şi aşezat! Ca structură, e dulceag şi se termină uşor astringent citric-amărui. Niscaiva urme de bule.

Un vin galben, nu verde, dar foarte băubil, cu un 13% alcool care nu deranjează. Corpul nu e greu, nici aciditatea prea mare (mie mi-ar fi plăcut să fie mai mare), nici postgustul infinit. De fapt, tocmai lucrurile astea-l fac băubil şi uşor de abordat. E miercuri seara – cine are chef de greucene? Cred că merge perfect cu cărnuri albe slabe, preparate cu sosuri sau umpluturi mai dulci.

Interesant că impresiile mele diferă de cele ale lui George şi Ciprian, în sensul că vinul meu e mai copt, mai evoluat puţin.

84p. Freaking best buy!