dincolo de cuvinte?

Club A si devii transfigurat…

2013-12-01T01:38:00.002+01:00

… sau cel putin ai foarte multe sanse pana sa treci de garderoba

In noaptea dintre 30 noiembrie si 1 decembrie 2013, in jurul orei 00:00, am hotarat cu cinci prieteni sa mergem in club A sa bem o bere (eram 3 baieti si 3 fete). Cine a fost macar o data in subsolul clubului arhitecturii ii cunoaste pe cei de la securitate de la intrarea in club A (Vog Security). De obicei sunt cel putin doi barbati, avand aproximativ 1,90 inaltime, cu spatele foarte lat si nu neparat supraponderali, dar cu mai multa forta decat ar putea vreodata o femeie sa aiba. Cei doi barbati de la intrare, angajati de catre club A pentru a pastra atmosfera non-violenta in spatiul respectiv, ne-au spus ca nu avem voie sa intram cu rucsacul (aspect pe care nu l-am inteles niciodata in conditiile in care poti intra cu o geanta de aceleasi dimensiuni), astfel ca ne-am dus undeva mai aproape de garderoba pentru a ne hotari ce lasam acolo si ce luam cu noi in club. Au insistat sa ne grabim, timp in care unul dintre prietenii mei i-a spus sa aiba putina rabdare cat ne hotaram, motiv pentru care unul dintre cei de la securitate, l-a apucat de gat si l-a amenintat ca nu mai are ce cauta acolo. Trebuie sa mentionez ca eram singurii de la intrare si nu se putea pune problema faptului ca am fi blocat spatiul dedicat “traficului”. In timp ce incercam sa clarificam motivul pentru care prietenul nostru fusese bruscat, una dintre fete a fost lovita peste obraz. Sub presiunea momentului, cealalta fata, suparata pentru nedreptate, a incercat sa o apere si a fost si ea lovita. In tot acest timp, din sase cati eram, patru oameni au fost loviti si doi bruscati.

Cand am iesit din club, alti doi baieti asteptau politia pentru ca aceeasi doi barbati de la securitate i-au dat afara si au vrut sa ii loveasca, aparent, fara un motiv clar. Noi am presupus ca motivele erau rasiale. Nici unul nu era roman, iar unul dintre ei era de culoare (si vorbea si romaneste).

Politia a fost chemata si dupa ce ne-au legitimat, ne-au sugerat ca ar fi fost vina noastra pentru ca nu am ales clubul potrivit. Ni s-a spus ca vor depune sesizarea la sectia 10, unde trebuie sa ajungem si noi pentru a face declaratie, dupa ce trecem pe la IML pentru a fi constatata vizibil vatamarea corporala. Concluzia mea a fost ca trebuie sa ai o rana deschisa pentru a demonstra ca ai fost lovit.

Cei doi politisti veniti pentru constatari au coborat la subsolul clubului pentru a-i legitima pe agresori. Unul dintre acestia plecase, iar un altul incerca sa se dea drept el, sustinand ca a fost de fata, lucru care nu era adevarat. Eu am presupus ca cel care plecase nu era “cu acte in regula”. In declaratia lor de la locul faptei, una din fete l-ar fi zgariat pe fata pe unul dintre ei (adica, acela care plecase), prin acest detaliu incercau sa isi justifice ei actele de violenta asupra unui grup de 6 oameni veniti sa se distreze. De asemenea mentionez ca niciuna dintre noi nu are unghii lungi, iar cea despre care s-ar fi spus ca l-a zgariat are 1,60 inaltime. Cu astfel de argumente isi justificau violenta.

Nu este prima data cand am dificultati cu acesti indivizi si nici prima data cand aud/vad ca oamenii sunt agresati la intrare. Ultima data cand am patit ceva, lucram pentru club A si am incercat sa discut cu unul din baietii de la evenimente despre acest aspect mi-a spus “eh, asa-s ei, ce sa le faci”. Voi ce parerea aveti?

inca un articol scris de altcineva: http://www.arhiblog.ro/club-cum-te-bata-paznicii/

My X-Factor Rainbow Flag

2013-11-26T23:20:00.002+01:00

On the night of the 24^th of November 2013 I was invited by my good friend Paolo Lagana at his first live performance for X-Factor Romania this year. Known as openly gay, Paolo went to this show very confident of himself and conscious about the possibility of homophobia and discrimination. Although I am not a TV fan, I went there to support Paolo, so I took my rainbow flag and my big smile and participated at the show. After Paolo danced and sang, one of the three people in the jury, Catalin Stefan Ion, known as Cheloo, said:

“You sang, I despise everything you are and what you represent and the public will send you home for sure”.

Cheloo turned his chair towards the audience refusing to watch Paolo during his performance. Not seen on the camera, I could see him interact with the public by using gestures and making faces in a way that made me feel like I don’t want to be in the same room with him. Many people around me were amused by this attitude and it felt strange, it felt like a stupid joke in which my friend, myself and all the people from the LGBTQIA community were attacked. It felt like I was in another world. A world which does not have the same principles as I have, a world in which people are not seen as they actually are, as human beings, a world in which people think that they can say or do anything and not even have an idea of the psychological consequences those gestures or words might have. I think something like this should not be left as it is. Things have to be done. Cheloo needs to be sent home. What happened that night was a form of hate speech or at least a form which instigates to hate speech and might also instigate to hate-crime no matter what "logical" reasons other might find in saying that this was his opinion. This was a national live broadcast show and rules have been broken.

Paolo was voted by the public and stayed in the show. He will be seen this Friday once more in the second live performance.

if you want to post a complaint, you can do it here: http://www.cna.ro/-Formular-sesiz-ri-.html (Romanians only)

you can watch what the jury said on yoututbe here:

or here

an his performance:

I have to say that the recording of this is awful, it sounded great from the audience.

Plastik Charm, Addiction & Red Cat Bone

2013-04-03T10:32:00.003+02:00

Rock in Parc, Arenele Romane, Martie 2013

This is the beginning of a beautiful friendship

2013-04-01T00:20:00.000+02:00

la copaci

2013-03-13T20:19:00.001+01:00

in ploaie cu MovA

2013-03-11T23:05:00.001+01:00

Azi am fost si am vazut un film documentar in cadrul festivalului One World Romania care mi-a adus aminte de cum ma simteam cand eram mica, cand inca nu eram prinsa in sistemul bucurestenesc. Nu ca mi-ar parea rau, dar in frageda pruncie totul parea posibil, de fapt inca pare, dar s-a pierdut zvacul pe undeva pe drum. Zvacul ala nu trebuie lasat sa fuga, greu il recapeti. E vorba de alegeri versus timp, am ajuns si eu tarziu la aceasta concluzie. Pana acum un an credeam ca nu exista alegeri, ca le pot face pe toate, ca trebuie doar sa vreau. Insa "maturitatea" m-a impins catre ceva aspiratii care necesita timp, destul de mult timp; unde mai pui ca uneori mai am nevoie si de bani?

Cand am iesit din cinematograf ploua, un lucru ingrijorator pentru ceilalti care stiu despre mine ca sunt o pedalatoare-aproape-zilnica. Sentiment pe care uneori acei ceilalti reusesc sa mi-l transmita si tot ma intreb de ce nu am o pelerina de ploaie. Insa m-am gandit la film si avand in vedere ca nu mi-am lasat niciodata toacla in centru de izbeliste, in ploaie, m-am incumetat; am incalecat-o pe Mova si am pornit eliptic catre casa. Doar nu m-as fi topit, nu?

E frumos drumul de la Piata Romana spre casa, pornind de pe Arthur Verona catre Foisorul de foc. Si totusi, noaptea pe ploaie, n-am mai vazut Bucurestiul pe strazile astea, desi orasul m-a adoptat de aproximativ 6 ani, iar eu l-am explorat pe-ndelete. Imi place sa aleg o strada, o stradela, o alee diferita de fiecare data cand am aceeasi destinatie. Asa am descoperit fel de fel de cladiri, arhitectura din spatele arterelor principale e aparte si diversa. Nu ma pricep la perioade si stiluri, insa dintotdeauna mi-a placut sa observ neobisnuintele si sa raman cascata in fata lor dandu-mi un bobarnac pentru ca am ales sa nu car aparatul foto nici de aceasta data.

Ziceam mai sus de alegeri versus timp, nu pot sa nu aspir catre posibilitatea de a face fotografii de pe doua roti la fel de bine ca de pe doua picioare.

Sunt ochelarista si ma mandresc cu asta, iar in seara asta am ajuns la o concluzie, ca desi nu vad bine de la distanta cand privesc catre dreapta (ochiul meu stang e perfect sanatos), e avantajos sa fii chior pe ploaie pedaland, te poti uita spre cer fara sa ai tendinta sa inchizi ochii de la picaturi.

la sigur pe strazi in Bucuresti

2013-03-11T12:36:00.001+01:00

noi o mai luam la pas pe strazi aiurea si vedem d'astea

(de)venire

2013-01-09T22:34:00.002+01:00

Individualitatea mea creste odata cu distanta impusa de tine

si pun sub semnul intrebarii ce sustin ca simt pentru noi pe masura trecerii timpului.

E ca-n centrul unei multimi ce se indeparteaza de mine cand de fapt ei stau pe loc.

Esti ca o rana deschisa in care imi vine sa-mi bag degetele si sa trag catre exterior,

sa ma dezbrac de piele pana la os, sa ma jupoi pana ma pravalesc.

Ma simt prinsa ca si cu un elastic de tine,

aruncandu-ma de la inaltime ma indepartez si revin printr-o inertie devenita aproape mecanica.

Esti ca un sunet pe care mi l-am dorit dat mai tare,

care acum a devenit surd.

Esti ca o textura care ma zgarie,

esti bratele mele in jurul carora ma rasucesc.

Esti eu devenita tu.

(ne)incredere

2013-01-08T23:29:00.001+01:00

Eu pentru tine sunt suma asteptarilor tale cand de fapt eu sunt suma experientelor mele.

Ai incredere in mine pentru ca te astepti sa fac sau nu cutare actiune,

iar tu pentru mine esti ca un scaun cu vreo doua picioare lipsa,

doua picioare crapate dintotdeauna pe care mintea mea le tot lipeste la loc.

Esti ca o vopsea alba pe un perete neuniform care se tot murdareste,

iar eu incerc sa o curat cu unghiile sperand.

Ramai sub unghiile mele de fiecare data,

tot mai adanc sub unghii pana cand devii imposibil de eliminat.

Si stiu ca toate astea le face mintea mea cu tine,

analiticul meu care daca ar putea sa aiba mai mult de 360 de grade ar avea.

Si mi se spune ca inveti sa traiesti cu neincrederea sau ca ea se castiga,

iar eu de fiecare data sper ca ai inteles cand de fapt nu vei intelege niciodata,

cand de fapt ar fi mai usor sa invat sa traiesc cu paranoia,

cand de fapt paranoia e neincredere,

e suma asteptarilor sau neasteptarilor mele de la tine,

iar tu esti de fapt suma experientelor tale.

Nisip

2012-12-02T18:20:00.001+01:00

Tirana, Albania 2012 June

2012-06-20T14:47:00.001+02:00

Tirana, Albania - June 2012

Bucharest I love you

2012-04-17T22:38:00.004+02:00

skin

2012-04-02T15:05:00.000+02:00

sceno

2012-03-13T08:15:00.000+01:00

Un fel de reply la Rox Evergreen pe Irule.ro

2012-03-01T12:29:00.006+01:00

Daca e ceva ce am invatat sigur in trei ani de facultate, cu bune, cu rele, este sa duc pana la capat absolut tot ce mi-am propus. Inainte nu eram asa. Stiam cumva ca scoala asta, cu dificultatile pe care ni le-a aruncat in drum, ma va educa in felul asta, cu atat mai mult am incercat de doua ori; dupa depresii si nehotarari, pusa tot timpul in situatia in care sa aleg, tot la ea m-am intors. M-am raportat o perioada scurta de timp la vietile celor din familia mea, ma uitam la matusa, care are familie minunata si casa si tot ce si-a dorit. Si mi-am spus “si ce?”. Pe mine nu m-ar fi satisfacut toate astea pentru ca as fi stiut ca nu le-am realizat singura. M-as fi izbit de pereti si ar fi trebuit sa ajung sa fiu inchisa intre ei, moi, si legata de maini. Imi place viata de camin si daca as putea sa raman studenta toata viata as face-o. Am o energie pe care am construit-o de-a lungul timpului despre care ma intreb uneori daca e epuizabila. N-am ajuns niciodata la minimum cu ea, de fiecare data se regenereaza. Acum sunt in momentul regenerat; altcandva nu se putea mai bine pentru ca ma asteapta licenta. Si sentimental am revenit, dupa mult prea multe luni in care paharul meu de sentimentalism dadea pe afara, trebuia consumat cumva, dupa multe luni in care mi-am dorit sa gasesc pe cineva pentru ca eram sigura ca asta ma va ajuta sa merg mai departe cu filmul, tanjeam dupa oameni care sa ma iubeasca si am cam pierdut vremea cu altele decat cu ce ma intereseaza cel mai mult, dar ceva s-a petrecut in mine zilele astea si de atunci mie nu imi mai pasa daca e cineva care ma iubeste sau nu, am destui prieteni care cunosc exact ce sunt si cum sunt si ma iau ca atare. Cand am incredere in mine oamenii incep sa roiasca in jurul meu. Sper sa nu-mi mai pierd vreodata increderea pentru ca e frumos sa fiu inconjurata de ei. De fapt, acum am invatat cum s-o cladesc. Tot ce imi pasa acum este sa merg la filmari si sa-mi vad de treaba asa cum am facut in primul an de facultate. Dupa ce termin un film, indiferent de aportul pe care il aduc, imi revine o senzatie cum nu pot avea nicaieri altundeva. Filmul e fascinant prin oameni, prin diversitate. Cum m-am putut gandi vreodata sa ma opresc?

De fapt nu cred in timp pierdut pentru ca am invatat de fiecare data cate ceva, indiferent de situatie.

cititi si asta http://www.irule.ro/dancer-in-the-fucking-dark-sau-valsul-miresei-indoliate/

Cocoon

2012-02-17T01:07:00.001+01:00

drapaj: RiRi CoCo

melodie: merci Andrea Tokai http://www.youtube.com/watch?v=wBMIcRuwagU

RiRi CoCo

2012-02-16T16:42:00.000+01:00

Frunze

2012-02-11T19:45:00.004+01:00

Frunze from Alexandra Carastoian on Vimeo.

Productie: Gabriela Suciu si Alexandra Carastoian

Scenariul: Ruxandra Ioanid

Regia: Roxana Andrei

Muzica originala: Sorin Marinescu

Imaginea: Alexandra Carastoian

Montaj si Sunet: Marius Constantin

Fum

2012-01-27T17:22:00.003+01:00

Ninsoarea asta imi pastreaza picioarele reci si din doi in doi ani vreau ceva nou.

Pe cat de mult ma ajuta compania vechilor prieteni pe atat de mult

vreau sa cunosc altii noi. Bucurestiul te invata asta, cred ca orasele mari te invata asta sau poate sunt doar eu. De nu s-ar mai fuma prin baruri, socializarea ar deveni mai intensa. Afara, in frig, cu degetele infasurate in jurul filtrului si mana facuta pumn in buzunar facand front comun cu ceilalti care scot pe gura aburi si pe nas fum de tigara. Nu sunt fumatoare, dar imi place teribil cum oamenii incep sa vorbeasca stiind ca ce au in comun este o bricheta sau lipsa ei, de obicei lipsa ei. La cafea nu se intampla asta, cand vrei o cafea nu o scoti din buzunar si il rogi pe cel de langa tine sa iti dea zaharul. La cafea esti cu oameni deja cunoscuti. M-as apuca de fumat de dragul necunoscutilor.

Inceput de Ianuarie

2012-01-26T21:07:00.004+01:00

Culori proaspete se preling printre picaturi de condes pe geam si trei copaci isi intind crengile, schimonositi parca. Mama are o biblioteca plina cu obiecte din lemn, cu scoci, castronase, lumanari si sticlute cu te-miri-ce. De perete sta agatat un ceas mare, rotund si alb; de cand am venit, la New York, Hong Kong si Londra e 10 si jumatate. Timpul sta pe loc in orasele astea, oamenii au un ritm aproape imperceptibil si il simt cu atat mai bine venind dintr-o capitala.

Ieri a fost ceata, azi e soare. Mie tot mi-e rece. Am o incalzitoare cu petrol care ragaie din cand in cand, seamana cu sunetul unei sticle de 5 litri golindu-se de continut.

The Whitest Boy Alive si azi nu mi-e dor de nimic. Anul trecut pe vremea asta poate as fi urlat ca ma plictisesc, insa pe masura ce timpul trece am nevoie de cate o pauza de la tot. Sa nu-mi mai sune telefonul, doar sa ma uit pe geam.

On the Train again

2011-12-24T14:12:00.002+01:00

Ii invidiez pe toți ceilalți pentru că ei nu sunt eu

2011-07-03T11:59:00.001+02:00

“Ii invidiez pe toți ceilalți pentru că ei nu sunt eu” (Fernando Pessoa – Cartea neliniștirii)

Am o curiozitate nebună pentru viață și mi se întâmplă uneori să am o scârbă așa de vastă încât mă întreb pentru ce trăiesc. Ajung uneori să venerez pe câte cineva în așa hal încât îmi doresc să fiu omul acela. Și când spun “venerez” nu mă refer la ceva aproape religios, la vreo idolatrizare în sensul că mă cobor pe o treaptă mai jos și mă uit în sus; nu, îl venerez până în pânzele albe și îl invidiez pentru că eu nu trăiesc viața lui. Problema cu această dorință este că, dacă ajung să fac ceea ce acel om face, mă plictisesc și îmi găsesc urmatoarea victimă, nu-mi place acel lucru pentru ceea ce este în sine, ci pentru abordarea fiecărui om în parte. Astfel ajung să îmi doresc să fiu foarte mulți oameni într-un timp destul de scurt comparativ cu o viața de om, astfel ajung să încep un milion de chestii și să nu termin nimic, să fiu bun la toate, dar să nu excelez în nimic. Am fost totul și nimic. Mă întreb dacă există oameni care își doresc ca ceilalți să își dorească să fie ei. Și dacă există, ce fac ei pentru asta?

Interviu cu mine însămi

2011-06-27T12:25:00.002+02:00

Inspirată de Gilda Vințan și Roxana Andrei m-am hotărât să mă apuc din nou de scris.
--------------------

Nu am mai scris de multă vreme?

Nu. Nu mi-am mai pus de multă vreme gândurile într-o succesiune coerentă și mă tem că dacă nu scriu, voi uita. Mi se întamplă des și nu știu dacă să cred că este doar o perioadă, cum îmi spun câțiva prieteni sau pur și simplu uit pentru că sufăr de o afecțiune reală care ar putea să se finalizeze cu pierderea definitivă a memoriei. Varianta din urmă mi se pare mai valabilă. Cuvintele sunt un efort uneori. Am conceptul în minte, însă nu reușesc să îi dau forma. Toate astea mai au o consecință.

Am uitat cum se simte?

Da. Am uitat. Am uitat cum se simte când imi iese ce mi-am propus și în final ar trebui să simt, ceea ce se numește, mândrie. Am nevoie ca ceilalți să îmi spună că ce am făcut e bine sau nu, altfel sunt la mijlocul unei drepte și nu pot, efectiv nu reușesc să mă uit într-o directie și să aleg să cred că ce am făcut este într-un anume fel. Am uitat cum se simt lucruri simple, un zbârnait de chitară dintr-o melodie sau pur și simplu cum se simte câmpul însorit de pe geamul unui tren. Am o relație cu arta, dar scârțâie de ceva vreme, cred că nu mai simt din cauza ei.

Când m-am hotărât să devin artistă?

Nu știu, dar ce ironic sună în capul meu, de parcă pentru artă te hotărăști. De fapt pentru artă nu există jumătăți de masură, pentru artă simți sau nu simți, pentru artă ești sau nu ești. Și asa îmi vine uneori să ma las, să urlu că o urăsc pentru că nu îmi spune nimeni că suntem facute una pentru alta, pentru că nu îmi spune nimeni “ce bine vă stă împreună”! Și până la urmă cine poate să îmi spună asta? În cine pot avea încredere când nici măcar primul om de la care am primit direcția nu îmi poate da un răspuns concludent?

Arta mea e o curvă?

Da. I-am dat tot și m-a înșelat, m-a făcut geloasă, m-a făcut să plâng. Și uneori vreau și eu s-o înșel, s-o las, dar mi-e teamă. Mi-e teamă că dacă o las nu o sa se mai întoarcă niciodată la mine.

OR-gasm

2011-05-29T07:34:00.006+02:00

Iulia Feraru and her evil-half-twin

2011-05-26T21:44:00.004+02:00