Cristian Bodnărescu îi ajută pe oameni să îşi găsească spiritualitatea lor şi pe romani pe cea românească. Prin tot ceea ce face şi gândeşte scriitorul  Cristian Bodnărescu denotă că este în primul rând roman!

profesor universitar Viorel Dontu

Miercuri 21 decembrie 2011 Viorel Dontu va invita la emisiunea Antologii vechi şi noi la Radio Zidul- www.radiozidul.ro între orele 20 şi 23.

Cuvântul lui Cristian Bodnărescu

Luna noiembrie a anului 2011 este pentru scriitorul Cristian Bodnărescu una fructuoasă. Ea marchează apariţia sa în 3 volume, anume: în Atologia ,,Cuvântul în Timp”, în cartea ,,De vorbă cu Stelele” (fiind intervievat de academicianul George Roca, scriitor din Sidney) şi în Buletinul semestrial ,,Bibliotheca Septentrionalis” al Biblitecii Judeţene ,,Petre Dulfu” din Baia Mare.

Antologia Cuvântul în Timp apărută în noiembrie 2011 este foarte frumoasă. Este realizată artistic. Hârtia este de calitate şi tirajul cărţii este foarte mare. Cristian Bodnărescu figurează pe locul 3 în ierahie din cei 30 de scriitori aleşi. Poeziile sale mi s-au părut de o maturitate extraordinară, genialitatea regăsindu-se în spiritul acestor poezii. Stilul lui Cristian Bodnărescu este diferit faţă de ce aţi văzut dumneavoastră în alte poezii. Nu este un stil imitator precum adopta unii scriitori ce îi imitia pe Eminescu ori Arghezi.  Nu, domnul Cristian Bodnărescu este un el, un original şi asta este important. Degeaba mai apare aiurea câte un scriitoraş ieftin care se cam trage din mantaua lui Eminescu, parafrazându-l pe Gogol. Eu nu fac altceva decât să spun adevărul; iar adevărul curat este că domnul Cristian Bodnărescu scrie poezii valoaroase.

,,După moartea bunicului meu am simţit anumite trăiri şi nevoia de a scrie. Astfel, i-am dedicat o poezie, apoi o altă lui Iosif, personajul biblic; care a fost apreciată de profesoară de religie, nedorind însă să o citesc în clasă. Pe atunci aveam 9 ani.”, ne spune scriitorul.

,,Dorinţa de a depăşi prin scris lanţurile robiei temporalităţii şi spaţiale m-a determinat să mă apuc de scris, în anul 1992.” afirma domnia sa Cristian Bodnărescu.

Pe scriitorul Cristian Bodnărescu l-am cunoscut pentru prima dată la cenaclul Quasar în anul 2000. Este un om pe cât de valoros pe atât modest. Domnul Cristian Bodnărescu este realizator de şedinţe ale cenaclului Quasar până în anul 2008. Dumnealui face multe lucurri bune şi munceşte enorm de mult (unul din rezultatele dumnealui este Radio Zidul- www.radiozidul.ro).

Citind despre domnul Cristian Bodnărescu în prezentarea sa realizată în antologia ,,Cuvântul în timp” putem afla că este un tânăr academician în cadrul Camerei Deputaţilor a Academiei de Studii Înalte, Iaşi.

Poetul Cristian Bodnărescu intra prin apariţia dumnealui în această antologie a scriitorilor romani în rândul erudiţilor care nu întâmplător s-au născut pe tărâmurile româneşti, cu predilecţie.

Iubirea omniprezenta în poezia lui Cristian Bodnărescu depăşeşte granita esteticii, fiind o dorinţă a spiritului uman şi nu doar o simplă trăire pur emoţională, trivială.

,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e” scrie în Biblie, versuri preluate şi de Marin Preda în ,,Cel mai iubit dintre pamanteni”. Unele lucruri se scriu doar cu sânge. Plutirea indumenzeita prin sânge a poporului român atinge universalitatea în dor şi dragoste.

Poezia lingvistică a poeziei noastre româneşti o reprezintă creaţia lui Cristian Bodnărescu.

Rămânem în antologia poeziei româneşti prin acest mare poet care este Cristian Bodnărescu! Eu manifest respect şi dragoste faţă de poezia domnului Cristian Bodnărescu.

Nu în fiecare zi avem plăcerea de a citi această poezie care ne ajută să fim mai aproape de viaţă, de spirit şi de spiritualitatea românească.

Sunt mulţi oameni care au văzut în Cristan Bodnărescu valoarea unui poet adevărat, ce spune ceva eternităţii şi reprezintă o generaţie; între care şi consiliul consultativ al antologiei de faţă. Lumea s-a cam săturat de pseudocultura, de pseudoştiinţa, de pseudocunoastere şi e un lucru bun. Cristian îi ajută pe oameni să îşi găsească spiritualitatea lor şi pe romani pe cea românească. Prin tot ceea ce face şi gândeşte dumnealui este în primul rând roman!

Domnul Cristian Bodnărescu e un poet bun, care ştie ce vrea. Pentru a putea scrie o poezie trebuie să munceşti mult şi să ai multă cultura în spate. Munca şi talentul au făcut din domnul Cristian Bodnărescu să fie şi un poet antologic, de crestomatie.

Crestomatii

Antologiile sau crestomatiile sunt foarte puţine. Trebuie să recunosc că până în 1989 erau destul de numeroase. Eu am avut şansa din liceu să folosesc aceste antologii de texte literare, putând lua ce-i mai frumos de la aceşti mari scriitori romani. Prima crestomatie a fost a lui Timotei Cipariu, erudit roman, unul din membrii fondatori ai Academiei Romane şi omul care se apropie de titanul nostru Bogdan Petriceicu Haşdeu. Linia continua cu Dimitire Cantemir şi George Călinescu, omul care pune bazele teoriei literare româneşti , semnând istoria literaturii româneşti. Al Piru şi Marino de la Cluj sunt discipolii lui George Călinescu.

Al Piru era acid. Faţă de un scriitorul Boureanu şi-a permis să afirme: ,,Dacă vreţi să ştiţi ce înseamnă poezia lui, analizaţi-i numele”. Adrian Păunescu are o poezie, ,,Calul calare” care tot repetă ,,Calul călare pe calul calare”; nemaiterminandu-se acel cal. Al Piru spunea ,,Aceasta este poezia lui Adrian Paunescu”. Pe Al piru l-am cunoscut, el venind acasă la mine. Eram prieteni de familie, domnul Al Piru fiind coleg cu tatăl meu, profesorul Dumitru Dontu. De atunci nu mai apar numeroase antologii, nu ştiu ce se întâmplă.

Antologia ,,Cuvântul în Timp” este uluitoare şi beneficiază de respectul meu. Este precum volumul ,,Cuvinte potrivite” semnat de Tudor Arghezi.

Poezia lui Cristian Bodnărescu

Oferim patru compozitii ale autorului drept cadou de Crăciun.

Poezia ,,Domino” este un domino al cuvintelor şi gândurilor domniei sale Cristian Bodnărescu, în ea fiind relevant spiritul rock-ului; dumnealui fiind un pasioant al acestui gen muzical, la fel ca şi mine. ,,Domino” este un ,,joc al cuvintelor” dacă alegem metafora argheziană.

               Domino

Marea gândurilor necuvântate

Din al tău ochi stins se varsă

Şoapte macabre se întrevăd

Sub pale măşti pe cerul negru.

Cuvântul damnat plin de extaz păşeşte

Pe umbra gândului beatic de primăvară

Descătuşat de orice robie temporală.

Atunci vocea de cenuşă lumină

A copiilor stafii tomnatice.

A fost într-un vis trecut, de mai târziu…

Şi n-am mai apucat împreună a păşi

În grădina noastră damnată

Pentru ultima oară…

Cu lacrimi de sânge ne plâng gargoilii

Urma paşilor pierduţi în neant.

Din flaut statuile micilor îngeri cântă

Fastuosul nostru concert de rock

…Ultimul concert de rock.

Suntem acum doi bătrâni

Batjocoriţi de Dumnezeu

Însă eu voi face o vrajă

Ultimă vrajă din această viaţă.

Deschide ochii şi luna ne va lumina

Tinerele chipuri angelice

La apus de orizont.

Buzele noastre vinete se vor lipi

Pentru ultima dată în noaptea necuvintelor

…Noaptea învierii noastre.

Acum închide ochii muza mea

Timpul nostru a trecut şi etern vom lumina

Întunecatul necuprins.

Cristian Bodnărescu

-2009-

Ana, cel mai simplu şi frumos nume. Nume de sfântă, Ana fiind mama Sfintei Fecioare Maria. Ce este mai frumos decât să-ţi iubeşti mama, ce este mai sfânt? În poezie poetul Cristian Bodnărescu retrăieşte dragostea eternă a eternului spirit. Este o trăire îndumnezeită, cutezând spre dragostea şi iubirea eternă. Nimic nu este mai frumos de a simţi dragostea ce-ţi vine din suflet şi e bine să avem un suflet de copil. Deschidem o cutie a inteligenţei umane prin poezia ,,Ana” a lui Cristian Bodnărescu.

Ana

   -cea care-a murit-

Pentru toţi cei care au dăruit tot

Pentru o clipă şi o clipă pentru tot,

Stingându-se dureros, la zori..

    Visul de apoi,durere

Taina goticelor ziduri

Mai păstrează lacrima

Dansului de muze virgine

Ce din a ta umbră apune.

Taine ale trecutului, meschine

Al măştilor chip iau.

Ele râd…

Cu sete ele beau suflul pereţilor

Săraci bătrâni,ce nu se-ncumetă

A muri, în taina de-altădată trăind

…a negrului trandafir.

Suflul greu al bătrânilor

Este luat de vechile candelabre…

Şi iată că perdeaua otrăveşte palida adiere tomnatică

Oferindu-i garoafele morţii.

Şi atunci…atunci glasul cavoului

Îţi murmură de crăiasă moartă nume,

Îngropat în el.

Tu aievea pluteai uşor

În paşii nestemaţilor narcişi.

În vis noi apăream,

Iar chipul pictat ne era

Pe umbrele a doi gargoili, dezbrăcaţi si

Decăzuţi.

Am îndrăznit…am îndrăznit să privim, cu sfială şi teamă,

Şovăielnica rază de minciună

A pierdutului paradis…

Am cutezat…am cutezat a fi doar o trecătoare clipă

A eternului chaos…

Am conştientizat…

Şi acum,prin cadavrele

Vremelnicelor miraje

Croi-ne-vom drum;

Doi îngeri izgoniţi şi goi

Din al paradisului vis neîmplinit de coşmar.

Iar pe tine te răpeşte

Tandra cântare a sufletelor moarte.

Ne vom revedea?

Tu,vis înfrigurat de toamnă pierdută.

Acum îţi sărut sângerândele-ţi buze

Care îngână cuvântul interzis

De moartă.

Plutind tu urmezi

Dulcea cântare a copiilor

Ce din glas mort curge

Rostindu-ţi numele:

Ana

Cristian Bodnărescu

-2003-

-cea eternă-

Freamătul vântului în pustiu

Îţi grăieşte conturul chipului;

Ai fost cândva, în eternul vid

De mai târziu.

În nopţile albe

Aievea de mână ne luam

Iar paşii de pustiul perpetuu

Ne erau absorbiţi,

Vântul besmetic pletele ne mângâia

Iar luna plină îţi grava nesfarsita-ţi expresie.

Chipurile statuare

Cu delir ne veghează

Grăbita noastră trecere

La ivirea razelor de soare

Între frunzele pământului.

Imaginea-ţi apare

Atunci când cizmele-mi le calcă

…În Grădina damnată

Susurul izvorului

Chipu-ţi curat păstrează

Atunci când sufletu-ţi revarsa

În spiritul fluviu.

Doar focul aztecilor

Spre cer te eliberează,

Pluteşti în tot şi toate.

Ne vom regăsi la final,

Atunci când timpul

Nu mai poate aştepta.

…Dar tu nu vei mai fi Ana

Cristian Bodnărescu

24 octombrie 2011

Durerea este cumplită în ,,Moarte şi praf”, ea uneori nu iartă nimic.  Dragostea platonică este sfâşietoare. Unii consideră dragostea un simplu sentiment, Cristian ne arată că este de fapt o contopire şi unificare în suflet şi simţiri. Aceste sentimente vin să ne redescopere iubirea ce o purtăm în suflet.

Moarte şi praf

Pluteai uşor, iubita mea

Pe calea-mperecheată,

Pe nori fugari tu-mi dezmierdai

Durerea întrupată.

Priveşte-n jur!

Astăzi vom pleca în deşert,

Iar paşii adânci-ne-vom

În zăpada adevărată…

Trăind în basm noi vom zidi

Oaza de minciună, durere şi speranţă,

Unde vom căta spre palatul de Moarte Albă

…doar de noi zărit

Ne vom preface a bea vin, sorbind nisip…

Iar când ne vom pregăti a ne stinge,

Precum două lumânări abisale,

Norii fugari vor răsări.

Eu voi zâmbi, ca Moartea Albicioasă.

Şi-atunci când norii paradisiaci vor pieri, atunci…

Înseamnă ca m-am stins

Gândindu-mă la tine.

Pluteai uşor, iubita mea

Pe calea-mperecheată,

Pe nori fugari tu-mi dezmierdai

Durerea întrupată.

Cristian Bodnărescu

-1999-

Poetul Cristian Bodnărescu revine intru eternitate şi-ntr-un spirit ce freamătă în noapte (poezia Spre Cer). Noaptea, cerul, cosmogoniile şi universurile paralele şi cele care vin  freamătă, regăsindu-se în această poezie. Toate aceastea vin din dorinţa domniei sale de a vedea cât mai multe. Cristian Bodnărescu explica voluptatea cerului. Bolta lui se numeşte poezie; este chiar bolta universului poetic. Nimic nu este mai frumos decât să rămâi în eternitatea sclipirii temporalităţii; doar timpul atestă valoarea poeziei.

         Spre Cer

Privesc la ceas de noapte

Spre cerul înstelat

Şi astrele-nchegate

Mă cheamă neuitat.

Acolo între ele

Răsare parcă una

Ea peste tot şi toate

E cea mai mândră-ntruna.

Lumina-i ce străluce

Pe-ntunecate bolţi

Cuprinde viduri negre

Şi sorii dezinvolţi.

Sprea ea de mă voi duce,

De ea mă simt chemat

Să zbor acum în pace

Veşnic înaripat.

Astăzi o filă- ‘oi scrie

Şi mândru voi străluce

Doar o călătorie

Al meu gând să apuce.

Voi lumina abisul

Ce-n întuneric plânge

Astrele-mi sunt cuprinsul

Spre ele eu m-oi duce

În ultim ceas frenetic

Când voi simţi sfârşitul

Venind apocaliptic

La fel ca şi-nceputul

Lumina o voi strânge

Adulmecând agale

Noaptea de voi străluce

Cu voluptate mare.

La ultima sclipire

Ce o eman în lume

La steaua-amintire

Purced pe drum de spume.

Privind la tot şi toate

Eu am apus demult

Versuri îmbălsămate

Acuma se aud.

Pe cer în acea noapte

La stea eu mă arăt

Privind spre văi şi ape

În toate-s ancorat.

Mă cheamă neuitat

Şi astrele-nchegate

Spre cerul înstelat

Privesc la ceas de noapte.

Cristian Bodnărescu

-2009-

Miercuri 21 decembrie 2011 Viorel Dontu va invita la emisiunea Antologii vechi şi noi la Radio Zidul- www.radiozidul.ro între orele 20 şi 23.

profesor universitar Viorel Dontu, critic literar

noiembrie 2011, Iaşi

Personalitatea depresivă vs personalitatea dependentă

“Nu mi-ar plăcea să fac parte dintr-un club care să mă accepte ca membru (Marx)” ar spune un depresiv. Personalitatea depresivă poate fi definită prin caracteristici precum: pesimism, dispoziție tristă, anhedonie și autodepreciere, însă nu este obligatoriu ca o persoană, despre care se spune că are o astfel de personalitate, să fie caracterizată de toate cele patru trăsături.

            Cum să ne purtăm cu o personalitate depresivă? În general, individul are o triplă viziune negativă: aupra propriei persoane, asupra lumii și asupra viitorului. Această viziune este numită și triada depresivă. Avem tendința de a-i îndemna pe cei din jurul nostru să privească partea plină a paharului, partea pozitivă a lucrurilor, însă tocmai acest lucru nu este de recomandat atunci când venim în contact cu o personalitate depresivă. Este ineficient să le spunem ce să facă sau că nu este bună perspectiva din care privesc lucrurile. Făcând asta nu le facem decât să se simtă respinse, neînțelese și desconsiderate. De asemenea, să le facem morală este cu atât mai puțin recomandat. O personalitate depresivă s-ar simți vinovată pentru ceea ce este și cum este.

Bineînțeles, nu trebuie nici să le lăsăm să trăiască în lumea lor. Putem să le atragem atenția prin întrebări asupra laturii pozitive a situațiilor sau să-i implicăm în activități agreabile, situații sau activități despre care știm că le fac plăcere. Personalitatea depresivă se autodepreciază; afecțiunea și considerația noastră sunt benefice acestor persoane, însă condiția este ca această apreciere să fie sinceră. În cazul în care vorbim despre o maladie, cea mai potrivită modalitate prin care le putem ajuta este să le recomandăm un specialist.

Oarecum în opoziția personalității depresive este personalitatea dependentă, care insistă asupra nevoii sale de a fi acceptată de ceilalți. Pentru a fi acceptată în grupuri, personalitatea dependentă este gata să facă multe compromisuri. Trăiește cu două convingeri foarte bine înrădăcinate: nu poți face nimic singur, iar ceilalți sunt mai puternici decât ea, dar dacă sunt binevoitori, te pot ajuta.

În relațiile sale cu alții, personalitatea dependentă trece sistematic prin trei faze: o fază de agățare în care persoana face tot posibilul să fie acceptată, o fază de dependență și o fază de vulnerabilitate, în care devine conștienta de dependența sa de ceilalți.

Poate ne întrebăm cum ajungem să fim depepndeți de oamenii din jurul nostru. Se spune că anumite comportamente parentale, anumite atitudini educative, evenimente de viață ar putea duce la conturarea unei personalități dependente. Copiii preiau comportamentul părinților și nu fac ce îi sătuiesc aceștia, considerând că adevărul stă în acțiune și nu în cuvinte. Atitudinile de dependență ale părinților față de orice autoritate exterioară sunt ”copiate” de către copii, chiar dacă sunt îndemnați la autonomie. Există două tipuri de atitudini parentale care duc la apariția unor trăsături de personalitate dependentă: părinții șovăielnici, care nu le arată copiilor destul interes și care induc copiilor convingerea că trebuie să-și sporească eforturilede a se agăța de părinții de care supraviețuirea lor depinde și părinții supraprotectori care transmit copiilor lor că sunt vulnerabili și că lumea este plină de primejdii.

 Cum să ne purtăm cu o personalitate dependentă? Recomandabil este să le lăudăm mai mult inițiativele decât reușitele, care de multe ori nu reflectă adevărata lor implicare. Nu le criticați inițiativele, chiar dacă nu sunt bune. Ele au nevoie să banalizeze eșecurile. Nu le dați pe tavă răspunsurile la întrebări și nu luați decizii în locul lor, lăsați-i să pună în balanță argumentele, să ia singuri decizii și să-și exprime punctul de vedere. Persoanele caracterizate de o personalitate dependentă trebuie să conștientizeze faptul că oricine poate avea îndoieli și slăbiciuni, nu ezitați să le cereți părerea, ajutorul său un sfat atunci când este nevoie.

Deși ne simțim, de multe ori, agasați și, poate, sufocați de aceste persoane, nu trebuie să le abandonăm gândind că așa vor învăța să se descurce singure. Nu este nevoie nici să le lăsați să vă ”invadeze”; puteți să le faceți să înțeleagă că există lucruri pe care le puteți face fără ele, iar acest aspect nu denotă faptul că le respingeți.

Profesor Psiholog Mirela Aldea

Ioan LILA

PE MINE NU M-A IUBIT NICIO FEMEIE

Pe mine nu m-a iubit nicio femeie,

Toate au vrut de la mine câte ceva:

Unele sufletul meu, luându-mi speranţa,

Că va răsări soarele şi în inima mea.

Pe mine nu m-a iubit nicio femeie,

Nici cele caline, nici cele pline de pasiune.

Eu le eram umbrela pentru vremea cea rea,

Eu le transformam în zeiţe ca prin minune.

Pe mine nicio femeie nu m-a iubit.

Eu le-am iubit pe toate, ca un disperat.

Dar ele s-au risipit ca valurile mării

Şi am rămas singur,  când au plecat.

Pentru Maria-Diana

Pe tine te-aş iubi într-o grặdinặ.

Pe un morman de frunze te-aş iubi.

Tu nici nu ştii cât e de blîndặ frunza

Şi cât de tandrặ-n şopatặ ar foşni.

Iubirea şi pe ea o ameţeşte.

Când era verde ea a tremurat,

Pặtrunsặ blând de razele de soare,

Care o inundau cu-n vis curat.

Ce e iubirea, de nu-i împlinitặ ?

M-aş rặstingni în trupul tău smerit.

Şi tu te-ai risipi în templul meu,

Cutremuratặ de atât iubit.

Într-o grặdinặ te-aş iubi, minune,

Cum se revarsặ râul pe câmpie,

Cum  zburdặ cặprioara pe coline,

Când tremurặ sfioasa-ţi pặpặdie

Pe unde umblai tu, frumoasa mea mireasặ

dimanche 1er marş 2009

Pe unde umblai tu, frumoasa mea mireasặ

Cu trupul undios şi pielea de mặtasặ ?

Te aşteptam sặ intri, în viaţa mea, seninặ,

Dulceaţặ risipitặ în voaluri de luminặ.

Erai atât de blîndặ şi mi te risipeai

Cu zumzete de-albine în pặrul meu bặlai.

Ca o liană dulce te-ncolaceai pe mine,

Topindu-mặ în ceruri cu mîngieri divine.

Nici azi n-am uitat clipa în care mi te-ai dat,

Pe-o pajişte curatặ, tu, vis adevặrat.

De dorul fiinţei tale şi azi sufletu-mi plânge,

Dar ne-am trezit cu gândul c-aveam acelaşi sânge.

Şi, cine ştie, poate cặ noi am fost meniţi,

Sặ fim numai o clipặ de-a pururi fericiţi,

Sau sặ croim o altặ cărare de zặpadặ

Pentru umanitatea ce stặ din Rai sặ cadặ.

Ioan Lila

I. 3. Principalele (pro)vitamine şi (info)energetica naturii umane 

Tratamentul homeopatic implică şi un regim igienico-dietetic ce să asigure din surse ecologice un aport vitaminic suficient pentru organismul uman aflat în deficit şi/sau exces (info)energetic. În acest context trebuiesc cunoscute principalele vitamine şi rolul lor în metabolismul uman. Vom menţiona în context vitaminele ale căror importanţă este deosebită pentru perioada cât se administrează remediile homeopatice indicate în tratamentul etilismului cronic.

Vitaminele sunt metaboliţi esenţiali (coenzime) de origine exogenă, iar însuşirea se datorează faptului că atât pentru speciile animale, vegetalele ori microorganisme, aceste substanţe sunt indispensabile (Schopzer, Lwoff – 1934) în desfăşurarea  întregului ansamblu de reacţii fundamentale ale materiei vii aflate într-un echilibru (info)energetic relativ tocmai datorită caracterului său discontinuu, când numeroase organisme animale nu prezintă capacitatea de a sintetiza vitamine (principii active esenţiale care încep ori termină o reacţie biologică şi/sau o întreţin în desfăşurare) ce variază mult de la o specie la alta.

De exemplu, acidul ascorbic (vitamina C) este sintetizat de cele mai multe specii animale, neavând rol de vitamină decât pentru om, hamster, maimuţe şi cobai. De aceea termenul de vitamină trebuie întotdeauna raportat la specia ori rasa în cauză, cum există şi o serie de posibilităţi intermediare. Se ştie astăzi că acidul şi amida acidului nicotinic (vitamina PP) pot fi sintetizate din triptofan, iar pelagra (maladie de carenţă) se manifestă mai frecvent în regiunile sărace, unde cerealele cultivate – porumbul -  conţin puţin acid nicotinic şi consumul de proteine animale furnizoare de triptofan este foarte scăzut. În cazul vitaminelor cu structură complexă, de exemplu vitamina B₁ – formată din unirea nucleului pirimidinic cu nucleul tiazolic – se constată posibilitatea de sinteză prin intermediul microorganismelor aparţinând unuia şi/sau altuia din nucleele ce ne permit să considerăm fragmentul nesintetizat drept o (pro)vitamină. Alt exemplu îl constituie β-carotenul foarte răspândit în vegetale, dar în organismul animal este convertibil în vitamină A cu un randament variabil [Oeriu, 1974].

Un alt aspect general al problemei vitaminelor priveşte modul de acţiune, iar numeroşi alţi factori vitaminici hidrosolubili (grupul B) sunt recunoscuţi în acest fel drept cofactori enzimatici cu rol decisiv în metabolismul intermediar (fermenţii galbeni, coenzima I şi II, coenzima A etc). În celelalte cazuri mecanismele sunt puţin elucidate, dar surprinzător activitatea biologică este mai bine precizată (vitamina K – în coagulare, vitamina A -  în menţinerea integrităţii epiteliale etc.).

Clasificare

Din punctul de vedere al structurii lor chimice, vitaminele sunt substanţe organice foarte variate, clasificate în două grupe mari funcţie de solubilitatea  în grăsimi şi solvenţi lipofili ori în apă: vitamine liposolubile şi vitamine hidrosolubile.

 Schematic, o clasificare vitaminelor se poate prezenta astfel:

Vitamine liposolubile:

Grupa A

Vitamina A: factor antixeroftalmic sau factor de creştere

Vitamina D: factor antirahitic

Vitamina E: factor de reproducere

Vitamina K: factor antihemoragic

Vitamine hidrosolubile:

Grupa B

Vitamina B₁: factor antinevritic

Vitamina B₂: (riboflavină) factor antiataxic

Vitamina PP: factor pelagropreventiv

Vitamina B₆: factor antitremens

Acid paraaminobenzoic: factor general de întreţinere

Acid folic: factor antiabortiv

Vitamina B₁₂ (ciancobalamină): factor antianemic

Acid pantotenic: factor proimunitar

Biotină: factor antiparetic

Grupa C

Vitamina C: (acid ascorbic) factor antiscorbutic

Vitamina P: factor de permeabilitate capilară

medic MB

-Va urma-

        

Cu mila lui Dumnezeu, în 1989 s-au redeschis uşile Sfântului nostru lăcaş.

Suntem un neam român în mijlocul ucrainenilor şi a altor multor naţii, care niciodată nu ne-am trădat, nu ne-am urât: tradiţiile, limba, obiceiurile şi sângele.

Sunt născut în nordul Moldovei. Cu binecuvântarea înaltpreasfinţitului nostru Agafanghel şi cu mila lui Dumnezeu, timp de opt ani am găsit în  această parohie pacea sufletească şi totodată susţinere de la enoriaşii acestei parohii.

Amintindu-ne de grelele timpuri ale regimului comunist, fiind închisă în anul 1962, Sfânta Biserică timp de 27 de ani nu a mai funcţionat. Creştinii noştri drept credincioşi deseori parcurgeau distanţe mari pe jos iarna pe frig,  mergând în satele apropiate, unde funcţionau bisericile, dovedindu-şi prin aceasta marea lor dragoste faţă de Dumnezeu.

Cu mila lui Dumnezeu, în anul 1989 s-au redeschis uşile Sfântului nostru lăcaş.

Neuitându-ne la regimul comunist, consătenii noştri aflându-se în alt stat cu altă limbă nu şi-au pierdut limba şi obiceiurile de român moştenite din strămoşi, de care fapt mă bucur.

Limba românească a fost menţinută în Biserică şi şcoală, acest fapt întâlnindu-se rareori în Ucraina.

Foarte bine s-au păstrat, după spusele bătrânilor, obiceiurile româneşti în parohie, cu predilecţie în satul nostru.

Colindele, urăturile, ziua hramului, dansurile tradiţionale româneşti şi obiceiurile Sfintei Biserici au fost păstrate.

Unul dintre luptătorii pentru menţinerea românismului este preşedintele asociaţiei românilor din raionul Tatarbunar, domnul Nicolae Iacob Moşu, asociaţia numindu-se:,,Valul lui Traian”.

Preot Nicodim Caraus

-2005-

Mirela ALDEA

Luminile stinse

La tine nu-i nimeni acasă

luminile sunt stinse şi eşti trist

aud doar liniştea ce-ţi freamătă-n vene

dar nu te citesc

porţi haine groase să nu-ţi îngheţe sufletul

n-ai învăţat să te dezbraci de cuvinte

crezi că le păstrez

şi n-o să le auzi niciodată

mi-e teamă de taina ascunsă în tine

de străzile goale pavate-n trecut

mi-e teamă de ploaia ce-anunţi c-o să vină

de gândul tău rece, tomnatic şi mut

te simt nepătruns, încărcat de emoţie

cu-n aer molatic, călduţ şi subtil

ţii poarta-ncuiată, să nu vină nimeni

nu ştii că în ochi regăsesc un trecut…

O urmă şi-atât…

Ninge

cu sufletul alb, privesc depărtarea

iar fulgii-mi schiţează imagini în minte

o lume pustie, căzută-n depresie

mă pierd printre gânduri

mai număr un fulg

apoi îl privesc, pe umăr îţi cade

şi stins în tăcere, pe haină-şi găseşte sfârşitul

îmi pare că-i semăn

mă mistuie golul şi frigul din mine

steluţe morbide pe suflet m-apasă

tu taci

aud doar zăpada ce-o calci în picioare

o urmă rămâne

şi-atât.

Mirela Aldea

Ioan LILA

Oare păpădiile iubesc?

Delicată păpădie

Creşti la mine în livadă,

Vin îngerii să te vadă,

Sfioasa mea păpădie.

Stai în iarbă ca un vis

Şi îmi dai, sfioasă floare,

Din parfumul tău din care

Beau doar zeii-n paradis.

Aş sorbi cu lăcomie

Din pocalul tău de floare,

Dar îl strângi între picioare,

Fată mare, păpădie…

&

Ai plecat…

Ai plecat… cred c-am plâns…

Diafana şi dulce…

Nu aveam un răspuns

Sub un cer ca o cruce…

Şi acum… ce să sper?!

N-am ştiut să exist…

Azi sunt singur şi pier

În tăcere şi trist…

Azi respir şi mai sunt…

Mâine vine un val…

Adus poate de vânt

Pe o coamă de cal…

Să respir mai încerc,

Să te-aştept… s-a sfârşit…

Lumea nu e un cerc,

Ci un biet infinit…

Ce de visuri aveam…

N-am ştiut că visez…

Disperat te iubeam,

Precum Şoimul Maltez…

Şi regret c-am trăit…

Şi respir ca în vis…

Poate că te-am rănit…

Şi de-aceea ţi-am zis…

Ai plecat… cred c-am plâns…

Diafana şi dulce…

Nu aveam un răspuns…

Sub un cer ca o cruce…

Ioan Lila

-Va urma-

Omul mă surprinde cel mai mult la umanitate. Omul îşi sacrifica sănătatea pentru a face bani. Apoi îşi sacrifica banii pentru a-şi recupera sănătatea. Apoi este atât de nerăbdător cu gândul la viitor încât nu se bucura de prezent. Rezultatul este că nu trăieşte nici în prezent, dar nici în viitor. Trăieşte de parcă n-ar muri niciodată şi apoi moare fără a fi trăit. (Dalai Lama)

Ceea ce s-a impus ca un mare adevăr este teza că sănătatea nu poate fi cumpărată doar prin cheltuieli pe medicamente şi spitale, iar educaţia sanitară individuală este modalitatea cea mai puţin costisitoare de menţinere a stării de sănătate, profilaxia este mai ieftină, numai aşa menţinerea sănătăţii costă cu mult mai puţin decât redobândirea acesteia, deoarece găsim mereu în natură alimente ce ne pot ţine loc de medicamente, vaccinuri şi/sau bisturiu:

O macromoleculă vie este un edificiu miraculos, făcut din lanţuri, din blocuri, ce se numără cu miile, fiecare din aceste blocuri ori nucleotizi constituind un aminoacid; această formaţie reuneşte proprietăţile opuse, antagoniste, ale bazelor şi acizilor [Lupaşcu, 1982].

Pentru a acţiona,  idealul ar fi combaterea factorilor de risc şi evitarea apariţiei bolii. Ce putem însă face în cazul unei condiţionări genetice? O experienţă încurajatoare s-a acumulat în legătură cu modul constant şi organizat ce urmăreşte selecţia genitorilor. S-au investit eforturi deosebite mai ales în legătură cu unele boli de nutriţie, cardio-vasculare sau tumorale. Ar putea fi însă aplicată o astfel de discriminare în continuare numai argumentând că o boală ori alta sunt mai puţin răspândite într-un areal sau altul. Dar prin ce drept favorizăm investigaţiile pentru unele boli mai răspândite deşi cunoaştem că reprezintă numai un efect al deficitului de educaţie medicală ori al unor obiceiuri şi tradiţii bizare din perioade revolute?

Ingineria  genetică şi-a propus la rându-i corectarea unora din defectele ereditare, dar nici performanţele şi nici riscurile nu ne sunt încă pe deplin cunoscute, dacă aşa ceva va putea fi cunoscut vreodată în detaliu. Embrionul şi fătul au devenit un nou pacient. S-a născut medicina produsului de concepţie, din eprubetă şi cavitatea uterină (în cazul extrem de mediatizat al unei femei de 67 de ani, intelectuală, care naşte după fertilizare în vitro – România, 2005 – un copil potenţial orfan de trup, dar mult mai grav şi… de suflet). Această atitudine de frondă, care ar trebui să orienteze în practică, mai cu seamă spre suprimarea germenilor de viaţă taraţi, dar pe care, iată, de fapt îi crează, chiar cu tehnologii superperformante, când mai degrabă protezăm un organ decât suntem în stare, ca medici, să vindecăm şi producem mai multă suferinţă decât bucurie. S-au reuşit  unele microintervenţii chirurgicale cu laser pe creier. Rezultatul? Orbirea… Perspectivele pot fi de pe acum întrevăzute, dar în ultimă instanţă, cu atât mai  important este folosirea resurselor naturale în profilaxie şi/sau îmbolnăviri (aşa -numitele cure de soare, igieno-dietetice naturiste, de ape minerale etc.)

Resurse de acţiune mult mai generoase ne oferă mediul de viaţă. Factorii ecologici cu risc teratogen şi mutagen sunt extrem de numeroşi. Stilul de viaţă, alimentaţia, poluarea, noxele impuse din afară ori asumate voluntar – tabagismul, etilismul cronic, alimentaţia ultrarafinată bogată în conservanţi, polipragmazia şi/sau stresul – sunt unele dintre obiectivele majore de eradicat. Creşte standardul de viaţă, cresc şi factorii de risc, de unde şi conceptul de boli ale civilizaţiei. Este vorba despre bolile ce decurg din erori şi abuzuri pe care le fac oamenii civilizaţi. Va accepta omenirea voluntar să le evite? Doar respectarea globală a unor prescripţii de viaţă raţională ar permite îndeplinirea acestui nobil proiect de optimizare al vieţii. Ar trebui să se revizuiască atitudinea prea răspândită de neglijare şi ignorare a avertismentelor medicinii (de exemplu, interzicerea şi de facto a fumatului în spaţiile publice ori a unei alimentaţii iraţionale).

Supravegherea populaţiei presupune diagnosticarea bolilor într-un stadiu latent (preclinic/subclinic). Acest obiectiv pretinde un control periodic şi un calendar bine codificat. Unui astfel de program i s-ar supune grupurile populaţiei cu risc crescut pentru o boală oarecare şi ar funcţiona, astfel, multiple modele de investigaţie activă, destinate diagnosticării precoce, fie a bolilor cardiovasculare, fie a bolilor digestive ori de nutriţie, ale cancerului şi ale celorlalte boli maligne etc. Screening-ul a devenit un mic subterfugiu doar, căruia medicina alopatică începe să i se dedice, o face, totuşi, cu mult prea mult entuziasm şi convingere, uitând de educaţie sanitară, de medicină ecologică şi/sau (bio)laserterapie.

Reţete magistrale naturiste ce folosesc exclusiv remedii fitoterapeutice, apele minerale, băi de soare etc., sunt modul extrem, cel mai frecvent utilizat de unii medici, prin care încă mai reuşim să aducem sănătatea şi pentru o medicină alopatică (antipatică) supertehnicizată. Programele actuale de sănătate cuprind măsuri diverse, testate anterior prin studii pilot, pe eşantioane limitate. Se impune în continuare extinderea acestora la  întreaga populaţie cu risc, dar s-au impus ca prioritate şi pentru tumorile benigne şi maligne, HTA ori coronaropatiile latente. În gastroenterologie: fenotipul ulceros şi leziunile cu risc de malignizare de la nivelul stomacului şi rectocolonului, cronicizarea hepatitelor acute etc. În acest mod bolile de nutriţie şi metabolism suscită din partea medicilor alopaţi o adevărată dorinţă nestăpânită pentru diagnosticarea precoce a  diabetului zaharat, iar la noul născut pentru decelarea enzimopatiilor cu risc encefalotrop major, când oncologia beneficiază probabil în cel mai înalt grad de o strategie medicală activă, atunci bine certificată în formele uşor accesibile detectării, singura perspectivă obiectivă a recunoaşterii cancerului în situ - în stadiul zero. În total mult mai multe diagnostice decât posibilităţi reale de vindecare, iată ce ne oferă folosirea exclusivă şi exclusivistă a metodelor de diagnostic şi tratament alopatice în detrimentul celor naturiste.

Dispariţia infecţiilor endemice şi pandemice care au făcut ravagii înspăimântătoare în istorie se constituie într-o demonstraţie de putere suficientă a medicinii occidentale (alopatice),  demonstraţie cu atât mai convingătoare dacă se va ţine cont şi de terapiile asociate (complementare); ceea ce obligă la responsabilităţi maxime în ce priveşte trăsătura pe care medicul alopat caută s-o identifice la seamănul încăpăţânat în viciile sale. S-o luăm ca un avertisment simplu şi crud, dar complicat în acelaşi timp, ce nu anulează nici pe departe soluţia oferită de medicină ecologică şi profilaxie pentru o existenţă constant ecologică şi într-adevăr umană  concomitent.

(Bio)laserterapia defineşte în acest mod totalitatea terapiilor ecologice (de provenienţă naturală) ce presupun vindecarea curentă a bolilor umane (animale) prin câmpuri (info)energetice pulsatorii [Botez, 2005], indiferent de sursele originare la dispoziţie şi constituite (a)temporal sau acţionează de la om la om, de la om la animal, la vegetale ori reciproc adesea într-o contopire a perimetrelor de acţiune, a surselor info(energetice) proprii unor interinfluenţe constante – când fiecare individ poate deveni subiect (de tratat/pozitiv) şi/sau obiect (de influenţat/negativ).

 Fie că folosim una din formele recunoscute (în principiu alopatice) ori ecologice de tratament (de cele mai multe ori verificate de predecesori şi/sau sistematizate în funcţie de performanţă), fie că suntem adepţii profilaxiei şi educaţiei ecologice (sanitare), atunci scopul final este unic, acela de a aduce  într-un echilibru relativ matricea fundamentală a viului existenţial; în esenţă corpul info-energetic se află într-un balans intrinsec propriu vieţii terestre şi/sau al unui mod firesc de vieţuire/supravieţuire (de adaptabilitate) care trebuie să rămână deopotrivă sub binefăcătoarea influenţă a înţelepciunii Naturii.

MB şi Cristian Bodnărescu

Nicodim Cărăuş, vârf de lance în mări învolburate

Cu deosebită plăcere păstrez amintirea prietenului Nicodim, preotul care mi-a oferit găzduire o noapte în satul Borisovca. În mijlocul nopţii se arată turnurile mari şi albe ale Bisericii construită în stil gotic neamestecat cu altele moderne. Ele se completează armonios cu parcul Bisericii, în mijlocul căruia răsare o fântână arteziană, vegheată de privirile neânsufleţite ale copiilor ce privesc liniştea din trupuri statuare. Peisajul este însufleţit de apariţia tânărului Nicodim, un romantic păstor îmbrăcat în neagră mantie duhovnicească, peste care pletele-i mari îi curg şiroaie.

Părintele Nicodim Cărăuş slujeşte prin voia Domnului la Biserica ,,Cuvioasa Parascheva”, Borisovca. Slujbele şi le ţine în limba română, în ciuda ameninţărilor pe care le primeşte şi a marii presiuni exercitate de sistemul bisericesc ucrainean, care doreşte să îşi impună limba. Acest om şi păstor este mult iubit de oamenii satului, de români, care îi apreciază toate eforturile şi realizările pe care acesta le-a avut legate de Biserică. Renovarea  şi îmbunătăţirea stării Bisericii l-au costat pe părinte starea de sănătate. La această Biserică au fost schimbaţi mai mulţi preoţi, fără o anumită justificare.  Părintele Nicodim Cărăuş a reuşit şi încă reuşeşte să rămână preot aici, în ciuda marii presiuni ucrainene.Nu de puţine ori a primit scrisori de ameninţare, părintele adresându-se poliţiei, care nu a făcut prea multe, ele continuând să fie scrise de aceeaşi persoană.

Omul Nicodim Cărăuş trăieşte în curtea Bisericii împreună cu familia sa,  formată din soţie şi cei trei copii.Căsătorit la doar 20 de ani, Nicodim a avut grijă timp de 11 ani de zile atât de familia sa, cât şi de cele preasfinte.

Iată ce ne transmite un om minunat, cu un suflet de aur:

Suntem un neam român în mijlocul ucrainenilor şi a altor multor naţii, care niciodată nu ne-am trădat: tradiţiile, limba, obiceiurile şi sângele.

Cristian Bodnărescu: Descrieţi cultura românească şi credinţa românilor din satul Borisovca, situat în raionul Tatarbunar, din regiunea Odesa.

Nicodim Cărăuş: Domnule Cristian, multstimate oaspete al satului nostru şi totodată al bisericii noastre al cărei nume îl poartă pe cel al Preacuvioasei Maici Parascheva, cu bucurie duhovnicească sunt bucuros să am ca oaspeţi în lăcaşul nostru sfânt pe fraţii noştri români de la: Botoşani,  Dorohoi şi Iaşi, care ne-au adus mare bucurie în ziua sărbătorii satului nostru, Sfânta Cuvioasa Parascheva şi ne-au încălzit sufletele prin muzica tradiţională românească pe care au cântat-o şi care a fost primită cu mare bucurie de săteni.

Cristian Bodnărescu

(2005)

-Va urma-

Cristina LILA

CEASURILE NOPŢII

Sigur, ceasurile nopţii

Bat la fel ca-ntotdeauna

Adunându-şi din răstimpuri

Clipa aia, numai una

Restul clipelor se varsă

În oceanul unui vis

O carcasă încă arsă

Într-un măr din paradis

Şi de-aceea efemerul

Este încă risipit

În oceanu-n care cerul

A căzut din infinit !

ZILELE BLÂNDE SAU PROASTE

Prin cenuşa vieţii noastre

Clipele au ars amare

Zilele blânde sau proaste

Vor fi devenit coşmare

Noi suntem acele umbre

Care au căzut în ceaţă

Amintiri aproape sumbre

De dincolo de viaţă

Şi, voi, transformaţi în îngeri

Nu aveţi de ce va plânge -

Trupule, tu de ce sângeri,

Înecat în mari de sânge ?

DE A FI !

De a fi – ce întâmplare

Dulce ca un măr domnesc

Îşi alege fiecare

înger pur, dumnezeiesc

Cerşetorii de tristeţe

Zac aievea într-un vis

Răstignit , fără culoare

Pe crucea din paradis

Cristina Lila