Strategia antizgomot a Capitalei este plagiată după strategia Londrei cu privire la zgomotul ambiental. Pentru realizarea ei, Primăria Capitalei va plăti firmei Enviro Consult 1,5 milioane de euro.
Bucureștenii au fost chemați vineri la Primăria Municipiului București pentru a dezbate Strategia de zgomot ambiental a Capitalei. Concret, ea constă din mai multe hărți care cartografiază zgomotul din București și măsurile care ar trebui luate în următorii cinci ani pentru a reduce poluarea fonică din Capitală. Documentul este deocamdată supus dezbaterii publice pentru a intra, apoi, într-o ședință a Consiliului General al Municipiului București și a fi votat. În principal, Municipalitatea dorește ca, după aplicarea strategiei, să reducă impactul negativ al zgomotului pe care acesta îl are asupra bucureștenilor.
Ce nu știu bucureștenii este că “Strategia de zgomot ambiental” este aproape identică cu cea a Londrei, prezentată de experții londonezi în 2004.
Astfel, începând de la “Cuvântul înainte” al primarului, până la măsurile pe care trebuie să le ia autoritățile române, strategia Bucureștiului conține paragrafe mari, identice cu cele din strategia Londrei. Mai mult, sunt capitole care au aceeași ordine a paragrafelor și aceeași topică în interiorul frazelor.
Proiectul este realizat de firma Enviro Consult, angajată de Municipalitate în urma unei licitații în anul 2005, în timpul mandatului lui Adriean Videanu. Obiectivul licitației la care au participat trei firme a fost “Realizarea hărții acustice și a sistemului de monitorizare a zgomotului pentru Municipiul București”. A câștigat, susține Primăria, “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic”, adică a SC Enviro Consult SRL, cu o ofertă de 6,571 milioane RON fără TVA, aproximativ 1,5 milioane de euro.
Reprezentanții firmei care a realizat proiectul susțin că este normal ca ambele strategii să fie asemănătoare. “Experții noștri au colaborat cu cei danezi și englezi. Danezii ne-au pus la dispoziție aparatura necesară realizării hărților de zgomot, iar englezii, materiale pentru a ne documenta cu privire la realizarea strategiei”, ne-a declarat Bogdan Lazarovici, unul dintre acționarii firmei Enviro Consult.
Întrebat cum explică asemănarea dintre cele două texte, acesta e replicat: “Se iau aceleași măsuri, nu putem inventa noi, peste noapte, altele”, a replicat Bogdan Lazarovici, adăugând că suma pe care a încasat-o de la Primăria Capitalei, 1,5 milioane de euro, pentru realizarea strategiei și a hărților de zgomot, este “una corectă, având în vedere munca depusă”.
Viceprimarul Răzvan Murgeanu ne-a declarat vineri că va verifica. “Dacă este așa, nu o să-și primească banii”, a spus Răzvan Murgeanu. Și directorul Departamentului de mediu din cadrul Primăriei Capitalei, Marius Capanu, a promis că va verifica situația. “Vom lua cele două studii și le vom analiza”, a promis Marius Capanu.
Probă de plagiat
Vă prezentăm extrase din “Cuvântul înainte” și strategia primarului Londrei, Ken Livingstone, precum și corespondentele lor de la București. Cele două documente pot fi vizualizate și pe Internet: strategia Londrei , respectiv strategia Bucureștiului.
Cuvânt înainte, din strategia engleză:
“Noise may not be top of everyone’s priorities, but it is a big issue for many. That is clear from those who welcomed this first city-wide strategy when the draft was published for public consultation in March 2003. It focuses on getting more action going on «ambient noise», mainly noise from transport and industry, but also looking to better housing and good building design. My legal remit is ambient noise - mainly from transport. This strategy reflects that duty. However, I am in no doubt that neighbours from hell can leave people at their wits’ end. Noise makers need to be aware that music systems or other equipment can be confiscated if they cause real nuisance to others. In much of Europe, local police offer the first line of defence against excessively noisy neighbours. New Yorkers call NYPD. In London, the boroughs are responsible. Even so, more people call the police about noise than call their council Environmental Health Departments. In the long term, I would like to see properly resourced and responsive local policing being able to sort out most breakdowns in neighbourliness, with the noise specialists as back up.” (…)
Cuvânt înainte, din strategia română:
“Zgomotul poate că nu este o prioritate pentru fiecare, dar este o problemă pentru mulți. Aceasta a devenit o certitudine de când s-au realizat primele hărți de zgomot ale orașului. Acestea se ocupă de găsirea unui nivel statistic al zgomotului în oraș, în special al zgomotului ambiental, în principal cel de la traficul rutier.
Obligația Primarului este de a reduce, pe cât posibil, zgomotul provenit de la mijloacele de transport. Aceste planuri de acțiune reflectă, pe cât posibil, această obligație. Totuși, Primarul nu poate face abstracție de zgomotul pe care îl pot face vecinii. Cei care fac zgomot trebuie să fie conștienți că pot suporta rigorile legii. În toată Europa, poliția locală oferă prima linie de apărare contra vecinilor excesiv de zgomotoși. Newyorkezii sună la NYPD. În București, responsabilitatea cade în sarcina primăriilor. Cu toate acestea, mai mulți locuitori sună la poliție, plângându-se de zgomot, decât la Departamentul de Mediu. Pe termen lung, Primarul ar dori să vadă în politicile locale ale comunităților acțiuni pentru stăvilirea zgomotului, cu ajutorul firesc al specialiștilor în domeniu.” (…)
Strategie, engleză:
“The following key issues and initial priorities have been identified:
Three key issues:
- Securing good, noise reducing surfaces on Transport for London’s roads.
- Securing a night aircraft ban across London..
- Reducing noise through better planning and design of new housing.
Other initial priorities are :
- Extending good, noise reducing surfaces across all roads where they would be effective, along with less disruptive and better reinstated streetworks.
- Encouraging quieter vehicles.
- Building in noise reduction in day-to-day traffic management – to maximise gains from reducing stop-start driving as congestion falls, smoothing traffic flow, allocating street space better, and other transport measures.
- Improving noise environments through «Streets for People», in Home Zones, in town centres, and in exemplar Public Space projects.”
Strategie, română:
“Următoarele probleme-cheie și priorități inițiale au fost identificate:
Trei probleme-cheie:
- Asigurarea unor suprafețe de rulare de calitate pentru străzile Bucureștiului.
- Asigurarea unei interdicții aeriene pe timp de noapte deasupra Bucureștiului.
- Reducerea zgomotului printr-o planificare și proiectare mai bună a locuințelor.
Alte priorități inițiale sunt:
- Extinderea suprafețelor acoperite cu suprafețe care reduc zgomotul pe toate drumurile unde această măsură s-ar dovedi utilă, împreună cu lucrări de mentenanță mai bune.
- Încurajarea utilizării vehiculelor mai silențioase.
- Punerea în practică a unor măsuri de reducere a zgomotului în managementul zilnic al traficului, pornind de la reducerea condusului “demaraj-frână”, tipic în timpul ambuteiajelor, uniformizarea volumului traficului, mai buna alocare a spațiului străzii și alte măsuri de transport.
- Îmbunătățirea mediului prin zonarea sonoră prin programe “Străzi pentru oameni” în zonele rezidențiale, în centrul orașului și în proiecte de spațiu public.”
Ce prevede strategia
Proiectul conține măsuri menite să reducă zgomotul:
* asigurarea suprafețelor de rulare de calitate pentru străzi
* interdicții aeriene pe timp de noapte
* extinderea suprafețelor acoperite cu materiale care reduc zgomotul pe toate drumurile
* încurajarea utilizării mașinilor silențioase
* îmbunătățirea calității căii de rulare pentru tramvaie și trenuri
* dezvoltarea unui program de reducere a zgomotului din trafic
* îmbunătățirea stilului de condus prin cursuri oferite șoferilor
* premii oferite de primar pentru cei ce promovează proiecte care susțin peisaje sonore liniștite
* instalarea de bariere de zgomot “foto-voltaice” pentru a ecrana drumurile și căile ferate producătoare de zgomot.
Cele mai zgomotoase zone din Capitală
Acestea sunt cartierul Ghencea, Militari, Bulevardul Magheru și zona dintre Bulevardul Titulescu și Calea Griviței. 70 de decibeli este nivelul mediu de zgomot în București, iar nivelul recomandat este de numai 55 db. Locuitorii din Bulevardul Ghencea suportă un zgomot de peste 80 de decibeli. Stresul fonic este produs de autovehicule, tramvaie și autobuze, dar și de lucrările care se efectuează în zonă. Pe Bulevardul Magheru, zgomotul atinge 80 de decibeli, iar în zona Mihai Eminescu-Viitorului, 77 de decibeli. Și în zonele Ferdinand-Mihai Bravu se înregistrează 78 de decibeli, iar în Militari - 75 de decibeli, potrivit măsurătorilor. Cea mai liniștită zonă din București este Strada Pașcani, din cartierul Drumul Taberei, unde zgomotul atinge maximum 58 de decibeli.