Prima pagină Arhiva Forum Înscriere presă Contact
Marți, 18 noiembrie 2008, 15:16
ennlfrdeites

Stiri video
Stiri
laptop notebook

Comunicate
de presa
  • Citeste
  • Adauga

  • Presa
    Info utile

    Newsletter
    Nume
    E-mail





Tăriceanu tocmai a triplat lefurile directorimii de stat
Politice

Externe
Guvernul a eliminat limita maximă a salariilor directorilor din companiile de stat. Acestea au crescut cu până la de trei ori, fiind stabilite acum de Consiliile de Administrație, ai căror membri sunt plătiți cu 20 la sută din leafa directorului.

O ordonanță de urgență adoptată de Guvern în luna august elimină obligativitatea ca salariile directorilor din companiile de stat să fie cel mult egale cu cel al unui secretar de stat, prevedere impusă în anul 2001. Potrivit ordonanței, salariile directorilor se stabilesc de către Consiliile de Administrație ai căror membri primesc lunar indemnizații reprezentând 20 la sută din salariul directorului, deci au un interes direct să-i stabilească un salariu cât mai mare. Guvernul a motivat această modificare prin faptul că vrea să unifice modul de salarizare a managerilor companiilor private cu cel din companiile de stat. Cotidianul a aflat noile salarii ale unor directori de companii publice și a constatat că acestea au crescut cu un indice cuprins între 100 și 200 la sută.

La acestea se adaugă sporurile legale, salarii compensatorii în caz de concediere înainte de expirarea mandatului și o primă de 12 salarii pe an dacă acesta își îndeplinește criteriile de performanță.

Liberalul Dorel Oroș de la Sălaj, noul șef al Romsilva, are acum un salariu de 30.790 de lei. Acest salariu a fost stabilit de Consiliul de Administrație al Regiei, întrunit imediat după numirea în funcție a lui Oroș, în luna august. „Consiliul de Administrație a analizat sarcinile pe care le am de îndeplinit și a decis suma care mi se cuvine. Aici este muncă multă și, având în vedere acest lucru, Consiliul de Administrație a considerat că acest salariu este potrivit“, a spus Oroș. El consideră că nu este un salariu mare, mai ales că trebuie să plătească impozite și nici nu are unele avantaje pe care le au alți salariați. Nici în comparație cu vechiul director, care câștiga sub 10.000 de lei lunar, nu este un salariu mare, spune Oroș. „Nu este mult, mai ales că nu primesc nici măcar tichete de masă“, s-a plâns directorul general al RNP. Cu toate acestea, Oroș a câștigat tot anul trecut, cât a fost directorul Direcției Silvice Zalău, doar ceva mai mult decât primește acum într-o lună. Astfel, potrivit declarației sale de avere, în 2007, Oroș a câștigat din salariul de director 37.533 de lei.

În plus, Oroș va beneficia de o primă foarte importantă la finalul acestui an. Aceasta întrucât există o reglementare legală foarte avantajoasă potrivit căreia directorului i se poate acorda un premiu anual în valoare de cel mult 12 remunerații brute lunare, proporțional cu gradul global de depășire a obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite prin contractul de mandat. În acest fel, salariul anual al directorului general al Romsilva se dublează, ajungând la 720.000 de lei, adică 200.000 de euro.

La cei 720.000 de lei se adaugă sumele care le revin membrilor Consiliului de Administrație. Astfel, cei nouă care au decis salariul lui Oroș au dreptul lunar la 20% din suma cuvenită directorului general drept salariu. În acest fel, fiecare primește lunar 6.000 de lei, ceea ce înseamnă că, anual, Romsilva plătește pentru aceștia aproape 650.000 de lei. Bugetul RNP trebuie să acopere anual doar pentru zece oameni 1,370 miliarde de lei.

Directorul general al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR), Dan Mihai Toader, și-a renegociat cu membrii Consiliului de Administrație cuantumul remunerației lunare. Acum el are o leafă lunară de 20.000 de lei. În 2005, directorul general al CNPR avea un venit lunar net de 3.805 lei, iar în 2006, de 7.251 de lei. Directorul general al CNPR nu și-a completat declarația de avere cu veniturile încasate pe anul 2007. Aceste modificări au fost făcute printr-un act adițional la contractul de mandat al lui Dan Mihai Toader. Potrivit articolului 5, alineatul 1, „remunerația lunară a mandatarului se diminuează proporțional cu gradul global de neîndeplinire a obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite prin contract, dar nu mai mult de 30% din nivelul acesteia“. Conform articolului 5, alineatul 5, directorul general al CNPR va primi „un premiu anual de cel mult 12 remunerații brute lunare“ în cazul în care își va îndeplini obiectivele. Potrivit unui grafic aflat în posesia Cotidianului, Dan Mihai Toader și-a îndeplinit obiectivele de performanță pe 2008, ceea ce înseamnă că va încasa la sfârșitul anului 240.000 de lei.

„Acest act la care faceți dumneavoastră referire nu e nici un secret. E un act adițional la contractul meu de mandat, iar venitul meu lunar este într-adevăr de 20.000 de lei brut, nu net. Actul a fost negociat de mine împreună cu cei nouă membri CA și apoi aprobat de membrii AGA. Totul este legal“, ne-a declarat Dan Mihai Toader. Conform legislației în vigoare, un membru al Consiliului de Administrație primește o remunerație în cotă de 20% din venitul lunar al directorului companiei. Prin urmare, interesul unui membru al CA e ca șeful companiei să aibă o leafă cât mai mare, pentru că astfel îi crește și lui cuantumul indemnizației.

Remunerația-tip pentru un director din cadrul Ministerului Transporturilor este de 15.000 de lei, dar aceasta se poate dubla. Ministerul a realizat un contract de mandat model pentru toți directorii din subordinea sa. Acesta nu cuprinde nici salariul managerului și nici indicatorii de performanță, valorile urmând să fie stabilite la nivelul companiilor. Contractul prevede că, în cazul în care indicatorii sunt atinși, managerul primește o primă egală cu veniturile sale pe 12 luni, deci îi dublează veniturile. În cazul în care criteriile nu sunt respectate, veniturile se micșorează proporțional, dar nu cu mai mult de o treime. În cazul în care este dat afară, managerul, cu contract pe patru ani, este îndreptățit să ceară restul remunerațiilor pentru perioada rămasă. Remunerația directorului general al societății care administrează rețeaua feroviară CFR SA, Constantin Manea, a crescut de la aproximativ 6.000 la 16.000 de lei, fără a lua în calcul prima anuală care îi poate dubla salariul. Dorin Debucean, directorul Companiei de Drumuri Naționale de Autostrăzi, sare, odată cu contractul de mandat, de la 11.000 la 16.000 de lei, tot fără primă anuală. Singurul director care vorbește deschis despre veniturile sale este Alexandru Noapteș, de la CFR Călători. „Suma este de 15.000 de lei. Este cu 5% mai mare decât cea dinainte“, spune acesta.

Ministerul condus de Ludovic Orban a secretizat orice informații privitoare la contractele de mandat ale directorilor, refuzând să facă publice contractele, remunerațiile directorilor și criteriile de performanță. Potrivit legii, contractul de management trebuie întocmit de către Consiliul de Administrație al fiecărei companii. Acestea sunt alcătuite în mare parte însă din persoane fără nici o legătură cu specificul acesteia. Consiliul de Administrație al CFR SA, condus de Constantin Manea, director general, mai include pe lângă acesta un director din Ministerul Economiei și Finanțelor, altul din Compania de Autostrăzi, un consilier personal al ministrului și șapte persoane aduse de Orban de la partid. La Compania de Autostrăzi găsim un vicepreședinte al Autorității pentru Persoanele cu Handicap, consilieri personali ai ministrului Orban cu studii medii sau rude ale consilierilor. „Criteriile și le-au pus chiar directorii și au fost puse în bătaie de joc“, spun surse din minister, sub protecția anonimatului. Puse cu mânuța lor, este greu de crezut că directorii și-au stabilit niște ștachete greu de atins. Sursele afirmă că la sumele din contracte se aplică sporul de vechime de 25% și cel de conducere de 50%. Dacă se ia în calcul și prima anuală de 12 salarii, rezultă că un director poate ajunge la 41.000 de lei pe lună, adică peste 10.000 de euro.

CA de la Poșta Română:

• Dan Mihai Toader, președinte
• Grigore Barna
• Victor Pânzaru, administrator CNPR
• Szabolcs Olosz, șef de cabinet al ministrului MCTI
• Ionuț Negrescu, administrator CNPR
• Vasile Florea, director economic MCTI
• Mihai Constantin Hura
• Cristian Nicolae Stoina, director executiv al Fiscului București
• Monica Gandiciou

CA de la Romsilva

• Dorel Oroș - președinte (director general Romsilva)
• Gelu Diaconu (vicepreședinte ANAF, reprezentantul Ministrului Finanțelor)
• Ciprian Pahonțu ( reprezentantul Ministerului Agriculturii)
• Cosmin Popescu (reprezentantul Ministerului Mediului)
• Călin-Bogdan Găurean (reprezentantul Ministerului Justiției)
• Victor Păcurar (reprezentantul Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere Brașov)
• Adrian Panait (economist)
• Maria Cristina Manda (jurist - este consilier al ministrului de Interne, mai este membru în CA Comicex și în Consiliul de Supraveghere AVAS)
• Gabor Imre (specialist)

Luni, 13 octombrie 2008 Cotidianul comenteaza acest articol Autor: Cotidianul
Recomanda Yahoo!
Merita citit?
[DA][NU]
+53
61 VOTURI

Comentarii
PACAT DE ACEASTA TARA! (John Doe) 13/10/2008 19:56
Oameni buni,din cele ce am citit in randurile de fata traiesc o deznadejde fara margini! Sunt pur si simplu mahnit de ce se intampla in tara noastra.As lansa catre dvs. toti oamenii de bine ai acestei tari un apel de a nu merge la vot .Fara noi , ei nu ar exista! Asa cum ei ne trateaza cu nerusinare,indolenta si bataie de joc ar trebui sa le raspundem cu aceeasi moneda.Spun ca nu au bani pentru marirea procentuala a salariilor profesorilor,dar pentru ei isi gasesc resurse de a-si mari pensiile si veniturile dupa plecarea din parlament si guvern. RUSINE ! Aveti o minte diabolica,v-ati gasit acum la sfarsit de mandat sa mariti in scop electoral pensiile veteranilor de razboi.V-ati facut bine socotelile ,ei nu mai sunt decat cateva sute,dar voi castigati capital electoral. Cata dreptate avea Vadim cand spunea ca in tara noastra lipseste un conducator drept si exigent ca Vlad Tepes! Dar mai aveti cateva saptamani si vorba proverbului"Fiecare pasare pe limba ei piere"!
tata (popescu) 13/10/2008 19:13
in a triplat salariile si acum cere o situtie cu aceste salarii.cata neobrazare sau a semnat ca...primarul.sa vad maine ce concluzie trag.
NEBULOASA (EFES) 13/10/2008 16:24
DOMNULE DIRECTOR AL ""COTIDIANULUI "" ! EXPLICATI PE INTELESUL TUTUROR CETATENILOR ACESTEI TARI CE EFORT DE INTELIGENTA SI STRESS DEPUNE DIRECTORUL RESPECTIV PENTRU CA PRIMESTE INTR-UN AN O LEAFA DE 7.2OO.OOO LEI ? POATE CA MERITA MAI MULT DAR VA ROG SA INTRATI IN POSESIA FISEI POSTULUI RESPECTIV, PUBLICATI-O IN PRESA CA SA STIM SI NOI PENTRU CE IA BANII RESPECTIVI. DACA I S-AR FACE UN CONTROL DE CEI IN DREPT ( UN CONTROL IMPARTIAL ) AR TREBUI SA RESTITUIE MAi BINE DE 1/3 DIN VENITURI PENTRU PIPSA CRITERIULUI DE PERFORMANTA SAU NEANDEPLINIRE A ATRIBUTIILOR DE SERVICIU.
Ce-i aia criteriu de performanta? (Bula) 13/10/2008 15:35
Auzi domnule, cata nerusinare, tocmai astia vorbesc de criterii de performanta, ei care pun regiile pe butuci. Desi, craisorul Vadim, cam are probleme pe la neuroni, parca totusi, i-as da lui pe acesti performeri, si sa faca ce zicea el ca face cu borfasii pe stadioane.
asta se stia demult.... (nemtalau) 13/10/2008 14:43
acolo unde "trebuie" se stia demult de salariile monstruoase ale unora. problema e ca in companiile de stat si ministere exista foarte multe consilii de administratie. in aceste consilii de administratie trepadusii nu se prezinta decit citeva zile pe an dar in schimb, pentru "prezenta" lor, iau renumeratii babane. (stiu astfel de cazuri in MCTI)
cata nesimtire------- (Mitza Baston) 13/10/2008 12:30
Unde o sa ajungem , fratilor? Cat ii mai suportam pe spinarea noastra? Sa-i voteze dracu , ca eu nici atat-------
adio vot (sima cristina) 13/10/2008 11:46
Sa iti iei gandul de la voturile noastre ale profesorilor, ca nu te votam .Ne lasi sa ne chinuim in salarii mizere , fara tichete de masa , in cazul in care mai platim si chirie. .Ne-ai intors spatele acum o sa il intoarcem si noi.Rusine pentru cum sa faceti treaba .
Sfat (Ioan) 13/10/2008 11:40
Poate ca nu sunt tocmai in masura sa dau un sfat, dar mi se pare singura solutie... Sa nu votam catelusii de pe nici o lista electorala, nimic din ce e pe buletine de vot..Sa numim noi pe oricine, chiar daca nu-l cunoastem, oricine e mai bun decit gasca de acum...In parlament sa avem doi reprezentanti pe fiecare judet si nu sute de trintori care maninca cit tot poporul roman...
Tăriceanu tocmai a triplat lefurile directorimii de stat (accize romanesti) 13/10/2008 11:21
aceste salarii sa fie clar ca nu le da statul sau tariceanu - aceste salarii le platim noi platitorii de taxe,gaze,energie electrica,telefoane si ce mai vreti voi . va intrebati oare cum poate fi o autoritate rentabila daca nu produce nimic,nimic,absolut nimic. se poate spune totusi ca produc ceva TAXE,TAXE,TAXE,TAXE........cum sa nu ai profit daca asta-i productia institutiei.ce pot sa zic,ce pot sa fac? sa-i injur,sa-i blestem,sa-i urasc......samd. asa ca orice spor salarial tot eu il platesc in fina prin pretul a ceea ce acesti ordinari reglementeaza . ce pot face,ce optiuni am?-singura optiune e sa-i votez pe ei sau pe altii pe care tot ei ii promoveaza in partid sau pe liste.astept un sfat de cei ce-l pot da.
salarii (milut) 13/10/2008 10:55
niste porci
Parca acum cateva zile spuneau ca nu au de unde sa mareasca salariile!!! (Andrei) 13/10/2008 08:50
Cum e treaba? Nu Melescanu zicea ca pentru o marire de salarii nu mai exista fonduri?
indemnizatii de conducere (ioan) 13/10/2008 08:15
cunoasteti ca indemnizatiile deconducere fac parte din salariul de baza?recalculati si vedeti ca suma este mai mare
PROFESORII BUNI AU PLECAT !!! (bucuresteanul) 13/10/2008 06:28
Profesorii capabili au plecat deja din invatamantul liceal!....Iar tinerii absolventi capabili nu mai raman nici in cel universitar!!...Cei buni, in sectorul privat obtin salarii de peste 8...10 ori mai mari, plus masina, plus mobil, plus plecari in strainatate plus asigurari de sanatate etc!!! ...Numai cei care nu isi gasesc alt loc de munca mai raman in invatamant! Avem absolventi bacalaureati ANALFABETI, dar nu vrem sa recunoastem....
Tăriceanu tocmai a triplat lefurile directorimii de stat (Ioan) 13/10/2008 06:03
Deci la profesori nu poti sa dai, dar la altii le maresti de trei ori lefurile. Pacat de profesorii care te-au pregatit in decursul timpului Taricene. Mai bine uitau de tine...si de toti cei ca tine... Cu asa guvern, noi o sa ajungem la sapa de lemn, iar ei la vile de aur. Sigur o sa ai votul meu, dar pe spatele foii, si sper ca si votul la toti profesorii care mai exista azi in Romania. Pentru ei nu sunt bani, doar pentru lingaii care au fost pusi in scaune de pilele din guvern si parlament. PLECATI TOTI AFARA DIN TARA DOMNILOR PROFESORI SI LASATI PE TARICEANU SA FACA EDUCATIE.
Adauga comentariu nou
Stiri:   Editoriale | Economice | Politice | Externe | Societate | Cultura | Sport | Locale | Monden