Prima pagină Arhiva Forum Înscriere presă Contact
Marți, 18 noiembrie 2008, 15:19
ennlfrdeites
Tăriceanu și Băsescu, la Cotroceni: Salariile de 50.000 de euro, prilej de discuții între premier și președinte
Politice

Externe
Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit, luni, cu președintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni. Primul ministru a stat de vorbă cu șeful statului aproximativ 30 de minute. Întâlnirea s-a încheiat în jurul orei 16.00. Președintele și premierul au discutat despre salariile din regii și agenții, despre situația pensiilor și despre salarizarea profesorilor. Discuția survine pe fondul scandalului salariilor de 50.000 de euro, atribuite unor directori ANRE. Tăriceanu spunea, vineri, că aceste agenții au devenit moșia financiară a clientelei politice a Guvernului.

Cei 11 șefi de la Autoritatatea Natională de Reglementare în domeniul Energiei împart 7 milioane de euro anual, numai pentru veniturile lunare. Anul trecut, suma cheltuită pentru salariile personalului ANRE a fost de peste 15 milioane de euro. Grosul banilor nu vine sub formă de salariu, ci ca prime trimestriale și diurne.

Pe de altă parte, președintele Băsescu făcea apel la responsabilitate și prudență din partea guvernului și sindicatelor care revendicau majorări salariale de peste 50 de procente.

Premierul Tăriceanu a cerut șefului Cancelariei, Dorin Marian, să îi prezinte, în următoarea ședință de guvern, o analiză privind salariile, sporurile și primele încasate în agențiile aflate în subordinea Executivului. Nota va fi prezentată în ședința de Guvern de marți, 14 octombrie.

Luni, 13 octombrie 2008 Antena 3 comenteaza acest articol Autor: Antena 3
Recomanda Yahoo!
Merita citit?
[DA][NU]
+5
7 VOTURI

Nu exista comentarii ! Comenteaza chiar tu acest articol !
Adauga comentariu nou
Stiri:   Editoriale | Economice | Politice | Externe | Societate | Cultura | Sport | Locale | Monden