Oastea Domnului

Părinţilor, ca un ogor ce aşteaptă sămânţa este sufletul fiilor voştri!

admin123 — Mon, 22 Jun 2026 21:59:00 +0000

Numele de «casă» şi de «familie» erau, la bătrânii noştri, nume sfinte pe care le apărau cu ochi de vultur şi cu mână de fier. În vremea bătrânilor noştri, tata din casă era acela care mişca toate, şi fără voia şi ştirea lui nu se putea mişca nimeni.

Azi însă, mulţi taţi şi multe mame dorm liniştiţi de seara până dimineaţa, în timp ce copiii lor umblă drumurile rele, se îmbată şi îşi pierd sufletul.

Părinţilor, nu lăsaţi pe copiii voştri nicăieri unde se bea şi se petrece cu alcool, căci cu acest duh rău strică şi ucide Satana sufletul copiilor voştri. Dar creşterea cea bună şi mântuirea tinerilor din ispitele pierzării nu stau numai în aceea să-i închideţi pe copii în casă şi să-i opriţi de a merge colo şi colo. (De multe ori, din ce-l opreşti pe cineva de la ceva, anume şi mai tare se duce acolo!). Silinţele părinţilor trebuie să se îndrepteze, mai ales, într-acolo ca fiii lor să-L afle cu adevărat pe Iisus Mântuitorul. Apropiaţi copiii voştri de Acela Care a zis: «Lăsaţi copiii să vină la Mine!»

Bună este grija părinţilor. Bune sunt şi mustrarea şi sfada lor. De lipsă-i câteodată şi nuiaua. Dar când l-ai adus pe copilul tău cu adevărat la Mântuitorul Hristos şi când copilul tău L-a aflat cu adevărat pe Mântuitorul, atunci poţi rupe varga şi de sfadă te poţi lipsi. Atunci poţi dormi liniştit şi poţi muri liniştit, căci copilul tău are cea mai bună zestre şi moştenire care nu se va mai lua de la el, aşezată fiind pe Temelia cea statornică.

Însă, ca să poată afla copilul tău pe Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos, trebuie mai întâi ca tu însuţi să-L cunoşti pe Mântuitorul şi să trăieşti o viaţă cu El. În zadar îi predici copilului tău despre Mântuitorul şi Evanghelia Lui, când el nu te vede pe tine trăind această viaţă. Pilda vieţii tale este predica şi învăţătura cea mai bună, sau mai rea, pentru copilul tău.

Undeva am citit odată această întâmplare:

Un învăţător nou în sat, se întâlni pe drum cu un copil ce nu ieşise încă printre oameni şi nu umbla încă la şcoală.

– Al cui eşti tu? – îl întrebă învăţătorul.

– Al dracului, răspunse serios copilul.

Învăţătorul rămase uimit de acest răspuns şi îl întrebă mai departe:

– Şi cum te cheamă pe tine?

– Satana!

– De unde vii?

– Din iad, răspunse copilul şi plecă.

Învăţătorul cercetă mai departe pe urmele acestui răspuns fioros şi, până la urmă, află următoarele lămuriri:

Mama copilului se certa foarte des cu tatăl lui care era un beţiv. Când venea beat acasă ea îi striga: «Ce-i, drace, iar vii beat pe capul meu?» La asta, tata răspundea cu înjurături şi ameninţări. În vremea asta, copilul fugea plângând în braţele mamei, dar mama îl alunga, zicând: «Fugi, Satană, nu mă mai necăji şi tu, că destul de necăjită sunt eu de când trăiesc în acest iad de casă…»

Din asta a auzit copilul şi a învăţat că pe tatăl lui îl cheamă «dracul», pe el «Satana» şi că ei trăiesc «în iad».

Părinţilor, ca un ogor ce aşteaptă sămânţa este sufletul fiilor voştri! Voi sunteţi răspunzători lui Dumnezeu despre ce fel de sămânţă semănaţi în ogorul sufletesc al copiilor voştri.

O ceară caldă e sufletul copiilor voştri. Voi aveţi o mare răspundere sufletească despre ce fel de slove şi ce fel de tipar apăsaţi în această ceară.

În casa ta, tu, tată şi tu, mamă, trebuie să fiţi ceea ce este preotul în Biserică şi învăţătorul în şcoală. Fără voi şi ajutorul vostru nici preotul şi nici învăţătorul nu pot face nimic din copiii voştri. În căsuţa voastră este începutul îndreptării tineretului, şi cea dintâi răspundere sufletească pentru această îndreptare, pe voi vă apasă…”

«Lumina Satelor» nr. 5, din 24 ian. 1926

Istoria unei jertfe / Traian Dorz. – Ed. a 2-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2016, vol. 1

Ni se rupe inima de durere!

admin123 — Mon, 22 Jun 2026 21:56:00 +0000

Nu de mult s-a ținut pe aici un examen cu tineri de la sate. Era vorba să fie primiţi în o şcoală. La examen între altele i-au întrebat şi rugăciuni şi ceva din învăţăturile de credință. Ceea ce au aflat ceice au fost de faţă, cu drept cuvânt a trebuit să-i mâhniască.

Tineri, cari ştiu cântări neruşinate, cari joacă jocurile necurate de azi, cari fumează și beau şi suduie de te trec fiori, afară de ,,Tatăl nostru” nu ştiau nici o altă rugăciune și nu ştiau nimic din cele 10 porunci, nu ştiau sfintele taine şi nu ştiau din învăţăturile cele mântuitoare ale legii Domnului. — Unde e bunica, unde mama, unde moșul și tata cari cu credință fierbinte învățau de mici pe copiii şi nepoţii lor ocinașele, poruncile, tainele? Au pierit toți? Pe satele noastre nu mai sunt creştini? — Și mai vrei bine pe lume?

Oare şcoala cea nouă care a crescut pe acești tineri, numai atâta temelie sufletească pune? Ori se crede, că învăţând despre ,, electricitatea din nori” a făcut viaţa şi societatea mai bună, şi religia e de prisos?

Și unde sunt urmaşii învăţăceilor Domnului? Nu văd, că pasările cerului adună sămințele aruncate de Fiul Omului? Şi nu bagă de samă că în sămănătura rămasă cel viclean aruncă neghină, fiindcă văd pe cei mai mulți dintre ei dormind?

Jandarmii nu ne pot apăra. Pe tatăl întunerecului nu-l pot vedea și alunga decât aleşii Domnului. Puneți talanții în lucrare! Că de nu, víne mustrarea Stăpânului!

Ni se rupe inima de durere, văzând creştini, cari nu ştiu nici măcar să se roage. E necesară şcoala de Dumineca! E o lipsă de catehizare a celor mari! Întelegeți-ne, fraților, înţelegeţi-ne!

Pr. Iosif Trifa în foaia Lumina Satelor, anul 1927, nr. 41

TU PLECI UNDEVA

Editor — Mon, 22 Jun 2026 21:50:00 +0000

Tu pleci undeva-n curând
şi nici n-ai să ştii, plecând,
cine-ţi va-nsoţi, cine-ţi va-nsoţi plângând
al tău suflet călător,
când cu teamă, când cu dor,
către-un ţărm, către-un ţărm netrecător.

Dar e Cineva ce vrea
să te-ajute-n calea grea
să mergi mai uşor, să mergi mai uşor pe ea;
Dulcele Mântuitor
vine binevoitor
să-ţi dea sprijin, să-ţi dea sprijin şi-ajutor…

Ia-ţi-L Prietenul iubit
ajutor nepreţuit
pe-al tău drum, pe-al tău drum primejduit;
ajutat de Harul Lui,
nici nu ştii ce dulce sui
pân’ la poarta, pân’ la poarta Raiului.

Acolo, ajuns la Ţel,
uşa-ţi va deschide El,
într-un blând, într-un blând şi dulce fel;
şi nici nu vei şti să spui
mulţumirea câtă-adui
pentru dulce, pentru dulce Harul Lui.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Fără unitatea frăţească, Domnul refuză rugăciunea oricui.

Editor — Mon, 22 Jun 2026 21:45:00 +0000

din cuvântul fratelui Traian Dorz
trimis pentru nunta de la Milcov – 26 octombrie 1980

Rugăciunea este cea mai mare putere în lupta contra păcatului dinlăuntru şi împotriva nenorocirilor din afară. Rugăciunea deci, a celor doi împreună, este paznicul curăţiei căminului lor şi lumina creşterii copiilor lor sfinţi. Când e bine să se facă rugăciunea? În orice vreme, dar mai ales când se roagă şi celălalt, când se roagă şi ceilalţi. Rugăciunea [făcută] singur e o putere; dar împreună, creşte pe măsura numărului celor cu care te rogi. „Rugaţi-vă neîncetat”, spune Cuvântul lui Dumnezeu. Şi ce binecuvântare este acolo, când eşti împreună cu fraţii la rugăciune! Fiindcă chiar dacă spui numai „Amin”, tot ceea ce s-a spus în rugăciune este ca şi cum ai fi spus şi tu. Dumnezeu este totdeauna acolo unde fraţii se roagă şi răspunde totdeauna cu bucurie şi cu belşug de binecuvântări la rugăciunea făcută de către toţi împreună cu dragoste, cu smerenie, cu căldură cu ascultare, cu credinţă.

Fii deci totdeauna în rugăciune. Fie când eşti singur, fie când eşti împreună cu soţul tău sau cu fraţii tăi. Luaţi atunci parte cu toată inima şi cu toată simţirea sufletului vostru la tot ceea ce se cere în rugăciune pentru Lucrarea lui Dumnezeu, pentru familia duhovnicească, pentru familia voastră, pentru lumea întreagă. Pentru că Dumnezeu binecuvântează totdeauna rugăciunea tuturor făcută pentru toţi.

Părtăşia frăţească este tot aşa de însemnată ca şi citirea Bibliei şi ca rugăciunea. Atât citirea Bibliei, cât şi rugăciunea n-au nici o putere în viaţa noastră, dacă noi n-avem o părtăşie deplină, fierbinte, totală, caldă şi frumoasă cu fraţii noştri. Fiindcă este scris: „Lasă-ţi darul şi du-te de te împacă cu fratele tău”. Fără pacea şi unitatea cu fraţii, nici un dar şi nici o rugăciune nu ne este primită de Dumnezeu. Fără unitatea frăţească, Domnul refuză rugăciunea oricui. Şi n-ai nici un folos de Scriptură şi nici un folos de Cuvântul lui Dumnezeu când nu este sufletul tău una cu fraţii tăi de credinţă şi de învăţătură. Nici un tăciune nu arde bine singur. Domnul nu este cu noi decât dacă suntem una cu fraţii, fiindcă de asemenea este scris: „Unde sunt doi sau trei… acolo sunt şi Eu”.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.

admin123 — Mon, 22 Jun 2026 21:42:00 +0000

Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă, adică de la informaţie la arsenie1convingere. Oameni de informaţie religioasă sunt mai mulţi decât cei ce au convingeri religioase. E necesară şi informaţia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rămâne la informaţie înseamnă doar a fi la începutul drumului, „la urechi”. Până la inimă mai e o cale lungă, „cea mai lungă cale”.

Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse. Cuvântul acesta ne aduce aminte de un cuvânt asemănător, cu circulaţie mai ales în lumea din Apus: „Un sfânt trist este un trist sfânt”. Părintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinţa noastră fiind „izvor de bucurie”, creştinismul fiind „religia bucuriei”. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Acestea vi le spun, ca bucuria Mea să fie întru voi şi ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15, 11).

Bobul lui de grâu se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptăţit. Aşa caracteriza Părintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune şi care nu caută şi nu primeşte îndreptarea, ci îşi explică el mai bine cele pentru sine condamnând pe cei ce vreau să-l îndrepte. Începutul oricărei îndreptări este să-ţi recunoşti greşeala. „Când greşeala s-a făcut în tine aşezare şi adevăr”, când o ai ca deprindere şi o mai şi justifici, atunci „nu mai e greşeală, ci e păcat de moarte”. Într-o astfel de situaţie, cel ce se crede a fi drept, fără să şi fie de fapt, nu mai e bob de grâu, ci doar tăciune.

Mustrarea învinge, dar nu convinge. Este şi aceasta o cugetare la care e bine să luăm aminte. Are şi mustrarea rostul şi puterea ei, dar ea, ca şi constrângere, doar învinge, însă de convins nu convinge. De la învingere până la convingere e o cale lungă, poate tot atât de lungă, cât cea de la informaţie la convingere, cât cea de la urechi la inimă.

Părintele Arsenie BOCA

Şapte cuvinte duhovniceşti

admin123 — Mon, 22 Jun 2026 21:40:00 +0000

1.Am intrat în închisoare orb şi ies cu ochii deschişi.
2. Dacă din închisoare pleci şi de pe urma suferinţei te alegi cu dorinţe de răzbunare şi cu sentimente de acreală, închisoarea şi suferinţele au fost de haram. Iar dacă rezultatul e un complex de linişte şi înţelegere şi de scârbă faţă de orice silnicie şi şmecherie, înseamnă că suferinţele şi închisoarea au fost spre folos şi ţin de căile nepătrunse pe care-i place Domnului a umbla.
3. Suferinţa, ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedeşte că răstignirea nu va fi fost inutilă, că jertfa lui Hristos e roditoare.
4. Numai creştin fiind mă vizitează – în pofida oricărei raţiuni – fericirea. Numai datorită creştinismului nu umblu crispat, jignit, pe străzile diurne, nocturne ale oraşului – şi nu ajung să fiu şi eu unul dintre acele cadavre pe care le poartă vii apa curgătoare a vieţii. Şi nu mă număr printre cei care n-au înţeles încă că mai fericit este a da decât a lua.
5. Străduindu-ne a ierta şi învăţându-ne a practica şi iertarea ne apropiem de înţelegerea iertării divine.
6. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi. Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului.
7. Oricând e timpul de a face binele. Oricând e timpul de a-l îndatora pe Hristos. Şi după cum împărăţia lui Dumnezeu va veni pe negîndite, pe furate, tot astfel şi faptele care o prevestesc nu ţin seama de termene şi contracte.

Părintele Nicolae STEINHARDT

Puține-s zilele

Editor — Mon, 22 Jun 2026 21:37:00 +0000

Puține-s zilele pe care le-am risipit nepãsãtor
dar cât aș vrea ca nici acestea
sã nu-mi întunece-amintirea,
puține-s urmele vieții ce nu le pot privi ușor
dar cât de mult aș vrea nici una
sã nu-mi fi fost
și nicãierea.

Ce fericitã-i amintirea izvorului mereu curat
ce nu alungã niciodatã pe nimenea
oricât i-ar cere
și nu așteaptã rãsplãtire pentru nimic
din tot ce-a dat
ci dã mereu de orice datã
cu-aceeași proaspãtã plãcere.

Ce fericitã-i amintirea trãirii Soarelui
și-a Ploii
ce nu aleg cui dau lumina
și binefacerile-ntruna
– Ce dulce-i tot ce-nvãț din asta
spre-ndestulãrile nevoii
acelor care nu pot cere
dar flãmânzesc întotdeauna.

Așa aș vrea și eu sã-mi fie
și-acele zile care nu-s
așa le-aș vrea și-acele urme
a cãror fațã mã-ntristeazã
ca-n ziua cercetãrii mele
s-aduc în Fața Ta Iisus
din fiecare zi o roadã
din fiecare urmã-o razã.

de Traian Dorz

Lupta cu gândurile

admin123 — Mon, 22 Jun 2026 21:31:00 +0000

Curaj mult! Și să dai mai multă neimportanță gândurilor și avalanșelor de stări. Ok… sunt, nu le neg, dar eu nu sunt numai asta, eu sunt stăpână pe ele, nu invers! Și vin, te răscolesc, tu lasă-le în pace, nu te speria nici de venirea lor, nici cât stau… Tu ai treabă să te rogi și să fii stăpână pe viața ta, să nu te lași dominată de ele. Orice sperietură și supărare și vinovăție pentru gânduri și stări nu fac decât să le înmulțească… Uită-te la ele ca la un film și tu vezi-ți de viață și nădejde mai departe!

Nu mai sta în gânduri, acuzații și scenarii. Din nou… Parcă nu ai treabă. Ia-ți viața în mâini și nu te mai tărăgăni atât. Curaj. Poți trăi și fără a te plânge și fără ceva tragic și catastrofal.

(Maica Rafaela Urdă)

sursa:https://sfantulsiluan.mmb.ro

Despre nesimţirea oamenilor în vremea lui Antihrist

admin123 — Mon, 22 Jun 2026 21:30:00 +0000

Sf. Nil Atonitul

Multă grijă îl întunecă pe om şi el se face nesimţitor şi se face gătire spre pierzare la antihrist. Iar lucrarea acestuia este multa grijă a celor deşarte, materia lucrurilor lumii şi câştigarea metalurilor pământului. Aceasta este capul răutăţilor, povăţuirea pierzării şi stricarea mântuirii.

Dumnezeu S-a milostivit cu facerea chivotului ca să se pocăiască, dar ei s-au dat spre cele trupeşti şi aşa, nesimţirea lor a adus potopul. Tot astfel şi astăzi, s-au dat la multă căştigare şi grija vieţii, a îndulcirii, a răpirii, a vânzării, a minciunii, a desfrânării, a lenevirii la cele bune, a învârtoşării inimii, a pomenirii de rău, a vrajbei, a iubirii de avere, a iubirii de argint.

Precum cei iubitori de avuţii înviesteresc în vasul lor răpitor, aşa şi la venirea lui antihrist. Fiindcă mai înainte se vor întuneca minţile oamenilor cu nesimţirea întunericului şi se vor întuneca oamenii de patimi, după cum zice Sfântul Apostol Pavel: Pentru că n-au primit adevărul Evangheliei, dând cinstea şi întâietatea patimilor, i-a dat pe dânşii Dumnezeu duhului înşelăciunii, ca să se plinească întru dânşii fărădelegea.

Atunci, pe cât vor păcătui, vor socoti că-şi lucrează mântuirea. Atunci o să se defaime Sfânta Evanghelie şi Biserica lui Hristos şi o să fie multă lipsă în lume, semne şi arătări de la Dumnezeu în mijlocul lipsirii şi o foame îndoită: gândită şi simţită. Simţită, pentru că se va închide cerul ca în zilele lui Ilie, din pricina fărădelegilor oamenilor, şi nu va da ploaie; vor fi oamenii flămânzi şi de cuvântul lui Dumnezeu, pentru că nu se va mai găsi nici un drept cu fapte bune care să-i înveţe cuvântul mântuirii. Se va ridica binecuvântarea lui Dumnezeu de la mâncare şi de la băutură, pentru că, pe cât vor mânca mai mult, pe atât mai mult vor flămânzi.

Şi se va ridica harul lui Dumnezeu de la oameni, precum Scriptura zice: Nu va locui Duhul lui Dumnezeu în oamenii aceştia, fiindcă sunt numai trupuri

Din învăţăturile Sfinților Părinți – Părintele Efrem Athonitul

Editor — Mon, 22 Jun 2026 21:21:00 +0000

* Sfântul Apostol Ioan, ucenicul iubit al lui Hristos, a luat dragostea lui Hristos şi a vorbit despre dragoste. A împărţit dragostea, a răspândit-o în lume şi lumea s-a îmbogăţit prin cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu. Ne spune: “Iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut de Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este iubire“.
* Când dragostea există între oameni, îi uneşte, le uneşte inimile. Vrei să vezi dacă-L iubeşti pe Dumnezeu? Vezi asta din cât îl iubeşti pe fratele tău. Dragostea adevărată se vede când aproapele tău nu se poartă bine cu tine, când te învinuieşte. Atunci se dovedeşte cât îl iubeşti tu pe acest om.
* Dumnezeu, pe omul care pleacă de lângă El şi trăieşte departe, în păcat, îl vizitează în diferite feluri, ca să-l aducă aproape de El şi să-l miluiască. Dacă nu facem şi noi la fel, nu avem dragoste în sufletul nostru, nu suntem ai lui Dumnezeu.
* Omul care iubeşte nu suferă. Suferă acela care urăşte, care simte răutate, care este întunecat de rele, care este cuprins de invidie şi gelozie. Răutatea este apăsătoare, dragostea şi virtutea sunt uşoare. Dragostea lui Dumnezeu este odihnă duhovnicească.
* Să ne rugăm la Dumnezeul iubirii să intre în noi, să-L simţim şi, când Îl simţim pe Dumnezeu, ne vom dărui şi noi fratelui nostru… Pentru a ne izbăvi de datoria păcatelor noastre trebuie să ne dăruim aproapelui nostru…
* Omul creştin trebuie să măsoare, să cântărească iubirea lui Dumnezeu şi să ia poziţia cuvenită. Răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu este să-L mulţumească pe Dumnezeu. Dumnezeu este mulţumit când omul face voia Lui, adică atunci când împlineşte poruncile Lui. Porunca dragostei şi porunca smereniei. Când omul are smerenie şi dragoste rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el.
Smerenia şi iubirea lui Hristos trebuie să ne cutremure şi să ne înveţe. Dacă Dumnezeu cel fără de păcat S-a smerit într-atât, din iubire pentru noi, încât a murit pe cruce, noi, care suntem din fire umili, oameni de lut, cât ar trebui să ne smerim şi să urmăm exemplul Lui mântuitor?
* Iubirea către Dumnezeu şi către aproapele sunt cele două mari virtuţi pe care se sprijină tot edificiul duhovnicesc. Dacă lipsesc aceste două mari virtuţi, toate celelalte nu au nici un fundament.
* Când harul lui Dumnezeu aprinde inima, omul duhovnicesc simte dragoste nesfârşită pentru fratele său. Simte înlăuntrul său că îi îmbrăţişează pe toţi, şi fraţi, şi prieteni, şi duşmani, şi toată zidirea neînsufleţită.
* Dragostea cere efort la început, dar pe urmă dă multă odihnă… Când un om are îndelungă răbdare şi bunătate, acestea arată că are iubire în el. Iar când nu are îndelungă răbdare, milă şi bunătate, este lipsit de dragoste, lipsit de Dumnezeu. Sfântul Cosma Etolianul ne spune: “Am văzut două iubiri care mântuiesc şi acestea sunt iubirea către Dumnezeu şi iubirea către aproapele“.
Ce ne cere Dumnezeu? Să-L iubim cu toată inima, puterea şi fiinţa noastră; să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Să ne schimbăm purtarea şi Acela ni se dăruieşte nouă, ne deschide raiul. Şi totuşi nu facem asta, şi ne chinuim.
* De aceea noi, creştinii, prin iluminarea lui Dumnezeu, putem multe. Putem face multă milostenie şi îndeosebi milostenie sufletească, care are o valoare uriaşă. Trebuie să începem toţi o nouă cruciadă de milostenie pentru aproapele nostru. Să-l ajutăm pe aproapele nostru nu atât pe plan economic, cât duhovnicesc.

***

* Milostenia se răsplăteşte în această lume, iar în cealaltă ni se dă înapoi însutită. Să ne îngrijim mereu de săraci şi să-i ajutăm, căci ei mijlocesc pentru noi la Dumnezeu. Milostenia are mare putere. Suntem datori să facem mai întâi milostenie sufletească, să arătăm iubire către oameni, şi apoi, cu sinceritate, dragoste şi discernământ, să-i ajutăm pe ei.
* Oamenii lui Dumnezeu trebuie să aibă dragoste. Dragostea are limbajul ei, limbajul lui Hristos, şi cine îl are pe acesta este bine călăuzit în lucrările lui.
* Milostenia formală nu are mare însemnătate. Însemnătate are când mila conţine în ea dragoste şi, mişcată de această dragoste, îl miluieşte pe sărac.
* Domnul nu dă importanţă lucrului mult sau puţin, ci intenţiei pentru milostivire, şi pe aceasta o preamăreşte.
* Milostenia noastră trebuie să izvorască din iubirea de oameni, care au nevoie nu numai de lucruri materiale, ci şi de ajutor sufletesc. Să-i ajutăm şi duhovniceşte. Când îi dăm curaj şi putere unui om deznădăjduit să continue lupta sa, greaua lui încercare, şi în felul acesta îl scăpăm de primejdia unei catastrofe, această milostenie este foarte mare. De aceea orice oferim aproapelui nostru să izvorască din inima noastră şi să nu fie o faptă formală. Să cunoaştem bine că răsplata milosteniei noastre, de la Însuşi Dumnezeu, este însutită. Dăruieşti ceva şi Dumnezeu îţi dă de o sută de ori mai mult. Orice dăruim săracilor ni se va da înmulţit în ceruri; şi, când sufletul o să plece din această viaţă, îşi va ridica răsplata milosteniei lui.
* Noi suntem ţinuţi în viaţă de mila lui Dumnezeu. Zi şi noapte cerem milă şi iertare. Le vom primi atunci când şi noi le vom înfăptui la rândul nostru.
* Milostenia urcă până la tronul lui Dumnezeu. Face să coboare mila lui Dumnezeu la om. Milă face, milă găseşte. Iubire răspândeşte, iubire primeşte.
* La a Doua Venire, Hristos va preamări şi va osândi. Îi va preamări pe cei de-a dreapta, deoarece au arătat iubire şi milostenie celor înfometaţi şi însetaţi, străinilor, bolnavilor şi întemniţaţilor, şi îi va osândi pe cei de-a stânga, pentru că nu au avut aceste virtuţi.
Să cerem aşadar de la Dumnezeu să ne dea duh de iubire, căci cel care are iubire ştie cum să miluiască.
* Noi toţi să-i miluim pe semenii noştri şi îndeosebi pe cei care sunt îndepărtaţi de Dumnezeu… Nimic în lume nu poate sta în faţa valorii şi mântuirii unui suflet. Să ne străduim să-i miluim pe oamenii care sunt săraci la suflet, şi răsplata noastră va fi foarte mare înaintea lui Dumnezeu. Să-l ajutăm pe aproapele nostru cât putem, pe plan material şi duhovnicesc.
* Durerea preschimbă sufletul omului, îl face sensibil, şi astfel primeşte să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Aşadar când durerea face pregătirea şi se apropie de un om al lui Dumnezeu, ajută la mântuirea lui…
* Milostenia nu constă doar în cele materiale, ci mai mult în cele duhovniceşti. V-aţi gândit vreodată să vă rugaţi pentru sufletele care sunt în aşteptarea osândei lui Dumnezeu? Pentru acele suflete cine se va ruga? Aici este marea milostenie. Această milostenie este cea mai mare pe care o poate înfăptui creştinul.
* Hristos a murit pe cruce pentru fiecare suflet şi cere pricină ca să-i miluiască pe aceşti oameni. Dumnezeiasca dreptate caută să găsească pricină pentru scăparea omului de la osândă. Iar noi, oamenii, întunecaţi de păcat, de neştiinţă, nu dăm nici un motiv pentru care iubirea lui Hristos să miluiască aceste suflete.
* Dumnezeu iubeşte milostenia din sufletul omului mai mult decât orice altă virtute. Milostenie faci? Milostenie vei găsi.
Deoarece nu avem iubire, nu avem milostenie în suflet. Să cerem de la Dumnezeu să ne dea iluminarea, harul şi puterea. Să ne dea harul milosteniei, ca să miluim acele suflete care sunt în cealaltă lume. Şi dacă noi nu le vom uita, nici pe noi nu ne va uita Hristos…
* Când cineva dăruieşte celuilalt din puţinul lui, asta are valoare. Cei doi bănuţi ai văduvei au fost lăudaţi, nu cei mulţi pe care i-au dat alţii. Şi dacă din puţinul nostru dăruim celuilalt, Dumnezeu este drept, odihna şi bucuria acelor suflete ne vor aduce nouă folos. Aceia îşi află odihnă, noi primim răsplată.