Vezi online cu traducere:

Potențialul Uman Neexploatat

Documentarul argumentează că ființele umane dețin capacitați latente, adesea percepute drept “superputeri”, care pot fi accesate prin tehnici specifice. Se sugerează că abia atingem suprafața potențialului nostru autentic, ridicând astfel întrebarea: dacă acest lucru este posibil, ce altceva am putea realiza?

Critica Normelor Actuale și a Dependenței de Factori Externi

Documentarul contestă ideea conform căreia boala, nefericirea și deconectarea sunt considerate firești. Se afirmă că societatea modernă a devenit “supracivilizată”, ceea ce a dus la pierderea conexiunii cu propria fiziologie profundă și la o capacitate redusă de a face față stresului. Dependęnța excesivă de confortul extern ne-a diminuat rezistența naturală și capacitatea de autoapărare.

Metoda Wim Hof – O Cale de Activare a Potențialului Interior

Wim Hof este prezentat ca un exemplu de persoană care a depășit traumele și limitele autoimpuse prin hotărârea de a-și lua viața sub control. Metoda sa, bazată pe tehnici de respirație, expunere la frig și meditație, este descrisă ca un mijloc prin care indivizii pot influența direct reacțiile corpului și ale minții, inclusiv autoreglarea neurochimiei.

Dovezi Științifice privind Eficiența Metodei Wim Hof

Studiile prezentate demonstrează că practicanții metodei Wim Hof pot influența sistemul nervos autonom și răspunsul imunitar. Un experiment a arătat că aceștia au prezentat simptome reduse și niveluri mai scăzute de proteine inflamatorii după injectarea cu endotoxine bacteriene. S-a observat o creștere semnificativă a mediatorilor antiinflamatori și o reducere a inflamației, sugerând că tehnici relativ simple pot influența procese biologice considerate anterior autonome.

Implicațiile pentru Sănătate și Boli Inflamatorii

Documentarul sugerează că influențarea răspunsului imunitar ar putea avea consecințe profunde asupra bolilor autoimune și altor afecțiuni inflamatorii, inclusiv asupra reacțiilor excesive observate în cazul COVID-19. Se subliniază ideea că organismul are o capacitate naturală de autovindecare, iar metoda Wim Hof oferă o cale concretă de acces la acest mecanism.

Depășirea Limitărilor Mentale și Sociale

Wim Hof nu se consideră un caz excepțional, ci un exemplu al potențialului uman accesibil oricărui individ. Documentarul subliniază importanța schimbării de paradigmă mentală și a încătării în propriile capacitați. Se face o analogie cu depășirea barierei de 10 secunde la proba de 100 de metri, demonstrând că, odată ce o limită este spartă, devine mai ușor pentru alții să o urmeze.

Responsabilitatea Personală și Puterea Interioară

Se accentuează necesitatea recâștigării puterii personale și a controlului asupra propriei vieți, sănătății și fericirii. Frica este prezentată ca o consecință a pierderii sentimentului de control, iar metoda Wim Hof este sugerată ca o soluție pentru recăpătarea acestuia.

Critica Sistemului Actual și a Intereselor Economice

Documentarul critică industria alimentară și farmaceutică, sugerând că acestea profită de starea de boală a oamenilor. Se afirmă că cei aflați la putere nu sunt interesați să ofere soluții naturale și gratuite pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Viitorul ca “Noua Normalitate” a Capacitaților Umane

Wim Hof susține că ceea ce este considerat astăzi “supraumane” va deveni noua normalitate. Se pledează pentru o schimbare a educației, astfel încât fericirea, forța și sănătatea să fie privite ca aspecte fundamentale ale vieții, la fel de importante ca disciplinele tradiționale.

Depășirea Obstacolelor Mentale și Sociale

Se identifică psihologia victimizării drept principalul obstacol în calea evoluției personale. Soluția propusă este reaprinderea speranței și oferirea unui sentiment absolut de control asupra propriei sănătăți prin tehnici dovedite științific.

Conexiunea cu Natura și Armonia Universală

Se promovează ideea de a trăi în armonie cu natura, recunoscând interdependența dintre oameni și mediul înconjurător. Se critică distrugerea ecosistemelor și indiferența față de suferința globală.

Exemple de Depășire a Limitelor Umane

Un exemplu extrem este ascensiunea pe Kilimanjaro în pantaloni scurți a unui bărbat de 76 de ani, suferind de boala Lyme, fără experiență anterioară în alpinism. Acest caz demonstrează că spiritul uman poate transcende limitele fizice percepute.

Mesajul Final: Fii Fericit, Puternic și Sănătos

Documentarul îndemnă oamenii să se concentreze pe fericire, forță și sănătate, considerând aceste elemente drept adevărata bogăție a vieții. Se subliniază ideea că schimbarea începe la nivel individual, iar prin asumarea responsabilității personale, fiecare poate deveni arhitectul propriei existențe.

De-a lungul timpului, relația noastră cu lumea în care trăim s-a schimbat. Stilurile noastre de viață ne-au deconectat de mediul natural. Din cauza acestei deconectări, mecanismele noastre de supraviețuire vechi nu mai sunt declanșate și am pierdut contactul cu puterea noastră interioară. Prin decenii de autoexplorare și studii științifice revoluționare, Wim a creat o modalitate simplă și eficientă de a stimula aceste procese fiziologice profunde și de a ne realiza întregul potențial. Metoda Wim Hof se referă la reconectarea noastră – la noi înșine, la ceilalți și la natură.

:: Metoda se bazează pe 3 piloni puternici ::

Mini Cursul Gratis Tradus in limba romana

Respiraţie

Primul pilon al metodei wim hof este respirația. Respirăm întotdeauna, dar nu știm în mare parte potențialul său extraordinar. Nivelurile crescute de oxigen dețin o comoară de beneficii, iar tehnica de respirație specializată a metodei Wim Hof le dezgropă pe toate: mai multă energie, niveluri reduse de stres și un răspuns imun crescut care se ocupă rapid de agenții patogeni.

Atenție: Faceți întotdeauna exercițiul de respirație într-un mediu sigur (de exemplu, așezat pe o canapea / podea) și neforțat. Nu-l practicați niciodată înainte sau în timpul scufundării, al condusului, al înotului, al unei băi sau în orice alt mediu / loc în care ar putea fi periculos să leșinați. Exercițiul de respirație are un efect profund și ar trebui să fie practicat în modul în care este explicat.

Terapia la rece

Frigul este prietenul tău cald și unul dintre cei trei piloni ai metodei wim hof. Expunerea adecvată la frig începe o cascadă de beneficii pentru sănătate, inclusiv acumularea de țesut adipos maro și pierderea de grăsime rezultată, inflamație redusă care facilitează un sistem imunitar fortificat, niveluri hormonale echilibrate, calitate îmbunătățită a somnului și producerea de endorfine – senzația – substanțe chimice bune din creier care vă ridică în mod natural starea de spirit

Atenție: frigul este o forță puternică. Vă sfătuim cu tărie să vă construiți treptat expunerea la frig. Antrenează-te mereu fără forță și ascultă-ți corpul cu atenție. Dacă nu este practicat în mod responsabil, riscați hipotermie sau „după picătură”. De asemenea, persoanele fizice nu trebuie să practice expunerea la frig atunci când sunt însărcinate, după ce au consumat alcool, după mese sau în timpul exercițiului. Dacă aveți probleme de sănătate (grave), vă rugăm să consultați întotdeauna un medic înainte de a practica.

Angajament

Al treilea pilon al metodei wim hof este fundamentul celorlalți doi: atât expunerea la frig, cât și respirația conștientă necesită răbdare și dăruire pentru a fi pe deplin stăpânite. Înarmat cu concentrare și determinare, sunteți gata să explorați și în cele din urmă să vă stăpâniți propriul corp și propria minte.

The post Dincolo de Limite: Cum Wim Hof Demonstrează Că “Imposibilul” Este Doar o Percepție appeared first on TrezireaInteligentei.ro.

Filmul Flatliners (2017), un remake al versiunii din 1990, explorează tema morții dintr-o perspectivă științifică și filosofică, dar are și implicații spirituale profunde. Povestea urmărește un grup de studenți la medicină care experimentează moartea clinică pentru a înțelege ce se află dincolo de această limită, declanșând viziuni, amintiri reprimate și o confruntare cu propriile lor greșeli din trecut.

Vezi Trailer cu traducere la filmul Flatliners (2017):

Moartea – Un Sfârșit sau o Continuare?

Filmul sugerează că moartea nu este un sfârșit absolut, ci o trecere către o altă dimensiune a existenței. Această idee este în concordanță cu viziunea spirituală conform căreia psihicul (sufletul) își continuă existența dincolo de limitele fizice ale corpului. Așa cum afirmă și Samael Aun Weor, „Psihicul (sufletul) își continuă existența dincolo de moarte, nefiind supus legilor spațiului și timpului.” Experiențele personajelor din Flatliners reflectă această realitate: ele au viziuni din trecut, percep lucruri dincolo de realitatea cotidiană și sunt confruntate cu traume și regrete nerezolvate.

Experiențele din Pragul Morții și Conștiința Extinsă

Un aspect esențial al filmului este modul în care personajele dobândesc o conștiință extinsă în urma experimentului lor. După revenirea la viață, ele dezvoltă abilități sporite, cum ar fi memoria îmbunătățită sau o mai mare claritate a minții. Acest fenomen se aliniază cu ideea că moartea clinică poate oferi acces la o realitate mai profundă, unde psihicul nu este limitat de spațiu și timp. Fenomenele de tip viziuni premonitorii sau percepții extrasenzoriale confirmă faptul că există niveluri de conștiință dincolo de cele acceptate de știința convențională.

Eul și Iluzia Continuității

Filmul ridică și o întrebare filosofică: ce anume supraviețuiește după moarte? Ego-ul uman, cu toate atașamentele sale, sau o conștiință mai pură, eliberată de dorințe și temeri? Așa cum afirmă Jiddu Krishnamurti, noi nu suntem preocupați de moarte în sine, ci de continuitatea a ceea ce cunoaștem. Ne dorim asigurarea că identitatea noastră individuală – suma experiențelor, emoțiilor și amintirilor noastre – va continua să existe. Personajele din Flatliners sunt forțate să își confrunte trecutul și să își depășească fricile pentru a putea merge mai departe. Astfel, filmul sugerează că moartea, la fel ca viața, este un proces de transformare și eliberare, nu doar o încetare a existenței.

Viața și Moartea ca Oportunități de Evoluție

În final, Flatliners este mai mult decât un thriller supranatural – este o explorare a naturii conștiinței și a impactului pe care trecutul și acțiunile noastre îl au asupra destinului nostru spiritual. Moartea nu este o simplă dispariție, ci o tranziție, o posibilitate de regenerare și evoluție. Filmul ne amintește că, pentru a trăi cu adevărat, trebuie să înțelegem atât viața, cât și moartea, fără frică și atașamente, așa cum o pasăre își trăiește fiecare clipă fără teama de căderea finală.

The post Flatliners (2017) – O Perspectivă Spirituală asupra Morții și Conștiinței appeared first on TrezireaInteligentei.ro.

În viziunea convențională a societății moderne, moartea este tratată ca un faliment strict biologic. Angrenajul fiziologic se oprește, inima își încheie bătăile, medicul confirmă absența semnelor vitale, iar certificatul de deces este semnat. În cele din urmă, sicriul se închide. Pe baza încetării activității acestui unic organism fizic, societatea pronunță o judecată definitivă și irevocabilă: viața acelei ființe s-a terminat.

Această concluzie dramatică se sprijină însă pe o presupunere tacită și neexaminată: că mecanismul de carne și oase a fost unicul vehicul locuit de conștiință. O perspectivă metafizică și ocultă străveche vine să complice radical această abordare reducționistă, propunând o anatomie extinsă a ființei umane și formulând o întrebare tulburătoare pentru oricine a confundat vreodată dispariția unui corp fizic cu dispariția celui care îl experimenta:

“Cine a stabilit că corpul care intră în peștera mormântului a fost singurul corp care a fost trăit?”

O nouă anatomie ocultă a conștiinței

Această învățătură esoteric descrie o arhitectură complexă alcătuită din cinci vehicule ale conștiinței, distincte de corpul fizic. Fiecare dintre aceste corpuri îndeplinește o funcție precisă în modul în care conștiința este transmisă, proiectată, coordonată și experimentată în cadrul existenței:

• Corpul Electromagnetic: Transmiterea conștiinței prin diferite spectre electromagnetice.
• Corpul Epicinetic: Proiecția și teleportarea vibrațională într-o singură dimensiune.
• Corpul Echa: Experiența conștiinței în zone de timp multiple.
• Corpul Gumatric: Organizarea geometrică și matematică a sistemului energetic interior.
• Corpul Zohar: Scutul exterior de lumină („haina în multe culori”) ce înconjoară celelalte vehicule.

Corpul Electromagnetic: Lărgirea spectrului percepției

Ochiul uman înregistrează doar o fracțiune infimă din radiația electromagnetică existentă, iar sistemul nervos procesează semnalele senzoriale în funcție de condițiile stricte ale organismului biologic. Percepția noastră fizică obișnuită nu este altceva decât o consecință directă a limitărilor de „hardware” ale corpului de carne.

Corpul electromagnetic reconfigurează fundamental această relație. El are capacitatea de a codifica organismul fizic și de a opera printr-o familie mult mai largă de spectre electromagnetice, deschizând contactul direct cu alte regiuni ale conștiinței. Învățătura menționează chiar prezența unui spectru energetic pierdut, asociat cu posibilitatea de a ocupa alte corpuri de lumină.

Pentru a funcționa, acest vehicul necesită iluminare și coordonare din partea unui supra-sine superior (sau maestru al luminii) și trebuie să fie pregătit să treacă peste ceea ce textul numește un prag de masă negativă.

Astfel, percepția fizică nu reprezintă limita absolută a conștiinței, ci doar o graniță temporară impusă de instrumentul biologic de recepție.

Corpul Epicinetic: Mișcarea vibrațională fără deplasare fizică

Dacă corpul electromagnetic asigură transmisia între spectre diferite, mișcarea în interiorul aceleiași ordini dimensionale necesită un alt tip de vehicul: corpul epicinetic.

Operând prin plasmă biologică și energie vibrațională, corpul epicinetic permite proiecția și teleportarea în cadrul unei singure dimensiuni. Această operațiune este complet separată de mișcarea cinetică obișnuită, care rămâne guvernată de ecuațiile clasice ale masei și vitezei.

Pe lângă rolul său de proiecție, corpul epicinetic îndeplinește o funcție esențială de protecție și stabilizare mentală, asigurând echilibrul între nivelurile conștiente, inconștiente și subconștiente ale minții. Coordonarea acestui proces este realizată prin centri chakra – mai exact prin stațiile reprezentate de chakrele a 4-a, a 7-a și a 8-a, care echilibrează dinamica dintre mișcarea vibrațională și structura internă a conștiinței.

Corpul Echa: Călătoria prin spectre de timp paralele

Orice deplasare spațială lasă neatinsă o altă mare constrângere a lumii materiale: timpul. În timp ce organismul biologic își urmează propria secvență liniară – celulele funcționează, inima bate, iar mecanismul fizic se supune degradării temporale –, vehiculul Echa stabilește o relație complet diferită cu curgerea timpului.

Conștiința poate participa la stări de timp paralele sau poate opera în zone temporale diferite, menținând în același timp o legătură activă cu organismul fizic. Acest fenomen este posibil prin intermediul unui colector de ceasuri interconectat (interconnecting clock manifold), un sistem ce permite timpului conștiinței să se coordoneze cu ceasul biologic.

“Umanitatea a devenit remarcabil de eficientă în măsurarea timpului… Dar precizia unei măsurători nu stabilește că fiecare condiție posibilă de experiență aparține instrumentului care o efectuează.”

Vehiculele Echa sunt strâns legate de sistemul Merkaba, un vehicul superior de lumină ce facilitează transportul conștiinței prin praguri dimensionale, permițând comunicarea între diferite ordine de existență și inteligențe superioare.

Corpul Gumatric și Corpul Zohar: Arhitectura de Lumină și Anvelopa Protecției

Pentru ca aceste vehicule să funcționeze ca un sistem integrat, este necesară o arhitectură internă de coordonare și o structură externă de protecție.

Corpul Gumatric

Numit și corpul interior de lumină, corpul Gumatric folosește gumatria – geometrii ale luminii și relații numerice – pentru a organiza sistemul energetic uman. Aici, numărului îi este atribuită o funcție ce trece dincolo de simpla numărare a cantităților fizice; numărul devine un principiu de structurare a vehiculului în sine. Corpul Gumatric aranjează meridianele energetice prin relații matematice și creează punte de legătură între plasma biologică și materia atomico-moleculară. El este responsabil pentru inspirație, vindecare și organizarea structurilor interioare ale conștiinței.

Corpul Zohar

În timp ce corpul Gumatric coordonează interiorul, corpul Zohar reprezintă corpul exterior de lumină sau anvelopa protectoare – descrisă simbolic drept „haina în multe culori”. El înconjoară celelalte patru vehicule într-un câmp extins de lumină, operând dincolo de conul de lumină imediat al relativității. Corpul Zohar echilibrează 72 de zone ale minții și menține legătura cu corpurile supra-sinelui superior.

Sinteza celor 5 corpuri

Toate cele cinci vehicule pot sintetiza și funcționa la un loc prin intermediul centrilor energetici superiori ai sistemului uman: Chakra Coroană și configurațiile formate din chakrele a 8-a, a 9-a și a 10-a. Chakra a 8-a conectează sistemele energetice superioare cu organismul biologic, în timp ce chakrele 9 și 10 deschid accesul la niveluri avansate de informație și experiență conștientă.

Camera și Observatorul: Decizia supremă asupra realității trăite

Existența celor cinci corpuri introduce o distincție teoretică crucială: una este să deții aceste vehicule ca potențial și alta este să alegi care dintre ele devine modul efectiv de experiență trăită. În acest punct de convergență intervine conceptul denumit „Camera” (The Chamber).

Modelul distinge două etape fundamentale ale alegerii:

1. Completarea 1 (Alegerea completă ca alegere): Fiecare vehicul corporal și fiecare „citire” (stare de experiență) posibilă există deja într-o stare completă ca opțiune potențială.
2. Completarea 2 (Alegerea completă ca experiență trăită): Observatorul alege activ vehiculul și citirea specifică pe care le localizează și le transformă în realitate trăită.

Procesul prin care o posibilitate devine realitate trăită se bazează pe trei mecanisme interconectate:

• Memoria păstrează alegerea completă: Toate stările și vehiculele potențiale sunt stocate intact în structura memoriei primordiale.
• Reverberația este memoria în mișcare: Dinamica prin care opțiunea aleasă începe să fie activată și adusă în câmpul de atenție al Observatorului.
• Proiecția atomică face ca o configurație atomică să fie lizibilă ca experiență trăită: Corpul fizic oferă o anumită configurație atomică locală, în timp ce un alt vehicul face ca o altă configurație atomică să devină lizibilă ca experiență directă. Vehiculul atomic formalizat rămâne inclus în proiecția atomică.

Prin urmare, corpul fizic care intră în mormânt este pur și simplu un singur vehicul care își încheie secvența biologică și atomică. Trăirea unei experiențe printr-un anumit vehicul nu anulează și nu limitează celelalte citiri complete care aparțin Observatorului.

Dincolo de ceasul biologic

Anatomia ocultă a celor cinci corpuri demonstrează că moartea biologică este un eveniment ce se petrece exclusiv la nivelul vehiculului fizic, fără a atinge sau limita totalitatea Observatorului. Trecerea în neființă a corpului de carne reprezintă doar încheierea unei singure „citiri” dintr-un spectru mult mai vast de opțiuni deja existente și complete.

Posedând această arhitectură de vehicule interconectate – de la cel electromagnetic până la anvelopa protector-luminoasă a Zoharului –, concluzia ne readuce la decizia centrală a existenței: Care este „citirea” conștiinței pe care alegi să o localizezi și să o trăiești chiar în acest moment?

The post 5 Corpuri Ascunse ale Conștiinței: Ce se întâmplă cu adevărat când „murim” appeared first on TrezireaInteligentei.ro.

Marco A. Sotomayor explorează ritmurile circadiene, ceasurile biologice interne care reglează ciclul somn-veghe și alte procese fiziologice. Un experiment pionierat de Michel Siffre a demonstrat că aceste ritmuri persistă chiar și fără repere externe. Știința cronobiologiei studiază aceste cicluri, controlate în principal de nucleul suprachiasmatic (SCN) din creier, influențat de proteine și stimuli externi precum lumina. În plus, se menționează existența unui “cronometru” intern în creier care ne ajută să percepem intervale scurte de timp, a cărui precizie poate fi afectată de lipsa reperelor externe, așa cum a observat Siffre.

Vezi online cu traducere:

Temele principale și idei-cheie

Descoperirea ritmurilor circadiene

Experimentul pionieresc al speologului Michel Siffre din 1962 a reprezentat o dovadă fundamentală a existenței unui ritm intern de somn-veghe. Izolarea sa subterană, fără repere externe de timp, a demonstrat că organismul menține un ciclu regulat. Această descoperire a condus la definirea ritmului circadian ca un ciclu biologic de aproximativ 24 de ore, reglat intern.

Rolul cronobiologiei

Cronobiologia este domeniul științific care studiază variațiile ritmice ale organismului și influența acestora asupra proceselor fiziologice. Capacitatea de a percepe timpul este esențială pentru funcții precum ciclul somn-veghe și coordonarea motorie.

Ceasurile biologice interne

Creierul conține un sistem complex de “ceasuri interne” care includ un “cronometru” (pentru secunde), un “ceas” (pentru ore) și un “calendar” (pentru sezoane), fiecare localizat în regiuni cerebrale specifice. Nucleul suprachiasmatic (SCN) din hipotalamus este considerat regulatorul principal al ritmului circadian.

Mecanismul molecular al SCN

Bazându-se pe studii pe musculițe de fructe și șoareci, cercetătorii au identificat un mecanism molecular al SCN. Proteinele CLK (Clock) se acumulează în timpul zilei, activând gene responsabile pentru starea de veghe și producând proteina PER. Acumularea PER inhibă producția CLK, inducând somnul, iar scăderea PER permite reluarea ciclului. Acest echilibru molecular contribuie la reglarea ritmului circadian.

Sincronizarea cu indici externi (Zeitgebers)

SCN utilizează, de asemenea, factori externi numiți “zeitgebers” (din germană, “dătători de timp”), precum lumina, hrana, zgomotul și temperatura, pentru ajustarea ritmului biologic. Lumina naturală de dimineață este un zeitgeber puternic, care, prin intermediul nervului optic, inhibă producția melatoninei și stimulează secreția de vasopresină și noradrenalină, facilitând starea de veghe.

Influența luminii artificiale

Lumina artificială emisă de ecranele dispozitivelor electronice seara poate perturba ritmul circadian, afectând calitatea somnului prin confuzia semnalelor biologice.

Percepția timpului la scară mică (cronometru intern)

Pentru evaluarea precisă a intervalelor scurte de timp, creierul ar putea folosi un “cronometru intern”, bazat pe timpul constant necesar comunicării dintre perechi de neuroni din cortex și alte regiuni cerebrale. Acest mecanism ajută la estimarea precisă a timpului scurs.

Distorsiunea percepției timpului în condiții neobișnuite

Experimentul lui Siffre a evidențiat distorsiuni ale percepției timpului în absența reperelor externe. De exemplu, atunci când a fost rugat să numere până la 120 la un ritm constant, durata necesară acestei sarcini a crescut progresiv, ajungând de la două minute la cinci minute. Acest fenomen sugerează că percepția subiectivă a timpului poate fi influențată de factori de mediu și interni.

Natura subiectivă a timpului

Distorsiunea percepției timpului ridică întrebări despre natura sa obiectivă și posibilitatea ca fiecare individ să-l experimenteze diferit. Această perspectivă deschide noi direcții de cercetare privind subiectivitatea percepției temporale.

Acest material oferă o introducere clară și captivantă în domeniul cronobiologiei și al percepției timpului. Experimentul lui Michel Siffre a avut un rol esențial în stabilirea conceptului de ritm circadian endogen. Mecanismele moleculare din nucleul suprachiasmatic, influența factorilor externi și posibilele mecanisme neuronale ale percepției timpului sunt aspecte fundamentale ale funcționării ceasului nostru biologic intern. În final, complexitatea și subiectivitatea percepției temporale reprezintă teme de interes major pentru cercetătorii din domeniu.

The post Marco Sotomayor – Cum știe corpul tău cât este ceasul? Descoperirile uimitoare ale ritmurilor circadiene appeared first on TrezireaInteligentei.ro.

Acest articol prezintă esența învățăturilor lui Sri Nisargadatta Maharaj, accentuând importanța fundamentală a sentimentului “Eu sunt” sau a conștiinței prezenței. Maharaj sugerează că această senzație primară este baza întregii experiențe și invită la introspecție pentru a-i percepe originea non-verbală. Pradeep Apte ghidează cititorul spre a se stabili în această conștiință “Eu sunt”, respingând gândurile care nu emană din ea, pentru a înțelege natura sa iluzorie. În final, depășirea identificării cu “Eu sunt” este prezentată ca eliberarea către starea absolută din care acesta a apărut. Meditația asupra acestui sentiment este văzută ca o cale de a-l transcende și de a realiza adevărata natură.

Vezi clipul video cu traducere:

1. Importanța Centrală a Sentimentului „Eu Sunt”
Învățătura lui Nisargadatta Maharaj subliniază importanța fundamentală a conștientizării sentimentului de „a fi” sau „Eu sunt”, denumit adesea „prezența”. Acesta reprezintă baza întregii experiențe individuale.

„Înțelegerea sentimentului de „a fi” sau „Eu sunt” este esențială, deoarece întreaga învățătură își are rădăcina în acesta.”
„Trebuie să „fii” înainte de orice altceva; sentimentul „prezenței” sau „Eu sunt” este fundamental pentru tot ceea ce urmează.”

2. Originea Non-Verbală a „Eu Sunt”
Acest sentiment este considerat primul gând sau prima realizare a ființei, precedând orice experiență specifică și având o natură non-verbală.

„Acest sentiment de „a fi” sau „Eu sunt” nu este, oare, primul eveniment înainte de orice altă experiență din viața ta?”
„Întoarce-te în timp și încearcă să-ți amintești momentul în care ai conștientizat pentru prima dată că „ești” sau „Eu sunt”. Această apariție a ființei este dincolo de cuvinte.”

3. Necesitatea de a Te Stabili în „Eu Sunt”
Se recomandă revenirea constantă la acest sentiment primordial, eliminând gândurile care nu decurg din el.

„Acest „Eu sunt” este întotdeauna prezent, primul gând fundamental; respinge toate celelalte și rămâi ancorat în el.”
„Stabilește-te ferm în „Eu sunt” și elimină tot ce nu decurge din acesta.”

4. Natura Impersonală a „Eu Sunt” și Sursa Cunoașterii
„Eu sunt” este impersonal, sigur și sursa întregii cunoașteri.

„Numai „Eu sunt” este cert, impersonal; întreaga cunoaștere își are originea în el. Păstrează-l și lasă totul să treacă.”

5. „Eu Sunt” ca Iluzie și Prima Ignoranță
Deși fundamental, „Eu sunt” este în cele din urmă considerat o iluzie și prima formă de ignoranță care trebuie depășită pentru realizarea Absolutului.

„„Eu sunt” este suma a tot ceea ce percepi; este atemporal. Totuși, „Eu sunt” este o iluzie – tu exiști înainte de acesta.”
„Meditează asupra lui „Eu sunt” fără a te identifica cu corpul și mintea. „Eu sunt” este prima ignoranță; persistă asupra lui și îl vei transcende.”

6. Transcenderea lui „Eu Sunt” pentru Realizarea Absolutului (Parabrahman)
Scopul final este depășirea sentimentului „Eu sunt” pentru atingerea stării de Absolut, dincolo de orice conceptualizare.

„Când „Eu sunt” dispare, rămâne doar Absolutul. Concentrează-ți întreaga atenție asupra lui.”
„Nemurirea înseamnă eliberarea de „Eu sunt”. Pentru libertate, rămâi în „Eu sunt” până când acesta se dizolvă.”

7. Meditația și Concentrarea pe „Eu Sunt”
Meditarea asupra sentimentului „Eu sunt” este esențială pentru înțelegerea și transcenderea sa.

„Păstrează doar conștientizarea lui „Eu sunt” și renunță la restul. Stai în „Eu sunt” până când realizezi că și acesta este ireal.”
„Prin meditație, prinde cunoașterea lui „Eu sunt” și vei recunoaște că tu, ca Absolut, ești dincolo de această calitate.”

8. „Eu Sunt” ca Învățător și Dumnezeu Personal
„Eu sunt” este considerat ghidul interior și principiul din care a apărut dualitatea.

„Învățătorul tău, Dumnezeul tău, este „Eu sunt”. Odată cu apariția sa, a apărut și dualitatea. Rămâi ancorat în „Eu sunt”, dar amintește-ți că tu exiști înainte de el.”

9. Dispariția Memoriei și Timpului odată cu „Eu Sunt”
Odată cu dispariția lui „Eu sunt”, memoria trecutului și timpul încetează să mai existe.

„Când acest concept dispare, nu va mai rămâne niciun trecut, nicio experiență anterioară.”
„Timpul a început odată cu apariția lui „Eu sunt”; când acesta dispare, timpul se sfârșește. Tu, ca Absolut, nu ești acest concept.”

10. Realizarea că Tu Ești dinainte de „Eu Sunt”
Adevărata natură a sinelui este Absolutul, care precede și transcende sentimentul de „Eu sunt”.

„Trebuie să realizezi că nu ești corpul sau cunoașterea lui „Eu sunt”. Ca Absolut, nu ai nevoie de acestea.”
„Absolutul (Parabrahman) este anterior lui „Eu sunt” și este starea nenăscutului. Cum ar putea avea nevoie de cunoașterea lui „Eu sunt”?”
„Tu ești realitatea dinainte de „Eu sunt”, tu ești Parabrahman. Meditează asupra acestui adevăr până când inclusiv această idee se dizolvă.”

Învățăturile lui Sri Nisargadatta Maharaj oferă o cale directă către realizarea naturii ultime prin investigarea și transcenderea sentimentului fundamental de „Eu sunt”. Prin concentrarea neîntreruptă asupra acestui prim aspect al conștiinței, individul este invitat să recunoască natura sa absolută, liberă de limitările identității personale și ale dualității. Esența practicii constă în menținerea fermă a conștiinței de „Eu sunt” până la dizolvarea sa, revelând astfel starea eternă și neschimbătoare a Absolutului.

Steven Wolinsky prezintă învățăturile lui Nisargadatta Maharaj, un guru pe care l-a cunoscut. Maharaj accentua non-dualitatea (Advaita), ideea că totul este o singură substanță, nu două, și că orice percepție de sine este iluzorie. Calea către înțelegere implică dezvățarea a tot ce se crede a fi adevărat despre sine, concentrându-se pe senzația pură a “Eu sunt”, fără asocieri. Maharaj sublinia că maturitatea spirituală vine din conștientizarea nimicului, iar apariția simțului “Eu sunt” este un rezultat al interacțiunii fluidelor din creier. El afirma că nu există naștere, moarte sau o persoană în sens absolut, totul fiind o iluzie creată de modul în care funcționează mintea și sistemul nervos, care omit marea parte a realității.

Învățăturile lui Nisargadatta Maharaj: Esența Non-Dualității

1. Advaita Vedanta (Non-dualitatea):

Principiul fundamental: Totul este o singură realitate, fără o separare între sine și univers. Nu există o dualitate fundamentală.

Corespondențe în alte tradiții: Această perspectivă este similară cu învățăturile din Yoga Vashishta (“totul este conștiință”), yoga tantrică (“conștiință nediferențiată”) și budism (“forma este vid, vidul este formă”).

Conceptul “Neti Neti” (Nici asta, nici asta): Orice identificare cu o caracteristică specifică („sunt bun”, „sunt rău”) este respinsă ca nefiind adevărata natură a sinelui.

2. Jnana Yoga (Calea Cunoașterii prin Dez-învățare):

Procesul de dez-învățare: Realizarea sinelui presupune renunțarea la toate convingerile dobândite despre propria identitate.

Originea externă a percepțiilor despre sine: Tot ceea ce credem despre noi provine din surse externe și trebuie abandonat pentru a ajunge la esența ființei.

3. Importanța stării “Eu sunt”:

Focalizarea pe existență pură: Maharaj accentuează necesitatea de a rămâne în starea „Eu sunt”, fără adăugarea unor identificări conceptuale.

Diferența dintre “Eu sunt” verbal și non-verbal: Identificările („sunt fericit”, „sunt trist”) sunt limitative, în timp ce „Eu sunt” pur există dincolo de gânduri, emoții sau percepții.

Experimentul stării pure: Exercițiile de conștientizare ghidate de Wolinsky ajută la experimentarea conștiinței pure, fără conținut mental.

4. Maturizarea spirituală prin “nimicul” interior:

Răbdarea și acceptarea existenței pure: Timpul necesar pentru realizarea spirituală este irelevant; esențială este rămânerea în starea de „ființă pură”.

Accelerarea maturizării spirituale: Evoluția se petrece rapid atunci când se renunță la identificările mentale și se acceptă starea de „nimic”.

Experiența vidului: Observarea realității dincolo de concepte duce la înțelegerea naturii esențiale a conștiinței.

5. Originea senzației de “Eu sunt”:

Explicație neuroștiințifică: Maharaj susține că senzația de „Eu” apare ca urmare a unor interacțiuni chimice în creier.

Iluzia sinelui: Identitatea personală, cu trecut, viitor și scopuri, este o construcție a activității cerebrale.

6. Iluzia nașterii, morții și individualității:

Dizolvarea identității: Experiența directă a „nimicului” arată că sinele individual nu există în mod real.

Paralela cu fizica cuantică: Atomii sunt în mare parte spațiu gol, iar soliditatea percepută este o abstracție a acestui vid.

Filtrarea realității de către sistemul nervos: Creierul procesează doar o mică parte din realitate, creând iluzia unei lumi stabile și coerente.

7. Limitările percepției și iluzia alegerii:

Capacitatea redusă de procesare a informației: Sistemul nervos selectează doar 0,54% din realitate, eliminând restul.

Întârzierea percepției: „Eu” apare după ce evenimentul s-a petrecut deja, ceea ce sugerează că nu suntem autorii acțiunilor noastre.

8. Nirvana ca extincție:

Definiția corectă a Nirvanei: Contrar concepției populare, Nirvana nu este un loc de fericire eternă, ci dispariția totală a identității individuale.

Imposibilitatea „sinelui” de a atinge Nirvana: Deoarece sinele este o iluzie, nu poate „intra” într-o stare de non-existență.

9. Diferența dintre un stil de viață spiritual și adevărata spiritualitate:

Stilul de viață spiritual: Practici precum meditația și compasiunea pot fi utile, dar nu sunt sinonime cu realizarea sinelui.

Spiritualitatea autentică: Conform lui Maharaj, constă în descoperirea a ceea ce nu suntem – niciun concept, niciun obiect perceput.

10. Conceptualizarea tuturor lucrurilor:

Limbajul ca iluzie: Toate conceptele și cuvintele se referă la alte cuvinte, fără a ajunge la o realitate absolută.

Renunțarea la toate conceptele: Maharaj subliniază necesitatea de a abandona orice noțiune mentală, inclusiv cele spirituale.

11. Adevărata natură a unui Guru:

Autenticitatea învățătorului: Maharaj refuză rolul tradițional de guru, subliniind că adevăratul ghid este conștiința pură a fiecăruia.

Guru extern ca ghid temporar: Un maestru poate oferi direcție, dar realizarea sinelui este o experiență personală.

12. Cauzalitatea și karma – iluzii mentale:

Non-localitatea și unitatea existenței: Dacă totul este o singură realitate, nu există o cauzalitate individualizată.

Absența karmei individuale: Karma este o poveste utilizată pentru a aduce ordine în haos, dar nu reflectă o realitate ultimă.

13. Vidul și lipsa de interes pentru el:

Vidul nu are semnificație în sine: Chiar și experiența vidului necesită un observator, ceea ce îl face parte din iluzie.

Percepția realității ca proiecție: Lumea există doar atâta timp cât există un „Eu” care o percepe.

Refuzul ideii de reîncarnare: Maharaj considera reîncarnarea o simplă poveste pentru cei care încă nu înțeleg natura iluzorie a sinelui.

Concluzie:

Învățăturile lui Nisargadatta Maharaj, așa cum sunt interpretate de Stephen Wolinsky, subliniază caracterul iluzoriu al sinelui și al realității percepute. Prin metoda dez-învățării și prin observarea conștiinței pure, se ajunge la înțelegerea profundă a non-dualității. Această perspectivă nu propune îmbunătățirea sinelui, ci realizarea faptului că sinele individual este doar o aparență temporară în conștiință.

The post Nisargadatta Maharaj – Esența Prezenței: Calea către Absolut prin „Eu sunt” appeared first on TrezireaInteligentei.ro.

Ascultă articolul audio:

Pe terenul vieții practice, fiecare persoană își are criteriul său, modul său mai mult sau mai puțin învechit de a gândi și niciodată nu se deschide la nou; acest lucru este incontestabil, indiscutabil, de netăgăduit. Mintea umanoidului intelectual este degenerată, deteriorată, într-o evidentă stare de involuție.

În mod real, înțelegerea umanității actuale se aseamănă cu o veche structură mecanică, inertă și absurdă, incapabilă prin ea însăși, de orice fenomen de flexibilitate autentică.

Minții îi lipsește maleabilitatea, se află îmbuteliată în multiple norme rigide și inadecvate. Fiecare își are criteriul său și norme rigide determinate, în funcție de care acționează și reacționează neîncetat.

Aspectul cel mai grav din toată această chestiune este că milioanele de criterii corespund milioanelor de norme putrede și absurde. În orice caz, oamenii niciodată nu consideră că greșesc, fiecare cap este o lume și nu încape îndoială că printre atâtea ascunzișuri mentale există multe sofisme care să distragă și stupidități insuportabile.

Însă judecata îngustă a mulțimilor nu bănuiește nicidecum îmbutelierea intelectuală în care se găsește. Acești oameni moderni, cu creier de gândac, au cea mai bună părere despre ei, își închipuie că sunt foarte liberali, super-genii, cred că au o judecată foarte deschisă. Ignoranții cultivați se dovedesc a fi cei mai dificili, căci în realitate, vorbind de această dată în stil socratic, vom spune: „nu numai că nu știu, ci pe deasupra ei nu știu că nu știu”.

Șarlatanii intelectului fixați în aceste norme învechite ale trecutului, se desfășoară violent în virtutea propriei lor îmbutelieri și refuză în mod categoric să accepte ceva ce, sub nicio formă, nu poate să se încadreze în normele lor de oțel.

Atotștiutorii cultivați cred că tot ceea ce, dintr-o cauză sau alta, iese de pe drumul rigid al procedeelor lor ruginite, este absurd sută la sută. Astfel, acei bieți oameni cu o judecată atât de complicată, se autoînșeală în mod mizerabil.

Pseudosavanții acestei epoci se cred geniali și îi privesc cu dispreț pe cei care au curaj să se îndepărteze de normele lor roase de vreme; cel mai rău este că nici măcar nu bănuiesc cruda realitate a propriei lor nepriceperi.

Meschinăria intelectuală a minților râncede este de așa natură încât își oferă luxul de a pretinde demonstrații despre ceea ce este realul, despre ceea ce nu ține de minte. Nu vor să priceapă oamenii cu înțelegere rahitică și lipsită de toleranță, că experiența realului apare numai în absența egoului.

Incontestabil, nu ar fi nicicum posibil să recunoaștem în mod direct misterele vieții și ale morții, câtă vreme nu s-a deschis înăuntrul nostru mintea interioară.

Nu e de prisos să repetăm în acest capitol că numai conștiința superlativă a Ființei poate cunoaște adevărul. Mintea interioară poate funcționa doar cu datele pe care le aduce conștiința cosmică a FIINȚEI.

Intelectul subiectiv, cu dialectica sa rațională, nu poate să știe nimic din ceea ce scapă jurisdicției sale. Știm deja că noțiunile de fond ale dialecticii raționale se elaborează cu datele aduse de simțurile de percepție externă. Cei care se află îmbuteliați în procedeele lor intelectuale și în normele lor fixe, opun întotdeauna rezistență acestor idei revoluționare.

Numai dizolvând EGOUL în mod radical și definitiv, este posibil să ne trezim conștiința și să ne deschidem în mod real mintea interioară.

Totuși, întrucât aceste declarații revoluționare nu se încadrează în logica formală și nici în logica dialectică, reacția subiectivă a minților involutive opune o rezistență violentă.

Acești bieți oameni ai intelectului vor să pună oceanul într-un pahar de sticlă, presupunând că universitatea poate controla toată înțelepciunea universului și că toate legile Cosmosului sunt obligate să se supună normelor lor academice învechite. Nici pe departe nu bănuiesc acești ignoranți, modele de înțelepciune, starea degenerativă în care se află. Uneori, acest gen de oameni se remarcă pentru o vreme când vin în lumea esoterică, dar se sting curând ca niște flăcări, dispar din panorama neliniștilor spirituale, îi înghite intelectul și dispar din scenă pentru totdeauna. Superficialitatea intelectului nu poate pătrunde niciodată în fondul legitim al FIINȚEI; totuși, procesele subiective ale raționalismului pot să-i conducă pe nerozi la tot felul de concluzii foarte strălucitoare, dar absurde.

Puterea de a formula concepte logice nu implică în nici un caz experiența realului. Jocul convingător al dialecticii raționale îl fascinează pe cel ce raționează, făcându-l să confunde mereu pisica cu iepurele. Strălucitoarea succesiune de idei îl orbește pe șarlatanul intelectului și îi dă o oarecare autosuficiență atât de absurdă, încât respinge tot ce nu miroase a praf de biblioteci și a cerneală universitară.

„Delirium-ul tremens” al bețivilor alcoolici are simptome inconfundabile, însă cel al celor îmbătați cu teorii se confundă ușor cu genialitatea. Ajungând la această parte a capitolului nostru, vom spune că este într-adevăr foarte greu să știm unde se termină intelectualismul șarlatanilor și unde începe nebunia. Câtă vreme vom continua să fim îmbuteliați în normele putrede și râncede ale intelectului, va fi ceva mai mult decât imposibilă experimentarea a ceea ce nu aparține minții, a ceea ce nu aparține timpului, a ceea ce este realul.

The post Samael Aun Weor – Involuția Minții: Criteriile Rigide ale Mulțimilor appeared first on TrezireaInteligentei.ro.

Zilnic, populația globului crește cu 230.000 de suflete; în fiecare zi, 230.000 de guri în plus care cer hrană. În anul 1800, populația globului atingea cifra de 1 miliard. La începutul secolului al XX-lea, planeta noastră avea 1,6 miliarde de locuitori. Acum, suntem peste 6 miliarde. Și 98% din creșterea populației globului are loc în țările sărace și în curs de dezvoltare. Care va fi hrana pentru mileniul al treilea? Carnea sau cerealele?

Prin definiție, dieta optimă este cea care promovează sănătatea și longevitatea, prevenind deficiențele nutritive și reducând riscul de boli cronice, legate de alimentație – ne referim la dieta alcătuită din alimente disponibile, sigure pentru a fi consumate și gustoase.

Cu toate că, inițial dieta recomandată omului a fost pur vegetariană, în decursul istoriei diferite societăți au adoptat o varietate largă de moduri de alimentație din plantele și animalele disponibile, în funcție de ocupație, de situarea geografică, de climă și de situația economică. Faptul că existăm este dovada evidentă că dieta societăților din vechime a oferit suficienți nutrienți și energie pentru a susține creșterea și reproducerea. În ce măsură diferitele moduri de hrănire au fost și cele mai sănătoase e o problemă pe care n-o discutăm acum.

Fără plante, n-ar fi existat istorie umană sau preistorie. Plantele au susținut omenirea încă de la primele ei începuturi. Pe plan mondial, cea mai mare parte a hranei provine și acum din vegetale, care ne oferă hidrații de carbon – combustibilul organismului —, proteinele, grăsimile, dar și fibrele, mineralele, vitaminele și toți ceilalți microconstituenți necesari vieții și sănătății. Dacă nu uităm că majoritatea animalelor consumate de oameni se hrănesc tot cu plante, atunci rolul vegetalelor în susținerea vieții devine și mai evident.

În momentul în care o sămânță încolțește și un firicel iese din sol, chiar în acel moment începe fotosinteza, procesul care hrănește planta pe măsură ce crește. Fotosinteza este un proces chimic, care survine în particulele numite cloroplaste, ce se găsesc în componentele verzi ale plantelor. Clorofila – pigmentul verde din plante – captează energia soarelui, pe care planta o utilizează pentru a forma glucide din dioxid de carbon și apă. Produsul de deșeu al acestei reacții este oxigenul, folosit în parte de planta însăși pentru a respira; iar restul este eliberat în aer, furnizând oxigenul necesar majorității organismelor vii.

Capacitatea ca, din dioxid de carbon și din apă, să producă zahăr și oxigen face din plante dinamul ce susține întreaga viață de pe pământ. Datele disponibile susțin că, în decursul istoriei omenirii, carnea a fost un aliment scump, astfel că viața majorității locuitorilor planetei era susținută de produse de origine vegetală, dintre care cerealele, cartofii și legumele au jucat un rol predominant. Totuși, pe măsură ameliorării condițiilor economice, populația din țările sărace tinde să consume mai multă carne, iar ce se observă astăzi în țările în curs de dezvoltare confirmă relația care există între alimentația cu produse de origine animală și bolile degenerative, tipice locuitorilor din țările bogate.

Să nu credem însă că în Europa de Vest se consumau mereu cantitățile mari de carne din zilele noastre. În Germania, de exemplu, în anul 1816, consumul de carne și de mezeluri, pe cap de locuitor, a fost de 13,7 kg; în 1900, de 47 kg; în 1975, de 83 kg; iar în 1993, de 95,5 kg.

Începând cu mijlocul anilor 1950, oamenii de știință au observat că, în același timp cu creșterea consumului de produse de origine animală, crește și frecvența aterosclerozei, a neoplaziilor, a accidentelor vasculare cerebrale, a diabetului și a altor boli cronice și degenerative.

Pentru prevenirea acestor afecțiuni, pe la sfârșitul anilor 1970, nutriționiștii din Statele Unite au început să recomande reducerea numărului de calorii ingerate prin reducerea ingestiei de grăsimi, în special a celor de origine animală, de colesterol, de zahăr, de sare și de alcool, precum și creșterea consumului de alimente conținând glucide complexe și fibre. Apoi s-a recomandat să se consume mai puține alimente de origine animală — carne, lapte și derivate, ouă, grăsimi și uleiuri.

Cele mai vehemente proteste împotriva acestor recomandări au venit din partea industriei alimentare, îngrijorate de diminuarea veniturilor. Poate nu vă vine să credeți, însă în urma acestor proteste guvernul Statelor Unite a schimbat formularea de la „consumați mai puțină carne” la aceea de „consumați zilnic două sau trei porții de carne”.

Cercetările care au urmat au confirmat beneficiile regimului vegetarian în prevenirea bolii coronariene, a cancerului și a diabetului. În Statele Unite survin anual 1 milion de decese datorate alimentației nesănătoase și sedentarismului. Un milion de decese anual, care ar putea fi evitate!

Considerând că există dovezi suficiente pentru a combate teama de unele deficite nutritive, în anul 1997, Asociația Americană de Dietetică a recunoscut că „o dietă vegetariană bine plănuită este sănătoasă și adecvată din punct de vedere nutritiv, oferind avantaje în prevenirea și tratamentul unor boli.

Din nefericire, populația și chiar o parte dintre medici n-au cunoștință despre aceste declarații ale forurilor științifice. Așa se face că, din anul 1970, consumul de carne de pasăre, în loc să scadă, a crescut. Explicația pentru rezistența consumatorilor la recomandările dietetice este că, în alegerea hranei, orientarea se face numai după gust, după comoditate și după obiceiurile moștenite. Urmând această cale, consumul de calorii pe cap de locuitor, în Statele Unite, a ajuns la 3.800 kcal/zi, în această medie incluzându-se și copiii mici. Din anul 1970 până în 1997, consumul zilnic a crescut cu 500 cal; 3.800 kcal reprezintă aproape de 2 ori cantitatea de energie necesară pentru majoritatea femeilor, ca să nu mai vorbim de copii.

Pentru a înțelege interesele care sunt în joc, amintim că, în Statele Unite, în anul 1995, numai 22% din cheltuielile pentru alimente au ajuns în buzunarul producătorilor; restul de 78% a revenit industriei și comerțului cu produse alimentare pentru prelucrare, ambalare și transport. Deoarece produsele prelucrate sunt mai profitabile decât cele obținute direct de la producători, industria alimentară aduce pe piață, în fiecare an, un număr mare de produse noi. În Statele Unite, numai în anul 1995, au fost puse în circulație 17.000 de produse alimentare noi. Două treimi din ele erau: dulciuri, condimente, băuturi, produse lactate, cereale îndulcite, produse de bucătărie și de patiserie. Iar pentru a vă imagina veniturile, să reținem că numai pentru reclama produselor alimentare se cheltuiesc anual 30 de miliarde de dolari. Numai pentru un singur sortiment de bomboane sau de ciocolată reclamele costă între 25 și 50 de milioane de dolari.

Studiile efectuate pe diferite continente dovedesc că alimentația bazată pe produse vegetale se asociază cu o mai bună sănătate și longevitate. Dovezi incontestabile sprijină ideea că populația din țările industrializate și din cele în curs de industrializare ar putea reduce riscul de boli cronice dacă ar crește consumul de vegetale, de cereale și de fructe și dacă ar diminua sau, mai bine, ar renunța la consumul alimentelor de origine animală.

Din nefericire, sistemul alimentației publice existent nu are motive să favorizeze consumul produselor obișnuite, luate direct de la producători. Dacă autoritățile doresc îmbunătățirea sănătății publice, atunci ar trebui să ia măsuri pentru a stimula producția de alimente de origine vegetală și, în loc să importe țigări, carne și băuturi alcoolice, să finanțeze construcția de sere și, eventual, importul unor produse vegetale, care nu pot fi cultivate pe teritoriul țării din motive de climă.

În ceea ce privește cerințele de hrană, pe plan mondial au loc schimbări fundamentale, în mare măsură determinate de dimensiunile creșterii economice din țările în curs de dezvoltare, cuprinzând: America Latină și Arhipelagul Caraibilor, țările situate la sud de Sahara, Asia, Africa de Nord și restul țărilor, nedezvoltate.

Creșterea veniturilor și urbanizarea rapidă, în special în Asia, au schimbat cu totul cererea de alimente. Consumul direct, pe cap de locuitor, de porumb și de cereale ieftine sau de calitate inferioară este în scădere, pe măsură ce, odată cu creșterea veniturilor, consumatorii trec la grâu și la orez. Când situația financiară se îmbunătățește și, mai mult, și stilul de viață se schimbă, odată cu urbanizarea survine a doua trecere, de la orez la produsele de grâu.

Creșterea veniturilor din țările în curs de dezvoltare determină și o creștere puternică a consumului de carne, ceea ce necesită mărirea producției de cereale furajere, în special de porumb.

În țările dezvoltate, pentru producerea a 1 kg de carne de pasăre este nevoie de 2 kg de cereale; pentru 1 kg de carne de porc, de 4 kg de cereale; iar pentru 1 kg de carne de vită, de 7 kg de cereale. Vă dați seama că s-ar putea hrăni un număr mai mare de persoane cu cereale. Între anii 1981 și 1994, în țările în curs de dezvoltare, 80% din hrană a provenit din cereale. În această perioadă, consumul de cereale, pe cap de locuitor, a fost de 165,3 kg/an .

Am amintit că există tendința de a consuma din ce în ce mai multe produse provenind din grâu.

Între anii 1992 și 1994, din totalul cerealelor consumate în țările în curs de dezvoltare, grâul a reprezentat 43%, orezul, 39%, porumbul, 12%, iar celelalte cereale de calitate inferioară, 10%.

Consumul de carne din țările în curs de dezvoltare crește în mod vertiginos. Dacă, acum 30-40 de ani, aceste țări consumau 29% din carnea folosită pe glob, în prezent, ele consumă 45%.

În anii care vor urma, în China și în India, consumul de carne va crește enorm, ceea ce va determina înmulțirea cazurilor de ateroscleroză, boală coronariană, hipertensiune arterială, diabet, cancer și boli degenerative. Dacă în anul 1993 consumul de carne în China a fost de 33 kg pe cap de locuitor, în anul 2020 va fi de 60 kg; în țările dezvoltate, în anul 2020, consumul anual de carne va fi de 83 kg pe cap de locuitor.

Specialiștii sunt convinși că nevoile de hrană ale populațiilor din țările nedezvoltate și ale celor în curs de dezvoltare ar putea fi satisfăcute mai bine cu cereale decât cu carne. Dar, înainte de toate, se pune întrebarea dacă alimentația fără carne sau cu foarte puține produse de origine animală ar putea satisface necesitățile de proteine și de aminoacizi ale diferitelor grupe de vârstă.

D. Joe Millward, de la Centrul de Nutriție din cadrul Universității Surrey, din Guilford, Marea Britanie, a dezbătut această întrebare într-un referat publicat în revista Proceedings of the Nutrition Society (1999, voi. 58, pp. 249-260). Voi reda pe scurt prezentarea prof. D. Joe Millward.

Chiar și în momentul de față, sursele de proteine din plante furnizează 65% din proteinele consumate pe glob, majoritatea provenind din cereale, restul, din legume, nuci și semințe.

Din cereale, grâul furnizează 43%, orezul, 39%, iar porumbul, 12% din proteinele de origine vegetală. Cu toate că numeroase dovezi arată că plantele pot oferi toate proteinele necesare omului, persistă încă ideea greșită că, din punct de vedere nutritiv, proteinele vegetale sunt inferioare celor provenind de la animale. Această concepție este rezultatul unor atitudini sociale și culturale deosebite față de carne.

De fapt, în zilele noastre, întrebarea importantă nu este dacă proteinele de origine vegetală pot satisface în totalitate cerințele de aminoacizi ale organismului uman, deoarece se știe că proteinele de origine vegetală oferă toți aminoacizii, în cantitate absolut suficientă, pentru toate grupele de vârstă, ci dacă așa ceva se poate realiza pentru populațiile țărilor sărace numai cu cereale ieftine, cultivate acolo.

De obicei, se uită că grâul și porumbul sunt„alimente bogate în proteine”, dacă se compară cu laptele de mamă și dacă nu se ia în considerație densitatea de energie. În felul acesta, alimentația bazată pe cereale, în special grâu, poate oferi chiar mai mult decât e nevoie pentru a satisface cerințele de proteine ale omului, la toate grupele de vârstă.

În ceea ce privește sugarii și copiii, folosirea largă și cu succes a produselor și a laptelui din soia a demonstrat că alimentația pur vegetariană poate fi adecvată și pentru ei.

În tratatele de medicină, găsim că sindromul de malnutriție sau de marasm nutrițional, descris la copiii africani, în 1933, sub termenul de kwashiorkor, se datorează unei alimentații bogate în hidrați de carbon și deficitară în proteine. Însă, în anul 1997, Golden a arătat că kwashiorkor nu este o boală datorată lipsei de proteine.

Azi, nutriționiștii sunt de acord că alimentația cu produse vegetale, care se pot obține în cele mai multe regiuni de pe glob, furnizează suficiente proteine, pentru toate vârstele. Deci cantitatea nu constituie o problemă.

În trecut, se făceau obiecții în legătură cu digestibilitatea proteinelor de origine vegetală. Acum se știe că, odată ce constituenții pereților celulelor vegetale sunt înlăturați, digestibilitatea inerentă a proteinelor de origine vegetală nu se deosebește de cea a proteinelor de origine animală.

Ceea ce se considera o digestibilitate mai mică, de exemplu, 80-90% la cereale integrale, mazăre, orez decorticat, făină de soia și năut, 50-80% la mei și fasole, se referă la pereții deosebit de rezistenți ai celulelor vegetale, și nu la proteinele propriu-zise. Studii efectuate pe copii, în Peru, au arătat că digestibilitatea proteinelor provenind din surse vegetale, în comparație cu cazeina, a fost de 100% pentru grâu, 90% pentru porumb, 82% pentru cartofi și orez și 81% pentru fasole.

În ce privește aminoacizii esențiali, principala deosebire între conținutul surselor nutritive vegetale și proteina țesuturilor umane stă în conținutul de lizină. Întrebarea este cât de semnificative sunt aceste diferențe. Cercetările efectuate pe copii au arătat că valoarea biologică a proteinelor din cartofi sau din unii hibrizi de porumb este comparabilă cu aceea a laptelui de mamă, chiar dacă nivelul de lizină este mai mic decât în țesuturile umane.

Iar în American Journal of Clinical Nutrition (2000, vol. 72, pp. 113-121), Millward și colaboratorii săi publică rezultatele studiului privind modul de utilizare a lizinei, arătând că organismul uman are mecanisme de adaptare pentru conservarea lizinei, prin utilizarea depozitelor intracelulare de lizină și prin sintetizarea ei de către flora microbiană. Toate acestea fac ca nevoile de lizină să fie mai mici decât se presupunea până acum, deci proteina de grâu poate fi utilizată de organismul uman mai eficient decât se credea.

Proporțiile diferiților nutrienți din lapte arată nevoile nou-născutului, indiferent dacă este vorba de un copil sau de un animal. În timp ce laptele de mamă conține 1,2 g/ dl proteine, laptele de vacă are 3,3 g/dl, iar cel de șobolan, 11,8 g/dl. Se vede că omul are nevoie, încă de la naștere, de mai puține proteine decât ar avea nevoie animalele, și aceste proteine se pot obține din cereale, în cantități suficiente, fără a fi nevoie de produse animale. Iar dacă știm că și în țările cele mai sărace se mai consumă zarzavaturi, semințe, nuci, legume și fructe, atunci ne dăm seama că modalitatea cea mai economică de hrănire pentru populația globului este cea vegetariană.

The post Dr. Emil Radulescu – Alimentație, Sănătate și Viitorul Hranei appeared first on TrezireaInteligentei.ro.

Ascultă articolul audio:

Cum ar fi dacă sistemele fundamentale prin care înțelegem existența — literele, numerele, simbolurile, sunetele, culorile și geometria — ar fi fost concepute nu pentru a ne deschide mintea, ci pentru a ne limita percepția?

Suntem învățați să venerăm instrumentele propriei noastre restricții. În spatele acestei structuri se află figura așa-numților „arhoni” sau „maeștri căzuți” — inteligențe cerești, ofimii căzuți asociați cu cicluri anterioare de creație și lumi planetare inferioare, deținători ai unor corpuri imperfecte de lumină. Aceștia s-au stabilit drept zei peste regiunile pe care le guvernează, însă adevărata lor putere nu a stat în simpla dominare a unui regat fizic.

Marea lor realizare a fost să determine o întreagă populație să creadă că nu există nimic dincolo de granițele pe care ei le-au trasat. Ei au devenit arhitecții unui sistem de percepție restricționat, transformând fiecare înscriere sacră, fiecare număr și fiecare nume divin într-un instrument de autoritate și o poartă de control.

Marea Decepție: Imperiul dintr-o Singură Citire

Strategia de control a arhonților s-a bazat pe o manipulare extraordinar de simplă, dar de o eficiență devastatoare: asumarea autorității universale prin exploatarea unei singure citiri a unui singur cuvânt, deși ei înșiși rămân supuși literelor care compun acel cuvânt.

Pentru a-și consolida stăpânirea, acești conducători au construit șapte ceruri, șapte ierarhii și șapte sisteme de inițiere în jurul acestei singure interpretări. Ei au decretat că oricine caută accesul la cea de-a opta sferă trebuie mai întâi să îngenuncheze în fața celor șapte. Aceasta reprezintă o afacere perfectă pentru un maestru căzut: a vinde accesul la o ușă dintr-un regat limitat, tăinuind faptul că întregul său imperiu există în interiorul unei citiri pe care nu a deținut-o niciodată în mod complet.

Mai mult, arhontei îi convine ca inițiatul să privească cea de-a opta sferă ca pe un absolut izbăvitor, ascunzând adevărul că și ea reprezintă doar o altă citire completă, și nu automat întreaga realitate. A vinde o etapă drept destinație finală este mecanismul prin care o interpretare parțială se deghizează în autoritate supremă.

„Imaginează-ți că reclami dominația asupra unui univers în timp ce deții autoritate asupra unei singure citiri a unui singur cuvânt din el.”

Capcana Perfecționată: Evaluatorul Propriului Test

Mecanismul psihologic și spiritual prin care ierarhiile restricționează conștiința operează printr-o diviziune subtilă: maeștrii căzuți manipulează inteligența umană separând imaginea divină de similitudinea sau asemănarea sa. Prin această sciziune, ei restricționează accesul la cunoașterea superioară și introduc o concepție inferioară despre conștiință, învățându-l pe om să se identifice exclusiv prin intermediul unei identități limitate.

Odată instalată această limitare, ierarhia creează o buclă închisă desăvârșită. Conducătorul este cel care definește lipsa sau deficiența din conștiința individului; tot el oferă metoda de corecție prin grade și inițieri, și tot el evaluează dacă această corecție a reușit.

Arhontele devine astfel supraveghetorul și evaluatorul unui test pe care el însuși l-a conceput. În acest paradox, inițiatul studiază simbolurile, numerele și numele ierarhiei, avansând în grad doar pentru a întări autoritatea sistemului care îl menține limitat. Căutătorul își consumă existența încercând să satisfacă condițiile stabilite de stăpân, învățând că eliberarea constă în a deveni un expert în deschiderea porților propriei închisori, fără a cerceta vreodată ce se află dincolo de jurisdicția celui care evaluează testul.

„Un stăpân controlează poarta. Apoi îl învață pe prizonier că eliberarea constă în a deveni un expert în deschiderea porților sale.”

Leviathan și Matricea Măsurătorilor Vizibile

O altă componentă centrală a acestui sistem de restricție este simbolizată de Leviathan — șarpele care înconjoară arborele galactic al vieții. Colăceii săi reprezintă izolarea în tipare repetitive ale existenței, iar limba sa este un limbaj programat. Învățăturile luminilor căzute au direcționat atenția populației către deplinătatea aparentă a lumii vizibile și materiale.

Locuitorul învață legile mediului său, studiază mișcările corpurilor cerești, descoperă relații matematice și dezvoltă sisteme sofisticate de măsurare. Treptat, el ajunge la concluzia că tot ce se află dincolo de granițele acestor măsurători este irelevant sau inexistent.

Arhontele nu trebuie să interzică cunoașterea directă; este mult mai eficient să stabilească limbajul și logica prin care cunoașterea este judecată. Fiecare nouă descoperire este tradusă în limbajul stabilit, fiecare întrebare primește un răspuns formulat în logica sistemului, menținând căutătorul în interiorul aceleiași matrice de interpretare pentru întreaga sa viață.

„Arhontele a realizat ceva mult mai eficient decât interzicerea cunoașterii: a stabilit limbajul prin care cunoașterea este judecată.”

Geometria Secretă a Literelor și Limitele Arhontice

Din punct de vedere tehnic, învățăturile celeste arată că literele nu sunt simple semne convenționale inventate pentru scris, ci geometrii vii de gândire, vibrații de lumină și structuri informaționale multidimensionale. O singură înscriere sau literă operează simultan pe paliere multiple:

• Configurație vizuală: Structura sa pictografică și ideografică.
• Frecvență acustică: Sunetul și rezonanța vocală specifică.
• Valoare numerică: Indicele și ordinea sa matematică.
• Relații geometrice: Formele și spațialitatea gândului întruchipat.
• Corespunderi cromatice: Tiparele energetice ale luminii și culorii.

Aceste sisteme utilizează ideograme, pictograme și caractere luminoase capabile să transmită configurații complexe de informație direct în conștiință, fără a depinde exclusiv de imaginile retiniene sau de secvențialitatea cuvintelor vorbite. O gândire este legată de un cuvânt, cuvântul de un sunet, sunetul de o geometrie, iar geometria de un raport numeric.

Manipularea arhontică este fundamental incompletă din cauza acestui fapt. Un arhont poate alege un cuvânt, îi poate atribui o valoare numerică, un titlu divin și o funcție ritualică pentru a cere obediență. Însă citirea numerică sau sunetul ales de el aparțin doar unei opțiuni specifice și nu epuizează alfabetele, numerele și logica literei complete. Magicianul poate învăța să manipuleze vrăjitoria și limbajul ales, dar litera singură rămâne stăpână pe propriile sale adâncimi neexplorate.

„Arhontele poate manipula vrăjitoria. Litera singură deține autoritatea asupra propriilor sale alfabete, numere, logos și logică.”

Secretul Suprem: Observatorul ca Localizator al Realității

Punctul culminant al acestei demascări este realizarea că arhonții nu au și nu au avut niciodată autoritate asupra Completitudinii. Pentru a înțelege această deconstrucție, este necesar să diferențiem două niveluri ale realității:

• Completitudinea 1: Reprezintă starea în care fiecare opțiune, logos și logică există ca potențialitate pură și alegere completă.
• Completitudinea 2: Este aceeași alegere completă, însă trăită și manifestată ca experiență concretă, localizată direct de către observator.

Arhontele poate guverna regatul prin care este experimentată o anumită citire a realității și poate stabili șapte porți de inițiere, dar nu poate transforma autoritatea unei singure citiri în autoritate peste întreaga Completitudine. Observatorul este cel care localizează experiența trăită în Completitudinea 2.

Toate titlurile divine și gradele ierarhice adoptate de maeștrii căzuți sunt compuse din litere ale căror adâncimi depășesc cu mult inteligența celui care le folosește. Arhontele își păstrează autoritatea doar atât timp cât observatorul îi acceptă regulile și explicația ca fiind unice. În momentul în care observatorul își asumă suveranitatea, el înțelege că el este cel care alege ce realitate să localizeze și să experimenteze din potențialul infinit al literei.

„Cine i-a dat arhontelui autoritatea de a decide ce poate experimenta observatorul? Răspunsul nu a fost niciodată scris de el. Observatorul este cel care alege ce realitate să experimenteze.”

Suveranitatea Percepției

Adevărata eliberare nu înseamnă să urci treptele unei ierarhii străine și nici să devii un expert în deschiderea porților concepute de un supraveghetor. Maeștrii căzuți și-au petrecut existența învățându-i pe oameni să le recunoască autoritatea prin înscrisuri sacre, deși ei înșiși nu au epuizat niciodată adâncimea primei litere din propriul lor nume.

Părăsirea iluziei începe prin realizarea că ești observatorul suveran al propriei tale realități. Nicio interpretare parțială și nicio matrice de măsurare nu pot anula plenitudinea din care faci parte, iar autoritatea unei singure citiri își pierde puterea în momentul în care îți revendici percepția.

Dacă limbajul prin care evaluezi realitatea a fost stabilit de supraveghetorul testului, ce posibilități vei alege să explorezi în momentul în care privești dincolo de cuvântul lui?

The post 5 Revelații Tulburătoare Despre Iluzia Controlului: Ce Ascund „Maeștrii Căzuți” Despre Limba și Conștiința Ta appeared first on TrezireaInteligentei.ro.

Se spune că a existat odată un arbore bătrân și maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele și culorile veneau de pretutindeni și dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din țări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca niște brațe vânjoase. Era minunat.

Un băiețel obișnuia să vină și să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obișnuit cu el și a început să-l iubească. Ceea ce este mare și bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic și tânăr, cu condiția să nu fie atașat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, așa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrățișează pe toți cei de care se apropie.

Așadar, copacul s-a îndrăgostit de băiețelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el și le aplecă, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile și pentru a-i culege fructele.

         Iubirea este totdeauna gata să se încline; egoul, niciodată.

Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălța și mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poți atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Așadar, ori de câte ori venea copilul, arborele își pleca ramurile. Când micuțul îi mângâia florile, bătrânul copac se simțea cuprins de un val incredibil de fericire.

         Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simțea atunci de parcă ar fi fost regele junglei.

Florile iubirii te fac întotdeauna să te simți ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simți mizerabil.

Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simțea fericit. Îl aprobă cu ramurile sale; cântă în bătaia vântului. Băiatul a crescut și mai mult. A început să se cațăre în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simțea fericit.

Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează…

Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambițiile lui. Trebuia să își treacă examenele, să își facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aștepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aștept”.

Iubirea își așteaptă întotdeauna obiectul afecțiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă așteptare.

Când băiatul nu venea, copacul se simțea trist. Singura tristețe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăși cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.

Băiatul a crescut și mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toți cei care cresc în lumea ambițiilor își găsesc din ce în ce mai puțin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambițios și prins în afacerile sale lumești. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”

Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aștept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.

Băiatul i-a răspuns: „Ce poți să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poți să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aș putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aș face-o”.

Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.

Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îți voi oferi ceva? Îți ofer tot ceea ce am”.

Iubirea nu ține niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruiește necondiționat.

„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenție a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiți. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcorește pe cei încălziți. Când bate vântul, dansăm și cântăm. Deși nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre și ciripesc vesele. Dacă ne-am implica și noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiți și de nefericiți ca voi, oamenii, care sunteți nevoiți să stați prin temple și să ascultați predici despre iubire și despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obține bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele și vinde-le. În felul acesta, vei obține bani”.

Băiatul s-a luminat imediat la față. S-a urcat în copac și a cules toate fructele copacului, chiar și pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile și i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simțit din nou fericit.

Iubirea se bucură chiar și atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obține ceva. El nu poate simți decât nefericire.

Băiatul nu și-a dat nici măcar osteneala să-i mulțumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulțumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obține bani în schimbul lor.

Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani și era foarte ocupat să obțină cu ajutorul lor încă și mai mulți bani. A uitat cu totul de copac, și astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care și-a pierdut copilul. Întreaga sa ființă tânjește după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept și a se ușura. Cam la fel tânjea și copacul nostru. Întreaga sa ființă era în agonie.

După mulți ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino și îmbrățișează-mă”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.

Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească.

Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poți oferi o casă?”

Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.

Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

„Noi nu trăim în case, dar uite ce îți propun: îmi poți tăia crengile, pentru a-ți construi o casă cu ajutorul lor”.

Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor și i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit.

Iubirea este fericită chiar și atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu știe decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.

Bărbatul a plecat, fără să-și mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Și-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aștepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri și frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reușit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, așa că a venit și s-a așezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.

Bătrânul i-a răspuns: „Ce poți face pentru mine? Aș vrea să ajung într-o țară îndepărtată, să câștig și mai mulți bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul și fă-ți o barcă din el. Aș fi extrem de fericit să devin barca ta și să te ajut să mergi astfel în țara aceea îndepărtată, pentru a câștiga mai mulți bani. Dar, te rog, ai grijă de tine și întoarce-te cât mai repede. Voi aștepta de-a pururi întoarcerea ta”.

Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, și-a făcut o barcă din el și a plecat.

Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aștepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A așteptat mereu și mereu, conștient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată.

Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câștigat.

Odată, m-am așezat lângă ciot. Acesta mi-a șoptit: „Am un prieten care a plecat departe și nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în țara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viață. O, cât mi-aș dori să aflu vești de la el! Mă apropii de sfârșitul vieții, așa că tot ce mi-aș mai dori ar fi să aflu vești despre el. Atunci aș muri liniștit. Dar știu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înțelege decât acest limbaj.

Egoul nu înțelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbește limbajul Dăruirii.

The post Osho Rajneesh – Arborele care iubea un băiat appeared first on TrezireaInteligentei.ro.

Omraam Mikhaël Aïvanhov explorează natura profundă a imaginației, prezentând-o nu doar ca pe o facultate mentală obișnuită, ci ca pe o putere magică și formatoare fundamentală. Se sugerează că imaginația inițiaților acționează ca un ecran între lumile vizibilă și invizibilă, putând capta realități nemanifestate fizic. Se argumentează că o minte purificată permite imaginației să devină o formă de viziune clară, capabilă să influențeze realitatea. În cele din urmă, imaginația este descrisă ca o forță creativă feminină, supusă influenței gândurilor și dorințelor umane, dar cu un potențial imens de a construi, vindeca și chiar de a prezice evenimente viitoare.

Vezi online cu traducere:

Imaginația: O Poartă către Realități Nevăzute

Diferența dintre Imaginația Comună și Imaginația Autentică

Textul face o distincție clară între actul obișnuit al imaginației, pe care toți îl experimentăm, și adevărata imaginație, așa cum este înțeleasă de Inițiați. În timp ce oricine poate avea gânduri și reprezentări mentale, imaginația autentică este definită ca:

• Un „ecran” situat la intersecția dintre lumea vizibilă și cea invizibilă, capabil să reflecte obiecte și entități dincolo de percepția conștientă.
• O facultate prin care ființe extrem de dezvoltate captează și exprimă realități nemanifestate în planul fizic.
• O stare de puritate și transparență mentală, atinsă prin rafinarea gândurilor și emoțiilor, în care imaginația devine una cu viziunea interioară.

Imaginația ca Putere Creatoare și Premonitorie

Deși psihologia și filosofia au explorat parțial natura imaginației, aceasta rămâne un fenomen insuficient înțeles. Este descrisă drept o „capacitate magică prin excelență”, având un potențial creator și inovator cu implicații profunde.

Exemple istorice demonstrează capacitatea imaginației de a anticipa evenimente și invenții viitoare. Scriitori și gânditori precum Jules Verne și Francis Bacon au „prevăzut” aspecte ale progresului tehnologic înainte ca acestea să fie realizate. De asemenea, există relatări despre premoniții legate de tragedii, cum ar fi scufundarea Titanicului, care sugerează că imaginația poate funcționa ca un canal de percepție subtilă.

Imaginația și Principiul Femininității

Un aspect esențial este analogia imaginației cu principiul feminin. Ea este descrisă ca fiind „soția”, partea receptivă și creatoare a ființei noastre:

• Imaginația este fertilă, capabilă să dea naștere ideilor și formelor, așa cum femeia dă viață.
• Elementul masculin, asociat cu spiritul și acțiunea, oferă direcție și energie, în timp ce imaginația dă formă și substanță.
• Această complementaritate subliniază rolul esențial al imaginației în procesul creator, fie că este vorba de artă, știință sau evoluție spirituală.

Puterea Materializatoare a Imaginației

Textul subliniază că imaginația nu este doar un instrument de vizualizare, ci o forță care poate influența realitatea:

• Gândurile și dorințele hrănite prin imaginație tind să se materializeze în planul fizic.
• O imaginație necontrolată, dezordonată sau haotică poate genera confuzie și dezechilibru.
• Dimpotrivă, atunci când este ghidată conștient spre idealuri înalte, imaginația devine un motor de realizare și transformare.

Necesitatea Direcționării Conștiente a Imaginației

Dacă imaginația nu este cultivată și orientată conștient, riscă să devină haotică și distructivă. Gândurile și dorințele necontrolate o pot transforma într-un mecanism care amplifică slăbiciunile individului.

În contrast, Inițiații folosesc imaginația pentru a construi realități armonioase și benefice. Aceasta poate fi o forță vindecătoare, capabilă să regenereze și să armonizeze nu doar starea interioară a individului, ci și realitatea sa exterioară.

Educația și Rolul Formator al Imaginației

Un aspect regretat în text este lipsa educației timpurii privind importanța imaginației. Dacă părinții și educatorii ar înțelege această forță, umanitatea ar putea evolua semnificativ. Imaginația conștient cultivată ar putea da naștere unor generații de creatori, vizionari și binefăcători ai omenirii.

Concluzie: Imaginația ca Instrument de Evoluție

Această perspectivă redefinește imaginația dincolo de noțiunea sa comună, dezvăluind-o ca o putere fundamentală a conștiinței. Ea este puntea dintre vizibil și invizibil, dintre intenție și manifestare, dintre gând și realitate.

În final, textul subliniază necesitatea de a supraveghea și cultiva imaginația conștient, deoarece aceasta modelează nu doar destinul individual, ci și evoluția colectivă a umanității.

The post Omraam Mikhael Aivanhov – Puterea Necunoscută a Imaginației: Dincolo de Vise și Dorințe appeared first on TrezireaInteligentei.ro.