• un blog de călătorii, unde povestesc pe unde am mai fost și ce mai organizez
• un blog personal, unde scriu relaxat despre o groază de lucruri care-mi vin în minte

Principala motivație derivă din faptul că timpul cititorului este prețios. Mulți dintre voi ați ajuns de-a lungul timpului pentru articole dintr-o categorie sau alta, rar amândouă. Acum există posibilitatea de a urmări specific ceea ce mai public pe una din cele 2 direcții. Pentru ambele bloguri există fluxuri RSS și abonare prin email – mai e de lucru la interfață, dar în timp se aranjează totul. Procesul de migrare a articolelor de aici către cele două locuri este încă activ, mai durează până e gata. Dar prefer mai degrabă să fac greșeli și să mă mișc repede decât să încerc să fac ca totul să fie perfect.

Mai sunt și alte schimbări de ordin tehnic, dar asta interesează pe foarte puțini dintre voi. Migrarea face parte dintr-o inițiativă mai amplă de a migra către soluții serverless, statice – fără WordPress, baze de date, servere și alte lucruri de gestionat. Este un proces continuu de învățare pentru mine din care sper ca și cititorii mei să poată beneficia măcar puțin.

Ne vedem așadar ori pe claudiu.blog, pentru opinii generale, sau pe claudiuconstantin.ro, pentru călătorii. Bon voyage!

The post Migrare blog appeared first on Claudiu Constantin.

Următoarea întâlnire este pe 6 decembrie la Hanul Berarilor, ca să știi. Totul gratuit, plătești doar ce consumi. E ca o ieșeală normală în oraș, doar că pleci de acolo cu multe informații noi și cunoștințe care se pot transforma în prieteni.

Partea cea mai interesantă la lucratul la distanță e că te face să gândești altfel, să-ți organizezi altfel munca. Te face să comunici mai eficient, să structurezi informația transmisă altora într-un mod mai concis și mai ușor de înțeles. E foarte important de înțeles că lucrul la distanță nu înseamnă că ești la distanță față de munca propriu zisă, ci dimpotrivă. Munca este acolo unde ești tu pentru că e produsă de tine. Ea ajunge într-un final la un sediu central sau, cel mai des, în cloud, undeva pe niște servere care și ele sunt… la distanță. Totul este la distanță, doar că în general lumea nu prea își dă seama de asta.

Recomand din suflet să experimentezi cu munca de la distanță, dacă ai posibilitatea. Te eliberează, te face mai conștient față de cine ești și ce reprezinți pentru colectivul de oameni în care activezi sub o formă sau alta. Te face să prețuiești atât timpul din birou (atunci când ajungi acolo), cât și pe cel de acasă sau din locul tău preferat pentru muncă.

Sunt multe de zis, nu le termin niciodată pe toate de discutat, așa că organizez întâlnirea asta în fiecare lună. Hai și tu la următoarea.

The post Totul este la distanță, inclusiv munca appeared first on Claudiu Constantin.

Recunosc, mă mai scap. Mă mai scap și frunzăresc câte-un site de știri ca să-mi evaluez rezistența la angoasa provocată de troaca știrilor. Și dau de stimabilul domn Teodorovici, ceva ministru în guvernul țării ăsteia care o să intre în Schengen după Bulgaria. Zice el că ar fi bine ca românii să n-o mai ardă aiurea prin țări civilizate, ci să fie oarecum forțați să se întoarcă acasă. Așa știe el să îmbunătățească soarta milioanelor de români împinși de corupție și sărăcie la muncă în străinătate. Atât a putut.

Apoi altă ministră în guvernul țării ăsteia care are cei mai săraci săraci dintre săracii Europei zice că doctorii care termină rezidențiatul ar cam trebui și ei forțați să stea mai mult pe-acasă. Așa știe ea să convingă medicii să facă treabă bună în dughenele noastre de spitale. Atât a putut.

Din păcate mai am. Multe exemple de știri care descriu mizeria în care conducătorii ne adâncesc zi de zi. Pentru că sunt votați de un electorat vulnerabil, distrus de sărăcie și de lipsa oricărui tip de oportunitate. De-aia.

De multe ori mi-am propus să nu scriu aici simple lamentări care nu au o utilitate practică. Dar câteodată nu reușesc. Trebuie să mă vait un pic ca să o pot lua de la început cu optimism, cu energie. Trebuie să mă descarc ca să pot trece de absurdul unor sisteme defectuoase pe care o țară întreagă șchiopătează, gata de prăbușire. Trebuie să înjur și să doresc ce-i mai rău nenorociților care căpușează munca celor care au mai rămas pe plaiurile carpato-danubiano-pontice, sfidându-ne, râzându-ne în față cu o aroganță care merită pleznită peste ochi de o revoluție cu adevărat sângeroasă. Pentru ei de data asta.

Ce pleavă de politicieni, de câini de conducători. Ce hoți nenorociți și nenorociți de hoți.

The post Vești proaste appeared first on Claudiu Constantin.

Sinatra e un român pe la 45 de ani, negricios, cu o chitară atârnând de gât. Cântă bine la ea, acompaniind ceva din cel pe care lumea-l cunoaște drept Sinatra official. Vocea e puternică, atitudinea de actor care joacă de mult timp și știe ce joacă. Peronul spre Preciziei intră instant într-o reverie, lumea bate din picior și privește la ceva ce se află dincolo de câmpul vizual.

La un moment dat Sinatra se oprește, iar de el se apropie un nene în vârstă. Îngrijit, bine îmbrăcat, se apropie ușor de trubadurul care-și odihnește temporar vocea. Îi spune ceva de Dumnezeu. Dacă te rogi și crezi în Dumnezeu lucrurile se rezolvă. Sau ceva similar.

Pe peronul spre Preciziei lumea s-a oprit deodată din a bate ritmul cu piciorul. Eul liric al lui Sinatra se oprește și el ca un ceas al cărui mecanism a murit subit. Zâmbetul de actor dispare, iar pe chip se instaurează îngrijorarea unui om pe care în Ferentari copiii îl așteaptă cu pâinea cea de toate zilele. Vocea îi rămâne pe volumul cântecului de dinainte, iar pe peron răsună un dialog unidirecțional:

– Cine este Dumnezeu? Ai numărul lui?
– …
– Ai numărul lui să-l sun?
– …
– Ăia-mi cer acasă pâine, îmi trebuie pâine. Ai numărul lui Dumnezeu ca să-l sun, să vorbesc cu el?

–

De referendum unii oameni s-au apropiat de alți oameni, șoptindu-le ușor că dacă te rogi și crezi în Dumnezeu, lucrurile se rezolvă. Ignorând complet situația interlocutorilor, inițiatorii dialogului nu vedeau cum ceilalți din jurul lor nu ar putea rezona cu soluția lor universală. Ignorând complet problemele reale ale familiei, Coaliția pentru Familie și susținătorii au crezut că viziunea lor nu are cum să fie greșită. Desigur, dacă homosexualii nu se pot căsători civil, problemele familiilor din toată țara vor dispărea subit, iar oamenii n-or să mai cânte la metrou pentru o pâine. Or să lase chitara jos și-o să agreeze o idee contra unei pâini intangibile care o să potolească o foame foarte tangibilă.

Fie că ați susținut sau nu referendumul, luați acest episod ca o realitate din teren a familiei din România. Pe teren, acolo unde Coaliția pentru Familie și susținătorii ei n-au fost niciodată cu adevărat, situația arată altfel. Pe teren nu homosexualii cauzează foame, ci lipsa de pâine și politici publice care să facă acea pâine ușor posibilă. Data viitoare când alegi să-ți pui energia într-o cauză, gândește-te de două ori. Rezolvă cauza ta o problemă reală? Dacă nu, s-ar putea ca energia ta să fie instrumentul prin care diverse grupuri de interese își fac calcule și își rezolvă probleme care nu-s deloc ale tale.

Nu-ți bate joc de energia ta. Folosește-o pentru o schimbare reală.

The post Ai numărul lui Dumnezeu? appeared first on Claudiu Constantin.

Apoi am citit la Vlad Petreanu despre Partnership for Public Service, o organizație din SUA creată și finanțată de un om mai înstărit de la ei și care are drept scop îmbunătățirea legislației. E ceva ce nouă ne lipsește atât de mult! E nevoie de o organizație care să facă niște curățenie în legislație, dar mai mult de atât e nevoie de implicarea bogaților în îmbunătățirea țării care i-a făcut bogați. La ei unii bogați își asumă o responsabilitate și pun în practică un simț al minimei datorii. La noi nu știu care pe unde să-și mai ascundă averile ilicite, iar cei care-s bogați din munca lor asiduă sunt total neimplicați în problemele societății.

De ce nu se poate și la noi crea și finanța un Parteneriat pentru Serviciul Public?

Sunt foarte puține persoane publice sau înstărite care finanțează și se implică în rezolvarea oricărui fel de problemă civică. Îți dai seama de asta după numărul celor care vorbesc răspicat atunci când Statul mai face câte-o tâmpenie sau când câte un politician se folosește de-un referendum pentru a câștiga popularitate. Se tace și se trage în continuare de buzunarul larg al statului, adică al poporului. Cum să vorbești împotriva mâinii care-ți dă mii de euro la zilele vreunei localități obscure sau vreunui orășel cocoșat de o infrastructură nefuncțională?

Sistemul dă, sistemul ia – un cerc vicios al corupției din care într-un final toată lumea are de pierdut.

The post Parteneriatul pentru Serviciul Public appeared first on Claudiu Constantin.

Există mai multe cântece care tratează această temă. Atât s-a putut, din vorba asta cu tâlc românul a scos niște cântece populare emoționale despre părinți, obiceiurile și singurătatea lor. N-a putut scoate de aici o filosofie de viață utilă sau vreo strategie de perpetuare a conștiinței familiei. Doar văicăreli prin care diverși artiști își câștigă pâinea pe la Zilele Localității sau ale Orașului.

Prin drumurile mele prin țară am văzut sute și mii de case abandonate, dărâmate, părăginite. Case părintești de care odraslele au uitat așa cum au uitat de memoria părinților. Dacă asculți la odraslele cu pricina ai să auzi vorbe de duh și amintiri din copilărie în care părinții jucau un rol central. Dar dacă te uiți la ce fac practic pe lume cu munca pe care au moștenit-o n-ai să vezi mare lucru. E simplu să vorbești întruna despre cât de mult au însemnat părinții tăi, dar e mai greu să dovedești prin munca proprie că părinții trăiesc încă în gândurile și-n planurile tale.

Mă doare inima de casele astea. Case curate, făcute de mâna omului cu zile din viața lui. Case care au dat naștere unor suflete noi, care au adăpostit vieți și care au fost părtașe la plecarea omului pe ultimul său drum. Case rămase singure, acoperite de bălării și redate naturii pentru a face din ele ceea ce face și cu oamenii: pământ.

Am început de pe acum să discut cu ai mei cum am putea continua munca de-o viață pe care ei o au la Plaiul Nucului. Despre cum am putea face ca ea să nu dispară odată cu ei, ci să dăinuiască prin noi, copiii lor. Despre cum ceea ce ei au creat poate vorbi mai departe despre ei, despre viața lor și despre vremurile pe care le-au trăit. Nu-i lucru ușor, dar e ceea ce trebuie făcut.

Casa părintească nu se vinde. Dar nici nu se lasă în paragină ca să ruineze alături de memoria oamenilor care au ridicat-o. Dacă nu poți întreține casa părintească și nici n-o poți da în folosința satului, vinde-o. Vinde-o, omule, cuiva care poate avea grijă de ea în locul tău. Vinde-o cuiva care o poate prețui mai mult decât ai făcut-o tu. Părinții tăi ar vrea să existe dragoste pentru locul pe care ei l-au creat. Nu ruine, nu bălării, nu paragină, ci ceea ce le-a definit lor viața: muncă onestă, muncă curată, muncă mulțumitoare. Și multă frumusețe.

The post Casa părintească nu se vinde, dar nici nu se lasă în paragină appeared first on Claudiu Constantin.

Mă uitam peste știrea care descrie depopularea masivă a României: peste 100 de localități s-au înjumătățit în ultimii 15 ani. Oamenii au plecat mai mult sau mai puțin definitiv către alte meleaguri în căutare de corupție mai puțină și spitale care nu te omoară. În cazul celor mai muncitori dintre ei, în urmă a rămas munca depusă până atunci: terenuri, case, pășuni, păduri (ce a mai rămas din ele). Toate astea zac fără a fi folosite de nimeni: terenurile devin pârloagă, casele se dărâmă, totul se transformă în ruină. Toate astea nu participă la economia țării și nu-i ajută cu nimic pe cetățenii care rămân, ba chiar îi încurcă.

Mă uitam la localitatea care e în topul pierderii locuitorilor, Malnaș – Covasna. Câte anunțuri imobiliare sunt pentru localitatea asta? Zero. Nimeni din cei plecați nu vinde nimic cetățenilor care aleg să rămână și să facă treabă în țară. Asta este și experiența mea personală, caut de ceva timp un teren de casă prin zona Buzăului și găsesc foarte greu ceva decent. Pentru că oamenii aleg să lase locurile pârloagă în loc să vândă unui cetățean cu planuri. Iar atunci când vând sunt cuprinși de lăcomie cerând mult peste prețul pieței (care e destul de sus zilele astea).

Nu depopularea României e problema. Ăsta este un lucru normal care vine după reproducerea forțată din comunism. Problema e încăpățânarea românului de a se adapta la realitate, de a recircula bunurile, de a-și găsi complet un rost în altă parte. Rămâne ancorat în trecut zicând „nu vând, lasă că nu se știe niciodată”. Ba da, se știe: bunurile își vor pierde din valoare până nu vor mai valora nimic, moment în care te vei trezi sărac, bătrân și fără nimic valoros de vândut.

Să mai zic despre consătenii din comuna Lopătari care se supără pe postările mele pe Facebook și-mi sună părinții chiar dacă eu am aproape 30 de ani și număr de telefon propriu? Din cauza acestor oameni tinerii se reorientează spre alte meleaguri, lăsând în urmă o țară lipsită de energia de a se regenera.

România moare pentru că românii o omoară zi de zi prin alegerile proaste pe care le fac.

The post Nu depopularea e marea problemă a României appeared first on Claudiu Constantin.

Când eram mai tânăr am piratat și eu la greu software și alt conținut pe care nu aveam dreptul să-l folosesc. Am furat. Dar la un moment dat mi-am dat seama că nu e sustenabil să nu plătesc pentru serviciile pe care le folosesc. Dacă toată lumea ar fi făcut ca mine, creatorul de software sau conținut ar fi dat faliment și pur și simplu n-ar mai fi creat nimic. N-ar mai fi angajat oameni, n-ar ma fi prezent în economie și n-ar mai plăti niciun fel de taxă. Separat de discuțiile despre logistică sau etică, folosirea unui lucru pentru care nu ai acceptul autorului înseamnă furt. Filme, muzică, aplicații, un salam de biscuiți de la Mega – trebuie să ai acceptul proprietarului, ceea ce de multe ori înseamnă să plătești pentru acel produs.

Și știți care e partea cea mai tare? Că lucrurile pe care le piratăm sunt chiar ieftine. Să luăm niște exemple. Suita Office de la Microsoft, adică Word, Excel, Powepoint – aplicații pe care le folosim la greu: costă doar 30 de lei pe lună. 30 de lei pe care-i dai ca să folosești legal o suită software. Muzică? Costă vreo 20 de lei un abonament la Tidal, un serviciu de streaming de muzică. Tot cam atât la Spotify. Filme? Vreo 40 de lei pe lună pentru Netflix. Sunt 2 cafele la Starbucks sau 2 pachete de țigări.

Situația e și mai simplă, am doar niște exemple banale, sunt multe alternative la serviciile de mai sus, multe gratuite. Nu-ți permiți un abonament de 30 de lei pe lună pentru Office? Poți folosi variante gratuite și la fel de puternice precum Google Docs. Nu găsești un film pe Netflix? Sondează internetul pentru o variantă, multe sunt disponibile pe Amazon sau în regim propriu, le poți cumpăra individual. Nu-l găsești deloc? Poate e momentul în care îți pui capul la contribuție și inventezi o modalitate corectă de a avea conținut greu accesibil. Așa evoluează lumea și devine mai bună, mai accesibilă, mai conectată – prin munca unui cetățean care muncește și găsește soluții în loc să fure .

A, Windows. E scump, am dat vreo 800 de lei parcă pe el. Dar îl folosesc zilnic pentru muncă, pentru diferite proiecte, pentru a consuma conținut de pe platformele de mai sus – merită banii. Nu poți plăti acest preț separat de calculator? Atunci ia-ți un calculator cu licență Windows inclusă. Sau folosește un sistem de operare absolut gratuit, cum e Ubuntu. Sunt multe alternative, trebuie doar să depui un pic de efort să te informezi și să înțelegi lumea din jur.

Dorin are o serie lungă despre piraterie. Recunosc că nu am citit-o complet, dar e multă informație utilă acolo. Informează-te și dă dovadă de ceea ce ceri de la politicieni: corectitudine, onestitate, respectarea legii. Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume, nu?

The post Nu mai fura. Da, tu, nu mai fura appeared first on Claudiu Constantin.

Metoda mea e să ies în natură. Când fac asta apele se liniștesc, gândurile se clarifică, deciziile devin mai evidente. Provocările devin mai concrete, așa că și soluțiile ajung mai la îndemână. Probabil toate astea au legătură cu aerul mai curat, cu relieful neregulat sau cu schimbarea mediului în sine.

O astfel de ieșire benefică am făcut pe la începutul anului. Am fost într-o tură foarte faină organizată de Ioan Stoenică prin Munții Buzăului. Ca de obicei, ritmul antrenant și oamenii compatibili au făcut din tura lui Ioan una pe care o să o țin minte. În două zile de weekend am explorat munții din jurul lacului Siriu pe 2 trasee pe care nu mai fusesem. M-am simțit atât de bine că și acum parcă simt în nări aerul rece și umed al acelui sfârșit de iarnă în curs de dezghețare.

În prima zi am trecut pe lângă tranșee din al doilea război mondial. Apoi am văzut a doua zi munții pe care fuseserăm cu o zi înainte. Spre deosebire de ziua precedentă, aveau acum culmile albite și atinse de nori. La un moment dat am dat de o turmă de oi unde un miel proaspăt fătat făcea cunoștință cu noua realitate. La baza barajului Siriu case vechi și aproape în ruină așteptau nu se știe ce.

Au fost două zile în care ne-am reconectat cu lumea în continuă schimbare din jurul nostru. Viața este mereu fascinantă. La fel și trecerea timpului care nu prea ține cont de dramele unui om sau ale unei națiuni. Dacă ești atent vezi semnele, dacă nu – nu contează. Timpul trece și-așa.

The post Sfârșit de iarnă prin Munții Buzăului appeared first on Claudiu Constantin.

Dacă primește toate avizele, acest referendum va avea loc pe 7 octombrie în fiecare localitate a României. Suntem puși în fața acestei dileme: trebuie familia definită mai strict în Constituție sau nu? Mizele sunt multe și mărunte, de tot felul. În acest articol n-o să dezbat asta și nici măcar n-o să mă poziționez eu de-o parte sau alta.

Vreau doar să fac un apel către toți cetățenii interesați de acest subiect. Înainte de a-ți alege tabăra, înainte de a te decide dacă mergi sau nu la vot, gândește-te la tine: ți-ai rezolvat mai întâi problemele tale? Ai scăpat de rate și datorii? Ești productiv la muncă? Când ai făcut ultima dată voluntariat? Gardul grădinii tale este în picioare, copiii sunt bine la școală? Îți faci fericit soțul sau fericită nevasta? Când ai citit ultima dată despre ceva nou? Când ai investit ultima dată în tine însuți? Când te-ai implicat ultima dată concret în bunăstarea comunității în care trăiești?

Pune-ți toate aceste întrebări și dacă ele nu-ți dau de gândit atunci ia în calcul referendumul pentru redefinirea familiei. Dacă vrei să se întărească ceea ce există deja în Constituție și Codul Civil, atunci militează pentru redefinirea familiei. Dacă ți se pare că sunt probleme mai importante în societatea românească, atunci adu-ți aportul la rezolvarea lor. Nu te lăsa împins de la spate, gândește pentru tine și alege în cunoștință de cauză.

E foarte bine să te implici în schimbarea societății tale. Înseamă că îți pasă de niște lucruri și vrei să te implici în îmbunătățirea lor, ceea ce e admirabil. Ducem lipsă de civism în România, așa că inițiativele sunt binevenite. Dar nu uita un lucru esențial: înainte de a rezolva probleme sistemice în societate e nevoie să-ți rezolvi propriile probleme. Nu poți fi un factor de schimbare și un model de urmat dacă-ți pică gardul pe casă, dacă copiii au probleme la școală, dacă nevasta este nefericită, dacă urmează să pice un stâlp de electricitate în vecinătatea casei tale. Și mai e ceva de care trebuie ținut cont: nu poți schimba România fără să schimbi mai întâi comunitatea în care trăiești. Este o iluzie că țara se va îmbunătăți de sus în jos. Ea se poate schimba în bine de la cele mai mici componente ale sale spre cele mai mari, niciodată invers.

Lumea nu începe și nici nu se sfârșește cu acest referendum. Avem viețile noastre, ale fiecăruia, de care trebuie să ne îngrijim în continuare. Orice rezultat ar ieși pe 7 octombrie, familia are nevoie de o serie de politici publice ca să-i meargă bine, nu doar de vorbe goale la tribuna Parlamentului. Rămânem în continuare cu problemele educației: manuale greșite, școli care pică pe copii, drumuri de kilometri întregi pe care copiii trebui să le străbată până la școală și înapoi. Rămânem în continuare cu problemele pe sănătate: spitale infecte unde mor copii și adulți, doctori plătiți prost, lipsa serviciilor medicale în sate sate. Rămânem în continuare cu probleme legate de emigrație: România pierde constant populație, familiile sunt încă despărțite pentru că părinții sunt nevoiți să plece la muncă în străinătate. Toate astea cer o rezolvare urgentă orice s-ar întâmpla cu acest referendum.

Știu că o mare parte din cititorii mei sunt din județul Buzău, mulți din comuna Lopătari. Către ei este în special acest apel: orice alegere faceți vizavi de referendum, dacă mergeți sau nu, implicați-vă și în alte inițiative locale. Avem de restaurat o școală veche din Mânzălești pentru a o face atractivă pe plan local și național. Avem de refăcut popasul Andreești de mai sus de satul Terca, apoi de îmbunătățit traseul spre obiectivul „Focul Viu” pentru a pune presiune pe autoritățile locale să refacă infrastructura zonei. Școala de la Malu Roșu este încă în lucru, de mai mult de-un an de zile copiii satelor noastre suferă pe drumurile prăfuite. Orice ați face vizavi de referendum, nu uitați că fără implicare locală România nu se va schimba nicicând.

Este alegerea fiecăruia ce face la referendum, dacă se prezintă sau nu. Dar nu uitați că acest referendum nu este o finalitate, e nevoie să mergem mai departe de el și să ne ocupăm de probleme reale. Viața merge înainte și depinde de implicarea concretă a fiecăruia dacă ea va fi mai bună sau mai puțin bună.

Bonus: e nevoie de observatori în acest demers democratic. Dacă vrei să te asiguri că lucrurile decurg legal în toate locurile în care se va vota, mergi la fața locului – toate detaliile sunt aici.

The post Referendumul pentru redefinirea familiei appeared first on Claudiu Constantin.