D upă experienţa cu tura de acum o săptămână am încercat una mai îndrăzneaţă. De data asta urma să plecăm de la Râuşor şi să urcăm pe vf. Retezat. Ăsta era planul iniţial fără vreo ambiţie de a-l duce până la capăt. De ce zic ăsta, pentru că ziua scurtă din această perioadă a anului nu ne ajută şi pentru că nu mă simţeam pregătit din punct de vedere fizic.

Am plecat ca de obicei de dimineaţa spre Râuşor, dar nu suficient de dimineaţa pentru o tură aşa de lungă, împreună cu Ade şi cu Boris (Dragomir). Am ajuns la Râuşor, ne-am echipat şi am pornit la drum. La început drumul anevoios prin pădure l-am făcut în mai mult de o oră cât ar fi fost normal. Lipsa de pregătire şi-a spus cuvântul. Am făcut multe popasuri pentru fotografii şi pentru a ne trage sufletul şi ne-am mişcat mai încet de cât ne-am fi dorit.

După aproximativ 3 ore de mers am ajuns la o intersecţie din care se separa poteca care duce la lacul Ştevia care se află pe versantul Vestic al Retezatului. Aici am poposit mai mult şi am mâncat pentru a ne aduna ultimele fărâme de energie rămase în noi. Urma un urcuş mai dificil, pe şeaua Lolaia. N-am întâlnit cu un grup de îndrăzneţi care coborau, de pe vârf şi care ne-au spus că mai este cam 1 oră jumătate de mers. După cum arăta ceasul nu ne încadram.

Am pornit la drum în ideea că ne oprim sus la baza muntelui, înainte de runda finală, unde o să facem cale întoarsă. Cu chiu cu vai am ajuns sus pe şea şi deja eram sleit de orice energie rămasă în mine. Ade în schimb era plină de energie şi a încercat să urce şi mai sus dar până la urmă şi-a dat seama că era târziu şi nu se mai putea. Ne-am oprit destul de aproape de vârf pentru că mai târziu, în anul următor am aflat că eram la doar 20 de min. de final. Trist.

La întoarcere nu am mai făcut nici o oprire sau au fost scurte pentru că lumina începea să ne fugărească. Ultimele 15 min. le-am făcut pe întuneric folosindu-mă de lanternă dar am fost în siguranţă.

Anul 2011 a fost unul nefericit din punct de vedere a ieşirilor la munte. De fiecare data când ne programam ceva vremea rea ne oprea sau ne speria astfel încât sa anulam ieşirea. Uite aşa a trecut anul iar toamna ne-a oferit surpriza o placuta din punct de vedere al prognozei meteo.

Aşa se face ca într-o zi de vineri, într-o frumoasa zi de Octombrie, pornim într-o mica drumeţie, vremea parand a fii frumoasa in aceea zi. Fiind doar o ieşire de o zi nu ne-am făcut prea multe probleme de cum o sa fie vremea in sensul ca daca se dovedea a fi înşelătoare făceam cale întoarsă acasă si asta e. Oricum eram pregătiţi chiar si de ploaie pentru ca purtam cu noi tot timpul pelerinele de ploaie.

Nu am plecat prea de dimineaţă pentru ca nu aveam de gând sa facem o drumeţie lunga, in plan fiind o tura de la complexul Râuşorla pana la cabana Pietrele. Am ajuns la complexul Râuşor, am parcat maşina si ne-am echipat de plecare. Ne-am luat toate "jucăriile" la noi si am pornit la drum. In bătaia soarelui era cald si plăcut dar când intram in pădure se simţea aerul de iarna care iţi îngheţa respiraţia. Chiar si aşa vremea am putut sa o catalogam ca fiind foarte frumoasa.

Planul era sa ajungem la cabana Pietrele si sa servim o mâncare calda după care sa ne întoarcem. Când am ajuns la cabana am fost surprinşi de faptul ca era închis. Poate ca cei responsabili erau in zona dar noi nu am avut timp sa aşteptam aşa ca am servit o gustare, de la pachet si ne-am pus pe drumul de întoarcere. Temperatura a început sa scadă simţitor mai ales ca soarele se apropia de culmile munţilor si era pregătit sa se ascundă.

Am ajuns in timp util la maşina, ne-am dezechipat si ne-am pus rapid la drum. Pentru un sfârşit de Octombrie am avut o parte de o zi minunata cu fotografii frumoase.

Tot timpul am fost fascinat de nori şi când am ridicat privirea spre cer i-am admirat cu insistenţă. Aşa se face că într-o zi minunată de toamnă am plecat cu Ade spre Sivaşi, care este locul de unde indiferent de anotimp, priveliştea te cucereşte, cu atât mai mult acum din cauza norilor peisajul era de vis.

Ne-am burduşit bine cu hainele de iarnă pentru că aveam de gând să zăbovim ceva timp pe acele dealuri şi nu am vrut ca disconfortul termic să ne fugărească acasă. Am plecat la drum şi după jumătate de oră am ajuns la destinaţie. Am lăsat maşina pe mărginea drumului şi ne-am urcat pe deal şi m-am şi apucat de declanşat în stânga şi în dreaptă. Nu am stat într-un loc şi ne-am deplasat pe coama dealului astfel încât să prind zonă şi în alte unghiuri. Soarele se apropia de apus lucru care făcea ca lumina să fie spectaculoasă. La un moment dat a trecut o maşină pe acolo care a ridicat un nor de praf numai bun de "pozat" dar neexploatat suficient.

După o oră de fotografiat am lăsat totul în urmă şi ne-am întors spre casă dar în drum am fost oprit de un orizont roşiatic ieşit din comun. M-am oprit pe mărginea drumului şi am mai tras câteva cadre aşa ca de sfârşit.