Unii prieteni atei vor obiecta aici că un ateu nu susţine că Dumnezeu nu există ci mai degrabă, dacă ar fi fost ateu ar fi spus că: “Îmi lipseşte credinţa în existenţa lui Dumnezeu”. Dar mă rog, astea sunt chestiuni tehnice, să-i lăsăm să se lămurească între ei.

Mulţimea furioasă printre care şi funcţionari (government officials)  care îl aştepta la intrarea în cladirea unde lucra, l-a agresat şi bătut până la venirea poliţiei, care l-a luat în custodie chipurile pentru propria lui protecţie.

Să fii bătut şi arestat pentru credinţa sau, mă rog, lipsa de credinţă mi se pare îngrozitor. Şi reacţia asta faţă de îngrădirea libertăţii ar trebui să o aibă orice creştin.

Mi se pare ironic să citesc că ateii români se tem de persecuţie sau chiar acuză persecuţia din România. Unii dintre ei listeaza la persecuţie: neîncrederea oamenilor în ei, discriminarea pe care o face statul când dirijează fonduri publice către instituţii religioase şi posibilitatea de a-şi pierde locul de muncă dacă cineva află despre “credinţa” lor. Mă pufneşte râsul şi probabil că l-ar pufni şi pe bietul indonezian dacă ar afla. Şi i-ar pufni, daca le-ar arde de asta, şi pe miile de creştini persecutaţi într-adevăr în Indonezia.

Unii atei vor fi de acord cu mine că persecuţia nu e un subiect de luat în derâdere şi că e întotdeauna o treabă serioasă. Alţii vor purta tricouri cu ameninţări subtile la adresa creştinilor şi vor spune că e cool să zici: We love the Roman lions!  Nu-i vom lua în serios, bineînteles. Creştinii din lumea vestică nu mai sunt sub ameninţarea cu moartea. Dar altfel ar citi mesajul un indonezian sau un creştin arab persecutat pentru credinţa lui.

Dacă tricoul îl putem trece la glume proaste şi nesărate, alte chestiuni nu le mai putem pune în aceeaşi categorie. Surprinzător, deşi urăsc persecuţia pe criterii de “credinţă” la fel de mult ca şi noi uite ce zic unii dintre prietenii noştri raţionali.

Penn Jillette’s în cartea sa: God, No! zice următoarele:

The respect for faith, the celebration of faith, is dangerous. It’s faith itself that’s wrong. I deny terrorists the moral right to have faith in a god that will reward them for killing people with airplanes. That means I have to deny Christians the moral right to a faith that Jesus Christ died for their sins. That means I have to deny the warm, fuzzy faith that there’s some positive conscious energy guiding the universe. That means I have to get pissed off when Luke Skywalker trusts “the force.” …

F*** faith.

(Penn Jillette, God, No!: Signs You May Already Be an Atheist and Other Magical Tales, p. 229 (Simon & Schuster, 2011).)

Când îi asociază pe teroriştii care omoară oamenii nevinovaţi cu creştinii care cred în iertarea păcatelor prin jertfa lui Cristos sugerând că ar trebui să le aplice acelaşi tratament (I have to deny the moral right), Jillette face un joc periculos şi de acceaşi natură cu jocul autorităţilor indoneziene din cazul descris mai sus.

Orice creştin ar trebui să fie de partea ateilor persecutaţi pentru “credinţa” lor şi orice ateu ar trebui să fie de partea creştinilor ameninţaţi de filosofia de viaţă a lui Penn Jillette. Right?

Related posts:

1. De ce nu este stiinta o scuza pentru ateism Mi-a plăcut articolul lui Mircea Popescu și felul în care...
2. Bagatelizarea persecutiei Aud în ultima vreme atei militanţi plângându-se de discriminare sau...
3. Credinta chiar si cea sincera poate sa fie ceva rau Un om pășește pe gheața unui lac. El crede că...

Nichita Stănescu – Lecţia despre cub

Ne uitam la o piatră care cade dacă nu e susţinută de nimic şi nu ne mirăm de asta. Ne uităm la apa care curge întotdeauna la vale şi nu ne ia prin surprindere. Vedem că soarele răsare întotdeauna dimineaţa şi că apune seara şi nu consideram fenomenul ca fiind remarcabil. Aşa se întâmplă lucurile în mod natural, nu e nimic de remarcat aici.

Dacă evoluţia  ne-a adus aici, înseamnă că ea ne-a învăţat tot ce ştim până în prezent. Ea ne-a învăţat ca e mai bine să fim egoişti, apoi tot ea ne-a învăţat să fim altruişti.  Ea ne-a invăţat să identificăm tipare apoi tot ea ne-a învăţat că designul în natură este ceva iluzoriu. Ea ne-a invăţat să îi dăm la o parte pe cei slabi şi apoi tot ea ne-a învăţat să îi susţinem.

Dar pare că a uitat să ne înveţe un lucru elementar. A uitat să ne înveţe că moartea e la fel de naturală ca şi curgerea apei la vale, ca şi căderea pietrei întotdeauna spre pământ, ca şi răsăritul şi apusul zilnic.

Pe planetă oamenii mor cu o frecvenţă de 2 pe secundă şi totuşi moartea ni se pare la fel de nenaturală ca şi curgerea apei la deal. Moartea cuiva ne surprinde întotdeauna aşa cum venirea iernii surprinde autorităţile. Ne ia prin surprindere întreruperea vieţii ca şi cum viaţa veşnică, nu moartea, ar fi standardul.

Ceva în interiorul nostru ne spune că “nu e corect” ca oamenii să moară. Că nu aşa “ar trebui” să se întâmple lucrurile. Vedem moartea ca fiind colţul spart al cubului perfect şi  nu spunem că cubul cu colţul spart e normal. La fel de tare ne surpinde şi boala şi nedreptatea oamenilor şi niciodată nu ne împăcăm cu ideea că aşa e natural.

Dacă evoluţia ne-a învăţat tot ce ştim, a uitat să ne predea lecţia de bază: e natural să mori, deci nu te mai mira!

Ciclul nastere, maturizare, reproducere, moarte ni se pare stupid şi inutil. Şi deşi nu căutăm sensuri ascunse in spatele curgerii apei la vale, pentru un motiv sau altul căutăm sensuri în spatele ciclului vieţii. Şi chiar dacă evoluţia ne-a învăţat că nu ar trebui să existe răspunsuri continuăm să ne punem întrebări: de unde venim, care e sensul existenţei, unde ne ducem.

Related posts:

1. De ce nu este stiinta o scuza pentru ateism Mi-a plăcut articolul lui Mircea Popescu și felul în care...
2. Stii ca ai imbatranit daca 1. Ai format un număr de telefon învârtind un disc...
3. De ce n-am mai zis nimic Mi-am propus sa scriu cinci posturi pe saptamana si cred...

Am primit o leapşă care presupune să scriu ce aş face dacă aş fi din nou în clasa a noua.  Multumesc Semanticus că mi-ai dat de lucru! :)

Am intrat al doilea, probabil la cel mai SF profil pe care l-a avut vreodată liceul: operatori roboţi industriali. Când am vizitat liceul, era primul pe listă, când s-au afişat rezultatele era al doilea şi când am început şcoala am fost în clasa a IX-a C, al treilea adică. Mi-aduc aminte cum mi-a zis tata: uite, faci aici electronică, informatică, mecanică, toate le studiezi şi în plus, poţi să faci gratis şi scoala de şoferi că e liceu auto şi aşa zice domnul director. Desigur, tata are el inimă bună dar mă ameninţase de câteva ori că dacă nu intru, mă ia cu el la cruci, la marmură la Nea Victor, unde era a doua lui slujbă pe lânga cea de electrician la Petrochimie. Mama avea însă altă viziune pentru mine în caz de eşec: la oi. Dar, mă rog, n-a fost să fie, am intrat.

După gardul proaspăt vopsit al liceului mă aştepta leopardul realităţii. Liceul era vechi, mentalităţile asemenea. Puseseră numele profilului ca să îi atragă pe ameţitii ca mine. În primul an am făcut lăcătuşerie. În primul trimestru am pilit un ciocan, în al doilea o balama şi în al treilea un patent anemic care aducea mai mult a foarfecă. Noroc că maistrul s-a uitat în catalog înainte să-mi dea nota la partea practică. Eram băiat bun şi nu se făcea să-mi strice media.

Eram băiat bun, într-adevăr. Rezultatele mele mediocre mă clasau printre primii chiar dacă nu mă străduiam. Şi adevărul e că nu prea m-am străduit. Nu zic nimic de majoritatea colegilor mei, dar eram vreo 3-4 chiori într-o ţară a orbilor. Era Oancea care intrase primul din clasă, Andriesei căruia îi plăceau literatura clasică rusă şi vodka, Şerbănică, colegul de bancă, colportor de bancuri inteligente de la verii lui studenţi şi Geani, care avea ambiţia să facă ceva în viaţă. În rest, personaje. Niţă şi Ghiţă visau să fie poliţai, Tudorache citea de rupea, dar numai Sportul şi discuta aprins despre ce-a făcut ieri Foresta Fălticeni şi alte echipe din serie B şi C. Pătrana care a rămas corigent la Filosofie şi apoi repetent din cauza profesoarei care s-a enervat că ăsta i-a dus şpagă să-l treacă şi apoi a chiulit de la ora ei. Ghiorghe şi Cocoş, fotbaliştii din Trivale. Oprea care a condus ilegal motostivuitorul prin incinta Dacia de era să il rupă în bătaie şeful de secţie care l-a prins. Medinţu, un fel de Puiu Călinescu cu acelaşi tip de umor şi aceeaşi pasiune pentru băutură. Şi alţii la fel de pitoreşti.

Câtiva profesori cu suflet mai erau prin liceu. Diriga de română, bucuroasă că mai citea cineva ceva, Camen care ne mai ducea pe la TIB, nea Matei de la care n-am învăţat chimie, ci doar câteva lecţii de viaţă preţioase, profesoara de franceză din clasa a noua, blonda – cum îi ziceam noi care îşi pusese în cap să ne înveţe limba lui Voltaire ca pe cei de la liceele bune şi Apostol, profa de fizică sufletistă, care şi-a făcut milă de noi şi ne-a luat tare din prima: “aţi venit cu ifose din generală, vă garantez că într-o lună, la mine sunteţi mieluşei.” Pentru nu ştiu care motiv, a avut impresia că eu aş înţelege fizică şi şi-a bătut capul cu mine mai mult. Drept urmare, pe lângă literatură, fizica a fost singura materie la care am mai mişcat ceva. Mi-aduc aminte de o vacanţă de primăvară în care am rezolvat toate problemele din Hristev pe care ni le dăduse ca temă. Aveam o imagine de intreţinut.

Dacă ar fi să mă întorc în clasa a noua, eu cel de acum, în timpul de atunci, aş schimba cateva lucruri, dar nu pe cele care m-ar face să fiu altcineva decât sunt astăzi.

1. Mi-aş căuta un mentor care să mă îndrume într-ale cititului. În liceu, ca şi înainte de liceu, am citit mult şi prost. În special literatură SF, dar nici aia de calitate. Când l-am auzit pe Andri că citeşte ruşi m-am uitat chiorâş la el, dar am pus mâna pe Război şi Pace şi apoi mi-a plăcut. Pe atunci aveam timp să citesc orice, îmi pare rău că n-a fost nimeni să mă îndrume spre ce era valoros.

2. M-aş ţine după Sorin Tache, cel care scotea revista liceului şi aş începe să scriu. Mi-a propus să particip, dar mi s-a părut că nu mă ridic la nivelul ălă. Şi dacă nu mă ridicam, puteam măcar să văd cum e. Aş încerca să ies puţin din grupul colegilor mei şi să caut un cenaclu literar, dacă nu să citesc, măcar sau aud ce citesc alţii şi poate, cine ştie, aş fi trecut peste oroarea care o simţeam la gândul că aş putea să citesc ceva vreodată în public. Probabil n-aş fi ajuns mare scriitor dar măcar aş fi avut prieteni mai luminaţi puţin.

3. Le-am spus colegilor mei despre credinţa mea în Dumnezeu abia pe la sfârşitul clasei a douăsprezecea. Era mare chestie dacă nu erai ortodox şi eticheta de “pocăit” nu era cea pe care mi-aş fi dorit să o port în adolescenţă. Dacă m-aş întoarce acum, le-aş spune din prima că asta cred şi asta sunt.

A mai fost un motiv pentru care nu am fost deschis cu cine sunt: faptul că nu prea ştiam nici eu. Părinţii sunt credincioşi, bunicii din partea mamei la fel, am crescut în biserică neoprotestantă şi înainte de clasa a opta am început propria mea relaţie cu Dumnezeu. Dar n-am avut timp să aprofundez lucrurile, să tratez cu propriile îndoieli şi chiar dacă am auzit multe “predici” n-am avut un mentor în direcţia asta. Deşi părinţii erau credincioşi şi atunci, nu erau chiar in vârful listei de priorităţi când voiam să vorbesc cu cineva. La un moment dat am văzut prin casă cartea lui C.S. Lewis – Creştinismul redus la esenţe (editată acum de Humanitas sub titlul Crestinism. Pur si simplu) dar am dat-o departe pentru că părea una dintre chestiile “creştine” pe care le aveau ai mei şi eu voiam să fiu diferit de ai mei. Am remediat problema asta abia prin facultate.

Una peste alta, toate experienţele prin care au trecut, m-au făcut să fiu cine sunt astăzi şi mă bucur de ceea ce am şi sunt în prezent. Uitându-mă în spate, gândindu-mă la ce mi-a lipsit mie, îmi dau seama ce le lipseşte puştilor de liceu: mentori şi modele de viaţă pe care să le respecte. Dacă pot să fac ceva pentru ei, e exact asta: să devin un model şi de ce nu un mentor. Dacă nu pentru alţii, măcar pentru copiii mei.

Aş fi bucuros dacă ar prelua leapşa asta şi Corneliu Chiriluţă, Ionuţ Popescu, Ionuţ Andrisan, Nicu Ciobanu şi Corneliu Paraschiv.

Cateva reguli pe care, după ce le respectaţi, vă rog să le afişaţi şi in articolul vostru:

• scrie minim 3 lucruri pe care tu le-ai fi început din clasa a 9-a specificând şi cum anume te-ar fi ajutat
• transmite leapşa mai departe la minim 3 prieteni, maxim 5
• scrie astfel încât să generezi comentarii, vrem să pornim o discuţie constructivă
• nu trebuie să scrii prea mult, însă nu trata leapşa superficial (un 400-500 de cuvinte e foarte bine)
• preia şi regulamentul în articol ca să ştie lumea ce trebuie să facă
• răspândeşte mesajul prin social media, însă fără a spama, vrem doar să ştie lumea de ea

Leapşa originală a pornit de la Gabriel.

No related posts.

Din când în când certurile lor degenerează în câte o mică încăierare, cine are copii ştie despre ce vorbesc. De frică să nu-şi scoată ochii sau cine ştie ce, le-am interzis astfel de chestiuni. Cel care îşi loveşte fratele, primeşte una la palmă. Durere contra durere. Nu ne place să facem asta, dar am zis că decât să plângem mai târziu că s-au rănit unul pe altul, mai bine să plângă ei când îşi lovesc fratele.

Într-o zi Ciprian l-a lovit intenţionat pe Mihai. Pentru că ştia că trebuie să primească una la palmă şi-a pus în mişcare toate mijloacele de persuasiune. Că nu vrea, că îi e frică. Dar lacrimile îi erau sincere şi probabil îi părea rău şi de ce făcuse. Ca părinte ştii că dacă ai început cu excepţiile, se alege praful de reguli. Şi dacă l-aş fi lăsat nepedepsit pe Cipi, n-ar fi fost corect faţă de Mihai care nu numai că fusese lovit de fratele lui, dar care, atunci când l-a lovit pe Cipi, a primit pedeapsa convenită.

Aşadar, trebuia să fiu drept faţă de toată lumea şi milos faţă de Ciprian, fără să încalc regula.

L-am luat cu mine în camera lor şi i-am zis: ai încredere în mine, totul va fi bine. Ciprian ştia că n-are cum să fie în regulă atâta vreme cât urma să fie pedepsit aşa că a continuat să plângă. Când a întins palma, mi-am pus-o pe a mea peste a lui şi atunci am aplicat pedeapsa. Am putut să fiu şi drept şi milos în acelaşi timp. Şi m-a durut pe mine, nu pe el.

I-am explicat lui Cipi că aşa a făcut şi Dumnezeu cu noi. Pentru păcatele noastre aveam pregătită o pedeapsă, dar Dumnezeu a vrut să fie milos şi drept şi a primit El pedeapsa în locul nostru.

Cipi putea să aibă multe reacţii după chestia asta. Putea să continue să îşi lovească fratele ştiind că are o cale de a scăpa de pedeapsă, putea să ingnore complet chestiunea asta şi să se comporte ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, putea să-mi mulţumească, putea să spună că sunt nebun etc.

Reacţia care m-ar fi bucurat cea mai mult a fost cea pe care a şi avut-o, mai târziu în aceeaşi zi. Mi-a spus: Tati, te iubesc!

Dacă nu apucăm să ne mai citim, Crăciun fericit!

PS: Acum câteva zile Cipi mi-a făcut o propunere. A zis că data viitoare când o să ţip la cineva din casă, se oferă să facă el genoflexiunile în locul meu, “aşa cum a făcut Dumnezeu”.

Related posts:

1. Am vopsit oua, ne-am intâlnit cu prietenii. La Teatrul Masca A devenit o tradiție ca Teatrul Masca să organizeze un...
2. Daca copilul iti cere un peste, da-i o undita Stăteam pe malul bălții la Tâncăbești așteptând să vedem ”bătaia”...
3. Un proiect care merita aplaudat – Scoala de pescuit De când am aflat de la Nicu de la InfoDelta...

Un creştin sărac într-o zi a rămas fără pâine. A început să se roage cu voce tare ca Dumnezeu să îi dea o pâine ca să aibă ce să pună copiilor pe masă în ziua aia. Pe lângă fereastra deschisă a trecut un tip înstărit care a auzit rugăciunea. Cum îi ardea de glume, a scos o pâine din sacoşă şi a pus-o pe geam, apoi a aşteptat să vadă ce se întâmplă.

Când bietul creştin a deschis ochii a văzut pâinea pe geam şi a rămas fără cuvinte. Când şi-a revenit, a început să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru minunea pe care a vazut-o cu ochii lui. Spre distracţia tipului care îi pusese pâinea pe geam care, râzând, şi-a zis:

- Naivul ăsta crede că Dumnezeu i-a dat pâinea, când în realitate am fost eu!

PS: Profită de orice ocazie să îi faci pe naivi să creadă că Dumnezeu le-a răspuns la rugăciune! Noi vom şti că în realitate, ai fost tu! :)

Sursa photo

Related posts:

1. Cum a cazut Galileo victima razboiului dintre stiinta si religie. Mituri ateiste Că Galileo a fost un luptător secularist împotriva religiei organizate,...
2. De ce nu este stiinta o scuza pentru ateism Mi-a plăcut articolul lui Mircea Popescu și felul în care...
3. Despre credinta Mi-a plăcut atât de mult răspunsul pe care l-a dat...

Am auzit următoarea poveste.

Un ţăran dintr-un sat indian a ajuns dator la cămătarul local. Când a venit vremea să dea banii înapoi, ţăranul nu i-a avut. Cămătarul a vrut să-l trimită la închisoare. Însă cum el era bătrân, ştirb şi urât iar fiica ţăranului tânără şi frumuşică, a venit cu o soluţie de compromis. Dacă ţăranul i-o dă pe fică-sa de soţie, cămătarul îi iartă datoria. Cum soluţia nu li s-a părut atractivă ţăranului şi mai ales fetei, cămătarul, om evlavios, a zis:

- Hai să lăsăm zeii să decidă! Uite cum vom face.  Voi lua un săculeţ, voi pune în el o pietriciă albă şi una neagră iar fata, fără să se uite va trage una dintre pietre. Dacă fata va trage piatra albă, cămătarul îi iartă datoria ţăranului iar fata e liberă. Dacă trage piatra neagră, fata se merită cu cămătarul şi el îi iartă datoria ţăranului. Dacă refuză să tragă o piatră, ţăranul se duce la puşcărie.

Apoi cămătarul se aplecă şi culese două pietre pe care le-a pus în săculeţ. Fata a văzut că a luat de jos două pietre negre.

Cămătarul i-a întins sacul fetei ca să aleagă o piatră.  Fără să încalce regulile cămătarului, să adauge sau să ceară modificarea lor şi fără să îi spună că l-a văzut că a pus două pietre negre, fata a obţinut ce a  dorit. Nu s-a măritat cu cămătarul şi acesta i-a iertat datoria.

Ce a facut? 

Problema are cel puţin o soluţie. Ana, soţia mea a descoperit-o! Prea târziu însă, era deja căsătorită cu mine.

Related posts:

1. Majoritatea tacuta Am auzit în ultima vreme de un milion de ori...

Într-o traducere aproximativă  in română găsiţi mai jos citatul din The Descent of man, capitolul 5, urmat de textul in engleză.

În cazul sălbaticilor, cei slabi la trup sau la minte sunt eliminaţi repede; şi cei care supravieţuiesc dovedesc în mod obişnuiţi o stare a sănătăţii viguroasă. Noi, oamenii civilizaţi, pe de altă parte facem totul să ocolim procesul eliminarii; construim azile pentru debili mentali, pentru schilozi; instituim protecţia socială; şi medicii noştri îşi exercită cele mai bune abilităţi ca să salveze viaţa oricui, până în ultimul moment. Sunt motive să credem că vaccinarea a salvat mii, care altfel, din cauza unei constituţii slabe ar fi murit de variolă. Astfel membrii slabi ai societăţilor civilizate îşi propagă speţa. Niciun crescător de animale domestice nu se va îndoi de faptul că aceasta fapt este foarte dăunător rasei umane. E surprinzător cât de rapid, grija sau grija greşit direcţionată, conduce la degenerarea unei rase domestice; dar exceptând însuşi cazului omului, aproape nimeni n-ar fi atât de ignorant încât să permită celor mai slabe animale ale sale să se reproducă.

With savages, the weak in body or mind are soon eliminated; and those that survive commonly exhibit a vigorous state of health. We civilised men, on the other hand, do our utmost to check the process of elimination; we build asylums for the imbecile, the maimed, and the sick; we institute poor-laws; and our medical men exert their utmost skill to save the life of every one to the last moment. There is reason to believe that vaccination has preserved thousands, who from a weak constitution would formerly have succumbed to small-pox. Thus the weak members of civilised societies propagate their kind. No one who has attended to the breeding of domestic animals will doubt that this must be highly injurious to the race of man. It is surprising how soon a want of care, or care wrongly directed, leads to the degeneration of a domestic race; but excepting in the case of man himself, hardly any one is so ignorant as to allow his worst animals to breed.

No related posts.

Adevărul e că ziua naţională petrecută în afara ţării e altfel. Cât ai fi de nepatriot şi oricâte reproşuri ai avea de făcut patriei, tot te simţi dator să îţi lauzi ţara în faţa străinilor. Şi să le dai o mică lecţie de istorie, “varianta adevărată”.  :)

Dincolo de asta, m-am bucurat să văd pe twitter poze cu tricolorul, oameni care s-au bucurat că sunt români măcar o dată pe an, să citesc despre români excepţionali şi să mă gândesc cu drag la ţară.

Să zicem şi noi ca Pavel Stratan: Eu cred că ziua mea mi-o fac în fiecare zi. Dacă trebuie câteodată chiar de două ori pe zi.

Dacă nu cu aceeaşi exaltare, măcar cu acelaşi optimism. La mulţi ani, România! În fiecare zi!

Related posts:

1. Top 20 cei mai listati romani pe twitter Pe lângă  numărul de urmăritori, numărul de RT-uri sau scorul...
2. Conferinta inteligenta emotionala ziua II. Live blogging S5. Autoadministrarea sau constiința de sine   Un test facut...
3. Institutia Retweet-ului. Cele 10 tipuri de RT, utile si inutile 1. RT-ul amical: Eşti prieten cu omul şi e normal...

1. Creştinul cultural. Nu are mare idee despre ce ar trebui să creadă, de fapt nu prea se omoară cu credinţa. La Paşti, Crăciun, onomastice respectă tradiţia. Mai ales când tradiţia implică băutură şi mâncare. În rest, chestiunea cu credinţa…poate mai la bătrâneţe, dacă o mai apucăm. Se conduce după zicala: Să nu faci ce zice popa, să faci ce face popa, mai ales dacă popa e om de viaţă.

2. Creştinul ereditar. Pentru că s-a născut aici iar aici majoritatea sunt creştini, e o mândrie să îşi declari apartenenţa la religia locului/părinţilor/strămoşilor. Motto-ul lui: M-am născut într-un garaj, asta înseamnă că sunt o maşină.

3. Creştinul microbist. Ca orice microbist care n-a dat niciodată cu piciorul în minge, dar ţine foarte tare cu o echipă şi creştinul din categoria asta nu practică “sportul”, dar e un mare susţinător. Arborează simboluri religioase specifice echipei religioase respective, face mare caz de ele, dar asta nu are mare legătură cu viaţa lui de zi cu zi. Ex: dacă e taximetrist poartă cu mândrie icoane şi/sau îşi face cruci când trece pe lângă biserici, dar la o adică te fentează la bani şi nu-ţi dă înapoi telefonul dacă l-ai uitat la el în maşină.

4. Creştinul practicant de duminică şi sărbătorile legale. E nelipsit de la biserică în zilele astea, într-un fel e de părere că îi face o favoare lui Dumnezeu şi speră ca El să-i întoarcă favorul în timpul săptămânii. Dar dacă nu are nevoie de un favor special în săptămâna aia nu prea îşi mai bate capul cu chestiunea numită Dumnezeu. Se conduce după zicala: Cred în Dumnezeu pentru că mă ajută. Exact aşa cum cred în bicicletă.

5. Creştinul – cititor de cartele perforate. Abordează viaţa creştină ca pe un set de instrucţiuni precise sau ca un contract. Ca să îmi fie bine trebuie să…şi se ţine de reguli cât de riguros poate. În aparenţă totul e ok, dar dacă lucrurile nu merg cum se aşteaptă se blochează. Atunci când se blochează are 2 alternative. Fie trece la punctul 6, fie spune: “pentru că Dumnezeu nu s-a ţinut de contract, înseamnă cu Dumnezeu nu există.

6. Creştinul care îl urmează pe Cristos. Creştinismul lui nu e un set de reguli ci o relaţie. Nu înţelege toate aspectele învăţăturii, nu are răspunsuri la toate întrebările, nu a scăpat de îndoieli. Uneori se comportă urât, alteori se supără pe Dumnezeu şi nu mai vrea să aibă de-a face cu El, dar îşi revine şi merge înainte.  Ca în orice relaţie adevărată, pe măsură ce “trăieşte mai mult cu Dumnezeu” se apropie mai mult de El, se maturizează, creşte. Motto-ul lui: Nu sunt perfect, sunt doar iertat.

Sper că am fost de folos şi am lămurit puţin lucrurile. Tu la care categorie te încadrezi cel mai bine?

Related posts:

1. Dumnezeu te urmareste pe Twitter Cu câteva zile în urmă am primit pe email notificarea...
2. Daca iei initiativa faci prozelitism. Si asta e rau? “Mesajul creștin nu a fost cerut, și asta e prozelitism”...
3. Nu exista Rai pentru computerele stricate. Despre statui și logică Doi oameni eșuează pe o insulă....

Aud în ultima vreme atei militanţi plângându-se de discriminare sau chiar persecuţie în Romania. E dreptul lor.

Mă întreb însă  ce îi trece prin cap unui ateu care dă 20 de dolari pe tricoul ăsta şi cum ar trebui să mă simt eu ca practicant creştin când văd asta.

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu subiectul persecuţiilor, un mic rezumat: începând cu Nero, continuând cu Domiţian, Traian (da, strămoşul nostru), până la Decius, Diocleţian şi Iulian Apostatul creştinii au fost persecutaţi şi martirizaţi. Unii dintre ei au ajuns şi prânz pentru leii pentru care îşi declară iubirea o parte dintre clienţii magazinului  http://www.atheists-online.com
Da, ştiu, trăim într-o ţară liberă, fiecare poate să poarte ce tricou vrea. Mă întreb cum s-ar simţi prietenii atei dacă ar vedea prin magazine tricouri pe care să scrie I love Medieval Inquisition. 

Ironia situaţiei e cu atât mai mare atunci când afli că primii creştini (şi cei mâncaţi de lei) erau acuzaţi printre altele şi de… ateism

Persecuţia creştinilor, chiar dacă nu se întâmplă cu aceeaşi intensitate în tările unde se vinde tricoul de mai sus, este un subiect de actualitate. Creştinii încă mor pentru credinţa lor, unii în moduri la fel de crude ca cele pentru care îşi declară iubirea proprietarii de tricouri cool.

PS: Doar de dragul discuţiei să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă pe liste ca: 20 coolest atheist T-shirts for sale on the web ar fi figurat tricouri cu inscripţii ca I love Austrian Concentration Camps sau I love Christian Crusades.

Related posts:

1. Pentru toti tatii care se simt vinovati Zic şi eu aşa cum spunea un prieten atunci când...